Premisele gandirii economice

Unitatea de învăţare Nr. 1

PREMISELE GÂNDIRII ECONOMICE

Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 3
1.1Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei Doctrine 3
economice
1.2Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine economice 5
1.3Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică 7
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 9
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 11
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1 11

Doctrine economice 2
 Premisele gandirii economice

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:

Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei

Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine economice
Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică

1.1 Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei Doctrine

economice

cuvinte cheie gândire economică, analiză economică, sistemul ştiinţelor economice, paradigmă
economică

Disciplina Doctrine economice studiază ideile, teoriile şi doctrinele

economice, precum şi impactul acestora asupra vieţii ştiinţifice şi economice.
În literatura economică este cunoscută distincţia făcută de Joseph A.
Schumpeter între gândirea economică şi analiza economică.
Gândirea economică coincide cu istoria opiniilor despre problemele
economice, ea evidenţiind schimbările de atitudine în decursul timpului faţă de ceea
ce se întâmplă în economie. Istoria gândirii economice se referă la tot ceea ce s-a
scris în legătură cu activitatea economică (atât teorii, cât şi doctrine) şi are pronunţat
caracter subiectiv deoarece se bazează pe formularea unor judecăţi de valoare.
Analiza economică are ca scop elaborarea conceptelor care constituie
instrumente de cunoaştere a realităţii; ea surprinde eforturile de explicare a vieţii
economice. Analiza economică include istoria economică, statistica economică,
teoria economică şi sociologia economică. Schumpeter consideră că istoria analizei
economice este „istoria încercărilor intelectuale pe care omul le-a întreprins pentru a
înţelege fenomenele economice; cu alte cuvinte, este istoria aspectelor analitice sau
ştiinţifice ale gândirii economice”.

Disciplina Doctrine economice cercetează istoric (cronologic) dezvoltarea

doctrinelor economice şi, pe baza acestei cunoaşteri a realităţii, verifică practic dacă
există evoluţie. Aspectul istoric al analizei nu este de ajuns: acesta se mărgineşte la
simpla inventariere a apariţiei în timp, la înşiruirea cronologică a faptelor şi ideilor
economice. Latura evolutivă este cea care întregeşte analiza, deoarece accentul cade
pe continuitate, regularitate şi periodicitate. Evidenţierea unor legităţi ale evoluţiei
economice serveşte drept reper în adoptarea măsurilor de politică economică.
Din multitudinea de variante de structură a sistemului ştiinţelor economice,

Doctrine economice 3
 Premisele gandirii economice

din considerente de claritate şi simplitate ne-am oprit la Quinta Methodica

prezentată Anghel Rugină. Astfel, elementele sistemului ştiinţelor economice sunt
următoarele:
1. Istoria economică - se ocupă cu identificarea şi descrierea realităţilor
economice legate de un anumit loc geografic sau de o anumită perioadă;
2. Teoria economică - se ocupă cu identificarea şi descrierea realităţilor
economice pe criterii atemporale şi aspaţiale;
3. Etica economică - analizează realităţile economice, în sensul cum ar trebui
ele să fie astfel încât oamenii să fie mulţumiţi din punct de vedere economic;
4. Politica economică - se ocupă cu rezolvarea problemelor ridicate de aplicarea
teoriei economice prin prisma eticii economice;
5. Istoria gândirii economice - se ocupă cu studiul dezvoltării în timp a ideilor
economice.

Teoriile şi sistemele de gândire, aflate în permanentă competiţie, se transformă

puţin câte puţin, apoi din ce în ce mai mult până când, în final, acest proces de
prefacere profundă generează noi paradigme.
Termen din domeniul epistemologiei economice, paradigma reprezintă un model
teoretic de gândire care ghidează cercetarea şi analiza ştiinţifică, o concepţie
ştiinţifică foarte generală care, sub forma unui cadru teoretic alcătuit dintr-un set de
ipoteze de fond, concepte, rezultate şi instrumente de analiză, se traduce într-un mod
global de a privi fenomenele. Conceptul de paradigmă a fost utilizat cu precădere de
către Thomas Kuhn, care l-a definit drept ansamblu de „realizări ştiinţifice universal
recunoscute care, pentru o perioadă, oferă probleme şi soluţii model unei comunităţi
de practicieni”

Test de autoevaluare 1.1.

1. Ce este gândirea economică?

2. În ce constă importanţa cunoaşterii gândirii economice?

3. Obiectul de studiu al DOCTRINELOR ECONOMICE îl

constituie:
a) numai ideile, teoriile şi doctrinele economice
b) atât ideile, teoriile şi doctrinele economice, cât şi impactul acestora asupra

Doctrine economice 4
 Premisele gandirii economice

vieţii ştiinţifice şi economice

4. Explicaţi distincţia făcută de J. Schumpeter între gândirea economică şi
analiza economică.

5. Ce este o şcoală de gândire economică? Prin ce se diferenţiază diferitele şcoli

de gândire economică?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 11.

1.2. Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine economice

cuvinte cheie Ideologie economică, doctrinăe conomică, teorie economică

Considerată de Raymond Aron drept „opiul intelectualilor”, ideologia - mai

generală decât o doctrină - este un mod universalist de a interpreta realitatea, din
care derivă interpretarea vieţii economice. Din această perspectivă, există trei
ideologii fundamentale: conservatorismul, liberalismul şi socialismul, restul fiind
derivate sau combinaţii teoretice şi/sau istorice ale acestora.
Accentul pe judecăţile de valoare a avut drept consecinţă elaborarea unor
doctrine economice, tributare unor ideologii diferite. Doctrinele nu se limitează doar
la analiza fenomenului economic, ci fac aprecieri de ordin politic, social şi moral
asupra fenomenelor şi mecanismelor economice, precum şi asupra sistemului
instituţional care aplică politica sugerată de doctrină.

Doctrina economică reprezintă o teorie sau un complex de teorii care nu doar

prezintă realitatea, ci recomandă proiecte de reformă, politici economice de urmat,
dând consistenţă ideilor economice fundamentale ale respectivei teorii.
Unul dintre cele mai importante şi mai des amintite concepte cu care operează
istoria gândirii economice este cel de teorie economică.
În literatura economică anglo-saxonă, teoria economică este privită ca un
elaborat intelectual complex, format din:
1. definiţii care descriu cu exactitate variabilele care urmează să fie utilizate;
2. ipoteze despre comportamentul acestor variabile, care schiţează condiţiile în
care teoria urmează să fie aplicată;

Doctrine economice 5
 Premisele gandirii economice

3. predicţii care sunt deduse din ipotezele teoriei;

4. teste de confruntare cu datele actuale, la care pot fi raportate concluziile.
Forma generală a unei teorii economice oferă predicţii condiţionale de tipul
„dacă..., atunci...”.

Test de autoevaluare 1.2.

Analizând împrejurările care au marcat geneza şi evoluţia doctrinelor

economice, A.N. Basilescu distingea trei factori majori, care influenţează hotărâtor
cristalizarea doctrinelor economice: insuficienţa bunurilor economice faţă de nevoile
oamenilor, lupta de clasă şi confruntarea dintre cele două tendinţe sociale esenţiale-
liberalismul şi egalitarismul. Pornind de la concepţia lui A.N.Basilescu, exemplificaţi
apariţia unor doctrine economice.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 11.

1.3. Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică

Şcolile de gândire economică sunt formaţiuni ştiinţifice ale unor oameni de

specialitate, grupaţi în jurul unui mentor, corifeu sau al unei idei directoare angajată
în dezvoltarea şi promovarea teoriilor economice pe un făgaş dinainte ales,
corespunzător unor sisteme de interese dominante.
Diferenţele dintre şcolile de gândire economică au la bază promovarea interesului
naţional sau al unui grup social, precum şi aspecte metodologice care permit
comparaţia între şcoala economiei pozitive şi cea a economiei normative. Prima
pune probleme de tip normativ, formulează judecăţi de valoare despre cum ar trebui
să fie în economie, în timp ce a doua restrânge analiza la probleme care se pot
verifica prin fapte (arată cum este şi cum funcţionează mecanismul economic).

În funcţie de comunitatea de interese materiale şi social politice ale membrilor,

de ascendenţa culturală şi tehnico-metodologică a fondatorilor şi adeptilor, de
opţiunea de politică economică şi, în sfârşit, în funcţie de adversitatea ideologică
faţă de alţi gânditori, pe fondul existenţei mai multor şcoli de gândire economică, au
apărut mişcări de idei mai ample - curentele de gândire economică.
Dacă şcolile de gândire economică sunt destul de numeroase, putem distinge
existenţa a doar câteva mari curente de gândire economică:
1. Curentul neoclasic derivă din ideea că iniţiatorii aşa numitei „revoluţii
marginaliste” au extins şi au îmbunătăţit fundamentele teoretice din scrierile
economiştilor clasici (D. Ricardo, J.S. Mill). Creatorii sistemului neoclasic (J.B.

Doctrine economice 6
 Premisele gandirii economice

Clark, F.Y. Edgeworth, I. Fisher, A. Marshall, V. Pareto, L. Walras, K. Wicksell)

abordează analiza în perspectiva microeconomică şi folosesc concepte precum
utilitate marginală, cost marginal şi productivitate marginală.
2. Curentul dirijismului economic porneşte de la premisa că economia de piaţă
generează şi instabilitate, de unde imperativul implicării statului. Bazele doctrinare
ale acestui curent au fost puse de J.M. Keynes în lucrarea sa „Teoria generală a
utilizării mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”; autorul recomandă o intervenţie
moderată şi limitată a autorităţii publice, utilizând politica monetară şi politica
fiscală.
3. Curentul economiei planificate consideră că procesele economice sunt
determinate, în mare parte, nu de forţele pieţei, ci de un organism de planificare
economică însărcinat cu stabilirea principalelor obiective economice ale societăţii
(în România, înainte de anul 1989, funcţiona Consiliul de Stat al Planificării).
Economia este condusă prin pârghii administrative, care au ca instrument principal
planul economic. Din punct de vedere doctrinar, acest curent îşi găseşte originea în
scrierile lui Karl Marx.
4. Curentul radical cuprinde scrieri de tradiţie marxistă sau socialistă, dar care
adoptă şi alte surse de idei, precum anarhismul şi libertarianismul.
5. Gândirea radicală - numită şi „Noua Stângă” - este foarte diversă, dar are
anumite teze comune, îndeosebi convingerea că majoritatea dificultăţilor economice
ar izvorî din economia privat-capitalistă, că această economie trebuie distrusă pentru
a fi posibilă o ameliorare pe scară largă a condiţiei umane şi că teoria economică
ortodoxă este incapabilă să explice realitatea socială, nefiind altceva decât o
apologie a capitalismului.
6. Curentul economiei politice a subdezvoltării se preocupă în special de
problemele de dezvoltare ale ţărilor sărace, explicate prin imperialismul economic şi
neocolonialismul practicate de ţările bogate ale lumii. Formarea şi extinderea
corporaţiilor multinaţionale joacă un rol esenţial în aşa-numita „dezvoltare a
subdezvoltării”.
Marile curente ale gândirii economice s-au format în funcţie de modul de
interpretare a fenomenelor şi proceselor economice şi sociale şi, mai ales, în funcţie
de prioritatea care se acordă unor obiective fundamentale, cum ar fi eficienţa sau
echitatea.
Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 1.
Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 1 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Doctrine economice 7
 Premisele gandirii economice

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1

1. Ce este o şcoală de gândire economică? Prin ce se diferenţiază diferitele şcoli

de gândire economică?

2. Corelaţi corect termenii din cele două coloane:

Şcoala clasică alocarea resurselor
Şcoala neoclasică legităţile care guvernează
progresul societăţii
3. Caracterizaţi succint şcoala individualismului economic (liberalismul).
4. Caracterizaţi succint şcoala colectivismului economic (socialismul).

5. Explicaţi înţelesul sintagmei “laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui

meme”.

6. Ce este un curent de gândire economică şi care sunt principalele curente de

gândire economică?

7. Corelaţi corect termenii din cele două coloane:

Curentul neoclasic J.M.Keynes
Curentul dirijismului economic K. Marx
Curentul economiei planificate A.Marshall
8. Explicaţi pe scurt conceptele de imperialism economic şi neocolonialism.

9. Din punct de vedere ideologic, conceptele de imperialism economic şi

neocolonialism aparţin :
a) Curentului neoclasic
b) Curentului dirijist
c) Curentului economiei planificate
d) Curentului radical
e) Curentului economiei politice a subdezvoltării
10. Corelaţi corect termenii din cele două coloane:
Economia clasică abordare materialistă, dialectică şi
istorică
Economia neoclasică rolul statului
Keynesismul abordare matematică
Marxismul studiul producţiei şi al repartiţiei

Doctrine economice 8
 Premisele gandirii economice

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 1.1
3 b 5 fie prin elementul central al analizei, fie prin premisele esenţiale de la care
pornesc în analiza lor

Răspuns 1.2.

Apariţia diferitelor şcoli porneşte fie de la contextul economic istoric din respectiva
perioadă, fie de la filiaţia cu unele idei economice anterioare.

Răspunsurile lucrării de verificare

1 a-b 2 b-a 7 a-c/b-a/c-b 9 e 10 a-d/b-c/c-b/d-a

Bibliografie unitate de învăţare nr. 1

Cosma S., Doctrine economice, Editura Universitaria, Craiova, 2008
Sârbu C., Evoluţia gândirii economice, Editura Granada, Bucureşti, 2008
Sută-Selejean S., Doctrine şi curente în gândirea economică modernă şi
contemporană, Editura ALL, Bucureşti, 1992

Doctrine economice 9