ZONĂ AOMUNTELUIVALEAI.

CONTINUITĀȚII DE LOCUIRREMoşia sau Domeniul

Hangului, este obiectul studilor

Valeacuprinse în scrierea de fată.peIn totalitatea suprafetei sale, este situatăBistritei mijlocii, în

zonă de munte şi la granita cu altă tară a

românilor, dar sub stăpânire străină, pân-n 1918- Transilvaniasau Ardealul.Când vine vorba
despre populația de pe Valea Bistritei,

deci şi de cea din satele situate pe Moşia Hangului, despre

originea acesteea, cei mai mulți interlocutori, sau cei care au

atins în lucrările lor această problematică, spun sau scriu căă

Ardealul este izvorul demografic care, din varii motive-sociale,

economice, politice sau religioase-, S-a revărsat şi a umplut cu

, în decursul mai multor secole. Unii,

pentru a mai îndulci un pic din duritatea acestei supoziții, facooameni aceastä regiune

mică concesie afirmând că mai toți locuitorii sunt din Ardeal".

absolută.De altfel, se porneşte de la o realitate, darn nu unaDe s-ar face o cercetare în rândul
locuitorilor actuali dinlocalitățile rurale ale Văi Bistriței, şi li se va adresa întrebarea:Care este
originea familiei tale?", foarte mulți dintre ei vor spune

că moşii sau strămoşii lor au venit din Ardeal sau din alte părți

ale lumii româneşti, unii putând da amănunte cu privire la locul

sau la motivul plecării lor de acolo. Această realitate este

confirmată şi de onomastica din regiune care cuprinde

numeroase nume de Ungureanu, Sälăgeanu, Ciucanu, Bîrsanu,

Tutuianu, Vicoveanu, Dorneanu, Bârsanu, etc., dar tot atât de

multi vor spune fie că nu cunosc de unde vin, fie vor zice casunt aici dintotdeauna.Eu,
semnatarul acestui studiu, nu pot să mă împac cuideea că muntii ce străjuiesc Valea Bistriței, cu
văileintramontane, nu adäposteau comunități umane, mai mari sau- 4
mai mici, compacte sau dispersate, cu atât mai mult cu cât

acest relief nu este prea înalt, conține destule resurse pentru a

asigura traiul acestora: påşuni pentru vite, terase pe care se

nuteau cultiva meiul, mai tärziu porumbul, chiar şi secara şi

grâul; vitele și pådurea ofereau materia primă pentru atâtea şi

atâtea produse alimentare şi meşteşugăresti, care asigurau

necesarul locuitorilor și erau oferite la schimb, pentru hrană, pe

la târguri.Este cunoscut şi faptul că munții au fost, în vremeanăvălirilor barbare, refugiul şi scutul

multora din cei ce plecau

din calea atacatorilor.Continuitatea de locuire pe aceste meleaguri poate fidemonstrată din cea
mai veche epocă istorică-preistoria-şi

până-n prezent.Prezenta unor grupuri de oameni în spațiul de la poaleleMuntelui Ceahlău, este

atestată arheologic din cea mai veche

epocă a pietrei, din paleoliticul superior, cam pe la 35 000 ani

.Hr.Culturile arheologice şi inventarul acestora descoperiteîn mai multe locuri de pe teritoriul

actual al Comunei Ceahlău, la

Grințies, Bistricioara, dar şi pe Valea Bicazului, la Bardosu, sau

la Dárțu, pe valea Largului, la Hangi şi Buhalnița, dovedesc

existenta unor grupuri de oameni care au venit , după părerea

specialiştilor, fie din răsărit, fie din sudul continentului sau - aşa

Cum dovedesc descoperirile din locul La Scaune, pe Ceahlău-şi

din nord est, de pe teritoriul actual al Poloniei. Aceste grupuri

de oameni s-au sedentarizat, fapt demonstrat de folosirea

rocilor locale, a cremenei de Audia, în făurirea uneltelor.

Această sedentarizare explică continuitatea de locuire în

celelalte perioade ale epocii pietrei-mezoliticul şi neoliticul.Pentru epoca neolitică, aşezarea de la

Chiriteni-Hangu,apartine vestitei culturi neolitice Cucuteni şi face parte dintreputinele aşezări
situate în zone puțin favorabile cultivăriiplantelor, dovedind ca şi cea de la Dîrțu, pa valea
Largului, sau

din alte locuri de la poalele Ceahlăului, că dezvoltarea cultivăriiplantelor nu poate fi legată, la

începuturile sale, numai de văile

apelor sau numai de tinuturile de câmpie".

Tot descoperirile arheologice permit demonstrarea ideiicontinuității de locuire, prezenta unei

populații în această

regiune, şi-n epoca metalelor, a bronzului şi fierului. Este vorba

de populația tracică şi a ramurii nordice a acestora - dacii.Inafara descoperirilor arheologice care

sunt doveziindubitabile ale prezentei populației pe aceste teritorii ale Vái

Bistriței, sunt şi alte surse istorice care vin in sprijinul acestei

idei. Astfel, Claudius Ptolemaios, geograf grec care a trăit între

anii 90-168, pomeneşte, în Geografia sa, 44 de localităji dacice

între care şi Petrodava

inspirație pentru harta întocmită de el- harta lui Marinos din Tyr,

trăitor cu un secol mai înainte. Menționarea Petrodavei, pe o

hartă a lumii cunoscute în acea vreme, demonstrează puterea

politică a dacilor din acest teritoriu străbătut de Bistrița, putere

vrednică de a fi luată în seamă, de vreme ce faima lor a ajuns și

la urechile lui Marinos din Tyr. De această putere aparțineau și

dacii din zona Bicaz-Vatra Dornei.Se ştie că el a avut ca izvor deww..IDENTITAȚI

DACICESeuLPTOR- 30AN DRUGAww.w.'dr. Marin Popescu-Spineni, România în izvoare
cartografice Ed. $tiintifica,

Buc.,1978,p.41- 6-

Se crede că la Petrodava a fost reşedinta regelui dacDicomes, al carui sprijin era căutat de
generalul Roman- Marc
Antonius in luptele sale cu alt general roman Octaviansupranumit, mai târziu, Augustus. Apelul
lui Antonius la o

colaborare a lui Dicomes, dovedeşte că erau cunoscute înlumea romana, fota şi prestigiul regelui
dac mai sus numit.2Fåră îndoială că forța acestuia, se baza pe numeroaselecentre de locuire din
zona Piatra Neamt, dar şi pe aportulpopulației din munții Moldovei, între care se numărau şi cei

străbătuți de valea Bistriței.Un distins profesor de la Facultatea de istorie din laşi,Nicolae Gostar,
analizând materialul arheologic al cetäțilordacice din Moldova, printre care şi cel de la Bâtca
Doamnei-

Petrodava, ajunge la concluzia că aceste cetăți ar fi fost

distruse în urma războaielor dacice, în anii 105-106 d.H

războaie purtate de Traian, conducătorul Imperiului Roman, în

perioada respectivă'.Deasemenea, acelaşi cercetător, analizând anumitescene de pe columna lui

Traian, arată că acestea prezintă

toate elementele pentru a fi localizate la răsărit de Carpați?.

Aceasta înseamnă că ultima rezistentă a dacilor, contra

invadatorilor romani, în această zonă , în munții străbătuți de

Bistrița, la Petrodava. Descoperirile arheologice ne arată că.

Petrodava antică, îşi încetează existenfa tocmai în această

perioadăă.Faptul că romanii au considerat necesar să trimită forteconsiderabile pentru a distruge

complexul de cetăți de la

Petrodava, aflat la granițele provinciei Romane Dacia, ne

Vorbeşte despre importanta economică, militară şi religioasădeosebită a acestui centru de locuire

dacică.Chitescu, N., Unele aspecte ale relatiilor dintre Dicomes și Marcus Antonius în

lumina descoperirilor numismatice,(o problemă de geografie istorică), S.C. I. V.

In aceste împrejurări şi legendele işi dezväluie

sâmburele de adevăr, cum arfi legenda despre Dochia, careurmărită de Traian se transformă în
stâncă pe munteleCeahlău, după cum ne apare posibilă ipoteza exprimată de
Constantin Matasă, că Muntele Sfânt" al dacilor (Cogaion),
să fie tocmai Ceahlăul care străjuieşte cu înălțimea sa toatäzona Hangu."6Nu numai în vremea
dacilor, muntele Ceahlău era locul
în care se cinsteau şi se venerau zeii, ci şi in timpurile mai
apropiate. Până şi în vremurile de astăzi, locuitorii din jurul
Ceahlăului, obişnuiesc ca, o dată pe an, să se urce pe vârful
Ceahlăului, pe data de 6 august, pentru a sărbători munteledatină moştenită din timpuri
străvechi.Continuitatea de locuire este demonstrată şși în vremeastăpânirii romane prin
descoperirile de la Hangu- Cetățuie.Stăpânirea romană, respectiv armata din castrul de la
Troian sau celelalte detaşamente militare care aveau ca scop
supravegherea granițelor şi căilor de acces spre Dacia romană,
S-au retras şi de pe valea Bistriței (din sectorul care a fost sub
stäpânirea romană) însă, şi aici, populația dacică, care primise
puternice influente romane, a continuat să desfăşoare viaja sa,
cu ocupațiile ei specifice, determinate şi de specificul regiunii,între care păstoritul juca un rol
important.Aşezările de pe valea Bistriței, între secolele Il1-XII,
interval de timp numit mileniul marilor migrații, vor fi fost,
asemenea celor din zona Hangului, datate în secolele l-I|l d.H.
Populația de aici a continuat să tråiască în regiune
întrucat oferea un adăpost mult mai sigur locuitorilor, atât celor
de aici cát și celor din alte regiuni, care se refugiau la munte din
calea năvălitorilor. Consider că o dovadă concludentă despre
continuitatea populației dacice şi apoi daco-romane în zonå
este legenda despre Dochia, care nu este altcineva decät
Dacia, şi despre Traian, păstrată până astăzi în popor ca și
traditia urmată multă vreme de a sărbători muntele Ceahlău aşaCum obişnuiau dacii
odinioară.Matasä, C., Ceahlăul- Munte Sfánt, în ,, Boabe de grâu", V, 1934, nr. 1, p. 252.8

Astfel, pentru începutul epocii medievale este atestatăcontinuitatea de locuire pe Valea Bistriței,
prin descoperirile

arheologice, descoperiri efectuate şi pe teritoriul județului

Neamt, în localitáțile Rådeni, Davideni, Tolici, Hangu, datate

nentru secolele V-VI. Inventarul arheologic dovedesc nu numai

Continuitatea de locuire, ci şi ample influente ale Imperiului

Bizantin asupra civilizației populației locale.La Hangu şi la Tolici sunt atestate o serie de topoare
dinfier prevăzute cu aripioare şi cu ceafa lățită datând din secolele

V-VIl e.n.' . Astfel de topoare descoperite şi în alte părți ale

Moldovei, ca şi în unele complexe din Transilvania, sunt

socotite de tip dunărean" fiind folosite atât ca armă de luptă

dar şi în gospodărie , la diverse treburi. Ele dovedesc nu numai

continuitatea de locuire ci şi legăturile dintre aceste zone cu

romanitatea de la Dunăre (cu Imperiul Bizantin).Daca pentru porțunea vāi Bistriței cuprinsa
iîntre IzvorulMuntelui şi Piatra Teiului, prezenta populației poate fi

demonstrată şși arheologic, atât prentru epoci mai îndepărtate

ale istoriei- preistoria, antichitatea şi epoca medievală- pentru

portiunea Vāii Bistrița situată în amonte de Piatra Teiului

cercetări arheologice sistematice nu cunosc să se fi realizat,

astfel că cei care studiază istoria localităților din zonă nu pot

invoca sprijinul mărturiilor arheologice în cercetările lor, fiind

nevoiți să se limiteze la timpurile istorice pentru care există

mărturii certe care pot dovedi prezenta oamenilor şi

continuitatea lor de locuire pe acel teritoriu.La Vadu Rău, prin activitatea profesorului loniță
Dumitru,S-au descoperit obiecte- potrivit unor articole din presă- ce ar

dovedi existența unei populatii, şi-n această parte a Văii Bistrița,

In epoca preistorică, cu 7000 de ani înainte de Hristos.

Obiectele descoperite, dacă ar fi validate, prin părerile unor

specialişti, ar demonstra, printre altele, că prima scriere din

lume ar fi apărut în aceste locuri de pe Valea Bistriței.In privința influentei romanității de la

sudul Dunării asupra populației romanice de

la nordul Dunării se poate vedea Dan Gheorghe Teodoru, Romanitatea corpato-

undreană şi Bizanțul în veacurile V-Vl e.n, Editura Junimea, laşi, 1981.)-9-

Totuşi prezența unei populații şi-n aceste locuri poate fidovedită, cel puțin pentru începuturile
Evului Mediu, prin datele

ce ni le oferă toponimelor, hidronimelor şi oronimelor, adică a

numelor de locuri , ape şi munți.Intrucât multe toponime derivă din hidronime, după cumsunt şi
hidronime care derivă din toponime, explicațile sunt

aceleaşi. Le prezentăm, mergând în sus, pe Valea Bistriței, de

la izvorul Muntelui până la Borca, nu înainte de a da explicațile

necesare pentru hidronimul Bistrita.Am fost învățați că denumirea aceasta işi are origineaintr-un
cuvânt din limba slavilor răsăriteni ( ruşi, ucraineni,

bieloruşi), bistro care se traduce, în limba română, repede,.deci

Bistrita ar fi râul ale cărui ape se scurg cu repeziciune la vale.Pare a fi logic dacă ne gândim că
Bistrița este un râu demunte, în cursul lui superior şi mijlociu, dar câte râuri nu au

apele repezi dar nu au primit denumirea de Bistrița. Logica

aceasta începe să scârțâie şi mai tare dacă se ia în calcul că

primii dintre slavi care au traversat tinuturile locuite de români şi

care au convietuit cu românii au fost slavii sudici, nu cei

răsăriteni- 10-

S-a căutat o altă explicație, de către cercetători şi s-a

aăsit că în limba slavilor sudici recte sârbii, bîstro are întelesulde limpede. Deci Bistrița este râul
cu ape limpezi.Potoci-pârâu şi sat, administrativ tinând de Bicaz.Denumirea derivă din limba
slavilor sudici, numiți aşa

findcă au migrat, începând cu sfârşitul secolului al V -lea , ,din

locurile de baştinà, de la Nipru până la Volga, pe direcția sud,

trecând Dunărea şi stabilindu-se în nordul Peninsulei Balcanice,dând naştere popoarelor sârb,

bulgar, croat slovenmuntenegrean.In migrația lor, o parte a acestor slavi, a convietuit cu

populația daco romană din nordul Dunării, pe parcursul a trei

secole (VI-IX). Slavii aceştia din nordul Dunării au fost asimilatți

de populația băştinaşă, protoromânii. Simbioza dintre daco-

romani şi slavi a avut urmări importante în ceea ce priveşte

formarea limbii române , numeroase cuvinte din limba slavilor

intrând in vocabularul limbii române( cam 20%, dupä apreciereacercetătorilor).

băştinaşă şi de pe Valea Bistriței.

româneşte pârâu, dar şi izvor.Aceşti slavi au trecut şi au convietuit cu populațiaSi astăzi, în limba
sârbilor cuvántul potocik se traduce înPersonal, cred, în legătură cu acest hidronim, denumirea

potoci este o traducere a termenului românesc izvor, prezent în

zonă, dincolo de Bistrita, dar cu denumirea de lzvorul Muntelui.

Este un fenomen întâlnit şi-n alte locuri; în Audia, spre exemplu.

Mai multe izvoare care se varsă în pârâul Audia, în dreapta şi-n

stänga pârâului, poartă aceeaşi denumire. Dacă izvorul care se

varsă în părău se numeşte Pårâul loanei, corespondentul lui

din partea cealaltă se numeşte tot Pârâul loanei; Pârâul Rupturi

din partea dreaptă are drept corespondent Pârâul Rupturi înpartea stângă.Rakitna (Poiană). Apare
prin documente, la sfârşitul

secolui al XVI. Rakita în limba slavilor este corespondentul dinXX Cercetări arheologice și
istorice din zona lacului de acumulare Bicaz Piatra

Neamt, 2003.8Harta Moşiei Hangului, din 183911—

S-a căutat o altă explicație, de către cercetători şi s-a

aăsit că în limba slavilor sudici recte sârbii, bîstro are întelesulde limpede. Deci Bistrița este râul
cu ape limpezi.Potoci-pârâu şi sat, administrativ tinând de Bicaz.Denumirea derivă din limba
slavilor sudici, numiți aşa

findcă au migrat, începând cu sfârşitul secolului al V -lea , ,din

locurile de baştinà, de la Nipru până la Volga, pe direcția sud,

trecând Dunărea şi stabilindu-se în nordul Peninsulei Balcanice,dând naştere popoarelor sârb,

bulgar, croat slovenmuntenegrean.In migrația lor, o parte a acestor slavi, a convietuit cu

populația daco romană din nordul Dunării, pe parcursul a trei

secole (VI-IX). Slavii aceştia din nordul Dunării au fost asimilatți

de populația băştinaşă, protoromânii. Simbioza dintre daco-

romani şi slavi a avut urmări importante în ceea ce priveşte

formarea limbii române , numeroase cuvinte din limba slavilor

intrând in vocabularul limbii române( cam 20%, dupä apreciereacercetătorilor).

băştinaşă şi de pe Valea Bistriței.

româneşte pârâu, dar şi izvor.Aceşti slavi au trecut şi au convietuit cu populațiaSi astăzi, în limba
sârbilor cuvántul potocik se traduce înPersonal, cred, în legătură cu acest hidronim, denumirea

potoci este o traducere a termenului românesc izvor, prezent în

zonă, dincolo de Bistrita, dar cu denumirea de lzvorul Muntelui.

Este un fenomen întâlnit şi-n alte locuri; în Audia, spre exemplu.

Mai multe izvoare care se varsă în pârâul Audia, în dreapta şi-n

stänga pârâului, poartă aceeaşi denumire. Dacă izvorul care se

varsă în părău se numeşte Pårâul loanei, corespondentul lui

din partea cealaltă se numeşte tot Pârâul loanei; Pârâul Rupturi

din partea dreaptă are drept corespondent Pârâul Rupturi înpartea stângă.Rakitna (Poiană). Apare
prin documente, la sfârşitul

secolui al XVI. Rakita în limba slavilor este corespondentul dinXX Cercetări arheologice și
istorice din zona lacului de acumulare Bicaz Piatra

Neamt, 2003.8Harta Moşiei Hangului, din 183911—

limba românească salcie. S-a încetäțenit în limba română suhforma Răchită.Rachitna se traduce
La Rāchitä şși indica un loc ce sa definea prin existenta unei răchiți în acea suprafațã de teren
Semnificând numele unei poiene, locuitorii nu -au mai spus LaRächită ci Poiana Răchiți.Faptul
că la sârşitul secolului XVI, denumirea aceasta apare în documente cu termenul slav neschimbat
( rachitna), evidentiază nu numai originea slavă certă a acestui toponim, dar şi prezența aici a
unei populații care l-a utilizat permanent,din secolul VI şi până-n secolul XVI.Mai există în zonă
un toponim asemănător, Zahorna, darn nu am o explicație sigură despre semnificația lui; cert
estecă derivă tot din limba slavilor.slavii sudici.Galu Haluca Denumirile Hangu,nume de
persoană laCorespondentul românesc este Negru.(după lorgu lordan)din ucraineană, golovka -
diminutiv de la golova; corespondentul românesc-căpuşor. (după lorgu lordan) Farcaşa şi Borca
îşi găsesc explicații prin limba maghiară şi, cred, sunt prea cunoscute pentru a mai arăta ce
înseamnă. Ar trebui elucidat dacă sunt denumiri date de maghiari sau sunt traduceri ale unor
denumiri româneşti în limba maghiară. Eu optez pentru a doua variantă, findcă locuitorii de aici
nu au aşteptat să vină ungurii ca să deadenumiri locurilor pe care trăiau de sute sau mii de ani. o
traducere în limba maghiară a toponimului românesc Audia. documente apare Farcaşul, în altele,
Farcaşele sau Fărcaşi.In ceea ce priveşte toponimul Hangu, am opinatcă estePentru Farcaşa mai
este o problemă - în uneleToate aceste denumiri demonstreză o continuitate de locuire a
românilor şi pe acest segment al Väii Bistrita. Dacă nu ar fi existat această populație care să
locuiască permanent in zonă, nici aceste denumiri nu ar fi rezistat până-n secolul alXVI, când
apar în diferite documente.In unele cazuri şi legendele, basmele, obiceiuri şi tradițji pot fi
valorificate ca surse istorice. Un exemplu: în basmeleIn Dugă Gheorghe, Istoria Hangului,
Ed.Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2007.- 12 –

românilor apar groaznicii capcãuni La avari şefii lor militari se

numeau capcani. Evident ca ei se purtau îngrozitor cu băştinaşii

si au căpătat în basmele poporului dimensiuni şi caracteristici

malefice, devenind căpcăuni.in ceea ce priveşte relațiile între migratori şi populațialocală trebuie
sâ spunem că dincolo de aspectul distructiv,conflictual a urmat o coabitare, între migratori ca
fortădominatoare, și localnici ca populație supusă.Tot acei avari despre care am pomenit, după ce
ausupus pe localnici, îi îndemnau; "Luați şi munciti pământul, noi

vă vom lua o parte."Este cunoscută convietuirea slavilor cu populația localădin Dacia secolelor
VI-IX, considerată a doua simbioză, după

cea daco romană, cu influente considerabile în procesul de

formare a limbii române, dar şi în alte domenii ale vieții

economice, politice şi sociale.Este un motiv de satisfactie să putem spune-chiarşi pe baza unor

argumente mai subțirele- că această zonă

geografică are o istorie ce poate fi urmărită pe parcursul tuturor

epocilor istoriei românilor.De altfel, un istoric al epocii medievaleSergiuColumbeanu, în lucrarea

Cnezate şi voievodate româneşti

apărută prin 1973, la Editura Albatros, în Bucureşti, referindu-se

la aşezările din evul mediu timpuriu, menționează în Moldova

dintre Siret şi Carpați, patru grupări de aşezări care vor forma

uniuni de obşti ce vor sta la baza primelor formațiuni politice din

Moldova. Astfel, pe Bistrita sunt amintite aşezările neîntărite de

la Budeşti, Hangu, Väleni, Porceşti, Dumbrava Roşie şi o

aşezare întărită la Bâtca Doamnei"Deci şi locuitorii VăiiMuntelui, au contribuit cu resurse umane

şi materiale la

numite, în Moldova, tări, ocoale, câmpuri rezultate prinprocesul de formare a acelor entitäți
politice, sub forma unor

uniuni de obşti, ce au premers apariția statului, formațiuniCoagularea obştilor săteşti.Oergiu

Columbeanu, Cnezate și voievodate románeşti, Editura Albatros, Bucureşti, 1973.

Are

Si în secolele urmätoare avem unele mårturii scrise co..menționează în această parte aa văii
Bistrita prezent

localnicilor.Documente de la sfårşitul secolului al XVI-lea, făcândreferire la realitäți de pe Valea

Bistriței, lasă loc posibilitäti dea

argumenta că existau oameni pe aceste locuri. Dintre aceste

documente fac referire doar la unul, datat în 18 septembrie

1592, provenit de la domnitorul Aron vodä. Intărind, prin acest

act, hotarul moşiei Mănăstirii Neamt asupra teritorilor de pe

Valea Bistriței ,de la Gura Farcaşei până la Gura Largei",

domnitorul precizează : ,să-şi apere întregul hotar... pentru ca

nimeni să nu aibă a prinde peşte în acele hotare şi nici să

pască alte dobitoace şi nici să nu vâneze fiare." Putem

concluziona că, dacă nu ar fi fost dincolo de aceste hotare alti

locuitori, nu ar fi fost necesare recomandări pentru măsuri de

apărare a hotarelor.In secolul următor mărturile privind existenta unei

Prezintpopulați pe Valea Bistriței devin tot mai numeroase.

câteva care se referă la ,oamenii de la Hangu".In 1622, fac plângere la domnitorul Ştefan
Tomşa,călugării de la Bistrița, împotriva oamenilor mänästirii Bisericani,

care au sărit asupra lor, le-au luat peştele şi i-au bătut.

Domnitorul, pe lângă faptul că întăreşte din nou dreptul de

proprietate al Mănăstirii Bistrița, porunceşte călugărilor de la

Bisericani să nu mai tulbure pe oameni Mänăstirii Bistrița "de

la Gura zisă Giurcoaia până a Doamna, deoarece le este hotar

această vale".Şi oamenii Schitului Poienile îi opreau pe cei de

la Bistrita să pescuiască, întrucât voievodul atentiona ,cu

severitate, să nu-i mai tulbure sau să-l oprească: "... iar voi

oameni de la Hangu, să nu-i turburați sau să-i opriți înaintea

acestei cărți a mele. "13Mänăstirile, întradevăr, îşi apărau proprietățile, avândgrijă ca nimeni să
nu se aşeze pe pământurile lor şi să le

diminuieze ceva din drepturile sau foloasele cuvenite. Când se

producea o încălcare a dreptului de proprietate, interveneau cu

promtitudine la domnie pentru a li se recunoaşe şi întări încă o2 D.I.R, A. Moldova,

vol.VI(1591-1600), p. 59.

D.I.R, VeacXVII, A. Moldova, V,( 1621 -1625), 1957,p. 89

ată acest drept sau pentru repararea pagubei suferite,indiferent dacă erau calugări sau alte
persoane. Astfel,voievodul Gaşpar, la 18 august 1619, trimitea poruncă

Ireadnicului din Piatra, sa strice şi să ardă casele fåcute de

calugărul Simion şi de alți oameni de la Hangu, în nişte poiene

a0artinând Mänästirii Bistrița adăugând imperativ: "şi pe ei săi

aonesti de acolo. Somatia respectivă o reînnoieşte domnitorul

Stefan Tomşa, la 1 mai 1622, cerând să e ia şi dijma cuvenită.(a dzecea, după obiceaiul" ), din "
påine"4lată două documente care amintesc pe oamenii de la
Putem conchide că, pe valea Bistriței, ca şi în întreaga

Moldovă - unde izvoarele Scrise şi arheologice certificăHangu, deci localnici ai acestei

zone.existenta populației româneşti în perioada migrațiilor- a existat

si s-a dezvoltat o populație locală care, cu toate greutăjile

pricinuite de migratori sau de dominația străină, a continuat să

se dezvolte şi să se afirme. Nu ne putem explica menționarea

atâtor toponime, în documentele din secolul al XV-lea şi

următoarele, dacă aici n-ar fi existat o populație care să ni le

transmită până la data menționării lor în documente. De

asemenea numeroasele legende care relatează despre fapte şi

personaje din antichitate, din mileniul migrațiilor şi din perioada

ale prezenței

autohtonilor. Acestei populații localnice i s-au adăugat oameni

veniți din alte zone ale Moldovei, din Ardeal, din Banat şi

Bucovina. A trăit şi trăieşte pe Valea Bistriței, o populație

romanească care este rezultatul unei simbioze perfecte între

elementele locale, care au trăit dintodteauna aici şi a cărei

continuitate este demonstrabilă, şi o populație venită dinconstituie mărturiisecolelor XIV-

XVIl,exteriorul văii Bistritei, din alte părți ale Moldovei şi din Ardeal.XV-lea, pământurile de pe
Valea Bistrutei,Incepând cu secolul al XIV-lea şi mai ales cu secolul al

intrà în atenția

domniei, dar şi a mănăstirilor şi boierilor. Acest lucru va face ca

populația regiunii să fie consemnată în documentele de

ancelarie putându-se astfel cunoaşte mai bine, cu mai multă"DIR., V, nr. 177, p.129
elemente care să dovedească activitatea Saprecizie,

economică, socială şi politică.Multe informatții despre această porțiune a váii Bistrita neeoferă
numeroase alte lucrări, fie generale, fie speciale, ca şi

fondurile documentare ale diferitor arhive, biblioteci sau muzee.

De asemenea sursele cartografice oferă date interesante.Pentru cei care studiază istoria acestor
locuri Surseledocumentare sunt variate şi bogate, iar istoriografia conține

titluri care aparțin unei pleiade de istorici, cercetători şi

arheologi valoroşi din marile centre universitare, dar şi unor

localnici pasionați de istoria , de traditțile şi legendele acestor

locuri, care trebuie cunoscute şi de alții şi-mai ales-salvate şi

conservate pentru viitorime. Este drept că pentru unele

sectoare ale văii Bistrița, cercetările au fost mai ample şi sunt

valorificate prin studii şi lucrări numeroase, în timp ce pentru

alte sectoare, s-au limitat la valorificarea materialului etnografic,

folcoric, legendar sau pe descrierea unor ocupații ale locuitorilor

şi prin alcătuirea unor monografii ale unor localități.ai multă"DIR., V, nr. 177, p.129

PRIMIl STAPANITORI AI HANGULUI15Precizăm că prin Hangu nu întelegem satul sau

comunaactuală Hangu ci vechiul Hangu, un teritoriu de 64.530 hectare,

teritoriu ce se se va numi Moşia sau Domeniul Hangului şi care

se intindea de la lzvorul Alb până la Pârâul Stejaru , în comuna

Farcaşa, din culmea muntelui Ceahlău până la hotarele cu

Pipirigul şi Bålțäteşti, de la Muntele Altan şi Vârful Netedu la

Pârâul Largu, cuprinzând între hotarele sale tot teritoriul dintre

Valea Bistriței, între Stejaru şși Gura Largului, până la hotarul

cu Ardealul. Tot acest teritoriu va forma Moşia sau Domeniul

Hangului.Deasemenea arătăm că până la jumătatea secolului alXIX-lea, Hangu şi cu Bălțäteştii,
formau un singur trup, denumit

generic Hangu.Din secolul XIV, când S-a format statul românescMoldova, şi până la sfârşitul
veacului al XVI-lea, teritoriul cu

numele de Hangu, ca şi întreg teritoriul statului, era proprietatea

domnitorului, adică a statului. Şi în cuprinsul acestei perioade

de timp au existat situațiii când părți din teritoriul Hangului au

fost dăruite spre folosul unor mănăstiri sau schituri. Există

documente care atestă preocuparea domnitorilor de a înzestra

lăcaşurile de cult din tinutul Neamtului cu ,poiene"'sau" poienițe"

sub Ceahlu. Primul , în ordine cronologică, este un act de

la Stefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504) emis în Suceava, la

13 februarie 1458, prin care întărea Mănăstirii de la Neamt satul

Baloşeşti şi Mănăstirea de la Hangu pe vechiul hotar. Nu

lipsită de interes este precizarea din document. pe vechiul

hotar", folosită de douä ori, precizare ce ne indică faptul că

VoIevodul nu îngăduia răşluirea altor suprafete de teren din

domeniul domnesc decât cele indicate în document.Totodată

documentul sugerează că acea mănăstire exista înainte de aveni Ştefan la domnia Moldovei şi că,
un alt domnitor,predecesor lui Ştefan, a înzestrat-o cu pämânt şi i-a stabilit şi

notarele. Nu există , sau nu sunt cunoscute înca, documente15Această problemă se poate vedea
şi-n Drugă-Gheorghe, Istoria Hangului, Piatra

Neamt, 2007." Documenta Romaniae Historicae.,A, Moldova,ll, 1980, p. 99