BIBLIA DE LA BUCURESTI

Biblia de la București (cunoscută și sub denumirea de Biblia lui Șerban

Cantacuzino) a fost prima traducere completă a Bibliei în limba română, fiind
publicată la București în 1688.
Scrisă cu caractere chirilice, titlul ei complet era Biblia adecă Dumnezeiasca
Scriptură a Vechiului și Noului Testament. Traducerea s-a bazat pe versiunea lui
Nicolae Milescu a Septuaginta, revăzută de „oamenii locului”, cu aportul fraților
Greceanu (Radu și Șerban), fiind tipărită în Țara Românească cu ajutorul
principelui Șerban Cantacuzino (1678-1688). Este prima traducere completă în
limba română a tuturor textelor biblice. Aceasta a pus o piatră de temelie la
dezvoltarea limbii române scrise. Samuil Micu a îmbunătățit traducerea lui Nicolae
Milescu, demers concretizat in Biblia de la Blaj(1795), care a devenit textul
standard folosit în întreg spațiul românesc.
Biblia de la București a avut o largă răspândire pe întreaga suprafață a României
actuale, în Țara Românească, Moldova și Ardeal.Exemplare ale Bibliei de la
București au circulat și în afara granițelor Țărilor Române. De pildă, un exemplar
al ei a fost înmânat fostului mitropolit Dosoftei, aflat atunci în surghiun în Polonia.
Un alt exemplar al acestei Biblii, care a aparținut cândva Papei Benedict al XIV
(1740-1758), se află astăzi în Biblioteca Universității din Bologna.
Biblia lui Șerban Cantacuzino este pentru ortodoxia românească o carte
fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de
vedere literar, importanța sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare
române. Biblia lui Șerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba
scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiția fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam și
Simion Ștefan, îmbogățind lexicul și îmbunătățind sintaxa. Este un rezultat al
prelucrării graiului moldovenesc din traducerea lui Milescu, ardelean din Noul
Testament al lui Simion Ștefan și muntean din intervențiile fraților Greceanu.
Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate națională, deoarece circulația sa
intensă și efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unității de
limbă a românilor.

Oana Oroș, „O carte fundamentală pentru limba română: Biblia lui Șerban
Cantacuzino”, Historia, accesat în 3 iunie 2021
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor,
Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 206
Tipărirea a început în 5 noiembrie 1687 sub Şerban Cantacuzino și s-a terminat în
10 noiembrie 1688, după moartea acestuia, la începutul domniei lui Constantin
Brâncoveanu. La conducerea tipografiei domnești din București, unde s-a reușit
această importantă lucrare, se afla viitorul episcop Mitrofan al Buzăului.

Tehnica redacţională și tipografică a Bibliei este remarcabilă pentru perioada

respectivă. Este publicată în format mare, „in folio” . Textul este pe două coloane,
cu litere mici chirilice, cu cerneală de două culori, negru și roșu. Are 938 pagini
din hârtie densă. Titlul este bogat, încadrat în chenar floral și arată că s-a tradus
„dupre limba elinească spre înţelegerea limbii românești”. Pe verso-ul foii de titlu
se găsește stema ţării (corbul cu crucea în cioc), într-un mare medalion oval.
Biblia din 1688 conţine, în afara cărţilor canonice, și o carte apocrifă: „A lui Iosip
la Macavei carte, adecă despre singurul ţiitoriul gând“, adică lucrarea „Despre
raţiunea dominantă“ atribuită lui Iosif Flavius, tradusă în românește de Nicolae
Milescu.
Concret, au fost folosite ca surse:
1. Septuaginta tipărită la Frankfurt la 1597 sau 1610 (folosită, așa cum spune
epilogul, și de Biblia de la Veneţia, 1687);
2. Vechiul Testament tradus de Nicolae Milescu, (1662-1668);
3. Noul Testament tradus de Simion Ştefan, 1648, Alba Iulia.
Cărţii îi este anexată și o erată, prima consemnată în istoria tiparului românesc.

La 300 de ani de la apariţie, Biblia lui Şerban Cantacuzino a fost retipărită în

facsimil și transcriere la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române într-o ediţie jubiliară. Iniţiativa a aparţinut patriarhului Iustin
Moisescu (1977-1986) și a fost desăvârșită de patriarhul Teoctist (1986-2007).
Comisia de specialiști căreia i s-a încredinţat această lucrare a fost coordonată de
acad. Ioan C. Chiţimia († 1989). Ediţia jubiliară a Bibliei de la București a fost
lansată la București, Geneva, Viena și Tesalonic.

Oana Oroș, „O carte fundamentală pentru limba română: Biblia lui Șerban
Cantacuzino”, Historia, accesat în 3 iunie 2021
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor,
Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 206
Bibliografie
 C. C. Giurăscu, Istoria românilor, vol. 2, pag. 601, Editura All Educational,
București, ISBN 973-584-510-9
 Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. 4, pag.
449, Editura Enciclopedică, București, 1993, ISBN 973-45-0016-3
 Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda,
Studiul Vechiului Testament, pag. 96, Editura Renașterea, Cluj-Napoca,
2006, ISBN 973-8248-74-4
 Ion Gheție, Biblia de la București și procesul de unificare a limbii române
literare, în „Studii de limbă literară și filologie”, vol. II, 1972, p. 53-66.
 Virgil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului
românesc, Cluj, Editura Dacia, 1979.
 Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri
pînă în zilele noastre, București, Editura pentru Literatură, 1966.

Oana Oroș, „O carte fundamentală pentru limba română: Biblia lui Șerban
Cantacuzino”, Historia, accesat în 3 iunie 2021
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor,
Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 206