Constantin al V-lea

Constantin al V-lea Copronimul (grec. Κωνσταντίνος Ε΄), (718 - 14 septembrie 775) a fost împărat
al Bizanțului între 741 - 775. Fiind iconoclast, i-a persecutat pe creștinii drept-credincioși care se
închinau la icoane.
Cuprins
[ascunde]

 1Viața
 2Iconoclasmul
 3Sfârșitul domniei lui Constantin al V-lea
 4A se vedea și
 5Surse

Viața
Constantin era fiul și succesorul împăratului Leon al III-lea Isaurul. Porecla sa Copronimul provine
din cuvintele grecești kopra (fecale) și onoma (nume). Această poreclă, pe care i-au dat-
o iconodulii (cu care a avut multe conflicte religioase), se referă la faptul că atunci când a
fost botezat se zice că ar fi defecat în cristelniță și în hainele de purpură imperială cu care a fost
îmbrăcat după botez.
S-a născut în anul 718, iar în luna august a anului 720 a fost asociat la tron de către tatăl său. În
anul 732 s-a căsătorit cu o prințesă khazară, trecută la creștinism și botezată cu numele Irina
(grec. Eirēnē = "pace"); aceasta nu trebuie confundată cu Irina Împărăteasa, care a fost nora lui
Constantin Copronimul.
Constantin al V-lea i-a succedat la tron tatălui său pe 19 aprilie 741. La scurt timp după aceasta a
trebuit să facă față unui război civil, provocat de către cumnatul său, Artabasdos. Poate și datorită
faptului că Artabasdos cerea, printre altele, restabilirea cultului icoanelor, Constantin a devenit
un iconoclast chiar mai hotărât decât tatăl său.

Iconoclasmul
În luna februarie a anului 754, Constantin a convocat un sinod la Hieria, la care au participat
numai episcopi iconoclaști. Acest sinod a aprobat politica religioasă a împăratului și a asigurat
alegerea unui nou patriarh iconoclast. A urmat apoi o campanie dură pentru eliminarea icoanelor și
frescelor cu tematică religioasă de pe pereții bisericilor. Iconodulii au fost epurați atât de la curtea
imperială cât și din birocrația provinciilor.
Deoarece mănăstirile erau principalele redute ale iconofililor, ura lui Constantin a avut ca țintă în
mod special pe călugări, interzicând asocierea acestora, dându-i afară din mănăstiri și expropriind
proprietățile monahale în beneficiul statului sau a armatei. Represiunile împotriva călugărilor (care
au culminat în anul 766) au fost, în mare măsură, conduse de generalul imperial Mihail
Lachanodrakon, care îi amenința pe călugări cu orbirea și exilul. Astfel, un stareț pe nume Ştefan
Neos a fost pur și simplu linșat de o gloată întărâtată de către oamenii împăratului.
Ca urmare a acestor atrocități, mulți călugări s-au refugiat în sudul Italiei și în Sicilia. Până la sfârșitul
domniei lui Constantin, iconoclasmul a mers atât de departe, încât până și
cinstirea moaștelor sfinților și rugăciunile către sfinți au fost declarate ca fiind eretice.

Sfârșitul domniei lui Constantin al V-lea

Ultimii ani ai domniei lui Constantin al V-lea au fost marcați de încercarea Imperiului Bizantin de a
relua ofensiva împotriva califatului arab al Umayyazilor. De asemenea, Constantin a dus o politică
de stabilire a creștinilor refugiați din Siria și Anatolia în peninsula balcanică, unde la acea dată
existau teritorii depopulate în urma năvălirii bulgarilor.
În anul 775 Constantin a hotărât să reînceapă războiul cu bulgarii, dar a murit în timpul pregătirilor
pentru expediția militară (14 septembrie 775). L-a urmat pe tron fiul său din prima căsătorie (cu Irina
de Khazaria), Leon al IV-lea.
Iconodulii au considerat moartea sa ca pe o pedeapsă divină. Ei au răspândit zvonul că el defecase
în cristelniță la botezul său, și au început să se refere la el cu porecla Copronimul. Mai târziu, în
secolul al IX-lea, rămășițele sale au fost deshumate și aruncate în apele mării.

A se vedea și
 Icoană
 Iconoclasm
 Sinodul VII Ecumenic
[Link]

Constantin al V-lea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Constantin al V-lea

Constantin V și tatăl său Leon III

Date personale

Născut 718 e.n.[1]

Constantinopol, Imperiul Roman de

Răsărit

Decedat 14 septembrie 775 e.n. (57 de ani)

Părinți Leon al III-lea Isauricul

Maria, wife of Leo III[*]

Frați și surori Anna, wife of Artabasdos[*]

Căsătorit cu Eudokia, wife of Constantine V[*]

 Maria, wife of Constantine V[*]

Tzitzak[*]

Copii Leon al IV-lea Hazarul

Anthusa of Constantinople[*][2]

Nikephoros[*]

Christophoros[*]

Cetățenie
Imperiul Roman de Răsărit

Apartenență nobiliară

Familie nobiliară Dinastia Isauriană

Byzantine emperor[*]

Domnie 18 iunie 741 e.n. – 14 septembrie 775 e.n.

Predecesor Leon al III-lea Isauricul

Succesor Leon al IV-lea Hazarul

Modifică date / text

Constantin al V-lea Copronimul (nume-murdărit) (718 - 14 septembrie, 775), a fost împărat

bizantin între 741 și 775 (cu întrerupere 741 - 743), fiul lui Leon III.
În August 720, a fost asociat la tron de tatăl său, care l-a căsătorit cu Tzitzak (rebotezată Irina), fiica
hanului kazar Bihar. În 741, când a ajuns la tron, a condus o campanie împotriva arabilor în Asia
Mică, dar în timpul campaniei, Constantin a fost atacat de fratele său vitreg, Artabasdus. Constantin
a fugit în Amorion, iar Artabasdus a devenit împărat. În 743, Constantin l-a înfrânt pe Artabasdus, iar
trei luni mai târziu și pe fiul acestuia, Niketas.
Între 10 februarie și 8 august 754, Constantin a ținut un sinod iconoslast la Hieria, pe malul
răsăritean al Bosforului lângă Calcedon. Constantin avea nevoie ca programul său iconoclast să fie
aprobat de un sinod și nu de o adunare imperială, cum procedase Leon al III-lea. În vederea
pregătirii sinodului, împăratul a alcătuit personal 13 lucrări teologice, dar dintre ele ne-au rămas
numai două și acestea sub forma unor fragmente. La sinod au participat 338 de episcopi, un număr
record, și s-a hotărât ca el să fie considerat ecumenic. Ultima ședință, la care a fost prezent și
împăratul, a avut loc în palatul Vlaherne din Constantinopol. Documentele privind desfășurarea
lucrărilor au fost distruse în perioada când s-a restabilit cultul icoanelor, dar s-au păstrat concluziile
dogmatice sintetizate într-un horos(definiție dogmatică), combătute mai târziu la Sinodul al VII-lea
Ecumenic din 787. Multe icoane au fost distruse și mulți preoți executați. O răscoală a preoților (766)
a fost înfrântă, rezultând cu mulți exilați și orbiți.
În 746, profitând de instabilitatea din Califat, Constantin a invadat Siria. În 747, flota bizantină i-a
înfrânt pe arabii din Cipru. În 752a condus o nouă campanie împotriva Califatului Abbasid; această
campanie a fost câșigată de arabi, dar bizantinii au fost în avantaj.
În 754, Constantin a început războiul cu bulgarii. Bizantinii, după ce au obținut o serie de victorii, au
ocupat unele teritorii bulgărești. În 775, Constantin a hotărt să reînceapă războiul, dar a murit în
timpul pregătirilor (14 Septembrie 775). Cu prima sa soție, Tzitzak (Irina de Khazaria), Constantin al
V-lea a avut un fiu: Leon al IV-lea, împărat 775 - 780
Cu a doua soție, Maria, Constantin al V-lea nu a avut copii. Cu a treia soție, Eudokia Melissene,
Constantin al V-lea a avut șase copii:

 Christofor, Caesar
 Nikephoros (Nicefor), Caesar
 Niketas
 Eudokimos
 Anthimos
 Anthousa

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ "Constantin al V-lea", Gemeinsame Normdatei, accesat în 17 octombrie 2015
2. ^ [Link] Missing or empty |title= (help)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Constantin al V-lea la Wikimedia Commons

Succesor:
Predecesor: Împărat bizantin Artabasdus
Leon al III-lea 741

Succesor:
Predecesor: Împărat bizantin Leon al IV-lea
Artabasdus 743 - 775

[ascunde]
v•d•m
Împărați bizantini
Dinastia Constantină Constantin I cel Mare · Calocareaus · Dalmatius · Hannibalianus · Constanțiu al II-lea · Constantius Gallus · Silvanus · Iulian Apostatul · Iovian
Dinastia Valentiniană Valentinian I · Valens · Procopius · Marcellus · Grațian
Dinastia Teodosiană Teodosiu I · Arcadius · Teodosiu al II-lea · Pulcheria · Marcian
Dinastia Leonidă Leon I Tracul · Leon al II-lea · Zenon · Basiliskos · Leonitos I · Anastasiu I · Longin
Dinastia Iustiniană Iustin I cel Mare · Iustinian I cel Mare · Teodora I · Hepatius · Iustin al II-lea · Tiberiu al II-lea Constantin · Mauriciu · Teodosiu · Tiberiu · Focas Tiranul
Heraclius cel Tânăr · Constantin al III-lea · Heraklonas · Constans al II-lea Bărbosul · Grigore · Olimpius · Heraclius · Tiberius · Constantin al IV-lea · Mezezius ·Iustinian al
Dinastia Heracliană
lea · Tiberiu · Leonitos al II-lea · Tiberiu al II-lea · Philippikos Bardanes · Anastasiu al II-lea · Teodosiu al III-lea
Dinastia Isauriană Leon al III-lea Isauricul · Vasile Onomagulos · Constantin al V-lea Copronimul · Artabasdus · Nicefor · Leon al IV-lea Kazarul · Constantin al VI-lea · Irina Ateniana
Dinastia lui Nicefor Nicefor I · Staurakios · Mihail I Rangabe · Theophilaktos · Leon al V-lea Armeanul · Symbatios
Dinastia Frigiană Mihail al II-lea Amorianul · Toma Slavul · Theophil · Constantin · Mihail al III-lea Bețivul · Teodora a II-a
Vasile I Macedoneanul · Constantin · Leon al VI-lea Filozoful · Alexandru · Constantin al VII-lea Porfirogenet · Romanos I Lecapenos · Cristian Lecapenos ·Ștefan
Lecapenos · Constantin Lecapenos · Romanos al II-lea Nobilul · Nicefor al II-lea Focas · Ioan I Tzimiskes · Vasile al II-lea Bulgaroctonul ·Constantin al VIII-lea Porfirogene
Dinastia macedoneană
Porfirogenet · Romanos al III-lea Argyros · Mihail al IV-lea Paplagonianul · Mihail al V-lea Călăfătuitorul ·Constantin al IX-lea Monomahul · George Maniaces · Teodora a
al VI-lea Bringas
Isaac I Comnen · Constantin al X-lea Ducas · Mihail al VII-lea Ducas · Andronic Ducas · Eudokia Makremblitissa · Constantin Ducas I · Ioan Ducas ·Constantin al II-lea
Dinastia Ducas
Ducas · Romanos al IV-lea Diogenes · Nicefor al III-lea Botaneiates · Nicefor Bryennus · Nicefor Baslacius · Nicefor Melissenus · Alexios al V-lea Ducas
Alexios I Comnen · Constantin Ducas al II-lea · Ioan al II-lea Comnen · Alexios Comnen · Manuel I Comnen · Alexios al II-lea Comnen · Andronic I Comnen · Ioan Comnen
Dinastia Comnen
Comnen Uzurpatorul
 Dinastia Anghelos Isaac al II-lea Anghelos · Alexios al III-lea Anghelos · Alexios al IV-lea Anghelos · Isaac al II-lea Anghelos · Nicolae Kanabos
Cu text cursiv împărații uzurpatori

Imperiul bizantin sub Constantin V Cu toate meritele castigate de Leon al III-lea in luptele cu arabii,
atitudinea sa iconoclasta i-a subminat popularitatea. In Grecia opozitia fata de noua erezie ia forma unei
adevarate revolte cu caracter politic. La randul sau, Occidentul condamna in unanimitate iconoclasmul.
La moartea lui Leon, Imperiul a trecut sub conducerea fiului sau, Constantin al V-lea, un foarte bun
general, care a obtinut victorii notabile impotriva arabilor si bulgarilor; soldatii il iubeau si il cinsteau ca
pe un semizeu. Imparatul a profitat de criza interna prin care treceau arabii: este vorba despre
schimbarea dinastiei omayazilor cu aceea a abasizilor, dupa un indelung razboi civil. Tot acum se muta si
capitala acestora de la Damasc la Bagdad, mai departe de granitele Imperiului. Aceasta slabire a arabilor
ii permitea lui Constantin sa intre in 746 in Siria de Nord si sa ocupe orasul Germaniceea, locul natal al
familiei sale. In 747, nu de parte de Cipru, reuseste sa distruga flota araba trimisa din Alexandria. In
Tracia, Constantin a luptat impotriva bulgarilor, care construisera fortarete la frontiera cu Bizantul si
facusera o incursiune in 756. Acest an marcheaza inceputul numeroaselor confruntari cu bulgarii.
Tensiunea atinge punctul maxim in 762, cand la conducerea bulgarilor vine Teletz, reprezentantul
curentului antibizantin. Imparatul trimite o parte a cavaleriei si a flotei sale la Gurile Dunarii, coborind
apoi spre Sud pentru a face jonctiunea cu aramata condusa de imparat la Anchialos in ziua de 30 iunie
763. Aici el obtine cea mai mare victorie din timpul domniei sale. Dupa aceasta data forta bulgarilor
scade pana ce la conducerea lor vine Telerig (770), cu care Constantin are unele lupte incheiate favorabil
pentru bizantini si cu o pace care nu a fost durabila. Victoriile lui Constantin asupra bulgarilor au avut ca
principala consecinta impunerea Bizantului in Peninsula Balcanica. Pe plan religios, Constantin al V-lea ia
parte activa la disputele iconoclaste si pregateste un sinod, care a avut loc in Palatul Imperial de la
Hiereia, pe malul rasaritean al Bosforului, langa Calcedon, intre 10 februarie-8 august 754. Constantin
avea nevoie ca programul sau iconoclast sa fie sanctionat de un sinod si nu de o adunare imperiala, cum
procedase Leon al III-lea. In vederea pregatirii sinodului, imparatul a alcatuit personal 13 scrisori
teologice, dar din acestea ne-au ramas numai douasi acestea sub forma unor fragmente. La sinod au
participat 338 de episcopi, un numar record, si s-a hotarat ca el sa fie considerat ecumenic. Ultima
sedinta a avut loc in palatul Vlaherne din Constantinopol, la care a fost prezent si imparatul.
Documentele privind desfasurarea lucrarilor au fost distruse in perioada cand s-a restabilit cultul
icoanelor, dar s-au pastrat concluziile dogmatice sintetizate intr-un horos (definitie dogmaticŕ),
combatute mai tarziu la Sinodul al VII-lea Ecumenic din 787. Potrivit acestui horos "imparatii sunt egali
cu Apostolii, investiti cu puterea Duhului Sfant nu numai pentru a desavarsi si invata omenirea, dar si
pentru a combate erezia diavoleasca". La Hiereia s-a acreditat ideea ca atunci cand pictorul face chipul
lui Hristos, el poate reprezenta ori numai umanitatea Sa, separand-o astfel de divinitate, sau pe
amandoua, umanitatea Sa si divinitatea Sa. In primul caz, el ar cadea in nestorianism, iar in al doilea el ar
circumscrie divinitatea in umanitate, ceea ce ar fi absurd; ori ca ambele ar fi contopite si atunci am avea
de-a face cu monofizism. Aceasta argumentare iconoclasta nu era insa valabilŕ, deoarece se uita ce s-a
stabilit la Sinodul de la Calcedon si anume ca fiecare natura isi pastreaza propria stare de a fi. Iconoclastii
sustineau ca indumnezeirea firii umane a lui Hristos ar suprima caracterul uman individual propriu. Ei
igonrau astfel adevaratul sens al unirii ipostatice, care implica o distinctie reala intre natura si persoana.
Un alt aspect al ereziei iconoclaste era notiunea de icoana pe care o considerau identica ori
"consubstantiala" cu prototipul. Consecinta acestui lucru era ca icoana materiala nu putea niciodata sa
atinga aceasta identitate. De aceea singura reprezentare a lui Hristos pe care o admiteau era Euharistia,
inteleasa doar ca "simbol" si chip, nu ca o 1 prefacere reala, cum credem noi ortodocsii. Sinodul mai
condamna si ceea ce li se parea a fi o cinstire exgerata a Sfintilor, socotind ca o asemenea venerare era
adesea un scop in sine si indeparta pe cinstitor de dragostea si emulatia sfintilor, care constituia in
acceptiunea participantilor singura cale de conduita crestina. Tot acum era lansatasi o teorie etica
despre icoane, potrivit careia virtutile sfintilor sunt chipuri vii, pe care omul evlavios trebuie sa le
reproduca in el insusi; nici Maica Domnului nu poate fi reprezentata pe icoane, deoarece este mai
presus de ceruri si de Sfinti. Horosul era urmat de o serie de anateme impotriva autorilor de icoane si a
cinstitorilor lor, a patriarhului Gherman, "adoratorul" lemnului si a Sfantului Ioan Damaschinul, "care
impartaseste sentimente mahomedane, a tradat pe Hristos, este dusmanul Imperiului, doctorul
nelegiuirii, cinstitorul icoanelor". De asemenea, erau aduse laude la adresa imparatului, imparatesei,
considerati "luminatori ai Ortodoxiei", care au proclamat clar inseparabilitatea celor doua firi ale lui
Hristos si au dat o lovitura de moarte idolatriei. Se pare ca imparatul Constantin a negat in cadrul
sinodului chiar posibilitatea de mijlocire a Sfintilor si a fost impotriva cinstirii moastelor; de asemenea, ar
fi condamnat practica de a invoca pe Maica Domnului ca mijlocitoare. La putin timp dupa sinodul din
754, cand cinstirea icoanelor era oprita atat de legile imperiale cat si de cele ale Bisericii, imparatul a
dezlantuit o prigoana fara precedent impotriva iconofililor, obligand pe toti supusii sa jure ca nu vor da
cinstire icoanelor. Cei care nu s-au supus au fost maltratati si chiar ucisi. Masurile cele mai drastice au
fost luate impotriva monahilor, lupta atat de inversunata impotriva lor ascunzand o alta dimensiune a
conflictului iconoclast asupra careia vom reveni in amanunt dupa prezentarea Sinodului VII Ecumenic.
Calugarii au fost izgoniti din manastiri, iar acestea transformate in hanuri ori cazarmi. Exterminarea
monahilor era insotita de distrugerea icoanelor. Persecutia s-a extins chiar asupra inaltilor demnitari
imperiali care au fost umiliti in public, orbiti, exilati ori chiar ucisi. Operele de arta religioasa au fost
distruse si inlocuite cu scene care se inspirau din natura ori din expeditiile militare ale imparatului. La
Constantinopol ura iconoclasta a mers atat de departe, incat a depasit hotararile sinodului din 754,
hotarari care priveau doar cultul icoanelor si al moastelor de Sfinti, si s-a extins asupra cultului Sfintilor si
al Maicii Domnului. Este greu de apreciat cum s-ar fi incheiat acesta persecutie daca acest imparat
fanatic, Constantin al V-lea, nu ar fi murit in ziua de 14 septembrie 775. Memoria sa a fost atat de urata,
incat ramasitele sale pamantesti au fost scoase din Biserica Sfintilor Apostoli in perioada restabilirii
cultului icoanelor. Numai victoriile sale impotriva bulgarilor a facut ca poporul sa mearga la mormantul
sau cu recunostiinta in momentele in care soarta Bizantului era pusa in cumpana de invaziile acestora.
Sub fiul sau, Leon al IV-lea Kazarul (775-780), care era si el un iconoclast convins, persecutia nu a mai
avut aceeasi intensitate. O noua orientare va aparea dupa moartea sa, cand la conducerea Imperiului se
va afla sotia sa, Irina (780-802), fiul sau, Constantin al VI-lea, fiind inca minor. Irina care venerase mereu
icoanele si era favorabila calugarilor, incepe pregatirile pentru tinerea unui nou Sinod Ecumenic

Cu toate meritele castigate de Leon al III-lea in luptele cu arabii, atitudinea sa iconoclasta i-a subminat popularitatea. In Grecia opozitia fata de noua erezie ia forma unei adevarate revolte cu

caracter politic.

La randul sau, Occidentul condamna in unanimitate iconoclasmul. La moartea lui Leon, Imperiul a trecut sub conducerea fiului sau, Constantin al V-lea, un foarte bun general, care a obtinut

victorii notabile impotriva arabilor si bulgarilor; soldatii il iubeau si il cinsteau ca pe un semizeu. Imparatul a profitat de criza interna prin care treceau arabii: este vorba despre schimbarea

dinastiei omayazilor cu aceea a abasizilor, dupa un indelung razboi civil. Tot acum se muta si capitala acestora de la Damasc la Bagdad, mai departe de granitele Imperiului. Aceasta slabire a

arabilor ii permitea lui Constantin sa intre in 746 in Siria de Nord si sa ocupe orasul Germaniceea, locul natal al familiei sale. In 747, nu de parte de Cipru, reuseste sa distruga flota araba trimisa

din Alexandria.

In Tracia, Constantin a luptat impotriva bulgarilor, care construisera fortarete la frontiera cu Bizantul si facusera o incursiune in 756. Acest an marcheaza inceputul numeroaselor confruntari cu

bulgarii. Tensiunea atinge punctul maxim in 762, cand la conducerea bulgarilor vine Teletz, reprezentantul curentului antibizantin. Imparatul trimite o parte a cavaleriei si a flotei sale la Gurile
Dunarii, coborind apoi spre Sud pentru a face jonctiunea cu aramata condusa de imparat la Anchialos in ziua de 30 iunie 763. Aici el obtine cea mai mare victorie din timpul domniei sale. Dupa

aceasta data forta bulgarilor scade pana ce la conducerea lor vine Telerig (770), cu care Constantin are unele lupte incheiate favorabil pentru bizantini si cu o pace care nu a fost durabila.

Victoriile lui Constantin asupra bulgarilor au avut ca principala consecinta impunerea Bizantului in Peninsula Balcanica.

Pe plan religios, Constantin al V-lea ia parte activa la disputele iconoclaste si pregateste un sinod, care a avut loc in Palatul Imperial de la Hiereia, pe malul rasaritean al Bosforului, langa

Calcedon, intre 10 februarie-8 august 754. Constantin avea nevoie ca programul sau iconoclast sa fie sanctionat de un sinod si nu de o adunare imperiala, cum procedase Leon al III-lea. In

vederea pregatirii sinodului, imparatul a alcatuit personal 13 scrisori teologice, dar din acestea ne-au ramas numai douasi acestea sub forma unor fragmente. La sinod au participat 338 de

episcopi, un numar record, si s-a hotarat ca el sa fie considerat ecumenic. Ultima sedinta a avut loc in palatul Vlaherne din Constantinopol, la care a fost prezent si imparatul. Documentele

privind desfasurarea lucrarilor au fost distruse in perioada cand s-a restabilit cultul icoanelor, dar s-au pastrat concluziile dogmatice sintetizate intr-un horos (definitie dogmaticŕ), combatute mai

tarziu la Sinodul al VII-lea Ecumenic din 787.

Potrivit acestui horos "imparatii sunt egali cu Apostolii, investiti cu puterea Duhului Sfant nu numai pentru a desavarsi si invata omenirea, dar si pentru a combate erezia diavoleasca". La Hiereia

s-a acreditat ideea ca atunci cand pictorul face chipul lui Hristos, el poate reprezenta ori numai umanitatea Sa, separand-o astfel de divinitate, sau pe amandoua, umanitatea Sa si divinitatea Sa. In

primul caz, el ar cadea in nestorianism, iar in al doilea el ar circumscrie divinitatea in umanitate, ceea ce ar fi absurd; ori ca ambele ar fi contopite si atunci am avea de-a face cu monofizism.

Aceasta argumentare iconoclasta nu era insa valabilŕ, deoarece se uita ce s-a stabilit la Sinodul de la Calcedon si anume ca fiecare natura isi pastreaza propria stare de a fi. Iconoclastii sustineau

ca indumnezeirea firii umane a lui Hristos ar suprima caracterul uman individual propriu.

Ei igonrau astfel adevaratul sens al unirii ipostatice, care implica o distinctie reala intre natura si persoana. Un alt aspect al ereziei iconoclaste era notiunea de icoana pe care o considerau identica

ori "consubstantiala" cu prototipul. Consecinta acestui lucru era ca icoana materiala nu putea niciodata sa atinga aceasta identitate. De aceea singura reprezentare a lui Hristos pe care o admiteau

era Euharistia, inteleasa doar ca "simbol" si chip, nu ca o prefacere reala, cum credem noi ortodocsii. Sinodul mai condamna si ceea ce li se parea a fi o cinstire exgerata a Sfintilor, socotind ca o

asemenea venerare era adesea un scop in sine si indeparta pe cinstitor de dragostea si emulatia sfintilor, care constituia in acceptiunea participantilor singura cale de conduita crestina. Tot acum

era lansatasi o teorie etica despre icoane, potrivit careia virtutile sfintilor sunt chipuri vii, pe care omul evlavios trebuie sa le reproduca in el insusi; nici Maica Domnului nu poate fi reprezentata

pe icoane, deoarece este mai presus de ceruri si de Sfinti.

Horosul era urmat de o serie de anateme impotriva autorilor de icoane si a cinstitorilor lor, a patriarhului Gherman, "adoratorul" lemnului si a Sfantului Ioan Damaschinul, "care impartaseste

sentimente mahomedane, a tradat pe Hristos, este dusmanul Imperiului, doctorul nelegiuirii, cinstitorul icoanelor". De asemenea, erau aduse laude la adresa imparatului, imparatesei, considerati

"luminatori ai Ortodoxiei", care au proclamat clar inseparabilitatea celor doua firi ale lui Hristos si au dat o lovitura de moarte idolatriei. Se pare ca imparatul Constantin a negat in cadrul

sinodului chiar posibilitatea de mijlocire a Sfintilor si a fost impotriva cinstirii moastelor; de asemenea, ar fi condamnat practica de a invoca pe Maica Domnului ca mijlocitoare.

La putin timp dupa sinodul din 754, cand cinstirea icoanelor era oprita atat de legile imperiale cat si de cele ale Bisericii, imparatul a dezlantuit o prigoana fara precedent impotriva iconofililor,

obligand pe toti supusii sa jure ca nu vor da cinstire icoanelor. Cei care nu s-au supus au fost maltratati si chiar ucisi. Masurile cele mai drastice au fost luate impotriva monahilor, lupta atat de

inversunata impotriva lor ascunzand o alta dimensiune a conflictului iconoclast asupra careia vom reveni in amanunt dupa prezentarea Sinodului VII Ecumenic. Calugarii au fost izgoniti din

manastiri, iar acestea transformate in hanuri ori cazarmi. Exterminarea monahilor era insotita de distrugerea icoanelor. Persecutia s-a extins chiar asupra inaltilor demnitari imperiali care au fost

umiliti in public, orbiti, exilati ori chiar ucisi. Operele de arta religioasa au fost distruse si inlocuite cu scene care se inspirau din natura ori din expeditiile militare ale imparatului. La

Constantinopol ura iconoclasta a mers atat de departe, incat a depasit hotararile sinodului din 754, hotarari care priveau doar cultul icoanelor si al moastelor de Sfinti, si s-a extins asupra cultului

Sfintilor si al Maicii Domnului.

Este greu de apreciat cum s-ar fi incheiat acesta persecutie daca acest imparat fanatic, Constantin al V-lea, nu ar fi murit in ziua de 14 septembrie 775. Memoria sa a fost atat de urata, incat

ramasitele sale pamantesti au fost scoase din Biserica Sfintilor Apostoli in perioada restabilirii cultului icoanelor. Numai victoriile sale impotriva bulgarilor a facut ca poporul sa mearga la

mormantul sau cu recunostiinta in momentele in care soarta Bizantului era pusa in cumpana de invaziile acestora.

Sub fiul sau, Leon al IV-lea Kazarul (775-780), care era si el un iconoclast convins, persecutia nu a mai avut aceeasi intensitate. O noua orientare va aparea dupa moartea sa, cand la conducerea

Imperiului se va afla sotia sa, Irina (780-802), fiul sau, Constantin al VI-lea, fiind inca minor. Irina care venerase mereu icoanele si era favorabila calugarilor, incepe pregatirile pentru tinerea

unui nou Sinod Ecumenic.