PRĂVALE-BABA 63

parcă nu desena forme, ci scria cuvinte, aşa

de repede spunea ce încercau să vadă ochii.
Dar nu era mulţumit. Se uita câteodată cu
jale la ce-a făcut mâna lui Dumnezeu, măsu­
rând cu ce poate el, şi se potolea numai cu
gândul că bostanii îs proşti, nu el, că ei nu
ştiu şi nu pot de-ajuns, nu el care-i învaţă.
Credea şi nu credea!
Până când a aflat Moş Crăciun de isprăvile
lui şi i-a adus într'o iarnă un caet cu file albe
şi o cutie cu creioane colorate. I le-a pus la
gura sobei unde aşteptau botforii lângă razele
inimii lui. Ea, inima, l-a vestit de cu noapte.
S'a deşteptat, a bâjbâit prin întuneric, a văzut
la lumina jarului, şi nu s'a mai culcat. A ră­
mas acolo, privindu-şi caetul şi culorile, aşa
Cum stau îndrăgostiţii la fereastră. Iar în zori,
i ând s'au deşteptat din somn cei mari, după
noaptea cea de taină, au văzut ce nu ştiau:
o casă ninsă şi'nflorită cu steluţe de culoare
pe o foaie de hârtie, la uşa cărei se oprise,
CU roşu, galben, verde şi albastru — ca o
stea — însuşi Moş Crăciun.
- Tu l-ai făcut?
El o venit.

Prăvale-Baba, tare multă vreme, nu fusese

decât locul cu povestea. Trecuse pe la poarta
« asei Făt-Frumos călare, cu Ileana lui Ileana;
baba, după ei: prăpăd, întunecându-i. Dar Făt-
Frumos a aşteptat-o'n vârful dealului, s'a ră-