Ioan Slavici – viața și operele pedagogului român

Viața lui Ioan Slavici

În anul 1869 s-a înscris la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței părinților, care își doreau să
se angajeze “scrietor la vreun notar”. Perioada studenției n-a durat mult, ci doar 4 luni, deoarece
profesorii nu i-au inspirat încredere, așa că s-a întors acasă. S-a angajat peste vară scrietor la notarul din
Comlăuș. Chiar dacă nu avea de gând să-și continue studiile, cu ocazia recrutării în armata imperială,
Slavici profită de calitatea de student și se înscrie la Universitatea din Viena, la Facultatea de Drept. Aici
l-a cunoscut și pe Mihai Eminescu, la cursul de economie națională, s-au împrietenit și a urmat o
perioadă în care cei doi s-au susținut reciproc. Eminescu îl numea pe Slavici “frakie gye gyncolo” (frate
de dincolo), iar Slavici pe Eminescu îl numea “Turcule”. După finalizarea stagiului militar și a anului
universitar 1869-1870, Slavici s-a întors acasă, însă în acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob negruzzi
despre Slavici ca scriitor și un excelent cap politic. La prima întâlnire dintre cei doi, aceștia se înțeleg
asupra unui studiu ce urma despre români și maghiari care urma să fie publicat în “Convorbiri literare”.
A urmat o perioadă cu mai multe scrieri literare, la îndemnul lui Eminescu, apoi Slavici s-a angajat la
Arad, în cancelăria avocatului Mircea V. Stănescu, deputat în dieta Ungariei.
La finalul anului 1874 se stabilește la București, acolo unde secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi,
profesor, apoi redactor la “Timpul”. Împreună cu Ion Luca Caragiale și George Coșbuc editează revista
“Vatra”, iar în timpul primul război mondial colaborează cu ziarele “Ziua” și “Gazeta Bucureștilor”.
În anul 1875 se căsătorește cu Ecaterina Szoke Magyarosy, călătorește la Viena și Budapesta, iar în
toamnă este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București de către Titu Maiorescu. Însă, câțiva
ani mai târziu, din cauza unor articole ce revendică drepturile românilor, Slavici este închis de către
autoritățile maghiare și curtea de juri îl eliberează. Divorțează de Ecaterina și se căsătorește cu Eleonora
Tănăsescu, la Sibiu, iar la scurt timp apare primul lor băiat, Titu Liviu, în total având șase copii.
 A devenit cetățean român în 1892, iar în 1903 a primit premiul Academiei Române.
La scurt timp a fost închis din nou la Fortul Domnești, apoi la hotelul „Luvru”, iar în 1919, la
încheierea păcii și întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand și a guvernului, Slavici este
arestat iar și condamnat la 5 ani de închisoare, însă este eliberat în același an. Obosit de viața
agitată, detenții în pușcării și process, Slavici se refugiază la fiica sa, în Panciu, în podgoria
asemănătoare cu Șiria natală.
 La 17 august 1925, Ioan Slavici s-a stins din viață și a fost înmormântat la schitul
Brazi.
Împreună cu Ion Creangă, Slavici a fost cel care a pus bazele prozei moderne.