Ștefan cel Mare

Ștefan cel Mare, cunoscut și sub numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnitor al Moldovei între 1457 și 1504, marcând una dintre cele
mai importante perioade din istoria țării.

Născut în jurul anului 1433, Ștefan a preluat tronul Moldovei la vârsta

de aproximativ 23 de ani, după moartea tatălui său, Bogdan al II-lea.
Educația sa solidă, obținută la curtea regelui ungar, a contribuit la
dezvoltarea sa intelectuală și a pregătit terenul pentru rolul său de lider.

O parte semnificativă a domniei sale a fost rezistența împotriva

invaziilor otomane. Ștefan a condus Moldova în bătălii cruciale, cum ar
fi cele de la Vaslui (1475) și Valea Albă (1476), obțînând victorii
notabile împotriva armatei otomane.

În ciuda presiunilor constante din partea otomanilor, Ștefan a gestionat

relații diplomatice complexe cu statele vecine și cu puterile europene. A
format alianțe cu regii polonezi și cu regii Ungariei, arătând abilități
diplomatice remarcabile.

Moștenirea lui Ștefan cel Mare rămâne profund înrădăcinată în istoria

Moldovei. Titlul de "cel Mare și Sfânt" reflectă recunoașterea
contribuțiilor sale atât în plan politic, cât și în cel religios. Viața și
domnia sa sunt subiecte de studiu și inspirație pentru poporul moldovean
și pentru cei interesați de istoria europeană.

Ștefan cel Mare a lăsat o amprentă durabilă nu doar prin victoriile

militare și realizările politice, ci și prin promovarea valorilor culturale.
În timpul domniei sale, s-au dezvoltat manuscrise, artă și arhitectură
distinctivă. Construcția de biserici și mănăstiri a nu doar reflectat
convingerile sale religioase puternice, dar a și contribuit la dezvoltarea
unui stil arhitectural specific al Moldovei medievale. Mănăstirile
Moldovița, Voroneț și Sucevița rămân mărturii ale bogăției culturale pe
care Ștefan cel Mare a încurajat-o și susținut-o. Astfel, moștenirea să
cuprinde atât triumful militar, cât și o înflorire culturală care a influențat
Moldova pentru secole înainte.