Carol cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pagina „Charlemagne” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Charlemagne (dezambiguizare).
Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină
Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne; n. anii
Carol cel Mare
740 d.Hr., Imperiul Franc, Franța – d. 28 ianuarie 814
d.Hr., Aachen, Imperiul Franc), a fost rege al francilor din
768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian.
În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat
Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25
decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare
de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul
Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat
rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la
Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel
Mare face parte din dinastia Carolingiană și este
considerat uneori ca părintele fondator al Franței, cât și al Date personale
Germaniei. Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Născut anii 740 d.Hr.
Imperiul Franc, Franța
Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în
Decedat 28 ianuarie 814 d.Hr. (74 de
Europa occidentală, de la prăbușirea Imperiului Roman
ani)[2][6][7][8]
cu capitala la Roma.[30] Aachen, Imperiul
Franc[9][10][11][12]
Înmormântat Domul din Aachen[10][2]
Originea
Capela palatină din Aachen
Locul nașterii se presupune că ar fi localitatea Prüm, unde Cauza
boală
ar fi trăit mama sa, Bertrada. Tatăl său, Pepin cel Scurt, decesului
Părinți Pepin cel Scurt[13][2]
provine din familiile Merovingiană și Carolingiană de
lângă Liège, Belgia de azi. Bertrada de Laon[*][13]
Frați și surori Gisela[*][14]
Adelais[*][15]
Chrothais[*][15]
Carloman I[14][16]
Pepin[*][15]
Căsătorit cu Desiderata (770 d.Hr.–771
d.Hr.)[17][18]
Hildegard of Vinzgouw[*] (771
d.Hr.–783 d.Hr.)[19][2][20]
Fastrada[*] (din 783 d.Hr.)[21]
Luitgard[*] (din 794 d.Hr.)[21]
Himiltrude[*]
Liutperga ()
Copii Pippin cel Cocoșat[*][22]
Carol cel Tânăr[*][22]
 Rotrude[*][23]
Bertha[*][24]
Pepin de Italia[3]
Ludovic cel Pios[1][20]
Gisela[*][25]
Theodrada[*]
Drogon[*][26]
Hugh[*]
...încă 9
Religie Biserica Catolică
creștinism
Ocupație monarh
suveran[*]
Limbi vorbite limba latină[27][28][29]
limba greacă[28]
limba francă[*]
Apartenență nobiliară
Titluri rege al francilor (9 octombrie
768 d.Hr.–28 ianuarie 814
d.Hr.)[1][2]
rege al lombarzilor (5 iunie 774
d.Hr.–28 ianuarie 814 d.Hr.)[3][4]
Împărat roman (800 d.Hr.–814
d.Hr.)
Familie
nobiliară Dinastia Carolingiană[5]
Duce al Bavariei
Rege al francilor
Domnie 9 octombrie 768 d.Hr. – 28
ianuarie 814 d.Hr.
Predecesor Pepin cel Scurt
Succesor Ludovic cel Pios
Rege al lombarzilor
Domnie 28 ianuarie 814 d.Hr.
Predecesor Desiderius al longobarzilor
Succesor Bernard de Italia
Carolingian Roman emperor[*]
Domnie 25 decembrie 800 d.Hr. – 28
ianuarie 814 d.Hr.
Predecesor nimeni
Succesor Ludovic cel Pios
Semnătură

Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.p

hp?title=Carol_cel_Mare&action=edit&section=0)
 Bertrada
Pippin Childerich
cea
Mijlociul Chalpaida Martin, al II-lea
Bătrână Bilchide,
(n.c. 635 – d. (d. înainte Duce de
(n. 660 – d.
(n.c. 655 –
fiica lui
714), de 714), NN NN Laon d. toamna
după 721), Sigibert
așa-zisa (n. c. 660 675), rege
majordom[31] Friedelehe – d. 680)
fondatoarea
merovingian
al III-lea
francon mănăstirii
al Francilor
din Prüm
Carol Martel Heribert de Laon,
Chrodtrud
(n.c. 689 – d. 741), (n. 680 – d. 747) Gisele de Aquitania
(n. 690 – d. 724)
majordom francon Conte de Laon
Pippin cel Tânăr Bertrada cea Tânără
(n. 714 – d. 768), rege al Francilor (n. 725 – d. 783)
Carol cel Mare (n. 748 – d. 814),
împărat și fondator al Imperiului Carolingian

Carol domnește singur (771)

La moartea tatălui său Pepin cel Scurt în anul 768, Carol cel Mare
împarte tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771.
Carol va domni singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuți la
creștinism, nu pot renunța la „obiceiurile barbare” neglijând noua
lor religie. În Sachsen, azi Germania de nord, saxonii continuă să
practice „religia barbară”, în sud longobarzii au conflicte cu
Biserica Catolică de la Roma, în Cordoba sarazinii se extind spre
nord, iar în est apare pericolul invaziei avare, toate acestea
amenințând Imperiul Franc. Carol cel Mare și Papa Adrian I

Războiul cu saxonii (772)

În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32 de ani.
După aceste războaie, Carol este denumit (Pater Europae). Scopul
acestor războaie era convertirea la catolicism și alipirea de Imperiul
Franc a teritoriului saxonilor care trăiau între Marea Nordului și Munții
Harz respectiv între Elba și Rin.

Înfrângerea longobarzilor (774)

În martie 773 legatul papal de la curtea lui Carol îi cere ajutor
împotriva longobarzilor din nordul Italiei de azi care amenințau Roma
Încoronarea lui Carol cel Mare ca
papală. Carol pornește o expediție militară ce durează din martie 773 Împărat al Occidentului de către
până în vara lui 774, când reușește să-l învingă pe Desiderius, regele Papa Leon al III-lea.
longobarzilor.

Carloman, fratele mort și fost rival al lui Carol, se căsătorise cu fiica lui Desiderius, regele longobarzilor, cu
toate că încheiase în prealabil un pact de alianță cu Carol I. Desiderius pornește o incursiune militară
împotriva papei Adrian I pentru ca acesta să sfințească ca regi franci pe cei doi fii ai fratelui mort
(Carloman), care primiseră azil la curtea lui Desiderius. Carol înfrânge însă oastea lui Desiderius,
proclamându-se la Pavia rege al longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei, iar teritoriul din jurul
Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducere papală (stato pontificio, sau stato de la
Santa Chiesa).

Războaiele contra maurilor (778)

Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut
de emirul din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman I din
Cordoba (756 – 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a
fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat
este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai
în parte sub controlul francilor, acest teritoriu întinzându-se până la
orașele Girona, Cerdagne, Urgell și Barcelona. În anul 806, acest
ținut este numit "Marca spaniolă". Unul din rezultatele
angajamentului militar al francilor în regiune este constituirea
principatului Andorra. Pentru îmbunătățirea relațiilor politice dintre Moartea lui Roland (pictură din
arabi și franci, se spune că în anul 801 califul din Bagdad Harun al- secolul al XV-lea)
Rashid i-ar fi dăruit lui Carol I, elefanți, dintre care unul era alb.

Bavaria își pierde independența (788)

În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparținând imperiului franc, marcă situată în estul
imperiului ulterior fiind denumită 856 Marchia Orientalis ca ținut de graniță și apărare în fața avarilor.
Tasilo III prinț de Bavaria a cărui viață a fost cruțată de Pepin cel Scurt căută, însă fără succes să păstreze
independența Bavariei printr-o alianță cu longobarzii care erau deja sub stăpânire francă și cu ducele saxon
Arichis al II-lea von Benevent care era interesat de asemenea la o rezistență împotriva dominației france.

Această coaliție a fost dezmembrată de franci prin asediul orașelor Capua și Salerno 786/787, iar regiunea
din preajma Salzburgului din 798 este separată de Bavaria devenind provincie bisericească subordonată
unui arhiepiscop catolic. Arhiepiscopul Arhidiecezei de Salzburg a purtat până la sfârșitul Sfântului Imperiu
Roman titlul de „primas Germaniae", adică primat al Germaniei, deși se afla în țările ereditare Austriece.

Integrarea Bavariei și Saxoniei în imperiul franc au fost condiții esențiale pentru alcătuirea de mai târziu a
Sfântului Imperiu Roman.

Ocrotitorul Bisericii și al Romei

În anul 795 a fost ales papă Leon al III-lea care se asigură de sprijinul lui Carol I trimițându-i acestuia ca
protector al bisericii (patricius romanorum) cheia de la mormântul Sfântului Petru și stindardele Romei.
Sistemul papal era fărâmițat în acel timp datorită opoziției unor nobili, ajungându-se la un conflict deschis în
lupta pentru putere între aceste facțiuni și noul papă. Ca urmare, în 799 are loc un atentat împotriva papei,
Leon al III-lea se refugiază sub protecția lui Carol la Paderborn, unde probabil s-a încheiat înțelegerea cu
papa pentru sfințirea (încoronarea) lui Carol ca împărat.

În vara anului 800 Carol pornește spre Roma unde la 23 decembrie în fața porților Romei trebuie să depună
un jurământ de puritate sufletească, care urma să înlăture învinuirile ce-i fuseseră aduse de unii nobili. În
ziua de Crăciun din anul 800, Carol cel Mare a fost încoronat de papă ca împărat al Sfântului Imperiu
Roman, primind titlul de Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator
Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex
Francorum atque Langobardorum, ca patronus et advocatus al
Bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile
Mormântului Sfânt ca simbol de ocrotitor al creștinilor, Carol a
preluat definitiv și funcția împăratului bizantin, Basileios care
pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.

Carol se considera Augustus Imperator Renovati Imperii Romani,

împăratul imperiului roman restaurat, legitimat de biserică prin
denumirea de sacrum (Sfântul Imperiu Roman). Unitatea dintre stat
și biserică („imperium et sacerdotium”) a fost fundamentul unității
europene medievale.

În plan cultural a avut loc dezvoltarea artei și științei, mișcare

cunoscută drept renașterea carolingiană.

Extinderea imperiului spre est (după

800)
Carol del Mare (Muzeul de istorie din
Frankurt pe Main)

Pentru a umple golul format în nord estul imperiului

(Transalbingien) prin deportarea saxonilor, Carol I permite
slavilor de pe Elba (Abotriții sau Obotriții) și francilor să se
așeze aici.
Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii saxonilor și
prigonirii slavilor, jefuirea ținutului Friesland (810) de către
regele danez Göttrik (Godfred), care după analele francilor și-a
pregătit o poziție de apărare contra francilor (808) între râurile
Teene și Schlei, apărare care a fost consolidată (810) prin zidul
de apărare al saxonilor (Limes Saxoniae).
Relațiile dintre slavi, sași și turingi au fost de asemenea
Călăreți carolingieni (manuscris din încordate. În anul 789, francii pornesc o campanie militară
secolul IX) contra wilților, iar după înfrângerea rezistenței sașilor, în 806
contra sorbilor, ducele acestora, Miliduoch, fiind în prealabil
omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805–806) de către franci.
În anul 845 în Regensburg sunt botezați 14 duci din Boemia în timpul domniei lui Ludovic cel Pios, nepotul
lui Carol, în timpul căruia imperiul s-a dezbinat prin Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia devenind mărul
discordiei pentru francii din est, iar din anul 862 devine și Ungaria nesigură.
Extinderea francilor spre est determină o influență politică și culturală germană în Europa centrală.

Conflictele cu Bizanțul (806–812)

Nicefor I (802–811), împăratul bizantin (numit
„Basileus“), refuză să recunoască titlul de împărat al lui
Carol cel Mare și solia francă (803) trebuie să se
reîntoarcă umilită din Bizanț.
Conflictele se agravează când Carol pretinde și apoi
tratează Dalmația și Veneția ca teritorii ale sale.
Nicefor răspunde printr-o blocadă maritimă a Veneției.
Fiul lui Carol, Pepin, regele Italiei, ocupă Veneția ceea ce
care-l determină pe împăratul bizantin să înceapă
tratativele.
La sfârșitul anului 810 o solie bizantină sosește în Italia.
Pentru că fiul lui Carol murise între timp (la 8 iulie 810),
Imperiul în timpul lui Carol cel Mare
solia bizantină este primită la Aachen,[32] dar Carol nu
acceptă compromisurile proupuse de bizanti.
Între timp Nicefor I cade într-o campanie militară contra bulgarilor (la 26 iulie 811).
Puterea politică este preluată de ginerele împăratului bizantin, Mihail I Rangabe (811–813), prin înlăturarea
cu sprijinul bisericii ortodoxe a lui Staurakios, fiul lui Nicefor I.
Spre deosebire de predecesorul său (Nicefor I), Mihail I este interesat de o alianță cu francii, trimițând o
solie bizantină la Aachen, care recunoaște oficial titlul de împărat al lui Carol cel Mare, acesta trebuind să
renunțe la Dalmația și Veneția.
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat „al romanilor”, pe când urmașii lui Carol se numeau
numai „imperator augustus”. În 996, în timpul lui Otto al III-lea (980–1002) din Dinastia Ottoniană, titlul
este schimbat în Romanorum imperator augustus, „împărat al Sfântului Imperiu Roman”.

Familie
Carloman a avut 4 soții, oficial, care au fost recunoscute de către istorici, alături de mai multe concubine.

Cu Himiltrude, se crede că ar fi soția lui Carloman, dar cei mai mulți istorici se referă la ea ca
fiind o concubină.
Pippin cel Cocoșat (768/769 – 811)
Cu Desiderata, a fost soția lui Carloman, fiica lui Desiderius, regele longobarzilor. S-a
însurat în 770, dar uniunea a fost anulată un an mai târziu.
Cu a doua lui soție, Hildegard de Vinzgouw, a avut 9 copii.
Carol cel Tânăr, rege al francilor și duce de Maine (772 – 4 Decembrie 881)
Pepin al Italiei, rege al longobarziilor (Aprilie 777 – 8 Iulie 810)
Adalhaid (n. 774)
Rotrude (775 – 6 Iunie 810)
Ludovic cel Pios, împărat al Imperiului carolingian, rege al francilor și rege al
Aquitaniei (778 – 20 Iunie 840). Fratele geamăn al lui Lothair.
Lothair (778–779/780). Fratele geamăn al lui Ludovic. A murit în copilărie.
Bertha (n. 780)
Gisela (781–808)
Hildegarde (782–783)
Cu Gersuinda, prima concubină care apare în documentele oficiale:
Adaltrude (n. 774)
 A doua concubină recunoscută de istorici este Madelgard, cu care a avut:
Ruodhaid (n. 775), stareță la Faremoutiers
A treia soție este Fastrada, fiica contelui franc Rudolph
Theodrada (n. 784), stareță la Argenteuil
Hiltrude (n. 787)
Luitgard, ultima soție a lui Carloman, nu a avut copii.
Cu a patra concubină, pe nume Regina
Drogo de Metz (17 Iunie 801 – 8 Decembeie 855)
Hugh, arhicancelar al Imperiului (802 – 844)
Cu Ethelind a avut copii:
Richbod (805–844), stareț la Saint-Riquier
Theodoric (n. 807)

Galerie de imagini

Denar imperial de Statuia lui Carol cel Statuia lui Carol cel Statuia lui Carol cel
argint, emis sub Carol Mare de la abația din Mare din fața primăriei Mare din fața
cel Mare, bătut la Zürich (Elveția) din Aachen Catedralei "Notre-
Mainz (812-814), (Germania) Dame" din Paris (1)
inspirat de modelele
numismatice romane.
Efigia din profil fără
barbă, spre dreapta,
cu fruntea laureată;
inscripția KAROLUS
IMP[erator]
AUG[ustus] .[33]
Statuia lui Carol cel Statuia lui Carol cel Statuia lui Carol cel Statuia lui Carol cel
Mare din fața Mare din fața Mare din Liège Mare din Liège
Catedralei "Notre- Catedralei "Notre- (Belgia) [1] (Belgia) [2]
Dame" din Paris (2) Dame" din Paris (3)

Statuia lui Carol cel Portret imaginar al lui Bustul lui

Mare din Liège Carol cel Mare, făcut Charlemagne
(Belgia) [3] de Albrecht Dürer. (portretizare idealizată
Blazoanele de și raclă, despre care
deasupra capului său se spune că ar
arată vulturul german conține calota
și crinul francez. craniană a lui
Charlemagne) e situat
la Trezoreria
Catedralei din Aachen
și poate fi considerată
cea mai faimoasă
reprezentare a
domnitorului.

Note
1. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 249-254 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
2. ^ a b c d e f IeSBE / Karl Veliki[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
3. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 211 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
4. ^ King and Emperor: A New Life of Charlemagne[*], p. 143-144 Verificați valoarea
|titlelink= (ajutor)
5. ^ Karl der Große (Originalausgabe)[*], p. 32 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
6. ^ a b EB-11 / Charlemagne[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
7. ^ a b Vita Karoli Magni (https://www.vostlit.info/Texts/rus11/Einhard/frametext.htm)
8. ^ a b CE / Charlemagne[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
9. ^ „Carol cel Mare” (https://d-nb.info/gnd/118560034), Gemeinsame Normdatei, accesat în 30
decembrie 2014
10. ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*], p. 117 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
11. ^ Карл Великий (în rusă), Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
12. ^ ​(https://gutenberg.org/ebooks/838)
13. ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*], p. 38 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
14. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 191-197 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
15. ^ a b c La Préhistoire des Capétiens[*], p. 187 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
16. ^ IeSBE / Karloman[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
17. ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 198 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
18. ^ IeSBE / Deziderata[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
19. ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 199 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
20. ^ a b Kindred Britain (http://kindred.stanford.edu)
21. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 200 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
22. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 203 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
23. ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 204 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
24. ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 205-6 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
25. ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 206 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
26. ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 208-209 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
27. ^ IdRef (https://www.idref.fr/027339793), accesat în 20 mai 2020
28. ^ a b 25 (https://www.vostlit.info/Texts/rus11/Einhard/frametext.htm), Vita Karoli Magni
29. ^ CONOR[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
30. ^ Riché.
31. ^ Majordom = Funcția de intendent al domeniilor regale și al palatului în Franța medievală
32. ^ în franceză: Aix-la-Chapelle, în latină: Aquisgranum
33. ^ În română: „Carol, împărat august ori sublim”

Vezi și
Franci
Listă de regi franci
Dinastia Carolingiană
Aachen
Lista împăraților bizantini
Premiul "Carol cel Mare"
Tronul lui Charlemagne

Bibliografie
Barbero, Alessandro (2004). Charlemagne: Father of a Continent. trans. Allan Cameron.
Berkeley: University of California Press. ISBN 0-520-23943-1.
Becher, Matthias (2003). Charlemagne. trans. David S. Bachrach. New Haven: Yale
University Press. ISBN 0-300-09796-4.
Einhard (1960) [1880]. The Life of Charlemagne (https://web.archive.org/web/200805141900
52/http://www.fordham.edu/halsall/basis/einhard.html). trans. Samuel Epes Turner. Ann
 Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-06035-X. Arhivat din original (http://www.for
dham.edu/halsall/basis/einhard.html) la 14 mai 2008. Accesat în 21 ianuarie 2007.
Ganshof, F. L. (1971). The Carolingians and the Frankish Monarchy: Studies in Carolingian
History. trans. Janet Sondheimer. Ithaca, N.Y.: Cornell University Press. ISBN 0-8014-0635-
8.
Langston, Aileen Lewers (1974). Pedigrees of Some of the Emperor Charlemagne's
Descendants. Baltimore: Genealogical Pub. Co.
McKitterick, R. (2008). Charlemagne: The Formation of a European Identity. Cambridge, UK:
Cambridge University Press.
Riché, Pierre (1993). The Carolingians: A Family Who Forged Europe. University of
Pennsylvania Press. ISBN 0-8122-1342-4
Oman, Charles (1914). The Dark Ages, 476-918 (ed. 6th ed.). London: Rivingtons.
Painter, Sidney (1953). A History of the Middle Ages, 284-1500. New York: Knopf.
Pirenne, Henri (1939). Mohammed and Charlemagne. trans. Bernard Miall. New York:
Norton.
Santosuosso, Antonio (2004). Barbarians, Marauders, and Infidels: The Ways of Medieval
Warfare. Boulder, Colo.: Westview Press. ISBN 0-8133-9153-9.
Scholz, Bernhard Walter (1970). Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and
Nithard's Histories. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08790-8.
Comprises the Annales regni Francorum and The History of the Sons of Louis the Pious
Charlemagne: Biographies and general studies (http://www.britannica.com/eb/article-25662
7/Charlemagne), from Encyclopædia Britannica, full-article, latest edition.
Sypeck, Jeff (2006). Becoming Charlemagne: Europe, Baghdad, and The Empires of A.D.
800. New York: Ecco/HarperCollins. ISBN 0-06-079706-1.
Tierney, Brian (1964). The Crisis of Church and State 1050-1300. Toronto: University of
Toronto Press. ISBN 0802067018.
Wilson, Derek (2005). Charlemagne: The Great Adventure. London: Hutchinson. ISBN 0-09-
179461-7.

Legături externe
en Einhard: The Life of Charlemagne, translated by Samuel Epes Turner (http://www.fordha
m.edu/halsall/basis/einhard.html) Arhivat (https://web.archive.org/web/20080514190052/htt
p://www.fordham.edu/halsall/basis/einhard.html) în 14 mai 2008, la Wayback Machine.
(Medieval Sourcebook; ursprüngl. erschienen in New York: Harper & Brothers, 1880 - vgl. [1]
(http://www.fordham.edu/halsall/basis/stgall-charlemagne.html) Arhivat (https://web.archive.o
rg/web/20141129072635/http://www.fordham.edu/halsall/basis/stgall-charlemagne.html) în
29 noiembrie 2014, la Wayback Machine., [2] (http://www.fh-augsburg.de/~harsch/egiv0.html)
Arhivat (https://web.archive.org/web/20071229151552/http://www.fh-augsburg.de/%7Eharsc
h/egiv0.html) în 29 decembrie 2007, la Wayback Machine.)
en Capitulary of Charlemagne Issued in the Year 802 (http://www.yale.edu/lawweb/avalon/
medieval/capitula.htm) Arhivat (https://web.archive.org/web/20070207042936/http://www.yal
e.edu/lawweb/avalon/medieval/capitula.htm) în 7 februarie 2007, la Wayback Machine. (Yale
Law School)
de Umfassender Stammbaum von Karl dem Großen (http://www.weyer-neustadt.de/content/
Portals/57ad7180-c5e7-49f5-b282-c6475cdb7ee7/StammtafelKarolingerA3_051229.pdf)
Arhivat (https://web.archive.org/web/20070421134852/http://www.weyer-neustadt.de/conten
t/Portals/57ad7180-c5e7-49f5-b282-c6475cdb7ee7/StammtafelKarolingerA3_051229.pdf) în
21 aprilie 2007, la Wayback Machine.
de Charlemagne Picture Gallery (http://www.historymedren.about.com/od/carolingianempir
e/ig/Charlemagne-Picture-Gallery/index_t.htm) Arhivat (https://web.archive.org/web/2014022
 1205835/http://historymedren.about.com/od/carolingianempire/ig/Charlemagne-Picture-Gall
ery/index_t.htm) în 21 februarie 2014, la Wayback Machine.
de Charter given by Charlemagne (http://lba.hist.uni-marburg.de/lba-cgi/kleioc/00101KlLB
A/exec/apply2/width/%226109%22/height/%226109%22/url/%22http:%7B%7C%7D%7B%7
C%7D137.248.186.134%7B%7C%7Dlba-cgi-local%7B%7C%7Dpic.sh%7B-%7Djpg%7B%
7C%7DE306.jpg%22) for St. Emmeram's Abbey showing the Emperor's seal, 22.2.794 .
Taken from the collections of the Lichtbildarchiv älterer Originalurkunden (http://lba.hist.uni-m
arburg.de/lba/pages/) at Marburg University
de Carol cel Mare (http://www.history.com/topics/charlemagne)
Charlemagne - monarhul universal (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5940/8/)
Arhivat (https://web.archive.org/web/20120715023510/http://www.revistamagazin.ro/content/
view/5940/8/) în 15 iulie 2012, la Wayback Machine., 23 ianuarie 2008, Gabriel Tudor,
Revista Magazin
Carol cel Mare - regele care a făurit Franța (https://www.descopera.ro/cultura/9594352-carol-
cel-mare-regele-care-a-faurit-franta), 23 mai 2012, Nicu Pârlog, Descoperă

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Carol_cel_Mare&oldid=15942515