Primul rǎzboi mondial

Pânǎ în 1914, marile puteri s-au concentrat în douǎ alianțe

opuse. Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale, în
frunte cu Germania și imperiul Austro-Ungar. De partea cealaltǎ
se aflau Franța,Rusia și Marea Britanie.

Rǎzboiul a izbucnit însǎ din Europa de Est, când în 28 iunie

1914 studentul naționalist sârb Gavrilo Princip l-a asasinat pe
moștenitorul tronului austriac Franz Ferdinand și pe soția
acestuia.

În urma asasinatului evenimentele se precipitǎ. Monarhia

înverșunatǎ acuzǎ pentru asasinat Regatul Sârb, pe care il
atacǎ în 28 iulie. Peste douǎ zile Rusia mobilizeazǎ în ajutorul
sârbilor o armatǎ de circa 1,2 milioane de militari. Germania
someazǎ Rusia să-și retragă trupele în 24 de ore, în caz contrar
îi declarǎ rǎzboi. Rusia refuzǎ ultimatumul și Germania se ține
de promisiune. Franța primește și ea declaratia de rǎzboi a
Germaniei în data de 3 august, ea fiind aliata Rusiei.

Conform planului, Franța trebuia invadatǎ înainte ca Rusia

sǎ fie gata de rǎzboi, altfel Germania trebuia sǎ lupte pe douǎ
fronturi, atât pe est cât și pe vest. Nu trecuserǎ nici cinci
sǎptǎmani de la asasinat și toatǎ Europa se afla în Rǎzboi. În
noiembrie intrǎ în rǎzboi și Turcia de partea Puterilor Centrale.

Armata germanǎ cu un efectiv de 1,5 milioane de oameni,

pǎrea de nestǎvilit. I-a infrânt pe francezi pe toatǎ lungimea
frontului de vest. În acest timp se duceau lupte grele și pe
frontul de est.

În 1916 și România a intrat în rǎzboi de partea

Antantei

România deşi avea semnat un tratat cu Puterile Centrale, a

decis să rămână neutră, deoarece nu Puterile Centrale erau cele
agresate, ci ele erau invadatoarele. Neutralitatea a fost
hotărâtă într-un Consiliu de Coroană încă din 3 august 1914. La
fel a făcut şi Italia.
1
Dacă pe scena politică s-au format două curente, unul
germanofil reprezentat de regele Carol I şi de Petre Carp, şi un
altul pentru o acţiune militară împotriva Austro-Ungariei, din
punct de vedere al opiniei publice situaţia era foarte clară,
aceasta cerând eliberarea Transilvaniei.

Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, prin moartea regelui

Carol I (16 octombrie 1914) şi punerea sub semnul întrebării a
victoriei Puterilor Centrale, a făcut să crească forţa curentului
naţionalist reprezentat de Take Ionescu, N. Filipescu, N. Iorga,
Brătianu, Goga şi Lucaci. Acest current a influenţat decisive
intrarea în război a României alături de Puterile Înţelegerii.

Intrarea României în război s-a făcut în urma semnării la 17

august 1916 de către premierul Ion I. C. Brătianu a două tratate,
unul politic şi unul militar, cu Anglia, Franţa, Rusia şi Italia. Prin
cel politic i se promiteau României teritoriile locuite de români
în Imperiul Austro-Ungar, Transilvania până la Tisa, cu Banatul
precum şi Bucovina. Cel militar stipula ca armata română să
întregească aripa stângă a frontului rusesc, să fie susţinută în
operaţiunile din Ardeal de o ofensivă rusă pe frontal austriac, de
o alta aliată spre Salonic, precum şi primirea de ajutoare
militare consistente ruseşti în Dobrogea. Intrarea de facto în
război s-a produs la 27 august când România a declarat război
Austro-Ungariei.

În urma declaraţiei de război a României împotriva Austro-

Ungariei de la 27 august 1916, în noaptea de 27 spre 28 august
armata română a trecut Carpaţii prin 18 locuri. Planul de război
al armatei române era: eliberarea Transilvaniei şi organizarea
defensivei înspre Bulgaria. În Transilvania erau concentrate trei
armate: Armata I condusă de generalul Culcer, Armata a II-a
comandată de generalul Averescu şi Armata a IV-a a generalului
Prezan, iar Armata a III-a împreună cu forţele ruseşti susţineau
frontul defensiv dinspre Bulgaria.

Prima încercare de trecere a munţilor de către germani s-a

terminat cu un eşec pentru ei. Între 12 – 23 octombrie le este
respins atacul la Oituz, pentru ca la 23 – 27 octombrie să aibă
loc ofensiva de success a generalului Grigorescu. Trecătoarea
Branului este închisă prin bătălia sângeroasă de la Predeal (12 –
23 octombrie). Nu s-a putut trece nici pe la Olt, iar pe Jiu s-a
mai înregistrat o altă victorie românească (27 – 29 octombrie).

2
În aceste lupte vitejeşti au murit doi generali români:
Praporgescu pe Olt şi Dragalina pe Jiu.

După o iarnă foarte grea în condiţii dificile: suprapopularea

Moldovei cauzată de populaţia refugiată, frig şi foamete, dar
mai ales din cauza tifosului exantematic şi a altor boli
molipsitoare care au provocat mai multe decese decât lupta pe
front, armata română cu ajutorul misiunii franceze condusă de
generalul Berthelot a reuşit să se refacă.

La 24 iulie 1917, Armata a II-a română şi Armata a IV-a rusă au

dezlănţuit atacul de la Mărăşti şi s-a reuşit spargerea frontului
german.

Nici ofensiva germană din sectorul Oituzului (8 – 12 august) nu

a avut success, întâmpinând şi aici o rezistenţă a armatei
române de neînvins.

Niciodatǎ nu existase un asemenea rǎzboi în istoria mondialǎ.

Pe tot parcursul lui s-au introdus tehnici noi și invenții
ucigǎtoare tot mai eficiente. Germanii au folosit pentru prima
oarǎ artileria grea. Loviturile tunului se auzeau și peste canalul
Mânecii. Vehicolul de rǎzboi britanic – tancul – a fost introdus în
luptǎ pentru prima oarǎ în ofensiva britanicǎ. Atunci a fost
consideratǎ „masina invingǎtoare” a rǎzboiului. Ulterior s-a
dovedit cǎ introducerea lui a fost prematurǎ, deoarece au fost
prea puține exemplare pentru un succes rapid, și astfel s-a
pierdut mult din efectul surprizǎ scaontat.

Anglia a fost atacatǎ deseori de marile dirijabile Zeppelin.

Piloții noilor avioane biplane, înarmati cu armament de
infanterie, duceau în aer o luptǎ pe viațǎ și pe moarte.

Mările, pe toatǎ perioada conflagrației au fost dominate de

britanici. În 1916 flota navalǎ germanǎ a intrat în luptǎ directǎ
cu flota regalǎ.

La 8 mai 1915, un submarin german a scufundat

transatlanticul Lusitania, având la bord 128 de pasageri
americani. Cu aceastǎ scufundare devenea foarte probabilǎ
intrarea S.U.A în rǎzboi de partea Antantei.

În aprilie 1917, presedintele american Woodrow Wilson a

declarat rǎzboi Germaniei.
3
 La 31 octombrie 1918 Germania a cerut un armistitiu, care
a intrat în vigoare în data de 11 noiembrie 1918. La tratativele
de pace din iunie 1919, puterile învingǎtoare au impus condiții
aspre învinșilor.

Dupǎ terminarea rǎzboiului, puterile victorioase s-au

adunat la Versailles pentru a discuta condițiile de pace. La 28
iunie 1919 s-a finalizat tratatul de pace. Antanta, mai ales
Franța a dorit s-a fie despǎgubitǎ pentru toate pagubele
suferite. Germania a fost obligatǎ sǎ cedeze unele teritorii
puterilor Antantei, iar despǎgubirile a trebuit sǎ le plǎteascǎ în
aur, animale și materii prime, de exemplu fier și cǎrbune.

Istoricii considerǎ cǎ aceste despǎgubiri imense au dus la

ruinarea sistemului financiar german în anii 1920. Aceastǎ
situație financiarǎ a permis ridicarea partidului național –
socialist, cu Hitler în frunte și izbucnirea unui nou rǎzboi
mondial exact dupǎ 20 de ani de la semnarea tratatului de
pace.