Partea Electrica A Centralelor Si Statiilor

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/258129687
Partea electrică a centralelor şi staţiilor. Note de curs.
Book · January 2005

DOI: 10.13140/2.1.1752.9120/1
CITATIONS READS
3 22,555
3 authors, including:
Gheorghe Comanescu Sorina Costinas

Polytechnic University of Bucharest Polytechnic University of Bucharest
18 PUBLICATIONS 24 CITATIONS 117 PUBLICATIONS 407 CITATIONS
SEE PROFILE SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by Sorina Costinas on 04 March 2015.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

CUPRINS
1. SISTEME ELECTROENERGETICE. ASPECTE GENERALE
1.1. DEFINIRE 13
1.2. PARTI COMPONENTE 14
1.2.1. Surse de energie electrica 14
1.2.2. Retele electrice 16
1.2.3. Consumatori de energie electrica 18
1.3. ELEMENTE CARACTERISTICE 21
1.3.1. Felul curentului si frecventa nominala 21
1.3.2. Tensiuni normate 22
1.4. CARACTERIZAREA TRANZITULUI DE SARCINA 24
PRIN INSTALATIILE ELECTRICE
1.4.1. Notiunea de sarcina 24
1.4.2. Caracterizarea tranzitului prin curbe de sarcina 24
1.4.3. Caracterizarea tranzitului prin indicatori 25
2. CONSIDERATII PRIVIND GENERATOARELE SINCRONE

2.1. ASPECTE GENERALE 29
2.2. AGENTI SI SISTEME DE RACIRE 30
2.2.1. Racirea generatoarelor cu aer 30
2.2.2. Racirea generatoarelor cu hidrogen 34
2.2.3. Racirea directa cu lichide 36
2.2.4. Racirea prin evaporare 37
2.2.5. Generatoare superconductoare 38
2.3. SCHEME PRINCIPIALE FOLOSITE PENTRU 39
EXCITATIA GS
2.3.1. Sisteme cu excitatoare rotativa de curent continuu 39
2.3.2. Sisteme cu excitatoare rotativa de curent alternativ 40
2.3.3. Excitatia excitatoarei 42
2.3.4. Sisteme de excitatie fara excitatoare rotativa 43
2.3.5. Procese limita de modificare a excitatiei GS 45
8 Comanescu,Gh., Costinas,S. - PECS. NOTE DE CURS
2.4. CONECTAREA LA SISTEM A GS DIN CENTRALE 47

2.4.1. Definitii si conditii de sincronizare 47
2.4.2. Sincronizarea fina sau precisa 48
2.4.3. Reglarea încarcarii GS 51
2.4.4. Pornirea si oprirea grupurilor 52
3. SCHEME DE CONEXIUNI PENTRU STATII ELECTRICE

3.1. NOTIUNI GENERALE 53
3.2. FUNCTIILE APARATELOR ELECTRICE 54
3.3. ECHIPAREA CIRCUITELOR PRIMARE RACORDATE LA 55
UN SISTEM DE BARE COLECTOARE
3.3.1. Linii electrice 56
3.3.2. Generator si bloc generator-transformator 60
3.3.3. (Auto)transformator 61
3.3.4. Circuite de alimentare a receptoarelor electrice 64
3.3.5. Masurarea tensiunii si protectia la supratensiuni 65
3.3.6. Racordarea transformatoarelor de curent 66
3.4. CONDITII DE CALITATE A ALIMENTARII 67
3.5. SCHEME CU UN SISTEM DE BARE COLECTOARE SI 67
UN ÎNTRERUPTOR PE CIRCUIT
3.5.1. Varianta de baza 68
3.5.2. Sectionare longitudinala a sistemului de bare 69
3.5.3. Scheme cu un sistem de bare colectoare si cu ocolire 71
3.5.4. Scheme cu un sistem de bare colectoare sectionate 73
longitudinal si cu ocolire
3.6. SCHEME CU DOUA SISTEME DE BARE COLECTOARE 73
SI UN ÎNTRERUPTOR PE CIRCUIT
3.6.1. Varianta de baza 74
3.6.2. Schema cu doua bare colectoare si cu sectionare longitudinala 75
3.6.3. Schema cu doua bare colectoare si cu ocolire 76
3.7. SCHEME CU 2 BC LA CARE REVIN ÎNTRE UNUL 78
SI DOUA ÎNTRERUPTOARE PE CIRCUIT
3.8. SCHEME POLIGONALE 80
3.9. SCHEME BLOC SI VARIANTE DE MARIRE A 82
FLEXIBILITATII ACESTORA
3.9.1. Scheme pentru centrale 82
3.9.2. Scheme de racord adânc 84
3.9.3. Scheme pentru statii de tip H 86
4. CALCULUL CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT

SI MASURI DE LIMITARE A ACESTORA
4.1. DEFINIRE 87
4.2. CAUZE PRINCIPALE 87
4.3. FACTORI DE INFLUENTA 88
CUPRINS 9
4.4. SCURTCIRCUIT TRIFAZAT DEPARTAT DE GENERATOR 89

4.5. SCURTCIRCUIT TRIFAZAT APROPIAT DE GENERATOR 92
4.6. CALCULUL CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT 92
4.7. ALGORITM DE CALCUL AL 93
CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT TRIFAZAT
PRIN METODA UNITATILOR RELATIVE
4.8. CALCULUL CURENTILOR DE 98
SCURTCIRCUIT NESIMETRIC
4.9 CERINTE TEHNICO-ECONOMICE PRIVIND 99
LIMITAREA CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT
4.10 CAI DE REDUCERE A 101
CURENTULUI DE SCURTCIRCUIT
4.11 LIMITAREA CURENTULUI DE SCURTCIRCUIT 102
PRIN MARIREA REZISTENTEI ECHIVALENTE
4.11.1 Sectionarea barelor colectoare 104
4.11.2. Sectionarea barelor colectoare si utilizarea unor 105
transformatoare cu înfasurare divizata
4.11.3. Sectionarea barelor colectoare si fractionarea puterii instalate 107
4.11.4. Utilizarea transformatoarelor cu tensiune de scurtcircuit marita 108
4.11.5. Utilizarea unor bobine limitatoare 108
4.11.6. Utilizarea unor dispozitive limitatoare cu crestere rapida a 112
inductantei dupa aparitia scurtcircuitului
5. CRITERII DE ALEGERE A APARATELOR ELECTRICE

5.1. CONDITII MINIMALE 115
5.1.1. Tipul constructiv al instalatiei 115
5.1.2. Altitudinea 116
5.1.3. Conditiile climatice 116
5.1.4. Gradul de poluare 116
5.2. CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE 117
5.2.1. Tipul constructiv al aparatului 117
5.2.2. Numarul de poli sau unitati constructive 117
5.2.3. Destinatia (clasa) aparatului 117
5.3. CARACTERISTICI ALE IZOLATIEI 118
5.3.1. Tensiunea nominala 118
5.3.2. Tensiunea cea mai ridicata pentru echipament 118
5.3.3. Nivelul de izolatie 119
5.4. COMPORTAREA ÎN REGIM DE LUNGA DURATA 120
(CURENTUL NOMINAL)
5.5. COMPORTAREA ÎN REGIM DE SCURTCIRCUIT 121
5.5.1. Stabilitatea electrodinamica 121
5.5.2. Stabilitatea termica 121
5.6. FRECVENTA NOMINALA 122
5.7. CRITERII SPECIFICE FIECARUI TIP DE APARAT 122

5.7.1. Criterii specifice pentru întreruptoare 122
5.7.2. Criterii specifice pentru separatoare 123
5.7.3. Criterii specifice pentru transformatoare de curent 123
5.7.4. Criterii specifice transformatoarelor de tensiune 124
6. NOTIUNI PRIVIND ALEGEREA SOLUTIILOR OPTIME

PENTRU INSTALATIILE ELECTRICE
6.1 ALGORITM PENTRU LUAREA UNEI DECIZII
6.2. VENITURI SI CHELTUIELI CARE CARACTERIZEAZA 129
PROIECTELE TEHNICE
6.2.1. Venitul brut si venitul net 129
6.2.2. Categoriile de cheltuieli prin care se caracterizeaza 129
performantele economice ale solutiilor tehnice
6.3. CHELTUIELILE TOTALE ACTUALIZATE CU 132
PIERDERILE DE PUTERE SI ENERGIE ELECTRICA
6.3.1. Estimarea pierderilor de putere si energie 132
în instalatiile de distributie a energiei electrice
6.3.2. Cheltuielile totale actualizate cu 138
pierderile de putere si energie electrica
6.4. CRITERII ECONOMICE PENTRU ANALIZA 141
SOLUTIILOR TEHNICE
6.4.1. Criteriul cheltuielilor totale actualizate 141
6.4.2. Criteriul venitului net actualizat 142
6.4.3. Criteriul ratei interne de rentabilitate 143
6.4.4. Criteriul duratei de recuperare actualizata 143
6.4.5. Criteriul duratei de recuperare simple 144
7. SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU CENTRALE ELECTRICE

7.1. ASPECTE GENERALE 145
7.2. SCHEME PENTRU CENTRALE CU STATII ELECTRICE 146
DE EVACUARE A ENERGIEI ELECTRICE LA
TENSIUNEA GENERATORULUI
7.2.1. Centrale cu o statie la tensiunea generatorului si cu o statie la 147
tensiune mai mare, pentru legatura cu sistemul energetic
7.2.2. Centrale cu mai mult de doua statii 147
7.3. SCHEME PENTRU CENTRALE CU STATII ELECTRICE 148
DE EVACUARE A ENERGIEI ELECTRICE LA TENSIUNI
MAI MARI DECÂT TENSIUNEA GENERATORULUI
7.4. PARTICULARITATI ALE 153
CENTRALELOR TERMOELECTRICE
7.5. SCHEME PENTRU CENTRALE CU 154
CICLURI MIXTE ABUR-GAZE
CUPRINS 11
8 SERVICII PROPRII DE CURENT ALTERNATIV

8.1. DEFINIRE, CONSUM SI CLASIFICARE 155
8.2. FORME DE ENERGIE SI TREPTE DE TENSIUNE 157
FOLOSITE LA ALIMENTAREA SERVICIILOR PROPRII
8.3. SURSE DE CURENT ALTERNATIV PENTRU 158
ALIMENTAREA SERVICIILOR PROPRII
8.3.1. Alimentarea normala a serviciilor proprii 158
8.3.2. Alimentarea de rezerva a serviciilor proprii 160
8.4. ACTIONARI ELECTRICE PENTRU SERVICII PROPRII 160
8.4.1. Caracteristica mecanica a actionarilor electrice 162
8.4.2. Motoare pentru antrenarea mecanismelor din 167
instalatiile de servicii proprii
8.4.3. Comportarea motoarelor asincrone în conditii nenominale de 172
functionare
8.5. SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU 181
ALE CENTRALELOR ELECTRICE
8.5.1. Consideratii generale 181
8.5.2. Scheme de principiu ale serviciilor proprii pentru 182
centrale cu generatoare de putere relativ mica
8.5.3. Scheme de principiu pentru servicii proprii 185
ale centralelor cu blocuri generator-transformator
8.5.4. Particularitati ale schemelor de serviciilor proprii 189
la blocurile cu întreruptor între generator si transformator
8.5.5. Particularitati ale schemelor de alimentare 190
ale serviciilor proprii ale CNE
8.6. ALEGEREA PUTERII TRANSFORMATOARELOR 193
CARE ALIMENTEAZA SERVICIILE PROPRII
8.7. EXEMPLE DE ALIMENTARE A 195
SERVICIILOR PROPRII IN ANSAMBLUL
SCHEMELOR CENTRALELOR ELECTRICE
9 SERVICII PROPRII DE CURENT CONTINUU

9.1. SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU ALIMENTAREA 197
CONSUMATORILOR DE CURENT CONTINUU
9.2. SURSE DE ALIMENTARE CU CURENT CONTINUU 198
9.2.1. Principiul de functionare si conceptii lede realizare a 198
acumulatoarelor
9.2.2. Baterii de acumulatoare stationare 200
9.3. CARACTERISTICI ELECTRICE 202
9.4. NUMARUL BATERIILOR INSTALATE 203
9.5. INSTALAREA SI EXPLOATAREA BATERIILOR 204
10 NOTIUNI DE ELECTROSECURITATE
10.1. ELEMENTE DE ELECTROFIZIOLOGIE MUSCULARA 205
10.2. FACTORI CARE DETERMINA GRAVITATEA 206
EFECTELOR ELECTROCUTARII
10.1.1.Intensitatea curentului stabilit prin corp. Calea 206
de închidere a curentului electric. Felul curentului.
10.1.2. Frecventa curentului electric 213
10.1.3. Rezistenta electrica a corpului în momentul atingerii 214
10.1.4. Tensiunea la care este supus omul 219
10.1.5. Starea fizica a omului 222
10.1.6. Durata actiunii curentului asupra corpului omenesc 222
10.1.7. Atentia omului în momentul atingerii 223
10.3. ANALIZA STATISTICILOR PRIVIND 224
ELECTROCUTARILE
10.4. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INSTALATIILE 224
DE LEGARE LA PAMÂNT
10.4.1. Tipuri de retele 225
10.4.2. Tipuri de instalatii electrice 226
10.4.3. Parti componente ale unei retele de legare la pamânt 226
10.4.4. Potentialul solului în zona unei prize de pamânt 227
10.5. MODURI PRIN CARE SE POT PRODUCE 227
ACCIDENTELE PRIN ELECTROCUTARE
10.6. VALORI MAXIME ADMISE NORMATE PENTRU 229
TENSIUNEA DE ATINGERE SI TENSIUNEA DE PAS
PROFESORII NOSTRI... 232

Ioan STEFANESCU RADU 233
Dimitrie LEONIDA 234
Constantin DINCULESCU 236
Martin BERCOVICI 238
Pavel BUHUS 240
Alexandru SELISCHI 242
Mihaela IORDACHE 244
BIBLIOGRAFIE 246
This document was created with Win2PDF available at http://www.win2pdf.com.
The unregistered version of Win2PDF is for evaluation or non-commercial use only.
This page will not be added after purchasing Win2PDF.
1 SISTEME ELECTROENERGETICE
ASPECTE GENERALE
1.1. DEFINIRE
Totalitatea instalaŃiilor electroenergetice interconectate, situate pe
teritoriul unei Ńări, prin care se realizează producerea, transportul, distribuŃia şi
utilizarea energiei electrice constituie un sistem electroenergetic naŃional
[10,11]. Ansamblul unitar de conductoare, aparate de transformare şi conectare,
maşini, diferite instalaŃii auxiliare şi construcŃiile aferente, destinate producerii,
transformării, distribuirii sau utilizării energiei electrice constituie instalaŃii
electrice. InstalaŃiile electrice includ staŃiile electrice, precum şi instalaŃiile
electrice de evacuare a puterii produse de generatoare.
Un sistem electroenergetic poate funcŃiona:
- interconectat cu alte sisteme;
- izolat (cu autoreglaj).
Sistemul electroenergetic naŃional (SEN) din România a fost creat în

1958, prin interconectarea unor sisteme energetice locale. În prezent, SEN include
instalaŃii aflate în gestiunea unor companii naŃionale, societăŃi comerciale,
organizaŃii etc. şi constituie infrastructura de bază utilizată în comun de
participanŃii la piaŃa de energie electrică.
Conducerea prin dispecer a sistemelor electroenergetice este o activitate
specifică industriei energiei electrice, având drept scop exploatarea coordonată a
instalaŃiilor şi echipamentelor componente.
14 Comănescu,Gh., Costinaş,S. - PECS. NOTE DE CURS
Obiectivele conducerii prin dispecer a sistemelor energetice se referă la:

• alimentarea consumatorilor în condiŃii de siguranŃă, calitate şi eficienŃă
economică;utilizarea raŃională a resurselor energetice;
• asigurarea unui echilibru permanent producŃie-consum;
• reglarea schimburilor comerciale cu Ńările vecine;
• coordonarea regimurilor de funcŃionare şi a manevrelor în regim normal şi
de avarie.
1.2. PĂRłI COMPONENTE

Un sistem electroenergetic este constituit din surse de energie electrică,
reŃele electrice de transport şi distribuŃie, precum şi consumatori de energie
electrică.
1.2.1. SURSE DE ENERGIE ELECTRICĂ

Ansamblul de instalaŃii, construcŃii şi echipamente care are drept scop
producerea energiei electrice constituie o centrală electrică.
Prima centrală electrică publică din lume, construită de Edison, a fost pusă
în funcŃiune la New York, pe 3 septembrie 1882. În acelaşi an, la data 22
octombrie, a fost inaugurată centrala electrică din Bucureşti, pentru iluminatul
incintei Gării de Nord.
Ca surse de energie electrică, în centrale se folosesc generatoare

sincrone. Motorul primar de antrenare a arborelui (deci cel care furnizează energia
mecanică la arbore) poate fi, de exemplu, o turbină cu abur, cu gaze sau hidraulică.
1.2.1.1. TendinŃe pe plan mondial
La nivelul anilor ‘70-’80 a existat o tendinŃă de concentrare a puterilor în
centrale electrice mari. În anul 1983, cea mai mare centrală electrică în funcŃiune
era hidrocentrala Grand-Coulée (SUA) de 6200 MW, fiind urmată de centrala
nucleară Fukushima (Japonia) de 4700 MW şi centrala termoelectrică Tashima
(Japonia) de 4400 MW. În 1987, centrala hidroelectrică Itaipu (Brazilia) avea o
putere instalată de 12600 MW [19].
În prezent, tendinŃa de creştere a puterii unitare a blocurilor
energetice, precum şi a puterilor instalate în centrale electrice s-a atenuat,
concentrarea puterilor instalate conducând la dificultăŃi în controlul unor regimuri
tranzitorii şi postavarie. S-a trecut la reconsiderarea distribuŃiei generatoarelor de
putere, cu repartiŃia lor mai uniformă în unităŃi mai mici, mai apropiate de zonele
de consum. În acest context, crearea unor linii de transport de foarte înaltă
tensiune, care să permită vehicularea unor puteri de schimb foarte mari a devenit
mai puŃin preocupantă.
SISTEME ELECTROENERGETICE. ASPECTE GENERALE 15
1.2.1.2. Stadiul actual al surselor de energie electrică din România

Sistemul energetic naŃional al României însumeaza in prezent o putere
instalată de circa 19 GW, puterea disponibila, in 2003, fiind de circa 16 GW.
La sfârşitul secolului XX, sectorul de producere a energiei electrice a fost
influenŃat în primul rând de continuarea procesului de scădere a consumului de
energie electrică pe ansamblu şi în special a celui industrial, manifestată cu
începere din anul 1989 şi până în prezent.
Diminuarea consumului de energie electrică s-a manifestat mai ales în
agricultură, în industria extractivă şi în cea prelucrătoare. O uşoară creştere s-a
înregistrat în activităŃile comerciale, la cele financiar bancare şi pentru iluminat
public.
Productia de energie electrica [TWh]
83,4
69,9
56,91 59,27 61,35 57,25 56,91

54,2 55,48 55,14 53,97 53,86 55,19
49,89 51,95
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Anul
Fig.1.1. EvoluŃia producŃiei de energie electrică în perioada 1989-2003,

conforn Raportului anul al ANRE pe 2003
În România, cel mai mare grup energetic care funcŃionează în prezent pe

combustibili fosili este de 330 MW.
La CNE Cernavodă functioneaza un grup de 700 MW iar in anul 2006 se
va pune in functiune inca un grup de 700MW.
La nivelul anului 2003, producŃia totală de energie electrică la nivelul
întregii Ńări a fost de 56906 GWh
Participarea procentuală a combustibililor şi a producătorilor la producŃia
de energie electrică, în 2003, este prezentată în figurile 1.2 şi 1.3.
Prognozele pe diferite scenarii de dezvoltare economico-socială a
României arată o creştere a producŃiei brute de energie electrică în centrale
conform valorilor din tabelul 1.1.
Combustibil
nuclear
Resurse hidro 9% Carbuni
24% 41%
Hidrocarburi
26%
Fig.1.2. Combustibili utilizaŃi pentru producerea de energie electrică în anul 2003
SC Nuclearelectrica SA SC Hidroelectrica SA
9% 22%
Alti producatori
12%
SC Termoelectrica SA
7%
SC Electrocentrale
Bucuresti SA SC Electrocentrale Turceni
19% SA
SC Electrocentrale Rovinari 12%
SC Electrocentrale Deva SA
8% SA
11%
Fig.1.3. Participarea la producŃia de energie electrică în anul 2003
Tabel 1.1.
EvoluŃia producŃiei brute de energie electrică
AN 2003 2004 2005 2010 2015
Energie electrică
56,91 59,3 60,1 64,9 72,9
[TWh/an]
Sursa: „Foaie de parcurs pentru sectorul energiei din România”, Ministerul
Economiei şi ComerŃului, iulie 2003.
1.2.2. REłELE ELECTRICE

Ansamblul de linii şi staŃii electrice, racordate între ele, care funcŃionează
interconectat, constituie o reŃea electrică.
În cadrul SEN, reŃele electrice îndeplinesc funcŃii de transport şi

distribuŃie a energiei electrice. Prin intermediul acestor reŃele, în România sunt
alimentaŃi aproximativ 8,5 milioane de abonaŃi. Circa 12% din puterea produsă în
centralele electrice se „pierde” în reŃelele de transport şi distribuŃie.
1.2.2.1. ReŃelele electrice de transport

ReŃelele electrice de transport (RET) sunt reŃele de înaltă tensiune
(de 220 kV şi mai mult) prin care se transportă la distanŃă puteri electrice
importante. De obicei, aceste reŃele servesc la evacuarea energiei electrice produse
în centralele de mare putere şi la transportul acesteia la distanŃe mari, precum şi la
realizarea importului/exportului de energie electrică.
Ca urmare a tendinŃei de reconsiderare a distribuŃiei generatoarelor de
putere (cu repartiŃia lor mai uniformă, în unităŃi mai mici, mai apropiate de zonele
de consum) în prezent a scăzut interesul pentru creşterea nivelului tensiunilor de
transport. Astfel, sisteme energetice extrem de puternice din Europa de Vest, cu
puteri instalate de ordinul sutelor de gigawaŃi funcŃionează interconectat la
tensiunea de 400 kV, neîntrezărindu-se necesitatea amplificării acestui nivel de
tensiune în viitor. Limitarea nivelului de tensiune mai este dictată şi de dificultatea
găsirii de noi culoare pentru liniile de foarte înaltă tensiune, precum şi de impactul
sporit asupra mediului ambiant. O altă piedică în calea dezvoltării liniilor lungi de
foarte înaltă tensiune, destinate transportului unor puteri foarte mari la distanŃe de
ordinul miilor de kilometri este costul foarte mare al acestora, în comparaŃie cu cel
al altor purtători de energie electrică.
Energia electrică vehiculată pe distanŃe mari (de 1500 - 2000 km) atinge
costuri care o fac necompetitivă cu cea produsă la faŃa locului, chiar cu
randamente incomparabil mai slabe [19].
În România, reŃelele de transport exploatate de Compania NaŃională
TRANSELECTRICA sunt de (750) - 400 - 220 kV şi totalizează o lungime de
8794 km. Prin dezvoltarea reŃelelor de transport de 220 - 400 kV, reŃelele de 110
kV şi-au schimbat rolul iniŃial, îndeplinind în prezent funcŃii de distribuŃie zonală a
energiei electrice.
1.2.2.2. ReŃelele electrice de distribuŃie

ReŃelele electrice de distribuŃie (RED) sunt reŃele prin care se transmite
energia electrică în zonele de consum şi se distribuie la consumatori. Ele servesc,
în principal, la alimentarea consumatorilor şi la evacuarea puterii din centrale
mici. O reŃea electrică este constituită din noduri (staŃii electrice) şi laturi (linii
electrice).
ReŃelele de distribuŃie pe care se bazează funcŃionarea SocietăŃii
Comerciale ELECTRICA, funcŃionând la tensiuni sub 110 kV inclusiv, au o
lungime totală de peste 18500 km.
1.2.2.3. StaŃii electrice

StaŃiile electrice sunt noduri în SEN care cuprind mai ales extremităŃile
liniilor electrice, legături conductoare, aparataj electric, clădiri şi eventual,
(auto)transformatoare de forŃă. În principal, staŃiile electrice pot realiza funcŃii de:
• transformare: prin intermediul transformatoarelor este modificată
tensiunea (staŃii ridicătoare sau coborâtoare), fiind deci posibilă
interconectarea mai multor reŃele de diferite tensiuni; staŃiile de
transformare care realizează transformarea energiei la o treaptă de joasă
tensiune (≤ 1 kV) constituie categoria posturilor de transformare;
• conexiune: conŃin legături conductoare şi aparataj electric cu tensiunea
nominală mai mare de 1 kV şi sunt destinate primirii şi distribuirii energii
electrice, la aceeaşi tensiune şi frecvenŃă; staŃiile de conexiuni de medie
tensiune, destinate alimentării unor posturi de transformare constituie
puncte de alimentare;
• conversie: prin intermediul convertizoarelor, curentul alternativ este
convertit în curent continuu sau invers.
Din totalul de peste 950 staŃii de tensiune nominală 35 ... 750 kV existente
în SEN, una este de 750 kV, 26 sunt de 400 kV, 49 sunt de 220 kV, iar
aproximativ 90% staŃii sunt de 110 kV.
O categorie foarte importantă a staŃiilor de transformare o reprezintă
posturile de transformare, în SEN fiind în funcŃiune peste 65000 posturi de
transformare, totalizând o putere instalată de peste 23000 MVA.
1.2.3. CONSUMATORI DE ENERGIE ELECTRICĂ

Consumatorul este o persoană fizică sau juridică ce cumpără energie
electrică pentru uzul propriu sau pentru un subconsumator racordat la instalaŃiile
sale.
Persoana fizică sau juridică ce consumă energie electrică pe bază de
contract şi ale cărui instalaŃii electrice de utilizare sunt conectate la instalaŃia de
alimentare a furnizorului, prin unul sau mai multe puncte de delimitare1, constituie
un consumator final [10, 11, 17].
Consumatorii de energie electrică pot fi clasificaŃi după mai multe criterii.
În funcŃie de posibilitatea de a-şi alege furnizorul, consumatorii de energie
electrică pot fi:
• eligibili: cei acreditaŃi de Autoritatea competentă, care îşi pot alege
furnizorul2 şi pot contracta direct cu acesta energia consumată, având
acces la reŃelele de transport şi/sau de distribuŃie;
1
locul în care instalaŃiile consumatorului se racordează la instalaŃiile furnizorului şi în care acestea se
delimitează ca proprietate.
2
persoană juridică, titulară a unei licenŃe de furnizare, care asigură alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor pe bază de contract
• captivi: cei care din motive de configurare a reŃelei sunt obligaŃi să

contracteze furnizarea energiei cu un anumit distribuitor3.
După natura consumului, consumatorii se împart în următoarele categorii:

• casnici: cei care folosesc energie electrică pentru iluminat şi receptoare
din propria gospodărie; în 2003 erau 7989395 consumatori casnici
(repartizaŃi 55% în mediul urban şi 45% în mediul rural);
• industriali şi similari (construcŃii, staŃii de pompare, transporturi etc.): cei
care folosesc energia electrică, în principal în domeniul extragerii de
materii prime, al fabricării unor materiale ori al prelucrării materiilor
prime, a materialelor sau a produselor agricole, în scopul obŃinerii de
mijloace de producŃie sau bunuri de consum; această categorie reprezintă
circa 1,5% din totalul consumatorilor;
• terŃiari (restul ): circa 4,5% din total.
Din totalul consumatorilor captivi, consumatorii casnici reprezintã 93,6%,

în timp ce 6,4% reprezintã consumatorii industriali. In 2003, ponderea energiei
electrice furnizatã consumatorilor casnici4 a fost de 22,7% faŃã de ponderea de
77,3% furnizatã consumatorilor industriali.
După sarcina maximă de durată (cea mai mare dintre sarcinile medii pe
15... 20 minute) absorbită în punctele de primire a energiei electrice, consumatorii
se pot grupa în 4 clase, prezentate în tabelul 1.3. [56].
Tabelul 1.2
Clasificarea consumatorilor în funcŃie de sarcina maximă absorbită
clasa A clasa B clasa C clasa D
> 50 MVA 7,5... 50 MVA 2,5... 7,5 MVA < 2,5 MVA
După puterea contractată (cea mai mare putere medie cu înregistrare orară
sau 15 minute consecutiv), consumatorii de energie electrică se împart în
următoarele categorii:
• mici consumatori (P < 100 kW, cu excepŃia celor casnici): circa 6,4% din
numărul total al consumatorilor;
• mari consumatori (P ≥ 100 kW): circa 0,1% din numărul total al
consumatorilor.
3
persoană juridică, titulară a unei licenŃe de distribuŃie şi deŃinătoare a unei reŃele electrice
situată într-un anumit perimetru, cu niveluri de tensiune ≤110 kV, care asigură alimentarea
cu energie electrică a consumatorilor situaŃi în acest perimetru
4
Pentru anul 2003 consumul mediu anual al unui consumator casnic a fost de 999 kWh, cu
5% mai mare decât cel realizat în 2002. Acest consum a variat între 803 kWh la filiala
Oltenia şi 1425 kWh la filiala Muntenia Sud .
Consumatorii de energie electrică pot avea receptoare electrice sensibile

la întreruperi în alimentare, sub acest aspect fiind definite următoarele categorii:
• categoria zero: întreruperea în alimentare poate provoca explozii,
incendii, pierderi de vieŃi omeneşti sau distrugeri grave de utilaje;
• categoria I: întreruperea în alimentare poate provoca dereglarea unui
proces tehnologic în flux continuu, rebuturi şi pierderi materiale
importante prin nerealizarea producŃiei şi imposibilitatea recuperării
acesteia;
• categoria a II-a: întreruperea în alimentare presupune nerealizări ale
producŃiei pe perioada întreruperii, dar acestea pot fi recuperate;
• categoria a III-a: restul.
În funcŃie de tipul consumatorului şi de puterea solicitată, alimentarea cu

energie electrică se poate face direct la 110 kV (mari consumatori) sau la tensiuni
inferioare, prin staŃii şi posturi de transformare. Consumatorii casnici şi cei care
solicită puteri mici se alimentează direct la joasă tensiune.
În cursul anului 2003, cele opt filiale de distribuŃie şi furnizare ale
S.C. Electrica S.A. (Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia Nord, Muntenia Sud,
Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud) au alimentat cu energie electricã un
numãr de 8 491 388 consumatori racordaŃi, pe niveluri de tensiune, astfel:
- 99,70% pe joasã tensiune;
- 0,30% pe medie tensiune;
- 0.003% pe înaltã tensiune.
Cantitatea de energie electricã furnizatã în anul 2003 a fost de

35 205,8 GWh repartizatã pe cele trei niveluri de tensiune astfel:
- 42.0% pe joasã tensiune;
- 33,2% pe medie tensiune;
- 24,8% pe înaltã tensiune.
Sub aspectul compatibilităŃii electromagnetice în punctul comun de racord

cu sistemul de alimentare cu energie electrică, consumatorii pot avea receptoare
electrice:
• perturbatoare: provoacă perturbaŃii electromagnetice conduse prin
conductoarele reŃelelor electrice (regim deformant, nesimetrii, flicker
etc.);
• sensibile la perturbaŃii: la regim nesimetric şi/sau nesinusoidal, la variaŃii
lente sau rapide ale frecvenŃei sau tensiunii de alimentare etc.;
• în acelaşi timp, perturbatoare şi sensibile la perturbaŃii electromagnetice.
Legea energiei electrice nr. 318/2003 este un act normativ care, la opt
decenii după apariŃia primei legi a energiei în România, redefineşte principiile şi
coordonatele dezvoltării sectorului energetic.
În anul 2004, România a fost acceptată cu drepturi depline în UCTE şi s-a
început privatizarea în distribuŃie, făcându-se astfel paşi decisivi către integrarea în
piaŃa regională de energie electrică.
1.3. ELEMENTE CARACTERISTICE

1.3.1. FELUL CURENTULUI ŞI FRECVENłA NOMINALĂ
În general, sistemele electroenergetice funcŃionează în curent alternativ
trifazat, la frecvenŃa nominală de 50 Hz sau 60 Hz. Cu câteva excepŃii mai
apropiate (Arabia Saudită) şi a continentului nord-american, unde este generalizată
utilizarea frecvenŃei de 60 Hz, frecvenŃa curentului este de 50 Hz. Trebuie
menŃionat cazul Japoniei, unde o jumătate din Ńară funcŃionează la 50 Hz, iar restul
– la 60 Hz.
Prima producŃie de energie electrică trifazată din România şi pentru prima

dată la frecvenŃa de 50 Hz a avut loc spre sfârşitul anului 1898, cu ocazia punerii
în funcŃiune a CHE Sinaia, 4x250 kW, 3 kV, proiectată de inginerul român Elie
Radu.
Alegerea frecvenŃei de funcŃionare într-un sistem energetic este bazată pe

un compromis între cerinŃele diferite ale celor trei sectoare de bază dintr-un sistem
electroenergetic: producere, transport şi utilizare a energiei electrice.
Cele trei funcŃii principale ale sistemelor electroenergetice ridică probleme
contradictorii în ceea ce priveşte alegerea frecvenŃei optime de funcŃionare a
sistemului, a căror exemplificare este prezentată succint în cele ce urmează [56]:
a) în sectorul utilizării energiei electrice:
• fluctuaŃiile fluxului luminos au devenit foarte supărătoare în reŃelele de
25 Hz, atunci când lămpile cu filament de carbon au fost înlocuite prin
lămpi incandescente cu filament metalic de înaltă temperatură şi apoi, prin
lămpi fluorescente;
• unele maşini unelete sunt mai bine realizate la frecvenŃe mai mari decât
50 Hz, iar altele – la frecvenŃe sub 50 Hz; uneori se justifică pentru
alimentarea lor utilizarea unor convertizoare de frecvenŃă;
• comutaŃia motoarelor cu colector ridică probleme mai greu de rezolvat la
frecvenŃe mai ridicate; de aceea, folosirea în tracŃiuni electrice a
motoarelor monofazate cu colector a condus la alegerea şi menŃinerea în
acest domeniu, pentru o lungă perioadă de timp, a frecvenŃei de 16,66 Hz;
de abia după 1950 s-au pus la punct motoare monofazate cu colector de 50
Hz;
b) în sectorul transportului şi distribuŃiei energiei electrice:

• circuitele magnetice (transformatoarele) au dimensiuni, masă şi deci, preŃ
de cost cu atât mai mic cu cât frecvenŃa este mai mare;
• impedanŃele, dimpotrivă, cresc liniar cu frecvenŃa până la 50 Hz şi, apoi,
mai rapid, deci este mai avantajoasă funcŃionarea conductoarelor electrice
la frecvenŃe mai mici;
• inducŃia în circuitele telefonice învecinate liniilor electrice de transport şi
distribuŃie a energiei electrice creşte odată cu mărirea frecvenŃei, ceea ce
conduce la necesitatea limitării acesteia.
c) în sectorul producerii energiei electrice
Între puterea produsă de generatoare şi frecvenŃa lor de funcŃionare există
o corelaŃie, care influenŃează preŃul de cost şi randamentul acestora; astfel,
calculele arată că pentru puteri mici (de ordinul 10-20 MW), frecvenŃa
optimă este de aproximativ 100 Hz, iar pentru puteri de ordinul 125 MW,
ea se apropie de 50 Hz; corelaŃia este însă destul de slabă din punct de
vedere economic, deoarece costul total al unui generator de 125 MW
(inclusiv costul pierderilor) este doar cu circa 10% mai mare, dacă
frecvenŃa creşte de la 50 Hz la 100 Hz.
Prin urmare, alegerea unei frecvenŃe optime de funcŃionare, unică pentru

întreg sistemul energetic, trebuia efectuată pe baza unui compromis. În majoritatea
tărilor, acesta s-a realizat între anii 1920-1930 (perioadă în care a avut loc o
expansiune rapidă a electrificării) şi în majoritatea tărilor s-a ales valoarea de
50 Hz. Astăzi, Ńinând cont de progresele tehnologice, se apreciază că valoarea
optimă a frecvenŃei ar fi deja peste 50 Hz. Ca urmare, în cazul anumitor procese
tehnologice, optimizarea procesului de producŃie presupune utilizarea unor
convertizoare de frecvenŃă, care să permită reglajul acesteia pe domeniul de
variaŃie necesar.
1.3.2. TENSIUNI NORMATE

Conform reglementărilor în vigoare se utilizează noŃiuni, precum cele
definite în continuare:
• tensiunea nominală (Un) o mărime cu caracter reprezentativ, folosită
pentru denumirea instalaŃiilor şi ca mărime de referinŃă, la care se
raportează anumite caracteristici de funcŃionare;
• tensiunea de serviciu (Us) valoarea efectivă a tensiunii între două faze
definită într-un punct ( de exemplu, de livrare a energiei) şi la un moment
dat;
• tensiunea cea mai ridicată pentru reŃea (UMR): cea mai mare valoare a
tensiunii de serviciu, în condiŃii normale de exploatare;
• tensiunea de utilizare: tensiunea între faze sau între faze şi neutru la priza
de alimentare sau la bornele unui echipament;
• tensiunea cea mai ridicată pentru echipament (UME): cea mai ridicată
valoare a tensiunii maxime de serviciu pentru care poate fi utilizat
echipamentul.
Valorile normate pentru reŃele cu trei conductoare sunt, de obicei,

mărimile efective între faze şi sunt indicate pentru punctul de livrare5.
Respectându-se recomandarea generală a Comisiei Electrotehnice InternaŃionale
(CEI) ca, în aceeaşi Ńară, raportul între două tensiuni nominale succesive să nu fie
mai mic de cifra doi, în România sunt standardizate următoarele tensiuni [59]:
• pentru reŃelele de curent alternativ (cu trei sau patru conductoare), a căror
tensiune nominală este cuprinsă între 100 V şi 1000 V (inclusiv) şi
echipamentul aferent au fost adoptate următoarele trepte, denumite de
“joasă tensiune”:
230/400 V, 400/690 V, 1000 V ;
• pentru reŃele trifazate de curent alternativ şi echipamentul aferent (de
“înaltă tensiune”) au fost adoptate treptele prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Trepte de înaltă tensiune standardizate în România
Un [kV] 6(*) 10 20 110 220 400 750

UME [kV] 7,2(*) 12 24 123 245 420 765
(*)
– aceste valori nu trebuie utilizate pentru reŃele de distribuŃie publică
În condiŃii normale de utilizare este recomandat ca variaŃiile de tensiune în
punctul de livrare la joasă şi medie tensiune să nu difere faŃă de tensiunea
nominală a reŃelei cu mai mult de ± 10% [65].
Pentru reŃelele de tensiuni nominale peste 35 kV, domeniul admisibil de
variaŃie a tensiunii este precizat în Codul tehnic al ReŃelei Electrice de Transport
[10], după cum urmează:
• în orice punct al reŃelei electrice de 750 kV, marja de variaŃie a tensiunii
este cuprinsă între 735 kV şi 765 kV;
5
nivelul de reŃea în care sunt conectate reŃeaua distribuitorului de energie electrică şi
reŃeaua clientului

este cuprinsă între 99 kV şi 123 kV.
1.3.3. ŞIRURI DE NUMERE NORMALIZATE

În scopul facilitării schimburilor comerciale între diverşi parteneri,
fabricanŃii utilizează şiruri de numere normalizate, pentru stabilirea seriilor de
curenŃi şi puteri nominale (de catalog) ale echipamentelor electrice.
OrganizaŃia internaŃională de standardizare (ISO) recomandă ca mod de
realizare a şiruirlor normale de numere utilizarea unor multiplicatori, ca de
exemplu:
• multiplicatorul m10 = 10 10 = 1,25 (formează şirul de numere R10);
• multiplicatorul m5 = 5 10 = 1,6 (formează şirul de numere R5);

Tabelul 1.3
Şiruri de numere normalizate utilizate pentru curenŃi şi puteri nominale
R10 1 1,25 1,6 2 2,5 3,15 4 5 6,3 8
R10 1 - 1,6 - 2 - 4 - 6,3 -
ObservaŃei: valorile din tabelul 1.3 pot fi rotunjite; se admite multiplicarea valorilor cu 10n,
în care n este un număr întreg, pozitiv sau negativ.
Prin urmare, valorile curenŃilor şi puterilor aparente nominale se obŃin prin
înmulŃirea multiplicatorilor din tabelul 1.3 cu puteri ale lui 10, de exemplu:
1600 kVA, 2500 A, 63 MVA etc.
1.4. CARACTERIZAREA TRANZITULUI DE SARCINĂ PRIN

INSTALAłIILE ELECTRICE
1.4.1. NOłIUNEA DE SARCINĂ
Prin sarcină înŃelegem curentul sau puterile aparentă, activă, reactivă care
tranzitează o instalaŃie electrică. De remarcat, că spre deosebire de curent sau
putere aparentă, puterea activă sau reactivă reprezintă numai o parte a sarcinii,
respectiv sarcina activă sau reactivă
1.4. 2. CARACTERIZAREA TRANZITULUI PRIN CURBE DE SARCINĂ
Reprezentarea analitică, grafică sau tabelară a variatiei în timp a sarcinii
constituie curba de sarcină. In figura 1.4 este reprezentată o curbă de sarcină
activă corespunzătoare unei durate T .
t t
Fig. 1.4. Curbă de sarcină pe o perioadă de timp T
Curbele de sarcină I(t) sau S(t) caracterizează complet tranzitul de sarcină

printr-o instalaŃie electrică. Cu ajutorul lor instalaŃia poate fi dimensionată din
punct de vedere tehnic sau pot fi calculate pierderile de putere şi mai ales de
energie electrică în instalaŃia respectivă.
1.4.3. CARACTERIZAREA TRANZITULUI PRIN INDICATORI
In cazurile în care, fie nu se dispune de curba de sarcină, fie nu se doreşte
folosirea ei, tranzitul poate fi caracterizat printr-o serie de indicatori.
1.4.3.1. Energia tranzitată
Aria de sub curba de sarcină activă reprezintă energia activă tranzitată în
perioada T:
T
WP = ∫ P(t )dt (1.1)
0
Analog, pentru toate celelalte tipuri de sarcină se pot defini:

T
WQ = ∫ Q( t )dt (1.2)
0
T
WS = ∫ S ( t )dt (1.3)
0
T
WI = ∫ I ( t )dt (1.4)
0
De regulă, în instalaŃiile electrice se măsoară (cu ajutorul contoarelor)

energiile activă şi reactivă.
Doar în ultimul timp, datorită contoarelor electronice a apărut posibilitatea

măsurării şi a celorlalte două mărimi (WS si WI). In lipsa acestor determinări, se
poate folosi următoarea relaŃie6 :
WS ≅ 3UWI ≅ 1,03 WP2 + WQ2 (1.5)
Semnul aproximativ dintre WS si WI este rezultatul considerării tensiunii

ca fiind constantă.
1.4.3.2. Sarcina medie
Sarcina medie se determină cu următoarele relaŃii:
WI
I med = (1.6)
T
WS
S med = (1.7)
T
WP
Pmed = (1.8)
T
WQ
Qmed = (1.9)
T
1.4.3.3. Sarcina maximă

Sarcina maximă se defineşte ca fiind cea mai mare dintre sarcinile medii
dintr-o perioadă de timp T, sarcini medii calculate fiecare pe perioade de timp ∆t.
În practică se utilizează două tipuri de sarcini maxime :
- Sarcina maximă de vârf se determină cu ajutorul sarcinilor medii
determinate pe perioade de timp ∆t de ordinul a câteva secunde. Această sarcină
medie se foloseşte pentru alegerea siguranŃelor fuzibile, pentru reglarea
protecŃiilor etc.
- Sarcina maximă de durată IM, SM, PM sau QM reprezintă cea mai mare
dintre sarcinile medii calculate pe intervale de timp ∆t de 15÷60 minute din
perioada de analiză T. De regulă, pentru instalaŃiile în funcŃiune, sarcina maximă
de durată se determină cu ajutorul contoarelor. Această sarcină va fi folosită la
dimensionarea căilor de tranzit a energiei electrice (linii, transformatoare) precum
şi la calculul pierderilor de putere şi energie.
ObservaŃie: nu putem spune întotdeauna că: S M2 = PM2 + Q M2 deoarece PM si QM
pot să nu fie simultane.
6
Această relaŃie a fost propusă de profesorii Pavel Buhuş şi Gheorghe Comănescu.
1.4.3.4. Durata de utilizare a sarcinii maxime

Prin definiŃie, durata de utilizare a sarcinii maxime TIM, TSM, TPM, T es:
WI
TIM = (1.10)
IM
WS
TSM = (1.11)
SM
WP
TPM = (1.12)
PM
WQ
TQM = (1.13)
QM
Cu aproximaŃia dată de considerarea tensiunii ca fiind constantă pe
perioada T putem scrie:
TIM ≅ TSM (1.14)
Este evident că, în practică, se estimează cu mai multă usurintă TPM si TQM .
Totuşi, pentru calculul pierderilor de energie sunt necesare duratele de utilizare a
sarcinii maxime TIM sau TSM. Există posibilitatea de a stabili relaŃii de calcul între
aceste durate:
1,03 WP2 + WQ2 1,03 PM2 TM2 + QM2 TQM

2
TIM ≅ TSM ≅ = = (1.14a)

SM SM
PM2 2 QM
2
= 1,03 TPM
2
+ TQM
S M2 S M2
ObservaŃie. Unii autori consideră
PM Q
= cosϕ M şi M = sin ϕ M ,
SM SM
ceea ce poate să nu fie corect deoarece PM , QM si SM pot să nu fie simultane.
Dacă TPM=TQM atunci, cu unele aproximaŃii, putem scrie că:
TPM=TQM ≅TSM ≅TIM

1.4.3.5. Coeficientul de umplere al curbei de sarcină

Prin definitie, coeficientul de umplere al curbei de sarcină kuI, kuS,, kuP,, kuQ
este :
WI T I
k uI = = IM = med (1.15)
IMT T IM
WS T S
k uS = = SM = med (1.16)
SMT T SM
WP T P
k uP = = PM = med (1.17)
PM T T PM
WQ TQM Qmed
k uQ = = = (1.18)
QM T T QM
Unii autori mai numesc acest coeficient şi coeficientul de aplatizare a

curbei de sarcină. Se observă că acest coeficient este de fapt valoarea relativă a
duratei de utilizare a sarcinii maxime în raport cu durata T de analiză.
În literatura de specialitate folosirea coeficientului de umplere sau a
duratei de utilizare a sarcinii maxime Ńine de obişnuinŃa autorilor.
Pentru instalaŃiile electrice aflate în faza de proiectare se impune
caracterizarea tranzitului prin indicatori. Sarcina proiectantului este în acest caz să
estimeze indicatorii.
Pentru instalaŃiile electrice existente în exploatare este posibilă obŃinerea
prin măsurători a curbei de sarcină. Din cauza volumului mare de instalaŃii acest
lucru nu este fezabil încă decât în destul de puŃine cazuri. Ca urmare, se impune şi
în aceste cazuri utilizarea indicatorilor pentru caracterizarea tranzitului. Spre
deosebire de proiectare, o parte din indicatori pot fi determinati prin măsurători în
instalatiile existente folosind mai ales contoarele.
2 CONSIDERAłII PRIVIND
GENERATOARELE SINCRONE
2.1. ASPECTE GENERALE

Pentru producerea energiei electrice în curent alternativ trifazat, în
centralele electrice se folosesc în majoritatea cazurilor generatoarele sincrone
(GS). Cele care debitează pe o reŃea proprie sunt întâlnite destul de des în
instalaŃiile mobile sau în reŃelele izolate, adesea fiind utilizate ca surse de rezervă
pentru alimentarea cu energie electrică a unor obiective mai importante în caz de
avarii ale sistemului energetic.
GS este o maşină electrică rotativă cu înfăşurarea statorică conectată la o
reŃea de curent alternativ, iar cea rotorică (care face parte din inductor) este
alimentată în curent continuu.
Turbogeneratoarele sunt antrenate de turbine cu abur, gaze sau motoare
Diesel şi funcŃionează la viteze mari, n0=(1500-3000) rot/min. Au număr mic de
poli, cei rotorici fiind poli înecaŃi (rotorul este monobloc cilindric, prevăzut cu
crestături rotorice), adică se asigură un întrefier constant, iar arborele este
orizontal.
Hidrogeneratoarele au ca maşină primară o turbină hidraulică; turaŃia în
acest caz este de ordinul sutelor de rotaŃii pe minut, iar numărul polilor este mai
mare. Au polii rotorici proeminenŃi, iar întrefierul nu mai este constant de-a lungul
circumferinŃei interioare a statorului. Arborele este de obicei vertical.
Puterea debitată de un generator sincron poate fi scrisă ca fiind:
P = k ⋅ D 2 ⋅ L ⋅ n0 ⋅ A ⋅ B ,
în care k reprezintă un coeficient de proporŃionalitate; D – diametrul rotorului, în
m; L- lungimea, în m; n0 - turaŃia de sincronism, în rot/ min; A – densitatea de
curent din înfăşurare, în A/mm2; B - inducŃia câmpului magnetic, în Wb /m2.
Creşterea puterii unitare presupune mărirea fie a dimensiunilor maşinilor,

fie a solicitărilor electrice şi magnetice din maşină.
Din analiza funcŃionării maşinii sincrone rezultă că prin mărirea tuturor
dimensiunilor maşinii de un număr de p ori, la aceleaşi solicitări electrice şi
magnetice, puterea maşinii creşte de p4 ori, pierderile în fier şi înfăşurări cresc de
p3 ori, iar suprafeŃele de răcire cresc de p2 ori [5].
Ca urmare a acŃiunii forŃelor centrifuge, care tind să smulgă înfăşurările,
diametrul rotorului D este limitat la aproximativ un metru. De asemenea, mărirea
lungimii L peste 10-15 m este limitată din cauza masei mari, care ar solicita
lagărele, ar scădea frecvenŃa proprie de oscilaŃie şi ar conduce la pericolul de
rezonanŃă şi de distrugere a rotorului. Creşterea inducŃiei magnetice B este limitată
de saturaŃia miezului magnetic.
Singura posibilitate reală de mărire a puterii GS este mărirea densităŃii de
curent A şi rezolvarea problemelor legate de evacuarea cantităŃii de căldură
corespunzătoare tuturor pierderilor dependente de curent.
2.2. AGENłI ŞI SISTEME DE RĂCIRE

În principal, încălzirea trebuie limitată şi controlată deoarece:
• limita până la care se poate ajunge cu temperatura înfăşurării este dictată
de clasa de izolaŃie din care face parte materialul izolant;
• există pericolul apariŃiei unor solicitări mecanice periculoase din cauza
dilatărilor diferite între materialele folosite în maşină (fier, cupru etc.).
Căldura transmisă de o parte a generatorului agentului de răcire depinde
de mărimea suprafeŃei părŃii respective, de coeficientul de transfer de căldură şi de
diferenŃa de temperatură între partea respectivă a GS şi agentul de răcire.
După modul de cedare a căldurii de la părŃile active ale maşinii spre
mediul de răcire se deosebesc:
− răcirea indirectă – căldura se dezvoltă în înfăşurări, ajunge la mediul de
răcire trecând prin izolaŃia conductoarelor şi crestăturilor şi prin fierul
miezului magnetic;
− răcirea directă – canalele de răcire parcurse de mediul de răcire sunt
amplasate în crestături sau chiar în interiorul barelor elementare ale
înfăşurărilor şi astfel căldura dezvoltată în conductoarele înfăşurărilor
trece direct la mediul de răcire.
2.2.1. RĂCIREA GENERATOARELOR CU AER

Utilizarea aerului ca mediu de răcire la puteri ale GS din ce în ce mai mari
impune mărirea suprafeŃelor de răcire (se prevăd canale longitudinale şi
transversale) şi a debitului de aer (deci şi a gabaritului instalaŃiei). Răcirea cu aer
(forŃată cu ventilatoare cu aer) se poate face în circuit deschis sau în circuit închis.
CONSIDERAłII PRIVIND GENERATOARELE SINCRONE 31
În cazul răcirii cu aer în circuit deschis, aerul se absoarbe din exterior, se

trece printr-un filtru, se introduce în GS şi se evacuează după ce a preluat căldura.
Dintre dezavantajele răcirii cu aer în circuit deschis se pot menŃiona:
• oricât s-ar filtra aerul, acesta rămâne impur şi devine o sursă importantă
de defecte;
• la apariŃia unui defect de natură electrică, oxigenul din aer alimentează
incendiul şi îl amplifică;
• conductele de aer (rece şi cald) ocupă mult spaŃiu şi măresc considerabil
zgomotul din sala maşinilor.
În cazul răcirii cu aer în circuit închis este necesar un schimbător de
căldură. Aerul cald se trece prin schimbătorul de căldură, se răceşte şi se
reîntoarce în maşină. Turbogeneratoarele răcite cu aer se caracterizează prin
robusteŃe, spatiu redus, fundaŃii simple, interfeŃe puŃine cu alte sisteme, nu necesită
butelii de hidrogen şi/sau CO2, au puŃine piese complexe, mentenanŃa şi
supravegherea se efectuează uşor, au o bună fiabilitate, sunt sigure şi simple.
Puterea nominală a generatoarelor răcite cu aer a fost întotdeauna adaptată
evoluŃiei turbinelor. Seria generatoarelor de 300 MVA răcite cu aer a fost
introdusă în anul 1995 şi sunt în funcŃiune 30 de astfel de grupuri la 50 Hz şi 60
Hz, în centrale cu turbine pe gaze. Statorul este cu bobinajul din cupru, iar răcirea
acestuia se face indirect. Eforturile intensive pentru dezvoltarea acestei tehnologii
au făcut posibilă creşterea progresivă a puterii grupurilor, ajungându-se în anul
1998 la testarea grupurilor de 480 MVA, iar în anul 2000 - a celor de 500 MVA
(fig.a 2.1).
Principalele contribuŃii la creşterea puterii nominale constau în:
• mărirea dimensiunilor active ale generatorului prin:
− creşterea diametrului rotorului D cu 9%;
− creşterea lungimii active L cu 17%;
• mărirea densităŃii de curent A cu 20% prin:
− curăŃarea sistemului de răcire, utilizarea unui curent invers (răcirea
axială a rotorului şi segmentarea axială a statorului răcit radial, ca în
figura 2.2 );
− schimbarea clasei de izolaŃie F (utilizate până acum), cu clasa de
izolaŃie H (izolaŃia barelor statorului se realizează din Micadur,
izolaŃia crestăturilor pentru bobinajul rotorului este făcută din Nomex,
etc.).
Răcirea cu aer conduce la micşorarea randamentului ca urmare a
pierderilor prin ventilaŃie (care în cazul puterilor de peste 50 MW sunt
aproximativ 50% din pierderile totale din generator).
Puteri nominale ale

600
grupurilor [MVA]
500
400
300
200
100
0
65
75
85
95
00
19
19
19
19
20
Anul
Fig. 2.1. EvoluŃia puterilor unitare ale grupurilor răcite cu aer
Fig.2.2. Circuitul de răcire cu aer al turbogeneratorului de 480 MVA

Tabel 2.1.
Date tehnice comparative a unor generatoare răcite cu aer din noua generaŃie [29]
Puterea nominală debitată (la MVA 300 480 500

40°C, conform recomandărilor
CEI 34)
Răcire - aer aer hidrogen
Tensiune la borne kV 19 23 21
FrecvenŃă Hz 50
Factor de putere - 0,8 0,85 0,8
Comportare termică clasa B F B
Materiale izolante clasa F H F
ExcitaŃie - statică
EficienŃă (valori măsurate)
- încărcare 100% % 98,75 98,72 98,90
- încărcare 75% % 98,57 98,54 98,92
Comportare la scurtcircuit - 0,51 0,45 0,50
ReactanŃă tranzitorie - 0,21 0,30 0,34
(valori măsurate, nesaturate)
ReactanŃă subtranzitorie - 0,17 0,24 0,27
(valori măsurate, nesaturate)
Masă totală tone 334 429 425
Lungime ansamblu m 11,9 14,1 14,6
100%
Pierderi prin
90% ventilatie, frictiune
80%
70%
Pierderi in miezul
60%
magnetic
50%
40%
30% Pierderi dependente
20% de curentul prin
10%
stator [%]
0% Pierderi dependente
210 300 480 500 de curentul prin rotor
Putere nominala [M VA]
Fig.2.3. Defalcarea pierderilor la tipurile de generatoare menŃionate în tabelul 2.1

2.2.2. RĂCIREA GENERATOARELOR CU HIDROGEN

În cazul utilizării hidrogenului ca mediu de răcire, gradul de puritate are
efect considerabil asupra densităŃii, căldurii specifice şi a conductivităŃii termice.
În tabelul 2.2 se prezintă caracteristicile fizice ale hidrogenului, aerului uscat şi
apei.
În continuare se menŃionează câteva dintre avantajele utilizării
hidrogenului ca agent de răcire.
- Hidrogenul pur, în aceleaşi condiŃii de temperatură şi presiune, are
greutatea specifică de 14,3 ori mai mică decât aerul, ceea ce înseamnă
pierderi de ventilaŃie de 14,3 ori mai mici şi un gabarit mai redus al
maşinii. În condiŃii reale de exploatare, în generator se găseşte un amestec
gazos cu 97-98% hidrogen şi în rest aer, vapori de apă şi alte gaze. Acest
amestec este de 9-10 ori mai uşor decât aerul şi în aceleaşi condiŃii de
presiune şi temperatură duce la pierderi prin ventilaŃie de 9-10 ori mai
mici. Răcirea se poate intensifica prin mărirea presiunii hidrogenului.
- Hidrogenul pur are căldura specifică de 14,3 ori mai mare decât aerul.
Astfel în aceleaşi condiŃii de presiune, la aceleaşi debite volumetrice şi la
temperaturi identice pentru cele două medii de răcire, atât la intrarea lor în
maşină, cât şi la ieşire, cantităŃile de căldură evacuate de aer şi hidrogen
sunt aceleaşi. În condiŃiile în care pierderile prin ventilaŃie la răcirea cu
hidrogen sunt de 14,3 ori mai mici, capacitatea de evacuare a căldurii
hidrogenului este egală cu cea a aerului.
- Coeficientul de transmitere a căldurii de la suprafeŃele materialelor active
din maşină la hidrogenul în mişcare este de aproximativ 1,5 ori mai mare
decât în mediul de răcire aer, în aceleaşi condiŃii de presiune.
- Răcirea cu hidrogen măreşte securitatea în funcŃionare a materialelor
electroizolante din maşină şi durata de viaŃă a acestora, deoarece elimină
acŃiunea distructivă a oxigenului şi o diminuează pe cea a umidităŃii.
- La răcirea directă cu hidrogen, înfăşurările se găsesc la o temperatură
foarte apropiată de cea a mediului de răcire din canalele de răcire.
Câteva dintre dezavantajele utilizării hidrogenului ca agent de răcire

sunt menŃionate în continuare.
- Hidrogenul este mai scump decât aerul.
- Deoarece hidrogenul nu întreŃine arderea, în cazul răcirii cu hidrogen,
deteriorările care apar în urma unui scurtcircuit interior sunt localizate în
jurul defectului. Amestecul dintre hidrogen şi aer, dacă hidrogenul este în
proporŃie de 3,3 - 74%, este exploziv. Amestecul cel mai periculos este
30% hidrogen, 70% aer. La acest tip de generatoare este important să se
evite formarea amestecului exploziv. InstalaŃia de răcire trebuie controlată
permanent.
- Statoarele generatoarelor răcite cu hidrogen se dimensionează astfel încât

să reziste la presiunea creată în cazul producerii unei explozii în interiorul
lor. Ca urmare, rezultă carcase cu 50 – 80% mai grele decât la
generatoarele de aceeaşi putere răcite cu aer.
- Generatoarele răcite cu hidrogen trebuie etanşate (cu garnituri de cauciuc
la îmbinările fixe şi cu ulei sub presiune la arbore).
- La răcirea indirectă, din căderea de temperatură dintre înfăşurări şi mediul
de răcire, aproximativ 50-60% îi revine izolaŃiei înfăşurărilor şi a
crestăturilor.
- Răcirea cu hidrogen a GS presupune existenŃa unor instalaŃii auxiliare care
asigură alimentarea cu hidrogen a GS, respectiv cu un gaz inert (CO2 ),
necesar umplerii sau evacuării hidrogenului din GS; de asemenea prin alte
instalaŃii auxiliare se asigură circulaŃia uleiului de etanşare şi se menŃine
calitatea uleiului.
Tabelul 2.2
Caracteristicile fizice ale principalilor agenŃi de răcire [63]
Agentul Tempe- Densi- Căldura Capaci- Conductivi- Vâscozitatea

de răcire ratura tatea specifică tatea tatea termică cinematică
U.M. °C kg /m3 kJ/kg °K kJ/ m3°K W/m °K 10-6 x m 2/ s

20 0,085 1,22 0,186 105
Hidrogen 40 0,080 14,3 1,14 0,197 114
60 0,076 1,09 0,206 127
20 1,20 1,20 0,026 15,1
Aer uscat 40 1,13 1 1,13 0,027 17,0
60 1,06 1,06 0,0285 18,9
20 998 4190 0,598 1,00
Apă 40 992 4,2 4170 0,628 0,68
Hidrogenul, necesar umplerii GS şi compensării pierderilor prin

neetenşeităŃi, poate fi adus în butelii de oŃel la presiune ridicată sau în autocisterne
sub presiune, dar poate fi produs şi în cadrul centralei prin electroliza apei.
Buteliile de oŃel care conŃin hidrogen se amplasează în afara sălii
maşinilor, iar reducerea presiunii hidrogenului se realizează în două trepte, mai
întâi prin reductoare amplasate în imediata apropiere a buteliilor şi apoi în sala
maşinilor, prin ventile automate de reducere şi reglare a presiunii.
Hidrogenul obŃinut în electrolizoarele din centrală se strânge în rezervoare
tampon, între acestea şi GS existând ventile automate de reducere şi reglare a
presiunii.
Buteliile de CO2 sunt prevăzute cu reductoare de presiune şi se păstrează

în sala maşinilor. InstalaŃia de CO2 este echipată cu dispozitiv de decongelare a
CO2. CO2 se foloseşte în centralele electrice şi pentru stingerea unor eventuale
incendii.
2.2.3. RĂCIREA DIRECTĂ CU LICHIDE
Capacitatea de evacuare a căldurii este mult mai mare la lichide decât la
hidrogen şi de aceea utilizarea răcirii directe a înfăşurărilor generatoarelor cu
lichide permite practic dublarea densităŃilor de curent în înfăşurări.
Drept mediu de răcire lichid se pot utiliza uleiul mineral şi apa
demineralizată. Se preferă apa, deoarece aceasta prezintă următoarele avantaje:
- are o capacitate de evacuare a căldurii de 3 ori mai mare decât a uleiului;
- prezintă cost redus;
- se micşorează secŃiunea canalelor de răcire în înfăşurări de 2 ori, ceea ce
are ca efect diminuarea gabaritului maşinii şi micşorarea pierderilor
provocate de circulaŃia agentului de răcire;
- nu prezintă pericol de incendiu;
- nu murdăreşte maşina etc.
CirculaŃia apei este asigurată de pompe. Apa de răcire, cu conductibilitate
electrică 5-20 µs/cm, poate fi apă distilată de cazan.
Tabelul 2.3
Cele mai răspândite sisteme de răcire, în funcŃie de puterile GS
SISTEM DE RĂCIRE AGENT DE RĂCIRE PUTERE GS

Stator Rotor [MW]
Răcirea indirectă aer aer < 25

Răcirea indirectă hidrogen hidrogen 25 - 160
Răcirea indirectă hidrogen hidrogen
combinată cu răcire directă
Răcirea directă hidrogen hidrogen < 200
Răcirea directă lichide 165 - 1000
combinată cu răcire directă hidrogen
La grupurile de mare şi foarte mare putere, răcirea directă a înfăşurărilor

statorice şi rotorice se asigură prin canale practicate în conductoarele (barele)
înfăşurărilor. Aducerea apei la înfăşurarea statorică se face cu ajutorul unui
colector inelar, care comunică cu capetele de bară prin conducte realizate din
teflon. Aducerea apei la rotor prezintă dificultăŃi mai mari. Se poate realiza printr-
un canal practicat în arborele maşinii, de unde apa se aduce la bobinaj prin
conducte flexibile.
Răcirea cu apă se poate aplica şi în raport cu miezul magnetic al statorului.

În acest scop între pachetele de tole statorice se amplasează serpentine de răcire.
Cel mai mare dezavantaj în cazul răcirii cu apă al GS este costul ridicat al
tuturor acestor acestor instalaŃii, comparativ cu răcirea cu hidrogen.
2.2.4. RĂCIREA PRIN EVAPORARE

Presiunile economice şi reglementările industriale, la scară globală, din
ultima decadă, au adus şi în industria energetică multe transformări care au
influenŃat tiparele dezvoltării. Factorul comun care conduce la aceste schimbări
este efortul depus pentru scăderea continuă a preŃului de producŃie a energiei
electrice, manifestat în principal prin:
• reducerea costului iniŃial al echipamentului, utilizarea unor materiale mai
performante;
• eficienŃă ridicată şi/sau costuri de mentenanŃă scăzute.
În decembrie 1999 a fost experimentată şi acceptată de industria

energetică, o nouă tehnologie de răcire - răcirea prin evaporare - pentru
înfăşurările statorului unui hidrogenerator de 400 MW [21]. Tehnologia răcirii
prin evaporare este bazată pe fenomenul conform căruia, atunci când lichidul se
transformă în gaz, este absorbită o mare cantitate de căldură. Volumul de agent de
răcire evaporat este recirculat într-o buclă închisă şi preia căldura de la
componentele încălzite ca agent de răcire primar. Apoi se utilizează un
condensator, apa naturală fiind folosită ca agent de răcire secundar la schimbul de
căldură de la agentul de răcire evaporat. Se obŃine o distribuŃie mai uniformă a
temperaturii, ca şi în cazul răcirii directe cu apă a înfăşurărilor. Tehnologia răcirii
prin evaporare poate fi clasificată în mai multe moduri, în funcŃie de:
• temperatura de fierbere a agentului de răcire:
− joasă (temperatura de fierbere a agentului de răcire este mai mică
decât a apei din natură, care este utilizată ca agent de răcire secundar);
− normală (temperatura de fierbere a agentului de răcire este mai mare
decât cea a apei din natură);
• metoda de circulaŃie a agentului de răcire:
− forŃată (necesită o pompă);
− autocirculaŃie (nu necesită pompare);
• structura sistemului de răcire:
− răcire interioară (agentul de răcire intră în interiorul conductorului
care este gol pe interior) – la GS mari;
− răcire cu imersiune (componentele care trebuie răcite sunt cufundate
în agentul de răcire) – la turbogeneratoare de 50 MW.
Temperatura de distribuŃie fiind uniformă şi rezonabilă, sunt înlăturate

toate problemele întâlnite la GS în cazul altor tehnologii de răcire, provocate de
neuniformitatea distribuŃiei de temperatură. Noua tehnologie de răcire, cu structură
simplă, fiabilă şi stabilă, la care mentenanŃa este redusă, poate conduce la
creşterea, în siguranŃă, a puterii cerute şi la dezvoltarea industriei energetice.
Tabelul 2.4
Caracteristici tehnice ale unui hidrogenerator de 400 MW răcit prin evaporare [21]
Putere nominală [MVA] 444 Factor de putere 0,9

Randament [%] 98,69 TuraŃie [rot/ min] 125
FrecvenŃă [Hz] 50 Număr de poli 48
Tensiune nominală [kV] 18 Curent nominal [A] 14,256
Tensiune de excitaŃie [V] 441 Curent de excitaŃie [A] 1699
Număr de crestături 396 Întrefier [mm] 26
Xd 1 X’d 0,336
X’’d 0,23 Comportare la scurtcircuit 1,1
Temperatură nominală limită 67 Temperatură nominală limită 60
în rotor [K] în stator [K]
2.2.5. GENERATOARE SUPERCONDUCTOARE

Generatoarele superconductoare prezintă, faŃă de cele convenŃionale,
multiple avantaje, dintre care se pot menŃiona:
• reducerea pierderilor de putere;
• micşorarea dimensiunilor şi a masei;
• îmbunătăŃirea stabilităŃii sistemului energetic;
• creşterea capacităŃii generatorului de a consuma/produce putere reactivă.
În Japonia au fost construite trei modele de generatoare superconductoare

(trei tipuri diferite de rotoare şi un model de stator) pentru clasa 70 MW cu un
sistem de refrigerare de mare fiabilitate, cu heliu [1]. Durata de funcŃionare fără
defecte a sistemului de răcire a fost de 14637 ore, depăşind specificaŃia de
proiectare, conform căreia erau garantate 10000 ore.
Rezultatele testărilor, care au verificat performanŃele de bază şi de
exploatare ale generatoarelor superconductoare, arată că sistemul criogenic este
suficient de fiabil pentru a fi utilizat în practică la sistemele de răcire ale
generatoarelor superconductoare. În raportul prezentat de cercetătorii japonezi la
CIGRE 2000 se arată că aceste rezultate au fost integrate în stabilirea tehnologiei
de bază pentru clasa pilot de 200 MW şi că ele deschid calea către introducerea
generatoarelor superconductoare pentru producerea energiei electrice.
2.3. SCHEME PRINCIPIALE FOLOSITE PENTRU EXCITAłIA GS

Un rol însemnat în exploatarea în condiŃii de siguranŃă maximă a
sistemelor energetice revine sistemului de excitaŃie al generatoarelor sincrone,
care, în afara rolului de bază în crearea câmpului inductor în maşină, prezintă un
rol important în schemele de reglaj automat ale diferitelor mărimi.
Sistemul de excitaŃie al unui GS se adoptă în funcŃie de mai mulŃi factori
care pot fi rezumaŃi prin: economicitate, stabilitate şi fiabilitate.
Prin economicitate se urmăreşte un efort investiŃional cât mai redus,
costul sistemului de excitaŃie reprezentând 5-12% din costul total al agregatului.
CondiŃia de stabilitate presupune ca generatorul să poată prelua creşteri
importante ale cuplului şi să tolereze căderi mari de tensiune pe reŃea, fără
pericolul de a ieşi din sincronism.
În proiectarea schemelor de excitaŃie se impune, ca una din condiŃiile
esenŃiale pentru buna funcŃionare a GS, realizarea unei viteze de răspuns cât mai
mare, adică asigurarea unei viteze de creştere a curentului în înfăşurarea de
excitaŃie a generatorului cât mai mare, pentru ca, în cazul unor avarii, tensiunea la
bornele GS să poată fi menŃinută constantă. La o scădere a tensiunii de alimentare
până la valoarea (0,7 – 0,8)Un, curentul de excitaŃie trebuie să crească faŃă de
curentul nominal în limitele (1,4 –2)Ien, iar schema de excitaŃie trebuie să suporte
în bune condiŃii această suprasarcină un timp determinat. Puterea sursei necesară
excitaŃiei reprezintă în general 1 –5% din puterea maşinii sincrone, iar tensiunea
50 – 300V.
Prin fiabilitate se urmăreşte siguranŃa în funcŃionare un timp îndelungat, în
condiŃii de exploatare determinate.
După modul de antrenare, se disting două scheme de excitaŃie: schema
directă şi schema indirectă. Fiecare schemă poate fi realizată pe două căi, adică cu
ajutorul maşinilor electrice rotative sau cu ajutorul schemelor de redresare.
Dacă pentru furnizarea energiei de excitaŃie se folosesc maşinile electrice
rotative, maşina de curent continuu care alimentează înfăşurarea de excitaŃie a GS
se numeşte excitatoare. În cazul schemei directe, excitatoarea se cuplează direct cu
generatorul excitat (schema nu este influenŃată de variaŃiile de tensiune în timpul
proceselor tranzitorii în reŃeaua de alimentare). În cazul schemei indirecte,
excitatoarea este antrenată de un motor auxiliar.
2.3.1. SISTEME CU EXCITATOARE ROTATIVĂ DE CURENT CONTINUU

Excitatoarea rotativă de curent continuu este soluŃia clasică, care se
menŃine şi astăzi la puteri mici şi mijlocii, până la 150 - 200 MW. În scopul
îmbunătăŃirii performanŃelor dinamice, drept excitatoare se poate utiliza în locul
generatorului obişnuit de curent continuu, o amplidină.
Excitatoarea rotativă de curent continuu cuplată direct cu GS (figura 2.4)
este - la turbogeneratoare - de 3000 rot/min.
ConstrucŃia colectorului, problemele legate de comutaŃie, captarea

curentului cu perii pe colector etc., limitează puterea generatoarelor de curent
continuu cu turaŃie ridicată la cel mult 100 MW. Costul acestei excitatoare este
relativ redus, proprietăŃile de funcŃionare sunt bune, dar din cauza necesităŃilor de
îngrijire a colectorului şi periilor, sunt răspândite doar la grupurile puse în
funcŃiune în trecut, iar utilizarea lor în instalaŃiile noi este limitată.
Pentru a menŃine excitatoarea rotativă de curent continuu şi la puteri ale
generatoarelor de peste 100 MW, se renunŃă la cuplarea directă a excitatoarei cu
GS şi se utilizează excitatoarea (la turaŃie mai mică) antrenată prin motor Diesel,
turbină sau motor asincron, alimentat fie la reŃeaua ce se racordează la GS, fie de
la o reŃea independentă.
Fig.2.4. Sistem de excitaŃie cu Fig.2.5. Sistem de excitaŃie cu grup de excitaŃie independent

excitatoarea rotativă de curent
M – motor asincron; V – volant care asigură menŃinerea
continuu cuplată direct cu GS
turaŃiei la scăderea sau dispariŃia pe timp scurt a tensiunii la
barele de servicii proprii; TSP – transformator de servicii
proprii; BSP – bara de servicii proprii; AR – alimentarea de
rezervă, utilizată la scăderea tensiunii sub 0,7 Un .
Grupul de excitaŃie independent (figura 2.5) prezintă faŃă de excitatoarea

rotativă de curent continuu cuplată direct cu GS, câteva avantaje, dintre care:
• poate fi realizat la puteri mai mari;
• permite amplasarea oriunde în sala maşinilor, ceea ce contribuie la
reducerea cheltuielilor de investiŃii în centrală;
• îngăduie aplicarea tensiunii de excitaŃie la bornele înfăşurării de excitaŃie
a GS încă înainte de pornirea agregatului generator şi astfel permite
încălzirea barelor rotorice când rotorul încă stă pe loc;
• un grup de excitaŃie de rezervă poate înlocui oricare grup de excitaŃie de
serviciu.
2.3.2. SISTEME CU EXCITATOARE ROTATIVĂ

DE CURENT ALTERNATIV
Excitatoarele rotative de curent alternativ reprezintă în prezent principala
direcŃie de dezvoltare a sistemelor de excitaŃie care se aplică la GS cu puteri de
peste 100 – 150 MW, având în vedere că nu apar limitări în mărirea puterii lor.
În scopul de a reduce gabaritul excitatoarei, de a-i îmbunătăŃi

performanŃele în regim tranzitoriu şi de a reduce armonicele în tensiunea de
excitaŃie a GS, excitatoarea de curent alternativ se execută la frecvenŃă mai mare,
(100 – 500 Hz).
Principial, excitatoarele rotative de curent alternativ se realizează în
următoarele două variante.
- Excitatoarea are înfăşurarea de excitaŃie în rotor, iar înfăşurările de
curent alternativ în stator (figura 2.6); puntea redresoare este fixă în
spaŃiu.
- Excitatoarea are înfăşurarea de excitaŃie în stator, iar înfăşurările de
curent alternativ în rotor (figura 2.7); puntea redresoare se fixează de
partea rotitoare a agregatului, iar alimentarea înfăşurării de excitaŃie a GS
se realizează fără inele şi perii. Această soluŃie prezintă avantaje esenŃiale,
mai ales pentru maşinile de mare putere, căci inelele de contact şi periile
sunt costisitoare şi prezintă în exploatare inconvenientul că sunt o sursă
permanentă de murdărire a maşinii, necesitând o întreŃinere
corespunzătoare.
Sistemele de excitaŃie cu excitatoare rotativă de curent alternativ se
asociază cu elemente semiconductoare comandate (tiristoare) şi necomandate
(diode). Reglajul excitaŃiei generatorului principal se poate realiza:
• prin reglarea excitaŃiei excitatoarei de c.a., dacă puntea de redresare se
realizează cu diode (excitatoarea se execută la 200 – 400 Hz);
• prin modificarea deschiderii tiristoarelor, dacă puntea de redresare se
realizează cu tiristoare (excitatoarea se realizează la 150 - 200 Hz). În
acest caz există şi un regulator automat de excitaŃie (RAE) care acŃionează
în circuitul de excitaŃie al excitatoarei de curent alternativ. Excitatatoarea
este întotdeauna puternic excitată (lucrează la un factor de putere de
aproximativ 0,3 şi cu conŃinut de armonice foarte ridicat). Comanda
tiristoarelor se face prin intermediul unor sisteme de inducŃie.
Fig.2.6. Sistem de excitaŃie cu excitatoare Fig.2.7. Sistem de excitaŃie cu excitatoare

rotativă de curent alternativ, rotativă de curent alternativ,
care are înfăşurarea de excitaŃie în rotor, iar care are înfăşurarea de excitaŃie în stator iar
înfăşurările de curent alternativ în stator înfăşurările de curent alternativ în rotor
Sistemele de excitaŃie cu excitatoare rotativă de curent alternativ se pot

realiza şi sub formă de grupuri independente de excitaŃie.
2.3.3. EXCITAłIA EXCITATOAREI

Excitatoarei, fie că este de curent continuu, fie că este de curent alternativ,
trebuie să i se asigure excitaŃia în curent continuu.
SoluŃiile de asigurare a excitaŃiei excitatoarei, prezentate schematic în
figurile 2.8 – 2.13, influenŃează comportarea sistemului de excitaŃie în regim
tranzitoriu.
Fig.2.8. Excitatoare de curent continuu cu Fig.2.9. Excitatoare de curent alternativ cu

autoexcitaŃie autoexcitaŃie asigurată printr-o punte redresoare
Fig.2.10. Excitatoarea este un generator de Fig.2.11. Excitatoarea este un generator de

curent continuu cu excitatie separata, asigurata curent continuu cu excitatie separata, asigurata
de la o excitatoare pilot(EP) de curent continuu de la o excitatoare pilot(EP), care este o
amplidina
Fig.2.12. Excitatoarea este un generator de

curent continuu cu excitaŃie separată,
asigurată de la o excitatoare pilot de
curent alternativ
Fig.2.13. Excitatoarea este un generator de curent continuu cu excitaŃie separată,

asigurată de la o excitatoare pilot de curent alternativ cu autoexcitaŃie
În trecut, RAE erau regulatoare electromecanice, cu sectoare rulante şi cu

vibraŃii, dar în prezent se utilizează cele electronice. RAE echivalează cu o
rezistenŃă variabilă în circuitul de excitaŃie al excitatoarei. În toate schemele
prezentate, săgeata indică calea prin care RAE sesizează tensiunea la bornele GS
(prin intermediul transformatoarelor de măsurare montate la bornele GS).
Excitatoarea pilot de curent alternativ poate fi un generator cu magneŃi
permanenŃiLa puteri ale grupurilor de peste 100 – 150 MW, dimensiunile
excitatoarei pilot cu magneŃi permanenŃi ar fi prea mari şi e mai avantajoasă
utilizarea unei excitatoarei pilot cu autoexcitaŃie (figura 2.13). RAE acŃionează
asupra circuitelor de comandă ale amplificatoarelor magnetice sau ale tiristoarelor.
Excitatoarea pilot, împreună cu excitatoarea, pot fi cuplate direct la
arborele GS, dar chiar dacă excitatoarea este cuplată direct cu GS, excitatoarea
pilot poate fi antrenată independent. Pe lângă soluŃiile de excitare a excitatoarei
prezentate, există un număr mare de alte rezolvări, unele dintre acestea utilizând
excitatoare cu mai multe înfăşurări de excitaŃie.
2.3.4. SISTEME DE EXCITAłIE FĂRĂ EXCITATOARE ROTATIVE

Prin utilizarea elementelor semiconductoare comandate se poate face ca
indusul maşinii sincrone să fie folosit ca sursă de tensiune pentru înfăşurarea de
excitaŃie, realizându-se astfel un GS autoexcitat.
În continuare se prezintă câteva scheme de bază pentru sistemele statice de
excitaŃie. Există un număr foarte mare de variante şi combinaŃii pentru aceste
scheme.
Sistemul de excitaŃie prezentat în figura 2.14 este simplu, ieftin, cu
comportare dinamică foarte bună. Are însă dezavantajul că la tensiune scăzută la
bornele GS nu poate asigura forŃarea excitaŃiei. Pentru a se asigura buna lui
funcŃionare într-un domeniu mai larg al tensiunilor scăzute la bornele GS, acest
sistem de excitaŃie se supradimensionează (astfel funcŃionează la un factor de
putere scăzut şi cu conŃinut ridicat de armonice). Pentru a evita acest inconvenient,
se utilizează schemele cu GS autoexcitat compoundat.
Fig. 2.14. Sistem de excitaŃie fără excitatoare

rotative, la care puterea de excitaŃie este dată de
un transformator T
La compoundarea serie (figura 2.15, a), ramura principală asigură în

întregime cerinŃele excitaŃiei, iar ramura alimentată de la transformatorul
suplimentar (TS) furnizează putere numai la micşorarea pronunŃată a tensiunii la
bornele GS şi supraîncărcarea în curent a acestuia. Tensiunea furnizată de ramura
alimentată de la TS este limitată de bobinele (BR).
La compoundarea paralel (figura 2.15, b), punŃile redresoare sunt mult mai
ieftine, căci acestea se dimensionează numai pentru valoarea curenŃilor
corespunzători laturilor, nu pentru întregul curent de excitaŃie.
a b
Fig.2.15. Sistem de excitaŃie fără excitatoare rotative,
la care compoundarea are loc pe partea de curent continuu, iar
punŃile redresoare ale celor două ramuri se leagă în serie (a) sau în paralel (b)
La schema prezentată în figura 2.16, a solenaŃia înfăşurării

transformatorului T, care alimentează înfăşurarea de excitaŃie a GS, este
determinată de solenaŃiile celor două înfăşurări (una dependentă de tensiunea de la
bornele GS, cealaltă dependentă de curentul GS).
a b
Fig.2.16. Sistem de excitaŃie fără excitatoare rotative, la care compoundarea are loc
pe partea de curent alternativ cu „însumare de tensiuni” (a) sau cu „însumare de curenŃi”(b)
În figura 2.16, b se însumează tensiunile secundare ale celor două

transformatoare din schemă (una proporŃională cu tensiunea de la bornele GS,
cealaltă cu curentul GS) în ipoteza că solenaŃia înfăşurării secundare în
transformatorul serie este mică faŃă de solenaŃia înfăşurării primare şi deci fluxul
acestui transformator este determinat de curentul din înfăşurarea primară.
Comparând cele două sisteme de excitaŃie prezentate în figura 2.16,
rezultă că acestea sunt practic identice din punct de vedere al performanŃelor.
La generatoarele de puteri mici, fără pretenŃii privind reglajul tensiunii, se
pot aplica sistemele de excitaŃie fără excitatoare rotative, la care compoundarea
are loc pe partea de curent alternativ, cu redresare simplă necomandată şi fără
RAT.
2.3.5. PROCESE LIMITĂ DE MODIFICARE A EXCITAłIEI GS

Sistemul de excitaŃie asigură creşterea în timp a tensiunii de excitaŃie.
Desfăşurarea proceselor tranzitorii de modificare a excitaŃiei unui GS depinde de
parametrii generatorului, de caracteristicile sistemului de excitaŃie, a RAE şi a
celorlalte elemente auxiliare care intervin în procesul de modificare a excitaŃiei.
Procesele limită de modificare a excitaŃiei sunt forŃarea excitaŃiei şi dezexcitarea
rapidă.
2.3.5.1. ForŃarea excitaŃiei GS
În timpul proceselor tranzitorii care sunt însoŃite de variaŃii ale tensiunii,
în scopul asigurării unui surplus de energie reactivă sistemului alimentat de
generatoarele sincrone, acestea sunt prevăzute cu dispozitive pentru forŃarea
excitaŃiei. Procedeul de forŃare a excitaŃiei depinde de structura sistemului de
excitaŃie şi de RAE aplicat. În general, forŃarea excitaŃiei se realizează cu elemente
independente de RAE sau prin RAE.
ForŃarea excitaŃiei GS înseamnă modificarea tensiunii de excitaŃie de la o

valoare iniŃială la valoarea ei plafon. În acest scop, în circuitul excitaŃiei la
funcŃionarea normală se înseriază o rezistenŃă auxiliară R’ care printr-o schemă
simplă cu relee poate fi scurtcircuitată, atunci când tensiunea la bornele
generatorului scade sub o anumită valoare.
Fig.2.17. Schemă pentru forŃarea excitaŃiei GS
Şuntarea rezistenŃei este echivalentă cu aplicarea unei tensiuni sporite la

bornele circuitului de excitaŃie, ceea ce va determina o creştere a curentului de
excitaŃie şi a puterii reactive debitate în reŃea.
În figura 2.17, elementul 2 reprezintă releul minimal de tensiune, iar
elementul 1 este un releu intermediar.
Schema funcŃionează astfel: la o scădere a tensiunii la borne sub o anumită
valoare, releul minimal de tensiune acŃionează releul intermediar care prin
închiderea contactului său (normal deschis) şuntează rezistenŃa R’.
Comportarea sistemelor de excitaŃie în regim tranzitoriu se apreciază prin
plafonul tensiunii de excitaŃie şi viteza de răspuns. Tensiunea maximă ce se obŃine
la borne după scurcircuitarea rezistenŃei R’ se numeşte plafonul tensiunii de
excitaŃie (la mersul în gol). Viteza de răspuns a unei excitatoare se defineşte ca
raportul dintre creşterea tensiunii la borne (care se înregistrează în decurs de o
jumătate de secundă când se scurtcircuitează rezistenŃa R’ ) şi tensiunea nominală
a excitatoarei respective. Şuntarea rezistenŃei R’ poate fi efectuată la mersul în gol
al GS sau la mersul în sarcină. Deosebit de importantă pentru funcŃionarea GS este
viteza de răspuns în sarcină.
În cazul unui scurtcircuit în reŃeaua din apropierea GS, menŃinerea în
sincronism a GS nu se poate realiza decat prin forŃarea excitaŃiei.
Raportul dintre plafonul tensiunii de excitaŃie şi tensiunea normală de
funcŃionare la excitatoarele GS variază între 2 - 5, iar viteza relativă nominală de
răspuns la excitatoarele maşinilor moderne are valori cuprinse în intervalul 0,5 –3.
2.3.5.2. Dezexcitarea rapidă a GS

Dezexcitarea rapidă a GS este procedeul de stingere (anulare) a câmpului
magnetic din interiorul GS şi de deconectare a acestuia de la reŃea ca urmare a
unui scurtcircuit în interiorul sau la bornele GS.
De exemplu, în cazul unui scurtcircuit intern, dezexcitarea rapidă a GS

este singura soluŃie ca GS să nu debiteze pe defect.
Dezexcitarea nu se poate realiza prin simpla întrerupere a circuitului de
excitaŃie, deoarece aceasta ar duce la apariŃia unor supratensiuni periculoase
pentru izolaŃia înfăşurărilor.
Sunt numeroase procedee de dezexcitare rapidă a GS, toate având la bază
intercalarea unei rezistenŃe în circuitul de excitaŃie al GS şi/sau aplicarea unei
tensiuni inverse la bornele acestei înfăşurări.
Dezexcitarea trebuie concepută astfel încât să decurgă cât mai rapid, dar
tensiunea ce apare în timpul dezexcitării la bornele înfăşurării de excitaŃie să nu
pericliteze izolaŃia înfăşurărilor.
Fig.2.18. Dezexcitarea rapidă a GS
2.4. CONECTAREA LA SISTEM A GS DIN CENTRALE

2.4.1. DEFINIłII ŞI CONDIłII DE SINCRONIZARE
Sincronizarea este o manevră complexă şi vitală pentru exploatarea
sistemelor energetice; se realizează cu ocazia fiecărei cuplări a unui GS în paralel
cu celelalte GS care funcŃionează în sistem. Acest proces se continuă şi după
cuplare, în tot timpul funcŃionării unui sistem energetic desfăşurându-se un proces
permanent de sincronizare reciprocă a maşinilor sale sincrone care funcŃionează în
paralel. În principiu, printr-o sincronizare se realizează:
• punerea în concordanŃă a două sisteme de tensiune;
• cuplarea în paralel a celor două sisteme de tensiuni prin conectarea unui
întreruptor.
În cazul GS, sincronizarea presupune în primul rând realizarea şi

menŃinerea aceluiaşi sens şi a aceleiaşi viteze de rotaŃie a câmpurilor învârtitoare,
respectiv a sistemelor de fazori ale tensiunilor induse. la cuplarea fiecărui GS în
paralel cu sistemul prin manevra de sincronizare, trebuie luate toate măsurile
astfel încât conectarea să se realizeze cu un şoc de curent şi cu solicitări mecanice
la arbore nepericuloase sau pe cât posibil mai mici. În acest scop, pe lângă
egalitatea vitezelor celor două sisteme de fazori, se mai urmăreşte şi realizarea
prealabilă a concordanŃei altor parametri, ca de exemplu, egalitatea valorilor
tensiunilor şi concordanŃa fazelor.
• ConcordanŃa sensurilor de rotaŃie se verifică o singură dată (după

terminarea lucrărilor de montaj), la punerea în funcŃiune. Dacă se constată
un sens de rotaŃie contrar, în instalaŃiile trifazate trebuie inversate
legăturile a două faze.
• Aceeaşi viteză de rotaŃie trebuie realizată cu ocazia fiecărei cuplări în
paralel şi apoi menŃinută în tot timpul funcŃionării. Ea se realizează prin
intermediul cuplului mecanic aplicat la arborele maşinii sincrone. De
exemplu, în cazul pornirii GS, în acest sens se acŃionează asupra admisiei
la motorul primar.
• ConcordanŃa modulelor tensiunilor se obŃine prin reglarea curentului
de excitaŃie al generatorului.
• ConcordanŃa fazelor se realizează prin modificarea fină a vitezei de
rotaŃie.
După cum maşină sincronă se cuplează după sau înainte de a fi excitată, în

practică se folosesc două moduri de sincronizare diferite: sincronizare fină sau
precisă, dacă maşina se cuplează după ce a fost excitată şi sincronizare grosieră
(dacă excitarea maşinii se face abia după cuplare), care după cuplare se
desăvârşeşte printr-o autosincronizare.
2.4.2. SINCRONIZAREA FINĂ SAU PRECISĂ

2.4.2.1. Principiul metodei şi condiŃiile ce trebuie îndeplinite
Maşina fiind excitată, există pericolul ca în momentul cuplării, diferenŃa
∆U dintre tensiunea ei electromotoare şi cea a sistemului, aplicată circuitului
format din reactanŃa subtranzitorie Xd” a maşinii în serie cu reactanŃa sistemului Xs
(figura 2.19), să dea naştere unui şoc important de curent şi deci unei solicitări
mecanice periculoase la arbore.
UG US
G X ”d IC XS S
∆UR
UGR
ωG USR
ωS
Fig.2.19. Schema monofilară principială şi diagrama tensiunilor înaintea sincronizării fine

2.4.2.2. ToleranŃe admisibile în cazul sincronizării fine

Nu se respectă condiŃia egalităŃii tensiunilor, dar f G = f S şi δ =0
(figura 2.20).
Aşadar, la arbore se va aplica doar
cuplul corespunzător pierderilor în
stator, care este neglijabil. De
asemenea, din punct de vedere
termic, valori mici şi de scurtă durată
ale acestui curent nu vor prezenta un
pericol. Prin urmare, în momentul
cuplării se pot admite anumite
diferenŃe între valorile celor două
sisteme de tensiuni de ordinul 5-10%
Fig.2.20. Diagrama tensiunilor pentru cazul: şi uneori chiar mai mari.
U G ≠ U S , f G = f S siδ = 0.
Nu se respectă condiŃia concordanŃei de fază, dar U G = U S şi f G = f S

Curentul de egalizare, inductiv faŃă
de ∆U, în raport cu tensiunea
generatorului poate prezenta o
importantă componentă activă Ia.
Cuplul corespunzător, aplicat brusc
la arbore, va tinde să aducă
tensiunile generatorului în fază cu
cele ale sistemului. De exemplu, în
cazul din figura 2.21, tensiunile
generatorului fiind decalate înainte,
acesta va debita o componentă
activă, care îi va frâna rotorul.
Pentru a evita şocuri periculoase,
experienŃa arată că este de dorit ca
Fig.2.21. Diagrama tensiunilor pentru cazul: decalajul de fază să nu depăşească
U G = U S , f G = f S siδ ≠ 0. valori de ordinul a 10 grade
electrice, respectiv 2,5-3% dintr-o
perioadă.
Nu se respectă condiŃia egalităŃii frecvenŃelor, respectiv

ω G ≠ ω S , dar U G = U S . În acest caz valoarea defazajului δ variază în timp
proporŃional cu viteza relativă ∆ω = ω G − ω S , iar diferenŃa de potenŃial ∆U
variază continuu între 0 şi 2U, cu o frecvenŃă f = f G − f S .
Pe figura 2.21 se poate imagina că unul din sistemele de tensiuni ar

rămâne fix, iar celălalt s-ar roti cu viteza unghiulară ∆ω. În figura 2.22 sunt
prezentate curbele tensiunilor a două faze omoloage, curba tensiunii de bătăi ∆U
şi înfăşurătoarea acesteia.
Fig.2.22. Oscilograma tensiunilor a două faze omoloage şi a tensiunii de bătăi ∆U
În mărimi instantanee:
ωG + ωS
∆u = u G − u S = U m sin ω G t − U m sin ω S t = U M (t ) cos t,
2
în care:
ωG − ωS δ
U M (t ) = 2U m sin t = 2U m sin .
2 2
Cea mai periculoasă este ipoteza cuplării în momentul în care cele două
sisteme de tensiuni ar fi în opoziŃie (δ =180o ).
Dacă sistemul este de putere mare şi reactanŃa sa echivalentă se poate
considera Xs ≈ 0, atunci:
2U
I eg = = 2 I sc 0 .
X d"
Valoarea efectivă a curentului de egalizare rezultă de două ori mai mare
decât valoarea iniŃială a componentei periodice debitată de maşină în cazul unui
scurtcircuit la borne. Luând în considerare şi componenta aperiodică care s-ar mai
putea suprapune, ar rezulta o valoare instantanee, respectiv un şoc de curent foarte
periculos.
În condiŃiile de mai sus, nu este exclus şi riscul ca sistemul să nu poată
desăvârşi atragerea generatorului în sincronism. Este deci recomandabil ca maşina
sincronă excitată să fie cuplată la sistem numai după ce diferenŃa de frecvenŃă a
fost redusă la minimum, folosind citiri pe aparate cu clasă de precizie cât mai
bună.
Din cele prezentate rezultă că nu este necesară o concordanŃă perfectă. De

regulă, în practică, oricât de fin sau de precis s-ar dori să se realizeze o
sincronizare, după cuplare, aceasta va fi întotdeauna desăvârşită de un scurt proces
de autosincronizare prin care sistemul va atrage în sincronism total maşina
cuplată.
2.4.2.3. PosibilităŃi de realizare a sincronizării fine sau precise

Sincronizarea fină se poate efectua: manual, automat şi semiautomat.
Sincronizarea manuală se face după punerea în rotaŃie a agregatului şi
apoi excitarea prealabilă a maşinii.
Algoritmul sincronizării manuale:

− Se realizează concordanŃa cât mai exactă a frecvenŃelor, reglând turaŃia
maşinii prin intermediul admisiei de fluid motor la maşina primară.
− Se realizează cu suficientă exactitate egalitatea valorilor tensiunilor,
reglând curentul de excitaŃie cu reostatul respectiv.
− În final se trece la realizarea concordanŃei de fază a celor două sisteme de
tensiuni, care acum se rotesc în acelaşi sens cu viteze foarte apropiate şi cu
aproximativ aceleaşi valori. Se conectează sincronoscopul şi se acŃionează
tot prin variaŃia turaŃiei. De această dată reglajul admisiei la motorul
primar trebuie făcut mult mai fin, acŃionând asupra butonului respectiv de
pe pupitrul de comandă prin impulsuri scurte.
Sincronizarea fină automată reproduce succesiunea operaŃiilor de

sincronizare fină manuală, alegând în mod automat unghiul pentru conectarea
generatorului care se leagă în paralel. Trebuie menŃionat că în centralele şi staŃiile
moderne, automatizarea include tot mai des şi întregul ciclu de manevre de pornire
a agregatului electrogen.
InstalaŃiile de sincronizare fină semiautomată realizează doar ultimele
operaŃii de sincronizare, inclusiv cuplarea în paralel, primele operaŃii trebuind să
fie făcute manual. În multe centrale există astfel de instalaŃii care realizează
automat numai alegerea momentului şi comanda de anclanşare a întreruptorului.
Egalizarea frecvenŃelor şi a tensiunilor se execută manual şi apoi se comută o
cheie specială de selectare a modului de sincronizare, aşteptându-se terminarea
manevrei.
2.4.3. REGLAREA ÎNCĂRCĂRII GENERATOARELOR SINCRONE

Încărcarea unui generator sincron se caracterizează prin două componente:
putere activă P şi putere reactivă Q. Încărcarea activă poate fi variată acŃionând
asupra admisiei la motorul primar, iar încărcarea reactivă poate fi variată
acŃionând asupra curentului de excitaŃie.
Prin variaŃia admisiei la motorul primar se poate modifica:

• turaŃia şi încărcarea activă a grupului, atunci când acesta debitează singur
pe o reŃea;
• numai încărcarea activă a grupului, atunci când el este conectat în paralel
la un sistem de mare putere.
În ultimul caz, sistemul menŃine constantă turaŃia tuturor grupurilor şi

respectiv frecvenŃa în toate punctele sale. Orice variaŃie a încărcării unui grup de
către personalul de exploatare, precum şi variaŃiile aleatorii ale cererilor
consumatorilor sunt preluate de către grupurile din sistem, care sunt prevăzute cu
regulatoare automate pentru menŃinerea constantă a frecvenŃei sistemului.
Pentru a se asigura o funcŃionare stabilă în sincronism a generatorului,
odată cu încărcarea activă trebuie mărită în mod corespunzător şi încărcarea
reactivă.
2.4.4. PORNIREA ŞI OPRIREA GRUPURILOR

În centrale, aceste manevre se fac direct de la tabloul de comandă sau din
sala maşinilor.
Manevrele care se fac la pornire depind de specificul motorului primar.
Pentru oprirea maşinilor primare care antrenează generatoarele sincrone
se recomandă următoarea succesiune de operaŃii:
• se reduc încărcările activă şi reactivă;
• se deconectează grupul de la bare;
• se reduce turaŃia maşinii;
• se întrerupe alimentarea circuitului de excitaŃie al generatorului sincron;
• se întrerupe alimentarea maşinii primare.
În cazul turbinelor termice din centrale, agregatul se mai roteşte lent cu

ajutorul unui motor electric numit „viror” un interval de timp suficient pentru ca în
timpul răcirii, datorită greutăŃii rotorului, să nu se ajungă la o deformare remanentă
a arborelui.
SCHEME DE CONEXIUNI
PENTRU STATII ELECTRICE
3.1. NOTIUNI GENERALE
Prin schema se întelege un desen care arata modul în care diferite parti ale
unei retele, instalatii, ale unui aparat sau ale unui ansamblu de aparate sunt
functional conectate între ele. Clasificarea schemelor electrice se poate face dupa
mai multe criterii, cum ar fi:
numarul de conductoare reprezentat pe desen:
scheme monofilare: indiferent de numarul de conductoare ale
circuitului se reprezinta numai unul, celelalte fiind echipate identic;
scheme multifilare: daca echiparea fazelor este diferita, se reprezinta
toate conductoarele circuitului;
scopul urmarit prin reprezentare:
scheme explicative ( principiale sau detaliate );
scheme de conexiuni, destinate realizarii fizice si verificarii
conexiunilor;
scheme sinoptice, reprezentând starea reala a aparatelor de comutatie
la un moment dat;
planuri de amplasare, care ofera indicatii precise despre amplasarea
partilor unei instalatii.
Din punct de vedere al functiei îndeplinite, circuitele electrice pot fi:

circuite primare: sunt circuite prin care se realizeaza tranzitul de energie
de la surse catre consumatori (de exemplu circuite de generator,
transformator, linie electrica, cupla etc.);
circuite secundare: sunt circuite care contribuie în diferite feluri la buna

functionare a circuitelor primare (circuite de masurare, protectie, comanda,
control, semnalizare etc.).
Legatura între circuitele primare si cele secundare se realizeaza prin
intermediul transformatoarelor (senzorilor) de curent si de tensiune.
O statie electrica reprezinta un nod în cadrul unei retele, nod la care sunt
racordate mai multe elemente de retea: generatoare, linii electrice , transformatoare
etc. Ansamblul de aparate electrice si legaturi conductoare prin care un element de
retea este racordat la o statie electrica este numit frecvent circuit electric : circuit de
linie, circuit de transformator etc.
3.2. FUNCTIILE APARATELOR ELECTRICE

Aparatele electrice utilizate în instalatii pentru echiparea circuitelor
electrice îndeplinesc diferite functii, ca spre exemplu, de:
protectie, respectiv de eliminare / limitare a scurtcircuitelor (de
exemplu întreruptoare, sigurante fuzibile, bobine limitatoare) sau a
supratensiunilor (eclatoare, descarcatoare);
supraveghere împotriva depasirii unor valori admisibile ale tensiunii,
curentului, temperaturii etc. (spre exemplu, transformatoare de masurare
sau senzori de curent / tensiune); aceste aparate pot provoca o semnalizare
(alarma) sau o întrerupere de circuit (relee, declansatoare);
comutatie: comanda voluntara (manuala sau automata) de închidere,
respectiv, deschidere a unui circuit în conditii normale de exploatare (de
exemplu, întreruptoare, separatoare de sarcina, contactoare);
izolare (separare) a unei parti de instalatie, pentru a se putea lucra fara
risc de electrocutare, în conditiile mentinerii restului instalatiei sub
tensiune (de exemplu, separatoare obisnuite sau de sarcina, întreruptoare
debrosabile).
În cazul unui scurtcircuit pe un circuit electric se impune deconectarea sa

rapida, pentru a se reduce solicitarile echipamentelor si totodata, pentru a se
asigura continuitatea în functionarea altor circuite racordate la acelasi sistem de
bare colectoare. De asemenea, în exploatare este de dorit sa existe posibilitatea
conectarii si deconectarii fiecarui circuit electric în parte, astfel încât aceste
manevre sa nu conduca la întreruperea altor circuite.
Elementul de protectie, cu care trebuie prevazut orice circuit electric, are
drept scop principal detectarea sensibila, rapida si sigura a avariei, precum si
deconectarea selectiva a elementului avariat, în vederea evitarii extinderii avariei
si revenirii cât mai rapide la regimul normal de functionare pentru restul
sistemului. O unitate de protectie are deci urmatoarele functii principale:
supravegherea permanenta a diversilor parametri pe circuit;
interventia în situatii anormale;
transmiterea (uneori) de informatii pentru exploatarea retelei.
SCHEME DE CONEXIUNI PENTRU STATII ELECTRICE 55
Informatia necesara pentru comanda de închidere/deschidere a aparatajului

de comutatie în regim autocomandat provine de la transformatoarele de masurare
(curent si tensiune), conventionale sau neconventionale.
Transformatoarele de masurare mai asigura si informatia directa privind
valoarea curentului si tensiunii, cea necesara pentru contorizare-înregistrare si,
eventual, cea necesara implementarii functiilor SCADA (Supervizory Control And
Data Acquisition). De asemenea, transformatoarele de tensiune constituie si sursa
de alimentare a dispozitivelor mecanice de actionare, prin asigurarea încarcarii cu
energie a unor acumulatoare (în perioadele de functionare normala), pentru
alimentarea acelorasi dispozitive mecanice în absenta tensiunii.
Diversele functii îndeplinite de aparatele electrice pe un circuit pot fi
realizate individual, utilizând pentru fiecare dintre ele câte un aparat
specializat (reunirea mai multor functii presupune folosirea mai multor
aparate pe circuit) sau prin asocierea mai multor functii pe un aparat
(aparate cu functiuni multiple). Tendinta actuala în domeniul statiilor
electrice este de a se integra în constructia echipamentelor de baza
(transformator de putere, întreruptor) celelalte echipamente specifice.
3.3 ECHIPAREA CIRCUITELOR RACORDATE LA

UN SISTEM DE BARE COLECTOARE
Partea unei statii care cuprinde ansamblul de echipamente, materiale,

aparate electrice si dispozitive amplasate într-un singur loc, care au un scop
functional determinat pentru un anumit circuit, constituie o celula electrica.
Un sistem de bare colectoare reprezinta un nod de conexiuni electrice,

extins în spatiu pentru a se crea conditiile constructive necesare racordarii mai
multor celule dintr-o statie electrica.
Montajul aparatajului electric în celula se poate face fix sau debrosabil.
Montajul fix prezinta avantajul unei realizari simple, fara aparate sau
blocaje speciale, dar conduce la dimensiuni mai mari ale celulelor.
Montajul debrosabil realizeaza, în primul rând, o importanta reducere a
volumului celulelor, deoarece este eliminat spatiul din interiorul acestora destinat
montajului sau reviziilor. Se reduce, de asemenea, timpul de înlocuire a unor
aparate defecte si cel necesar reviziilor, prin folosirea unui carucior/caseta de
rezerva. Utilizarea sistemului debrosabil permite realizarea unei constructii fara
separatoare, ceea ce conduce la reducerea greselilor de manevrare cu separatorul
(în general, însotite de arc electric liber) si contribuie sensibil la compactarea
celulei. Este favorizata, de asemenea, utilizarea elementelor prefabricate.
Constructiile debrosabile implica însa blocaje speciale pentru interzicerea
deplasarii caruciorului atunci când întreruptorul si eventual separatoarele nu sunt în
pozitie „deschis”. Sunt necesare, de asemenea, masuri speciale de protectie
împotriva atingerii elementelor ramase sub tensiune dupa scoaterea caruciorului.
În constructia statiilor moderne, tendinta generala este de a utiliza

echipamente prefabricate.
Echipamentele prefabricate prezinta avantaje cunoscute de multa vreme
cum ar fi de exemplu: reducerea investitiilor în partea de constructie a statiilor,
economie de timp si manopera la montaj, înlocuire rapida etc. Fiind un tot unitar
realizat la scara industriala, care se livreaza complet pregatit si încercat electric,
celulele prefabricate beneficiaza de un control de calitate care le garanteaza
siguranta si securitatea în functionare. În plus, cerintele mereu în crestere privind
ameliorarea calitatii distributiei de energie electrica conduc spre descentralizarea
automatizarilor si dezvoltarea dispozitivelor de teleconducere, a caror realizare
industriala permite cresterea sensibila a fiabilitatii si scaderea costurilor. Progresele
din domeniul aparatajului electric, precum si a echipamentelor de control-
comanda, au condus la o reducere sensibila a dimensiunilor celulelor prefabricate,
la o diminuare a cheltuielilor de punere în functiune si de exploatare (s-a ajuns la
solutii care nu necesita practic întretinere), la cresterea duratei de viata a
instalatiilor, precum si la o crestere a fiabilitatii sistemului pe ansamblu.
În continuare sunt prezentate diferite module de echipare electrica
pentru principalele tipuri de circuite utilizate în instalatiile electrice, avantajele sau
dezavantajele fiecarei variante de echipare, precum si domeniile lor de utilizare.
3.3.1. LINII ELECTRICE

Liniile electrice reprezinta laturi în cadrul retelelor electrice, prin care se
realizeaza evacuarea puterii produse în centrale electrice, transportul sau distributia
energiei electrice.
3.3.1.1. Circuite de linie de joasa tensiune

Astfel de circuite distribuie energia electrica de la tablourile generale ale
posturilor de transformare spre locurile de consum (mici consumatori din domeniul
public sau abonati la joasa tensiune).
În figura 4.1 sunt prezentate câteva variante de echipare a unor circuite de
linie cu tensiunea sub 1 kV. Variantele de echipare a, b, c se caracterizeaza prin
faptul ca protectia circuitului în caz de scurtcircuit este realizata rapid si relativ
ieftin utilizând sigurante fuzibile). .Printre dezavantajele protectiei prin fir fuzibil
se pot mentiona:
sensibilitate mai redusa a acestui mod de protectie (în unele cazuri,
valoarea curentilor de sarcina în regim normal de functionare este
apropiata de cea a curentilor de scurtcircuit monofazat, protectia prin
sigurante fuzibile fiind deci insensibila la acestia din urma);
din cauza dispersiei relativ mari a caracteristicilor de topire a fuzibilelor,
siguranta în functionare a sigurantei este mai redusa, comparativ cu alte
aparate de protectie; din aceeasi cauza, sigurantele fuzibile nu sunt indicate
pentru protectia în regim de suprasarcina, (mai ales la suprasarcini mici de
circa 1,1 1,5 In);
exista riscul ca fuzibilul sigurantei sa se arda doar pe una dintre faze, ceea
ce poate conduce, în cazul consumatorilor trifazati, la regimuri de
functionare nesimetrice;
cu ajutorul sigurantelor fuzibile nu pot fi facute manevre de comutatie
manuala decât la sarcini foarte mici.
Prin urmare, scheme de echipare a liniilor în varianta a se utilizeaza în
cadrul retelelor de alimentare radiala a unor consumatori monofazati, fara
suprasarcini si fara comutatii frecvente.
a b c d
Fig. 3.1. Variante de echipare a liniilor de joasa tensiune
Comutatia circuitului (manevre în regim normal de functionare) se

îmbunatateste în varianta b, prin introducerea unui întreruptor cu pârghie, cu
ajutorul caruia se poate conecta/deconecta manual circuitul de linie la/de la barele
colectoare ale tabloului de distributie. În varianta c, utilizarea separatorului de
sarcina asigura comutatia circuitului (eventual, prin telecomanda), adaugând în
plus si functia de separare (izolare).
Pentru asigurarea selectivitatii si sensibilitatii protectiei, variantele a, b, c

se utilizeaza pentru echiparea liniilor radiale de joasa tensiune, de lungimi reduse.
În varianta d, utilizarea întreruptorului automat asigura:

protectia la scurtcircuit (de regula, prin intermediul unui declansator
electromagnetic, care în caz de scurtcircuit actioneaza mecanic direct
asupra contactelor principale ale întreruptorului);
protectia la suprasarcina (de regula, prin intermediul declansatorului
termic, care în caz de suprasarcina actioneaza mecanic direct asupra
contactelor principale ale întreruptorului);
comutatia circuitului (conectare/deconectare în regim normal de
functionare).
Întreruptoarele automate sunt aparate complexe, care necesita periodic

lucrari de întretinere/reparatie. Pentru a se putea lucra la întreruptorul liniei cu
mentinerea continuitatii în alimentare a altor circuite racordate la acelasi sistem de
bare colectoare, în schema se introduce separatorul fata de barele colectoare
(Sb).
În cazul unei linii alimentate de la ambele capete (retele buclate) este

necesara introducerea pe circuit a unui separator de linie (Sl), care permite
efectuarea de lucrari la întreruptor fara scoaterea circuitului de linie de sub
tensiune. Exista variante în care întreruptorul automat este debrosabil, caz în care
se poate renunta al separatoarele fata de bare si fata de linie.
3.3.1.2. Circuite de linie de înalta tensiune

Astfel de circuite realizeaza transportul/repartitia între nodurile (statiile)
SEN, precum si distributia energiei electrice catre locurile de consum (distributie
publica sau catre abonati).
În toate variantele de echipare prezentate în figura 3.2 apare separatorul
fata de barele colectoare (Sb), având ca functie principala izolarea echipamentelor
electrice din aval (în cazul efectuarii unor lucrari de revizie/reparatie) fata de
tensiunea barelor colectoare. Din motive de electrosecuritate, separatoarele sunt
astfel construite încât, la un separator deschis, nivelul de izolatie dintre contactele
unei faze este mai mare decât nivelul de izolatie între fiecare contact si pamânt.
Separatorul este un aparat de comutatie care, spre deosebire de întreruptor,
nu este prevazut cu dispozitiv de stingere a arcului electric. Cu separatorul sunt
permise doar manevre de comutatie sub curent neglijabil (0,5 A pentru
separatoare cu tensiuni nominale de pâna la 400 kV inclusiv). În general, pentru a
se evita consecintele deosebit de grave ale arcului electric care ar aparea în cazul
unor manevre gresite, separatoarele electrice se prevad cu diferite sisteme de
blocaj.
Variantele de echipare a, b se caracterizeaza prin faptul ca protectia
circuitului în caz de scurtcircuit este realizata rapid si cu investitii relativ reduse
utilizând sigurante fuzibile. Luând în considerare avantajele/dezavantajele
sigurantelor fuzibile prezentate în paragraful precedent, astfel de scheme se
utilizeaza, în general, pentru distributie publica la medie tensiune. În varianta a,
separatorul S b permite doar comutatia liniei în gol. În varianta b, utilizarea
separatorului de sarcina asigura comutatia circuitului (eventual, prin
telecomanda), adaugându-se în plus si functia de separare (izolare).
Pentru delimitarea unei zone de lucru într-o instalatie electrica, normele de

protectie a muncii (NPM) impun legarea instalatiei la pamânt si în scurtcircuit, pe
toate partile de unde ar putea aparea tensiune.
Desi delimitarea zonei de lucru presupune în prealabil scoaterea acesteia

de sub tensiune si separarea (vizibila), exista pericolul reaparitiei tensiunii, de
exemplu, ca urmare a unor manevre gresite, sarcini capacitive, curenti indusi,
fenomene atmosferice.
Scurtcircuitarea si legarea la pamânt a unei parti de instalatie se poate face
cu legaturi:
portabile: scurtcircuitoare mobile, construite pentru LEA sau pentru statii
si posturi de transformare (clasice sau cu puncte fixe de aplicare);
fixe: cutite de legare la pamânt (CLP); legaturile fixe sunt de preferat daca:
distantele de izolatie ale instalatiei sunt mari, instalarea
scurtcircuitoarelor mobile fiind dificil de realizat (Un 220 kV);
exista pericolul unor apropieri periculoase de parti aflate sub tensiune;
exista pericolul unor curenti mari de scurtcircuit (peste 40 kA).
Conform PE 101, se monteaza cutite de legare la pamânt:
pe toate liniile electrice de înalta tensiune (figura 3.2);
pe barele colectoare si de ocolire cu Un 110 kV;
pentru legarea la pamânt a oricarei portiuni cuprinsa între aparate de
conectare (întreruptoare, separatoare) pentru Un 220 kV.
Sub aspect constructiv, cutitele de legare la pamânt se pot realiza ca un

aparat independent sau pot fi asociate altui aparat (de exemplu, unui separator
care, în afara cutitelor sale principale, mai este prevazut cu unul sau doua cutite de
legare la pamânt).
În variantele de echipare c si d , protectia circuitului în caz de scurtcircuit
sau suprasarcina este realizata mai scump, dar mai sigur, prin utilizarea unui
întreruptor în asociere cu dispozitive de detectare (transformatoare sau alti
senzori de curent si tensiune), de protectie si de control-comanda, precum si de
actionare. În plus, întreruptorul asigura comutatia circuitului (conectare sau
deconectare în regim normal de functionare).
Sb Sb
CLP
SFMT SFMT
I I
SS
CLP
SL SL
CLP
a b c d
Fig. 3.2. Variante de echipare a liniilor de înalta tensiune.
Separatorul de linie (SL) permite efectuarea de lucrari la întreruptor fara

scoaterea circuitului de linie de sub tensiune.
Manevrarea aparatelor de comutatie si separare la un astfel de circuit
trebuie sa tina seama de cele precizate mai sus în legatura cu separatorul : acesta nu
trebuie manevrat în sarcina pentru ca se va distruge si va avaria toata instalatia. Ca
urmare, manevrarea separatoarelor S b si SL se va face numai cu întreruptorul
deschis.
În ceea ce priveste manevrarea cutitului de legare la pamânt (CLP) aceasta

se va face numai cu cutitul separatorului principal ( pe care se afla montat CLP-ul)
deschis si numai dupa verificarea lipsei tensiunii în zona pe care o va lega la
pamânt CLP-ul.
În varianta d cele doua CLP-uri aflate de-o parte si de alta a întreruptorului
au rolul de a lega la pamânt zona de lucru unde se afla întreruptorul realizata prin
deschiderea separatorului de bare Sb si a separatorului de linie SL. Este o situatie
specifica statiilor cu tensiuni mari (220 – 400 kV).
3.3.2. GENERATOR SI BLOC GENERATOR-TRANSFORMATOR

Din motive economice, tensiunea la bornele generatoarelor sincrone
folosite în centrale electrice este o valoare din gama de „medie tensiune” care nu
corespunde întotdeauna cu una dintre valorile normate prin SR-CEI 38 (tabelul
1.1). În astfel de cazuri, racordarea generatoarelor la reteaua electrica se face prin
intermediul unui transformator ridicator.
Generatorul si transformatorul de racordare la retea constituie un bloc
energetic, caracterizat prin aceea ca orice defectiune la unul dintre elemente scoate
din functiune întreg ansamblul.
Un UnG Un > UnG
SnT SnG
TB Un/UG
ADR ADR
G ~ G ~
a b
Fig. 3.3. Variante de echipare a circuitelor de generator si bloc generator-transformator
În tabelul 3.1 sunt prezentate cazurile cele mai uzuale întâlnite în centralele
sistemului energetic national românesc. Protectia circuitelor de generator sau bloc
generator-transformator în caz de scurtcircuit sau suprasarcina se realizeaza cu
ajutorul unui întreruptor în asociere cu dispozitive de detectare (transformatoare
sau alti senzori de curent si tensiune), de protectie si de control-comanda, precum
si de actionare. În plus, întreruptorul asigura comutatia circuitului (decuplarea de la
retea sau cuplarea în paralel cu sistemul energetic, dupa verificarea conditiilor de
sincronizare).
Tabelul 3.1
Corelatia între tensiunea nominala a retelei, respectiv, tensiunea si
puterea nominala a generatoarelor electrice
Unretea [kV] 6(*) 110 110 110-220 110-220 220-400
UnG [kV] 6,3 10,5 13,8 15,75 18 20...24
PnG [MW] 25 50...120 120 160...200 165 250
(*) - conform recomandarilor CEI, aceste valori nu trebuie utilizate pentru
retele de distributie publica.
Pentru a se putea lucra la întreruptor cu mentinerea continuitatii în

alimentare a celorlalte circuite racordate la acelasi sistem de bare colectoare, în
schema se introduce separatorul fata de bare (Sb).
Pe cât posibil, în zona generator-transformator de bloc se evita montarea
aparatajului de comutatie, mai ales din cauza solicitarilor termice si
electrodinamice mari la care ar trebui sa reziste acest echipament în caz de defect
la bornele generatorului.
Legatura parcursa de curenti mari (de regim normal sau de defect) dintre
generator si transformatorul de bloc este realizata din conductoare neizolate rigide
în constructie capsulata, în vederea cresterii sigurantei în functionare a blocului
(protejarea acestui circuit împotriva diversilor agenti externi si deci reducerea
riscului de scurtcircuit, eliminarea pericolului atingerilor accidentale etc.). În cazul
grupurilor de putere mare, capsularea se realizeaza monofazat, pentru diminuarea
eforturilor mecanice corespunzatoare curentilor mari în caz de scurtcircuit si pentru
limitarea extinderii defectului monofazat la celelalte faze ale circuitului.
Generatoarele sunt prevazute cu un automat de dezexcitare rapida (ADR),
pentru a se întrerupe cât mai rapid circuitul de excitatie a masinii sincrone în caz de
scurtcircuit la bornele sau în interiorul acesteia. În absenta acestei automatizari,
masina (desi decuplata de la retea si cu admisia de abur închisa rapid), ar continua
sa se învârta în virtutea inertiei, alimentând în continuare defectul pâna la oprirea
completa si agravându-i deci consecintele termice si electrodinamice.
3.3.3. (AUTO)TRANSFORMATOR
În statiile electrice de transformare se instaleaza transformatoare si
autotransformatoare de putere care permit interconectarea mai multor retele de
tensiuni diferite.
3.3.3.1. (Auto)transformator având toate înfasurarile de înalta tensiune

În figura 3.4 sunt prezentate variante de echipare a unor circuite de
(auto)transformator cu doua sau trei înfasurari, având toate înfasurarile cu
tensiunea nominala peste 1 kV.
U1 U1
U3
U2 U2
a b
Fig. 3.4. Variante de echipare a circuitelor de (auto)transformator
a - transformatoare cu doua înfasurari si autotransformatoare cu tertiar nefolosit;
b - transformatoare cu trei înfasurari, TID, autotransformatoare cu tertiar folosit.
Protectia circuitelor de (auto)transformator în caz de scurtcircuit sau

suprasarcina se realizeaza cu ajutorul întreruptoarelor în asociere cu dispozitive
de detectare (transformatoare de masurare sau alti senzori de curent si tensiune), de
protectie si de control-comanda, precum si de actionare. În plus, întreruptoarele
asigura comutatia circuitului (cuplarea/decuplarea în regim normal de functionare).
Pentru a se putea lucra la întreruptoare cu mentinerea continuitatii în
alimentare a celorlalte circuite racordate la aceleasi sisteme de bare colectoare, în
schema se introduc separatoarele fata de bare (Sb). În varianta b, separatorul
fata de transformator (St) permite efectuarea de lucrari la un întreruptor cu
mentinerea tranzitului de energie pe celelalte înfasurari ale transformatorului.
3.3.3.2. Variante de echipare pentru posturi de transformare

Posturile de transformare reprezinta statii coborâtoare la joasa tensiune,
echipate în general cu transformatoare cu doua înfasurari de mica putere (al caror
curent secundar nu depaseste, de regula, 2500-4000A). În SEN sunt în functiune
peste 65000 posturi de transformare, totalizând o putere instalata de aproximativ
23000 MVA. Dupa destinatie, posturile de transformare se realizeaza în varianta
retea si în varianta abonat, cu alimentare în cablu sau aeriana.
Varianta retea cu alimentare în cablu se proiecteaza pentru alimentarea
retelelor de distributie publica de joasa tensiune radiale si buclate care deservesc
consumatori casnici si tertiari, fiind echipate, în general, cu un transformator de
putere 250-630 kVA la tensiunea primara de 20 kV. Din postul de transformare pot
fi alimentate si alte mici receptoare, care nu ridica probleme deosebite de
continuitate în alimentare si care nu produc perturbatii în punctul comun de racord
la retea, ca de exemplu mici unitati comerciale, ateliere, depozite etc.
Varianta retea cu alimentare aeriana poate alimenta retele de distributie

de joasa tensiune radiale, care deservesc, de regula, consumatorii casnici si
iluminatul public din mediu rural.
Varianta abonat de realizare a posturilor de transformare este prevazuta
pentru alimentarea cu energie electrica a consumatorilor industriali si similari. În
functie de nivelul de siguranta necesar a fi asigurat, pot fi echipate cu unul, doua
sau mai multe transformatoare.
În toate variantele de echipare prezentate în figura 3.5 apare separatorul
fata de barele colectoare (Sb), având ca functie principala izolarea echipamentului
electric din aval (în cazul efectuarii unor lucrari de revizie/reparatie) fata de
tensiunea barelor colectoare. Cu separatorul sunt permise doar manevre de
comutatie cu transformatorul în gol.
Echiparea pe partea de tensiune superioara. Variantele a si b se
caracterizeaza prin faptul ca protectia circuitului în caz de scurtcircuit este realizata
rapid si cu investitii relativ reduse utilizând sigurante fuzibile. Luând în
considerare avantajele/dezavantajele sigurantelor fuzibile prezentate anterior, astfel
de scheme se utilizeaza, în general, pentru posturile de transformare realizate în
varianta retea.
Din cauza unui risc mare de aparitie a unor regimuri de alimentare
nesimetrice, o astfel de echipare este neindicata în cazul posturilor de transformare
care alimenteaza consumatori trifazati.
În varianta a, separatorul Sb permite doar comutatia transformatorului în
gol. În varianta b, utilizarea separatorului de sarcina asigura comutatia circuitului
(eventual, prin telecomanda), adaugându-se în plus si functia de separare (izolare).
În varianta de echipare c, protectia circuitului în caz de scurtcircuit sau
suprasarcina este realizata mai scump, dar mai sigur, prin utilizarea unui
întreruptor în asociere cu dispozitive de detectare, de protectie si de control-
comanda, precum si de actionare. În plus, întreruptorul asigura comutatia
circuitului (conectare sau deconectare în regim normal de functionare).
U1
U2 1kV
a b c
Fig. 3.5. Variante de echipare a posturilor de transformare.
Echiparea pe partea de joasa tensiune. Utilizarea unui simplu separator

este întâlnita în alimentarea unor retele radiale, comutatia acestuia fiind permisa
doar în gol sau dupa deconectarea unui aparat de comutatie corespunzator pe partea
de medie tensiune. Scheme de echipare a posturilor de transformare cu sigurante
fuzibile se utilizeaza în cazul retelelor de alimentare radiala a unor consumatori
monofazati, fara suprasarcini si fara comutatii frecvente. Echiparea pe joasa
tensiune cu întreruptoare automate este obligatorie în cazul alimentarii unor
retele buclate sau a unor abonati importanti.
3.3.4. CIRCUITE DE ALIMENTARE A RECEPTOARELOR ELECTRICE

Pentru alegerea variantei de echipare a alimentarii unor receptoare electrice
sunt necesare informatii cu privire la tensiunea si puterea nominala a receptorului,
precum si numarul de actionari ale circuitului respectiv.
De la caz la caz protectia la scurtcircuit se asigura prin utilizarea
sigurantelor fuzibile sau a întreruptoarelor.
Pentru asigurarea functiilor de izolare si/sau comutatie se pot utiliza
separatoare obisnuite (circuite comutate în gol), separatoare de sarcina (comutatii
manuale) sau întreruptoare (atunci când sunt necesare manevre rare de comutatie,
manuale sau telecomandate). În cazul unor actionari frecvente se utilizeaza
contactoare prevazute cu relee termice, care asigura un numar mare de comutatii,
precum si protectia la suprasarcina (spre deosebire de declansatoare, releele
termice actioneaza asupra unor contacte electrice înseriate în circuitul bobinei de
comanda a contactorului).
În figura 3.6 sunt prezentate câteva variante de echipare a circuitelor de
alimentare a motoarelor electrice de joasa si de medie tensiune.
În general, se prefera echiparea cu:
întreruptor: pentru receptoare de putere/tensiune mare (In > 300A,
respectiv, Un 6 kV);
contactor (prevazut cu relee termice) asociat cu sigurante fuzibile:
în celelalte cazuri, mai ales pe circuitele cu actionari frecvente (> una/ zi).
Un 1 kV Un > 1 kV
M M M M
M M
a b
Fig. 3.6. Variante de echipare a circuitelor motoarelor electrice
a - de joasa tensiune; b - de medie tensiune
3.3.5. MASURAREA TENSIUNII SI PROTECTIA LA SUPRATENSIUNI

Pentru alimentarea cu tensiune a circuitelor secundare din statii electrice se
pot folosi transformatoare de tensiune conventionale sau alti senzori de
tensiune. Protectia la supratensiuni se poate realiza utilizând de exemplu,
descarcatoare cu rezistenta variabila ( DRV) sau cu oxizi metalici (DOM).
Atât echipamentele folosite în statii electrice pentru masurarea tensiunii,
cât si cele utilizate ca protectie împotriva supratensiunilor se conecteaza în
derivatie:
la barele colectoare ale statiei (într-o celula speciala, denumita celula de
masurare cu sau fara descarcator);
în spatii apartinând altor circuite electrice primare (de linie, de
transformator etc.).
a b cc d
Fig. 3.7. Variante de echipare a celulelor de masurare cu sau fara descarcator
În figura 3.7 sunt prezentate câteva variante de echipare a celulelor de

masurare cu sau fara descarcator.
Separatorul fata de bare (Sb) permite cuplarea celulei la sistemul de bare
colectoare, respectiv, decuplarea acesteia în caz de revizie sau reparatie.
Protectia sistemului de bare în caz de scurtcircuit în transformatorul de
tensiune se poate realiza prin înserierea unei sigurante fuzibile pe circuit (fig.
3.7,a). Din cauza unor supratensiuni relativ mari, care s-ar putea produce prin
arderea firului fuzibil, o astfel de varianta de echipare a celulelor de masurare se
utilizeaza doar pentru medie tensiune. Pentru instalatii de Un 110 kV se prefera
varianta din fig. 3.7,b, preluându-se riscul ca un defect pe circuitul de masurare a
tensiunii sa conduca la deconectarea sistemului de bare colectoare si deci a tuturor
circuitelor alimentate de la acesta.
Cutitele de legare la pamânt sunt utilizate în caz de revizii/reparatii la
sistemul de bare colectoare si pot fi amplasate în orice celula din statie (nu apartin
functional celulei de masurare sau descarcator).
Montarea transformatoarelor (senzorilor) de tensiune si a descarcatoarelor
în spatii apartinând altor circuite conduce la reducerea riscului de aparitie a unor
defecte pe barele colectoare. Creste însa numarul de aparate instalate în statie.
Racordarea acestora la circuite se face de regula direct, fara aparataj de protectie

sau de comutatie (figura 3.8).
La tensiuni înalte se pot utiliza transformatoare de tensiune capacitive,
care în afara functiei de masurare a tensiunii, pot fi utilizate si drept capacitate de
cuplare a telefoniei de înalta frecventa.
Un 110 kV Un< 110 kV Un 110 kV Un 110 kV
~
Fig. 3.8. Variante de racordare a transformatoarelor demasurare de tensiune
si a descarcatoarelor pe diverse circuite
3.3.6. RACORDAREA TRANSFORMATOARELOR DE CURENT

Pentru realizarea functiei de protectie, întreruptoarele de înalta tensiune
sunt, de regula, însotite de transformatoare sau alti senzori de curent, care permit
detectarea curentului de scurtcircuit.
Montarea acestor aparate (figura 3.9) se face de regula în aval de
întreruptor (în raport cu sistemul de bare colectoare), pentru a se evita ca un defect
în transformatorul de curent sa fie defect pe barele colectoare si sa conduca la
scoaterea de sub tensiune a tuturor circuitelor racordate în acel nod electric. De
asemenea, pentru a se putea scoate de sub tensiune pentru revizii, reparatii si
transformatorul de curent odata cu întreruptorul, acesta se amplaseaza între
separatorul de linie si întreruptor
Un 110 kV Un< 110 kV
Fig.3.9.Amplasarea transformatoarelor de masurare de curent

Ceea ce trebuie retinut în legatura cu amplasarea transformatoarelor de

curent este faptul ca întreruptoarele de înalta tensiune au instalatia de protectie la
scurtcircuit realizata separat si alimentata de la un transformator de curent. Ca
urmare, în toate instalatiile care folosesc întreruptoare de înalta tensiune vom gasi
întotdeauna, montat lânga întreruptor, un transformator de curent sau ceva similar
(senzor de curent). În celelalte cazuri amplasarea unui transformator de masurare
de curent este dictata de necesitatea masurarii unor curenti mari, care nu pot fi
masurati direct.
3.4. CONDITII DE CALITATE A ALIMENTARII

În cele ce urmeaza se va face o analiza comparativa a performantelor
schemelor electrice de conexiuni privind alimentarea cu energie electrica, în
conditii de calitate si eficienta economica, cu respectarea stricta a cerintelor
privitoare la protectia vietii oamenilor si a mediului ambiant.
În general, calitatea alimentarii cu energie electrica se poate considera
ca fiind în mod direct determinata de urmatorii factori:
siguranta în functionare a instalatiei, care se defineste prin aptitudinea
instalatiei de a-si îndeplini functiile pentru care a fost creata, de-a lungul
unei perioade de referinta date;
calitatea produsului furnizat consumatorilor, respectiv, calitatea energiei
electrice tranzitate prin instalatia respectiva, care se poate defini prin
aptitudinea energiei electrice de a satisface necesitatile consumatorilor
(conformitatea produsului cu normele de calitate);
compatibilitatea instalatiei cu mediul înconjurator, prin care se întelege
aptitudinea instalatiei de a functiona în mediul sau ambiant într-un mod
satisfacator si fara a produce perturbatii intolerabile pentru tot ceea ce se
afla în acest mediu.
Îmbunatatirea nivelului calitativ al serviciului de alimentare cu energie

electrica este un proces complex, care necesita în general cheltuieli suplimentare,
verificarea eficientei economice a masurilor adoptate pentru cresterea calitatii
presupunând analiza corelatiilor între variatia costurilor calitatii (investitii,
cheltuieli de exploatare, daune) si variatia indicatorilor de masurare a calitatii..
3.5. SCHEME CU UN SISTEM DE BARE COLECTOARE SI

Pentru exemplificarea avantajelor/dezavantajelor unor astfel de scheme
electrice, precum si pentru delimitarea unor preferinte în ceea ce priveste domeniul
lor de utilizare, în cele ce urmeaza se considera cazul unei statii de transformare cu
Un 110kV.
3.5.1. VARIANTA DE BAZA

În varianta de baza (figura 3.10), schema cu un sistem de bare colectoare
(1BC) presupune existenta unui singur nod de conexiuni, la care sunt racordate
circuite cu solutii de echipare simple (doua circuite de linie si doua circuite de
(auto)transformator).
În continuare, schema din figura 3.10 va fi considerata ca varianta de
referinta, pentru analiza comparativa a diferitelor tipuri de scheme de conexiuni
utilizate în statii electrice.
Fig. 3.10. Exemplu de schema electrica de conexiuni cu un sistem de bare colectoare
Principalele avantaje ale schemelor cu 1BC sunt configuratia lor mai

simpla si numarul de aparate mai redus în raport cu alte tipuri de scheme electrice
de conexiuni. Ca urmare, la aceste scheme sunt necesare eforturi mai mici de
investitie si totodata (prin reducerea numarului surselor potentiale de
defecte/greseli de manevrare), numarul întreruperilor în alimentare este potential
mai mic. Deoarece contin echipament putin, astfel de scheme necesita suprafete de
teren mai mici pentru dispunere, fiind indicate si în cazul statiilor amplasate în
constructii (de interior).
Principalul dezavantaj al schemelor cu 1BC consta în faptul ca defectele
(sau reviziile) la sistemul de bare/separatoarele de bare sau refuzul de actionare al
unui întreruptor conduce la scoaterea întregii statii din functiune. În cazul unor
întreruperi în zona barelor colectoare, daunele ca urmare a nelivrarii energiei
electrice vor fi cu atât mai mici, cu cât vor fi conectate mai putine circuite la
sistemul de bare colectoare.
În cazul reviziilor/reparatiilor la o celula, întreruperea în alimentare va
afecta numai circuitul aferent celulei respective. Daunele ca urmare a nelivrarii
energiei electrice pot fi reduse daca circuitul respectiv este rezervat (pâna la zero,
în cazul unei rezerve de 100%).
Scheme cu 1 BC si un întreruptor pe circuit sunt folosite pentru toate
treptele de tensiune din retelele de distributie, atunci când aparatajul electric
este fiabil, presupune mentenanta redusa si/sau consumatorii admit întreruperi în
alimentare ori pot fi preluati de alta sursa de rezerva.
3.5.2. SECTIONARE LONGITUDINALA A SISTEMULUI DE BARE

Cresterea sigurantei în functionare a schemelor cu un sistem de bare
colectoare si un întreruptor pe circuit se poate face prin sectionare longitudinala a
sistemului de bare.
Probabilitatea ca un defect la sistemul de bare , la separatoarele de bare sau
refuzul de actionare al unui întreruptor sa afecteze mai multe sectii de bare este
relativ redusa. Prin sectionare se reduce deci numarul de circuite întrerupte ca
urmare a unor defecte/revizii în zona barelor si a separatoarelor de bare, daca
se tine seama de unele aspecte:
se pot crea atâtea sectii de bare câte surse de alimentare exista pentru statia
respectiva;
consumatorii vor fi cât mai uniform repartizati pe sectii, iar cei cu dubla
alimentare vor fi racordati la sectii diferite;
între sectii se prevad circuite suplimentare (cuple longitudinale), care
permit alimentarea a doua sectii de la aceeasi sursa, în cazul
defectarii/revizuirii uneia dintre surse.
În figura 3.11 este prezentat un exemplu de schema de conexiune pentru o

statie de 110kV/MT, cu doua sectii de bare. Fiecare sectie de bare este alimentata
din SEN prin câte o linie electrica, iar numarul plecarilor din statie este egal
repartizat pe cele doua sectii. În cazul unor întreruperi (planificate sau nu) în zona
barelor si a separatoarelor de bare , daunele de nelivrare a energiei electrice vor fi
mai mici, fiind afectati doar jumatate dintre consumatorii alimentati de la sistemul
de bare colectoare. Aceasta modificare a variantei de baza presupune un efort
suplimentar de investitii, pentru echiparea cuplei longitudinale între sectiile de
bare.
Sectia A Sectia B
BC
Cupla
longitudinala
Fig.3.11. Exemplu de schema electrica de conexiuni cu doua sectii de bare colectoare

Deoarece în costul unei celule, ponderea principala revine întreruptorului,

pentru reducerea cheltuielilor cu echiparea statiei se cauta solutii de micsorare a
numarului de întreruptoare. În acest scop se pot utiliza mai multe tipuri de cuple
longitudinale (figura 3.12).
Fig. .3.12. Variante de echipare a circuitelor de cupla longitudinala
Cupla longitudinala cu un separator (figura 3.12, a) presupune o investitie

minima, dar ofera o elasticitate în exploatare foarte redusa, deoarece
cuplarea/decuplarea celor doua sectii de bare se poate face numai în absenta
sarcinii (dupa deconectarea surselor de alimentare).
De asemenea, în cazul unor manevre gresite cu separatorul cuplei sau în
cazul revizuirii acestuia, trebuie scoase din functiune ambele sectii de bare. Acest
ultim dezavantaj poate fi partial remediat prin prevederea unui al doilea separator
de cupla (figura 3.12, b).
Cele doua separatoare din figura 4.3,b se pot izola reciproc, ceea ce
permite mentinerea în functiune a uneia dintre cele doua sectii de bare, atunci când
se lucreaza la cealalta sectie.
Elasticitate si siguranta maxima în exploatare sunt oferite de cupla
longitudinala cu doua separatoare si un întreruptor (figura 3.12, c).
Conectarea/deconectarea longitudinala a sectiilor se face în acest caz numai cu
ajutorul întreruptorului (capabil sa stinga arcul electric).
Lucrarile de revizie/reparatie la întreruptorul cuplei se pot face cu
mentinerea ambelor sectii de bare sub tensiune. În regim normal de functionare,
circuitul cuplei longitudinale este mentinut în starea în functiune sau în rezerva
calda (separatoarele cuplei sunt închise, întreruptorul fiind declansat) în functie de
conditiile de exploatare de la un moment dat.
De exemplu, daca una din sectiile de bare nu are o sursa de

alimentare(aceasta este în reparatie sau revizie) atunci trebuie sa mentinem cupla în
functiune. Daca însa ambele sectii au surse de alimentare este de preferat ca
circuitul de cupla longitudinala sa fie mentinut în starea de rezerva calda.
Mentinerea cuplei în rezerva calda prezinta unele avantaje pentru
siguranta în functionare a statiei:
se evita ca în cazul unui scurtcircuit pe una din sectii sa declanseze doua
întreruptoare (al sursei de alimentare si al cuplei longitudinale), situatie
care ar conduce la expunerea celeilalte sectii, în cazul nefunctionarii
întreruptorului cuplei;
se scurteaza durata manevrelor de conectare;
se reduce riscul unor manevre gresite cu separatoarele;
se reduce valoarea curentilor de scurtcircuit în cazul unui scurtcircuit pe
una dintre sectiile de bare.
Pentru cresterea continuitatii în exploatare, cuplele longitudinale echipate
cu întreruptor se prevad cu sisteme de anclansare automata a rezervei (AAR). Mai
nou, se foloseste denumirea „ transfer automat”.
3.5.3. SCHEME CU UN SISTEM DE BARE COLECTOARE SI CU OCOLIRE

Ca urmare a solicitarilor la care sunt supuse în exploatare, întreruptoarele
sunt aparatele din statii care necesita de regula cele mai frecvente lucrari de
întretinere sau de remediere a unor defecte.
Pe durata efectuarii acestor lucrari se întrerupe functionarea circuitelor
respective si se pot înregistra daune. Pentru reducerea acestora devine uneori
justificata din punct de vedere economic prevederea unui întreruptor suplimentar,
intercalat pe o legatura ocolitoare, astfel încât acesta sa poata înlocui, pe rând, câte
un întreruptor din statie.
Prin ocolire se reduce timpul de întrerupere în alimentarea cu energie
electrica, pe un circuit la care a aparut un defect. Lucrarile planificate în zona
unei celule se executa fara întrerupere în alimentare.
În figura 3.13 este prezentat un exemplu de schema de conexiuni cu un
sistem de bare colectoare si bara de ocolire (numita frecvent în exploatare si bara
de transfer). Instalatiile cu ocolire presupun investitii suplimentare din cauza
introducerii întreruptorului de ocolire (care împreuna cu separatoarele sale
formeaza cupla de ocolire), a sistemului barelor de ocolire si a separatoarelor de
ocolire, pentru fiecare circuit care urmeaza a fi ocolit.
De asemenea, comparativ cu varianta de baza din figura 3.10, ocolirea
presupune un consum suplimentar de teren pentru amplasarea statiei.
Calculele arata ca instalatiile cu bare de ocolire sunt pot rezulta eficiente
din punct de vedere economic atunci când:
durata nelivrarii de energie, ca urmare a lucrarilor de revizie/reparatie în

celule este mare (statii cu multe circuite nerezervate între ele, cu
echipamente învechite, cu fiabilitate redusa, cu solicitari frecvente ale
întreruptoarelor etc.);
sarcina electrica vehiculata pe circuite este mare (ocolirea se prevede în
statii cu Un 110kV);
exista o mare sensibilitate la întreruperi a zonelor alimentate si circuitele
nu sunt rezervate prin alte cai de alimentare.
BC
Ioc
Soc
B oc
Fig.3.13. Exemplu de schema de conexiuni cu un sistem de bare colectoare si bara de ocolire
Manevrele pentru ocolirea unui întreruptor aflat în functiune trebuie astfel

etapizate încât sa nu conduca la întreruperea tranzitului de energie pe circuitul
respectiv. Acest lucru este perfect posibil. Etapele unei astfel de manevre sunt
urmatoarele:
se aduce în starea în functiune cupla de ocolire, punând în acest fel sub
tensiune bara de ocolire; daca bara de ocolire este fara defecte întreruptorul
cuplei de ocolire ramâne închis; în caz contrar el va declansa prin
protectiile sale; spunem ca, astfel, am verificat izolatia barei de ocolire;
se închide separatorul de ocolire, punând astfel în paralel întreruptorul
cuplei de ocolire cu întreruptorul pe care vrem sa-l scoatem în reparatie sau
revizie;
se deschide întreruptorul circuitului respectiv si apoi se separa deschizând
cele doua separatoare : cel de bare si cel de linie;
pe toata durata reparatiei functiunile întreruptorului ocolit vor fi preluate
de întreruptorul cuplei de ocolire.
Manevra de revenire se poate face, de asemenea, fara întreruperea

circuitului respectiv.
3.5.4. SCHEME CU BARE COLECTOARE SECTIONATE LONGITUDINAL

SI CU OCOLIRE
Pentru marirea continuitatii în alimentarea consumatorilor, schemelor cu
simplu sistem de bare colectoare sectionat longitudinal li se poate asocia ocolirea.
B oc
BC BC
BC
a
B oc B oc
BC BC BC BC
BC BC
b c
Fig.3.14. Variante de echipare a unor cuple cu functiuni multiple în cazul unor statii cu
un sistem de bare colectoare si bare de ocolire
Pentru o elasticitate ridicata în functionarea unor astfel de scheme,

corespunzator fiecarui nod de bare se pot prevedea cuple individuale: una
longitudinala si doua de ocolire (figura 3.14, a).
În conditiile unei elasticitati mai reduse, efortul de investitii poate fi
sensibil micsorat prin folosirea unor cuple cu functiuni multiple. Printr-o
selectare convenabila a separatoarelor de bare, cu ajutorul unei astfel de cuple pot
fi realizate pe rând, doua (figura 3.14, b) sau toate cele trei cuple (figura 3.14, c).
Dezavantajul principal al folosirii unor cuple cu functiuni multiple
este acela ca în caz de revizie sau defectare a întreruptorului de cupla se pierd toate
posibilitatile de cuplare a diverselor noduri între ele.
În plus, în cazul unui refuz al singurului întreruptor de cupla este
deconectata toata statia (întrerupere totala), iar comutatia prin separatoare este o
potentiala sursa de incidente pe barele colectoare, cu consecinte foarte grave.
3.6. SCHEMA CU DOUA SISTEME DE BARE COLECTOARE SI

În cazul sectionarii longitudinale, sectiile apartinând aceluiasi sistem de
bare sunt dispuse una în prelungirea alteia. Fiecare circuit din statie poate fi
racordat doar la una dintre sectiile de bare si îsi pierde alimentarea, în caz de
indisponibilitate a sectiei respective. Din aceasta cauza, sectionarea longitudinala
este considerata o sectionare rigida.
Spre deosebire de aceasta, un mod de sectionare elastic poate fi

considerat acela care permite cuplarea circuitelor, pe rând, la oricare dintre sectiile
de bare. Aceasta se poate realiza prin sectionarea transversala a sistemului de
bare din varianta de referinta.
Sectionarea transversala presupune cresterea numarului de separatoare de
bare, care pe lânga functia de izolare a circuitului fata de sistemul de bare, capata
si functia suplimentara de selectare a sistemului de bare pe care urmeaza sa
functioneze acesta.
Prin sectionare transversala rezulta scheme cu mai multe sisteme de bare
colectoare.
3.6.1. VARIANTA DE BAZA

În varianta de baza, schemele cu doua sisteme de bare colectoare (2BC)
presupun existenta a doua noduri de conexiuni dispuse alaturat, fiecare circuit fiind
prevazut cu câte doua separatoare de bare, care sunt folosite atât pentru selectarea
sistemului de bare la care urmeaza a fi racordat circuitul respectiv, cât si pentru
separarea celulei la care se lucreaza fata de barele colectoare.
În figura 3.15 este prezentata o schema de conexiuni cu doua sisteme de
bare colectoare pentru statia de transformare 110 kV/MT, folosita ca exemplu în
cazurile anterioare.
Fiecare circuit se poate racorda la oricare dintre sistemele de bare colectoare, aceasta
manevra efectuându-se în regim normal de functionare fara întreruperea functionarii.
Fiecare bara colectoare poate fi izolata în scopul executarii lucrarilor de

întretinere, fara întreruperea vreunui circuit.
Un incident pe un sistem de bare întrerupe doar circuitele racordate în
nodul respectiv, timpul de nelivrare a energiei fiind cel necesar efectuarii
manevrelor de trecere a circuitelor pe celalalt sistem de bare colectoare (deci mult
mai mic decât timpul de nelivrare în cazul variantei de referinta, necesar pentru
reparatii).
Fig.3.15. Exemplu de schema de conexiuni cu doua sisteme de bare colectoare

Cuplarea celor doua noduri de conexiuni prin închiderea ambelor

separatoare de bare ale aceluiasi circuit presupune riscul unor avarii grave (însotite
de arc electric) si deci o astfel de manevra este strict interzisa.
Cuplarea sistemelor de bare poate fi facuta numai prin intermediul
întreruptorului cuplei transversale, denumit astfel deoarece în teren se adopta o
dispunere paralela a celor doua sisteme de bare colectoare.
Cupla transversala este un circuit specific tuturor schemelor cu un singur
întreruptor pe circuit si doua (sau mai multe) sisteme de bare. Functiile cuplei
transversale sunt :
punerea sub tensiune a unui sistem de bare colectoare cu scopul de a
verifica starea izolatiei acestuia; între doua sisteme de bare legate prin
cupla transversala, circuitele pot fi redistribuite fara a fi necesare
întreruperi în functionarea acestora;
legarea în paralel a doua sisteme de bare colectoare, ambele aflate sub
tensiune;
ocolirea întreruptorului unui circuit, cu doua scurte întreruperi în
functionarea circuitului respectiv.
Ca urmare a prezentei celui de al doilea sistem de bare, respectiv, a

suplimentarii numarului de separatoare pe fiecare circuit, precum si a introducerii
circuitului de cupla transversala, cresc cheltuielile de investitii pentru echiparea
statiei, precum si cheltuielile de întretinere (comparativ cu varianta de referinta,
prezentata în figura 3.10). Este redus însa considerabil timpul de întrerupere în
alimentare si numarul circuitelor afectate de revizia/reparatia unui sistem de bare
(deci puterea nelivrata).
Este foarte important de retinut ca, în regim normal de functionare nici
un circuit (în afara celui de cupla transversala) nu poate functiona cu ambele
separatoare de bare închise simultan.
3.6.2. SCHEMA CU DOUA BARE COLECTOARE SI

CU SECTIONARE LONGITUDINALA
Pentru marirea continuitatii în alimentarea consumatorilor, schemelor cu
bare colectoare duble (sectionare transversala) li se asociaza sectionarea
longitudinala a unuia sau a ambelor sisteme de bare.
În statiile cu doua sisteme de bare, se justifica mai frecvent sectionarea
longitudinala a unuia singur dintre cele doua noduri de conexiuni. Pentru o
elasticitate ridicata în functionarea unor astfel de scheme, corespunzator fiecarei
noi sectii de bare se pot prevedea cuple individuale: una longitudinala si doua
transversale (figura 3.16, a).
În conditiile unei elasticitati mai reduse, efortul de investitii poate fi sensibil
micsorat prin folosirea unei cuple longo-transversale (figura 3.16, b). Cu ajutorul
unei astfel de cuple cu functii multiple pot fi realizate pe rând o cupla
longitudinala si doua cuple transversale.
Doua variante de cuple cu functii multiple care pot fi folosite în cazul

sectionarii longitudinale a ambelor sisteme de bare sunt prezentate în figura 3.16,c
si 3.16, d. În varianta din figura 3.16, c pot fi realizate pe rând doua cuple
longitudinale, respectiv, doua cuple transversale. În varianta din figura 3.16, d, în
locul celor doua cuple longitudinale pot fi realizate doua cuple în cruce (în
diagonala).
a b
c d
Fig. 3.16. Variante de echipare a unor cuple cu functiuni multiple în cazul unor statii cu
doua sisteme de bare colectoare si sectionare longitudinala
Modalitatea si gradul de sectionare dintr-o statie de conexiuni se stabilesc

în functie de conditiile concrete de functionare.
Principalele avantaje urmarite prin aceasta sunt cresterea continuitatii în
alimentare si micsorarea curentilor în caz de scurtcircuit. Pentru marirea
continuitatii în alimentare, pe lânga sectionare mai trebuie asigurata si o repartitie
judicioasa a circuitelor între noduri. Pentru reducerea curentilor de scurtcircuit,
statia functioneaza cu cuplele longitudinale sau transversale „normal deschise.
3.6.3. SCHEMA CU DOUA BARE COLECTOARE SI CU OCOLIRE

Similar celor prezentate în paragraful 3.5.3, pentru reducerea daunelor de
nelivrare a energiei ca urmare a efectuarii unor lucrari la celule, devine uneori
justificata din punct de vedere economic prevederea unei legaturi ocolitoare, astfel
încât acesta sa poata înlocui, pe rând, câte un întreruptor din statie, fara întrerupere
în alimentare.
În figura 3.17 este prezentat un exemplu de schema de conexiuni cu doua
sisteme de bare colectoare si bara de ocolire (numita uneori si bara de transfer).
Asa cum s -a aratat deja în paragraful 3.5.3, instalatiile cu ocolire presupun
investitii suplimentare din cauza introducerii cuplei de ocolire, a sistemului barelor
de ocolire, precum si a separatoarelor de ocolire, pentru fiecare circuit care
urmeaza a fi ocolit. De asemenea, comparativ cu varianta de baza din figura 3.10,
ocolirea presupune un consum suplimentar de teren pentru amplasarea statiei.
Fig. 3.17. Exemplu de schema de conexiuni cu doua sisteme de bare colectoare

si sistem de bare de ocolire
În unele cazuri se utilizeaza scheme simplificate, folosindu-se cuple cu

functiuni multiple , la care se combina cupla transversala cu cupla de ocolire (figura
3.18, a), fie la bara de ocolire si cupla de ocolire (figura 3.18, b si c), ceea ce
conduce la reducerea costurilor de realizare a statiei si a suprafetei de teren
necesare pentru dispozitia constructiva.
Fig. 3.18. Scheme simplificate cu doua sisteme de bare colectoare si ocolire

c
b
Fig. 3.18. Scheme simplificate cu doua sisteme de bare colectoare si ocolire
Ca si în celelalte cazuri, folosirea unor cuple cu functiuni multiple

prezinta dezavantajul ca în caz de revizie sau defectare a întreruptorului de cupla se
pierd toate posibilitatile de cuplare a diverselor noduri între ele. În plus, în cazul
unui refuz al singurului întreruptor de cupla este deconectata toata statia
(întrerupere totala), iar comutatia prin separatoare este o potentiala sursa de
incidente pe barele colectoare, cu consecinte foarte grave.
În variantele de schema prezentate în figurile 3.18, b si c ocolirea se face
prin cupla transversala înseriata cu unul dintre cele doua sisteme de bare
colectoare, care în prealabil trebuie degajat de alte circuite. Prin urmare, pe durata
fiecarei perioade de ocolire, în statiile cu astfel de scheme se dispune de un singur
sistem de bare colectoare, celalalt sistem devenind bara de ocolire.
Trebuie remarcat ca în toate variantele din figura 3.18 manevra de ocolire
a unui întreruptor de circuit se face fara întreruperea circuitului respectiv.
3.7. SCHEMA CU 2BC SI N+1 INTRERUPTOARE FOLOSITE ÎN

COMUN DE N CIRCUITE
La aceste scheme, din punct de vedere al investitiei revin (N+1)/N
întreruptoare pe circuit. Pentru N=1 avem schema cu 2 întreruptoare pe circuit,
pentru N=2 avem schema cu 1,5 întreruptoare pe circuit iar pentru N=3 avem
schema cu 1,33 întreruptoare pe circuit.
Mai des întâlnite în practica sunt schemele de conexiuni cu 1,5 sau 2
întreruptoare pe circuit. În regim normal de lucru, o astfel de schema, functioneza
cu toate aparatele de comutatie închise si ambele sisteme de bare colectoare în
functiune. Astfel de scheme prezinta flexibilitate foarte mare în timpul
exploatarii si disponibilitate marita, deoarece:
în regim normal de functionare, ambele sisteme de bare colectoare sunt

mentinute sub tensiune; toate comutatiile se fac prin întreruptoare, ceea ce
reduce riscul unor avarii grave (însotite de arc electric liber);
fiecare bara colectoare poate fi izolata în scopul executarii lucrarilor de
întretinere, fara întreruperea vreunui circuit; un incident pe un sistem de
bare nu afecteaza nici un circuit, deci nu conduce la întreruperi în
alimentare;
lucrarile de revizie/reparatii la întreruptoare se pot efectua fara întreruperea
functionarii circuitului respectiv, deci fara daune de nelivrare.
Datorita avantajelor mai sus mentionate, este redus considerabil timpul de

întrerupere în alimentare si puterea nelivrata, nemaifiind necesare circuite
suplimentare de cupla transversala si de ocolire.
Principalul dezavantaj al unor astfel de scheme consta în cresterea
investitiilor pentru echiparea statiilor, atât din cauza numarului sporit de
întreruptoare pe circuit, cât si ca urmare a costurilor mai ridicate pentru asigurarea
protectiilor.
În figura 3.19 este prezentata o schema de conexiuni cu doua sisteme de
bare colectoare si doua întreruptoare pe circuit. Fiecare circuit este în permanenta
cuplat prin celula cu întreruptor la ambele sisteme de bare colectoare, deci prezinta
avantajele unei duble alimentari.
Ca urmare a dublarii numarului de întreruptoare pe fiecare circuit, cresc
însa sensibil cheltuielile de investitii pentru echiparea statiei, precum si cheltuielile
de întretinere (comparativ cu varianta de referinta, prezentata în figura 3.10). Acest
tip de schema prezinta interes în cazul circuitelor pentru care trebuie asigurata o
foarte mare siguranta în functionare.
Fig. 3.19. Scheme cu 2 întreruptoare pe circuit Fig. 3.20. Schema cu 1,5 întreruptoare
pe circuit
Punerea în functiune la CET Isalnita, a primului grup frantuzesc de

315 MW, care reprezenta cel mai mare grup din tara la acea data (31 decembrie
1967), s-a facut prin celula cu doua întreruptoare.
Pe de alta parte, anumite firme constructoare realizeaza scheme cu bare
colectoare duble în sistem „duplex” si la medie tensiune, prin montarea pe fiecare
circuit a câte doua celule prefabricate cu bare colectoare simple si întreruptor.
O cale de reducere a investitiilor, aplicata în cazul statiilor de foarte înalta
tensiune, o constituie utilizarea a câte trei întreruptoare pentru doua circuite
(figura 3.20). Ramâne însa ca dezavantaj costul ridicat al realizarii protectiilor si al
reanclansarii automate rapide, caci întreruptorul median trebuie sa functioneze
independent în fiecare din directiile celor doua plecari.
Un alt dezavantaj este acela ca, în anumite situatii întreruptorul de lânga
bara colectoare trebuie sa duca sarcina a doua circuite, deci trebuie sa aiba un
curent nominal mare.
Calculele tehnico-economice arata ca astfel de scheme pot rezulta eficiente
din punct de vedere economic mai ales atunci când:
durata nelivrarii de energie, ca urmare a lucrarilor de revizie/reparatie în
statii este mare;
sarcina electrica vehiculata pe circuite este mare (de regula, în statii cu
Un 220 kV);
exista o mare sensibilitate la întreruperi a zonelor alimentate si circuitele
nu sunt rezervate prin alte cai de alimentare.
Un exemplu de utilizare în România a schemei electrice cu

1,5 întreruptoare pe circuit este cel al statiei de 400 kV, realizata pentru evacuarea
puterii produse si interconectarea cu SEN a CNE Cernavoda.
Dezavantajele prezentate mai sus se amplifica atunci când folosim mai
mult de trei întreruptoare în comun. Ca urmare, scheme cu 1,33 întreruptoare pe
circuit sunt foarte rare si nu s-au realizat scheme cu 5 întreuptoare folosite în
comun de 4 circuite
3.8. SCHEME POLIGONALE

Datorita conturului închis, desi unui circuit îi revine câte un singur
întreruptor, schema prezinta avantajele conectarii fiecarei plecari la retea prin
câte doua întreruptoare. Daca ne referim la schemele anterioare, se poate spune
ca în cazul schemelor poligonale toate întreruptoarele sunt folosite în comun de
toate circuitele . Aceasta conduce la o mai mare flexibilitate, mai ales în ceea ce
priveste întretinerea întreruptoarelor, cu costuri mai reduse decât în cazul
schemelor prezentate în paragraful 3.6:
toate comutatiile se fac prin întreruptoare (figura 3.21), ceea ce reduce
riscul unor avarii grave (însotite de arc electric liber);
deconectarea/declansarea oricarui întreruptor se face fara întreruperea

sarcinii pe circuit, deci nu este necesara prevederea unui sistem de ocolire;
legaturile transversale între noduri sunt asigurate prin laturile poligonului
(echipate cu întreruptoare), deci un circuit de cupla transversala este inutil.
Printre dezavantajele schemelor poligonale se pot mentiona:
amperaj mai mare pentru întreruptoare, deoarece atunci când inelul
poligonal este deschis unele întreruptoare trebuie sa asigure sarcina mai
multor circuite electrice; sub acest aspect, schema este mai indicata la
Un 220 kV;
volum mai mare de protectii si scheme de circuite secundare mai
complicate;
dificultati legate de numarul uneori insuficient al înfasurarilor secundare
cu care sunt prevazute transformatoarele de curent pentru alimentarea
protectiilor (se poate ajunge la folosirea în comun a unei înfasurari pentru
mai multe protectii sau la suplimentarea numarului de transformatoare de
masurare);
este de preferat ca numarul maxim de circuite racordat la o schema
poligonala sa nu depaseasca 6-8 circuite.
L L
L L
T T T T
b
a
Fig. 3.21. Schema electrica poligonala

a - schema de principiu; b - schema corespunzatoare planului de amplasare
Schemele poligonale constituie o alternativa importanta a schemelor cu

1,5 întreruptoare pe circuit pentru realizarea schemelor de conexiuni la statii
electrice de foarte înalta tensiune (spre exemplu, statia de 750 kV de la Isaccea este
„un patrat”).
3.9. SCHEME BLOC SI VARIANTE DE

MARIRE A FLEXIBILITATII ACESTORA
O schema bloc constituie un ansamblu functional care este disponibil
numai daca toate elementele sale componente sunt disponibile.
Volumul foarte redus de aparataj electric necesar pentru echipare, precum
si lipsa unor legaturi intermediare cu alte blocuri conduce la unele avantaje:
investitii minime;
surse potentiale de defect mai putine;
spatiu foarte restrâns pentru amplasarea în teren;
simplificare a exploatarii;
limitare a curentilor de scurtcircuit, datorita unui grad de functionare în
paralel mai redus.
Principalul dezavantaj consta în aceea ca, din punct de vedere fiabilistic,

blocul constituie o structura de tip „serie”: la defectarea unui element al din
structura sa, tot ansamblul iese din functiune.
Scheme bloc sunt folosite atunci când fiabilitatea elementelor componente
este ridicata (necesita mentenanta redusa) si/sau sarcina admite întreruperi în
alimentare ori poate fi preluata de alta sursa. Cresterea flexibilitatii schemelor
bloc se poate realiza prin marirea volumului de aparataj utilizat pentru echiparea
schemei, ceea ce permite modularea unor subansambluri functionale, astfel încât la
defectarea unui element sa nu se piarda tot ansamblul.
3.9.1. SCHEME PENTRU CENTRALE

În cazul centralelor electrice se utilizeaza scheme bloc formate din
generator, transformator (ridicator) pentru evacuarea puterii si transformator
(coborâtor) pentru alimentarea serviciilor proprii (fig. 3.22, a). Uneori, blocul
include si o linie electrica de evacuare a puterii în sistem (fig. 3.22, b).
Cresterea flexibilitatii operationale, a numarului de combinatii posibile si a
sigurantei în functionare se poate realiza prin introducerea în schema a unui
întreruptor de generator (fig. 3.23).
În centrale echipate cu grupuri de putere unitara redusa, se pot realiza
scheme electrice cu doua generatoare, bloc cu un singur transformator ridicator
(figura 3.23, a), iar în cazul centralelor electrice echipate cu grupuri de mare putere
se pot adopta variante de echipare cu un grup bloc cu doua transformatoare
ridicatoare (figura 3.23, b). Aceasta din urma varianta de echipare mareste
disponibilitatea centralei, permitând ca în caz de indisponibilitate a unuia dintre
transformatoare, generatorul sa poata fi mentinut în functiune la sarcina partiala. În
plus, astfel se rezolva mai usor problema transportului unitatilor de
(auto)transformare de foarte mare putere, din fabrica si pâna la locul de montare.
Tbloc Tbloc
Tsp Tre Tsp Tre

~ ~
s.p a b s.p
Fig. 3.22. Scheme electrice bloc utilizate în centrale electrice

a - schema bloc G+TB+Tsp ; b - schema bloc G+TB+Tsp+LE
Actualmente, mai mult de 60% din totalul centralelor electrice din întreaga
lume sunt echipate cu întreruptor de generator [56], deoarece prin aceasta:
se elimina necesitatea prevederii unui transformator suplimentar de ÎT/MT
pentru alimentarea serviciilor proprii la pornirea/oprirea blocului;
se evita producerea unor tensiuni tranzitorii, ca urmare a transferului automat
al surselor de alimentare normala si de rezerva a serviciilor proprii.
L L
Tbloc Tbloc,1 Tbloc,2
Tsp Tsp
~ ~ ~
G1 G2 G
a s.p. b s.p.
Fig. 3.23. Scheme electrice bloc cu flexibilitate marita utilizate în centrale electrice
a - cu grupuri de putere unitara mica; b - cu grupuri de putere unitara mare
Functiile pe care le preia întreruptorul de generator sunt:

izolarea generatorului fata de retea; aceasta functie este deosebit de
importanta, mai ales în cazul centralelor de vârf, unde manevrele de
cuplare/decuplare se fac des si trebuie ca aparatul de comutatie sa dispuna
de o buna anduranta electrica si mecanica; peste 80% dintre centralele cu
turbine pe gaze, care sunt cele mai frecvent construite în prezent, datorita
costului relativ mai scazut si a disponibilitatii mai mari (comparativ cu
centralele clasice) si care au porniri/opriri dese, sunt prevazute cu
întreruptor de generator;
la centralele cu turbine pe gaze, IG are în plus o functie în procesul de
pornire al centralei; mai înainte de a putea functiona autonom, generatorul
trebuie adus la o anumita viteza de rotatie, cu ajutorul unui motor de
lansare sau utilizând regimul de functionare al generatorului ca motor; în
acest ultim caz, se injecteaza generatorului un curent de frecventa
variabila, produs de un convertizor static de frecventa, prin intermediul
unui cablu de medie tensiune si un separator introduse în carcasa
întreruptorului de generator;
sincronizarea generatorului cu sistemul; în caz de cuplare în opozitie de
faza, întreruptorul de generator (dispus pe legatura capsulata a
generatorului, deci cu risc de conturnare din cauze externe practic nul)
dispune de o marja de siguranta mai mare la solicitari electrice decât
întreruptorul de înalta tensiune;
ruperea curentilor de scurtcircuit debitati de generator, în caz de defect la
transformatorul de putere sau la cel servicii proprii, într-un timp foarte
scurt (sub 80 ms).
Costul unui astfel de întreruptor de generator (introdus pe legatura

capsulata dintre generator si transformator) este foarte ridicat, ca urmare a
solicitarilor mari din regim normal si de scurtcircuit, la care trebuie sa faca fata IG .
În aceeasi legatura capsulata, pot exista diferite optiuni de echipare:
separatoare, cutit(e) de legare la pamânt pe fiecare parte, transformatoare (senzori)
de masurare a curentului si tensiunii etc.
Uneori, pentru reducerea investitiilor, la bornele generatorului electric se
utilizeaza separatoare de sarcina de constructie speciala.
3.9.2. SCHEME DE RACORD ADÂNC

Statiile de distributie tip racord adânc (SRA) sunt prevazute cu una sau
doua celule bloc linie electrica - transformator de forta, prevazute cu întreruptoare
doar pe partea de alimentare a liniei electrice si pe partea de tensiune inferioara a
transformatorului.
Transformatorul fiind amplasat aproximativ în centrul de sarcina al
consumatorului, astfel de scheme sunt folosite în scopul reducerii pierderilor de
energie în retelele electrice.
Acest tip de statie este destinat alimentarii obiectivelor industriale de

putere importanta, a centrelor urbane cu densitate mare de sarcina etc.
Alimentarea SRA se face, de regula, de la barele statiilor de 110 kV sau din
liniile electrice de distributie (tip „intrare-iesire” sau „agatate în T”), direct, fara
bare colectoare pe partea de înalta tensiune si fara alte legaturi între caile de
alimentare (figura 3.24).
Deoarece protectia întreruptorului de la capatul de alimentare al liniei este
insensibila la o buna parte dintre defectele care se produc pe înfasurarile secundare
ale transformatorului, în cazul unor curenti de scurtcircuit monofazat nu prea mari
si daca întreruptorul liniei rezista la defect kilometric, se poate utiliza SRA cu
separator de scurtcircuitare la bornele transformatorului (figura 3.24, a). Acesta
este prevazut cu dispozitiv de actionare rapida si se închide automat în caz de
defect în transformator, transformând defectul în scurtcircuit trifazat, pentru a fi
sesizat si deconectat de întreruptorul de la capatul liniei de alimentare.
L L
L
T T
T
a b c
Fig.3.24. Scheme electrice de distributie tip racord adânc

a – cu separator de scurtcircuitare; b – prevazuta cu canal de telecomunicatii;
c - cu întreruptor pe partea de înalta tensiune a transformatorului
Atunci când nu sunt îndeplinite conditiile de utilizare ale separatorului de

scurtcircuitare, buna functionare a unor astfel de scheme (figura 3.24, b) poate fi
asigurata prin utilizarea unor canale de telecomunicatii (cabluri pilot, canale de
înalta frecventa prin conductoarele liniilor de înalta tensiune, canale hertziene prin
unde ultrascurte). Toate aceste solutii presupun însa un efort de investitii pe care
reducerea numarului de întreruptoare nu-l poate uneori compensa.
Pentru lungimi mari ale racordului (de regula, peste 10 km), poate rezulta
oportuna din punct de vedere economic montarea unui întreruptor suplimentar pe
partea de înalta tensiune a transformatorului (figura 3.24, c).
3.9.3. SCHEME DE TIP H

Denumirea provine din asemanarea schemei de conexiuni cu majuscula H,
schema fiind obtinuta prin lega rea a doua celule bloc linie electrica - transformator
de forta printr -o punte (cupla longitudinala). Schema prezinta o disponibilitate
marita fata de SRA cu doua celule bloc linie - transformator, deoarece în cazul
indisponibilitatii unui circuit din structura blocului, functionarea statiei poate
continua cu elementele ramase, prin intermediul puntii (cuplei).
În functie de pozitia puntii în raport cu întreruptoarele schemei, se pot
realiza scheme de tip H superior (figura 3.25, a) sau de tip H inferior (figura
3.25, b).
Alegerea uneia dintre variante se poate face în functie de complexitatea
manevrelor pe care le implica exploatarea circuitelor de linie, respectiv, de
transformator.
L L L L
T T T T
a b
Fig. 3.25. Scheme electrice cu conexiuni tip H

a - superior; b - inferior.
În cazul schemei H superior, manevrele de cuplare/decuplare a unui circuit

de transformator se fac direct, prin comutatia unui singur întreruptor si deci implica
un numar mai mic de operatii decât manevrele corespunzatoare cuplarii/decuplarii
unui circuit de linie.
În cazul schemei H inferior, manevrele de cuplare/decuplare a unui circuit
de linie se fac direct, prin comutatia unui singur întreruptor, în timp ce manevra de
scoatere în revizie a unui circuit de transformator implica cinci operatii succesive.
CALCULUL SI LIMITAREA
CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT
4.1. DEFINIRE
Scurtcircuitul reprezinta o legatura galvanica (accidentala sau voita) printr-
o impedanta de valoare relativ redusa, între doua sau mai multe puncte ale unui
circuit care, în regim normal au tensiuni diferite. La aparitia scurtcircuitului,
impedanta circuitului se micsoreaza, ceea ce conduce la marirea curentilor,
comparativ cu valorile din regimul normal. La rândul sau, aceasta marire determina
o scadere a tensiunii în sistem, mai însemnata în apropierea locului de scurtcircuit.
Curentul de scurtcircuit este acel curent care se închide la locul de
scurtcircuit. Acest curent este initial asimetric în raport cu axa de timp si poate fi
descompus într-o componenta de curent periodica (simetrica) si o componenta
aperiodica, descrescatoare de la valoarea initiala la zero. Componenta aperiodica a
curentului de scurtcircuit este valoarea medie între înfasuratoarea superioara si cea
inferioara a curentului de scurtcircuit (figura 4.1), ceea ce permite separarea ei
dintr-o curba data a curentului.
4.2. CAUZE PRINCIPALE

Printre cauzele unui scurtcircuit se pot mentiona:
conturnarea cu strapungerea izolatiei;
ruperea unor fire;
contacte accidentale stabilite de animale;
manevre gresite.
Conform statisticilor de exploatare, mai mult de 65% din totalul
scurtcircuitelor sunt monofazate, în timp ce numai 5% din defecte sunt de tip
trifazat (afecteaza în mod simetric toate cele trei faze ale unei instalatii electrice
trifazate).
Desi cele mai rare, prin consecintele foarte grave pe care le pot avea,
scurtcircuitele trifazate sunt uneori hotarâtoare în aprecierea posibilitatii de
functionare a sistemului în conditii de scurtcircuit, precum si pentru dimensionarea
echipamentelor si legaturilor electrice. Pe de alta parte, folosirea metodei
componentelor simetrice permite estimarea valorilor curentilor si tensiunilor de
succesiune directa pentru orice scurtcircuit, pe baza marimilor corespunzatoare
unor scurtcircuite trifazate conventionale.
4.3. FACTORI DE INFLUENTA

Asupra marimii curentului de scurtcircuit exercita influenta unii factori, ca
de exemplu:
- puterea sursei ce alimenteaza defectul;
- tensiunea la locul de defect;
- impedanta circuitului pâna la locul de defect;
- rezistenta de trecere la locul defectului, determinata de rezistenta arcului
electric care se produce si de rezistenta altor cai de curent, de la o faza la
alta sau de la faza la pamânt.
Astfel, evolutia curentului de scurtcircuit este direct influentata de pozitia

locului de scurtcircuit fata de generatoare. Sub acest aspect se pot deosebi
scurtcircuite (fig. 4.1):
Fig. 4.1. Variatia curentului de scurtcircuit în functie de distanta fata de generator:

a – în cazul unor defecte departate; b – în cazul unor defecte apropiate
departe de generator (de exemplu, scurtcircuit la capatul unor linii electrice de

înalta tensiune sau pe partea de joasa tensiune a statiilor de transformare):
componenta periodica, alternativa a curentului de scurtcircuit este practic
constanta pe toata durata scurtcircuitului (sursa se poate considera, ipotetic, de
putere „infinita’ în raport cu punctul de defect, respectiv impedanta sa proprie
este nula si tensiunea sa are, la frecventa constanta, amplitudine constanta);
CALCULUL SI LIMITAREA CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT 89
aproape de generator (de exemplu, scurtcircuit la bornele generatorului):

componenta periodica este variabila în timp; evolutia curentului de scurtcircuit
este diferita în functie de prezenta sau absenta reglajului automat de tensiune
(RAT) la generator (fig. 4.2).
Fig.4.2. Oscilogramele curentilor de scurtcircuit:

a – în lipsa reglajului automat al tensiunii; b – cu reglaj automat al tensiunii
Atunci când trebuie gasite valorile maxime posibile ale curentilor de

scurtcircuit (de exemplu, pentru dimensionarea si verificarea echipamentelor si
legaturilor electrice) se pleaca de la conditiile cele mai grele, considerând ca la
locul defectului lipseste orice forma de rezistenta de trecere (defect metalic).
4.4. SCURTCIRCUIT TRIFAZAT DEPARTAT DE GENERATOR

În figura 4.3 sunt reprezentate curbele de variatie a curentilor pe faza la un
scurtcircuit trifazat, pe o retea simpla, de tipul:
U S =constant
Ik
La aparitia scurtcircuitului, impedanta retelei scade brusc, ceea ce conduce

la cresterea curentilor, mult peste valoarea de regim normal de functionare.
Trecerea de la un regim de functionare la altul se produce printr-un regim
tranzitoriu, în cursul caruia curentul variaza de la valoarea normala dinaintea
scurtcircuitului, teoretic, pâna la valoarea stabilizata a curentului de scurtcircuit.
Fig.4.3. Oscilogramele curentilor de faza la un scurtcircuit trifazat brusc
Un calcul complet de scurtcircuit trebuie sa dea variatia în timp a

curentilor la punctul de scurtcircuit, de la începutul acestuia (t = 0) si pâna la
eliminarea lui, în corelatie cu valorile instantanee ale tensiunii la începutul
scurtcircuitului.
Valoarea instantanee a curentului de scurtcircuit pe faza (ik) se poate obtine
prin suprapunerea a doua componente: una periodica (ip) si alta aperiodica (ia).
Deoarece tensiunea sursei are (la frecventa constanta) amplitudine constanta,
componenta periodica a curentului de scurtcircuit este practic constanta pe toata
durata scurtcircuitului.
Relatia de calcul a curentului total este:
t /T (4.1)
i i i I sin ( t ) i e a
k p a pm k ao
în care: Ipm este amplitudinea componentei periodice, constanta în timp;

iao - valoarea initiala a componentei aperiodice (anuleaza
saltul curentului permanent în momentul aparitiei
scurtcircuitului, deci la t=0);
k - defazaj între tensiune si curentul de scurtcircuit;
Ta - constanta de timp a circuitului, care depinde de raportul
dintre inductanta si rezistenta la locul defectului.
În majoritatea cazurilor practice, în functie de scopul calculului de
scurtcircuit, nu este necesara cunoasterea evolutiei pas cu pas a valorii curentului
de scurtcircuit, fiind suficient doar calculul valorilor la anumite momente de timp.
În cazul scurtcircuitelor departate de generator prezinta un interes

deosebit:
valoarea efectiva initiala a componentei simetrice de curent alternativ (Ipo);
vârful curentului de scurtcircuit (curent de soc): valoarea maxima

instantanee a curentului rezultant (isoc).
Valoarea curentului de soc se obtine (figura 4.4) pentru valoarea maxima a

componentei aperiodice, considerând ca aceasta valoare apare aproximativ la o
T 1
semiperioada ( 0,01 s) de la aparitia scurtcircuitului.
2 50 2
Fig. 4.4. Oscilograma curentului de scurtcircuit pentru cazul componentei aperiodice maxime
Daca în regimul anterior scurtcircuitului, curentul a fost zero în circuitul

dat, componenta aperiodica poate atinge amplitudinea componentei periodice (Ipm),
daca în momentul scurtcircuitului aceasta componenta trece prin maximul sau
pozitiv sau negativ [72]. În aceste conditii se poate scrie:
0,01 / T 0,01 / T (4.2)

i I I e a I (1 e a) k 2I
soc pm pm pm soc po
unde coeficientul de soc este:

k soc 1 e 0 , 01 / Ta
. (4.3)
Pentru o constanta Ta 0,045 s , uzuala în instalatiile de înalta tensiune, ksoc 1,8.
4.5. SCURTCIRCUIT TRIFAZAT APROPIAT DE GENERATOR

La aparitia unui scurtcircuit apropiat de bornele generatorului, marirea
reactantei statorului duce la demagnetizarea generatorului si prin urmare la
scaderea tensiunii sale, pâna la un anumit nivel a carui valoare depinde de
parametrii generatorului si de distanta pâna la punctul de scurtcircuit. Ca urmare a
faptului ca tensiunea sursei nu se mai mentine constanta, componenta periodica a
curentului de scurtcircuit este variabila în timp. Evolutia curentului de scurtcircuit
este diferita, în functie de prezenta sau absenta reglajului automat de tensiune
(RAT) la generator (figura 4.2). Existenta RAT face posibila o compensare partiala
sau chiar completa a scaderii tensiunii, prin marirea curentului de excitatie.
În cazul scurtcircuitelor apropiate de generator prezinta un mare interes si
alte componente, în afara celor mentionate în paragraful precedent. Astfel, se
calculeaza:
valoarea efectiva initiala a componentei simetrice de curent alternativ (Ipo);
valoarea de vârf a curentului de scurtcircuit (isoc);
componenta periodica si cea aperiodica a curentului de scurtcircuit, în
momentul separarii contactelor la întreruptorul care elimina defectul; acest
timp se poate calcula cu relatia:
tr t relee t propriu intreruptor 0,01 t propriu intreruptor 0,1 s; (4.4)
curentul periodic stabilizat (curent permanent de scurtcircuit): valoarea

efectiva a curentului de scurtcircuit care ramâne dupa trecerea fenomenelor
tranzitorii (Ip ).
4.6. CALCULUL CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT

Calculul se poate face în diferite scopuri:
- dimensionarea/verificarea aparatelor de comutatie si a conductoarelor
utilizate în instalatiile electrice din centrale si statii;
- calculul curentilor pentru reglajul protectiilor;
- verificarea conditiilor de compatibilitate electromagnetica în diferite
noduri ale sistemului energetic national.
Pentru dimensionarea/verificarea echipamentelor electrice, este necesar

calculul curentilor de scurtcircuit în regimul de functionare care conduce la
solicitarile maxime. Pentru reglajul protectiilor si verificarea compatibilitatii
electromagnetice sunt necesare si calcule de scurtcircuit în regim minim de
functionare.
Calculul regimului de scurtcircuit trifazat metalic (prin impedanta nula)
desi foarte rar, conduce la solicitari maxime în retele si se efectueaza întotdeauna
în proiectare si exploatare. În retelele cu neutrul legat la pamânt, un loc deosebit îl
ocupa calculul scurtcircuitului monofazat ca defect cel mai probabil [57].
Principalele ipoteze simplificatoare care se admit în calculele de

scurtcircuit sunt:
tensiunile electromotoare ale tuturor surselor din schema se considera ca
au aceeasi valoare si faza;
în zona în care se considera scurtcircuitul, tensiunea în momentul anterior
defectului poate fi diferita de cea nominala (Un), acest aspect luându-se în
considerare prin factorul de tensiune CU; de exemplu, pentru calculul
curentului maxim de scurtcircuit CU =1,1 pentru instalatiile cu Un 220 kV
si 1,0 pentru instalatiile cu Un 400 kV;
toate transformatoarele cu tensiunea de scurtcircuit mai mare de 5% se iau
în considerare numai prin reactanta lor inductiva;
reactanta ohmica a liniilor electrice aeriene (LEA) si a liniilor electrice în
cablu (LEC) cu U n 110 kV, de regula, poate fi neglijata; si în cazul
liniilor de medie tensiune rezistenta poate fi neglijata, cu conditia ca acest
lucru sa nu majoreze substantial valoarea curentilor de scurtcircuit;
impedanta sarcinilor, de regula, se neglijeaza; fac exceptie motoarele
sincrone si asincrone de mare putere (de ordinul sutelor de kVA) în cazul
unor scurtcircuite apropiate de bornele acestor motoare, precum si în cazul
în care se calculeaza curentii de scurtcircuit pe partea de înalta tensiune a
transformatoarelor care alimenteaza aceste motoare.
Având în vedere scopul calculului, pentru cazul proiectelor de centrale sau
de statii electrice, de regula, curentii se calculeaza pe barele statiilor electrice
(inclusiv pentru statiile de servicii proprii din centrale) si la bornele generatoarelor
electrice.
4.7. ALGORITM DE CALCUL A CURENTILOR DE SCURT-CIRCUIT

TRIFAZAT PRIN METODA UNITATILOR RELATIVE
Se figureaza schema de principiu a instalatiei. Se considera schema

principiala a unei retele electrice simple, prezentata în figura 4.5.
G TR L
UnG=U1n U2n U2n

U
Fig. 4.5. Schema electrica monofilara pentru exemplificarea algoritmului
Se figureaza schema echivalenta pentru calculul curentilor de

scurtcircuit, pornind de la schema de principiu a instalatiei.
Pentru simplificarea calculelor, schemele care contin transformatoare se
înlocuiesc prin scheme echivalente în care toate elementele sunt cuplate galvanic.
Întocmirea unei astfel de scheme consta în raportarea parametrilor elementelor si a

tensiunilor electromotoare ale diferitelor trepte de transformare ale schemei date la
o treapta oarecare din schema, care devine treapta de referinta (de baza).
Se considera:
U n referinta U n defect s. (4.5)
Raportarea se efectueaza pe baza relatiilor care rezulta din teoria generala

a transformatorului, iar pentru raportare se foloseste raportul de transformare
determinat ca raport al tensiunilor între faze ale înfasurarii transformatorului,
corespunzatoare prizei de lucru alese la mersul în gol al transformatorului.
Se fac urmatoarele ipoteze simplificatoare:
- se neglijeaza curentii de magnetizare ai transformatoarelor;
- se neglijeaza capacitatea de serviciu pentru linii;
- se neglijeaza caderile de tensiune pe linii.
Prin urmare, cuplajele magnetice se înlocuiesc prin legaturi galvanice si
reactantele trebuie raportate la tensiunea locului de defect. Rezulta schema
echivalenta pentru calculul curentilor de scurtcircuit din figura 4.6.
U2n U2n
U1n U
ZG ZTR ZL ZC
ZTC
Fig.4.6. Schema echivalenta pentru calculul curentului de scurtcircuit

corespunzatoare schemei din figura 4.5
În general, daca se neglijeaza caderile de tensiune pe linie, se poate scrie:

2
U n defect (4.6)
Z rap Z .
U n funct
Pentru schema din figura se pot calcula reactantele raportate (în ohmi), ca de
exemplu:
2 2
U U n def . (4.7)
Z TC , rap Z TC 3n Z TC .
U 2n U n funct.
2 2 2
U U 2n U n def . (4.8)
Z G, rap Z G 3n ZG .
U 2n U1n U n funct.
Se calculeaza valorile reactantelor în unitati relative, prin raportare la

marimi de baza. Exprimarea marimilor electrice în unitati relative se poate face
prin raportarea acestora la marimi oarecare, alese ca baza:
Z I A S MVA UV (4.9)
Z* ; I* ; S* ;U * .
Z baza Ib A S b MVA Ub V
Pentru calcul se fixeaza doua dintre marimile de baza si rezulta celelalte

doua. De obicei se aleg:
Sb 100 ; 1000;...10 n MVA (4.10,a)
Ub U n def U referinta (4.10,b)
Luând în considerare ipotezele simplificatoare prezentate în paragraful

precedent, calculul de scurtcircuit pentru retele de înalta tensiune se poate face
neglijând rezistentele (Z X). Reactanta raportata la marimile de baza este:
X X S (4.11)
X b.
* X
b U2
b
Daca, de exemplu, se aleg drept marimi de baza cele corespunzatoare

regimului nominal de functionare, reactantele raportate la marimile nominale
rezulta:
X X Sn (4.12)
X *n
Xn U 2 funct.
n
Prin urmare se poate scrie raportul:
2
X* Sb U n funct. (4.13)
.
X *n Sn Ub
În cele ce urmeaza se dau exemple de calcul a reactantelor în unitati

relative pentru:
generatoare: se cunoaste, din datele de catalog, reactanta generatorului
"
raportata la marimile nominale( X *nG X d % 100 ); prin urmare se poate
scrie reactanta raportata la marimi de baza si la tensiunea locului de defect:
2 2
S U n funct U n def . X d" % S b (4.14)
X *G X *nG b ;
S nG U b U n funct. 100 S nG
transformatoare: se stie, din datele de catalog, reactanta transformatorului

raportata la marimile nominale:
U XT 3 I nT XT (4.15)
uk % X *nT ,
Un Un X Tn
prin urmare rezulta reactanta raportata la marimi de baza si la tensiunea locului de

defect:
2 2
S U n funct U n def . uk % Sb (4.16)
X *T X *nT b ;
S nT U b U n funct. 100 S nT
sistem: daca se cunoaste puterea de scurtcircuit la locul defectului (Sk),

valoarea reactantei relative a sistemului (raportata la marimi de baza) rezulta:
X KS U n2 def S b Sb (4.17)
X *S 2
.
Xb SK U b SK
Observatie: un avantaj al metodei de calcul al scurtcircuitului în unitati relative

consta în faptul ca reactantele nu depind de tensiunea de la locul defectului.
Se transfigureaza schema în raport cu punctul de defect. Se aplica
regulile uzuale de transfigurare a schemelor electrice:
reactantele se conecteaza în serie, în paralel etc.;
se fac transfigurari stea-triunghi;
reactantele aflate între doua puncte de potential egal nu intervin în calcul,
deoarece nu sunt parcurse de curentul de defect (de exemplu, latura dintr-
un triunghi situata între doua surse, în cazul transfigurarii stea-triunghi;
liniile radiale de consumatori sau de servicii proprii, atunci când se
calculeaza scurtcircuitul pe barele statiilor de conexiuni);
pentru cazul în care n surse de tensiune debiteaza printr-o reactanta
comuna Xc, se poate aplica metoda suprapunerii efectelor.
În final, ca urmare a reducerilor succesive, schema echivalenta trebuie

adusa sub forma din figura 4.7, în care exista mai multe ramuri generatoare:
ramura tip centrala (care a rezultat prin punerea în paralel a generatoarelor de
tipuri asemanatoare, în diferite etape succesive),
ramura tip sistem (care contine reactanta sistemului si este determinata de date
initiale de proiectare referitoare la contributia sistemului în caz de scurtcircuit,
ramura motoarelor electrice etc.
Se determina valorile curentilor de scurcircuit. Curentul total de

scurtcircuit este dat de suma componentelor debitate de fiecare sursa de putere din
figura 4.7:
n
I I (4.18)
k i 1 ki
SG SS
Xech,G Xech,S
ki
Fig. 4.7. Schema redusa pentru calculul curentilor de scurtcircuit
Pentru a putea analiza comportarea la scurtcircuit a fiecarei ramuri în

raport cu punctul de defect, se raporteaza reactantele la marimile nominale ale
locului de defect considerat, aplicându-se pentru fiecare ramura relatia:
n Sn (4.19)
X ech X ech
Sb
în care: Xech este reactanta echivalenta în unitati relative de baza;
Xnech - reactanta echivalenta în unitati relative nominale;
Sn - puterea rezultanta care debiteaza la locul de defect prin
ramura;
Sb - puterea de baza.
Observatie. Pentru ramura sistemului energetic, Sn se poate considera ca fiind

puterea în functiune estimata pentru o perspectiva de circa cinci ani (de exemplu:
tinând seama de evolutia consumului în viitor în SEN, se poate alege
8000 - 10000 MVA).
a) Daca Xnech > 3 sursa se considera departata de locul scurtcircuitului, iar

componenta periodica este constanta în timp. Rezulta curentii:
I b cu I n cu t / Ta (4.20)
I po Ip ; I aperiodic 2 I po e
X* X *n
Sb Sn (4.21)
unde: I b ; In
3 U bU n def 3 U n def
b) Pentru Xnech 3 , calculul variatiei în timp a componentei periodice se face

utilizând curbele de calcul care dau valoarea curentului periodic relativ (I*pt) în
functie de X nech. [49]. Se calculeaza la diverse moment de timp t curentii:
t / Ta
I pt kA I* pt I n kA ; I aperiodic 2 I po e (4.22)
Dupa calculul curentului total de scurtcircuit, urmeaza interpretarea

rezultatelor obtinute si stabilirea masurilor care se impun.
4.8. CALCULUL CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT NESIMETRIC

Cu exceptia scurtcircuitului trifazat, celelalte tipuri de defecte între
conductoarele retelei, cu si fara legatura cu pamântul, sunt nesimetrice. Pentru
studiul unor astfel de scurtcircuite se utilizeaza teoria componentelor simetrice
(teorema lui Fortescue, 1918), la baza careia sta ideea descompunerii unui sistem
trifazat nesimetric de marimi sinusoidale în trei sisteme trifazate simetrice de
marimi sinusoidale, dupa cum urmeaza:
sistemul de succesiune directa, în care fiecare dintre marimi este defazata
înaintea celei care îi succede cu 2 /3 ;
sistemul de succesiune inversa, în care fiecare dintre marimi este defazata
în urma celei care îi succede cu 2 /3 ;
sistemul de succesiune homopolara, care este un sistem de marimi
sinusoidale, caracterizat prin amplitudini egale si în faza.
Aplicarea metodei componentelor simetrice presupune calculul a trei

componente independente (de succesiune directa, inversa si homopolara), fara
legaturi între ele, în afara conditiilor de la locul de scurcircuit. Fiecare dintre aceste
componente are propria ei impedanta. Tipul de nesimetrie sau de dezechilibru din
retea poate fi reprezentat printr-o interconectare între retele echivalente de diferite
succesiuni.
Algoritmul de determinare a curentilor de scurtcircuit nesimetric
presupune în principal, urmatoarele etape :
se analizeaza schema electrica a instalatiei, adoptându-se unele ipoteze
care permit simplificarea calculelor, fara a afecta precizia rezultatelor;
corespunzator acestor ipoteze simplificatoare, se construiesc schemele de

succesiune directa, inversa si homopolara si se determina impedantele
directa, inversa si homopolara echivalente, care se obtin prin transfigurari
în raport cu punctul de defect;
daca se cunosc impedantele echivalente de succesiune directa (Zd), inversa
(Z i) si homopolara (Zh), precum si tensiunea sursei echivalente, se pot
calcula curentii si tensiunile la locul defectului, pentru diferite tipuri de
defecte [13,57] .
Tabelul 4.1
Relatii pentru calculul curentilor în cazul diferitelor tipuri de scurtcircuite
Tipul Reactanta echivalenta pentru Curentul de scurtcircuit

scurtcircuitului calculul curentului de
secventa directa Isc.
3 3 3 3 3
Xe X ed I sc. k I pd I pd
n=3
(trifazat)
2 2 2 2 2
Xe X ed X ei I sc. k I pd 3 I pd
n=2
(bifazat)
1 1 1 1 1
Xe X ed X ei X eh I sc. k I pd 3 I pd
n=1
(monofazat)
4.9. CERINTE TEHNICO - ECONOMICE PRIVIND

LIMITAREA CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT
Cresterea puterii instalate sau interconectarea retelelor electrice conduce la
cresterea curentilor de scurtcircuit, ceea ce provoaca în unele cazuri solicitari
electrodinamice si termice periculoase pentru echipamentul electric. În functie de
locul de aparitie si de durata defectului, consecintele sale pot fi cu caracter local
sau se pot reflecta în tot sistemul.
Scaderea masiva a tensiunii se observa în apropierea locului de
scurtcircuit, în timp ce în alte puncte ale retelei se înregistreaza o scadere mai
redusa a tensiunii. În figura 4.8 este ilustrat acest fenomen pe o retea electrica
radiala, care alimenteaza o serie de consumatori. Pe figura este reprezentata (cu
linie plina) variatia tensiunii între sursa si punctele de consum (B,C,D etc.), în
regim normal de functionare. La aparitia unui scurtcircuit (metalic) între doua faze
ale retelei, potentialul celor doua conductoare se egalizeaza în punctul P de defect.
Fig. 4.8. Schema de alimentare cu energie electrica a unor consumatori radiali în regim normal de
functionare, respectiv, în conditiile aparitiei unui scurtcircuit în punctul P
Pentru punctele situate în aval de locul defectului (de exemplu,

consumatorul D), tensiunea este nula; ea creste progresiv spre sursa de alimentare
(linie – punct) si are valoarea cea mai ridicata la bornele sursei; de asemenea, se
poate observa ca si consumatorii alimentati din nodul A prin circuite „sanatoase”,
care nu sunt parcurse de curentul de defect, sunt supusi unor caderi de tensiune
mai mari decât în regim normal de alimentare (de exemplu, consumatorul din B);
acestor consumatori li se aplica, în cel mai bun caz, tensiunea remanenta pe barele
statiei A, care din cauza defectului din P, este mai mica decât în regim normal de
functionare.
Eliminarea defectului, prin deconectarea circuitului AD, permite tensiunii
sa revina la normal pe barele statiei A, deci si consumatorul din B revine la nivelul
de tensiune anterior aparitiei defectului. O scadere mare a tensiunii si o disimetrie
accentuata a acesteia, ca urmare a scurtcircuitelor nesimetrice, se resimte asupra
functionarii consumatorilor. Astfel, o scadere a tensiunii de numai 30 – 40% fata
de valoarea nominala, timp de una sau câteva secunde, poate conduce la oprirea
motoarelor asincrone, ceea ce uneori poate avea consecinte foarte grave asupra
procesului tehnologic sau chiar a stabilitatii de functionare a sistemului.
Curentul de scurtcircuit fiind de cele mai multe ori de câteva ori mai mare
decât curentul nominal al circuitului avariat, chiar daca este de scurta durata, poate
provoca o încalzire suplimentara a partilor conductoare, afectând uneori
stabilitatea lor termica. În afara actiunii termice, curentii de scurtcircuit provoaca
solicitari mecanice între conductoare, care sunt foarte mari, mai ales la începutul
scurtcircuitului, când curentul atinge valoarea maxima (curentul de soc). Ca
urmare, poate fi afectata stabilitatea electrodinamica a circuitelor.
În toate instalatiile electrice în care apar curenti de scurtcircuit inadmisibili
pentru asigurarea sigurantei în functionare a retelelor electrice trebuie adoptate
masuri de limitare a acestora.
Printre conditiile tehnice de calitate pe care trebuie sa le îndeplineasca
metodele de limitare a curentilor de scurtcircuit se pot mentiona urmatoarele:
sa prezinte pierderi cât mai mici de putere si tensiune în regim normal de
functionare;
sa limiteze sensibil curentul de soc;
sa nu afecteze siguranta si stabilitatea sistemului;
sa contribuie la amortizarea rapida a proceselor tranzitorii.
În plus, metodele de limitare a curentilor de scurtcircuit trebuie analizate

si sub aspect economic (efort de investitii, cheltuieli de exploatare, daune).
4.10. CAI DE REDUCERE A CURENTULUI DE SCURT-CIRCUIT

Pentru o retea simpla, de tipul celei prezentate în figura 4.9, se observa ca
valoarea curentului de scurtcircuit se poate obtine din relatia:
I E , (4.22)
k 3Z
S
în care E este tensiunea electromotoare a sursei, iar ZS impedanta echivalenta a
sistemului de alimentare a defectului.
~
Ik
Fig.4.9 Exemplu de retea simpla
Analizând relatia (4.22), se constata ca pentru a limita valoarea curentului

de scurtcircuit, teoretic, se poate actiona prin micsorarea tensiunii electromotoare a
sursei de alimentare sau prin marirea impedantei totale, de la sursa si pâna la locul
de defect.
Micsorarea tensiunii electromotoare E pentru reducerea curentului de

scurtcircuit nu are aplicabilitate practica, deoarece prin micsorarea curentului de
excitatie al generatorului se reduce tensiunea la bornele masinii sincrone, ceea ce
conduce la o scadere si mai accentuata a tensiunii în reteaua electrica (procesul de
scadere a tensiunii prezentat în figura 4.9 se accentueaza). În felul acesta,
consumatorii alimentati prin circuite „sanatoase” vor fi supusi unor caderi de
tensiune cu mult mai mari si ar putea intra într-un domeniu inadmisibil de
functionare.
Dimpotriva, pentru a ajuta consumatorii alimentati prin circuite
„sanatoase” sa depaseasca problemele legate de scaderea tensiunii provocata de
aparitia scurtcircuitului, intervine „fortarea excitatiei” masinilor sincrone, care
asigura cresterea curentului de excitatie si deci a tensiunii la borne prin instalatii
speciale de reglare automata a tensiunii (RAT), urmând ca limitarea curentilor de
scurtcircuit sa se faca prin alte mijloace.
Atunci când se urmareste, pe lânga limitarea curentilor de scurtcircuit, si
cresterea capacitatii de tranzit a instalatiilor electrice, se poate recurge la marirea
tensiunii nominale. Marirea tensiunii nominale a instalatiilor, de exemplu de m
ori, reduce curentii de scurtcircuit de acelasi numar de ori .
Solutia cea mai folosita pentru limitarea curentilor de scurtcircuit este însa
marirea reactantei inductive a circuitului între sursa si locul de defect.
Majoritatea metodelor de limitare a curentilor de scurtcircuit presupun
cheltuieli suplimentare, atât investitionale, cât si de exploatare. Decizia de adoptare
a unei metode de limitare a curentilor de scurtcircuit trebuie luata printr-o analiza
economica a diverselor solutii posibile din punct de vedere tehnic.
4.11 LIMITAREA CURENTULUI DE SCURTCIRCUIT PRIN

MARIREA IMPEDANTEI ECHIVALENTE
În cele ce urmeaza, analiza comparativa între diverse posibilitati de
limitare a curentilor de scurtcircuit prin marirea reactantei inductive se va face pe
baza cazului de referinta prezentat în figura 4.10.
Regim normal de functionare. Pierderile de putere activa în fier si în
bobinaje, atunci când prin cele doua transformatoare de putere nominala SnT se
transmite o putere S sunt:
2
S 2
p T ,ref 2 p0 pk , (4.23)
SnT
în care: po sunt pierderile de mers în gol ale transformatorului;

pk - pierderile de mers în scurtcircuit ale transformatorului.
Pierderile procentuale de tensiune pe transformatoare pot fi aproximativ

exprimate prin relatia:
u k [%] S sin
U T , ref [%] , (4.24)
S nT
în care: uk este tensiunea de scurtcircuit a transformatorului;
f - defazajul sarcinii S alimentate de statia de transformare.
~ S
S
U1
XS
SnT SnT
uk [%] uk [%] XT XT
U2
S
a b
Fig. 4.10. Statie cu doua transformatoare care functioneaza în paralel
a - schema electrica monofilara;
b - schema echivalenta pentru calculul curentului de scurtcircuit
Regim de scurtcircuit. În cazul aparitiei unui scurtcircuit pe barele de

tensiune U2, pe baza schemei echivalente de calcul prezentate în figura 4.10,b
rezulta reactanta echivalenta pentru calculul curentilor de scurtcircuit:
X e,ref XS XT 2 XT 2 . (4.25)
Daca se face calculul în unitati relative considerând tensiunea de baza

egala cu tensiunea la locul defectului si puterea de baza egala, de exemplu, cu SnT,
atunci valoarea curentului de scurtcircuit rezulta:
I nT 2 I nT 100
I k ,ref , (4.26)
X e ,ref uk [%]
unde I nT este curentul nominal al transformatorului pe partea de tensiune U2.
Trebuie mentionat faptul ca defectele pe sistemul de bare U2 conduc la
scoaterea întregii statii din functiune, deci daunele ca urmare a nelivrarii energiei
electrice vor fi relativ mari.
4.11.1. SECTIONAREA BARELOR COLECTOARE

Prin sectionarea barelor statiei de tensiune U2, fiecare sectie de bare este
alimentata din SEN prin câte un transformator, numarul plecarilor din statie fiind
cât mai uniform repartizat pe cele doua sectii.
Metoda de limitare a curentilor de scurtcircuit prin sectionarea barelor
statiei de tensiune U2 implica investitii mici, comparativ cu cazul de referinta
prezentat în figura 4.10, fiind necesara în plus doar o cupla longitudinala, care
permite alimentarea celor doua sectii de bare de la un transformator, în cazul
indisponibilitatii celuilalt. Pentru cresterea continuitatii în exploatare, cuplele
longitudinale echipate cu întreruptor se prevad cu sisteme de anclansare automata a
rezervei (AAR).
Regim normal de functionare. În ipoteza în care fiecare sectie de bare
alimenteaza jumatate din sarcina S, pierderile totale de putere si respectiv, tensiune,
prin transformatoarele statiei ramân nemodificate fata de cazul de referinta. Prin
urmare nu se vor modifica nici cheltuielile de exploatare dependente de aceste
pierderi.
Regim de scurtcircuit. Probabilitatea ca un defect sa afecteze ambele
sectii de bare este relativ redusa.
În cazul aparitiei unui scurtcircuit pe o sectie, pe baza schemei echivalente
de calcul prezentate în figura 4.11, b rezulta reactanta echivalenta pentru calculul
curentilor de scurtcircuit, corespunzatoare acestei prime metode de limitare:
X e,1 XS XT XT 2 X e,ref (4.27)
~ S
S
U1
XS
SnT SnT
uk [%] uk [%]
XT XT
U2 U2
S/2 S/2
a b
Fig. 4.11. Limitarea curentilor de scurtcircuit prin sectionarea barelor de tensiune U2

Prin urmare, sectionarea barelor conduce la o reducere a curentilor de

scurtcircuit, practic la jumatate fata de cazul considerat de referinta.
Pe de alta parte, probabilitatea ca un defect sa afecteze ambele sectii de
bare fiind relativ redusa, prin sectionare se reduce si numarul de circuite întrerupte
ca urmare a unor defecte în zona barelor colectoare, deci schema presupune si
daune de nelivrare a energiei electrice mai reduse decât în cazul de referinta.
Sectionarea barelor colectoare constituie deci o metoda eficienta de
limitare a curentilor de scurtcircuit, atât din punct de vedere tehnic, cât si
economic.
În cazurile în care o reducere de circa 50% a curentilor de scurtcircuit nu
este suficienta, sectionarii barelor i se mai pot asocia si alte metode de limitare,
cum sunt cele succint prezentate în continuare.
4.11.2. SECTIONAREA BARELOR COLECTOARE SI UTILIZAREA UNOR
TRANSFORMATOARE CU ÎNFASURARE DIVIZATA (TID)
În unele cazuri, pentru limitarea curentilor de scurtcircuit se utilizeaza
transformatoare cu înfasurarea secundara divizata în doua sau mai multe înfasurari
distincte, identice ca putere si tensiune, fara legatura galvanica între ele.
Daca se functioneaza cu cele n înfasurari identice în paralel, atunci
transformatorul are caracteristici identice cu un transformator obisnuit cu doua
înfasurari.
În figura 4.12 este prezentata o solutie de limitare a curentilor de
scurtcircuit care se bazeaza pe sectionarea barelor si utilizarea unor
transformatoare cu înfasurarea de tensiune U2 divizata în doua înfasurari, fiecare
având o putere nominala egala cu jumatate din puterea nominala a
transformatorului.
Cele doua înfasurari secundare identice, având putere nominala mai mica
(SnT/2), vor prezenta o reactanta mai mare (practic dubla fata de transformatorul
clasic, cu doua înfasurari).
Ca urmare, daca cele doua înfasurari secundare nu functioneaza în paralel,
curentii de scurtcircuit prin transformator vor fi redusi practic la jumatate,
comparativ cu transformatorul clasic cu doua înfasurari.
Regim normal de functionare. În ipoteza în care fiecare sectie de bare

alimenteaza un sfert din sarcina S ceruta pe partea de tensiune U2, pierderile totale
de putere si respectiv, tensiune, prin transformatoarele statiei sunt ceva mai mari
fata de cazul de referinta (cu circa 20%), deoarece acest tip de transformator are
pierderile de catalog putin mai mari decât cele corespunzatoare unui transformator
cu doua înfasurari de aceeasi putere nominala.
Prin urmare, cheltuielile de exploatare dependente de pierderile de putere
si energie vor fi mai mari decât în varianta de referinta.
~ S
S
U1
XS
T1 T2
SnT SnT
uk [%] uk [%]
2XT 2XT 2XT 2XT

U2
U2
S/4 S/4 S/4 S/4

a b
Fig. 4. 12. Limitarea curentilor de scurtcircuit prin sectionarea barelor de tensiune U2 si utilizarea
transformatoarelor cu înfasurare divizata
Regim de scurtcircuit. Probabilitatea ca un defect sa afecteze toate cele

patru sectii de bare este foarte redusa. În cazul aparitiei unui scurtcircuit pe o
sectie, pe baza schemei echivalente de calcul prezentate în figura 4.12,b rezulta
reactanta echivalenta pentru calculul curentilor de scurtcircuit, corespunzatoare
acestei metode de limitare:
X e,2 XS 2 XT 2 XT 4 X e,ref (4.28)
Prin urmare, sectionarea barelor si utilizarea transformatoarelor cu

înfasurare divizata conduce la o reducere considerabila a curentilor de scurtcircuit,
practic la un sfert, fata de cazul considerat de referinta.
Sectionarea barelor colectoare asociata cu utilizarea TID constituie deci o
metoda foarte eficienta de limitare a curentilor de scurtcircuit.
Desi costul unui TID este comparabil cu cel al unui transformator obisnuit
de aceeasi putere si raport de transformare, utilizarea unui numar mai mare de
celule pe partea de tensiune U2 contribuie la cresterea investitiei necesara pentru
realizarea statiei de transformare. Pe de alta parte, trebuie remarcat faptul ca prin
sectionarea barelor în patru sectii de bare se reduce (teoretic la un sfert) numarul de
circuite întrerupte ca urmare a unor defecte în zona barelor colectoare, deci pe
ansamblu schema poate rezulta mai eficienta economic decât cea din cazul de
referinta.
4.11.3. SECTIONAREA BARELOR COLECTOARE

SI FRACTIONAREA PUTERII INSTALATE
În unele cazuri, ca solutie alternativa celei prezentate în paragraful
precedent, se utilizeaza un numar mai mare de transformatoare cu doua înfasurari
de putere nominala mai mica.
În figura 4.13 este prezentata o solutie de limitare a curentilor de
scurtcircuit care se bazeaza pe sectionarea barelor si utilizarea a patru
transformatoare, având o putere nominala practic egala cu jumatate din puterea
nominala a transformatorului considerat de referinta.
~ S
S
U1
XS
SnT/2 SnT/2 SnT/2 SnT/2
uk [%] uk [%] uk [%] uk [%]

2XT 2XT 2XT 2XT
U2
S/4 S/4 S/4 S/4

a b
Fig. 4.13. Limitarea curentilor de scurtcircuit prin

sectionarea barelor de tensiune U2 si fractionarea puterii instalate
Se înlocuieste astfel solutia 2x100% de realizare a puterii instalate cu

solutia 4x50%. Transformatoarele având o putere nominala mai mica (SnT/2), vor
prezenta o reactanta mai mare (dubla fata de transformatorul de putere SnT).
Atât sub aspectul comportarii în regim nominal, cât si sub aspectul
comportarii în regim de scurtcircuit, aceasta metoda de limitare a curentilor de
scurtcircuit este practic echivalenta celei prezentate în paragraful anterior, dar
presupune o investitie initiala sensibil mai mare.
Într-adevar, pe lânga un cost sensibil mai ridicat al transformatoarelor,
cresc cheltuielile pe partea de tensiune superioara a statiei, fiind necesare doua
celule suplimentare la tensiunea U1.
4.11.4. UTILIZAREA UNOR TRANSFORMATOARE

CU TENSIUNE DE SCURTCIRCUIT MARITA
În oricare dintre situatiile prezentate în cadrul acestui capitol, pentru
echiparea statiei se pot utiliza transformatoare care au din fabricatie tensiunea de
scurtcircuit (uk) marita cu 50 – 70%, deci prezinta o reactanta corespunzator mai
mare. Desi prin aceasta creste costul de fabricatie al transformatoarelor si se
maresc pierderile de putere si energie în regim normal de functionare, metoda
permite o reducere suplimentara cu 50 – 70% a curentilor de scurtcircuit, fiind
foarte eficienta pentru limitare, atât în cazul considerat de referinta, cât si în
asociere cu celelalte metode prezentate anterior[5] .
5.11.5. UTILIZAREA UNOR BOBINE LIMITATOARE
Pentru limitarea curentilor de scurtcircuit pe circuitele electrice se
înseriaza bobine fara miez feromagnetic, consolidate cu beton si racite în aer
(uscate), care introduc în circuit o reactanta suplimentara, astfel dimensionata încât
curentii de scurtcircuit sa nu depaseasca un anumit plafon, considerat admisibil de
proiectantul statiei.
Fiind aparate cu masa si gabarit mare, bobinele limitatoare sunt realizate în
constructie monofazata si se livreaza în seturi de câte trei bucati. Pe circuitele
electrice se utilizeaza bobine limitatoare:
cu doua borne pe faza;
Priza
cu trei borne pe faza mediana
(jumelate sau cu priza mediana).
Comparativ cu metodele prezentate anterior, aceasta solutie de limitare a

curentilor de scurtcircuit este scumpa, deoarece în afara unor investitii necesare
procurarii bobinelor, apar pierderi suplimentare de putere si tensiune în regim
normal de functionare. Sub acest ultim aspect, bobinele jumelate prezinta unele
avantaje.
Alimentând bobinele jumelate prin priza mediana si folosind judicios
cuplajul magnetic dintre cele doua ramuri ale bobinei, se pot obtine în regim
normal de functionare reactante cu valori mai scazute, iar în caz de scurtcircuit în
reteaua alimentata prin bobina, reactante cu valori duble sau chiar mai mari [5].
În figura 4.14 sunt prezentate exemple de intercalare a bobinelor
limitatoare ale curentului de scurtcircuit pe statia de transformare considerata caz
de referinta (fig. 4.10), cu observatia ca în locul bobinelor cu doua borne pe faza se
pot folosi si bobine cu priza mediana. Înserierea bobinelor pentru limitarea
curentilor de scurtcircuit pe plecarile dintr-o statie electrica se poate face în doua
variante (fig. 4.14,b).
În varianta b1, alegerea întreruptorului trebuie facuta în functie de curentii

de scurtcircuit nelimitati de bobina, deci pentru echiparea statiei de tensiune U2 se
vor folosi întreruptoare scumpe, cu masa si gabarit mare.
În plus, sub aspect constructiv, o astfel de solutie se realizeaza pe trei
niveluri, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare legate de structura de rezistenta
a cladirii statiei de transformare.
~ S ~ S
U1 U1
SnT
SnT
uk [%] SnT SnT
uk [%]
SnB uk uk [%]
SnB
XnB[%]
XnB[%]
U2 U2
S/2 S/2
a
b1 b2
Fig.4.14. Exemple de intercalare a bobinelor limitatoare în scheme electrice

a – pe circuite de amperaj mare; b – pe plecari
În varianta b2, alegerea întreruptorului se face în functie de curentii de

scurtcircuit limitati de bobina, deci pentru echiparea statiei de tensiune U2 se vor
folosi întreruptoare mai ieftine, cu masa si gabarit mai mici, dar un potential defect
în bobina este echivalent unui defect pe barele colectoare. În general se prefera
varianta b2, deoarece riscul producerii unui defect în zona bobinei este relativ
redus, iar sub aspect constructiv, aceasta solutie de limitare se poate realiza pe
doua niveluri.
Precizari cu privire la criteriul „conditii de instalare”.
În general, bobinele uscate folosite pentru limitarea curentilor de
scurtcircuit sunt destinate functionarii în interior, într-un mediu fara praf, gaze,
acizi, cu o umiditate sub 80% la 35 C.
Domeniul de temperatura pentru care este garantata buna functionare a
bobinelor limitatoare fabricate în România este -25 C... +40 C. Pentru asigurarea
acestui domeniu de temperatura, încaperile în care sunt instalate bobine trebuie
prevazute cu un sistem corespunzator de ventilatie.
Bobinele limitatoare trebuie instalate cu respectarea stricta a distantelor

minime de amplasare recomandate de furnizor, în special pentru a se evita:
încalzirea inadmisibila a partilor metalice învecinate prin curenti de
inductie, ceea ce ar putea conduce la pierderi importante;
influenta fortelor electrodinamice asupra pieselor de otel care pot fi atrase
spre bobina si pot deteriora izolatia spirelor.
Ansamblul trifazat al bobinelor poate fi realizat prin montarea suprapusa a
celor trei faze (în general pentru o masa trifazata sub 3000 kg) sau cu cele trei faze
alaturate . Nu este admisa existenta unor piese de otel la distante mai mici de
0,5 metri de bobina. Se recomanda ca usile boxei în care sunt instalate bobinele (de
obicei, boxele sunt executate din zidarie de caramida) sa fie confectionate din
profiluri de aluminiu cu plasa de sârma tot din aluminiu.
Precizari cu privire la criteriul „caracteristicile izolatiei”. Alegerea se
face în conformitate cu cerintele prezentate în capitolul anterior, cu precizarea ca
bobinele de limitare a curentilor de scurtcircuit se fabrica doar pentru tensiunile
7,2 kV si 12 kV.
Reactanta procentuala. Alegerea acestei caracteristici specifice bobinelor

limitatoare permite verificarea:
eficientei limitarii curentilor de scurtcircuit în urma înserierii bobinei pe
circuit (deci a faptului ca bobina îsi îndeplineste functia sa de baza în
schema electrica);
conditiilor de calitate a tensiunii în retea, rezultate în urma racordarii bobinei
la instalatia respectiva (controlul pierderilor de tensiune pe bobina în regim
normal de functionare, precum si a tensiunii remanente pe bare în cazul unui
scurtcircuit în aval de bobina).
În prospectul de fabricatie este indicata reactanta procentuala a bobinei

(X nB [%]) care reprezinta raportul (exprimat în procente) între caderea de tensiune
inductiva dintr-o faza a bobinei, când prin aceasta trece curentul nominal al bobinei
(InB ) si respectiv (la numitor), tensiunea nominala a bobinei (UnB ). Pentru o alegere
corecta a bobinei limitatoare trebuie îndeplinita conditia:
S
nB 100 X , [%] (4.29)
S nB
sc
în care: S nB este puterea nominala a bobinei (SnB = 3.UnB. InB );

S sc - plafonul de scurtcircuit admisibil pentru instalatia
respectiva (care trebuie realizat dupa înserierea
bobinei pe circuit);
X nB [%] - reactanta procentuala nominala a bobinei, indicata în
prospect.
Bobina limitatoare fiind o reactanta concentrata înseriata pe circuit, pe

acest element de retea pot aparea caderi importante de tensiune, care pot afecta
calitatea alimentarii cu energie electrica a receptoarelor învecinate electric, atât sub
aspectul calitatii tensiunii aplicate acestora, cât si sub cel al sigurantei în
functionare. Ca urmare, dupa alegerea bobinei sunt necesare unele verificari pentru
functionarea în regim normal, precum si în regim de scurtcircuit.
Pierderea relativa de tensiune în regim normal de functionare. Se

determina pierderea relativa de tensiune pe bobina (diferenta aritmetica a tensiunii
de faza înainte si dupa bobina). În ipoteza ca rezistenta bobinei este cu mult
inferioara reactantei sale se poate scrie:
U I sin
U B 100 X [%] B , [%] (4.30,a)
% U nB I
n nB
în care : IB este curentul prin bobina în regim normal de functionare;

- defazajul între tensiunea retelei si curentul care
parcurge bobina.
Trebuie verificata conditia:
U 5 [%] (4.30,b)
%
În caz contrar trebuie refacut calculul pentru a se verifica daca este posibila
alegerea unei bobine cu reactanta procentuala mai mica.
Precizari privind comportarea bobinelor în regim de scurtcircuit. În

afara verificarilor comune majoritatii aparatelor privind stabilitatea
electrodinamica si termica în regim de scurtcircuit, dupa alegerea bobinei
limitatoare trebuie verificata tensiunea remanenta în amonte de bobina.
Spre deosebire de alte metode de limitare a curentilor de scurtcircuit, bobinele
limitatoare prezinta avantajul mentinerii unei tensiuni remanente pe barele de
alimentare, în cazul parcurgerii lor de curentul de defect.
Ca urmare, pe durata defectului este mentinut un anumit nivel de tensiune
în reteaua învecinata electric si deci functionarea circuitelor neafectate de defect
este mai putin perturbata. Luând în considerare caderea de tensiune pe bobina în
conditiile parcurgerii acesteia de curentul de defect, se poate scrie:
I
po
U X [%] , [%] (4.31,a)
rem nB I
nB
Pentru a permite autopornirea unor eventuale motoare asincrone cuplate în

punctul comun de racord cu bobina, trebuie îndeplinita conditia:
U 60...70 [%]. (4.31,b)

rem
În caz contrar trebuie refacut calculul pentru a se verifica daca este posibila
alegerea unei bobine cu reactanta procentuala mai mare.
Reactanta procentuala a bobinei limitatoare trebuie aleasa pe baza unui

compromis între eficienta limitarii curentilor de scurtcircuit si comportarea ei în
regim normal de functionare.
În figura 4.15 este realizata o comparatie între cazul de referinta si cele
cinci metode de limitare a curentilor de scurtcircuit prezentate anterior, atât sub
aspect tehnic cât si economic.
Trebuie remarcat faptul ca la ora actuala, ca urmare a aparitiei unor aparate
mai performante cu functii de protectie în caz de defect, precum si a unor
dispozitive perfectionate de limitare a curentilor de scurtcircuit, folosirea bobinelor
limitatoare este considerata depasita pentru echiparea unor statii electrice noi.
5
4
3
2
1
0
reactanta cost pierderi de putere pierderi de tensiune
echivalenta la
scurtcircuit
caz de referinta (2x40 MVA, 11%)

sectionare longitudinala
sectionare+T ID (2x40 MVA, 11%)
sectionare +fractionare (4x16 MVA, 11%)
marire uk (2x40 MVA, 17%)
inseriere bobine pe circuit trafo(4000A,12%)
Fig. 4.15. Comparatie între diverse solutii de limitare a curentilor de scurtcircuit
4.11.6. UTILIZAREA UNOR DISPOZITIVE LIMITATOARE CU CRESTERE

RAPIDA A INDUCTANTEI DUPA APARITIA SCURTCIRCUITULUI
Au fost construite diverse dispozitive de limitare a curentilor de
scurtcircuit a caror inductanta în regim normal de functionare este minima si creste
rapid odata cu aparitia curentului de scurtcircuit [5].
În felul acesta se obtine o mare eficienta a limitarii curentilor de
scurtcircuit (chiar din prima semiperioada), reducându-se pierderile de putere
reactiva si de tensiune din regim normal de functionare.
Creste însa efortul de investitii si nu pot fi evitate pierderile de energie activa

din rezistenta interna a acestor dispozitive.
Spre exemplu, pentru limitarea curentilor de scurtcircuit în retele de medie
si joasa tensiune a fost realizat un limitator de scurcircuit constituit dintr-un aparat
de comutatie foarte rapid, dimensionat pentru curenti nominali ridicati, dar cu
capacitate mica de rupere a curentilor de scurtcircuit si un fuzibil cu mare
capacitate de rupere, cuplat în paralel.
În regim normal de functionare, acest dispozitiv permite trecerea unor
curenti de sarcina importanti, fara pierderi de putere si tensiune.
În regim de scurtcircuit, o capsula exploziva (comandata de un dispozitiv
electronic de masura alimentat de la transformatoarele de curent) declanseaza
circuitul principal de curent, introducând în circuit fuzibilul care întrerupe curentul
de scurtcircuit în prima semiperioada (înainte de aparitia curentului de soc) .
În figura 4.16 este prezentata schema de principiu a unei statii electrice de
transformare cu limitatorul montat pe cupla longitudinala (a) si prima semiperioada
a curentului de scurtcircuit i = i1 + i2 la locul de scurtcircuit (b).
~ S
i
U1 io= i1+i2
T1 T2 im= i1+i2
I k” I k”
i1 i2
i1
i2
U2 t
Ik”
i = i1 + i2
a b
Fig. 4.17. Folosirea limitatorului de scurtcircuit

pe cupla longitudinala a unei statii de transformare
În absenta limitatorului curentilor de scurtcircuit, curentul total la locul

defectului este i0 = i1 + i2.
Utilizând dispozitivul limitator, barele colectoare pot fi dimensionate la o

valoare efectiva a curentului admisibil Ik” (în loc de 2Ik”), deoarece în prima
semiperioada a curentului de scurtcircuit, dispozitivul declanseaza cupla
longitudinala, limitând curentul i2 astfel încât acesta nu mai contribuie decât foarte
putin la formarea curentului total la locul defectului. În prezenta limitatorului,
curentul total la locul defectului este im = i1 + i2.
Dupa anii ’90, majoritatea marilor firme constructoare de echipament
electric si-au intensificat preocuparile pentru realizarea unor limitatoare ale
curentului de defect bazate pe caracteristica puternic neliniara curent-tensiune a
materialelor supraconductoare de înalta temperatura [19].
În regim normal de functionare limitatorul se afla în stare
supraconductoare si are impedanta neglijabila. În cazul unui defect, trecerea într-o
stare normala de conductie limiteaza automat si sigur curentul de scurtcircuit.
Utilizarile unui astfel de limitator sunt variate, beneficiul economic depinzând de
fiecare situatie în parte. În orice caz, utilizarea unui astfel de limitator va fi o
solutie economica, daca astfel poate fi evitata conectarea obiectivului la un nivel de
tensiune mai ridicat.
CRITERII DE ALEGERE A
APARATELOR ELECTRICE
Aparatele electrice alese trebuie sa satisfaca o serie de grupe de criterii

tehnice, indicându-se valorile necesare determinate de solicitarile din instalatii si
valorile garantate de fabricanti pentru toate aceste criterii. Principalele grupe de
criterii tehnice pentru alegerea aparatelor electrice sunt:
conditii ambientale,
caracteristici constructive,
caracteristici de izolatie,
curent nominal,
frecventa nominala,
comportarea în regim de scurtcircuit,
criterii specifice.
Criteriile tehnice de alegere a aparatelor electrice trebuie însotite de

criterii economice (investitii, costuri pentru întretinere si reparatii etc.), precum si
de criterii privind încadrarea în mediul ambiant (masa, gabarit, aspect estetic,
poluare etc.).
5.1. CONDITII AMBIENTALE

5.1.1. TIPUL CONSTRUCTIV AL INSTALATIEI
Instalatiile electrice pot fi interioare sau exterioare. De regula, pentru
tensiuni nominale de peste 110 kV, majoritatea statiilor electrice clasice se
realizeaza tip exterior. Instalatiile de tip interior sunt protejate împotriva
intemperiilor. În statiile interioare nu se recomanda alegerea unor aparate cu volum
mare de ulei, având în vedere riscul unor explozii si incendii care se pot produce în
asemenea situatii.
5.1.2. ALTITUDINEA
De regula, fabricantii de aparate garanteaza performantele de catalog
pentru înaltimi de functionare a instalatiilor sub 1000 m. Pentru altitudini mai mari
(de peste 1000 m), unele performante electrice si eventual, conditiile de stingere a
arcului electric se înrautatesc, constructorii de aparate indicând coeficienti pentru
corectia acestora.
5.1.3. CONDITIILE CLIMATICE

Se refera la principalii factori meteorologici la care trebuie sa reziste
aparatele electrice (tabelul 5.1). Temperatura influenteaza conditiile de racire si
încarcarile admisibile ale circuitelor; umiditatea si precipitatiile influenteaza
comportarea izolatiei si stingerea arcului electric.
Tabelul 5.1
Conditii climatice la amplasarea instalatiilor electrice
Factori meteorologici UM Tip instalatie

interior exterior
temperatura maxima C +40 +40
temperatura medie maxima C +35 +35
temperatura minima C -5 -30
umiditatea relativa a aerului % 70 100
2
presiunea vântului N/m - 700
viteza vântului m/s - 32-36
grosimea stratului de chiciura mm - *
* Grosimea stratului de chiciura difera în functie de zona meteo în care se amplaseaza
instalatia.
Observatie. Pentru conditii climatice deosebite (clima tropicala, clima rece etc.), se
pot comanda aparate cu protectii climatice speciale.
5.1.4. GRADUL DE POLUARE

Acest criteriu se refera la poluarea atmosferei (produsa de fum, praf,
vapori ai unor substante chimice etc.) în zona în care se amplaseaza aparatele si
este necesar a se cunoaste pentru a evita conturnarile care pot solicita în mod
periculos instalatiile electrice. Din punctul de vedere al gradului de poluare, PE
109 împarte zonele geografice în patru categorii (tabelul 5.2), pentru care se
recomanda lungimea liniei de fuga necesara alegerii izolatiei externe a instalatiilor
electrice. Pentru instalatiile electrice uzuale de tip exterior, nivelul de izolatie
corespunde unui grad mai redus de poluare (I sau II). Considerarea unor instalatii
de tip interior poate aparea oportuna pentru zone mai puternic poluate (în
apropierea platformelor industriale, în zone marine etc.).
CRITERII DE ALEGERE A APARATELOR ELECTRICE 117
Tabelul 5.2
Clasificarea zonelor de poluare
Nivel (grad) de poluare a zonei Lungimea specifica a liniei de fuga,
cm/kV
I - slab 1,6
II - mediu 2,0
III - puternic 2,5
IV - foarte puternic 3,1
În instalatiile electrice de tip interior, izolatia aparatajului electric se alege

pe baza considerentelor tehnico-economice, astfel:
izolatie pentru exterior, corespunzatoare cel putin nivelului I de poluare,
pentru cazurile în care cladirea este protejata împotriva patrunderii din
exterior a impuritatilor, prin etansare si presurizare interioara;
izolatie pentru interior (fara conditii impuse pentru linia de fuga sau natura
materialului izolant), în cazul în care se asigura prin climatizare o
umiditate relativa a aerului sub limita de 65%, la +20 C.
5.2. CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE

Se refera la corespondenta dintre caracteristicile constructive ale instalatiei
electrice în care urmeaza a fi integrat aparatul electric si o serie de aspecte
constructive ale acestuia.
5.2.1. TIPUL CONSTRUCTIV AL APARATULUI

Este determinat de tipul instalatiei în care se monteaza aparatul si se indica
prin principiul de functionare. Spre exemplu, atunci când se urmareste compactarea
instalatiei se poate utiliza aparataj debrosabil sau module compacte, cu izolare în
aer sau în hexafluorura de sulf.
5.2.2. NUMARUL DE POLI SAU UNITATI CONSTRUCTIVE

Acest criteriu se aplica de la caz la caz. Astfel, în cazul aparatelor de
comutatie, numarul de poli se alege în concordanta cu numarul de faze ale
circuitului si specificul legaturii respective. Transformatoarele de curent fiind de
constructie monofazata, în majoritatea cazurilor se vor utiliza câte trei unitati
monofazate pe circuit etc.
5.2.3. DESTINATIA (CLASA) APARATULUI

Acest criteriu se aplica la putine aparate. Spre exemplu, sigurantele
fuzibile se aleg pentru uz general sau pentru însotirea unor alte aparate (de
exemplu, transformatoare de tensiune).
5.3 CARACTERISTICI ALE IZOLATIEI

Se refera la solicitarile la tensiune ale aparatelor în instalatiile electrice. De
regula, se utilizeaza criteriile precizate în continuare.
5.3.1. TENSIUNEA NOMINALA

Tensiunea nominala (Un) este o marime cu caracter reprezentativ, folosita
pentru denumirea instalatiilor si ca marime de referinta, la care se raporteaza
anumite caracteristici de functionare. La alegerea aparatelor electrice, trebuie
îndeplinita conditia:
U n aparat U n retea , (5.1)
unde Un retea este tensiunea nominala a retelei. Valorile normate pentru retele cu trei
conductoare sunt, de obicei, marimile efective între faze si sunt indicate pentru
punctul de livrare 1. Respectându-se recomandarea generala a Comisiei
Electrotehnice Internationale (CEI) ca, în aceeasi tara, raportul între doua tensiuni
nominale succesive sa nu fie mai mic de cifra doi, în România sunt standardizate
urmatoarele tensiuni [58]:
pentru retele de curent alternativ (cu trei sau patru conductoare), a caror
tensiune nominala este cuprinsa între 100 V si 1000 V (inclusiv) si
echipamentul aferent au fost adoptate urmatoarele trepte, denumite de
„joasa tensiune”:
230/400 V, 400/690 V, 1000 V;
pentru retele trifazate de curent alternativ si echipamentul aferent de

„înalta tensiune” au fost adoptate treptele prezentate în tabelul 5.3.
Inegalitatea din relatia (5.1) se poate justifica pentru altitudini mai mari de
1000 m sau în cazul în care treapta de tensiune necesara nu face parte din
nomenclatorul fabricilor constructoare de aparate electrice. Spre exemplu, în
instalatiile cu tensiunea nominala 6 kV se pot folosi aparate cu tensiunea nominala
10 kV.
5.3.2. TENSIUNEA CEA MAI RIDICATA PENTRU ECHIPAMENT

Tabelul 5.3
Trepte de înalta tensiune standardizate în România
Un [kV] 6(*) 10 20 110 220 400 750
UME [kV] 7,2(*) 12 24 123 245 420 765
(*) - aceste valori nu trebuie utilizate pentru retele de distributie publica
1
nodul de retea în care sunt conectate reteaua distribuitorului de energie electricã si reteaua clientului.
La alegerea aparatelor electrice, cea mai mare valoare a tensiunii între faze
(UME) pentru care poate fi utilizat un echipament (tabelul 5.3) trebuie sa
îndeplineasca conditia:
U MS U ME , (5.2)
unde UMS este tensiunea maxima de serviciu a retelei2, respectiv, cea mai mare
valoare efectiva a tensiunii între doua faze, definita într-un punct al retelei si la un
moment dat, în conditii normale de exploatare.
5.3.3. NIVELUL DE IZOLATIE

Se defineste prin:
tensiunea nominala de tinere la frecventa industriala (Utf) pentru instalatii
cu tensiuni UMe 300 kV sau tensiunea de tinere la impuls de comutatie
pentru instalatii cu UMe 300 kV;
tensiunea nominala de tinere la unda de trasnet (Uti);
lungimea specifica a liniei de fuga (care este determinata de zona de
poluare în care se amplaseaza instalatia si deci se alege în corelatie cu
conditiile ambientale).
La alegerea aparatelor electrice, trebuie îndeplinita conditia:

U ti ,necesar U ti , garantat . (5.3)
Valorile standardizate în tara noastra pentru categoriile de tensiuni

precizate mai sus sunt precizate în tabelele 5.4 si 5.5.
Tabelul 5.4
Niveluri de izolatie asociate celor mai ridicate tensiuni pentru echipament
din domeniul „medie tensiune”
Tensiunea cea Tensiunea nominala de tinere la Tensiunea nominala de
mai ridicata a impuls de trasnet, tinere la frecventa
echipamentului, KVmax industriala, kV
kV Lista 1 Lista 2
7,2 40 60 20
12 60 75 28
24 95 125 50
Alegerea valorilor din lista 1 sau 2 (tabelul 5.4) se face tinând seama de
gradul de expunere la supratensiuni, de modul de legare la pamânt a neutrului
retelei si de tipul dispozitivelor de protectie utilizate împotriva supratensiunilor.
2
In standardul SR.CEI 38 + A1, în locul tensiunii maxime de serviciu (notiune utilizata
frecvent în practica, s-a introdus termenul „tensiunea cea mai ridicata a retelei”.
Tabelul 5.5
Niveluri de izolatie asociate celor mai ridicate tensiuni pentru echipament
din domeniul „înalta tensiune"
Tensiunea cea mai Tensiuni nominale de tinere
ridicata a
echipamentului la impuls de la impuls de la frecventa
trasnet, comutatie, industriala,
kV kVmax kVmax kV
A B A B A B
123 550 450 (440) (360) 230 185
245 1050 950 (750) (650) 460 395
420 1425 1425 1050 1050 - -
787 2100 2100 1425 1425 - -
În situatiile în care se impune un grad ridicat de siguranta în functionare, se

utilizeaza aparate corespunzatoare listei 2 (conform PE 109).
Observatii:
coloanele A indica valorile utilizate pentru toate echipamentele, cu
exceptia transformatoarelor de putere;
coloanele B indica valorile utilizate pentru transformatoarele de putere;
valorile dintre paranteze de refera la instalatii la care studiul de coordonare
a izolatiei indica posibilitatea aparitiei unor supratensiuni de comutatie cu
-4
risc de defect mai mare de 10 .
5.4 COMPORTAREA ÎN REGIM DE LUNGA DURATA

(CURENTUL NOMINAL)
Se calculeaza curentul maxim de durata pe fiecare tip reprezentativ de
circuit (generator, transformator de legatura, linii de consumator, linii de sistem
etc.) si se aleg aparate care au curentul nominal garantat imediat superior. Curentul
maxim de durata (Imd) se stabileste în functie de tipul circuitului. De exemplu:
circuitul de generator sau bloc generator-transformator: Imd este curentul
nominal al generatorului;
circuitul de transformator: Imd este curentul nominal al transformatorului.
circuitele de cupla: Imd se considera cel putin egal cu curentul celui mai
mare circuit racordat la bare;
linie de interconexiune: Imd este curentul de stabilitate termica a
conductoarelor sau curentul rezultat din studiul circulatiei de puteri din
sistem;
linie de alimentare: Imd este curentul maxim al ansamblului consumatorilor

alimentati cu luarea în considerare a perspectivei lor de dezvoltare în anii
urmatori;
Pentru transformatoarele de curent se admite o supraîncarcare în regim de lunga

durata de pâna la 20% din valoarea curentului nominal.
5.5 COMPORTAREA ÎN REGIM DE SCURTCIRCUIT

Pentru aparatele electrice înseriate pe circuit, comportarea în regim de
scurtcircuit se analizeaza prin doua criterii reprezentative.
5.5.1. STABILITATEA ELECTRODINAMICA

Pentru a asigura functionarea fara deteriorari ale aparatelor, trebuie ca
valoarea garantata de fabricant (Id) sa fie mai mare decât curentul de soc, deci sa
fie îndeplinita conditia:
i s oc I d kAmax (5.4)
unde i soc este curentul de soc, respectiv valoarea maxima instantanee a curentului
total de scurtcircuit, care se calculeaza cu relatia:
isoc 2 k soc I p0 kAmax (5.5)
în care k soc este coeficientul de soc, iar Ipo este valoarea initiala a curentului
periodic de scurtcircuit.
În cazul folosirii unor aparate cu efect limitator (de exemplu, sigurante
fuzibile) se vor utiliza indicatiile fabricantului pentru calculul curentului de soc
limitat.
4.5.2. STABILITATEA TERMICA

Pentru a asigura functionarea fara deteriorari ale aparatelor, trebuie ca
valoarea garantata de fabricant pentru o solicitare cu durata de 1 secunda (Ilimita t)
trebuie sa fie mai mare decât curentul echivalent termic (Iet), deci sa fie îndeplinita
conditia:
I I kA (5.6)
et limita t
Curentul echivalent termic se calculeaza cu relatia:
I et I p0 ( m n ) t d 1 kA (5.7)
în care: m este un coeficient care tine seama de influenta componentei aperiodice

asupra curentului de scurcircuit; n - coeficient care tine seama de variatia în timp a
componentei periodice a curentului de scurtcircuit; td - durata de deconectare a
defectului (care, în absenta altor date mai exacte, se poate alege de 1 secunda).
5.6. FRECVENTA NOMINALA

Aparatele trebuie folosite în domeniul de frecvente indicat de fabrica
constructoare.
5.7. CRITERII SPECIFICE FIECARUI TIP DE APARAT

Pentru fiecare tip de aparat sunt valabile anumite criterii specifice, care vor
fi prezentate în mod distinct.
5.7.1. CRITERII SPECIFICE PENTRU ÎNTRERUPTOARE

5.7.1.1. Capacitatea de rupere la scurtcircuit
În aceasta grupa de criterii intra o serie de criterii, dintre care, pentru o
prima alegere (orientativa) a întreruptorului este necesara verificarea comportarii
acestuia în conditii de scurtcircuit.
Capacitatea nominala de rupere la scurtcircuit reprezinta cel mai mare
curent de scurtcircuit (Ir) pe care întreruptorul trebuie sa fie capabil sa-l întrerupa
în conditiile de utilizare si functionare prescrise, într-un circuit în care tensiunea de
restabilire la frecventa retelei corespunde tensiunii nominale a întreruptorului, iar
tensiunea tranzitorie de restabilire corespunde valorii nominale indicate de
constructor. În principal, trebuie verificata conditia:
I p0 Ir kA (5.8)
5.7.1.2. Capacitatea de închidere pe scurtcircuit

Se verifica prin conditia:
i s oc 2 ,5 I r kAmax (5.9)
De regula, aceasta conditie coincide cu verificarea stabilitatii

electrodinamice a întreruptorului.
5.7.1.3. Alte criterii pentru alegerea întreruptoarelor

Pentru anumite cazuri particulare de comutatie sunt necesare verificari
suplimentare referitoare la performantele întreruptoarelor. Exemple în acest sens
sunt:
- deconectarea scurtcircuitului apropiat de linie (defectul kilometric);
- întreruperea curentilor mici inductivi;
- întreruperea curentilor capacitivi;
- deconectarea defectului consecutiv;
- declansarea si anclansarea în opozitie de faza;
- deconectarea scurtcircuitului prin dubla punere la pamânt.
5.7.2. CRITERII SPECIFICE PENTRU SEPARATOARE

5.7.2.1. Capacitatea de închidere si de conectare
Garantii cu privire la capacitatea de rupere si de închidere a separatoarelor
trebuie cerute constructorului în urmatoarele cazuri:
pentru separatoarele care în lipsa unui întreruptor sunt folosite la
comutarea curentilor de mers în gol al transformatoarelor de forta;
pentru separatoarele care trebuie sa comute curentii de mers în gol ai unor
LEA sau LEC;
pentru separatoarele care trebuie sa comute curentul de magnetizare al
transformatoarelor de tensiune.
5.7.2.2. Sistemul de actionare

Se pot alege sisteme de actionare manuale sau mecanice (pneumatice,
hidraulice, cu motor electric).
Pentru separatoarele care pot îndeplini numai functia de separare electrica,
de regula se alege actionarea manuala.
La separatoarele care sunt folosite si în cadrul manevrelor de comutatie,
datorita rapiditatii care poate fi necesara, se prefera actionarea mecanica.
Pentru tensiuni înalte, actionarea este monofazata sau trifazata (la 110 kV
exista ambele solutii, dar de la 220 kV în sus exista numai dispozitive de actionare
monofazate, deoarece gabaritele sunt mai mari, puterile necesare de actionare sunt
mai mari etc.).
Cutitele de legare la pamânt se prevad cu dispozitive de actionare distincte.
5.7.3. CRITERII SPECIFICE PENTRU TRANSFORMATOARE DE CURENT

5.7.3.1. Curentul secundar nominal
Valoarea garantata poate fi 5 A sau 1 A (pentru tensiuni peste 220 -
400 kV, în situatiile când conductoarele circuitului secundar au lungimi mari).
Valoarea necesara se calculeaza în functie de valoarea primara necesara si
de raportul nominal de transformare al transformatorului de curent.
5.7.3.2. Numarul de înfasurari secundare

Numarul de înfasurari secundare este dependent de numarul de aparate pe
care transformatorul de curent urmeaza sa le alimenteze, precum si de valoarea
încarcarii circuitului pe care acesta se amplaseaza.
De obicei, se prevede alimentare separata, de la înfasurari secundare
distincte, pentru urmatoarele categorii de receptoare:
aparate de masurare,
aparate de protectie si automatizare (exclusiv protectiile diferentiale),
aparatele aferente fiecarei protectii diferentiale în parte,
dispozitivele de actionare.
5.7.3.3. Clasa de precizie

Dintre aparatele care se conecteaza la o înfasurare secundara a
transformatorului de curent, cel care admite erori minime în alimentare determina
alegerea clasei de precizie a înfasurarii respectiv.
Clasa de precizie este caracteristica fiecarei înfasurari si se alege din oferta
fabricantilor de aparate. Prescriptiile de proiectare prevad, pentru cazurile uzuale:
clasa 0,2 pentru alimentarea aparatelor de laborator, a contoarelor de
interconexiune cu alte tari;
clasa 0,5 pentru alimentarea celorlalte contoare;
clasa 1 pentru alimentarea aparatelor indicatoare si înregistratoare utilizate
pentru evidente tehnice,
clasa P pentru alimentarea majoritatii tipurilor de protectii.
5.7.3.4. Puterea secundara

Pentru fiecare înfasurare secundara, puterea secundara necesara se
calculeaza în functie de aparatele racordate în secundarul transformatorului
respectiv si se compara cu valoarea nominala garantata de fabricant.
5.7.3.5. Alte caracteristici ale transformatoarelor de curent

Alegerea riguroasa a transformatoarelor de curent presupune considerarea
si a altor caracteristici, cum ar fi coeficientul de saturatie, conexiunea înfasurarilor
secundare, sectiunea circuitului secundar etc [3].
5.7.4. CRITERII SPECIFICE TRANSFORMATOARELOR DE TENSIUNE

5.7.4.1. Numarul de unitati componente si schema lor de conexiuni
În principal, alegerea transformatoarelor de masurare de tensiune se face în
functie de aparatele de masurare si de protectie care trebuie alimentate (fig. 4.1).
Circuitele secundare sunt prevazute cu o legatura la pamânt pentru
securitatea personalului si cu sigurante fuzibile pentru protectia transformatorului
de tensiune si a conductoarelor în caz de scurtcircuit.
Cele mai uzuale solutii sunt:
un transformator bipolar pentru masurarea tensiunii între faze;
doua transformatoare bipolare conectate în V, care pot masura toate cele
trei tensiuni dintre faze;
un transformator monopolar (cu o singura borna de înalta tensiune) care se foloseste
pentru masurarea tensiunii între o faza si pamânt;
trei transformatoare monopolare prevazute fiecare cu câte o înfasurare de
baza si una auxiliara.
De regula, pentru tensiuni Un 110 kV, se utilizeaza transformatoare de tip
capacitiv (care sunt simbolizate în România prin TECU sau TECH).
Fig. 5.1. Exemple de scheme de conexiuni ale transformatoarelor de tensiune
a - transformator bipolar conectat între doua faze; b - doua transformatoare monofazate

în montaj „V”, c - trei transformatoare monofazate cu o singura înfasurare secundara; d - trei
transformatoare monofazate cu doua înfasurari secundare; e - transformator trifazat în stea cu trei
coloane; f - transformator trifazat în stea cu cinci coloane
Observatie. Neutrele stelelor transformatoarelor de tensiune se leaga obligatoriu la

pamânt, din motive de protectie a muncii pentru personalul care lucreaza, citeste,
verifica aparatele de masurare, protectiile si automatizarile alimentate de acestea.
5.7.4.2. Tensiunea secundara nominala

De regula, valoarea necesara este egala cu valoarea garantata de fabricant;
se va acorda atentie valorilor diferite pentru înfasurari secundare diferite, astfel:
pentru înfasurarea de baza:
100 V - pentru transformatoare bipolare;
100 / 3 V - pentru transformatoare monopolare.
pentru înfasurarea auxiliara:
100/3 V - pentru cazul instalatiilor în care neutrul nu este efectiv legat la
pamânt (Un 110 kV);
100 V - pentru instalatii în care neutrul este efectiv legat la pamânt.
5.7.4.3. Clasa de precizie
Alegerea acesteia se face în functie de conditiile pe care le impun aparatele
racordate în secundar. Clasa de precizie este caracteristica fiecarei înfasurari si se
alege din oferta fabricantilor de aparate. Prescriptiile de proiectare prevad, pentru
cazurile uzuale:
clasa 0,2 pentru alimentarea aparatelor de laborator, a contoarelor de
interconexiune cu alte tari;
clasa 0,5 pentru alimentarea celorlalte contoare;
clasa 1 pentru alimentarea aparatelor indicatoare si înregistratoare utilizate
pentru evidente tehnice;
clasa 0,5 pentru regulatoare de tensiune;
clasa 1 pentru protectiile care necesita o precizie mai mare în alimentare;
clasa 3P (sau 6P) pentru protectii.
5.7.4.4. Puterea secundara

În mod normal, puterea secundara necesara se calculeaza în functie de
aparatele de masurare, protectiile, automatizarile racordate în secundarul
transformatorului de tensiune respectiv si se compara cu valoarea nominala
garantata de fabricant.
5.7.4.5. Puterea limita termica
Daca transformatorul de tensiune este utilizat numai ca sursa de energie
(de exemplu, pentru alimentarea unor lampi de semnalizare) si nu intereseaza
erorile, sarcina ceruta în secundar poate sa depaseasca puterea secundara nominala,
dar nici într-un caz nu trebuie sa fie mai mare decât puterea limita termica a
înfasurarii, precizata de fabricant.
Observatie. Transformatoarele de tensiune fiind aparate electrice conectate la retea

în derivatie, ele nu sunt parcurse de curent de scurtcircuit decât daca scurtcircuitul
are loc chiar în transformator. În aceste conditii nu se mai pune problema
verificarii stabilitatii lor la scurtcircuit.
NOTIUNI PRIVIND ALEGEREA
SOLUTIILOR OPTIME PENTRU
INSTALATIILE ELECTRICE
Marimea si complexitatea majoritatii proiectelor de investitii din sectorul

energetic, care nu se refera doar la obiective noi, ci si la extinderi, modernizari sau
reabilitari ale unor obiective exixtente, necesita fonduri de investitii importante si
conduc, de regula, la o diversitate de solutii tehnice.
Este foarte important ca decizia care trebuie luata în aceste cazuri sa fie o
decizie temeinic fundamentata, bazata pe analiza unui numar cât mai mare de
variante posibile tehnic prin prisma unor criterii, de regula, economice.
Problematica este amplu studiata în literatura de specialitate.
În cadrul acestui scurt capitol se vor aminti doar particularitatile care apar
în cazul stabilirii solutiilor optime privind dimensionarea cailor de tranzit a
energiei electrice: linii electrice, statii electrice, transformatoare sau auto-
transformatoare etc.
6.1. ALGORITM GENERAL PENTRU LUAREA UNEI DECIZII

Procesul de luare a unei decizii a fost studiat în numeroase lucrari de
specialitate. Iata în figura 6.1 un exemplu de algoritm de urmat în cazul luarii unei
decizii privind realizarea unui obiectiv.
Clarificarea scopului urmarit . În orice activitate trebuie precizat, de la
început, cât mai clar si concis obiectivele pentru care se va consuma timp
si bani. În sectorul energetic obiectivele proiectelor de investitii pot diferi
foarte mult ca dimensiuni si importanta.
Exista proiecte de dimensiuni reduse si importanta locala (de exemplu,

înlocuirea transformatoarelor de masurare dintr-o statie), precum si
proiecte deosebit de complexe, de importanta nationala ( de exemplu,
construirea unei statii noi de tensiune foarte înalta sau reabilitarea unei
astfel de statii ). Este de preferat sa încercam la aceasta etapa sa formulam
în scris scopul urmarit.
1 Clarificarea scopului urmarit
2 Întocmirea listei de solutii posibile
3 Trierea solutiilor în functie de restrictii
4 Precizarea criteriului de alegere a solutiei optime
5 Stabilirea solutiei optime
Fig.6.1. Algortim pentru luarea unei decizii
Întocmirea listei de solutii. În aceasta etapa se întocmeste lista tuturor

solutiilor posibile din punct de vedere tehnic care corespund scopului
propus. Desigur, este de preferat ca aceasta lista sa fie cât mai mare pentru
a nu se omite solutii care ar putea fi optime. Întocmirea ei depinde însa de
nivelul de cunostiinte în domeniu, de calitatea acestora, de inventivitatea si
perseverenta analistului.
Trierea listei de solutii în functie de restrictii . Aceasta etapa are drept
scop identificarea restrictiilor care pot influenta proiectul tehnic : restrictii
tehnice, restrictii financiare, restrictii de timp, restrictii privind protectia
muncii, restrictii privind protectia mediului înconjurator, restrictii de
compatibilitate electromagnetica etc. Dupa stabilirea restrictiilor, solutiile
care nu corespund acestora se vor elimina sau se vor reformula, pentru a se
conforma restrictiilor.
Precizarea criteriului de alegere a solutiei optime. Un criteriu este un
punct de vedere prin prisma caruia se analizeaza si ierarhizeaza solutiile
ramase de la faza anterioara. În mod normal, cele mai utilizate criterii sunt
cele economice având în vedere faptul ca proiecte tehnice mobilizeaza
cheltuieli importante. În paragraful cx.3 sunt prezentate o serie de criterii
economice ce pot fi folosite la ierarhizarea solutiilor
Stabilirea solutiei optime . Dupa stabilirea criteriului de alegere urmeaza
ierarhizarea solutiilor pe baza criteriului ales. De regula, fiecare criteriu se
aplica folosind functii obiectiv care se calculeaza pentru fiecare solutie în
parte.
ALEGEREA SOLUTIILOR OPTIME PENTRU INSTALATIILE ELECTRICE 129
Valorile functiei obiectiv vor permite apoi ierarhizarea solutiilor si

stabilirea solutiei optime.
Procesul de stabilire a solutiei optime este iterativ în sensul ca, la fiecare
etapa este posibila revenirea la etapa anterioara pentru revederea unor aspecte care
au fost trecute cu vederea sau reconsiderarea altora.
6.2. VENITURI SI CHELTUIELI CARE CARACTERIZEAZA

PROIECTELE TEHNICE
6.2.1. VENITUL BRUT SI VENITUL NET
Venitul brut (VB) reprezinta totalitatea fondurilor obtinute prin vânzarea de
catre un agent economic a produselor sau a serviciilor sale.
Venitul net (VN) se obtine prin scaderea din venitul brut a tuturor
cheltuielilor aferente productiei de bunuri sau servicii
6.2.2. CATEGORIILE DE CHELTUIELI PRIN CARE SE
CARACTERIZEAZA PERFORMANTELE ECONOMICE ALE
SOLUTIILOR TEHNICE
6.2.2.1. Cheltuielile de investitii
Aceasta categorie cuprinde totalitatea cheltuielilor pentru conceperea,
realizarea constructiva si punerea în functiune a unor instalatii noi sau pentru
optimizarea unor instalatii existente.
În cazul instalatiilor electroenergetice, se observa adeseori o dependenta
exponentiala între cheltuielile de investitii Ci si tensiunea cea mai ridicata UM a
acestor instalatii. Astfel, în cazul celulelor din statiile exterioare cu tensiuni mai
mari de 123 kV se constata urmatoarea dependenta:
1, 3
CUm U MS
(6.1)
C 123 1230
Valoarea investita în instalatiile electrice din centrale si statii scade în timp

datorita uzurii lor fizice si morale.
Valoarea reziduala - Vrez – este o notiune care se refera la sfârsitul duratei
de viata a unei instalatii si reprezinta valoarea care mai poate fi recuperata pentru
restituirea cheltuielilor necesare pentru dezafectarea acestei instalatii.
Valoarea remanenta – Vrem – reprezinta valoarea unei instalatii la un
anumit an al duratei de serviciu.
Ca exemplu poate fi citat cazul unui transformator care dupa un numar de
ani de exploatare nu mai corespunde tranzitului de sarcina din statia sau postul în
care a fost instalat initial. La mutarea sa într-o alta statie, un astfel de transformator
este luat în considerare prin valoarea sa remanenta care este mai mica decât
valoarea initiala.
6.2.2.2.Cheltuielile anuale din perioada de exploatare

Cheltuielile anuale de amortizare au drept scop recuperarea treptata a
valorii cu care se micsoreaza fondurile fixe datorita uzurii lor fizice si morale.
Aceasta recuperare se face prin cote anuale egale într-un interval de timp care se
stabileste prin lege si este numit durata normala de utilizare( DNU).
În cazul principalelor instalatii electrice din centrale si statii (generatoare
si compensatoare sincrone; transformatoare si autotransformatoare; celule,
întreruptoare si separatoare de înalta tensiune),
DNU = 14 -30 ani.
Cheltuiala anuala de amortizare a unei investitii Ci se determina prin
raportul:
C am C i / DNU . (6.2)
Prin suma cotelor anuale de amortizare este reconstituita investitia initiala.

Ca urmare, la calculul cheltuielilor totale pe care le implica o solutie tehnica
trebuie luata în considerare doar una dintre aceste doua componente, fie investitia,
fie suma cheltuielilor anuale de amortizare. De regula, în acest scop se alege
investitia.
Cheltuielile anuale pentru întretinere, reparatii si salarii Cirs sunt estimate
pe baza datelor statistice din ultimii ani de exploatare. În prescriptii, valorile astfel
obtinute sunt indicate în procente din volumul total de investitii.
Cheltuielile anuale datorate consumurilor proprii tehnologice Ccpt se
refera la consumul serviciilor proprii precum si la pierderile de energie electrica
din centrale si statii. Unele elemente privind modul lor de calcul sunt prezentate în
paragraful urmator.
Cheltuielile anuale de exploatare exclusiv amortismentele se folosesc în
cadrul relatiei de calcul al cheltuielilor totale:
C exa C irs C cpt . (6.3)
6.2.2.3.Daunele anuale de continuitate si de calitate

Consumatorii de energie electrica pot suferi daune datorita perturbarilor în
continuitatea alimentarii sau în calitatea energiei furnizate. Cel mai adesea, cauzele
care conduc la astfel de efecte economice nedorite au un pronuntat caracter
aleatoriu. Ca urmare, în proiectare se determina valorile medii probabile ale
daunelor corespunzatoare diverselor solutii comparate.
Dauna anuala de continuitate poate fi estimata cu relatia:
D cont t med i Pmed d c . (6.4)
în care: t med i este durata medie probabila a întreruperilor în anul considerat; Pmed –
puterea medie nelivrata pe durata întreruperii în alimentare; dc – dauna specifica de
continuitate care, de exemplu, corespunde în medie unei kilowatt-ore nelivrate.
Din punctul de vedere al cauzelor si respectiv al consecintelor economice

se pot distinge doua categorii de întreruperi în alimentarea consumatorilor:
întreruperi planificate în vederea unor revizii sau reparatii cu caracter
profilactic;
întreruperi cu caracter aleatoriu datorate incidentelor sau respectiv avariilor
care pot apare în instalatii.
În colaborare cu consumatorii, întreruperile planificate pot si trebuie astfel

organizate încât daunele de continuitate sa fie cât mai reduse.
În cazul întreruperilor aleatoare puterea medie nelivrata se determina cu
ajutorul curbei de sarcina, iar dauna specifica de continuitate poate varia – în
functie de specificul consumatorului – în limite largi, de la câtiva eurocenti la circa
un euro/kWh nelivrata.
Dauna anuala de calitate Dcal , reprezinta efectul economic al înrautatirii
parametrilor de calitate ai energiei electrice, acesti parametrii fiind tensiunea si
frecventa.
Acest domeniu deosebit de complex este înca putin studiat. De exemplu,
cu privire la efectul alimentarii consumatoriilor industriali cu tensiuni mai scazute
decât valoarea nominala, dauna anuala datorita furnizarii unui nivel mai coborât de
tensiune poate fi estimata cu relatia:
DU dU Wj U j , (6.5)
în care W j este totalul energiei furnizate în timpul unui an în conditiile unei abateri
U j în minus fata de tensiunea nominala, du este o dauna specifica.
6.2.2.4. Actualizarea cheltuielilor
Actualizarea cheltuielilor este o tehnica de calcul mult folosita si consta în
a face actuale între ele mai multe fonduri care sunt cheltuite în ani diferiti. Aceasta
actualizare are la baza ideea ca, pentru fondurile banesti cheltuite în cadrul unui
proiect, exista si alternativa de utilizare a lor în alta parte (alte proiecte, depozite la
banci etc.) astfel încât sa aduca un profit minim teoretic egal cu rata de actualizare,
notata în continuare cu “a”. Exista multe interpretari care se pot da ratei de
actualizare si acestei tehnici de calcul dar nu le vom mai expune în continuare.
Daca alegem ca an de referinta un an oarecare t atunci o cheltuiala
efectuata într-un an t1 diferit de anul t se actualizeaza la anul de referinta cu relatia:
t t1
C t 1 act t C t1 1 a (6.6)
În general, multi prefera ca an de referinta un an considerat zero al proiectului,
deoarece exista o serie de avantaje în ceea ce priveste calculul efectiv.
Iata în continuare câteva situatii în care se pot face o serie de simplificari în
ceea ce priveste calculul.
Fie un sir de cheltuieli anuale C1, C2 . . . CN efectuate de-a lungul a N ani.

Suma totala actualizata, la anul zero, a acestor cheltuieli va fi :
N
C1 C2 CN Ci
CTA act 0 .... (6.7)
1 a
1
(1 a) 2 (1 a ) N i 1 (1 a ) i
Daca aceste cheltuieli anuale sunt aproximativ egale, adica :

C1 C2 .... C N C (6.8)
atunci relatia (6.7) devine :

N
1
CTAact 0 C j
(6.9)
j 1 (1 a )
Suma din relatia (6.9) este de fapt o progresie geometrica care se poate
calcula cu usurinta. În literatura de specialitate exista mai multe notatii pentru acest
termen. Înca din 1980 profesorul Pavel Buhus a folosit pentru acest termen o
notatie sugestiva; el a notat acest termen cu TN si l-a denumit durata pentru
calculul în sistem actualizat :
N N
1 1 (1 a)
TN (6.10)
j 1 (1 a) j a
Folosind acesta notatie putem scrie relatia (6.9) sub o forma simpla :
CTAact 0 C TN (6.11)
Daca observam ca în sistem neactualizat suma totala a cheltuielilor este :

CT C N (6.12)
atunci notatia (6.10) folosita este sugestiva si permite trecerea cu usurinta de la
calculul în sistem neactualizat la calculul în sistem actualizat.
6.3. CHELTUIELILE TOTALE ACTUALIZATE CU

PIERDERILE DE PUTERE SI ENERGIE ELECTRICA
6.3.1. ESTIMAREA PIERDERILOR DE PUTERE SI ENERGIE IN
INSTALATIILE DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE
6.3.1.1. Consideratii generale
Din punct de vedere fizic, pierderile de putere si energie se împart în
doua categorii.
a. Pierderi dependente de marimea sarcinii tranzitate prin instalatia

respectiva. Aceste pierderi sunt provocate de efectul Joule-Lenz la trecerea
curentului printr-un rezistor.
În cazul retelelor electrice, principalele elemente în care au loc pierderi

dependente de marimea sarcinii tranzitate prin instalatia sunt:
- conductoarele liniilor electrice;
- înfasurarile transformatoarelor sau autotransformatoarelor.
b. Pierderi practic independente de marimea sarcinii tranzitate. În

principal, aceste pierderi au loc în:
- miezul magnetic al transformatoarelor sau autotransformatoarelor prin
curenti turbionari si prin fenomenul de histerezis;
- liniile electrice cu tensiuni de 220 kV si mai mari, prin efect corona; de
regula, aceste pierderi au o pondere redusa;
- dielectricul izolatiei liniilor electrice; în cazul liniilor electrice aeriene
aceste pierderi sunt practic neglijabile, dar capata o pondere
importanta în cazul liniilor în cablu de medie tensiune, cu izolatie din
PVC.
De regula, pierderile de putere si energie independente de sarcina se

calculeaza pe baza datelor de catalog si a duratei de functionare sub tensiune în
perioada analizata.
De asemenea, trebuie remarcat ca nu sunt probleme deosebite în ceea ce
priveste calculul pierderilor de putere atât cele independente de sarcina cât si cele
dependente de sarcina. Ca urmare, în paragrafele care urmeaza se prezinta doar
modul de estimare a pierderilor de energie variabile cu sarcina.
6.3.1.2.Estimarea pierderilor de energie electrica dependente de sarcina
Cu exceptia cazului liniilor lungi, pierderile de energie electrica activa pe o
durata T se pot calcula cu relatiile:
T
W 3R I 2 t dt (6.13)
0
sau, respectiv
T
S2 t
W R dt (6.14)
0 U2 t
Functia I(t) reprezinta variatia în timp a sarcinii si reprezentarea ei grafica

sau tabelara constituie curba de sarcina a elementului respectiv (fig.6.1).
Fig.6.1 Curba de sarcina momentana
Reprezentarea sarcinilor ordonate dupa valori descrescatoare constituie

curba sarcinilor clasate (fig.6.2).
t
T
Fig.6.2. Curba de sarcini clasate
Intrucât, de regula, niciuna din cele doua reprezentari nu se poate exprima
exact sub forma analitica, integrala din relatia (6.13) se poate calcula, în cele mai
multe cazuri doar cu o oarecare aproximatie.
Astfel, ori de câte ori se cunoaste un anumit numar de puncte ale curbei de
sarcina, integrala se aproximeaza prin metoda dreptunghiurilor:
N
W 3R I 2j t j (6.15)
j 1
Daca masuratorile sunt facute la N intervale egale de timp, relatia (6.15)

devine:
N
I 2j
j 1
W 3R T (6.16)
N
De regula, pentru multe din instalatiile electrice se dispune doar de un
volum redus de informatii cu privire la variatia în timp a sarcinii. In continuare
sunt prezentate doua metode folosite pentru estimarea pierderilor de energie în
aceste cazuri.
Metoda coeficientului de forma C f
Sa consideram curba I2(t) obtinuta din curba clasata prin ridicare la patrat.
Aria de sub curba este proportionala cu pierderile de energie. Putem echivala
aceasta arie cu aria unui dreptunghi cu latimea T si înaltimea I2mp (am notat prin
I mp - curentul mediu patratic). Rezulta:
T
W 3R I 2j t dt 2
3R Imp T (6.17)
0
Curentul mediu patratic se defineste prin relatia teoretica:

T
1 2
I mp I t dt (6.18)
T0
sau prin relatia
N
I j2 t j
j 1
I mp (6.19)
N
când se dispune de N valori masurate la intervale de timp t j.
In practica se foloseste coeficientul de forma, care are valori caracteristice
pentru anumiti consumatori, si care este egal cu raportul:
2
I mp
Cf (6.20)
I med
Rezulta urmatoarea relatie pentru estimarea pierderilor de energie:
2
W 3R I med Cf T (6.21)
Aceasta relatie poate fi folosita atunci când se cunoaste cu aproximatie

sarcina medie si coeficientul de forma Cf.
Daca se considera sarcina drept o variabila aleatoare atunci:
2
2 2 2 2 I 2
I mp I med I I med 1 2
Imed Cf (6.22)
I
med
Fara a intra în amanunte, se poate arata ca:

1
Cf [1, ], (6.23)
kuI
în care k uI este coeficientul de umplere al curbei de sarcina I(t) sau al curbei de
sarcina S(t), cu aproximatia data de considerarea tensiunii constanta pe
intervalul T.
Metoda duratei de calcul al pierderilor
Sa consideram din nou curba I2(t) obtinuta prin ridicarea la patrat a curbei
clasate.
Aria de sub curba - proportionala cu pierderile de energie - poate fi
echivalenta cu aria unui dreptunghi de înaltimea I2M si latimea (prin IM s-a notat
sarcina maxima de durata, iar prin s-a notat durata de calcul al pierderilor).
Rezulta:
T
W 3R I 2j t dt 3R I M2 (6.24)
0
Teoretic, durata de calcul a pierderilor se defineste prin relatia:

T
1
2
I 2j t dt (6.25)
I M 0
dar practic poate fi folosita relatia:

N
I 2j t j
j 1
(6.26)
I M2
când dispunem de N valori ale sarcinii masurate la intervale de timp tj.
Timpul de calcul al pierderilor este un indicator pe care literatura îl
prezinta ca fiind dependent - în principal - de intervalul de studiu T si de durata TIM
de utilizare în acest interval a sarcinii maxime (IM sau SM).
In plus, însa, durata de calcul al pierderilor de energie mai depinde ssi de

forma pe care o are curba de sarcina în intervalul de studiu. Aceste aspecte
urmeaza a fi detaliate în continuare.
Durata de calcul al pierderilor poate lua valori cuprinse între:
TIM2
min (6.27)
T
si
Max TIM (6.28)
T IM
Daca tinem seama ca k uI atunci putem scrie :
T
k uI2 , k uI (6.29)
T
în care k uI este coeficientul de umplere al curbei de sarcina I(t) sau S(t).
Intrucât în practica, cel mai adesea se lucreaza cu sarcina sub forma
puterilor active sau reactive si, majoritatea contoarelor existente masoara energii
active si reactive, exista tendinta de a se folosi indicatori ai tranzitului specifici
acestor sarcini: T PM, TQM, kuP, kuQ, P, Q.
Trebuie însa sa precizam ca pierderile de energie se calculeaza cu ajutorul
indicatorilor pentru tranzitul exprimat în curent sau în putere aparenta: IIM sau kuI.
In cap.1 sunt prezentate modalitatile de a obtine acesti indicatori pe baza
masuratorilor de sarcina activa si reactiva.
In plus, contoarele electronice moderne permit obtinerea directa a
indicatorilor pentru tranzitul în curent sau putere aparenta .
In cele ce urmeaza vom nota cu TM si ku acesti indicatori ai tranzitului
exprimat în curenti sau puteri aparente fara a mai folosi indicele I sau S.
Între timpul de calcul al pierderilor si coeficientul de forma exista
urmatoarea relatie:
k u2 C f (6.30)
T
În literatura de specialitate sunt prezentate numeroase relatii pentru
estimarea timpului de calcul al pierderilor în functie de TM sau ku.
In tabelul 6.2 sunt prezentate câteva din relatiile propuse de diversi autori
[2].
Tabelul 6.2
Câteva relatii pentru estimarea duratei de calcul al pierderilor 2
Relatia Valori ale duratei relative = /T Observatii
propusa ku=0,2 ku=0,4 ku=0,6 ku=0,8
k 2 0,040 0,160 0,360 0,640 minim
u
0,15k u 0,85k 2u 0,064 0,196 0,396 0,664
0,17ku 0,83k 2u 0,067 0,201 0,401 0,667 VDEW
0,2 ku 0,8k 2u 0,072 0,208 0,408 0,672 folosita pentru

retelele de distributie
0,3ku 0,7k 2u 0,088 0,232 0,432 0,688 folosita de UCPTE
1,14 k u 0,091 0,225 0,411 0,663 propusa de

ku prof.Buhus
3,14 k u
k 1,6 0,076 0,231 0,442 0,700

u
ku 0,200 0,400 0,600 0,800

MAXIM
6.3.2 ESTIMAREA CHELTUIELILOR TOTALE ACTUALIZATE

CU PIERDERILE DE PUTERE SI ENERGIE ELECTRICA
6.3.2.1. Costul specific actualizat al pierderilor de putere si energie
Acest indicator poate fi exprimat prin urmatoarea relatie:
Cp
c pw Cw (6.31)
T DNU
Costul anual actualizat c pw, corespunde unei pierderi de putere – la sarcina
maxima anuala – egala cu 1 kW si însumeaza urmatoarele doua componente:
cp
- anuitatea corespunzatoare investitiei specifice cp în centrala
TDNU
electrica care se considera ca va produce kilowattul pierdut; TDNU este
durata pentru calculul în sistem actualizat, definita prin relatia (6.10) ;
- costul pierderilor anuale de energie electrica c w 1 corespunzatoare
kilowatului pierdut la sarcina maxima în conditiile unei curbe de sarcina
caracterizata printr-un timp de calcul al pierderilor .
Conform teoriei economice, anuitatea cuprinde amortismentul

calendaristic si beneficiul care trebuie sa-i corespunda acestuia în conditiile unei
rate de eficienta egale cu rata de actualizare “a”.
Costul c w al unei kilowattore depinde de treapta de tensiune la care au loc
pierderile de energie, respectiv de “distanta electrica” de tranzit a energiei pierdute.
În tara noastra se folosesc costuri pe urmatoarele trepte de tensiuni:
- c w220 400 - costul energiei electrice livrate la barele centralei sau pierdute în
reteaua de transport;
- c w110 - costul energiei electrice pierdute în instalatiile de 110 kV inclusiv în
transformatoarele alimentate de la aceasta tensiune;
- c wMT - costul energiei electrice pierdute în instalatiile de medie tensiune
inclusiv în transformatoarele alimentate de la reteaua de medie tensiune;
- c wJT - costul energiei electrice pierdute în instalatiile de joasa tensiune.
Cheltuielile cauzate de pierderile de putere si energie dintr-un an j în care

pierderea de putere la sarcina maxima este PMJ se vor putea calcula cu relatia:
CPW j c pw PMJ (6.32)
Cheltuielile totale datorate pierderilor de putere si energie dintr-un sir de ts

ani, actualizate în trecut la anul de PIF.considerat anul zero, se determina cu
relatiile:
ts CPW j
CPW j
(6.33)
j 1 1 a
respectiv:
ts
1
CPW c pw PMj j
(6.34)
j 1 1 a
Costul specific c pw poate fi considerat constant în tot sirul anilor de studiu
daca durata de utilizare a sarcinii maxime si forma curbelor de sarcina se mentin
aproximativ acelasi si totodata calculul se face în moneda constanta. Consideratiile
ce urmeaza se refera la aceasta ipoteza de invariatii.
6.3.2.2. Cheltuielile totale actualizate datorate pierderilor de putere si energie

în cazul tranzitarii unei sarcini maxime anuale constanta de-a lungul
unui sir de ani
În acest caz rezulta ca si pierderile de putere la sarcina maxima ramân
constante.
P M1 PM 2 ... PMJ ... PM . (6.35)
Ca urmare, în relatia (6.34) se pot scoate în fata sumei termenii constanti:

ts
1
CPW c pw PM j
(6.36)
j 1 1 a
Cu notatia (6.10), în final relatia pentru calculul cheltuielilor totale
actualizate datorate pierderilor de putere si energie capata o forma simpla si
intuitiva:
CPW c pw PM Tts (6.37)
6.3.2.3. Cheltuielile totale actualizate

cauzate de pierderile de putere si energie în cazul tranzitarii
unei sarcini maxime anuale în crestere cu o rata medie r
Notând cu PM 1 pierderea de putere la sarcina maxima din primul an de
exploatare si având în vedere ca pierderile sunt proportionale cu patratul sarcinii
putem scrie:
2 1
PM 2 PM 1 1 r
2 2
PM 3 PM 1 1 r
(6.38)
2 j 1
PMJ PM 1 1 r
Înlocuind relatiile (6.38) în relatia (6.34) se obtine :
t st 2 j 1
1 r
CPW c pw FM 1 j
(6.39)
j 1 1 a
În relatia (6.39) factorii c pw FM 1 eprezinta cheltuielile datorate

pierderilor din primul an de exploatare. Ca urmare, suma din aceeasi relatie are
semnificatia si dimensiunea unei durate exprimate în ani. Prin extinderea
conceptului de durata actualizata, definit prin relatia (6.10), vom nota:
t st 2x j 1
1 r
Ttst / r 2 j
(6.40)
j 1 1 a
Observa ca aceasta durata este de fapt actualizata cu doua rate: o rata “a”
exprimând o eficienta minima impusa pentru fondurile cheltuite si o rata de tip
patratic care tine seama de faptul ca pierderile crsc cu patratul sarcinii maxime
anuale.
Cu aceasta notatie obtinem o relatie de aceeasi forma cu relatia (6.37):
CPW c pw PM 1 Ttst / r 2 (6.41)
6.4. CRITERII ECONOMICE PENTRU ANALIZA

SOLUTIILOR TEHNICE
În cele ce urmeaza sunt prezentate câteva dintre criteriile economice

utilizate frecvent pentru analiza unor solutii trehnice, criterii care pot fi încadrate în
doua tipuri :
- criterii tip “cost” folosite numai la ierarhizarea solutiilor fara a se
evidentia eficienta economica a folosirii fondurilor ; ca urmare, aceste
criterii numite si criterii extrinseci nu se pot folosi decât la compararea a
minim doua solutii ; valoarea functiei obiectiv determinata numai pentru
o solutie nu are relevanta; unul dintre cele mai folosite criterii de acest tip
este criteriul “minimul cheltuielilor totale actualizate”;
- criterii tip “cost-beneficiu” au functii obiectiv care determina eficienta
economica a fondurilor; aceste criterii numite si criterii intrinseci se pot
aplica atât la analiza eficientei economice a unei singure solutii cât si la
compararea mai multor solutii si, deci la ierarhizarea lor; iata câteva
exemple : venitul net actualizat, rata interna de rentabilitate, durata de
recuperare etc.
6.4.1. CRITERIUL CHELTUIELILOR TOTALE ACTUALIZATE

Cheltuielile totale actualizate (CTA) reprezinta suma cheltuielilor pe o
perioada de studiu, cheltuieli actualizate la un moment convenabil ales. Cea mai
des folosita este actualizarea la un moment initial, de cele mai multe ori momentul
punerii în functiune a obiectivului tehnic analizat. Relatia de calcul este :
ts
Ct
CTA t
(6.42)
t 1 (1 a )
unde: C t sunt cheltuielile totale din anul t (investitii, cheltuieli de exploatare,

cheltuieli cu consumul propriu tehnologic, daune etc.) , exclusiv cheltuielile de
amortizare; a este rata de actualizare; t este anul curent; ts este durata de studiu.
Pentru aplicarea acestui criteriu se determina cheltuielile totale actualizate
pentru fiecare varianta în parte. Ierarhizarea solutiilor se face în ordinea crescatoare
a CTA si în final se va alege ca optima varianta cu CTA minim. Minimul
cheltuielilor totale actualizate reprezinta un criteriu de tip “cost” si poate fi folosit
doar la compararea mai multor solutii.
Fiind un criteriu de analiza comparativa a mai multor variante, este
posibila simplificarea calculelor prin neluarea în considerare a cheltuielilor comune
tuturor solutiilor analizate. Valoarea CTA nu poate da o informatie globala asupra
costurilor aferente unei solutii analizate, ci reprezinta numai un instrument de
ordonare relativa a solutiilor analizate. De asemenea criteriul CTA nu permite
estimarea rentabilitatii solutiilor analizate.
Este posibil ca solutia cu CTA minim, solutia optima prin prisma acestui
criteriu, sa aiba o rata a profitului mai mica dacât rata limita acceptata pentru
profit, deci sa nu fie rentabila. În general, utilizarea acestui criteriu este preferabila
altor criterii atunci când :
- nu exista suficiente date pentru estimarea veniturilor ci, numai a
costurilor;
- se compara variante care difera în ceea ce priveste solutiile tehnologice,
amplasamentul,sursele de energie etc., dar care produc sau se vehiculeaza
aceeasi cantitate de energie (practic solutiile nu difera în ceea ce priveste
veniturile obtinute);
- se realizeaza investitii neproductive ( alimentarea unor consumatori
casnici, a unor obiective social culturale, a iluminatului public etc.);
- decizia de investire este deja luata si se analizeaza doar variante de
realizare a proiectului.
Ierahizarea solutiilor cu ajutorul criteriului CTA se poate face doar atunci

când efectele utile sunt practic aceleasi (de exemplu, se tranziteaza o aceeasi
cantitate de energie). În cazuri contrare se poate folosi un criteriu derivat, cum ar fi
criteriul cheltuielilor totale actualizate specifice.
În cazul instalatiilor electrice un astfel de criteriu ar putea fi cheltuielile
totale actualizate specifice pentru tranzitarea unui kWh, de exemplu :
CTA
cta (6.43)
W
6.4.2. CRITERIUL VENITULUI NET ACTUALIZAT
Venitul net VN se obtine din venitul brut VB prin scaderea cheltuielilor C.
Venitul brut reprezinta totalitatea fondurilor banesti obtinute prin vânzarea
produselor sau a serviciilor unei societati comerciale.
Într-un an oarecare t venitul net este :
VNt = VBt - Ct . (6.44)
În sistem actualizat, pentru o perioada de studiu ts, se obtine urmatoarea
relatie de calcul a venitului net actualizat total :
ts
VBt Ct
VNA t
(6.45)
t 1 1 a
Venitul net actualizat VNA este un criteriu de tip cost-beneficiu care
permite atât determinarea eficientei economice absolute a unei investitii, cât si
efectuarea unor analize comparative.
Orice solutie careia îi corespunde un VNA negativ trebuie abandonata,
deoarece aceasta solutie are o rata a profitului mai mica decât rata de actualizare
(considerata de multi si ca o rata a profitului minim admisibil).
În cazul în care VNA rezulta practic nul, solutia respectiva are o rata a
profitului egala cu rata de actualizare.
În cazul în care criteriul VNA se foloseste la compararea mai multor solutii,
ierarhizarea se va face în ordinea descrescatoare a VNA, solutia cea mai buna fiind
cea cu VNA maxim. Aceasta cu conditia ca VNA maxim sa fie pozitiv sau cel putin
egal cu zero.
Criteriul VNA este criteriul cel mai potrivit pentru a stabili daca o solutie
este de asteptat sa fie rentabila, respectiv daca va putea aduce un profit mai mare
decât cel corespunzator ratei de actualizare.
Proiectele care pot fi comparate cu ajutorul criteriului VNA trebuie sa se
caracterizeze printr-o durata de viata asemanatoare, printr-un efect util similar si
mai ales prin cheltuieli de investitii asemanatoare. În celelalte cazuri, când se
compara proiecte care necesita investitii diferite, poate fi folosit un criteriu derivat
si anume, criteriul ratei venitului net actualizat RVNA , definit de raportul dintre
VNA si capitalul actualizat necesar a fi investit CAI :
RVNA = VNA/CAI (6.46)
6.4.3. CRITERIUL RATEI INTERNE DE RENTABILITATE (RIR)
Prin intermediul acestui criteriu se determina capacitatea unei solutii
tehnice de a sigura venit net (beneficiu) în perioada de studiu aleasa. Rata interna
de rentabilitate a unei investitii (RIR) este egala cu rata pentru care venitul net
actualizat devine nul. Ca urmare, RIR este solutia ecuatiei VNA = 0 , respectiv:
ts
VBt Ct
t
0 (6.47)
t 1 1 RIR
Rata interna de rentabilitate RIR este, de asemenea , un criteriu de tip cost-
beneficiu care permite atât determinarea eficientei economice absolute a unei
investitii, cât si efectuarea unor analize comparative.
În cazul în care se analizeaza rentabilitatea unei solutii, investitia este
considerata rentabila daca rata interna de rentabilitate este mai mare dacât o
valoare limita, de multe ori considerata egala cu rata de actualizare. Alteori,
valoarea limita este considerata rata dobânzii, în cazul finantarii proiectului prin
contractarea unui împrumut.
În cazul în care criteriul RIR se foloseste la compararea mai multor solutii
ierarhizarea se va face în ordinea descrescatoare a RIR, solutia cea mai buna fiind
cea cu RIR maxim. Aceasta cu conditia ca RIR maxim sa fie mai mare sau cel putin
egal cu valoarea limita acceptata pentru rata profitului. Si în cazul RIR, exista
criterii derivate pe care nu le vom mai prezenta aici.
6.4.4. CRITERIUL DURATEI DE RECUPERARE ACTUALIZATA (DRA)
Durata de recuperare actualizata poate fi definita ca perioada de timp
necesara pentru recuperarea cheltuielilor prin veniturile si beneficiile anuale.
DRA reprezinta solutia ecuatiei VNA(DRA) = 0, respectiv :

DRA
VBt Ct
t
0 (6.48)
t 1 1 a
Durata de recuperare actualizata DRA este, de asemenea , un criteriu de tip
cost-beneficiu care permite atât determinarea eficientei economice absolute a unei
investitii, cât si efectuarea unor analize comparative.
În cazul în care se analizeaza rentabilitatea unei solutii, investitia este
considerata rentabila daca durata de recuperare actualizata DRA este mai mica
dacât o valoare limita, stabilita de la caz la caz. În mod evident, cu cât durata de
recuperare este mai mica cu atât solutia respectiva este mai rentabila
În cazul în care criteriul DRA se foloseste la compararea mai multor solutii
ierarhizarea se va face în ordinea crescatoare a DRA, solutia cea mai buna fiind
cea cu DRA minim. Aceasta cu conditia ca DRA minim sa fie mai mica sau cel
putin egala cu valoarea limita acceptata pentru durata de recuperare.
6.4.5. CRITERIUL DURATEI DE RECUPERARE SIMPLE (DR)
Durata de recupare în forma ei cea mai simpla este un criteriu simplu de tip
contabil. Daca notam cu CI totalul cheltuielilor de investitii pe care le necesita o
solutie tehnica si cu VNt venitul net anual obtinut prin scaderea din incasari
(venitul brut) a cheltuielilor anuale de exploatare atunci :
CI
DR (6.49)
VN t
La fel ca si în cazul criteriului anterior criteriul se poate folosi pentru
analiza unei singure solutii sau la compararea mai multora. În cazul unei solutii,
aceasta este rentabila daca durata de recuperare este mai mica dacât o valoare
acceptata ca limita. Cu cât durata de recuperare este mai mica cu atât solutia este
mai buna din punct de vedere al rentbilitatii.
În cazul în care criteriul DR se foloseste la compararea mai multor solutii
ierarhizarea se va face în ordinea crescatoare a DR, solutia cea mai buna fiind cea
cu DR minim. Aceasta cu conditia ca DR minim sa fie mai mica sau cel putin egala
cu valoarea limita acceptata pentru durata de recuperare.
Acest criteriu este usor de înteles si de aplicat dar evident are unele limite.
El este foarte bun în cazul unor solutii de optimizare a unor instalatii existe când el
poate da informatii daca capitalul folosit pentru optimizare pate fi recuperat
suficient de rapid prin reducerea cheltuielilor de exploatare
În finalul acestui paragraf trebuie spus ca au fost prezentate doar câteva
dintre cele mai utilizate criterii în domeniul instalatiilor electrice. În realitate,
numarul de criterii economice care pot fi folosite la ierarhizarea unor solutii
tehnice este mai mare decât cel prezentat mai sus. Exista numeroase lucrari de
specialitate din care pot fi extrase si alte criterii de analiza economica decât cele
prezentate.
SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU
CENTRALE ELECTRICE
7.1. ASPECTE GENERALE

Schema de conexiuni a unei centrale trebuie sa asigure evacuarea energiei
electrice produse de generatoare direct la consumatori (dintre care unii sunt
consumatorii proprii ai centralei) si/sau în sistemul electroenergetic.
Schema electrica de conexiuni a unei centrale electrice depinde de o
multime de factori, cum ar fi :
- tipul centralei electrice – CTE, CET, CNE, CHE etc.;
- numarul si puterea nominala a generatoarelor;
- regimul de functionare al centralei;
- amplasarea centralei în raport cu reteaua electrica a sistemului
electroenergetic etc.
Exista o destul de mare diversitate a schemelor de conexiuni ale centralelor

electrice. Cu toate acestea schemele de conexiuni ale centralelor se pot grupa în
câteva categorii dictate mai ales de puterea nominala a grupurilor centralei. Astfel,
de exemplu, exista categoria centralelor echipate cu grupuri de putere mica, la care
caracteristic este faptul ca generatoarele sunt racordate direct la statii de medie
tensiune. În cazul centralelor cu grupuri de mare putere este caracteristica utilizarea
schemelor bloc, care au pe partea electrica generatorul cuplat direct cu un
transformator ridicator.
În acest capitol va fi prezentata sub forma de scheme de principiu doar
acea parte a schemelor de ansamblu ale centralelor electrice care priveste
evacuarea energiei produse de generatoare la consumatorii externi centralei sau în
sistemul electroenergetic. Partea care priveste alimentarea consumatorilor proprii
ai centralelor face obiectul capitolului urmator.
Principalele criterii care trebuie avute în vedere la alegerea schemelor de

principiu ale centralelor electrice se refera pe de-o parte la asigurarea calitatii în
livrarea energiei electrice produsa în centrala, atât sub aspectul continuitatii, cât si
sub aspectul parametrilor energiei, iar pe de alta parte se refera la realizarea unor
scheme cu cheltuieli totale pe întreaga durata de viata cât mai mici.
7.2. SCHEME PENTRU CENTRALE CU STATII ELECTRICE DE

EVACUARE A ENERGIEI ELECTRICE LA TENSIUNEA
GENERATORULUI
În categoria acestor centrale intra cele echipate cu grupuri de putere mica,
de regula, sub 50 MW. Generatoarele cu astfel de puteri au ca tensiune nominala o
valoare din domeniul de medie tensiune (la noi în tara, cel mai frecvent, aceasta
tensiune este 6 kV) sau chiar din cel de joasa tensiune, daca generatoarele sunt de
putere foarte mica.
Pentru realizarea schemelor de conexiuni ale acestor centrale este
economic ca generatoarele sa fie racordate direct la o statie de medie tensiune (de
aceeasi valoare cu tensiunea nominala a generatorului), prin care energia sa fie
evacuata direct la consumatori.Avantajul economic consta în faptul ca energia
produsa de generatoare ajunge direct în reteaua de distributie, fara a mai suferi
transformari generatoare de pierderi suplimentare de energie electrica.
Doua conditii trebuie îndeplinite pentru a realiza astfel de scheme de
conexiuni:
- tensiunea nominala a generatorului sa coincida cu tensiuni ale retelelor de
distributie;
- generatoarele sa aiba puteri relativ mici (sub 50 MW), puteri care sa poata
fi distribuite în mod economic printr-o retea de medie tensiune, retea care
are o capacitate limitata de a distribui energie.
În continuare sunt prezentate câteva tipuri de scheme de conexiuni pentru

astfel de centrale.
Linii de alimentare
a consumatorilor Linii de legatura cu sistemul
... ...
Statie de medie
tensiune,de
regula, de 6 kV
G ... G ...
Generatoare
Fig.7.1. Schema de principiu pentru centrale cu generatoare de mica putere
si o statie de evacuare a energiei la tensiunea generatoarelor
147 SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU CENTRALE ELECTRICE
7.2.1. CENTRALE CU O STATIE LA TENSIUNEA GENERATOARELOR

SI CU O STATIE DE TENSIUNE MAI MARE, PENTRU LEGATURA
CU SISTEMUL ELECTROENERGETIC
Schemele (figura 7.2.) se folosesc pentru centrale cu grupuri de pâna la 12-
25 MW (rareori 50 MW). De regula, daca grupurile nu sunt numeroase si nici de
putere mare, este economic sa fie toate racordate la statia de medie tensiune. În
anumite situatii, unele grupuri pot fi racordate prin transformator si la statia de
înalta tensiune, daca prin racordarea tuturor generatoarelor la statia de medie
tensiune aceasta ar trebui sa evacueze prea multa putere.
Linii de alimentare
a consumatorilor S~
Statie de înalta
.... tensiune,de regula,
Linii de alimentare
. de 110 kV
a consumatorilor
.... .... TL TL
. . TB
Statie de medie
tensiune,de regula,
6 kV sau 10 kV
.... ....
G~ G~ G~
. .
Generatoare
Fig.7.2. Schema de principiu pentru o centrala cu generatoare de putere relativ mica,

cu o statie de evacuare la tensiunea generatoarelor si
o statie de înalta tensiune pentru legatura cu sistemul electroenergetic
Legatura cu sistemul energetic, necesara pentru ca centrala sa nu

functioneze insular, este asigurata de transformatoare si o statie de înalta tensiune
asa cum se vede din figura 6.2. Spre deosebire de cazul anterior, aceasta legatura
este mai puternica si mai sigura. Rolurile ei sunt aceleasi ca si în cazul precedent.
7.2.2. CENTRALE CU MAI MULT DE DOUA STATII
Centrale cu mai mult de doua statii se întâlnesc rar si sunt rezultatul unei
dezvoltari în etape a schemelor de conexiuni, odata cu dezvoltarea centralei. Pot
aparea, de exemplu, doua statii la tensiunea generatoarelor din cauza instalarii
etapizate a unor generatoare cu puteri si tensiuni nominale diferite, alaturi de statii
de înalta tensiune necesare realizarii legaturii cu sistemul.
Schemele de conexiuni ale statiilor de medie tensiune sunt, de regula,

scheme cu unul sau doua sisteme de bare colectoare, de cele mai multe ori
sectionate longitudinal. Una dintre problemele importante care apar la aceasta
categorie de scheme de conexiuni o reprezinta marimea curentilor de scurtcircuit.
În multe cazuri, plafonul la scurtcircuit al acestor statii de medie tensiune este mare
din cauza generatoarelor si, ca urmare, schema de conexiuni a statiei trebuie sa
includa masuri de limitare a curentilor de scurtcircuit. Deoarece generatoarele
trebuie sa functioneze în paralel, în aceste scheme limitarea curentilor de
scurtcircuit se face, de regula, asociind sectionarea cu folosirea bobinelor
limitatoare. În figura 7.3 este prezentat un exemplu de schema în care se folosesc
bobine pentru limitarea curentilor de scurtcircuit cuplate între sectii de bare
colectoare si pe liniile spre consumatori.
IT
Bobine limitatoare amplasate pe liniile electrice de
alimentare a consumatorilor
T T
MT
Bobine limitatoare amplasate între sectii

de bare colectoare
G~ G~ G~
Fig.7.3.Schema de principiu pentru o centrala cu generatoare de putere relativ mica si cu masuri de

limitare a curentilor de scurtcircuit folosind sectionarea si bobine limitatoare
7.3. SCHEME PENTRU CENTRALE CU STATII ELECTRICE DE

EVACUARE A ENERGIEI ELECTRICE CU TENSIUNI MAI
MARI DECÂT TENSIUNEA GENERATORULUI
Majoritatea centralelor din aceasta categorie o reprezinta cele cu
generatoare de putere mare, de ordinul sutelor de megawati.
În cazul acestor generatoare este economic ca energia sa fie evacuata direct
la tensiuni mari (110-400 kV), unde retelele au capacitatii corespunzatoare de
vehiculare a energiei.
Întrucât tensiunile nominale ale genaratoarelor nu depasesc 30 kV este

necesara utilizarea de transformatoare ridicatoare si întrucât o statie electrica la
bornele generatoarelor ar ridica probleme deosebite, solutia practicata este legarea
în serie a fiecarui generator cu câte un transformator, realizându-se astfel o schema
bloc (paragraful 5.6). Ansamblul generator-transformator este denumit în limbajul
curent bloc generator-transformator sau câteodata pur si simplu bloc. Mai trebuie
spus ca în cele mai multe cazuri, blocul generator- transformator este partea finala
a unui bloc mai amplu, format din cazan-turbina-generator-transformator.
Caracteristicile schemei bloc sunt interdependenta dintre componentele
blocului, care nu pot functiona decât împreuna, si volumul redus al aparatelor de
comutatie între elementele blocului. În foarte multe cazuri blocul generator-
transformator nu are nici un fel de aparat de comutatie între generator si
transformator.
În figura 6.4. sunt prezentate câteva tipuri de scheme bloc generator-
transformator.
110 – 400 kV 110 – 400 kV 110 – 400 kV
TB TB TB
IG SS
G~ G~ G~
a b
MT sau 110-220 kV 110 – 400 kV 110 – 220 kV 110 – 400 kV 110 – 400 kV
TB
AT
IG IG
IG IG
G~ G~ G~ G~
c d e
Fig. 7.4. Diverse tipuri de scheme bloc generator – transformator pentru generatoare de mare putere
Schema clasica, cu cea mai mare raspândire, este cea din figura 7.4,a, fara
nici un aparat de comutatie într e generator si transformator, cu întreruptor numai în
statia de înalta sau foarte înalta tensiune.
În schemele din figura 7.4,b blocul este prevazut între generator si
transformator cu un aparat de comutatie: întreruptor (IG) sau separator de sarcina
(SS) numit câteodata cuplor. Rolul acestui aparat de comutatie este de a simplifica
schema de alimentare a serviciilor proprii. Solutia nu este totusi raspândita pentru
ca aparatul este foarte scump si constituie un punct slab pe legatura generator-
transformator.
Schemele din figurile7.4,c si 7.4,d folosesc pentru transformatorul de bloc
un transformator cu trei înfasurari sau un autotransformator cu tertiarul accesibil.
În aceste scheme, prezenta întreruptorului IG de la bornele generatorului este
obligatorie pentru a permite functionarea (auto)transformatorului si cu generatorul
oprit. Avantajul acestor scheme consta în faptul ca permit cuplarea generatorului la
doua statii folosind un singur (auto)transformator care va îndeplini si rolul de
legatura între cele doua statii.
În schema din figura 7.4,e blocul este format din doua generatoare si un
singur transformator. Si în acest caz întreruptorul de la bornele generatorului este
obligatoriu. Acest tip de schema permite reducerea numarului de transformatoare
ridicatoare ale centralei si a numarului de celule din statia de înalta sau foarte înalta
tensiune a centralei. Are însa dezavantajul ca doua generatoare depind de un
transformator; orice defect în transformator va scoate din functiune ambele
generatoare.
Schemele de principiu ale centralelor cu grupuri mari contin de regula, una
pâna la trei statii de evacuare a energiei, statii la care se racordeaza blocurile
generator-transformator. În cazul existentei a mai multor statii de evacuare este
necesara folosirea de transformatoare sau autotransformatoare de legatura.
Tensiunile nominale ale statiilor de evacuare depind de puterea nominala a
generatoarelor. De exemplu, grupurile de 330 MW trebuie racordate la statii de la
220 kV inclusiv în sus, în timp ce grupurile de 50-100 MW este economic a fi
racordate la statii de 110 kV.
În figura 7.5 este prezentat un exemplu de centrala cu doua statii de
evacuare, legate între ele prin autotransformator. Cele doua tensiuni înalte pot fi,
de exemplu, 110 kV cu 220 kV sau 220 kV cu 400 kV. Repartitia grupurilor pe
cele doua statii este o problema de optimizare a circulatiei energiei produse de
centrala.
Exista, mai rar, si centrale care au trei statii de evacuare a energiei. Aceasta
situatie este, în cele mai multe cazuri, rezultatul unei dezvoltari etapizate de-a
lungul timpului.
Linii de legatura Linii de legatura

Consumatori cu sistemul Consumatori cu sistemul
110–220 kV 220-400 kV
TB TB TB TB
ATL
G~ G~ G~ G~
Fig.7.5. Schema de principiu pentru o centrala cu blocuri generator transformator si doua statii de
evacuare a energiei electrice legate prin autotransformator
În figura 7.6 este prezentat un exemplu de schema la care

autotransformatoarele de legatura dintre statii sunt folosite si ca transformatoare de
bloc.
Linii de legatura Linii de legatura
cu sistemul cu sistemul
Consumatori Consumatori
110–220 kV 220-400 kV
ATB
TB TB
ATB
IG IG
G~ G~ G~ G~
Fig.7.6. Schema de principiu pentru o centrala cu doua statii de evacuare a energiei electrice care are
si doua blocuri generator – autotransformator
Se face economie de transformatoare de bloc dar exista unele dezavantaje

care fac ca aceste scheme sa fie foarte rar folosite. În plus, puterea nominala a
autotransformatorului trebuie sa fie cel putin de doua ori mai mare decât puterea
generatorului deoarece înfasurarea tertiara, pe care este cuplat generatorul, are
întotdeauna o putere nominala mai mica decât cea a autotransformatorului .
În ceea ce priveste schemele de conexiuni ale statiilor de evacuare trebuie
avut în vedere ca acestea sunt statii de tensiuni mari, cu un rol foarte important în
sistem. Ca urmare, aceste statii au scheme de conexiuni cu un grad mare de
siguranta. Astfel, se folosesc sheme cu doua sisteme de bare colectoare si bara de
ocolire, scheme cu doua sisteme de bare colectoare si 2 întreruptoare pe circuit,
scheme cu doua sisteme de bare colectoare si 1,5 întreruptoare pe circuit, scheme
poligonale etc.(capitolul 3).
În finalul acestui paragraf trebuie amintite schemele de principiu ale unor
centrale cu generatoare de putere mica care folosesc însa scheme bloc pentru
racordarea generatoarelor la statii care sunt nu de înalta, ci de medie tensiune. Este
cazul centralelor amplasate într-o zona unde reteaua de medie tensiune disponibila
are alta tensiune decât tensiunea generatoarelor (de exemplu Uretea = 20 kV si
U nG = 6,3 kV) sau al centralelor cu generatoare de mica putere care pot avea la
borne o treapta de joasa tensiune. În figura 7.7 este prezentata schema de principiu
a unei centrale cu grupuri antrenate de motoare Diesel cu puteri de ordinul a câtiva
megawati.
Consumatori S
Statie de 20 kV
UnG = 6,3 kV
sau 0,4 kV
Motor Motor
Diesel G~ Diesel G~
Fig.7.7. Schema de principiu pentru o centrala cu generatoare de mica putere

antrenate de motoare Diesel
7.4. PARTICULARITATI ALE SCHEMELOR

CENTRALELOR HIDROELECTRICE
Schemele electrice de conexiuni ale centralelor hidroelectrice pot fi în
unele privinte diferite de cele prezentate mai sus si care corespund, în general,
centralelor termoelectrice sau nuclearo-electrice. Astfel, în foarte multe cazuri se
folosesc scheme bloc generator – transformator chiar daca generatoarele au puteri
relativ mici, pentru ca centrala este izolata, nu are în apropiere consumatori la
medie tensiune si o statie de distributie la tensiunea generatoarelor nu si-ar gasi
utilitatea. Adeseori este nevoie chiar de blocuri generator – transformator – linie,
atunci când statia de evacuare la care se poate racorda blocul nu poate fi amplasata
în apropierea centralei.
În figura 6.8 sunt prezentate doua exemple de scheme de principiu pentru
centrale hidroelectrice amplasate în zone izolate si dispunând de terent putin pentru
transformatoare si statii.
În prima varianta de schema se foloseste un singur transformator pentru
doua generatoare, în scopul reducerii numarului de transformatoare de bloc, cel
mai probabil din lipsa de spatiu. Aceeasi idee de schema se mai poate folosi si
atunci când generatoarele au puteri mici si nu se realizeaza o statie la tensiunea
generatoarelor ci se foloseste schema bloc generator-transformator. În acest fel se
evita instalarea a prea multe transformatoare mici. În cea de-a doua varianta de
schema se racordeaza doua blocuri generator transformator la o singura linie,
statia de evacuare neputând fi amplasata în apropierea centralei.
.... Linie de
110-220 kV
110 – 400 kV
G G
G G
Fig.7.8 Scheme de principiu pentru CHE care dispun de spatiu redus

pentru transformatoare sau pentru statiile de evacuare
O schema aparte o au centralele cu acumulare prin pompaj, concepute ca

sisteme de stocare a energiei. La aceste centrale, transformatorul de bloc are o
dubla functie: sa asigure evacuarea energiei produsa de ansamblul turbina-
generator în regim de generare si sa asigure alimentarea aceluiasi ansamblu în
regim de pompare, când generatorul devine motor, iar turbina - pompa.
Un exemplu este prezentat în figura 7.9.
110 – 400 kV
110 – 400 kV ...
Cale de
alimentare de
Întreruptoare rezerva pentru
pentru a tine pornire
Întreruptor
I
seama de
pentru sensul de
alimentarea rotatie al Generator Generator
unui motor turbinei antrenat de ~
antrenat de
de lansare a turbina cu turbina cu
generatorului gaze
Generator abur
în Motor
regim de M
Motor
lansare
sincron
Fig.7.9. Schema de principiu pentru Fig.7.10. Schema de principiu pentru

un bloc dintr-o centrala hidroelectrica partea electrica de evacuare a energiei a unei
cu acumulare prin pompaj centrale termoelectrice cu ciclu mixt abur gaze
7.5. SCHEME PENTRU CENTRALE CU

CICLURI MIXTE ABUR-GAZE
Schemele centralelor cu cicluri mixte abur-gaze au unele particularitati
tinând de procesul de producere a energiei electrice (figura 7.10).
Problema esentiala este ca turbina cu gaze trebuie lansata la pornire de
catre un motor si acest lucru se poate face trecând generatorul în regim de motor
sincron. Ca urmare, transformatorul de bloc al generatorului antrenat de turbina cu
gaze este folosit si ca sursa de alimentare la pornire a generatorului trecut în regim
de motor. Pentru a se putea realiza acest lucru, între generator si transformatorul de
bloc este necesara instalarea unui întreruptor IG care va fi folosit în etapele de
pornire. Mai trebuie remarcat faptul ca generatorul antrenat de turbina cu abur este
racordat printr-o schema clasica de bloc generator-transformator la aceeasi statie
de înalta tensiune. În cazul pornirii folosind calea de alimentare de rezerva,
cuplarea în paralel a generatorului cu sistemul se va face prin întreruptorul din
statia de înalta tensiune.
SERVICII PROPRII DE
CURENT ALTERNATIV
8.1. DEFINIRE, CONSUM SI CLASIFICARE

Serviciile proprii de curent alternativ ale unei centrale electrice sunt
totalitatea instalatiilor de curent alternativ care asigura alimentarea cu energie
electrica a mecanismelor si utilajelor necesare desfasurarii procesului de producere
e energiei electrice si termice, precum si a altor receptoare auxiliare.
Clasificarea lor se poate face dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza:
dupa amplasarea în raport cu incinta centralei:
servicii proprii interne, constituite din consumatorii amplasati în incinta
centralei; trebuie mentionat ca multa vreme serviciile proprii ale unei
centrale au fost denumite curent, în limbajul de specialitate din exploatare,
servicii interne;
servicii proprii externe, constituite din consumatori care deservesc centrala
dar sunt amplasati în afara incintei centralei; de exemplu, mecanismele de
actionare ale barajelor centralelor hidroelectrice etc.
dupa partea centralei deservita:
servicii proprii de bloc, care deservesc blocul cazan-turbina-generator
dintr-o centrala termoelectrica sau blocul turbina-generator dintr-o centrala
hidroelectrica: pompa de alimentare a cazanului, ventilatorul de aer al
cazanului etc.;
servicii proprii generale, care deservesc mai multe blocuri sau întreaga
centrala: gospodaria de combustibil, evacuarea cenusii, barajul etc.
dupa importanta lor în raport cu functionarea centralei:
servicii proprii de categoria 0 (consumatori vitali): acestia se subîmpart la

rândul lor în doua subcategorii:
- 0.a – toti consumatorii a caror întrerupere în alimentare mai mare de
1secunda conduce la scoaterea din functiune a blocului, turbinei sau
cazanului; pentru receptoarele vitale de categoria 0.a de curent
continuu se prevad cel putin doua alimentari normale din bateria de
acumulatoare; pentru receptoarele vitale de categoria 0.a de curent
alternativ se prevad cel putin doua alimentari normale din bateria de
acumulatoare, prin aparate de convertire a curentului (invertoare) si
alimentari de rezerva de la barele de curent alternativ ale receptoarelor
de categoria 0.b;
- 0.b – toti consumatorii care nu permit decât întreruperi de scurta
durata (de ordinul 10.......20 secunde), în caz contrar fiind posibila
accidentarea de persoane sau avarierea grava a agregatelor principale
din centrala (cazan, turbina); în aceasta categorie se încadreaza
receptoarele care trebuie sa functioneze în perioadele de oprire de
avarie a blocurilor cazan-turbina (de exemplu, anumite circuite de
comanda si automatizare, unele pompe de ulei, anumite vane electrice,
iluminatul de siguranta, statii de reducere-racire); pentru receptoarele
vitale de categoria 0.b, se prevad trei surse de alimentare, dintre care
una va fi o sursa normala, a doua o sursa de rezerva independenta si a
treia va fi o sursa de alimentare de siguranta (de exemplu, grup Diesel
cu intrare automata în functiune);
servicii proprii de categoria I (consumatori principali): includ toti
consumatorii la care întreruperea alimentarii pe durate mai mari de 3
secunde afecteaza direct regimul de functionare al blocurilor (cazan –
turbina – generator), putând conduce la oprirea lor (de exemplu: pompe de
alimentare cu apa a cazanelor, ventilatoare de aer si gaze la cazan,
inclusiv auxiliarele acestora etc.); pentru receptoarele de categoria I se
asigura alimentarea de la o sursa normala si de la una de rezerva
independenta, cu anclansarea automata a sursei de rezerva în cazul caderii
sursei normale;
servicii proprii de categoria a II-a (consumatori secundari) includ toti
consumatorii a caror întrerupere temporara de ordinul 15-20 minute nu
afecteaza imediat regimul de functionare al centralei (de exemplu:
instalatiile de descarcat, de concasat, de transportat etc.). Pentru
receptoarele de categoria a II-a se prevad o sursa normala si una de
rezerva;
servicii proprii de categoria a III-a (consumatori auxiliari) includ toti
consumatorii care nu afecteaza regimul de functionare al centralei (de
exemplu: instalatii de ridicat, ateliere, laboratoare etc.); alimentarea
acestor receptoare se face de la o singura sursa de alimentare;
dupa regimul de functionare functionare în cadrul centralei:
SERVICII PROPRII DE CURENT ALTERNATIV 157
servicii proprii cu functionare continua (timp de functionare 24 de ore);

servicii proprii cu functionare intermitenta (sub 24 de ore);
servicii proprii în rezerva (timp de functionare zero).
Serviciile proprii ale centralelor electrice sunt consumatori importanti de

energie. Marimea consumului la sarcina nominala a centralei depinde de o
multime de factori. Cel mai important factor îl constituie tipul centralei:
termoelectrica, nuclearo -electrica, hidroelectrica etc.
Astfel, consumul serviciilor proprii ale centralelor termoelectrice este
cuprins între 5% - 12% din puterea instalata si depinde de tipul combustibilului
folosit, de parametrii circuitului termic, de tipul circuitului de racire etc. De
exemplu, la centralele care folosesc drept combustibil gazele naturale, consumul se
situeaza spre limita inferioara, 5-6%, la centralele care folosesc combustibil lichid
consumul este de ordinul 6-8% si ajunge sa aiba valori mari (9-12%) la centralele
pe combustibil solid (carbune). Consumurile sunt mai mari daca centrala este de
termoficare, daca centrala are un circuit de racire închis etc. De exemplu, la noi în
tara, utilizarea grupurilor de 50 MW pe lignit, în termoficare s-a facut cu
consumuri ale serviciilor proprii de aproape 15% din productia grupurilor.
Centralele nuclearo-electrice au consumuri procentuale ale serviciilor
proprii de ordinul 5-12% marimea lor depinzând de filiera reactorului, de puterea
nominala a generatoarelor, de tipul circuitului de racire. Frecvent consumurile
procentuale ale CNE se situeaza în domeniul 7-8%.
Cele mai mici consumuri procentuale ale serviciilor proprii le au centralele
hidroelectrice, 0,2 – 2%, valorile mai mari corespunzând hidrocentralelor cu baraje
mari.
8.2. FORME DE ENERGIE SI TREPTE DE TENSIUNE FOLOSITE LA
Energia cu ponderea cea mai mare în alimentarea consumatorilor de
servicii proprii o reprezinta energia electrica. Ea este folosita în primul rând pentru
alimentarea motoarelor folosite la actionarea diverselor mecanisme. De asemenea,
este folosita pentru iluminat. În unele centrale termoelectrice sau nuclearo-electrice
pot exista consumatori de servicii proprii care folosesc energia mecanica a
aburului produs în cazanele centralei; de exemplu, exista centrale la care pompele
de alimentare cu apa a cazanelor sunt antrenate de turbine cu abur.
Pentru alimentarea cu energie electrica a receptoarelor de servicii proprii,
de regula, se folosesc doua trepte de tensiuni alternative si anume:
treapta de medie tensiune, necesara, în primul rând, pentru alimentarea
motoarelor de puteri unitare mari (peste 160 kW) sau pentru tranzitarea unei puteri
mari pentru grupe de receptoare mai mici, prin intermediul unor transformatoare
coborâtoare; ca trepta de medie tensiune se alege, de regula, tensiunea de 6 kV;
în cazuri justificate se poate opta si pentru o alta tensiune medie (de exemplu
10 kV) sau eventual chiar pentru doua trepte de tensiuni medii;
treapta de joasa tensiune, pentru alimentarea receptoarelor de mica

putere, inclusiv a motoarelor cu puteri unitare sub 160 kW; pentru instalatiile de
joasa tensiune de regula se alege treapta de 230/400 V.
8.3. SURSE DE CURENT ALTERNATIV PENTRU ALIMENTAREA

SERVICIILOR PROPRII
8.3.1. ALIMENTAREA NORMALA A SERVICIILOR PROPRII
De-a lungul timpului s-au încercat mai multe solutii pentru sursele de
alimentare normala a serviciilor proprii ale centralelor electrice.
O prima solutie, folosita la începuturile centralelor electrice este cunoscuta
sub denumirea de alimentarea serviciilor proprii cu un grup de casa. Solutia consta
în utilizarea unui grup turbina-generator de putere mica numai pentru alimentarea
serviciilor proprii (figura 7.1), aburul pentru turbina grupului de casa fiind produs
în cazanul care alimenteaza si turbina principala .
S
Statia de evacuare a energiei
AAR
G
3~ Statie de servicii proprii
Turbina si generatorul principal
Gc~ Consumatori de
servicii proprii
Grupul de casa
Fig.8.1. Grupul de casa - ca sursa de alimentare a serviciilor proprii
Solutia cu grup de casa are marele avantaj ca reprezinta o sursa pentru
alimentarea serviciilor proprii independenta de evenimentele de la bornele
generatorului principal si din sistemul electroenergetic. Acest lucru a prezentat
importanta la începuturile dezvoltarii sistemului electroenergetic, când multe
centrale functionau insular, când sistemul era slab si nu prezenta suficienta
siguranta. De asemenea, ea a fost si suficient de avantajoasa economic, atâta timp
cât s-au folosit cazane cu parametrii aburului scazuti Principalul dezavantaj îl
reprezinta investitia specifica mare în grupul de casa, necesitatea unei turbine cu
abur de putere mica etc.
O alta solutie, derivata din prima solutie prezentata, o reprezinta solutia cu
generator de casa. Deosebirea fata de solutia anterioara consta în antrenarea
generatorului de casa de catre turbina grupului principal. În acest fel se renunta la o
turbina de putere mica, cu investitii mari si, totdata, se pastreaza independenta
sursei de alimentare normala a serviciilor proprii fata de evenimentele de la bornele

generatorului principal si din sistem (figura 7.2). Este de asemenea o solutie
specifica perioadei de copilarie a sistemului electroenergetic si, la fel ca si solutia
anterioara, nu a rezistat dezvoltarii ulterioare a sistemului electroenergetic.
Dezavantajele solutiei sunt în principal legate de problemele ridicate de ansamblul
turbina cu doua generatoare pe acelasi ax.

S
AAR
Statie de servicii proprii
Turbina
comuna
G Consumatori de
Gc~ servicii proprii
3~
Generatorul principal
Generatorul de casa
Fig.8.2. Solutia cu generator de casa ca sursa de alimentare a serviciilor proprii

S
AAR
Statie de servicii proprii
Turbina G Consumatori de
servicii proprii
3~
Generatorul principal
Fig.8.3. Alimentarea serviciiilor proprii de la bornele generatorului principal
În sfârsit, solutia care este în prezent unanim acceptata o reprezinta
alimentarea serviciilor proprii de la bornele generatorului principal (figura 8.3).
În acest fel, puterea folosita pentru alimentarea serviciilor proprii este instalata în
turbine si generatoare cu puteri unitare suficient de mari, deci este o putere cu
investitii specifice mici si cu costuri de productie de asemenea mici. Aceasta

solutie se bazeaza pe faptul ca odata cu dezvoltarea sistemelor electroenergetice,
acestea au devenit tot mai sigure si puternice, permitând o siguranta suficienta în
alimentarea serviciilor proprii. De asemenea progresele obtinute în realizarea unor
sisteme de protectie si automatizari au permis aplicarea pe scara larga a acestei
solutii de principiu la majoritatea centralelor electrice.
Trebuie mentionat faptul ca în figura 8.3 nu s-au evidentiat si eventualele
transformatoare, de exemplu, cele de bloc, ci s-a pus în evidenta doar principiul
solutiei.
8.3.2. ALIMENTAREA DE REZERVA A SERVICIILOR PROPRII
Dupa cum s-a mai spus, consumatorii serviciilor proprii sunt foarte
importanti si unul dintre principalele elemente în asigurarea continuitatii în
alimentarea lor o constituie asigurarea unor surse de rezerva. Acestea trebuie sa fie
cât mai independente fata de alimentarea normala.
O prima solutie, folosita în majoritatea cazurilor ca solutie de baza, este
asigurarea unei cai de alimentare de rezerva, în curent alternativ, din reteaua
sistemului electroenergetic în care este evacuata energia produsa de centrala (cale
prevazuta cu anclansarea automata a rezervei - AAR), asa cum schematic este
prezentata în figurile 8.1, 8.2 si 8.3. În paragrafele urmatoare se vor face mai
multe precizari privind aceste cai de rezerva.
În afara acestor cai de rezerva, care nu sunt total independente, mai sunt
necesare cai de rezerva complet independente, mai ales pentru alimentarea
consumatorilor vitali. Principalele surse de alimentare de rezerva, considerate
independente, si care au fost utilizate de-a lungul timpului sunt bateria de
acumulatoare si grupul Diesel cu demaraj rapid .
În figura 8.4 sunt prezentate doua exemple de scheme pentru alimentarea
de rezerva a serviciilor proprii. Trebuie remarcat însa ca este vorba de solutii cu
putere relativ mica, pentru alimentarea numai a consumatorilor vitali în conditii de
avarie. Întrucât în acest domeniu exista o mare varietate de solutii, cele prezentate
au rol numai de exemplificare. În continuare, în cadrul acestui capitol, nu se vor
mai prezenta si discuta solutii din aceasta categorie si, ca urmare, când se vor face
referiri la cai de rezerva, de regula, acestea vor fi cele în curent alternativ din retea.
8.4. ACTIONARI ELECTRICE PENTRU SERVICII PROPRII

Majoritatea mecanismelor din serviciile proprii ale centralelor electrice
sunt antrenate de motoare electrice. Puterile necesare pentru antrenare sunt foarte
diverse: de la valori mici de ordinul sutelor de wati pâna la valori foarte mari ce pot
atinge chiar 10 MW.
Consumatori Consumatori
importanti ai s.p. importanti ai s.p.
...
...
IA
IA
0,4 kV c.a.
0,4 kV c.a.
Alimentare normala a motorului
IA
IA ~ IA
= Volant
Motor Diesel Baterie de Motor Diesel

cu demaraj G~ acumulatoare cu demaraj M~ G~
rapid rapid
Cupla
electromagnetica
a b
Fig.8.4. Cai de alimentare de rezerva a serviciilor proprii cu
un grad mare de independenta si siguranta
Pentru o functionare sigura a mecanismelor serviciilor proprii este necesar

ca marimile caracteristice de functionare ale motorului sa corespunda conditiilor de
functionare ale mecanismului si anume:
puterea motorului electric trebuie sa fie suficienta pentru a actiona
mecanismul la functionarea acestuia la sarcina nominala;
cuplul dezvoltat de motor trebuie sa fie suficient pentru lansarea
mecanismului pâna la turatia nominala a acestuia, fara ca motorul sa se
supraîncalzeasca peste limita admisibila, din cauza curentilor de pornire,
chiar daca motorul a fost încalzit ca urmare a functionarii de durata la plina
sarcina;
motorul unui mecanism principal trebuie sa aiba capacitate de autopornire,
dupa restabilirea tensiunii, daca a fost frânat partial sau total la o scadere a
tensiunii în retea:
forma de executie a motorului si modul de racire al acestuia trebuie sa
corespunda conditiilor de temperatura, de umiditate si de curatenie a
mediului înconjurator.
Alte conditii importante la alegerea tipurilor de motoare electrice:

dispozitive simple de pornire, constructie sigura, exploatare usoara, cost initial
redus si cheltuieli reduse de exploatare.
8.4.1. CARACTERISTICA MECANICA A ACTIONARILOR ELECTRICE
Caracteristica mecanica a actionarilor cu motoare electrice reprezinta

dependenta cuplului rezistent de turatia motorului de antrenare, respectiv de
alunecarea de regim, si depinde de tipul mecanismului antrenat. Pentru un numar
mare de mecanisme, caracteristica mecanica poate fi pusa sub forma:
c C /C c c 1 s
z (8.1)
r r n k v
în care: Cr reprezinta cuplul rezistent al masinii antrenate de motor; Cn - cuplul

nominal al motorului electric; s - alunecarea de regim a motorului, care este
dependenta de f si u; c k - cuplul de frecari (de mers în gol) al mecanismului
antrenat, considerat independent de alunecarea s si cv - cuplul util, variabil cu
alunecarea s.
Valoarea exponentului z este variabila dupa tipul masinii de lucru. Sub
aspectul dependentei de turatie a cuplului rezistent, pot fi evidentiate, în principal,
urmatoarele categorii de actionari cu motoare electrice utilizate ca servicii proprii
în centrale electrice:
actionari cu cuplu rezistent independent de turatie, pentru care z = 0
(masini unelte, transportoare, pompe cu piston, compresoare, mori cu bile,
etc.);
actionari cu cuplu rezistent pentru care z = 2 (pompe, ventilatoare si
compresoare centrifugale);
actionari al caror cuplu rezistent variaza cu turatia la o putere z > 2 (pompe
care lucreaza cu contrapresiune).
Pompele si ventilatoarele se caracterizeaza din punct de vedere tehnologic

prin „caracteristica H-D”, având în abscisa debitul de fluid D, iar pe ordonata-
înaltimea (presiunea) de refulare H. Un exemplu de caracteristica H-D, pentru o
pompa de apa centrifugala, este prezentat în figura 8.5. Pentru diferite diametre sau
diferite turatii ale rotorului, se poate trasa o familie de curbe asemanatoare. Ecuatia
caracteristicii H-D, în functie de turatia de antrenare a mecanismului poate fi pusa
sub forma:
H K n 2 K n D K D 2 [m] (8.2)
1 2 3
în care: K1, K2 si K3 reprezinta constante constructive ale agregatului, iar n - turatia

de antrenare a agregatului, în rot/min.
Caracteristica retelei de conducte R este formata, în cazul general, din
înaltimea (presiunea) statica (Hst) si suma caderilor de presiune dinamice, ca
urmare a frecarilor pe diferite elemente ale circuitului (pereti si coturi ale
conductelor, elemente de strangulare, robinete etc.); aceasta caracteristica este
reprezentata pe figura 8.1 sub forma unei parabole, având expresia analitica:
H H K D 2 [m] (8.3)
st
în care: K este coeficientul de rezistenta a retelei de conducte, în h2/m3.

Un punct A de functionare a agregatului se stabileste la intersectia celor

doua caracteristici (fig.8.1).Puterea necesara la arborele mecanismului,
corespunzatoare punctului A de functionare, este:
DA H A g 10 3 (8.4)
PA [kW]
A 3600
în care: DA reprezinta debitul de fluid corespunzator punctului A, în m3/h;
H A - înaltimea de refulare, corespunzatoare punctului A, în m; - densitatea
fluidului, în kg/ml; g - acceleratia gravitationala,în m/s2; A - randamentul
agregatului corespunzator punctului A.
Reducerea debitului de la valoarea

DA la valoarea DB (fig.8.5) se poate
obtine, de exemplu, prin:
laminare (strangulare), închizând
ventilul pe refulare; punctul de
functionare se deplaseaza pe
caracteristica pompei în pozitia B,
corespunzatoare unei înaltimi de
refulare HB; puterea la arborele
agregatului este proportionala cu
suprafata HB . DB;
reducerea printr-un procedeu
oarecare a turatiei agregatului,
caracteristica acestuia deplasându-
se în jos (pe fig.8.5) pâna la
stabilirea echilibrului în noua
pozitie B', corespunzatoare înaltimii
HB' = HB - H, în care H
reprezinta caderea de presiune pe
ventil; puterea solicitata la arborele Fig.8.5. Stabilirea punctelor de functionare pentru o
pompei este, în acest caz, pompa centrifuga, la intersectia caracteristicilor H-
D ale pompei (pentru diferite turatii de antrenare)
proportionala cu suprafata HB'. DB. cu caracteristicile retelei de conducte (pentru
diferite pozitii ale ventilului de pe refulare).
Reglând debitul mecanismului prin variatia turatiei acestuia se

economiseste deci, comparativ cu reglajul prin laminare, o putere proportionala cu
suprafata H.DB. În cazul unor variatii frecvente ale debitului, cerute de procesul
tehnologic, economiile de energie obtinute prin variatia vitezei pot fi însemnate.
Pentru orice punct de intersectie a caracteristicii H-D cu caracteristica
retelei de conducte, corespunzator regimului stationar de functionare, expresia
debitului de fluid al masinii - în functie de turatie - se poate obtine sub forma
solutiei unei ecuatii de gradul 2, care rezulta prin egalarea expresiilor 8.2 si 8.3.
Debitul de fluid D al masinii, exprimat în unitati relative prin raportare la

debitul corespunzator conditiilor nominale de alimentare ( F=50 Hz, U=Un), poate
fi pus sub forma:
2 (8.5)
D / Dn a kn b kn c
în care: a, b, c reprezinta coeficienti care depind de caracteristicile masinii, de
regimul ei de exploatare, precum si de caracteristicile retelei de conducte; kn = n/nn
reprezinta turatia relativa a masinii, care a fost obtinuta prin raportarea turatiei n a
masinii la valoarea ei nominala. Se poate demonstra relativ simplu ca numai în
absenta contrapresiunii (sarcina statica nula), debitul de fluid depinde liniar de
turatie.
Luând în considerare relatiile (7.3) si (7.4), se obtine dependenta puterii
utile, ceruta de mecanism la arborele motorului electric de antrenare ( Pi ), de debit
si implicit, de o turatie oarecare ni a motorului:
P 2,78 10 7 D gH
2
KD / [kW] (8.6)
i i st i i
Se poate demonstra relativ simplu ca numai în absenta contrapresiunii,

puterea utila la arborele motorului de antrenare depinde de cubul turatiei.
Dependenta cuplului rezistent (Cr), opus de masina la arborele motorului
de antrenare de turatia acestuia poate fi exprimata sub forma [3]:
C ri 9540 Pi / ni [Nm] (8.7,a)
respectiv, daca se ia în considerare relatia (7.6) rezulta:
C ri 2,65 10 3
Di g H st
2
KD i / ni [Nm] (8.7,b)
i
Raportul dintre cuplul rezistent la arborele de antrenare a pompei sau

ventilatorului, determinat cu relatia (7.7) pentru o turatie oarecare ni si cel
corespunzator, de exemplu, turatiei nominale, este de forma:
C D H K D
2
n (8.8,a)
ri i st i n n
C rn D n H st K D2n in ni
În cazul general, forma analitica a cuplului rezistent exprimat în functie de

turatie este complicata, pentru exprimare utilizându-se relatii relativ complexe, de
dependenta între debit si turatie, precum si între randament si turatie. Pentru relatia
debit-turatie se poate folosi expresia (8.5), iar pentru exprimarea dependentei
randamentului în functie de debit si de turatie, se pot utiliza relatii de similitudine
sau, daca domeniul de variatie al turatiei este relativ restrâns (±10% ... ±15%),
atunci se poate neglija variatia randamentului cu turatia.
Daca Hsc = 0 si, deci, debitul depinde liniar de turatie, relatia (8.8,a) se
poate pune sub o forma mai simpla, cunoscuta în literatura sub denumirea de
caracteristica mecanica tip „ventilator”:
2 2 (8.8,b)
C ri ni ni
n
k n2i
C rn i nn nn
sau:
2 (8.8,c)
C ri C rn ni 2
c r vi c rn k ni
Cn Cn nn
în care: Cn reprezinta cuplul nominal al motorului electric de antrenare; crn = Crn/Cn
- cuplul relativ rezistent la arborele motorului în conditii nominale de functionare.
Turatia motoarelor asincrone variaza practic proportional cu frecventa
retelei electrice de alimentare, nivelul tensiunii de alimentare a motoarelor electrice
de antrenare influentând relativ putin turatia acestuia si, într-o prima aproximatie,
acest efect poate fi neglijat. În aceasta ipoteza, relatia (8.8,c) poate fi scrisa:
Cr 2 (8.8,d)
c rv c rn f
Cn
Prin urmare, numai în absenta contrapresiunii si pentru un domeniu relativ

restrâns de variatie a turatiei, pentru care se poate neglija variatia randamentului
masinii cu turatia, caracteristica mecanica poate fi considerata parabolica. Pe
masura ce creste sarcina statica, creste si panta caracteristicii mecanice ( z > 2 ) si
scade domeniul de variatie a turatiei, pentru care este posibila functionarea masinii.
(fig.8.6). Pentru ventilatoare (Hst = 0), caracteristica mecanica este o parabola, care
trece prin originea axelor de coordonate (caracteristica tip „ventilator”). Pentru
exemplificare, sunt prezentate rezultatele unor studii de caz, referitoare la stabilirea
caracteristicilor mecanice pentru urmatoarele pompe (antrenate cu motoare
asincrone, alimentate la 6 kV din statia de servicii proprii a unui bloc de 50 MW
pevlignit) în diferite ipoteze de functionare:
electropompa de alimentare cu apa (EPA) a cazanului (3800 kW, 3000
rot/min), luând în considerare diferite valori ale sarcinii statice, exprimate
în unitati relative prin raportare la sarcina totala corespunzatoare regimului
nominal de functionare a pompelor (Hst* = 0,7 ... 0,9), dupa cum urmeaza:
cazul A: Hst* ˜ 0,7; cazul B: Hst* ˜ 0,8; cazul C: Hst* ˜ 0,9;
electropompele de circulatie (EPC) aferente turbinei (2x400 kW, 600
rot/min), în ipoteza existentei sau absentei turnului de racire (deci cu Hst* <
0,85) precum si în diferite alte ipoteze privind diametrul rotorului pompei
si numarul pompelor care functioneaza în paralel, dupa cum urmeaza:
cazul D: 2EPC 720 mm, Hst* ˜ 0,4; cazul E: 1EPC 720 mm, Hst* ˜ 0,6;
cazul F: 2EPC 630 mm, Hst* ˜ 0,7; cazul G: 1EPC 630 mm, Hst* ˜ 0,8.
Fig.8.6. Caracteristici mecanice pentru unele mecanisme apartinând

instalatiei de servicii proprii a unui bloc energetic de 50 MW/lignit.
Utilizând relatiile (8.7) si (8.8), precum si metoda celor mai mici patrate,
caracteristicile mecanice ale actionarilor studiate se pot obtine analitic, sub forma:
c c c kz (8.9)
r k v n
în care: kn reprezinta turatia exprimata în marimi relative prin raportare la turatia

nominala.
La stabilirea domeniului de variatie a turatiei de antrenare a pompelor luat
în considerare pentru ajustarea expresiei caracteristicilor mecanice s-au considerat
urmatoarele ipoteze:
a) turatia ia valori pe întreg domeniul sau de variatie, de la pornire si pâna la
atingerea turatiei de regim nominal;
b) turatia ia valori doar pe domeniul cuprins între nmin (sub care nu este
posibila livrarea de lichid, deci D = 0 ) si turatia de regim nominal.
Rezultatele privind expresia caracteristicilor mecanice obtinute în prima

ipoteza prezinta interes, de exemplu, pentru solutionarea unor probleme legate de
regimurile tranzitorii de pornire si autopornire a motoarelor asincrone.
Pentru studierea implicatiilor regimurilor nenominale de functionare

asupra instalatiilor electrice, domeniul de variatie a turatiei sub influenta frecventei
si/sau a tensiunii de alimentare fiind relativ restrâns, pentru toate pompele pot fi
utilizate caracteristicile mecanice liniare (z=1), obtinute în cea de a doua ipoteza de
variatie a turatiei (nmin = n = nn).
Pe baza datelor din tabelul 8.1se poate observa ca panta dreptelor creste
odata cu cresterea sarcinii statice.
Tabelul 8.1
Caracteristici mecanice ale unor mecanisme de servicii proprii
nmin Ipoteza a Ipoteza b
CA Hst* 0 = n = nn nmin = n = nn
Z [rot/min] ck cv z ck cv z
A 0,74 2450 0,13 0,89 5 -2,32 3,34 1
B 0,83 2600 0,14 0,87 5,5 -2,87 3,88 1
C 0,90 2705 0,15 0,86 6,5 -3,48 4,48 1
D 0,42 354 0,07 0,94 3 -1,07 2,10 1
E 0,58 353 0,09 0,93 2,5 -0,81 1,82 1
F 0,67 421 0,09 0,92 3,5 -1,47 2,50 1
G 0,84 421 0,08 0,88 2,5 -1,01 2,00 1
Daca se urmareste exprimarea caracteristicii mecanice a actionarii sub

forma (8.1), în relatia (8.8,a), va trebui luata în considerare dependenta dintre
turatia (ni) si alunecarea (si) de regim i a motorului, precum si turatia de sincronism
(no) a acestuia. Astfel, pentru frecventa si tensiune nominala, relatia dintre aceste
marimi este:
si = 1- ( ni / n0) (8.10)
În cazul general, daca pentru M regimuri de functionare se dispune de o
serie de date (constituita din M perechi de valori cuplu rezistent-alunecare de
regim i), coeficientii ck, cv si z ai caracteristicii mecanice din relatia (8.9), se pot
obtine tot prin metoda celor mai mici patrate.
8.4.2. MOTOARE PENTRU ANTRENAREA MECANISMELOR DIN
INSTALATII DE SERVICII PROPRII
8.4.2.1. Motoare asincrone (MAS)
Motorul asincron cu rotorul în scurtcircuit este cel mai utilizat motor
electric în instalatiile serviciilor proprii.
Simplitatea constructiei face ca aceste motoare sa fie sigure în functionare
si sa necesite o întretinere usoara. Tot din cauza simplitatii constructiei, motoarele
asincrone sunt cele mai ieftine dintre toate tipurile de motoare existente.
Pornirea lor se poate face fara dispozitive de pornire, prin simpla aplicare a
tensiunii la înfasurarea statorului. Aceasta permite ca, în anumite situatii, sa nu fie
deconectate de la retea la disparitia sau la scaderea tensiunii si, ca urmare, la
reaparitia tensiunii, sa reporneasca fara a fi nevoie de vreo interventie. Principalele
dezavantaje ale motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit sunt:
curentul mare absorbit la pornire; acesta poate atinge valori de 6-10 ori
valoarea curentului nominal, ceea ce duce la supraîncarcarea cailor de
alimentare, în cazul pornirii motoarelor de putere mare sau în cazul pornirii
simultane a unui numar mare de motoare;
cuplul de pornire al motorului este mai mic decât cel nominal; aceasta
exclude posibilitatea folosirii lui la mecanismele care necesita cupluri de
pornire mari;
motoarele în executie normala nu au dispozitive de reglare a turatiei.
Marirea cuplului de pornire si micsorarea curentului de pornire se

realizeaza prin îmbunatatirea constructiei rotorului, realizându-l cu dubla colivie
sau cu bare înalte.
Variatia controlata a frecventei de alimentare a MAS este din ce în ce mai
des utilizata în actionarile electrice, pentru a efectua un reglaj al vitezei de rotatie a
motoarelor. Acest mod de variatie a turatiei nu este însa posibil decât atunci când
motorul este alimentat de la o instalatie speciala, de exemplu, în instalatiile
moderne, prin utilizarea convertizoarelor statice de frecventa (fig.8.7,a).
Convertizoarele statice de frecventa (CSF) sunt echipamente electronice de
putere, care realizeaza dintr-o retea trifazata de frecventa si tensiune fixe, un sistem
trifazat având frecventa si tensiunea variabile. Reteaua de frecventa continuu
variabila obtinuta la iesire este aplicata motorului de curent alternativ,
modificându-i-se atât turatia de sincronism, cât si cea de lucru.
Variatia turatiei motorului asincron cu rotor în colivie comandat prin
convertizor de frecventa se bazeaza pe obtinerea în întrefierul acestuia a unui câmp
magnetic învârtitor cu viteza variabila, prin varierea corelata a amplitudinii
tensiunii trifazate si a frecventei. Viteza variatiei trebuie limitata în scopul evitarii
desprinderii masinii la depasirea alunecarii corespunzatoare cuplului maxim
dezvoltat de motor .
Se stie ca fluxul magnetic din motor si cuplul maxim al motorului sunt
aproximativ proportionale cu raportul U/F.
Caracteristica de variatie a turatiei motoarelor se poate realiza la un cuplu
aproximativ constant, într-un domeniu partial sau total de variatie a frecventei (în
functie de alegerea caracteristicii U/F). Pentru a se realiza, de exemplu, conditia
functionarii motorului asincron la cuplu învârtitor constant, trebuie ca tensiunea
aplicata motorului sa varieze proportional cu frecventa, deci trebuie îndeplinita
conditia:
U/F = constant.
În practica, apare necesitatea unor abateri de la aceasta conditie, pe de o

parte ca urmare a faptului ca fierul este saturat în oarecare masura, iar pe de alta
parte, deoarece conditiile de racire ale masinii se modifica cu variatia vitezei de
rotatie. Mentinerea unui raport U/F constant pâna la atingerea tensiunii maxime la
iesirea convertizorului (practic tensiunea nominala de alimentare a MAS),
determina un flux magnetic constant în masina, obtinându-se deci o caracteristica a
cuplului motor Cm(n), de amplitudine constanta (Cmaxim = constant) (fig.8.7,b).
a b
Fig.8.7. Schema de reglare a vitezei motorului

asincron, care utilizeaza un convertizor static de
frecventa (a); caracteristicile mecanice ale
motorului pentru diferite frecvente de alimentare
(b); caracteristicile MAS alimentate la frecventa
variabila (c).
În punctul nominal de functionare a actionarii, motorul fiind alimentat la

frecventa nominala si la tensiunea nominala va furniza puterea maxima de durata
(nominala). La cresterea frecventei peste valoarea nominala, tensiunea de iesire
nemaiputând fi crescuta, fluxul masinii scade; în consecinta, puterea actionarii
ramâne constanta, iar cuplul disponibil la arbore scade hiperbolic, conform
fig.8.7,c.
La frecvente scazute de alimentare, rezistenta înfasurarii statorice devine

de acelasi ordin de marime cu reactanta de magnetizare, ceea ce face ca aceasta
reactanta sa nu mai poata fi neglijata; ca urmare a acestui fapt, pentru a mentine
fluxul în întrefier constant, variatia tensiunii cu frecventa nu mai este liniara si, sub
frecvente de aproximativ 15 Hz, se mentine constanta (fig.8.7,c).
Functionarea instalatiei la turatii (frecvente) reduse de lucru conduce la o
înrautatire a ventilatiei proprii, fiind necesara o ventilatie fortata sau
supradimensionarea motorului.
Mai economica este solutia folosirii unui motor cu turatie nominala mai
mica (numar mai mare de poli), care ofera si avantajele obtinerii unui cuplu util
mai mare, precum si a unui randament mai bun al convertizorului (la frecvente
joase, pierderile în circuitele de comutatie sunt mai reduse ).
În cazul în care aplicarea metodelor de mai sus nu este posibila, în zona
frecventelor mici, trebuie redus cuplul la arborele motorului (ventilatia acestuia
devine insuficienta) sau trebuie stabilita limita inferioara de frecventa, la care se
poate functiona din punct de vedere a încalzirii. Aceasta limita se afla la intersectia
dintre caracteristica motorului alimentat prin convertizor cu caracteristica mecanica
a mecanismului antrenat.
Probleme pot sa apara mai ales la mecanismele la care cuplul rezistent este
independent de turatie (z=0), pentru ca la cele la care cuplul rezistent scade pe
masura ce scade turatia (pompe si ventilatoare), exista rezerve mai mari în ceea ce
priveste puterea disponibila pe un domeniu relativ larg de variatie a turatiei, nefiind
în general necesara introducerea unei ventilatii independente.
Pentru alimentarea motoarelor din seria normala la o turatie (frecventa)
superioara celei nominale, este necesar acordul constructorului motorului.
Motoarele din seria normala admit supraturatii de maxim 20%, timp de 2 minute
cel mult. Pentru utilizarea motoarelor la tensiune superioara celei nominale este de
asemenea necesar acordul fabricantului MAS.
Alegerea si adaptarea convertizorului de frecventa se face în functie de
caracteristica de sarcina corespunzatoare, tensiunea si turatia nominala a
motoarelor electrice, gama necesara de variatie a frecventei, numarul de motoare
actionate cu acelasi convertizor care pornesc simultan, cerintele privind siguranta
în functionare, gabaritul si masa, compatibilitatea electromagnetica, costul.
Eficienta folosirii dispozitivelor reglabile pentru mecanisme actionate
electric se determina în principal prin posibilitatea cresterii randamentului si deci,
prin asigurarea unei economii de energie electrica, prin posibilitatea de optimizare
a proceselor tehnologice, precum si prin crearea unor conditii de automatizare
complexa a acestor procese.
Un motor asincron cu rotorul în scurtcircuit, asociat cu un convertizor
static de frecventa, formeaza un echipament electric de actionare cu turatie
reglabila în limite largi. Prin utilizarea unor astfel de sisteme de actionare, se pot
obtine importante economii de energie la utilizatori, cu toate efectele economice si
sociale care decurg din aceasta.
În plus, apar si alte avantaje, ca de exemplu, micsorarea solicitarilor

electrice, mecanice si termice, care sunt foarte mari în cazul pornirii directe.
Reducerea curentului de pornire a motoarelor asincrone (Ip/In este de ordinul 1 la
pornirea prin convertizor, în loc de 5…7 la pornirea directa) permite de asemenea o
dimensionare mai economica a circuitului electric de alimentare a motorului.
Introducerea actionarilor electrice cu turatie reglabila este favorizata de progresele
înregistrate în ultima vreme în domeniul electronicii de putere.
Utilizarea convertizoarelor statice de frecventa ridica însa unele probleme
de compatibilitate electromagnetica, întrucât aceste convertizoare sunt surse de
regim deformant atât la intrare, cât si la iesire.
Motorul asincron cu rotorul bobinat se porneste cu ajutorul unui reostat,
care se conecteaza în circuitul rotorului, si a carui rezistenta se scoate treptat din
circuit, pe masura ce motorul se accelereaza. Când motorul atinge turatia nominala,
rezistenta reostatului se scoate complet din circuit si motorul functioneaza ca un
motor cu rotorul în scurtcircuit.
Introducerea, la pornire, a unei rezistente în circuitul rotorului permite sa se
micsoreze curentul de pornire (pâna la valoarea de 2-3 ori curentul nominal) si sa
se mareasca cuplul de pornire pâna la valoarea cuplului maxim. Necesitatea
introducerii unei rezistente în circuitul rotorului la pornire constituie dezavantajul
principal al motorului cu rotorul bobinat. Daca motorul s-a frânat sau s-a oprit, ca
urmare a scaderii tensiunii în retea, pentru pornirea lui este necesar ca reostatul sa
fie trecut în pozitia de pornire. Aceasta se poate face fie automat si în acest caz
motorul poate sa ramâna conectat la retea, fie manual si, în acest caz, motorul
trebuie sa se deconecteze în mod automat la scaderi mai importante de tensiune.
Trecerea automata a motorului în pozitia de pornire, la scaderea tensiunii,
urmata de o pornire automata, necesita instalatii complicate si costisitoare. Întrucât
deconectarea mecanismelor la scaderea tensiunii este inadmisibila pentru
mecanisme principale, rezulta ca nu se pot utiliza astfel de motoare pentru
antrenarea acestor mecanisme.
În afara de aceasta, prezenta inelelor colectoare si a reostatului de pornire
complica exploatarea motorului, micsoreaza siguranta de functionare a acestuia si-l
mareste costul. De aceea, în centralele electrice moderne motoarele cu rotorul
bobinat nu se mai folosesc.
8.4.2.2. Motoare sincrone
Se folosesc destul de rar pentru antrenarea mecanismelor serviciilor
proprii.
Principalul avantaj al acestor motoare consta în faptul ca ele pot genera
putere reactiva si în consecinta se pot reduce pierderile de putere activa provocate
de circulatia puterii reactive. Acest avantaj este limitat în cadrul serviciilor proprii,
deoarece motoarele sunt amplasate foarte aproape din punct de vedere electric de
generatoarele centralei. În afara de aceasta motoarele sincrone nu permit variatia
turatiei mecanismelor decât prin instalatii intermediare.În plus, prezenta
excitatricei cu colector introduce în schema un element cu siguranta redusa.
În ultimul timp, datorita simplificarii schemelor de pornire si protectie,

maririi sigurantei de functionare si reducerii costului de fabricatie, a devenit
rentabila folosirea motoarelor sincrone de mare putere. Folosirea motoarelor
sincrone înseamna si un randament mai mare ca al celorlalte tipuri de motoare si
posibiltatea de îmbunatatire a stabilitatii de functionare a serviciilor proprii în cazul
scaderilor de tensiune în timpul avariilor, prin folosirea fortarii excitatiei .
8.4.2.3. Motoare de curent continuu
Avantajul principal al motoarelor electrice de curent continuu, în special al
motoarelor cu excitatia în derivatie, consta în faptul ca ele permit sa se realizeze,
cu pierderi mici de energie, reglarea în limite largi a turatiei mecanismelor.
Motoarele electrice de curent continuu prezinta însa o serie de dezavantaje
importante. Punctul slab al acestor motoare este colectorul, care necesita o
întretinere permanenta si foarte îngrijita. Un alt dezavantaj al motoarelor de curent
continuu consta în faptul ca necesita surse de alimentare în curent continuu, deci
fie de la un redresor, fie de la bateria de acumulatoare, ceea ce mareste costul
instalatiei. Costul motoarelor de curent continuu este mai mare în comparatie cu
cel al celorlalte tipuri de motoare.
Motoarele de curent continuu se folosesc la actionarea transportoarelor de
combustibil sub forma de praf în centralele pe carbune, unde este necesara reglarea
turatiei în limite largi.Motoarele de curent continuu se utilizeaza, de asemenea,
pentru antrenarea pompelor de ulei de ungere si etansare, de rezerva, în cazul
opririi turbogeneratoarelor pe timp de avarie deoarece alimentarea lor se poate face
direct de la bateria de acumulatoare.
8.4.3. COMPORTAREA MOTOARELOR ASINCRONE

ÎN CONDITII NENOMINALE DE FUNCTIONARE
Functionarea motoarelor electrice asincrone (MAS) în conditiile alimentarii
cu energie electrica cu abateri ale frecventei si/sau tensiunii fata de valorile
nominale, precum si cu un grad de încarcare la arbore diferit de cel nominal poate
avea consecinte tehnico-economice importante, ca de exemplu:
efecte asupra productivitatii mecanismului antrenat (exprimate de exemplu
prin influenta asupra debitului unei pompe sau a unui ventilator);
efecte asupra randamentului ansamblului motor-mecanism antrenat,
respectiv, asupra cererii de putere si energie de la reteaua electrica de
alimentare (exprimate, de exemplu, prin influenta asupra caracteristicilor
statice de sarcina sau a celor energetice);
implicatii asupra sigurantei în functionare a ansamblului cinematic studiat
(uzura, dificultati la pornire si/sau autopornire pentru motorul electric de
antrenare etc.).
Implicatiile abaterilor de tensiune si/sau de frecventa asupra motoarelor

asincrone sunt dependente de tipul mecanismului antrenat si de cuplul rezistent, pe
care acesta îl opune la arborele motorului de antrenare.
În vederea studierii comportarii tehnico-economice a actionarilor electrice
în conditii nenominale de functionare, precum si pentru alegerea celor mai potrivite
metode de compensare si reglaj, o importanta deosebita o prezinta cunoasterea
unor expresii analitice pentru diversele caracteristici de functionare ale
ansamblului motor electric-mecanism antrenat exprimate în functie de turatie,
respectiv, de nivelul de frecventa (f=F/50) si/sau de tensiune (u=U/Un) aplicat la
bornele motorului, în conditiile în care se cunoaste cuplul rezistent opus de
mecanism la arborele motorului electric de antrenare.
Turatia de sincronism a motorului este proportionala cu nivelul de
frecventa aplicat motorului. Daca frecventa de alimentare a motorului se modifica
fata de valoarea nominala, luând valoarea f.Fn, se modifica si turatia de sincronism
a motorului, care ia valoarea f.no, unde n0 reprezinta turatia de sincronism,
corespunzatoare frecventei nominale. Între noua alunecare (s) a motorului si noua
sa turatie de regim ( n) va exista relatia:
si =1- ( n / f . n0) = ( f - kn0 )/ f, în care: kn0 = n / n0 (8.11)
În acelasi timp se modifica si reactantele motorului, care depind de
frecventa. La motoarele asincrone cu rotor bobinat/cu colivie având barelede
sectiune circulara, parametrii rotorici se considera independenti de alunecare.
La alte tipuri de motoare asincrone, cum ar fi motoarele având colivia
rotorica cu bare înalte, precum si la motoarele cu dubla colivie, prezenta efectului
pelicular impune considerarea dependentei parametrilor rotorici de alunecare.
Totusi, în domeniul alunecarilor mici, deci pentru alunecari cuprinse între
zero si alunecarea corespunzatoare cuplului maxim dezvoltat de motor (smax),
influenta refularii curentului în rotor poate fi neglijata.
Prin urmare, în domeniul de uzual admis pentru variatia variabilelor f si u,
alunecarea de regim variaza relativ putin (0 < s < smax) si, deci, pentru toate
tipurile de MAS, parametrii rotorici pot fi considerati în cele ce urmeaza
independenti de alunecare.
În figura 7.8 este prezentata variatia caracteristicii mecanice a unui motor
electric asincron, pentru diferite valori ale tensiunii aplicate statorului.
Valoarea cuplului maxim, dezvoltat de motor, depinde de patratul tensiunii de
alimentare, si corespunde aceleeasi valori a alunecarii (smax), ca si în conditiile
alimentarii statorul ui cu tensiune nominala (u=1).
În tabelul 7.2 este sintetizat modul în care variaza principalii parametri ai
MAS în functie de tensiunea de alimentare a motorului.
Variatia frecventei de alimentare a MAS determina o variatie a cuplului
maxim dezvoltat de motor si a valorii alunecarii maxime corespunzatoare.
Tabelul 8.2
Comportarea motoarelor asincrone de uz general la
variatia tensiunii de alimentare si frecventa nominala
Parametrul MAS Influenta
U Un U Un
Cuplul de pornire
Variaza aproximativ proportional cu patratul tensiunii
Cuplul maxim
Curentul de
magnetizare scad cresc
Inductia magnetica
Pierderile în fier
Curentul rotoric creste scade
Curentul statoric creste (*) sau scade (**) scade (*) sau creste (**)
Pierderile totale cresc (*) sau scad (**) scad (*) sau cresc (**)
Temperatura în creste din cauza cresterii:
înfasurari timpului de pornire pierderilor în fier
Turatia scade creste
Puterea activa absorbita
în general scad (***) cresc
Puterea reactiva
absorbita
(*) - pentru motoarele cu încarcare la arbore relativ apropiata de cea nominala;
(**) - pentru motoarele slab încarcate la arbore (sub 40-50%);
(***) - pentru motoarele de putere mijlocie si mare, încarcate la sarcina nominala si care
antreneaza mecanisme cu cuplu constant la arbore, poate sa creasca putin.
Tabelul 8.3.
Comportarea motoarelor asincrone la variatia frecventei de alimentare si tensiune nominala
Influenta
Parametrul MAS
F Fn F Fn
Cuplul de pornire variaza invers proportional cu patratul frecventei
Cuplul maxim
Curentul de magnetizare
Inductia magnetica cresc scad
Pierderile în fier
Curentul rotoric scade creste
Curentul statoric scade (*) sau creste (**) creste (*) sau scade (**)
Pierderile totale ramân aproximativ constante
Turatia variaza direct proportional cu frecventa
Puterea activa absorbita variaza aproximativ direct proportional cu frecventa
Puterea reactiva absorbita scade sau creste în functie de încarcarea motorului la arbore
(*) - pentru motoarele cu încarcare la arbore relativ apropiata de cea nominala;
(**) - pentru motoarele slab încarcate la arbore (sub 40 - 50 %).
Pentru u = 1, se poate scrie:

Cmax smax (8.11)
C max, f ; s max, f
f2 f
în care: Cmax si smax reprezinta cuplul de rasturnare al MAS si alunecarea
corespunzatoare pentru conditii nominale de alimentare (f=u=1).
Din figura 8.9 se poate observa ca scaderea frecventei duce la marirea
cuplului maxim dezvoltat de motor si la scaderea turatiei MAS.
În tabelul 8.3 este sintetizat modul în care variaza principalii parametri ai
MAS în functie de frecventa de alimentare a motorului.
Fig.8.8. Variatia cuplului motorului asincron Fig.8.9. Variatia cuplului motorului asincron în
în functie de turatie (alunecare) pentru functie de turatie pentru diverse frecvente de
diverse tensiuni la bornele motorului si alimentare si tensiune nominala
frecventa constanta. la bornele motorului.
Motoare alimentate la f si u variabile, care antreneaza mecanisme

cu caracteristica mecanica dependenta de turatie (frecventa) la o putere z 0. Într-
o prima aproximatie, influenta tensiunii asupra turatiei si deci a cuplului rezistent,
poate fi neglijata, în comparatie cu influenta exercitata de frecventa, prin urmare
caracteristica mecanica poate fi pusa sub forma:
cr = ck + cv . f z .
În cazul mecanismelor având cuplul rezistent de tip „ventilator”, deci
dependent de puterea a doua a frecventei, scaderea tensiunii si chiar a frecventei de
alimentare, afecteaza mai putin turatia decât la mecanismele cu cr constant ( z = 0 ),
deoarece cuplul rezistent scade o data cu cresterea alunecarii.
Scaderea cererii de putere activa a MAS de la reteaua de alimentare, prin
scaderea frecventei, respectiv, a tensiunii, este mai accentuata decât la motoarele
cu cr constant, iar în ceea ce priveste puterea reactiva absorbita de la retea, cererea
este de asemenea mai mica, mai ales la motoarele bine încarcate.
La motoarele slab încarcate, pentru f < 1 si u > 1, cererea de reactiv este

ceva mai mare decât în regimul de referinta [28]. Rezulta deci ca la mecanismele
cu caracteristica ventilator, reducerea cererii de putere electrica de la sistem prin
reducerea frecventei de alimentare, afecteaza mai putin productivitatea
mecanismelor antrenate decât în cazul mecanismelor cu cr constant, întrucât,
pentru aceeasi valoare a lui f, cererea de putere se reduce într-o proportie mai mare
fata de cazul de referinta, în conditiile unei reduceri mai mici a turatiei de lucru.
Caracteristicile de exploatare ale masinilor centrifuge, care lucreaza în
regim de contrapresiune ( Hst > 0 ), se deosebesc destul de mult de cele obtinute
pentru presiune statica nula; forma functiilor prin care se pot aproxima aceste
caracteristici depinde si de gradul de încarcare la arbore din regimul de referinta
(crn). Pentru exemplificare, au fost studiate urmatoarele mecanisme din instalatia de
servicii proprii a unui grup de 50 MW/lignit:
electropompa de alimentare cu apa (EPA) a cazanului (3800 kW,
3000 rot/min), pentru diferite valori ale sarcinii statice, exprimate în
unitati relative prin raportare la sarcina totala corespunzatoare regimului
nominal de functionare a pompelor (Hst* = 0,7 ... 0,9 ), dupa cum urmeaza:
caz A: Hst* 0,7; crn = 0,961;
caz B: Hst* 0,8; crn = 0,960;
caz C: Hst* 0,9; crn = 0,955;
electropompele de circulatie (EPC), aferente turbinei (2x400 kW,
600 rot/min), în ipoteza existentei sau absentei turnului de racire, precum si
în diferite alte ipoteze privind diametrul rotorului pompei si numarul
pompelor care functioneaza în paralel, dupa cum urmeaza:
caz D: 2EPC 720 mm, Hst* 0,4; crn = 0,930;
caz E: 1EPC 720 mm, Hst* 0,6; crn = 0,970;
caz F: 2EPC 630 mm, Hst* 0,7; crn = 0,582;
caz G: 1EPC 630 mm, Hst* 0,8; crn = 0,549;
ventilatoarele de aer ale cazanului (VA), în diferite ipoteze privind numarul
si turatia ventilatoarelor, care lucreaza în paralel pe aceeasi retea (1000/500
kW, 1000/750 rot/min), precum si în diverse ipoteze de reglare a debitului
prin ventilele de aspiratie pentru u < 1:
caz H: 2VA 1000 rot/min, Hst* = 0; crn = 0,665;
caz J : 1VA 750 rot/min, Hst* = 0; crn = 0,537;
ventilatoarele de gaze ale cazanului (VG), în diferite ipoteze, privind
numarul si turatia ventilatoarelor, care lucreaza în paralel pe aceeasi retea
(800/400 kW, 750/600 rot/min), precum si în diferite ipoteze privind
unghiul de înclinare a paletelor rotorice:
caz K: 2VG 750 rot/min, Hst* = 0, = +10°; crn = 0,856;
caz L: 1VG 600 rot/min, Hst* = 0, = -60°; crn = 0,260;
a b
Fig.8.10. Variatia puterilor (u.r.) absorbite de la retea de motoarele de antrenare ale
principalelor mecanisme de servicii proprii ale unui grup de 50MW/lignit pentru
diverse frecvente si tensiune nominala la borne.
a b
Fig.8.11. Variatia puterilor (u.r.) absorbite de la retea de motoarele de antrenare
ale principalelor mecanisme de servicii proprii ale unui grup de 50MW/lignit
pentru diverse tensiuni la borne si frecventa nominala.
Fig.8.12. Variatia curentului (u.r.) absorbit de la retea de motoarele de antrenare ale principalelor
mecanisme de servicii proprii ale unui grup de 50MW/lignit pentru diverse tensiuni la borne si
frecventa nominala. Zona hasurata reprezinta domeniul suprasarcinilor.
morile de carbune tip ventilator (1000 kW/1000 rot/min), care lucreaza în

diverse ipoteze privind gradul de umplere a morii ( B/BM ):
caz M: B/BM = 50 %; crn = 0,463;
caz N: B/BM = 70 %; crn = 0,572;
caz R: B/BM = 100 %; crn = 0,657.
Dupa cum se poate observa din fig.8.10,a, electropompele de alimentare cu

apa ale caz anului sunt foarte sensibile la scaderea frecventei de alimentare, puterea
activa absorbita de la retea depinzând de nivelul frecventei la puterea 4 - 6.
Variatia tensiunii de alimentare influenteaza relativ putin cererea de putere
activa de la retea, în anumite situatii fiind chiar neglijabila (fig.8.11,a).
În conditiile unei functionari îndelungate a motoarelor la tensiune scazuta,
durata de serviciu se reduce ca urmare a degradarii izolatiei, din cauza curentilor
statorici si rotorici majorati. Statisticile de avarie arata ca în circa 50% din cazuri,
defectele la MAS sunt provocate de cauze de natura termica, 30% fiind produse de
suprasarcini. Trebuie remarcat faptul ca, în unele cazuri, mai ales pentru utilajele
care functioneaza cu încarcari la arbore apropiate de cele nominale, domeniul de
variatie a tensiunii în nodul comun de alimentare trebuie limitat inferior, deoarece
scaderea tensiunii de alimentare a motorului sub aceasta limita ar conduce la
cresteri inacceptabile ale curentului statoric peste valoarea sa nominala (fig.8.12)
si, deci, la cresterea uzurii motorului.
Astfel, pentru cazurile studiate, domeniul de variatie a tensiunii pe barele
de alimentare ale instalatiei de servicii proprii trebuie limitat dupa cum urmeaza:
cazul A: u > 0,9; cazul B: u > 0,95; cazul C: u > 0,9;
cazul D: u > 0,9; cazul E: u > 0,95; cazul K: u > 0,9 .
Evident, pentru mai multe

receptoare, care functioneaza pe aceeasi
bara, domeniul de variatie a tensiunii pe
aceasta bara va fi impus de consumatorul
cel mai restrictiv. În publicatia CEI 34-1
sunt stabilite normele privind abaterile de
frecventa si tensiune, admisibile la bornele
motoarelor electrice în regim de lunga,
respectiv, de scurta durata (fig. 8.13).
Fig.8.13. Domeniul admisibil de variatie al

frecventei si tensiunii la bornele motoarelor, conform
normelor CEI (1,0 - punctul corespunzator alimentarii
motorului în conditii nominale).
În conformitate cu recomandarile CEI, motoarele trebuie sa fie capabile sa

dezvolte cuplul nominal în regim de lunga durata, pentru variatii ale frecventei si
tensiunii de alimentare situate în domeniul hasurat (zona A) de pe fig.8.13.
În aceste conditii, supratemperaturile pot fi mai mari decât în regim
nominal de alimentare (f=u=1); în domeniul nehasurat, marcat pe fig.8.13 cu B,
motorul trebuie sa dezvolte cuplul nominal în regim de scurta durata ( 60 sec.).
Supratemperaturile vor fi mai mari decât pentru functionarea în zona A si, din acest
motiv, nu este recomandabila functionarea de durata în domeniul B de variatie a
frecventei si tensiunii.
8.5. SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU ALIMENTAREA
SERVICIILOR PROPRII ALE CENTRALELOR ELECTRICE
8.5.1. CONSIDERATII GENERALE

La conceperea schemelor de alimentare cu energie electrica a serviciilor
proprii trebuie avute în vedere câteva principii simple:
schema trebuie sa asigure fiecarui receptor siguranta ceruta de categoria în
care acesta este inclus;
schema trebuie sa fie simpla, clara, usor de supravegheat si exploatat;
alimentarea serviciilor proprii sa fie cât mai putin afectata de avariile din
centrala si din sistemul electroenergetic si sa permita reluarea cât mai
rapida a functionarii centralei;
caile de alimentare normala si cele de alimentare de rezerva trebuie sa fie
cât mai independente.
Schemele serviciilor proprii ale centralelor electrice desi sunt foarte

diverse, au o serie de caracteristici comune, având în vedere faptul ca ele trebuie sa
asigure alimentarea unor consumatori foarte importanti.. În marea lor majoritate,
aceste scheme au incluse câteva masuri esentiale pentru realizarea unei sigurante
corespunzatoare, al carui scop final este functionarea continua a centralei:
statiile de servicii proprii, mai ales cele de medie tensiune au scheme de
conexiuni simple, de regula, cu un singur sistem de bare colectoare; în
acest fel se evita încarcarea schemelor cu elemente care constituie
potentiale surse de avarii; în sistemul de servicii proprii iesirea din
functiune a unui sistem de bare colectoare va avea asupra functionarii
centralei acelasi efect fie ca statia are un sistem de bare colectoare, fie ca
are doua;
pentru a se evita scoaterea din functiune a centralei în cazul unor defecte
ale barei colectoare în statiile de servicii proprii se practica pe scara foarte
larga sectionarea sistemului de bare colectoare asociata cu rezervarea
tehnologica a mecanismelor de servicii proprii; cu alte cuvinte,
mecanismele importante ale serviciilor proprii, a caror întrerupere în
alimentare afecteaza centrala, au cel putin dubluri alimentate cu energie
electrica de la sectii diferite de bare;
în acest fel o iesire din functiune a unei sectii de bare va avea ca efect
întreruperea alimentarii unor consumatori importanti, dar fiind prevazute
rezerve tehnologice, alimentate de la alte sectii de bare, functionarea
centralei nu va fi esential afectata;
toate sectiile de bare colectoare de servicii proprii la care sunt racordati
consumatori importanti au o cale de alimentare normala si o cale de
alimentare de rezerva; trecerea de pe calea normala pe calea de rezerva si
invers se face în mod automat folosind o instalatie care la noi în tara se
numeste anclansarea automata a rezervei (AAR);
întrucât pot aparea pauze de tensiune (de exemplu, din cauza functionarii
AAR) este necesara asigurarea autopornirii motoarelor care antreneaza
mecanisme importante racordate la sectiile de bare colectoare folosind
motoare capabile sa autoporneasca dupa o pauza de tensiune si
dimensionând corespunzator caile de alimentare cu energie electrica
normala si de rezerva.
Schemele de alimentare cu energie electrica a serviciilor proprii depind

destul de mult de puterea nominala a generatoarelor, asa cum depind si schemele
instalatiilor de evacuare a energiei din centrala (vezi capitolul 7). Ca urmare, în
cele ce urmeaza ele vor fi grupate în doua mari categorii: pentru centrale cu grupuri
de putere relativ mica (sub 50 MW) si pentru centrale cu grupuri de puteri mari, de
ordinul sutelor de megawati. Totodata, se vor face particularizari pentru centrale cu
consumuri mici ale serviciilor proprii (CHE) sau pentru centrale cu probleme
speciale de securitate, cum sunt cele nucleare.
8.5.2. SCHEME DE PRINCIPIU ALE SERVICIILOR PROPRII PENTRU
CENTRALE CU GENERATOARE DE PUTERE RELATIV MICA
Trebuie reamintit ca, la acesta categorie de centrale este caracteristica
existenta unor statii de medie tensiune pentru evacuarea energiei din centrala, în
multe cazuri statia de evacuare având aceeasi tensiune ca si generatoarele.
Pentru centralele cu statii de evacuare la tensiunea generatoarelor
alimentarea normala a serviciilor proprii se face din statia de medie tensiune
folosita pentru evacuarea energiei.
Un prim exemplu este prezentat în figura 8.14 si se refera la o centrala
echipata cu grupuri de putere mica (câtiva megawati).
În sistemul de servicii proprii al unei astfel de centrale este de asteptat sa
existe putine receptoare de mare putere care sa necesite o alimentare la medie
tensiune (6 kV). Ca urmare, schema de principiu a serviciilor proprii include doar
statii de servicii proprii de joasa tensiune alimentate prin transformatoare din statia
principala a centralei; eventualele motoare de 6 kV vor fi alimentate direct din
aceeasi statie.
De remarcat faptul ca alimentarea de rezerva a unei sectii de joasa tensiune se
face de la o sectie vecina, ceea ce necesita dimensionarea caii normale de
alimentare a unei sectii astfel încât sa asigure cu energie ambele sectii.
Se spune în acest caz ca rezerva unei sectii este „ascunsa” în dimensionarea

corespunzatoare a caii normale a unei sectii vecine; pe scurt se foloseste denumirea
de rezerva ascunsa.
Solutia din figura 8.14 poate fi aplicata si în cazul grupurilor de mica
putere cu generatoare având la borne o joasa tensiune, caz în care se foloseste
transformator de bloc pentru a racorda generatorul la statia de medie tensiune
În cazul în care exista mai multe motoare de 6 kV este necesara realizarea
unor statii de 6 kV de servicii proprii.
Statie de evacuare a
energiei din centrala
Transformatoare
M~ de servicii proprii M~
6/0,4 kV
Motor de 6 kV Motor de 6 kV
de s,p. de s,p.
G JT Sectii de JT G
~ ~
AAR
Fig.8.14. Schema de principiu de alimentare a serviciilor proprii ale unei centrale
cu grupuri de mica putere
În figura 8.15 este prezentata o schema pentru o centrala cu grupuri de

puteri ceva mai mari având însa tot o singura statie de medie tensiune de evacuare
a energiei. Fiecare grup va avea câte o statie de servicii proprii de bloc alimentata
din statia principala a centralei.
Daca statia este de 6 kV alimentarea se va face printr-o linie electrica, de
regula, în cablu sau prin bobine limitatoare, daca curentii de scurtcircuit sunt prea
mari.
Daca statia principala are o alta medie tensiune decât cea folosita în
serviciile proprii atunci alimentarea se va face printr-un transformator. Si în acest
caz se poate folosi rezerva ascunsa, statiile de servicii proprii de bloc rezervându-
se una pe alta. Pentru ca centrala este destul de mica nu mai este necesara
prevederea unei statii separate pentru alimentarea serviciilor proprii generale,
acestea fiind repartizate pe statiile de servicii proprii de bloc.
Legatura cu sistemul Legatura cu sistemul
Statie de
6-10 kV evacuare a 6-10 kV
Cai de alimentare
normala si rezerva a
serviciilor proprii
Sectii de 6 kV
G 6 kV
servicii G
~ AA ~
R
Transformatoar
de 6/0,4 kV
M~ M~
Motoare de 6 kV Motoare de 6 kV
de s,p. de s,p.
Fig.8.15. Schema de principiu pentru alimentarea serviciilor proprii ale unei centrale
cu o statie de evacuare la tensiunea generatoarelor
În figura 8.16 este prezentata o schema de principiu care se practica pentru

centrale cu grupuri pâna în 50 MW, cu o statie la tensiunea generatoarelor si o
statie de tensiune mai mare folosita pentru legatura cu sistemul.
Statiile de 6 kV de servicii proprii de bloc sunt alimentate normal prin linii
de legatura (cabluri) din statia de medie tensiune de evacuare a energiei. De
remarcat sectionarea barelor colectoare de servicii proprii pentru marirea
continuitatii în alimentarea consumatorilor, sectionare care trebuie asociata cu
rezervarea tehnologica.
La fiecare sectie de bare de 6 kV sunt racordate motoare de 6 kV si
transformatoare de 6/0,4 kV pentru alimentarea sectiilor de bare colectoare de
joasa tensiune nefigurate în desen. Rezervarea fiecarei sectii de bare se face dintr-o
statie de rezerva alimentata printr -un transformator din statia de înalta tensiune.
Statia de servicii proprii de rezerva poate fi folosita si pentru alimentarea
serviciilor proprii generale.
Alimentarea normala a serviciilor proprii de bloc din statia de medie

tensiune permite ca la pornirea sau oprirea grupului serviciile proprii sa fie
alimentate pe calea normala, calea de rezerva fiind folosita doar la avarierea caii
normale.
Daca nivelul curentilor de scurtcircuit pe statiile de servicii proprii de bloc
este prea mare, pe calea normala se pot intercala bobine limitatoare. În ultimul
timp, progresele în constructia echipamentului de medie tensiune au permis ca
aceste bobine sa fie mai rar folosite.
De asemenea, daca tensiunea statiei de medie tensiune de evacuare este
diferita de 6 kV, atunci linia în cablu de alimentarea a sectiilor de servicii proprii
de bloc trebuie înlocuita cu transformator.
8.5.3. SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU SERVICII PROPRII ALE

CENTRALELOR CU BLOCURI GENERATOR-TRANSFORMATOR
S~
110 kV
Transforma Transformator de
toare de servicii proprii de
rezerva si
generale
6 kV 6 kV
s.p. rezerva
si generale
6 kV
G~ a) G~ b) c)
s.p.bloc 6 kV s.p.bloc 6 kV
AAR AAR AAR AAR
Fig.8.16. Schema de principiu privind alimentarea serviciilor proprii ale unei centrale cu grupuri mici
si doua statii de evacuare a energiei electrice
Principalul element caracteristic acestei categorii de scheme o constituie

alimentarea normala a serviciilor proprii de bloc direct de la bornele generatorului
(figura 8.17). În functie de tensiunea nominala a generatorului, alimentarea se
poate face printr-un cablu (figura 8.17,a), printr-o bobina limitatoare(figura 8.17,b)
sau prin transformator(figura 8.17,c).
Având în vedere ca folosirea blocurilor generator-transformator se face cel
mai frecvent în cazul generatoarelor de puteri mari, tensiunea la borne este, de
regula, mai mare ca 6 kV si, ca urmare, solutia cea mai utilizata este cea din figura
8.17,c; în cele ce urmeaza toate referirile se vor face la aceasta solutie.
6 kV 6 kV 6 kV
G~ G~ G~
6 kV 6 kV 6 kV
Statie s.p. de bloc Statie s.p. de bloc Statie s.p. de bloc
Fig.8.17. Calea de alimentare normala a serviciilor proprii de bloc pentru centrale cu blocuri
generator-transformator
Cu câteva exceptii, care vor fi prezentate mai târziu, nu se prevad nici un

fel de aparate de comutatie în zona bornelor generatorului, inclusiv pe legatura spre
transformatorul de servicii proprii. În acest fel transformatorul de servicii proprii
devine parte integranta a blocului: orice defect în el va scoate din functiune blocul.
De asemenea, pe perioadele de pornire sau oprire a generatorului, când
acesta nu mai livreaza energie, serviciile proprii de bloc nu mai pot fi alimentate
prin acest transformator si trebuie utilizata calea de rezerva.
În cazul blocurilor de mare putere, serviciile proprii de bloc au consumuri
importante si, ca urmare, statiile de 6 kV de servicii proprii sunt ample. Cu atât mai
mult, în aceste scheme se practica, aproape fara exceptie sectionarea barelor
colectoare. Scopul principal ramâne cresterea continuitatii în alimentarea
consumatorilor, dar în multe cazuri sectionarii i se mai asociaza si metode de
limitare a curentilor de scurtcircuit.
În figura 8.18 sunt prezentate trei posibilitati de sectionare :

sectionare simpla folosind un singur transformator si doua celule de medie
tensiune;
sectionare asociata cu folosirea a doua transformatoare;
sectionare asociata cu folosirea unui transformator cu înfasurarea
secundara divizata.
Daca statia de servicii proprii de bloc are un plafon acceptabil al curentilor

de scurtcircuit atunci, atât din punct de vedere economic, cât si din punct de vedere
fiabilistic solutia cea mai buna este cea din figura 8.18,a. Un singur transformator
este mai ieftin decât doua sau decât un transformator cu înfasurare divizata. De
asemenea, rata sa de defectare va fi mai mica decât a celor doua transformatoare
sau a transformatorului cu înfasurare divizata.
Nu trebuie facuta greseala de a considera prezenta a doua transformatoare
drept o rezervare pentru ca absenta aparatajului de comutatie pe partea dinspre
generator nu va permite functionarea unui transformator cu celalalt defect. Solutiile
b si c sunt obligatorii atunci când trebuie limitata valoarea curentilor de scurtcircuit
la nivelul statiilor de servicii proprii. Desigur ca ar fi de preferat varianta c ca fiind
mai ieftina, dar totul depinde de echipamentele disponibile.
Sectionarea sistemului de bare a statiilor se poate face si în mai mult de
doua sectii, în functie de necesitati.
La centralele cu blocuri generator-transformator rareori se practica
alimentarea serviciilor proprii generale de la sectiile de servicii proprii de bloc. Se
prefera prevederea unei statii de servicii proprii generale care, în cele mai multe
cazuri va avea si rolul de a constitui cai de rezerva pentru statiile de servicii proprii
de bloc.
În figura 8.19 este prezentata statia de servicii proprii generale si
rezervarea serviciilor proprii de bloc.
Calea de rezerva este folosita în urmatoarele situatii:
- la pornirea sau oprirea grupului;
- la avarierea caii normale; de remarcat faptul ca daca este defect
transformatorul de servicii proprii de bloc, folosirea caii de rezerva si
pornirea generatorului se poate face numai dupa deconectarea
transformatorului defect, prin desfacerea legaturilor conductoare spre
generator; în acest scop se prevad posibilitati relativ simple si rapide de
desfacere.
Ca urmare, transformatorul care alimenteaza statia de unde se face

rezervarea va avea rolul sa asigure alimentarea serviciilor proprii de bloc la
„Pornirea” grupului, la „Oprirea” grupului, sa asigure „Rezervarea”
transformatorului de servicii proprii de bloc si sa asigure alimentarea serviciilor
proprii „Generale”, de unde si prescurtarea uzuala TPORG.
G~ G~ G~
6 kV 6 kV 6 kV
Statie s.p. de bloc Statie s.p. de bloc Statie s.p. de bloc

c
a b
Fig.8.18. Sectionarea barelor colectoare ale statiiior de servicii proprii de bloc
TPORG
G~ Statie s.p. pentru

Cale de alimenatare normala pornire, oprire,de
rezerva si generale
6 kV
6 kV
Statie s.p. de bloc AAR

Spre alt grup
Cale de alimenatare la Consumatori de servicii

pornire,oprire si de rezerva proprii generale
Fig.8.19. Alimentarea serviciilor proprii generale si alimentarea de rezerva

a serviciilor proprii de bloc la o centrala cu blocuri generator-transformator
Transformatorul TPORG poate fi racordat în diverse puncte, în functie de

schema centralei. Astfel, pentru centralele cu o singura statie de înalta tensiune
pentru evacuarea energiei, de regula, transformatorul va fi racordat la aceasta
statie, dar pe bare colectoare diferite de cele pe care se racordeaza generatoarele.
Prin exceptie, transformatorul mai poate fi racordat la o alta retea aflata în
apropierea centralei.
În cazul centralelor cu doua sau mai multe statii de evacuare,
transformatorul poate fi racordat :
- la una dintre statii: trebuie avut în vedere ca, pe de-o parte ar fi de dorit
racordarea la statia cu tensiunea cea mai mare pe considerentul ca este cea
mai sigura, iar pe de alta parte ca transformatorul este de putere mica si
este total neeconomic sa se construiasca transformatoare mici de tensiuni
mari; la noi în tara, de regula, nu se racordeaza TPORG la tensiuni mai mari
de 220 kV;
- la tertiarul (auto)transformatoarelor de legatura dintre statii; este o solutie
foarte economica dar care se practica rar.
- la o retea suficient de sigura si de tensiune corespunzatoare aflata în
apropierea centralei.
În centralele cu mai multe grupuri se prevede, de regula, câte un

transformator TPORG la câte doua blocuri generator-transformator.
8.5.4. PARTICULARITATI ALE SCHEMELOR DE SERVICII PROPRII

LA BLOCURILE CU ÎNTRERUPTOR ÎNTRE GENERATOR SI
TRANSFORMATOR
Asa cum s-a aratat în capitolele anterioare exista o serie de cazuri când
între generator si transformatorul de bloc se intercaleaza un aparat de comutatie,
cel mai frecvent întreruptor.
Prezenta întreruptorului este obligatorie în anumite cazuri. În alte cazuri
aparatul de comutatie se prevede numai pentru a usura caile de alimentare de
rezerva ale serviciilor proprii ale unei centrale.
Dupa cum se observa din figura 8.20, transformatorul de servicii proprii de
bloc se racordeaza între întreruptor si transformatorul de bloc. Acest mod de
racordare permite ca, prin deschiderea întreruptorului, pe durata pornirii sau opririi
grupului, serviciile proprii de bloc sa fie alimentate pe calea normala de la statia de
înalta tensiune prin transformatorul blocului. Se rezolva în acest mod o problema
dificila a serviciilor proprii: în schema clasica, la pornire sau oprire, serviciile
proprii de bloc vor fi alimentate pe calea de rezerva urmând ca, dupa cuplarea în
paralel a generatorului, serviciile proprii de bloc sa fie trecute pe calea normala de
alimentare; aceasta opertie de „basculare”a serviciilor proprii de bloc de pe o cale
de alimentare pe alta comporta anumite riscuri si ea este evitata în varianta cu
întreruptor la borne.
În al doilea rând transformatoarele de rezerva nu vor mai trebui

dimensionate sa asigure si pornirea sau oprirea grupurilor, deci vor fi necesare mai
putine astfel de transformatoare. De exemplu, se poate folosi un singur
transformator de rezerva la patru grupuri în loc de doua.
TRG
IG
G~ Statie s.p. de rezerva
Cale de alimenatare normala si generale
6 kV
6 kV
Statie s.p. de bloc AAR
Cale de alimenatare de rezerva

Consumatori de servicii
proprii generale
Fig.8.20. Schema de principiu pentru servicii proprii la centrale cu

întreruptor între generator si transformatorul de bloc.
Desi solutia pare atractiva, amplasarea unui întreruptor între generator si

transformatorul de bloc fara a fi cerut de schema centralei, ci numai pentru a
rezolva probleme ale serviciilor proprii, ridica o serie de probleme si, ca urmare,
este folosita relativ rar.
8.5.5. PARTICULARITATI ALE SCHEMELOR DE ALIMENTAREA A

SERVICIILOR PROPRII ALE CHE
Serviciile proprii ale CHE sunt caracterizate prin consumuri reduse de
energie si prin consumatori de putere relativ mica. Ca urmare, în cele mai multe
cazuri consumatorii de servicii proprii ai CHE nu necesita prevederea unor statii de
medie tensiune (6 kV) pentru alimentarea lor, ci sunt suficiente tablouri de joasa
tensiune. Pe aceleasi considerente, în multe cazuri nu se mai prevad
transformatoare de servicii proprii de bloc racordate la bornele generatoarelor ca în
figura 8.18,c. Alimentarea serviciilor proprii se poate face în aceste cazuri prin
transformatoare racordate fie la statia centralei fie la o retea de medie tensiune din
apropiere.
8.5.6. PARTICULARITATI ALE SCHEMELOR DE ALIMENTAREA A

SERVICIILOR PROPRII ALE CNE
Consumul serviciilor proprii ale centralelor nuclearo-electrice variaza în
limite largi, între 5-14 % si depinde mult de pueterea nominala a grupului si mai
ales de sistemul de racire utilizat.
Cea mai importanta particularitate a schemelor pentru alimentarea
serviciilor proprii ale centralelor nuclearo-electrice o reprezinta siguranta foarte
mare ceruta în functionare, mai ales în cazurile de oprire la avarie. În acest sens,
schemele de servicii proprii contin o serie de masuri suplimentarea fata de cele ale
centralelor termoelectrice.
Întrucât exista o mare diversitate de modalitati de a asigura aceasta
functionare fara întreruperi, în figura 8.21 este prezentat schema de principiu a
serviciilor proprii ale grupului de 600 MW CANDU de la Cernavoda.
Trebuie remarcata existenta unei statii de servicii proprii de 110 kV,
folosirea a doua tensiuni medii în alimentarea motoarelor de mare putere (6 si
10 kV); prezenta grupurilor antrenate de motoare Diesel cu demaraj rapid etc.
Conform normelor canadiene, consumatorii de servicii proprii ai centralei
sunt împartiti în patru clase de siguranta în functionare:
a. clasa a IV-a, alimentati fie de la turbogenerator, fie de la sistem, pot
suporta întreruperi în alimentarea cu energie electrica de lunga durata, fara
implicatii în securitate; întreruperea completa a sursei consumatorilor de
clasa a IV-a are ca efect oprirea reactorului;
b. clasa a III-a, alimentati de la sursele consumatorilor de clasa a IV-a si de la
generatoarele Diesel în rezerva, care pornesc automat la întreruperea sursei
de clasa a IV-a sau la un accident de pierdere a agentului de racire si
asigura o sursa autonoma, independenta de sistem; sistemul de clasa a III-
a poate tolera întreruperi de scurta durata, iar în cazul unei întreruperi de
lunga durata, centrala mai poate fi înca oprita în deplina siguranta;
c. clasa a II-a (curent alternativ) si de clasa I (curent continuu) sunt proiectate
sa asigure o sursa de alimentare neîntrerupta si constau din baterii de
acumulatoare, invertoare si sisteme de încarcare a bateriilor de
acumulatoare; sistemele de clasa I si clasa a II-a sunt alimentate în regim
normal de la sistemul de clasa a IV-a.
Pentru oprirea în deplina siguranta a centralei se prevad doua sisteme

independente de oprire la avarie.
Sistemul de oprire la avarie 1 este alimentat de lasursele electrice normale
ale centralei.
Sistemul de oprire la avarie 2 este prevazut cu o sursa de alimentare cu
rezervare de 100%, care este prevazuta sa reziste la cutremure si este amplasata
într-o cladire separata.
Fig.7. 21. Exemplu de schema pentru alimentarea serviciilor proprii ale

unui grup de 600 MW dintr-o centrala nuclearo.electrica pe filiera CANDU
8.6 ALEGEREA PUTERII TRANSFORMATOARELOR

CARE ALIMENTEAZa SERVICIILE PROPRII
Alegerea puterii nominale a transformatoarelor care alimenteaza serviciile
proprii se face astfel încât sa se asigure:
- tranzitarea sarcinii maxime de durata a serviciilor proprii;
- pornirea motorului care are cele mai grele conditii la pornire,
considerându-se celelalte motoare în functiune ;
- autopornirea motoarelor principale în conditiile cele mai grele:
- un plafon al curentilor de scurtcircuit sub limitele cerute se echipamentul
schemelor de servicii proprii.
Puterea maxima de durata ceruta de consumatorii de servicii proprii

este determinata de puterea motoarelor conectate, tinându-se seama de coeficientul
de încarcare, randamentul si factorul de putere al motoarelor, precum si de sarcina
tranzitata spre sectiile de 0,4 kV prin transformatoarele de 6/0,4 kV.
Pentru o prima aproximatie se poate folosi relatia de mai jos:

K 1m
S M ,sp P1 K2 S2 ,
m cos m
în care:
S M,sp este puterea maxima de durata ceruta de consumatorii de servicii
proprii, în kVA;
P1 – suma puterilor motoarelor conectate la barele statiei de 6 kV, în
kW;
K1m – coeficientul de încarcare medie a motoarelor; valoarea acestui
coeficient pentru centrale cu parametrii medii este de 0,6 -0,65, iar pentru
centrale cu parametrii înalti este de 0,75-0,85; la centrale cu parametrii
foarte înalti acest coeficient are valoarea de 0,9;
m – randamentul mediu al motoarelor, care pentru calcule preliminare se
poate lua de ordinul 0,9 ;
cos m – factorul de putere mediu;de obicei poate fi considerat
cos 0,83 ;
S2 – suma puterilor nominale ale transformatoarelor de 6/0,4 kV;
K2 – coeficientul de încarcare al transformatoarelor de 6/0,4 kV; de obicei
poate fi considerat K2 = 0,7.
O prima alegere a puterii nominale a transformatorului de servicii proprii

se face cu ajutorul relatiei de mai jos:
S nT , sp S M , sp
În continuare, se verifica daca transformatorul de puterea aleasa mai sus

asigura conditiile de pornire sau autopornire ale motoarelor mari de servicii
proprii.
Verificarea conditiilor de pornire si autopornire ale motoarelor din cadrul
serviciilor proprii consta în predeterminarea tensiunii de revenire pe barele de
alimentare în momentul autopornirii, respectiv în momentul pornirii.
Tensiunea de revenire depinde de curentii absorbiti la pornire sau
autopornire si de nivelul puterii de scurtcircuit trifazat pe barele de la care sunt
alimentate motoarele.
Se poate folosi relatia:
1,05
U* U *admisibil ,
Sp
1
S sc
în care:
Sp este puterea electrica absorbita de motor la pornire sau puterea absorbita
de grupul de motoare la autopornire;
Ssc - puterea de scurtcircuit pe barele statiei de 6 kValimentate de
transformatoare si la care sunt racordate motoarele (aceasta putere este
proportionala cu puterea nominala a transformatoarelor SnT);
U * admisibil - valoarea relativa a tensiunii admisa la pornire sau autopornire (în
lipsa unor valori precizate, se pot considera valorile 0,85 pentru cazul
pornirii celui mai mare motor si 0,70 pentru cazul autopornirii unui grup de
motoare dupa o pauza de tensiune).
Pentru asigurarea plafonului curentilor de scurtcircuit se va folosi relatia
în care puterea transformatorului S nT este cea rezultata pe baza aplicarii relatiilor
anterioare:
S nT 100
I sc.ad .
3 U n 2 u sc %
Trebuie remarcat faptul ca în aceasta faza, pentru satisfacerea relatiei de

mai sus, este posibila trecerea de la un transformator de putere prea mare la doua
transformatoare de putere mai mica sau la un transformator cu înfasurarea
secundara divizata. În acest caz este necesara reverificarea îndeplinirii conditiilor
de pornire sau autopornire a motoarelor.
8.7. EXEMPLE DE ALIMENTARE A SERVICIILOR PROPRII ÎN

ANSAMBLUL SCHEMELOR CENTRALELOR ELECTRICE
Schemele de conexiuni ale centralelor electrice inclusiv cele de alimentare
a serviciilor proprii sunt totusi foarte diverse, desi asa cum s-a aratat în paragrafele
anterioare ele pot fi structurate pe câteva idei simple.
În acest paragraf vor fi prezentate cu titlu de exemplu o schema de
alimentare a serviciilor proprii de bloc si o schema de ansamblu a unei centrale
electrice cuprinzând statiile de evacuare si statiile de servicii proprii.
Fig.8.22 Exemplu de schema de alimentare a serviciilor proprii ale unui bloc termoenergetic
În figura 8.22 este prezentat un exemplu de organizare a serviciilor proprii

pentru o sectie de 6 kV si sectiile de 0,4 kV ale unui bloc cazan-turbina-generator-
transformator dintr-o centrala termoelectrica.
Se remarca prezenta cailor de rezerva atât la nivelul statiilor de 6 kV, cât
si la nivelul sectiilor de 0,4 kV.
În figura 8.23 este prezentata schema unei centrale cu 4 grupuri de câte
200 MW, având doua statii de evacuare a energiei, una de 110 kV si alta de
220 kV.
Se remarca folosirea pentru alimentarea la pornire si oprire a serviciilor
proprii de bloc, pentru rezerva lor si pentru alimentarea serviciilor proprii generale
a doua transformatoare TPORG racordate în puncte diferite.
Fig.8.23. Exemplu de schema de ansamblu pentru o centrala cu grupuri de 200 MW

SERVICII PROPRII DE
CURENT CONTINUU
Consumatorii de curent continuu se pot clasifica dupa mai multe criterii,

cum ar fi:
modul de functionare:
permanent în curent continuu;
numai atunci când dispare curentul alternativ pe barele de servicii
proprii, deci în perioadele de avarie;
timpul de functionare:
de lunga durata (minute);
de scurta durata (secunde);
continuitatea în alimentare:
nu admit întreruperi (de exemplu, relee de protectie);
admit scurte întreruperi în timpul functionarii (de exemplu, lampi de
semnalizare incluse în cheile de comanda).
9.1 SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU ALIMENTAREA

CONSUMATORILOR DE CURENT CONTINUU
Schemele de alimentare a consumatorilor de curent continuu sunt, în
general, cu un sistem de bare colectoare sectionat, de la care alimentarea
receptoarelor electrice se poate realiza în diferite variante:
alimentare radiala (figura 9.1,a);
dubla alimentare (figura 9.1,b);
alimentare în bucla simpla (figura 9.1,c);
alimentare în bucla dubla (figura 9.1,d).
Retelele de curent continuu pot fi de 24 V, 48 V, 110 V, 220 V.

SERVICII PROPRII DE CURENT CONTINUU 198
De regula, primele doua trepte de tensiune se utilizeaza în schemele de

curent continuu ale instalatiilor de telecomunicatii, celelalte trepte fiind folosite
pentru alimentarea instalatiilor de comanda si control.
a b
c d
Fig. 9.1 Scheme de alimentare a consumatorilor de curent continuu
9.2 SURSE DE ALIMENTARE CU CURENT CONTINUU

În centrale si statii electrice, curentul continuu poate fi furnizat de
redresoare sau de baterii de acumulatoare stationare (figura 9.2).
9.2.1. PRINCIPIU DE FUNCTIONARE SI CONCEPTII DE REALIZARE A

ACUMULATOARELOR
Acumulatorul cu plumb este cel mai vechi si de departe cel mai utilizat
dintre acumulatoarele existente, datorita performantelor mereu îmbunatatite de-a
lungul anilor si costului relativ scazut. Comparativ, spre exemplu, cu bateriile
nickel – cadmiu, acumulatoarele cu plumb sunt de circa trei ori mai ieftine [22].
Acumulatorul plumb-acid sulfuric reprezinta un recipient în interiorul

caruia electrozii pozitivi si negativi, separati printr-o diafragma poroasa
(separator), sunt imersati într-o solutie apoasa de acid sulfuric (electrolit).
Functionarea acumulatorului este descrisa de reactia reversibila de dubla

sulfatare, care caracterizeaza încarcarea si descarcarea acumulatorului. Aceasta are
loc între acidul sulfuric continut în electrolit si masele active pozitive si negative
continute în electrozi.
La descarcare, acidul sulfuric continut în electrolit reactioneaza cu masele
active pozitive si negative din electrozi, transformându-le în sulfat de plumb,
producând astfel si scaderea concentratiei electrolitului.
La încarcare, sulfatul de plumb (PbSO4) din electrozi se transforma în
bioxid de plumb (PbO2) la placa pozitiva si plumb metalic spongios (Pb) la placa
negativa, iar concentratia electrolitului creste.
În prezent exista mai multe conceptii de realizare a acumulatoarelor

plumb-acid sulfuric, sistematizate în tabelul 9.1.
Realizarea electrodului pozitiv se poate face dupa doua tehnologii,
alegerea presupunând realizarea unui compromis între putere, durata de viata si
cost. Sub acest aspect se deosebesc acumulatoare cu placi pozitive plane sau în
constructie tubulara:
placile plane (pastate) permit obtinerea unor puteri superioare (asigura o
suprafata mai mare de schimb) si au un cost mai scazut;
placile în constructie tubulara au o durata de viata mai mare.
Tabelul 9.1
Tehnologii de realizare a acumulatoarelor plumb-acid sulfuric
Tehnologie Electrolit Electrod Principalele
(acid sulfuric) pozitiv aplicatii
Acumulatoare placi plane stationare
deschise lichid pornire
tubular stationare
tractiune
alimentare
imobilizat de siguranta
Acumulatoare (sub forma de gel în principal, aparate
etanse sau absorbit în placi plane portabile
separatoare) tractiune
usoara sau
vehicule
electrice
Placile de tip negativ sunt de tip gratar pastat, astfel proiectate încât sa
asigure aceeasi durata de viata cu placile pozitive, evitându-se astfel reînnoirea
partiala necesara pe durata de serviciu a acumulatorului.
Electrolitul este o solutie apoasa de acid sulfuric (H2SO4) cu densitate de
1,24 kg/l pentru acumulatoarele cu placi tubulare, iar pentru cele cu placi pastate -
cu densitate de 1,26 kg/l (conform STAS 164-75), ambele valori reprezentând
starea complet încarcata. Densitatea electrolitului este un parametru foarte
important pentru caracterizarea starii de încarcare a acumulatorului.
În prezent exista doua mari familii de acumulatoare cu plumb:
acumulatoare „deschise” cu electrolit lichid si acumulatoare „etanse” (cu supape),
bazate pe recombinarea gazului emis prin descompunerea apei din electrolit, în
principal la sfârsitul descarcarii. Electrolitul din aceste acumulatoare este
imobilizat sub forma de gel sau este retinut într-un separator din fibra de sticla, cu
foarte buna capilaritate. Principalele avantaje constau în aceea ca electrolitul nu
curge (deci acumulatorul poate fi amplasat în orice pozitie) si elementul este fara
întretinere pe toata durata sa de viata.
Acumulatoarele pot fi dispune în carcase din material plastic transparent,
vase din sticla, putini din lemn captusite cu foaie de plumb sau ebonita. Fata de
acumulatoarele conventionale, cele dispuse în carcase din material plastic
transparent permit o întretinere mai simpla, caci datorita transparentei carcasei
exista o vizibilitate clara a nivelului electrolitului si a starii placilor.
Aplicatiile acumulatoarelor cu plumb sunt numeroase: tractiune
electrica, surse de alimentare de siguranta (centrale electrice, centrale telefonice,
sisteme informatice si altele, care necesita o alimentare electrica fara întreruperi),
submarine, sisteme de alarma, blocaje electrice etc.
9.2.2. BATERII DE ACUMULATOARE STATIONARE

Bateriile de acumulatoare stationare sunt destinate preluarii suprasarcinii
de scurtcircuit produsa la avarierea retelei electrice de alimentare, fiind denumite si
baterii de asteptare. Dupa punerea în functiune, aceste baterii sunt mentinute în
stare de încarcare completa pentru ca în momentul avarierii retelei de alimentare sa
poata sa asigure necesarul de energie al consumatorilor, suplinind astfel reteaua
electrica si înlaturând pericolul de oprire a unora dintre consumatori.
Pentru a forma o baterie, acumulatoarele se înseriaza, de regula, prin
sudare. În figura 9.2,a si b este reprezentat modul de conectare a acumulatoarelor
realizate într-un vas, iar în figura 9.2,c se prezinta modul de conectare a
acumulatoarelor realizate în doua vase.
Dupa functia pe care o îndeplinesc bateriile pot fi de lucru si de rezerva.
Bateriile de lucru functioneaza în regim tampon sau floating, ceea ce
presupune ca bateria este conectata permanent în paralel cu consumatorii si cu o
sursa de încarcare permanenta (fig. 9.3). Ca surse de încarcare se utilizeaza, de
regula, redresoare statice cu reglaj automat de tensiune si curent. Bateriile de
rezerva functioneaza în regim de încarcare permanenta, cu sursa conectata, dar fara
consumatori.
Redresorul de încarcare permanenta (RIP) are urmatoarele functii:

acopera consumul normal pe partea de curent continuu;
compenseaza autodescarcarea în timp a bateriei;
compenseaza descarcarile bateriei provocate de socuri de curent.
Fig. 9.2. Modul de conectare a acumulatoarelor pentru a forma o baterie stationara
Bateria se descarca în urmatoarele situatii:

când se deconecteaza sursa de încarcare permanenta (avarie pe partea de curent
alternativ);
când se fac descarcari speciale ale bateriei, în scop de întretinere.
Încarcarea ulterioara a bateriei se face de la redresorul de încarcare

ocazionala (RIO).
R S T R S T
_ _
RIP = B RIO =
Fig. 9.3. Schema de principiu a bateriei în regim tampon

9.3. CARACTERISTICI ELECTRICE

În cazul utilizarii acumulatoarelor acide cu placi de plumb, principalele
marimi electrice nominale, garantate de fabricant pentru un element sunt:
- tensiunea nominala a unui element: diferenta de potential electric dintre
electrozii pozitiv si negativi imersati într-o solutie de acid sulfuric; pentru
acumulatoare plumb-acid sulfuric, tensiunea unui element în stare complet
încarcata, masurata în circuit deschis, este de circa 2 V;
- capacitatea nominala: cantitatea de electricitate, masurata în amperi-ora,
ce se poate obtine prin descarcarea unui acumulator printr-un regim
definit, pâna la o tensiune finala prescrisa; spre exemplu, C10 este
capacitatea pe care o poate furniza elementul într-un regim de descarcare
de 10 ore, la o temperatura a electrolitului de 20 - 25 C; capacitatea
elementului depinde de temperatura si regimul de descarcare la care este
supus acesta, caracterizat prin durata si curentul cu care se efectueaza
descarcarea.
Capacitatea elementelor scade cu scaderea timpului de descarcare, precum

si cu temperatura de utilizare. La stabilirea acestor dependente trebuie sa se tina
seama de recomandarile fabricantului.
Pentru acumulatoarele românesti, corectia capacitatii cu temperatura poate
fi facuta folosind factorul de corectie din tabelul alaturat.
Tabelul 9.2
Corectia capacitatii cu temperatura
Temperatura [°C] 0 5 10 15 20 30 35
Factorul 0.71 0.79 0.88 0.95 1.00 1.06 1.08
Exemplu: la descarcare de 10 ore, o baterie de 450 Ah la 20ºC va avea la 5ºC,
capacitatea: C10 = 450 . 0,79 = 356 Ah.
Valoarea tensiunii nominale a unei baterii, formata din mai multe

elemente înseriate, este egala cu produsul dintre numarul de elemente si tensiunea
nominala a elementului. Tensiunea maxima admisa la bornele bateriei se
calculeaza pentru bateria aflata la finalul încarcarii (complet încarcata), astfel încât
celui mai apropiat consumator de curent continuu sa nu i se aplice o tensiune mai
mare decât cea admisibila. Tensiunea minima admisa la bornele bateriei se
calculeaza pentru bateria aflata la finalul descarcarii (complet descarcata), astfel
încât la cel mai îndepartat consumator de curent continuu tensiunea sa nu scada sub
valoarea minima admisibila.
Capacitatea nominala a bateriei se alege din catalog, pe baza cantitatii
de electricitate pe care trebuie sa o poata furniza bateria într-un regim de avarie cu
durata t a :
K sig
Cnec a I a ta (9.1)
K term
unde: Ia este curentul cerut bateriei de acumulatoare de catre receptoarele de lunga
durata în perioada de avarie, în A; ta - durata avariei (de regula, 1 ora pentru
centrale si 3 - 6 ore pentru statii electrice); Ksig - coeficient de siguranta, cu valoare
cuprinsa în intervalul (1,1 1,3), care permite a se lua în considerare un eventual
consum suplimentar, precum si uzura bateriei; Ktemp - coeficient care tine seama de
scaderea temperaturii fata de valoarea pentru care sunt garantate datele de catalog
(de regula, 20 - 25 C). Spre exemplu, în cazul garantarii datelor pentru o
temperatura de 25 C, coeficientul de temperatura este:
K temp 1 0,008 25 (9.2)
min
9.4 NUMARUL BATERIILOR INSTALATE

Numarul bateriilor prevazute în centrale depinde de puterea lor instalata,
iar în statii, de importanta acestora în SEN.
B
RIP RIO
rezerva
încarcare ocazionala
RIP 1 B1 RIP 2 B2
Fig. 9.4. Exemplu de instalatie de curent continuu cu mai multe baterii
În figura 9.4 este prezentat exemplul unei instalatii de curent continuu cu o baterie
de rezerva si mai multe baterii de lucru (B1, B2…). De regula, în centrale electrice a caror
putere instalata este mai mica de 50 MW se monteaza o singura baterie de lucru si eventual,
o baterie de rezerva. În centralele cu o putere instalata de peste 50 MW se prevede câte o
baterie de lucru pentru fiecare camera de comanda termica sau pentru fiecare bloc de putere
peste 200 MW, precum si pentru camera de comanda electrica (daca aceasta este amplasata
într-un corp de cladire separat). Daca se justifica economic, se prevede o baterie de rezerva
pentru întreaga centrala. În statii de pâna la 110 kV se monteaza o baterie de lucru, si
eventual, daca se justifica economic, o baterie de rezerva. Statiile de 220 kV si 400 kV au
montate doua baterii de acumulatoare, dintre care una de rezerva.
9.6. INSTALAREA SI EXPLOATAREA BATERIILOR

Camera acumulatoarelor acide cu plumb constituie un mediu coroziv,
exploziv, umed, toxic, cu pericol mare de electrocutare. Din aceasta cauza, bateriile
de acumulatoare se instaleaza în încaperi special amenajate, separate de instalatiile
electrice anexe (redresoare de încarcare, ventilatoare), cu intrarea printr-o
anticamera.
Cele 108 elemente acumulatoare se dispun pe postamente din material
rezistent la coroziune, pe doua siruri paralele, fiecare cu câte 54 elemente.
Elementele fiecarei baterii de acumulatoare vor fi numerotate. Numerele trebuie
scrise mare pe postament, cu vopsea rezistenta la electrolit sau cu alte mijloace
corespunzatoare. Elementele se izoleaza fata de postamente, iar postamentele se
izoleaza fata de pamânt. Pentru fiecare sir de acumulatoare se prevede un coridor
de acces cel putin pe o parte, cu latimea minima de un metru.
Se va evita instalarea acumulatoarelor în imediata apropiere a ferestrelor,
usilor sau a surselor de caldura. Ferestrele se prevad cu plase si cu geamuri mate,
daca sunt în bataia soarelui. O atentie deosebita trebuie acordata mentinerii
regimului de temperatura în încaperea acumulatoarelor. Bateriile dau cele mai bune
rezultate când lucreaza într-o camera uscata, bine ventilata, la o temperatura
cuprinsa între 10º 30ºC. Temperaturile ridicate maresc performantele, dar scad
durata de viata a bateriei, în timp ce temperaturile scazute reduc performantele. Se
recomanda domeniul de temperatura 10 25 C.
Deoarece exista pericol de explozie (ca urmare a degajarilor de hidrogen),
în camera acumulatoarelor nu se monteaza comutatoare electrice, întrucât acestea
produc scântei. Corpurile de iluminat se plaseaza numai deasupra coridoarelor de
acces si sunt de constructie speciala (antiexploziva).
Legaturile electrice conductoare folosite în camerele de acumulatoare
acide cu placi de plumb pentru realizarea racordului la baterie se executa din bare
de cupru cu sectiune rotunda, neizolate sau din conductoare de cupru izolate cu
materiale rezistente la umezeala si coroziune. Conductoarele neizolate se vopsesc
cu lac rezistent la electrolit sau se ung cu vaselina, iar trecerile acestora prin pereti
trebuie bine etansate.
Camera acumulatoarelor este prevazuta cu ventilatie naturala si/sau
mecanica, datorita noxelor si pericolului de explozie. Ventilatia naturala si
artificiala se calculeaza în functie de tipul bateriilor montate astfel încât sa se
previna acumularea de gaze degajate în timpul încarcarii. Pentru limitarea
pericolului de explozie a amestecului aer-oxigen, continutul de hidrogen din aer
trebuie sa fie sub 4%, dar pentru securitate, se considera nivelul admisibil de
hidrogen de 8%. Cantitatea de aer necesara pentru ventilatie poate fi estimata cu
relatia:
Q = 55 . n . I ,
unde Q este debitul de aer, [1/h]; n - numarul de elemente; I - intensitatea
curentului [A].
NOTIUNI DE
ELECTROSECURITATE
De la sfârsitul secolului al XIX-lea, când Thomas Alva Edison punea la

New York bazele primei companii de energie electrica, si pâna astazi, câteva mii de
oameni au cazut victima acestei forme, relativ tinere, de energie. Accidentele au
fost provocate de cunostintele incomplete privind pericolul pe care îl prezinta
electricitatea. La început, electricienii nu au gasit metodele eficiente pentru
protectia împotriva tensiunilor de atingere periculoase, iar medicii nu au dispus de
masurile terapeutice necesare, cauza mortii prin electrocutare nefiind lamurita
multa vreme din punct de vedere stiintific.
În urma unui lung sir de cercetari stiintifice si de experimente, efectuate, de
cele mai multe ori, pe animale narcotizate si pe cadavre, aceasta problema
complexa si interdisciplinara a fost rezolvata de catre comunitatea stiintifica
internationala (ingineri, medici si statisticieni). Au fost gasite modalitatile prin care
se poate asigura protectia împotriva pericolelor pe care la prezinta curentul electric
si atunci, când este cazul, se poate acorda ajutor celor accidentati prin
electrocutare.
10.1. ELEMENTE DE ELECTROFIZIOLOGIE MUSCULARA

Daca între doua puncte ale corpului se aplica a diferenta de potential, prin
corp trece un curent electric care poate produce vatamarea sau chiar moartea.
Pentru a putea întelege mai bine efectele curentului electric, se analizeaza pe scurt
câteva fenomene fiziologice din corpul omenesc.
Atunci când un muschi oarecare al unei fiinte vii este parcurs în sens
longitudinal de un curent electric, acest muschi tinde sa se contracte daca
intensitatea curentului depaseste o anumita valoare si daca, ceea ce este remarcabil,
caracteristica curentului a atins o anumita panta (di/dt). Acest lucru este valabil si
pentru muschiul cardiac.
NOTIUNI DE ELECTROSECURITATE 206
Trebuie remarcat ca muschiul cardiac se deosebeste foarte mult de ceilalti

muschi, prin faptul ca în el se induce permanent o tensiune necesara pentru
functionarea normala a cordului.
Cordul constituie un dipol electric a carui tensiune are drept consecinta, în
mod natural, producerea unui câmp electric în corp.
Diferenta de potential între doua puncte ale corpului omenesc, alese în mod
arbitrar, se poate ilustra în mod intuitiv prin intermediul electrocardiogramei;
marimea absoluta a acestei diferente de potential variind între 1 si 1,6 mV, iar
frecventa variind între 1,1 si 1,3 Hz.
Daca se aplica o tensiune exterioara pe cord, sistemul de comanda si de
propagare al excitatiilor poate fi perturbat astfel încât functionarea normala a
diferitelor zone ale cordului sa fie pusa sub semnul întrebarii.
10.2. FACTORI CARE DETERMINA

GRAVITATEA EFECTELOR ELECTROCUTARII
10.2.1. INTENSITATEA CURENTULUI STABILIT PRIN CORP.
CALEA DE ÎNCHIDERE A CURENTULUI ELECTRIC.
FELUL CURENTULUI
Intensitatea curentului stabilit prin corpul omenesc. Sensibilitatea fata
de intensitatea curentului electric difera foarte mult de la un om la altul, aspect
evidentiat de rezultatele experimentarilor efectuate de Osypka [32] pe un grup de
cincizeci de persoane sanatoase, barbati, cu vârsta cuprinsa între 19 si 39 de ani,
pentru acele cai de curent care intervin cel mai frecvent în practica. Tabelele 10.1-
10.4 cuprind valorile intensitatilor efective, de ordinul miliamperilor, la care s-au
evidentiat senzatiile descrise la 5%, 50% si 95% din numarul persoanelor supuse
experientelor. La femei, aceste valori sunt, dupa Dalziel, în general, cu circa 30%
mai mici.
La încercarile în curent alternativ, intensitatea curentului a fost marita pâna
ce persoana supusa experimentarii nu s-a mai putut desprinde cu forte proprii de pe
electrozi, iar la încercarile în curent continuu s-a mers pâna la o intensitate la care
durerile, în special la încheieturi, sa mai poata fi suportabile.
Calea de închidere a curentului electric. Analizând datele cuprinse în

tabelele 10.1- 10.4 se poate observa ca senzatiile variaza nu numai cu intensitatea
curentului, ci si cu calea curentului, aceasta explicându-se prin densitatea de
curent diferita în trunchi fata de extremitati.
Dupa parerea majoritatii cercetatorilor, traseul cel mai periculos al
curentului este prin regiunea inimii, a organelor respiratorii (radacina
plamânului) si a creierului.
Conform datelor prezentate în tabelul 10.5, rezulta ca la 55% din accidente
curentul s-a închis prin picioare. Se observa ca 1% dintre accidentele mortale au
avut loc la atingerea în doua locuri de pe aceeasi mâna sau acelasi picior, ceea ce
pâna nu de mult nu se considera posibil.
Tabelul 10.1
Determinarea senzatiilor în curent alternativ (50 Hz) – dupa Osypka
calea de curent: mâna – mâna
Procentul persoanelor
supuse experientei SENZATIILE
5% 50% 95%
lef [mA]
1 2 3 4
0,7 1,2 1,7 Curentul este abia perceptibil în podul palmei
1,0 2,0 3,0 Furnicatura usoara în podul palmei ca si cum mâinile ar
fi amortite
1,5 2,5 3,5 Furnicatura se percepe si în încheietura mâinii
2,0 3,2 4,4 Vibrare usoara a mâinilor, apasare în încheieturile
mâinilor
2,5 4,0 5,5 Convulsii usoare în antebrat
3,2 5,2 7,2 Convulsii usoare în partea superioara a bratului
4,2 6,2 8,2 Mâinile devin rigide si crispate; desprinderea de
elementul aflat sub tensiune mai este înca posibila, se
manifesta deja o durere usoara
4,3 6,6 8,9 Convulsii în partea superioara a bratului; mâinile devin
grele si insensibile; senzatie de furnicaturi pe toata
suprafata bratului
7,0 11,0 15,0 Convulsie generala a muschilor bratului ajungând pâna
la umeri; desprinderea de elementul aflat sub tensiune
abia mai este posibila
8,5 12,0 16,5 Crisparea completa a mâinilor si bratelor; desprinderea
de elementul aflat sub tensiune nu mai este posibila;
poate fi suportat numai circa 20 secunde; se manifesta
dureri violente
Tabelul 10.2
calea de curent: mâna – picioare
5% 50% 95 %
lef [mA]
1 2 3 4
0,9 2,2 3,5 Curentul este perceptibil în podul palmei
1,8 3,4 5,0 Furnicaturi în toata mâna, ca si cum ar fi amortita
2,9 4,8 6,7 Apasare usoara în încheietura mâinii; furnicatura

accentuata
4,0 6,0 8,0 Apasare perceptibila în antebrat
5,3 7,6 10,0 Prima senzatie pe talpi (furnicatura usoara); apasare în

antebrat
5,5 8,5 11,5 Crispare usoara în încheietura mâinii; miscarea mâinii
este dificila; apasare pe glezne
Tabelul 10.2 (continuare)

1 2 3 4
6,5 9,5 12,5 Furnicaturi în partea superioara a bratului; crisparea
puternica a bratului, în special a încheieturii mâinii
7,5 11,0 14,5 Furnicatura violenta, ajungând pâna la umar; antebratul
rigid pâna la cot, desprinderea de elementul aflat sub
tensiune abia mai este posibila
8,8 12,3 15,8 Apasare în jurul gleznei si calcâiului; degetul mare al
mâinii complet crispat
10,0 14,0 18,0 Desprinderea de elementul aflat sub tensiune nu mai este
posibila decât cu un efort extrem
12,0 16,0 20,0 Durere sfâsietoare în încheietura mâinii si în cot;
desprinderea de elementul aflat sub tensiune nu mai este
posibila
Tabelul 10.3
calea de curent: mâini – picioare
Procentul persoanelor supuse
experientei SENZATIILE
5% 50% 95 %
lef [mA]
1 2 3 4
1,7 3,0 4,3 Curentul abia este perceptibil în podul palmei
2,8 5,2 7,6 Furnicaturi în mâini, ca si cum ar fi amortite
4,0 6,4 8,8 Apasare usoara la încheieturile mâinilor
5,0 6,7 8,4 Furnicatura usoara în talpi; apasare usoara în
încheieturile mâinilor
6,5 9,0 11,5 Apasare puternica în încheieturile mâinilor, ajungând
pâna la antebrat, apasare usoara la glezne; furnicaturi în
calcâi
8,0 11,4 14,8 Furnicaturile ajung pâna la pulpe si în partea superioara
a bratelor; apasare puternica în glezne, în încheieturile
mâinilor si în coaste
9,6 13,3 17,0 Aparitia senzatiei de greutate în picioare; bratele încep
sa se crispeze
11,0 15,5 20,0 Bratele sunt aproape rigide si crispate
13,0 17,0 21,0 Dureri la glezne; pulpele încep sa se crispeze
14,4 19,0 23,5 Crisparea bratelor, ajungând pâna la umar;
desprinderea de elementul aflat sub tensiune abia mai
este posibila
15,5 21,0 27,0 Dureri sfâsietoare în glezne, în încheieturile mâinilor si
în coate; desprinderea de elementul aflat sub tensiune
nu mai este posibila decât cu un efort extrem
15,5 23,0 30,5 Mâinile sunt atrase spre corp, desprinderea de
elementul aflat sub tensiune nu mai este posibila;
durere sfâsietoare în picior, ca în cazul unei luxatii
Tabelul 10.4
Determinarea senzatiilor în curent continuu – dupa Osypka
calea de curent: mâna – mâna
5% 50% 95 %
lef [mA]
1 2 3 4
6 7 8 Furnicatura usoara în podul palmei si în vârful
degetelor
10 12 15 Senzatie de caldura si furnicatura accentuata în podul
palmei; apasare usoara în încheieturile mâinii
18 21 25 Apasare puternica pâna la întepare în încheieturile
mâinilor si în palme
25 27 30 Furnicaturi în antebrat; dureri în încheieturile
mâinilor; durere sfâsietoare în mâini, senzatie marita
de caldura
30 32 35 Durere marita în încheieturile mâinilor, furnicaturile
ajungând pâna la coate
30 35 40 Dureri violente în încheieturile mâinilor si dureri
sfasietoare în mâini
40 43 45 Dureri foarte intense în încheieturile mâinilor; dureri
violente si ascutite în mâini, putând fi suportate cel
mult 10 secunde
Tabelul 10.5
Determinarea procentului de accidente prin electrocutare în functie de calea curentului
CALEA CURENTULUI PROCENTUL

De la podul palmelor pâna la spatele mâinilor sau spre umeri 25
De la spatele mâinilor sau de la umar spre picioare 23
De la podul palmei spre un picior sau spre ambele picioare 17
De la podul unei palme spre podul celeilalte palme 14
De la gât, spate sau abdomen, spre picioare 5
De la fata sau piept, spre picioare 10
De la un loc la altul, pe aceeasi mâna sau pe acelasi picior 1
Diverse 5
TOTAL 100
Felul curentului. O comparare a sensibilitatii la curent continuu cu cea la

curent alternativ, arata ca la curent continuu nu apar convulsii si ca au fost
suportati curenti continui având o intensitate aproximativ de trei ori mai mare
decât în cazul curent alternativ
Contractii musculare involuntare adeseori dureroase, au fost observate în
momentul conectarii si în special al deconectarii de la sursa de curent.
10.2.1.1. Intensitatea curentului si fibrilatia cardiaca

Rezultatele cercetarilor din ultimele decenii au demonstrat, în mod cert, ca
în cel putin 2/3 din totalul accidentelor cu sfârsit mortal, intervenite în retelele de
joasa tensiune, cauza primara a mortii a fost fibrilatia cardiaca. Locul ritmului
ordonat al inimii îl iau, în acest caz, cicluri de lucru dezordonate si asincrone ale
fibrelor muschiului cardiac, ceea ce conduce în final la încetarea efectului de
pompare a cordului si deci a circulatiei sângelui, iar dupa circa 3-5 minute intervine
moartea (figura 10.1).
Fibrilatia cardiaca se produce nu printr-o leziune directa a cordului ci
printr-o supraexcitatie a acestuia.
Fig.10.1. Electrocardiograma unui animal de experienta (porc)

a - în repaus (electrocardiograma normala); b - la trecerea unui curent electric de 8 A, timp de 45ms,
care a produs o fibrilatie cardiaca mortala
Fig.10.2. Electrocardiograma normala a omului (schematizata)

TH – perioada cordului, t1 – timpul de adaptare, t2 – timpul de evacuare,
t3 – timpul de destindere, t4 – timpul de umplere
Pericolul mare al fibrilatiei cardiace consta în faptul ca odata ce a luat

nastere, nu mai poate fi întrerupta pe cale naturala fiind necesara o difibrilatie
electrica. Tendinta la fibrilatie a cordului este maxima atunci când excitatia aparuta
ca urmare a curentului electric coincide cu faza vulnerabila a cordului (valoarea de
vârf din electrocardiograma prezentata în figura 10.2).
Fig.10.3. Reprezentarea celor trei domenii ale intensitatilor curentului prin om

în functie de durata de actiune a acestora, dupa Osypka
În diferitele sale stari de contractie, cordul are fata de curent sensibilitati

diferentiate. Pentru declansarea fibrilatiei cardiace, în special când timpul de
actionare este sub 1s, este necesara o anumita intensitate a curentului electric si
anume 200-300 mA (domeniul III al intensitatilor de curent).
Conform figurii 10.3, la un timp de actionare de peste 1s, intensitatea
curentului trebuie sa fie de cel putin 85 mA pentru a declansa o fibrilatie cardiaca
periculoasa. Cele trei domenii ale intensitatilor de curent reprezentate în figura10.3
se bazeaza pe cercetari ale lui Koeppen si Osypka, care au fost completate si
precizate de Rolf Müller [32].
Curba punctata dintre curbele a si b ilustreaza cantitatea de electricitate,
respectiv intensitatea curentului, la care poate avea loc oprirea respiratiei, dar la
care poate sa apara însa si fibrilatia cardiaca în cazul unei durate mai mari de
actiune a curentului. Sub curba punctata nu sunt de asteptat efecte mortale; însa la
intensitati ale curentului apropiate de aceasta curba poate avea loc pierderea
cunostintei.
În concluzie, intensitatea curentului nu poate fi considerata ca fiind
singurul factor care determina fibrilatia cardiaca, nici chiar în faza sensibila a
cordului; rolul hotarâtor îl joaca produsul dintre intensitatea curentului si timp,
adica cantitatea de electricitate.
Ca limita nepericuloasa se ia valoarea la care omul se desprinde singur

de sub actiunea curentului fara ajutorul altei persoane. Normele în vigoare
stabilesc aceasta valoare la 10 mA în cazul retelelor de curent alternativ si la
50 mA în cazul retelelor de curent continuu.
Nu toate lucrarile cercetatorilor considera aceleasi limite pentru valoarea
curentului electric periculos sau a celui nepericulos pentru om. Unii cercetatori
americani indica drept limita a curentului la care omul se mai poate desprinde
singur de sub actiunea curentului, valoarea de 16 A pentru curent alternativ de
60 Hz si cea de 76 mA pentru curent continuu Este necesar sa se precizeze ca
valorile anterioare sunt conventionale si medii.
Date interesante sunt si cele din tabelul 10.6, în care nu se indica însa
timpul de actiune.
Tabelul 10.6
Efecte ale curentului electric în functie de intensitatea lui
CURENTUL [mA] EFECTUL

0,9 Insensibil
0,9-1,2 Se simte numai în punctele de atingere ale elementelor aflate sub
tensiune
1,2-1,6 Senzatia de amorteala a degetelor (furnicaturi)
1,6-2,2 Amorteste mâna: se simte si la incheieturi
2,2-2,8 Usoara stingherire la miscarile mâinii
2,8-3,5 Stingherirea mai pronuntata în miscarile mâinii
3,5-4,0 Oboseala în antebrat, pâna la cot (sunt si senzatii dureroase la
persoanele mai sensibile)
4,0-4,5 Usoara tremurare a mâinilor
4,5-5,0 Dureri în antebrat
5,0-6,0 Dureri usoare în brate (în general cu senzatii neplacute)
6,0-8,0 Mâinile tepene si senzatii dureroase: desprinderea anevoioasa de
elementul aflat sub tensiune
8,0-9,5 Dureri în brate
10,00 Senzatii dureroase generale în brat
11,0-12,0 Dureri în umar
13,0-15,0 Dureri abia suportabile; desprinderea de elementul aflat sub
tensiune se face numai cu mari eforturi
15,00 Desprinderea nu se mai poate face cu forte proprii
20,0 In general este vatamator daca inima se afla în traseul curentului
0,01-1,0 Slabe contractii muschiulare în degete, cresterea presiunii
sângelui
1,0-5,0 Comotii nervoase pâna la antebrat
5,0-15 Desprinderea de sub elementul aflat sub tensiune se poate face

numai cu eforturi
15,0-20,0 Nu mai este posibila desprinderea de elementul aflat sub tensiune,
cu forte proprii
În ceea ce priveste efectele asupra omului, provocate de trecerea unui

curent alternativ de 50 Hz, s-au stabilit anumite clasificari ale cazurilor de
accidente, în functie de valoarea curentului si de durata acestuia prin corp.
10.2.1.2. Alte accidente prin electrocutare

Pierderea cunostintei prin oprirea respiratiei. Pierderea cunostintei la
trecerea unui curent prin corpul omenesc mai poate interveni si prin oprirea
respiratiei. Daca valoarea efectiva a intensitatii curentului ajunge la 60-70 mA,
convulsiile musculaturii toracelui devin atât de intense încât respiratia nu mai este
posibila. Din cauza alimentarii insuficiente a creierului cu oxigen, intervine
pierderea cunostintei. Daca dupa pierderea cunostintei nu se întrerupe actiunea
curentului electric, accidentatul moare prin asfixiere.
Arsuri. La intensitati de curent mari se înregistreaza în majoritatea
cazurilor distrugeri grave ale tesuturilor si o afectare accentuata a încheieturilor
umarului, mâinii, cotului si piciorului. Leziunile electrotermice se disting clar de
alte leziuni ale pielii si sunt deosebit de dureroase, având deseori tendinta de a
produce inflamatii, infectii si necroze.
Alte leziuni. Enumerarea tulburarilor cardiace si ale sistemului nervos,
precum si a leziunilor pielii, provocate direct de curentul electric, nu ar fi completa
daca nu s-ar mentiona si fenomenele spinale si vasomotoare, tulburarile anginoase
si neurovegetative, leziunile la ochi si în special fracturile, luxatiile si alte leziuni
care intervin în numar foarte mare, fiind provocate de contractiile rapide,
necoordonate ale muschilor, cauzate de miscari bruste de aparare, de aruncarea
conductoarelor aflate sub tensiune, de scaparea din mâna a unei masini în functiune
sau de cadere de la înaltime. Aceste leziuni, care adeseori pot fi mai grave decât
cele produse direct de curentul electric, apar într-o astfel de diversitate si în asa
multe combinatii ca nu pot fi însirate aici. În aceasta categorie se cuprind leziuni
începând de la fracturi ale bazei craniului, bazinului, coloanei vertebrale sau ale
membrelor, leziuni prin întinderea muschilor, contuzii, distorsiuni si multe altele,
pâna la rani usoare deschise.
În astfel de cazuri, nu este vorba de afectiuni produse de curentul electric
propriu-zis, ci de afectiuni indirecte provocate de curentul electric. De cele mai
multe ori însa, tocmai acestea provoaca desfigurarea accidentatului, o perioada
lunga de incapacitate de munca sau chiar invaliditatea lor.
10.2.2. FRECVENTA CURENTULUI ELECTRIC

Curba de variatie a intensitatilor de prag (intensitatea acelui curent care
începe sa fie perceput de om) a curentului alternativ sinusoidal în functie de
frecventa, descreste exponential cu cresterea frecventei, trece printr-un minim larg
(unde periculozitatea este maxima), apoi creste tot exponential (figura 10.4).
Fig.10.4. Variatia intensitatii de prag a curentului în functie de frecventa
Cu cât frecventa este mai mare, cu atât cantitatea de electricitate care

patrunde în corpul omului în timpul unei perioade este mai mica.
Mult timp s-a crezut ca gradul de pericol se reduce odata cu cresterea
frecventei curentului peste valoarea de 50 Hz.
În urma cercetarilor efectuate pentru intervalul 5-2000 Hz, nu s-a putut
constata o diferenta sensibila fata de pericolul prezentat de frecventa de 50 Hz.
Pâna în prezent s-au efectuat putine cercetari în domeniul frecventelor
foarte înalte si acestea, în scopuri terapeutice (500000 Hz la chirurgia prin
diatermie, terapie cu unde ultrascurte). Se pare totusi ca la frecvente foarte înalte,
pericolul de electrocutare este mai mic. Deoarece frecventa înalta si hiperfrecventa
încalzesc în profunzime, arsurile date de aceste frecvente sunt însa mult mai grave .
10.2.3. REZISTENTA ELECTRICA A CORPULUI

ÎN MOMENTUL ATINGERII
Alt factor deosebit de important care determina valoarea curentului care
trece prin corpul omului la atingerea unui element aflat sub tensiune, este
rezistenta corpului în momentul atingerii.
Valoarea si caracterul rezistentei electrice a corpului omenesc aflat între
doua suprafete conductoare de curent aflate sub tensiune sunt foarte diferite,
deoarece acestea depind nu numai de proprietatile fizice (ca în cazul corpurilor
obisnuite), ci si de procesele biofizice si biochimice din corp si nu în ultimul rând
de tesutul muscular, de aparatul circulator, de organele interne si de sistemul
nervos.
Se apreciaza ca rezistenta electrica a corpului omenesc lipsit de viata este
cu 60% mai mare decât a celui viu. Este extrem de complicat sa se indice o valoare
exacta a rezistentei electrice a unui om în viata.
Valoarea rezistentei electrice a corpului nu este aceeasi pentru toti oamenii.
Este remarcabil faptul ca acelasi om nu prezinta aceeasi rezistenta în

diferite conditii si chiar în aceleasi conditii rezistenta nu este aceeasi daca atingerea
se face pe diferite locuri ale suprafetei corpului.
Fig. 10.5. Schema electrica simplificata a corpului omenesc,
Reteaua echivalenta a corpului omenesc este foarte greu de redat.

Simplificat, rezistenta echivalenta a corpului omenesc poate fi considerata ca fiind
suma a doua rezistente înseriate: a pielii si a tesuturilor interne (figura 10.5).
Tabelul 10.7 prezinta rezistivitatea unor tesuturi si lichide ale corpului
omenesc, masurate separat, la tensiuni cu frecventa de 50 Hz.
Tabelul 10.7
Rezistenta electrica a diverselor elemente componente ale organismului
OBIECTUL MASURARII REZISTIVITATEA, [ cm]

Lichidul rahidian 56
Serul sangvin 71
Tesuturi muschiulare 150-300
Sângele 120-180
Piele în stare uscata pentru transplantari
(7-9).105
si înmuiata în solutie fiziologica
Idem, dar vie pentru operatii 1,2.106
Piele uscata (1,6-2).106
Din datele continute în tabelul 10.7, se poate observa ca rezistenta

corpului omenesc depinde în cea mai mare masura de rezistenta stratului cornos al
pielii (în stare uscata acesta se prezinta ca un dielectric).
Fig.10.6. Variatia rezistentei electrice a corpului omului în functie de tensiune (50 Hz, 3s)
Tesuturile interioare se prezinta ca rezistente pur chimice. În unele lucrari,

pentru rezistenta interna a corpului sunt indicate valori între 570-1000 , iar în
altele - valori mult mai mici.
Pentru o piele intacta si uscata, rezistenta corpului omenesc este de 40000
- 100000 , ajungând chiar si pâna la 500000 . Daca în momentul atingerii,
stratul superficial al pielii lipseste (zgârieturi, taieturi, raniri, alte leziuni), rezistenta
electrica a corpului poate sa scada pâna la valoarea de 200 .
Factorii de care depinde rezistenta corpului omenesc în momentul
producerii unui soc electric, sunt:
tensiunea la care este supus corpul;
locul de pe corp cu care omul a atins elementul sub tensiune;
suprafata de contact;
presiunea de contact;
umiditatea mediului înconjurator;
temperatura mediului înconjurator;
durata de actiune a curentului.
Scaderea rezistentei corpului cu cresterea tensiunii. Se explica în

special prin faptul ca trecerea curentului electric determina transpiratie la nivelul
epidermei, umplându-se cu lichid cavitatile mici, existente în special în epiderma
uscata. Micsorarea rezistentei are loc pâna la o valoare limita care depinde de
grosimea stratului cornos al pielii. Prin aplicarea unei tensiuni mari, se produce
strapungerea pielii. O data cu începerea procesului de strapungere al pielii,
rezistenta scade, urmând ca dupa terminarea acestui proces, rezistenta corpului sa
ramâna la o valoare aproximativ constanta.
Pielea se comporta ca un dielectric. La valori mai mari decât tensiunea de
strapungere, rezistenta electrica a corpului omenesc se prezinta în acelasi mod fata
de curentul continuu ca si fata de curentul alternativ de frecventa industriala.
Fig.10.7. Rezistenta corpului omenesc în functie de tensiune si de durata de aplicare
Pâna nu de mult se afirma ca strapungerea pielii începe la tensiuni cuprinse

între 10 si 50 V. Cercetari mai recente au scos în evidenta faptul ca la tensiuni mici
nu se produce o strapungere a pielii, deoarece rezistenta ei este foarte mare. Se pare
ca la tensiuni mici (10-50 V), rezistenta corpului scade ca urmare a unor
strapungeri în interiorul moleculelor, însotite de ruperea legaturilor în molecula
însasi. Aceasta presupunere este întarita de faptul ca fenomenul descris este însotit
de o senzatie dureroasa. Capacitatea pielii se poate asimila cu cea a unui
condensator cu pierderi (suntat de o rezistenta). Numai o piele foarte uscata si
cornoasa poate fi considerata ca un dielectric. Când trece un curent electric,
rigiditatea dielectrica devine cu atât mai mica cu cât se produc densitati de curent
mai mari într-un numar mic de canale de strapungere. Distrugându-se membranele
celulare se reduce substantial rezistenta initiala a pielii. Aceste procese sunt functie
atât de valoarea tensiunii cât si de durata de actiune a curentului.
Fenomenul de strapungere al pielii începe dupa 0,5 s si se termina complet
dupa 5-6 s.
Daca initial rezistenta corpului a prezentat o valoare mai mare de 5000

(chiar de ordinul a 50000 ), dupa strapungerea pielii rezistenta scade la 1000
sau chiar mai putin.
Observatie. Ceea ce rezulta de mai sus si este esential pentru tehnica
electrosecuritatii, este faptul ca s-a constatat întotdeauna scaderea rezistentei în
intervalul 10-500 V, dupa care rezistenta ramâne aproximativ constanta.
Locul de pe corp cu care omul a atins elementul sub tensiune.
Gravitatea electrocutarii depinde de sensibilitatea nervoasa a locului respectiv.
Suprafata de contact. Cu cât suprafata de contact este mai mare, cu atât
rezistenta este mai scazuta, iar pericolul de electrocutare este mai mare. Aceasta se
explica prin faptul ca orice rezistenta electrica variaza invers proportional cu
sectiunea prin care se închide circuitul. Din acest motiv utilajele electrice portative,
cu care omul are un contact permanent pe suprafata mare, în timpul lucrului, sunt
mult mai periculoase decât utilajele electrice fixe, cu care omul vine în contact în
mod întâmplator, pe suprafata mica si pentru scurta durata.
Presiunea de contact. Este evident ca rezistenta electrica a omului va fi
mai mica, cu cât presiunea de contact electric cu elementul sub tensiune va fi mai
mare. Si din acest punct de vedere utilajul electric portativ este mai periculos decât
utilajul electric fix, deoarece în timpul lucrului, omul tine strâns în mâna utilajul
portativ pe când presiunea de contact cu utilajul fix este în general mica.
Tabelul 10.8
Categorii de medii de lucru în functie de pericolul de electrocutare
UMIDITATE TEMPERATURA
MEDII RELATIVA EXEMPLE
[%]
[ C]
foarte > 97 > 35 zona de manipulare a obiectelor
periculoase conductoare electrice legate la
pamânt cu suprafata > 60%;
medii corozive;
periculoase 75 - 97 30 - 35 suprafete conductoare < 60%;
pardoseli conductoare (beton);
fluide;
putin < 75% 15 - 35 pardoseli izolante.
periculoase
Temperatura mediului înconjurator. Indirect, temperatura mediului

înconjurator influenteaza de asemenea pericolul de electrocutare, caci cu cât
temperatura mediului ambiant este mai mare, cu atât glandele sudoripare sunt mai
active si rezistenta omului este mai mica. În tabelul 10.8 se prezinta categoriile de
medii de lucru în functie de pericolul de electrocutare.
Umiditatea mediului înconjurator. Cu cât umiditatea este mai mare,

conductivitatea stratului de piele creste si deci rezistenta electrica a organismului
scade (figura 10.8).
Umiditatea, temperatura si existenta unor substante care micsoreaza
rezistenta pielii (substante chimice, praf, etc.), fac parte dintre factorii care
caracterizeaza gradul de pericol pe care-l prezinta locul de munca.
Modul de succesiune al fenomenelor care duc la scaderea rezistentei este
urmatorul: în momentul initial al atingerii elementului sub tensiune, stratul de piele
determina o rezistenta ridicata a corpului; ca urmare a aplicarii tensiunii are loc
procesul de strapungere al pielii, urmat de scaderea rezistentei si cresterea
curentului ce se stabileste prin corp; odata cu cresterea curentului, la locul de
contact se degaja caldura ca urmare a energiei electrice consumate, se activeaza
glandele sudoripare care micsoreaza si mai mult rezistenta electrica a corpului.
Toate acestea duc la cresterea continua a curentului ce trece prin corpul omului.
Fig.10.8. Valori limita pentru rezistenta corpului omenesc în functie de tensiune
10.2.4. TENSIUNEA LA CARE ESTE SUPUS OMUL

În România, metodologiile folosite pentru dimensionarea instalatiilor prin
care se asigura protectia împotriva accidentelor prin electrocutare, au la baza
respectarea unor valori limita pentru tensiunea la care este supus omul si nu pentru
curentul stabilit prin corpul omului. Si aceasta pentru ca este mai usor sa se
conceapa o protectie plecând de la tensiune asupra careia se poate actiona direct,
decât de la valoarea curentului electric.
Încercarile de a determina limite superioare si inferioare a tensiunilor

periculoase nu au dat rezultate.
Mult timp tensiunile de 12 V sau 24 V s-au considerat nepericuloase.
Practica a infirmat aceste limite. Astfel, au fost cazuri când la tensiuni foarte înalte,
electrocutarile nu au fost mortale, dar si exemple de accidente mortale la tensiuni
foarte joase, unele chiar neasteptat de mici, exemple indicate în literatura de
specialitate.
Tabelul 10.9
Rezultatele unei analize a accidentelor în functie de
tensiunea la care a fost supus omul
Limitele Electrocutari Electrotraumatisme cu Socuri electrice fara

tensiunilor de mortale pierderea tempo rara a urmari
electrocutare capacitatii de munca
V nr. % nr. % nr. %
< 25 12 6,6 - - - -
25-50 19 10,6 34 5,1 101 7,7
51-100 24 13,4 73 10,7 182 13,8
101-150 50 31,4 190 28,8 490 37,3
151-200 34 18,9 230 34,9 320 24,5
201-250 13 7 86 13,0 189 14,5
251-350 2 1,2 20 3,25 13 1,0
351-500 8 4,3 7 1,0 6 0,6
Peste 500 12 6,6 20 3,25 6 0,6
TOTAL 174 100,00 660 100,00 1307 100,00
In tabelul 10.9 apare un procent de 6,6% electrocutari mortale la tensiuni

sub 24 V. Aceasta nu permite stabilirea valorilor limita ale tensiunilor periculoase
si nepericuloase, valori care s-ar putea folosi practic în tehnica securitatii, pericolul
depinzând direct de valoarea curentului, nu de tensiune.
Limitele dupa care variaza rezistenta electrica a corpului omenesc sunt atât
de largi, încât tensiunile determinate functie de aceste limite nu ar avea mare
importanta practica. Un fapt este evident – si anume: cu cât tensiunea la care este
supus omul este mai mare, cu atât este mai puternic socul electric si este mai ridicat
si gradul de pericol de electrocutare.
Exista statistici ale accidentelor care au avut loc la deservirea diferitelor
instalatii sau utilaje electrice si acestea stau la baza stabilirii limitelor tensiunii de
lucru si a tensiunii de pas, functie de:
- tensiunea si puterea de lucru a instalatiei sau utilajului electric;
- conditiile de exploatare ale echipamentului respectiv;
- existenta posibilitatii de asigurare a unei protectii radicale si prin alte
mijloace.
Practica, având nevoie de valorile limita ale tensiunilor de la care sa se

porneasca în executarea protectiei, a impus stabilirea unor valori maxime admise si
conditiile în care acestea pot fi folosite. Aceste valori sunt determinate în cea mai
mare masura de probabilitatea unui accident grav si au mai putin o justificare
teoretica, fiind stabilite în functie de:
nivelul tehnic al echipamentelor electrice;
gradul de pregatire profesionala acelor ce deservesc echipamentul;
siguranta în exploatare a sistemelor de protectie folosite împotriva
electrocutarilor;
categoria locului unde este folosit echipamentul electric;
tipul echipamentului (fix, mobil sau portativ);
tensiunea de lucru.
Unii specialisti, în lucrarile lor, încearca sa justifice teoretic tensiunile

maxime admise, luând în consideratie:
- limitele curentilor considerati nepericulosi;
- valorile rezistentelor corpului omenesc;
- timpii utili pentru deconectarea echipamentului defect.
Daca nu s-ar tine seama de probabilitatea ca un anumit pericol sa apara în

practica, s-ar ajunge, de cele mai multe ori, la instalatii cu preturi nejustificat de
mari. Intervenind factorul „practic”, limitele tensiunilor vor diferi de la tara la tara,
functie de anumite conditii specifice.
In România, sunt stabilite trei categorii de tensiuni maxime admise:

tensiuni de lucru maxime admise pentru alimentarea cu energie electrica a
sculelor electrice portative si a corpurilor de iluminat;
tensiuni maxime admise de atingere si de pas;
tensiuni maxime admise induse ca urmare a influentelor electromagnetice.
Tensiunile maxime admise pentru alimentarea de lucru a sculelor

electrice portative sunt:
- pâna la 380 V daca pentru protectia împotriva electrocutarilor se aplica
separarea de protectie sau o izolare de protectie suplimentara fata de
izolarea de lucru;
- pâna la 127 V daca se aplica o protectie prin legare la pamânt cu ajutorul
careia se preconizeaza sa se asigure tensiuni de atingere sub 24 V si numai
în cazul retelelor izolate fata de pamânt;
- pâna la 42 V daca izolarea este întarita, constituind o forma a unei izolari
suplimentare de protectie;
- pâna la 24 V numai cu o izolare corespunzatoare de lucru.
Tensiunile maxime admise pentru alimentarea corpurilor de iluminat

sunt:
- pâna la 220 V pentru corpurile de iluminat montate fix, în cazul lampilor
cu incandescenta numai daca elementele care sunt sau pot intra sub
tensiune nu intra în zona de manipulare a omului;
- pâna la 127 V în locurile periculoase si foarte periculoase pentru corpurile
de iluminat fixe si mobile cu incandescenta aflate în zona de manipulare
numai daca alimentarea se face dintr-o retea izolata fata de pamânt si
numai daca se aplica o protectie prin legarea la pamânt cu ajutorul careia
se asigura tensiuni de atingere sub 24 V;
- pâna la 24 V pentru corpurile de iluminat portative si corpurile de iluminat
mobile si fixe cu incandescenta care se afla în zona de manipulare a omului
din locurile periculoase;
- pâna la 12 V pentru corpurile de iluminat portative si cele mobile si fixe cu
incandescenta care se afla în zona de manipulare a omului din locurile
foarte periculoase;
- pâna la 24 V pentru corpurile fixe si mobile cu incandescenta care se afla
în zona de manipulare a omului din locurile foarte periculoase, daca sunt în
constructie închisa si cu izolare întarita sau sunt cel putin în constructie cu
siguranta marita.
10.2.5. STAREA FIZICA A OMULUI

S-a constatat ca socul electric se manifesta mult mai puternic daca omul
este obosit sau în stare de ebrietate.
Femeile sunt mai sensibile la socul electric decât barbatii. Sensibilitate mai
mare au si copiii.
Desi nu a fost confirmata de cercetari, exista conceptia foarte raspândita ca
bolnavii cu afectiuni cardiace si cei cu astenie prezinta o sensibilitate crescuta la
trecerea curentului.
11.2.6. DURATA ACTIUNII CURENTULUI ASUPRA CORPULUI OMENESC

Conform datelor din tabelul 10.11, exista valori limita ale duratei de
actiune a curentului electric, valori peste care se produce fibrilatia inimii.
Tabelul 10.10.
Valori limita peste care se produce fibrilatia inimii
Curentul, mA 10 60 90 110 160 250 350 500

Durata de actiune, s 30 10-30 3 2 1 0,4 0,2 0,1
Pentru actiuni de scurta durata a curentului, de regula la timpi sub o

secunda (nedepasind însa timpul limita de 3 secunde), curentul limita I2 – care se
considera ca poate fi suportat de om fara pericole, variaza în functie de durata de
actiune,conform relatiei propusa de Dalziel:
0,165
I2 . (10.1)
t
În cazul actiunii de lunga durata a curentului (peste 3 secunde), se

considera drept curent limita I1 la care nu se produce fibrilatia inimii, cel egal cu
50 mA.
Fig.10.9 Curba de variatie a limitelor curentului I1 prin om, la care se considera ca

nu se produce fibrilatia inimii, în functie de timpul t de la producerea defectului
si pâna la întreruperea circuitului electric respectiv.
10.2.7. ATENTIA OMULUI ÎN MOMENTUL ATINGERII

Se pot întâmpla accidente si atunci când omul nu se asteapta sa fie surprins
de curentul electric la atingerea unui obiect oarecare, aflat accidental sub tensiune.
In acest caz, pot avea loc caderi de la înaltime sau scapari de obiecte grele din
mâna, provocându-se accidente din cauza traumatismelor.
Exista desigur exceptii care nu se încadreaza între limitele indicate
anterior. De exemplu, factorul "surpriza" are un rol foarte important, în special în
cazul electrocutarilor prin afectarea sistemului nervos. In aceleasi conditii moartea
electrocutatului se poate produce într-un timp mai scurt si la valori de curent mici,
daca acesta nu se asteapta sa fie supus unui soc electric decât în cazul în care el
este prevenit asupra pericolului ce poate aparea.
10.3. ANALIZA STATISTICILOR PRIVIND ELECTROCUTARILE

Indicatiile statistice cu privire la frecventa accidentelor provocate de
curentul electric ar trebui sa cuprinda, pe lânga locul, timpul, cauza, felul,
gravitatea accidentului, si indicatii exacte cu privire la vârsta, sexul si profesiunea
accidentatului, marimea tensiunii, felul curentului, calea curentului, durata actiunii
curentului, ultimele manifestari de viata ale accidentatului, timpul dupa care a
intervenit moartea, masurile luate de prim ajutor etc. Numai în acest fel s-ar putea
întocmi o statistica „ideala” – si aceasta ar fi un instrument eficient pentru
prevenirea accidentelor. În România nu exista înca o statistica atât de complexa.
Tabelul 10.11
Defalcarea accidentelor prin electrocutare pe categorii de tensiuni
Atingeri directe, % Atingeri indirecte, %
Joasa tensiune Înalta tensiune Joasa tensiune Înalta tensiune
[kV] [kV] [kV] [kV]
<1 1 - 35 110 <1 1-35 110
55,5 19,7 2,5 22,13 0,17 -
Tabelul 10.12
Defalcarea accidentelor prin electrocutare pe profesii
Electricieni, % Alte specialitati, %
Muncitori si Maistri si Necalificati Calificati
sefi de echipa ingineri
atingeri atingeri atingeri atingeri atingeri atingeri. atingeri atingeri
directe indirecte directe indirecte directe indirecte directe indirecte
39 2,15 2,15 0,5 17,5 8,5 20,2 10
Cu datele de care dispunem, se poate afirma ca din numarul total al

accidentelor prin electrocutare înregistrate, 4% au avut un sfârsit mortal. Acest
procent este urmat abia la mare distanta de procentele exprimând cazurile mortale
în alte categorii de accidente.
Din nefericire, aceste date nu sunt semnificative, caci nu cuprind numarul
mare de electrocutari în rândurile populatiei. Ramâne de necontestat însa faptul ca
accidentele prin electrocutare dau cel mai mare procent de cazuri mortale dintre
toate categoriile de accidente.
10.4. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

INSTALATIILE DE LEGARE LA PAMÂNT
Prin legare la pamânt se întelege stabilirea în mod voit a unui contact
electric cu pamântul.
Scopurile legarii la pamânt sunt urmatoarele:

protectia vietii oamenilor:
protectia personalului de deservire sau a altor persoane care ating parti
metalice din instalatiile electrice care în mod normal nu sunt sub tensiune,
dar care pot intra accidental sub tensiune;
protectia personalului care executa lucrari de reparatii si revizii (cutitele de
legare la pamânt, scurtcircuitoarele mobile);
protectia persoanelor împotriva curentilor de trasnet;
realizarea unor conditii cerute de exploatarea corecta a instalatiilor electrice:
stabilizarea potentialelor unor puncte fata de pamânt (de exemplu, legarea
la pamânt a punctului neutru);
realizarea unor circuite de întoarcere prin pamânt a curentilor normali de
lucru (de exemplu, tractiunea electrica);
crearea unor circuite de impedanta corespunzatoare necesare functionarii
unor protectii etc.
Desi este posibil ca pentru fiecare dintre aceste functiuni sa se realizeze

câte o instalatie de legare la pamânt separata, la noi în tara si în multe alte tari o
singura instalatie de legare la pamânt este folosita în comun pentru realizarea
functiunilor de mai sus. Evident ca, o astfel de instalatie trebuie sa corespunda
tuturor conditiilor impuse de fiecare functiune în parte.
De regula, conditiile cele mai severe le impune functiunea de protectie a
vietii oamenilor împotriva accidentelor prin electrocutare.
În cele ce urmeaza, ne vom ocupa, în principal, de aceasta prima functiune
a unei instalatii de legare la pamânt.
10.4.1. TIPURI DE RETELE
În functie de tratarea neutrului, retelele electice se împart în doua mari categorii:
retele cu neutrul izolat (simbol I), din care fac parte:
retele cu neutrul izolat (nelegat la pamânt);
retele cu neutrul legat la pamânt prin bobina de stingere (compensare);
retele cu neutrul legat la pamânt (simbol T, de la frantuzescul Terre ), din
care fac parte:
retele cu neutrul legat la pamânt prin rezistenta;
retele cu neutrul legat efectiv la pamânt.
Pentru protectia împotriva accidentelor prin electrocutare în instalatiile

electrice se folosesc doua metode de baza de protectie:
legarea la pamânt de protectie (simbol T);
legarea la conductorul de nul de protectie (simbol N).
10.4.2. TIPURI DE INSTALATII ELECTRICE

Putem discuta despre urmatoarele tipuri de instalatii electrice, prin prisma
celor doua aspecte precizate în paragraful 10.4.1.:
instalatii tip IT = retele cu neutrul izolat (I), în care metoda de protectie de
baza este legarea la pamânt (T);
instalatii tip TT = retele cu neutrul legat la pamânt (T), în care metoda de
protectie de baza este legarea la pamânt (T);
instalatii tip TN = retele cu neutrul legat la pamânt (T), în care metoda de
protectie es te legarea la nul (N).
Observatie: nu se realizeaza retele tip IN.
Retelele electrice de înalta tensiune (Un 1000V) pot fi din categoria cu

neutrul izolat sau din categoria cu neutrul legat la pamânt. În toate aceste retele
metoda de baza de protectie împotriva accidentelor prin electrocutare este legarea
la pamânt de protectie (deci pot fi retele tip IT sau TT).
Retelele electrice de joasa tensiune (Un 1000V) pot fi, de asemenea, din
cele doua categorii în cele ce priveste tratarea neutrului, dar metodele de baza de
protectie difera. În cazul retelelor de joasa tensiune cu neutrul izolat se foloseste ca
metoda de protectie de baza legarea la pamânt de protectie (deci, retele tip IT ). În
schimb, în retelele de joasa tensiune cu neutrul legat efectiv la pamânt metoda de
protectie de baza este, de regula, legarea la conductorul de nul de protectie (deci,
retele tip TN).
10.4.3. PARTI COMPONENTE ALE UNEI

INSTALATII DE LEGARE LA PAMÂNT
O instalatie de legare la pamânt poate fi considerata ca fiind formata din
doua parti principale:
priza de pamânt, compusa din:
electrozi metalici îngropati în sol (de regula, din otel);
solul din jurul electrozilor;
reteaua de legare la priza de pamânt, compusa din totalitatea electrozilor
metalici prin care se realizeaza legatura între partile metalice ale
echipamentelor care trebuie legate la pamânt si priza de pamânt; este
realizata în mod uzual din conductor de otel lat.
Un curent care se scurge în pamânt printr-o instalatie de legare la pamânt

parcurge partile metalice (reteaua de legare la priza si electrozii metalici îngropati)
si volumul de sol din jurul electrozilor.
Solul este considerat un conductor cu o rezistivitate mult mai mare decât
a partii metalice a i nstalatiei de legare la pamânt : sol / otel 108 1012 .
Ca urmare, la trecerea curentului electric, rezistenta opusa de instalatia de

legare la pamânt este practic concentrata în volumul de sol din jurul electrozilor.
Deoarece din electrozii metalici curentul se disperseaza în sol,
rezistenta opusa de acesta la trecerea curentului este denumita si rezistenta
de dispersie .
10.4.4. POTENTIALUL SOLULUI ÎN ZONA UNEI PRIZE DE PAMÂNT
LA TRECEREA UNUI CURENT ELECTRIC PRIN PRIZA
La trecerea unui curent (pe care o sa-l notam de aici încolo cu Ip) prin
electrozii prizei si apoi prin volumul de sol din jurul acestora, solul din zona prizei
va capata potentiale diferite de zero.
V
Vx
Ip
x V=0
Rd
Fig.10.10 Curba distributiei de potential
Pentru cazul simplu al unui singur electrod implantat în pamânt valorile

potentialului pamântului din jurul acestuia sunt reprezentate calitativ în diagrama
de mai sus (fig.10.10), numita si pâlnia de potential.
10.5. MODURI ÎN CARE SE POT PRODUCE

ACCIDENTELE PRIN ELECTROCUTARE
Accidentele prin electrocutare se pot produce:
Prin atingere directa a unui conductor aflat în mod normal sub tensiune.
Masurile de protectie constau în împrejmuiri, supraînaltari si prin instruirea
personalului sa respecte regulile de lucru în instalatiile electrice sub
tensiune.
Prin atingere indirecta, adica prin atingerea unor parti metalice care în
mod normal nu sunt sub tensiune, dar care în mod accidental pot intra sub
tensiune.
Pentru a ilustra doua dintre cazurile de astfel de electrocutari sa revenim la

curba distributiei de potential în jurul unei prize, la scurgerea unui curent prin ea, în
pamânt (fig.10.11).
Potentialul mâinii = tensiunea pe priza

V mâna Up
Tensiunea de pas Tensiunea de atingere

Upas = Vpicior1 - Vpicior2 = k pas Up Ua = Vmâna - Vpicior=k aUp
Potentialul piciorului 1 Potentialul piciorului

Vpicior 1 Vpicior
Potentialul piciorului 2
Vpicior 2
Ip
Rezistenta de dispersie a
prizei notata cu Rp
Fig.10.11. Electrocutarea prin tensiuni de atingere si de pas
Înainte de a aborda problema electrocutarilor prin atingere indirecta, sa

remarcam ca potentialul cel mai înalt se atinge în zona electrozilor îngropati în
pamânt. Diferenta de potential între aceste puncte si solul aflat la distanta suficient
de mare (unde V=0) se numeste tensiune pe priza:
Up Vp 0 Rp Ip (10.2)
În cazul trecerii unui curent Ip prin priza, toate partile metalice legate la
priza de pamânt vor avea acesta tensiune.
Analizând datele furnizate de diferiti cercetatori în urma experimentarilor
si cele din statisticile electrocutarilor, în tehnica securitatii muncii la instalatiile
electrice valoarea rezistentei omului viu se considera egala cu 1000 , în cazul
unei electrocutari prin atingere directa (cale de curent mana-picior sau mâna
stanga-mâna dreapta.si egala cu 3000 , în cazul unei electrocutari prin atingere
indirecta. Aceste valori sunt în general acoperitoare.
Desigur ca vor exista cazuri în care vor coincide mai multi factori
nefavorabili, ceea ce face ca rezistenta omului sa scada sub aceste valori.
Electrocutare prin tensiune de atingere. Sa presupunem ca un om se afla

în apropierea unui echipament electric în timpul unui defect care are drept
consecinta trecerea unui curent prin instalatia de legare la pamânt. Daca el atinge
cu mâna carcasa metalica a echipamentului, legata la priza de pamânt, atunci va fi
supus unei diferente de potential numita tensiune de atingere (a se vedea figura
10.11):
Ua Vmâna V picior (10.3)
Se observa ca, U a < Up. Se noteaza cu ka coeficientul de atingere:

Ua (10.4)
ka 1
Up
Electrocutare prin tensiune de pas. Tensiunea de pas este diferenta de

potential ce apare între cele doua talpi ale unui om care paseste într-o zona în care
se afla amplasata o priza de pamânt, în cazul scurgerii prin aceasta a unui curent în
pamânt (vezi figura 10.2):
U pas V picior1 V picior 2 (10.5)
Analog, se defineste coeficientul de pas:

U pas (10.6)
k pas 1
Up
Situatia cea mai grava apare atunci când omul atinge cu o mâna o carcasa
a unui echipament intrata accidental sub tensiune (Up), iar cu cealalta mâna tine,
de exemplu, un cablu derulat de lungime mare, care la celalalt capat este în
contact cu pamântul aflat la distanta de priza:
Ua Vmâna1 Vmâna 2 Up 0 (10.7)
10.6. VALORILE MAXIME ADMISE NORMATE PENTRU

TENSIUNEA DE ATINGERE SI TENSIUNEA DE PAS
În România, metodologiile folosite pentru dimensionarea instalatiilor prin
care se asigura protectia împotriva accidentelor prin electrocutare, se bazeaza pe
respectarea unor valori limita nu pentru curentii ce trec prin corpul omenesc, ci
pentru tensiunile accidentale la care acesta poate fi supus.
Curentul ce trece prin corpul omenesc (I h) este raportul dintre diferenta de
potential ce poate sa apara între doua parti ale corpului omenesc (si care depinde de
modul de producere al electrocutarii) si rezistenta corpului omenesc (Rh).
În calcule se iau valori acoperitoare, mult mai mici decât cele reale:
Rh = 1000 pentru cazul electrocutarilor prin atingere directa;
Rh = 3000 pentru cazul electrocutarilor prin atingere indirecta.
Pe baza celor aratate mai sus privind curentii maximi admisibili si valorile
de calcul ale rezistentei corpului omenesc s-au calculat valori admisibile pentru
tensiunile accidentale la care poate fi supus un om într-o instalatie electrica. Ca
urmare, normele prevad valori maxime admise pentru tensiunile de atingere si de
pas în functie de:
tensiunea nominala a instalatiei: joasa tensiune sau înalta tensiune;
durata defectului conditionata de modalitatile de eliminare a defectelor;
zona de amplasare a instalatiei electrice.
Tensiunile de atingere si de pas maxime admise pentru instalatiile si echipamentele

electrice de joasa tensiune sunt prezentate în tabelele 10.13 si 10.14.
Tabelul 10.13
Valorile maxime admise ale tensiunilor de atingere si de pas, în V,
în instalatii cu tensiuni nominale pâna la 1000V
Mediul
Putin periculos Periculos sau foarte
Locul de Categoria periculos
utilizare utilajelor c.a. c.c. c.a. c.c.
Timpul de deconectare [s]
<3 >3 <3 >3 <3 >3 <3 >3
Suprafata Fixe si mobile 65 40 110 65 65 40 110 65
Portabile 65 40 110 65 24 24 24 24
Subteran Toate - - - - 24 24 24 24
Protectia împotriva atingerilor indirecte trebuie astfel realizata încât, în

caz de defect, tensiunile de atingere si de pas sa fie eliminate sau limitate la valorile
de mai sus în cel mult 0,2 secunde.
La utilajele portative, daca sunt alimentate la tensiunea redusa de 12 V sau
24 V, nu se mai iau alte masuri de protectie decât izolarea de lucru. Carcasa
utilajului intra sub tensiune numai daca izolatia se deterioreaza. Reteaua de
alimentare a acestor utilaje este izolata fata de pamânt sî deci pericolul apare doar
atunci când în reteaua respectiva exista o faza defecta.
Tabelul 10.14
Valorile maxime admise pentru tensiunile de atingere si de pas [V] în instalatii de înalta tensiune conform 1.RE - Ip 30 - 90
Nr Instalatia Zona de Tipul Timpul de întrerupere a defectului prin protectia de baza
crt electrica amplasare retelei 0,2 s 0,3 s 0,4 s 0,5 s 0,6 s 0,7s 0,8..1,2 1,2..3 s 3s
Echipament circulatie I;T1 125 100 85 80 75 70 65 65 50
electric din frecventa T2 250 200 165 150 140 130 125 65 50
1 statii si circulatie redusa fara mijloace I;T1 250 200 165 150 140 130 125 125 125
posturi de individuale de protectie izolante T2 500 400 330 300 280 260 250 125 125
transformare circulatie redusa cu folosirea I:T1 500 400 390 300 280 260 250 250 250
mijl. individ. de protectie izol. T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
circulatia frecventa T1 250 250 250 250 250 250 250 250 250
Stâlpi din localitati T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
2 LEA circulatia frecventa în afara I;T1;T2 nu se normeaza
localitatilor
fara circulatie redusa I;T1;T2 nu se normeaza
aparataj incinte industriale si a- I;T1 125 125 125 125 125 125 125 125 125
gricole, campinguri, plaje T2 250 250 250 250 250 250 250 125 125
I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
Stâlpi În general, indiferent T1 250 250 250 250 250 250 250 250 250
3 LEA cu de zona T2 500 500 500 500 500 500 500 250 250
aparataj incinte industr. si agricole, I 125 125 125 125 125 125 125 125 125
plaje, terenuri agricole T1;T2 250 250 250 250 250 250 250 125 125
Nota: cifrele 1 si 2 din coloana "Tipul retelei" se refera la numarul de sisteme de protectie pentru eliminarea defectului
BIBLIOGRAFIE
1. Ageta, T., Shibuiya, M., Taniguchi, H., Shiobara, R., Suzuki, K, Mizaike, K. Recent
development progress of 70 MW class superconducting generator-World’s highest
output, longest continous operation of 1500 hours & first connection to 77 kV power
grid, CIGRE 2000, Raport 11-107.
2. Albert, H., Pierderi de putere si energie în retelele electrice, Editura Tehnica,
Bucuresti, 1984.
3. Bâla, C. Masini electrice. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.
4. Buhus, P., Preda, L., Heinrich, I. Statii si posturi de transformare, Editura
Tehnica, Bucuresti, 1989, 368 pag .
5. Buhus, P., Heinrich, I., Preda, L., Selischi, A. Partea electrica a centralelor electrice.
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.
6. Buhus,P., Ionescu,A., Comanescu,Gh., Iordache, M. Instalatii electroenergetice de
765-800 kV. Litografia Institutului Politehnic Bucuresti, 1977.
7. Buhus, P. s.a. Partea electrica a centralelor, statiilor si posturilor de transformare.
Îndrumar pentru lucrari de laborator, U.P.B., 1999.
8. Buhus, P. si Comanescu, Gh. Instructiuni privind alegerea puterilor nominale
economice pentru transformatoarele de 110 kV/MT (1.E-Ip 51/1-94).
9. Buhus, P. si Comanescu, Gh. Instructiuni privind alegerea puterilor nominale
economice pentru transformatoarele din posturi (1.E-Ip 51/2-93).
10. * * * Codul tehnic al retelei electrice de transport. CONEL, aprilie 2000.
11. * * * Codul tehnic al retelelor electrice de distributie. CONEL, mai 2000.
12. Comanescu, Gh., Iordache, M., Costinas, S. Partea electrica a centralelor, Editura
Printech, Bucuresti, 2001
13. Comanescu, Gh., Iordache, Mihaela, Scripcariu, Daniela, Scripcariu, M. Proiectarea
statiilor electrice. Editura Printech, Bucuresti, 1998.
14. Costinas, Sorina. Influenta tensiunii de 1000V asupra pericolului de electrocutare la

alimentarea consumatorilor de joasa tensiune din exploatarile miniere. Conferinta
Nationala de Energetica Industriala, vol.I, Bacau, noiembrie 1996, p.115-121.
15. Costinas, Sorina, Niculescu, T. Researches in protection against electrocution in case
of increase of voltage level in coal-face of high productivity and for conveyor systems
for underground gassy mines, ICAMC’98 High Tetras, Slovak Republic
16. Costinas, Sorina. Dezvoltarea electroenergeticii românesti la mijlocul secolului al XX-
lea. In : Revista NOEMA, Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si
Tehnicii, Academia Romana , Vol.III/ 2004
17. * * * Decizia ANRE pentru aprobarea contractelor cadru de furnizare a energiei
electrice. 21 decembrie 1999.
18. Dordea, T. Masini electrice. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.
19. Goia, M., L. Perspectiva sistemelor electrice. Producerea, transportul si distributia
energiei electrice si termice. Nr. 1, 1997, p. 27 – 31.
20. Gott, B.E.B. Special report for group 11 (Rotating Machines), CIGRE 2000.
21. Gu Guobiao, Xiong Nan, Yuan Jiazi, Tian Xingdong, Chen Xifang, Yhu Yuanchao
The development of the 400 MW evaporation-cooling hydro-generator of Lijiaxia
power station, CIGRE 2000, Raport 11-102.
22. Gubert, Anne. Accumulateurs au plomb et véhicule électrique. RGE, nr. 10, nov. 1993,
p.13 – 18.
23. Harrison, A., I. Lead acid standby power batteries in telecommunications – „Horses
for courses”. Chloride Industrial Batteries Limited, U.K.
24. Hortopan, Gh. Aparate electrice. EDP Bucuresti, 1967.
25. * * * Instructiuni tehnice la "Normele de protectie a muncii pentru industria miniera".
Ministerul Minelor. 1989.
26. Iordache, Mihaela. Statii si posturi de transformare, Editura Electra, Bucuresti, 2003
27. Iordache, Mihaela, Hurdubetiu, S., Comanescu, Gh. Elemente moderne în realizarea
statiilor electrice. Editura AGIR, Bucuresti, 2000.
28. Iordache, Mihaela si Conecini I. Calitatea energiei electrice. Editura Tehnica,
Bucuresti, 1997.
29. Joho, R., Baumgartner, J., Hinkel, T., Stephan, C.E., Jung, M. Type-tested air-cooled
turbo-generator in the 500 MVA range, CIGRE 2000, Raport 11-101.
30. * * * Legea protectiei muncii nr. 90/1996 si Normele de metodologie de aplicare.
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. 1996.
31. Mircea, I. Instalatii si echipamente electrice. Ghid teoretic si practic. Editura
Didactica si Pedagogica. Bucuresti, 1996.
32. Müller, R. Protectia contra tensiunilor de atingere în instalatiile de joasa tensiune
(traducere din limba germana), Editura Tehnica, Bucuresti, 1971
33. Nedelcu, V. Masini electrice. Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti, 1968.
34. Niculescu, T., Costinas, Sorina. Electrotehnica, Editura Printech, Bucuresti, 1998.
BIBLIOGRAFIE 248
35. Nitu, V. s.a. Instalatiile electrice ale centralelor si statiilor. Editura Tehnica, 1972.
36. * * * Normele generale de protectie a muncii. Ministerul Muncii si Protectiei Sociale,
Ministerul Sanatatii. 1996.
37. * * * Norme specifice de protectie a muncii pentru minele de carbune, sisturi si
nisipuri bituminoase. Institutul National pentru Securitate Miniera si Protectie
Antiexploziva Petrosani, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. 1997.
38. Pantea, Al. Probe si verificari la transformatoarele de putere. Editura Tehnica,
Bucuresti, 1983.
39. PE 005/99 - Regulament pentru analiza si evidenta evenimentelor accidentale din
instalatiile de productie, transport si distributie a energiei electrice si termice.
40. PE 101/85 - Normativ pentru constructia instalatiilor electrice de conexiuni si
transformare cu tensiuni peste 1 kV (republicat 1993).
41. PE 103/92 - Instructiuni pentru dimensionarea si verificarea instalatiilor electro-
energetice la solicitari mecanice si termice în conditiile curentilor de scurtcircuit.
42. PE 107/95 – Normativ pentru proiectarea si executia retelelor de cabluri electrice.
43. PE 109/92 - Normativ privind alegerea izolatiei, coordonarea izolatiei si protectia
instalatiilor electroenergetice împotriva supratensiunilor.
44. PE 111 - 1/92 - Instructiuni pentru proiectarea statiilor de conexiuni si transformare.
Întreruptoare de înalta tensiune.
Transformatoare de tensiune.
Conductoare neizolate rigide.
Separatoare de înalta tensiune.
Conductoare neizolate flexibile.
Reprezentarea si marcarea instalatiilor electrice.
Servicii proprii de curent alternativ.
Statii electrice de distributie de 6 – 20 kV.
Bobine de reactanta.
53. PE 112/93 - Normativ pentru proiectarea instalatiilor de curent continuu din centrale
si statii electrice.
54. PE 113/95 - Normativ pentru proiectarea instalatiilor de servicii proprii de curent
alternativ ale centralelor termoelectrice si de termoficare.
248
55. PE 114/83 - Regulament de exploatare tehnica a surselor de curent continuu

(republicat în 1993).
56. PE 124/95 - Normativ privind alimentarea cu energie electrica a consumatorilor
industriali si similari.
57. PE 134/95 - Normativ privind metodologia de calcul al curentilor de scurtcircuit în
retelele electrice.
58. PE 135/91 - Instructiuni privind determinarea sectiunii economice a conductoarelor în
instalatiile electrice de distributie de 1-110 kV.
59. Preda, L., Heinrich, I., Buhus, P., Ivas, D., Gheju, P. Statii si posturi electrice de
transformare. Editura Tehnica, Bucuresti, 1988.
60. Priscu, R., Maiorescu, M., Serafim, N. Elemente de electrocardiografie, Editura
Medicala, Bucuresti, 1971
61. *** Raport anual ANRE, 2003.
62. Roussel, P. si Delcoustal, J. M. Impact de la dérégulation sur l’évolution des
équipements électriques HT des centrales. Raport 23-201, CIGRE 2000.
63. Siemens - Memoratorul inginerului electrician (traducere din limba germana), Editura
Tehnica, Bucuresti, 1974.
64. SR CEI 38 +A1/1997. Tensiuni standardizate de CEI.
65. SR CEI 50(605)/1996. Vocabular electrotehnic international. Capitolul 605.
Producerea, transportul si distributia energiei electrice – statii.
66. SR CEI 694+A1+A2. Prescriptii comune pentru standardele referitoare la aparatajul
de înalta tensiune.
67. Sölver, C.E. s.a. Innovative substations with high availability using switching modules
and disconnecting circuit breakers. Raport 23-102, CIGRE 2000.
68. Stephan, C. E., Baer, R., Joho, R, Schuler, R. Advanced technologies for larger air-
cooled turbo-generators with highest unit-ratings. CIGRE 1998, Raport 11-101.
69. STAS 1703-80. Transformatoare de putere.
70. * * * Concepts simplifiés pour futurs postes. Quelques études de cas. Raport 23-107
prezentat în numele Comitetului de lucru 23.13 la CIGRE 1998.
71. Thibert, M., Leca Chetochine, F. Cardiologie pratique, Ecole de Médicine, Paris,
1986.
72. Ulianov,S.A. Regimuri tranzitorii ale sistemelor electrice. Editura Tehnica, Bucuresti,
1967.
73. Zane, R. Dezvoltarea sistemului energetic al României. Editia a III-a. RENEL,
DGTDEE, 1991.
View publication stats

Partea Electrica A Centralelor Si Statiilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Partea Electrica A Centralelor Si Statiilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Partea electrică a centralelor şi staţiilor. Note de curs.

Book · January 2005

Gheorghe Comanescu Sorina Costinas

SEE PROFILE SEE PROFILE

The user has requested enhancement of the downloaded file.

2. CONSIDERATII PRIVIND GENERATOARELE SINCRONE

2.4. CONECTAREA LA SISTEM A GS DIN CENTRALE 47

3. SCHEME DE CONEXIUNI PENTRU STATII ELECTRICE

4. CALCULUL CURENTILOR DE SCURTCIRCUIT

4.4. SCURTCIRCUIT TRIFAZAT DEPARTAT DE GENERATOR 89

5. CRITERII DE ALEGERE A APARATELOR ELECTRICE

5.7. CRITERII SPECIFICE FIECARUI TIP DE APARAT 122

6. NOTIUNI PRIVIND ALEGEREA SOLUTIILOR OPTIME

7. SCHEME DE PRINCIPIU PENTRU CENTRALE ELECTRICE

8 SERVICII PROPRII DE CURENT ALTERNATIV

9 SERVICII PROPRII DE CURENT CONTINUU

PROFESORII NOSTRI... 232

Sistemul electroenergetic naŃional (SEN) din România a fost creat în

Obiectivele conducerii prin dispecer a sistemelor energetice se referă la:

1.2. PĂRłI COMPONENTE

1.2.1. SURSE DE ENERGIE ELECTRICĂ

Ca surse de energie electrică, în centrale se folosesc generatoare

1.2.1.2. Stadiul actual al surselor de energie electrică din România

56,91 59,27 61,35 57,25 56,91

Fig.1.1. EvoluŃia producŃiei de energie electrică în perioada 1989-2003,

În România, cel mai mare grup energetic care funcŃionează în prezent pe

Fig.1.2. Combustibili utilizaŃi pentru producerea de energie electrică în anul 2003

Fig.1.3. Participarea la producŃia de energie electrică în anul 2003

1.2.2. REłELE ELECTRICE

În cadrul SEN, reŃele electrice îndeplinesc funcŃii de transport şi

1.2.2.1. ReŃelele electrice de transport

1.2.2.2. ReŃelele electrice de distribuŃie

1.2.2.3. StaŃii electrice

1.2.3. CONSUMATORI DE ENERGIE ELECTRICĂ

• captivi: cei care din motive de configurare a reŃelei sunt obligaŃi să

După natura consumului, consumatorii se împart în următoarele categorii:

Din totalul consumatorilor captivi, consumatorii casnici reprezintã 93,6%,

Consumatorii de energie electrică pot avea receptoare electrice sensibile

În funcŃie de tipul consumatorului şi de puterea solicitată, alimentarea cu

Cantitatea de energie electricã furnizatã în anul 2003 a fost de

Sub aspectul compatibilităŃii electromagnetice în punctul comun de racord

1.3. ELEMENTE CARACTERISTICE

Prima producŃie de energie electrică trifazată din România şi pentru prima

Alegerea frecvenŃei de funcŃionare într-un sistem energetic este bazată pe

b) în sectorul transportului şi distribuŃiei energiei electrice:

Prin urmare, alegerea unei frecvenŃe optime de funcŃionare, unică pentru

1.3.2. TENSIUNI NORMATE

Valorile normate pentru reŃele cu trei conductoare sunt, de obicei,

Un [kV] 6(*) 10 20 110 220 400 750

• în orice punct al reŃelei electrice de 110 kV, marja de variaŃie a tensiunii

1.3.3. ŞIRURI DE NUMERE NORMALIZATE

• multiplicatorul m5 = 5 10 = 1,6 (formează şirul de numere R5);

1.4. CARACTERIZAREA TRANZITULUI DE SARCINĂ PRIN

Curbele de sarcină I(t) sau S(t) caracterizează complet tranzitul de sarcină

Analog, pentru toate celelalte tipuri de sarcină se pot defini:

De regulă, în instalaŃiile electrice se măsoară (cu ajutorul contoarelor)

Doar în ultimul timp, datorită contoarelor electronice a apărut posibilitatea

WS ≅ 3UWI ≅ 1,03 WP2 + WQ2 (1.5)

Semnul aproximativ dintre WS si WI este rezultatul considerării tensiunii

1.4.3.3. Sarcina maximă

1.4.3.4. Durata de utilizare a sarcinii maxime

1,03 WP2 + WQ2 1,03 PM2 TM2 + QM2 TQM