Cum se obtine culoarea ”corectă” pentru UMBRA unui obiect

in funtie de culoarea obiectului si culoarea suprafetei pe care

cade umbra?
Culoarea umbrei tine mai mult de culoarea suprafetei pe care cade umbra decat a obiectului in sine.
La aceasta se adauga putin albastru ultramarin. Aceasa nuanta de albastru are o tenta de violet, este
un albastru foarte inchis daca se foloseste in proportie mare, si de aceea este foarte indragit de catre
impresionisti. Impresionistii aproape ca nu foloseau niciodata negru, ci puneau albastru ultramarin in
zonele umbrite. In functie de caz, se poate folosi si alta culoare inchisa: umbra arsa. Aceasta va da o
nota mai calda.

Daca vrei sa obtii mai mult contrast intr-o anumita zona, mai multa intunecime, adauga si negru.
Culoare obiectului are importanta in culoarea umbrei daca este un metal stralucitor. Si inca ceva: tine
cont de notiunile de umbra si penumbra. Penumbra este o prelungire a umbrei, mai putin intunecata,
care joaca un rol importat caci face o trecere mai lina de la lumina la intuneric. O trecere prea
abrupta risca sa atraga atentia asupra unei zone lipsite de interes vizual.

Cum facem conform teoriei culorilor actuale, culoarea indigo?

Daca nu se poate obtine din rosu, galben si albastru, atunci
cum?
Vechea teoria a culorilor spune ca cele trei culori asa-zis primare sunt: magenta, galben lemon si
albastru cyan. Dar, daca ai incerca sa obtii din aceste culori ingido, probabil ca te-ai chinui foarte
mult. Exista o alta nuanta de albastru inafara de cyan care te ajuta mult mai mult la obtinerea de
indigo. Este vorba de albastrul ultramarin. Indigo-ul in sine nu este culoare primara, dar, nici fara
albastru ultramarin nu poti trai.

Problema vechii teorii a culorilor este ca s-a stabilit ca “numai” cyan este culoare primara dintre
nuantelele de albastru disponibile.

In conceptia mea, ai nevoie de 6 si nu 3 culori de baza pentru a obtine orice amestec. Acestea sunt:
rosu cadmiu, magenta, galben lemon, galben cadmiu, albastru cyan si albastru ultramarin. In cursul
pe care l-am lansat cel mai recent, TEORIA CULORII, gasiti mai multe detalii despre amestecul
culorilor.

In unele tablouri am vazut un rosu deschis fara sa fie roz; daca

incerc sa adaug alb in rosu el devine, in functie de cantitate, roz
si tot mai rece. Exista alta metoda de a deschide culoarea roșie?
Imbinare de magenta si alb.

Exista trei nuante de rosu care se folosesc des in pictura: rosu cadmiu, magenta, si rosu crimson.
Rosul cadmiu este mai spre portocaliu, ideal pentru maci de exemplu.

Rosu crimson (concret alizarin crimson) este insa rosu mai rozaliu decat cadmiul, dar nici atat de roz
precum magenta.

Daca amesteci magenta cu alb de titan obtii clasicul roz pastel.

Culorile care se numesc “alizarin crimson” si “alb de zinc” insa, sunt culori cu un grad de
transparenta mai mare. Cred ca alizarin crimson este nuanta pe care o cauti. Fie o aplici in strat
subtire, transparent, peste o zona alba sau deschisa la culoare, fie o deschizi cu alb de zinc care este
mai transparent decat albul de titan.

Cum simplificam realitatea pe care o vedem?

Pasul 1: Asocierea culorii primare

Multitudinea de nuante pe care le vedem este complexa si uneori confuza. Copil fiind, decizi la
inceput cateva repere, cum ar fi: iarba este verde, cerul este albastru, trunchiurile copacilor sunt
maro, etc. Desigur, poti ilustra in acest mod o scena, dar rezultatul nu este poate ceea ce ti-ai
imaginat.

Imaginea rezultata dintr-o simplificare facuta la nivel de copil arata precum o imagine facuta din
bucati lipite, fara senzatia de adancime, de a-3-a dimensiune, pe care o percepem atunci cand privim
realitatea sau fotografiile. Asezate intr-un mod aparte, intr-o compozitie care starneste emotii
puternice, culorile simple pot determina un stil aparte (stilul naiv).

Pasul 2: Diferentierea lumina-intuneric

Urmatorul pas pe care il faci (mai mult sau mai putin constient), odata cu inaintarea in varsta, este sa
imparti componenta fiecarui obiect in doua culori. Una deschisa pentru partile luminoase, si una
inchisa pentru partile inchise. Multi dintre cei care pun mana pe creione colorate sau pensule se
opresc la acest pas.

Ceea ce se invata in acest stadiu este intelegerea modului in care lumina influenteaza scena. Daca
sursa de lumina isi modifica directia, automat locul culorii inchise si a celei deschise se schimba.
Totodata, trebuie retinut faptul ca daca un obiect este luminos intr-o parte, toate celelalte obiecte
trebuie sa fie luminoase pe aceeasi parte. In caz contrar, compozita se va abate prea mult de la
realitatea fizica.

Cum stim cat de intunecata sau luminoasa este o culoare?

Suna destul de simplu, dar, in practica nu este! Daca alegi o scena relativ complexa, cu obiecte care
au multe muchii, vei constata ca identificarea fiecarei umbrei si fiecarei zone luminoase poate fi o
provocare.

De exemplu, te poate pacali faptul ca anumite culori sunt percepute ca fiind mai deschise decat
altele. Un galben aflat in umbra pare mai deschis decat un albastru aflat in umbra, dar, pentru
corectitudinea viitoarei picturi, trebuie sa tii cont ca ambele sunt umbre!

Un truc pe care l-am invatat la un curs de pictura urmat in strainatate este urmatorul: tipareste
fotografia cu compozitia pe care vrei sa o pictezi, si foloseste un marker sau o carioca neagra pentru
a colora efectiv zonele umbroase.

La inceputul picturii este greu sa nimeresti tonul perfect (cat de intunecata sau deschisa sa fie
culoarea). Motivul este faptul ca la primele pete de culoare puse pe panza, ele sunt inconjurate de
albul panzei. Perceptia in acest caz ne face sa credem ca nuanta pe care tocmai am pus-o acolo este
mai inchisa. De aceea, la inceput, actul picturii merge pe principiul incercare si eroare, ajustand si
reajustand culorile pana cand suntem multumiti de rezultat. Daca in timpul acestor ajutari panza
ajunge sa fie prea incarcata de vopsea, poti lua din ea cu ajutorul cutitului de pictura.
In momentul in care stapanesti aceasta etapa, vei incepe sa vezi si sa simplifici realitatea vizuala ca
un pictor.

Exista si acea categorie de oameni care au un simt al culorilor innascut, sau bine dezvoltat. Ei sunt
capabili sa deosebeasca diferente subtile de nuante, si nu doar atat. Ei le pot reproduce usor pe paleta.
Dar, simpla recunoastere si reproducere a diferitelor nuante nu este suficienta pentru reusita picturii.
Atunci cand simplifici realitatea, daca te confrunti cu doua nuante asemanatoare una langa alta,
trebuie sa decizi care dintre acele nuante este mai importanta, si sa o aplici doar pe aceea (pentru
inceput), sau o nuanta intre cele percepute. Nu cadea in capcana complicarii inutile a picturii.

Iata alte cateva sfaturi pentru a realiza cu success acest stadiu important al picturii:

 Este bine sa incepi cu zonele inchise la culoare, si abia dupa sa pictezi zonele deschise.
 Pictand cu tuse mari de culoare eviti murdarirea contaminarea nedorita a zonelor de culoare
pictate. De asemenea, curatarea pensulei la schimbarea culorii ajuta, chiar daca este vorba
despre o schimbare relativ subtila.
 Foloseste o pensula mare si multa vopsea pentru un aspect pictural al lucrarii. Nu te zgarci
cand vine vorba de cantitatile folosite.
 Cu cat lucrezi mai lejer in acest stadiu, cu atat iti va fi mai usor sa pastrezi acest aspect de
lejeritate si la final. Prin lejritate ma refer la marimea si directia tuselor.
 Nu te grabi sa treci de acest stadiu. Astepta sa ai o imagine de ansamblu completa inainte de a
intra in detalii.

Pasul 3: Finisarea detaliilor importante

Dupa terminarea stadiului intermediar al picturii, in care ai pus pe panza, pentru fiecare obiect in
parte, zonele intunecare si zonele luminoase, nu mai ramane decat sa detaliezi eventualele nunate
intermediare, acolo unde este cazul. Ceea ce trebuie sa ai in vedere sa nu intrii in detalii prea mult
sau sa strici ce ai facut pana acum.

Acest pas este cel care determina stilul de pictura, ce difera de la pictor la pictor. Pana aici insa, baza
(simplificarea), este in general executata la fel de catre toti.