Educaţie şi frontiere sociale: Franţa, România, Brazilia, Suedia

Volum coordonat de Mihai Dinu Gheorghiu, Monique de Saint Martin în colaborare cu

Benedicte de Montvalon, tradusă de Dinu Adam
Iaşi, Editura Polirom, 2011

Durkheim, părintele sociologiei ştiinţifice, autorul lucrării “Educaţie şi sociologie”, [Durk

m, E., 1980], este primul care dă educaţiei o fundamentare sociologică. În concepţia sa, p
edagogia depinde de sociologie mai mult decât orice altă ştiinţă, sistemele educaţionale fii
nd dependente de societate şi de nivelul său de dezvoltare. Durkheim defineşte educaţia
ca acţiune şi anume, o acţiune exercitată de generaţiile adulte asupra celor mai tinere. E
ducaţia este socializarea tinerei generaţii, o acţiune care trebuie făcută metodic şi consec
vent.
În vremurile pe care le trăim, datorită transformărilor sociale, a “erodării protecţiilor” şi
rabilizarii statutelor sociale” [Castel, R., 1995, citat în Gheorghiu, M.D., de Sain
t Martin, M., 2011, p.17], familiile întâmpină dificultăţi în elaborarea unor strategii educ
aţionale pentru copiii lor, de multe ori bricolând (improvizând). Pe de altă parte, fron
tierele sociale, văzute ca linii imaginare care marchează un spaţiu social, sunt influ
ientate de educaţie şi o influienteaza pe aceasta. Pentru a înţelege conflictele sociale
, frecvente în peisajul contemporan, trebuie cunoscute frontierele sociale şi care e
ste rolul pe care îl joacă: de segregare, de disciplinare sau de protecţie socială, de m
enţinere a unei identităţi comune. Frontierele sunt linii imaginare pe care familiile
le depăşesc, promovând (sens pozitiv) sau, care le condamnă să rămână de-o parte a lor, deven
bariere de netrecut (sens negativ).
Educaţia, trebuia văzută nu doar ca proces de socializare (Durkheim) ci ca un construc
t colectiv în care familia joacă un rol esenţial, este modul prin care indivizii se po
ziţionează şi controlează frontierele sociale. Iată de ce relaţia educatie-frontiere sociale
reprezintă o provocare pentru cercetarea psiho-sociologica, punctul de pornire al
lucrării “Educaţie şi frontiere sociale: Franţa, România, Brazilia, Suedia” coordonată de Mi
Dinu Gheorghiu şi Monique de Saint Martin, în colaborare cu Benedicte de Montvalon,
tradusă din franceză de Dinu Adam şi apărută la Editura Polirom în 2011.
Cartea, care se adresează în special studenţiilor şi profesorilor de la facultăţile de ştiinţ
ociale dar şi cititorului dornic să înţeleagă relaţia dintre educaţie şi frontierele sociale,
prezintă rezultatul muncii colective desfăşurate în Franţa, Brazilia, Suedia şi România de că
un grup de specialişti în sociologie şi ştiinţe ale educaţiei în perioada 2005-2007. Prin in
ermediul interviurilor semidirective au fost intervievaţi părinţi, dar şi copiii lor, se
lectarea familiilor fiind făcută funcţie de: clasa socială, stabilitatea/instabilitatea
socială, prezenţa în familie a cel puţin unui copil cu vârsta 12-21 ani.
Interviul semidirectiv este calea de mijloc dintre interviul nondirectiv (cercet
atorul are deplina libertate) si interviu directiv (bazat pe chestionar cu intre
bari inchise) si recomandat in cazul cercetarilor de verificare sau celor in pro
funzime [Chelcea, S., 2001/2007, p.303-304]
Prin astfel de interviu, familiile au avut ocazia să-şi prezinte “tablouri de familie”,
modul în care părinţii contemporani au primit educaţie de la părinţii lor, cât de mult sau de
puţin i-a influientat aceasta în educaţia dată propriilor copii, care au fost valorile
transmise şi ce valori transmit mai departe, diferenţele educative între copiii acelei
aşi familii funcţie de sex, de ordinea naşterii, etc. Pot fi văzute modele de reuşită şcolară
u de eşec, strategii şcolare ale familiilor, moduri de alegere a instituţiilor şcolare s
au simple bricolaje impuse de situaţia socio-economica, de frontierele sociale.
Dintre cele patru ţări participante la acest studiu, chiar dacă Franţa domină prin cele ap
roximativ 100 de pagini dedicate, cazul României este aparte, fiind singura ţară fostă c
omunistă care a schimbat frontiera politică din perioada comunistă cu frontiere social
e ale perioadei actuale. Dacă înainte de 1989 statul juca un rol important în viaţa fami
liei, atât prin acordarea unor drepturi femeilor (discriminare pozitivă) dar şi prin c
ontrolul poliţienesc asupra natalităţii, după 1990 rolul acestuia a diminuat, natalitate
a scăzând drastic şi numărul divorţurilor crescând alarmant. Scăderea rolului statului dar şi
certitudinile din timpul acestei lungi perioade de tranziţie (materializate prin şom
aj, inflaţie) a condus la creşterea rolului Bisericii ceea ce în mod normal ar trebui
să conducă către echilibru şi o diminuare a frontierelor sociale între bogaţi şi săraci (prin
alitatea în faţa lui Dumnezeu). Studii sociologice vorbesc însă despre noii îmbogăţiţi şi noi
 un studiu despre “economia informală a României”vorbeşte despre schimbarea rolului statul
ui din garant al securităţii cetăţenilor în garant al economiei paralele [Chelcea, L., Mat
eescu, O., 2005 în Gheorghiu, M.D., de Saint Martin, M., 2011, p.27]. Faptul că apro
ape jumătate din populaţia României trăieşte în sărăcie a condus la crearea unei emigraţii ec
ce, cu efecte benefice în ţară, prin scăderea şomajului dar dezastruoase la nivel familial
prin creşterea numărului copiilor lăsaţi în grija rudelor sau instituţiilor statului. Crear
ea învăţământului privat după 1989 a adus concurenţă şi în acest sector, cu efecte benefice î
ar, gimnazial şi chiar liceal, dar mult mai slabe în cel universitar unde învăţământul de sta
rămâne prestigios. A apărut o frontieră socială demnă de luat în seamă datorită creşterii in
nselor de acces la educaţie. Inegalitatea provine din retragerea statului şi creşterea
cheltuielilor familiale pentru educaţie, pe fondul creşterii sărăcirii populaţiei. Efectu
l se traduce în abandon şcolar, apreciat între 5% şi 8% [Gheorghiu, M.D., de Saint Marti
n, M., 2011, p.29], frontiere sociale insurmontabile pentru elevii din mediul ru
ral, cu statut socio-economic scăzut sau de etnie rromă.
Clasa mijlocie, despre a cărei existenţă nu se putea vorbi înainte de 1989 prin faptul că
politic era negată existenţa claselor sociale, iar practic exista o nomenclatură şi res
tul populaţiei, exista în viaţa contemporană a României. Are chiar trei nuanţe sau trepte: m
ijlocie-superioara, cuprinzând profesiunile intelectuale, universitare; mijlocie c
uprinzând cadrele didactice din ciclul secundar,liceal şi inginerii, tehnicienii; mi
jlocie-intermediara cuprinzând pe cei cu diplome dar funcţii doar executive, dar car
e au un stil de viaţă corespunzător clasei mijlocii. Reprezentanţii clasei mijlocii vor
să urce social, să-şi depăşească condiţia, şi de aceea învestesc în educaţie.
Un lucru oarecum diferit faţă de celelalte ţări implicate în acest studiu sociologic este
implicarea bunicilor în educaţia nepoţilor. Ei sunt de multe ori adevăratele modele pent
ru nepoţi, atribuindu-li-se meritul de a fi transmiţătorii moştenirii societăţii prerevoluţio
are.
Frontierele sociale care se evidenţiază în societatea românească postcomunistă sunt fie trec
ute (“în urmă”), pentru cei care au evoluat ascendent, fie viitoare (“în faţă”) pentru cei ca
recunosc legitimitatea noilor elite din societate.
Cele trei studii de caz prezentate în “Educaţie şi frontiere sociale”, din cele peste o su
tă de interviuri relizate în România, au fost alese conform principiilor folosite şi în ca
zul celorlalte ţări participante la studiu şi anume cele legate de clasa socială, stabil
itate/instabilitate socială şi existenţa copilului cu vârsta 12-21 ani.
Dacă în cazul doamnei Elena R., apartenenţa sa la clasa populară subliniază necesitatea mu
ncii permanente pentru depăşirea condiţiei dar şi investiţie în educaţie pentru copiii săi, s
ul fiind depăşirea frontierelor sociale, al doilea caz este cel al domnului Grigore
, aparţinând clasei mijlocii. Cu o evoluţie socială demnă de invidiat înainte de 1989, de mu
lte ori funcţia depăşind studiile pe care acesta le-a urmat (a fost nevoit să urmeze o f
acultate în momentul în care, ca şef de fermă, avea în subordine absolvenţi de facultate), d
omnul Grigore şi-a dorit că fiicele sale să urmeze o facultate, lucru întâmplat doar cu pr
ima dintre ele. Frontiera socială creată între surori a dispărut, prin renunţarea la poziţia
socială câştigată de sora mai mare, ca urmare a căsătoriei, trecerii la o sectă religioasă ş
ptării statutului de “casnică” şi mamă a patru copii. Chiar dacă acum domnul Grigore este o p
rsoană religioasă, lipsa acestei apartenenţe în perioada atee a comunismului a lăsat urme în
educaţia propriilor copii şi conduce la reinterpretarea propriei vieţi, considerând că as
censiunea sa s-a datorat forţei divine.
Ultimul caz prezentat este al unei familii cu genealogie aristocratică. Doamna S.,
profesor universitar, este proprietara unei case “turn de fildeş”, scăpată de “nationalizar
ile’ din vremea comunismului, fiind un simbol al clasei sociale şi în acelaşi timp o fro
ntieră nepercepută în trecut în relaţie cu clasele populare. În concepţia sa, valoarea intele
tuală, inteligenţa, este cea care punea frontiere în epoca trecută, spre deosebire de vr
emurile actuale în care frontierele de tip economic, etnic, politic tind să devină tot
mai active. Ceea ce a transmis generaţiilor viitoare, prin fiica sa, este consumu
l cultural prestigios şi cam atât. Tânăra L. a coborât “turnul de fildeş” în relaţiile cu col
de facultate creând o frontieră pe care nu doreşte să o depăşească, atitudine specifică aproa
tuturor tinerilor aparţinând “aristocraţiei” trecute dar şi contemporane economice adică îmbo
vremii.
Scurta prezentare a studiilor de caz din România este o invitaţie către lectura aceste
i cărţi, carte-studiu şi în acelaşi timp carte-poveste a vieţii(lor), a tablourilor de famil
ie, pentru a descoperi singuri ce ne apropie şi ce ne depărtează de societăţi din alte ţări (
ici Franţa, Brazilia, Suedia), dacă putem prelua modelele lor educaţionale de succes,
dacă frontierele sociale evidenţiate le regăsim şi în spaţiul românesc.
Meritul coordonatorilor acestei cărţi şi al cercetătorilor participanţi la studiu este ace
la de a fi apropiat ştiinţa de omul comun, fără a o vulgariza ci doar făcând-o accesibilă şi
itantă la lectura şi poate chiar studii viitoare.
Scurtă prezentare a coordonatorilor lucrării “Educaţie şi frontiere sociale: Franţa, România,
Brazilia, Suedia”
Mihai Dinu Gheorghiu, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru
asociat al Centre de Sociologie Européenne (EHESS/CNRS) şi al Centre d’Etudes de l’Empl
oi (CNRS), Paris.
Monique de Saint Martin, directoare de studii la Ecole des Hautes Etudes en Scie
nces Sociales, cercetător în cadrul IRIS, Paris.
BIBLIOGRAFIE
Durkheim, Emile (1980). Educaţie şi sociologie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
Chelcea, Septimiu. [2001](2007). Metodologia cercetarii sociologice. Metode cant
itative si
calitative. (editia a III-a). Bucuresti: Editura Economica
Gheorghiu, Mihai Dinu; de Saint Martin, Monique în colab.cu de Montvalon, Benedict
e (coord.) (2011). Educaţie şi frontiere sociale: Franţa, România, Brazilia, Suedia, Iaşi,
Editura Polirom
Psihopedagog Drd. Fotinica Gliga