Sfântul Cuviosul Părintele nostru Porfirie Kafsokalivitul (1906-1991) a

fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele

Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe
de la Schitul Sfintei Treimi din Kafsokalivia de la Muntele Athos.

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul s-a născut pe 7 februarie 1906 în satul

Sfântul Ioan din Karistia, Evia. Numele său de mirean era Evanghelos
Bairaktaris, iar părinții săi, Leonida și Eleni, erau părinți cucernici și
iubitori de Dumnezeu. Iar tatăl său, psaltul satului, s-a învrednicit să îl
însoțească frecvent pe Sfântul Nectarie din Eghina.

Familia sa confruntându-se cu mari dificultăți economice, micul

Evanghelos a fost nevoit încă de mic, pe când avea doar opt ani, să își
caute un loc de muncă, mai întâi în Halkida și apoi în Pireu. Însă de
foarte timpuriu a arătat chemare față de viața monahală.

La vârsta de doar paisprezece ani a fost tuns monah, luând numele de

Nichita, în cinstea bătrânului Ieromonahului Pantelimon, monahul
Nichita, care dusese o viață ascetică la sfârșitul secolului al XIX-lea în
chilia de Dumnezeu iubită a Sfântului Dimitrie. După doi ani, sfântul
nostru a primit marea și îngereasca schimă.

De la el însuși, care descrie acel moment important, aflăm că

tunderea sa în schima mare s-a săvârșit în biserica mare a Schitului;
aceasta, după cum se pare, era o veche tradiție kavsokalivită, pentru
că știm că Cuviosul Romanos a fost tuns monah de către Acachie în
biserica din vremea aceea.

În 1925, la vârsta de nouăsprezece ani și din cauza unei boli serioase,

a fost obligat, cu binecuvântarea bătrânilor săi, să părăsească Sfântul
Munte și să se întoarcă în Evia, unde s-a și stabilit la Mănăstirea
Sfântul Haralambie din Lefka, aproape de satul său.
În 1926 s-a întâlnit cu arhiepiscopul Sinaiului, Porfirie al III-lea, care,
recunoscându-i harismele duhovnicești, l-a hirotonit preot în iulie
1927, dându-i și numele Porfirie, nume cu care urma să devină
cunoscut în întreaga lume ortodoxă. La scurt timp, Pantelimon
Fostinis, mitropolitul local al Karistiei i-a dăruit slujirea de duhovnic.
Avea doar douăzeci și unu de ani.

În 1970 s-a pensionat din postul de preot paroh la Sfântul Gherasim.

Cu toate acestea, a rămas la Sfântul Gherasim pentru încă trei ani,
până când i s-a găsit înlocuitor, iar în 1973 s-a stabilit permanent la
Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Kallisia, în Atica, astăzi Kallithea din
Palaia Pandeli. La acest metoc al Mănăstirii Pandeli locuise deja din
1955, cultivând cu mare grijă terenul agricol din apropiere și
îndeplinindu-și concomitent lucrarea sa aducătoare de rod
duhovnicesc.

Pe 26 februarie 1990, odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii

Mănăstirii Schimbarea la Față, s-a împlinit una dintre bunele dorințe
ale Sfântului Porfirie.

Însă, cu mult înainte de sfârșitul vieții sale pământești, sfântul a

început să se pregătească de plecarea sa din această lume
stricăcioasă. Dorea să se retragă la locul său de metanie, acolo unde a
fost tuns monah, în Grădina Maicii Domnului. L-a rugat pe Dumnezeu
să îl învrednicească să își săvârșească viața acolo unde se născuse
duhovnicește. După cum mărturisea el însuși, „Mulți în Sfântul Munte
trăiau în taină. Au murit fără să îi cunoască nimeni. Și eu aș vrea să
trăiesc astfel în taină”. Voia să se regăsească împreună cu frații săi
necunoscuți lumii și veșnic tineri, care cu mulți ani înainte îi dăduseră
harul, cântând ca o privighetoare în ascuns lui Dumnezeu și rugându-
se ca bătrânul Dimas, pentru a primi vederea luminii și a intra în
Dumnezeiasca Liturghie necreată.
Astfel, prevăzând că i se apropie sfârșitul, a plecat în iunie 1991 spre
Sfântul Munte și spre iubita lui Kavsokalivie, în Sfânta Sfintelor a
pustiului athonit. Iar pentru că în acel an era rândul chiliei Sfântul
Gheorghe să preia conducerea schitului, Părintele Porfirie, ca bătrân
al chiliei, deși avea 85 de ani și era slăbit din cauza multelor sale boli,
a fost numit dicheu al schitului. Însă după o lună a plecat, din motive
pastorale, la Mănăstirea Schimbarea la Față din Milesi și s-a reîntors
pe Sfântul Munte în septembrie. Aceasta a fost și ultima sa călătorie.

Puțin mai târziu, pe 2 decembrie a aceluiași an (19 noiembrie,

conform calendarului aghiorit), la ora 4.30 în zori, în liniște și
smerenie, după cum a și trăit, Părintele Porfirie a trecut la Domnul.
Slujba de înmormântare a avut loc în ziua următoare, cu priveghere
de toată noaptea în venerabila biserică a schitului, cu participarea
tuturor părinților kavsokaliviți. Trebuie notat că toate cele legate de
slujba de înmormântare și de îngroparea cuviosului părinte au avut
loc conform indicațiilor amănunțite date de el însuși, pe care le
înregistraseră ucenicii săi. Iar pentru necesitățile îngropării,
privegherea sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică a fost
mutată în ajun.

La douăzeci și doi de ani după aceasta, pe 27 noiembrie 2013, Sfântul

Sinod al Patriarhiei Ecumenice, sub conducerea patriarhului
ecumenic, chir Bartolomeu, a purces la canonizarea Sfântului Părinte
Porfirie, înscriindu-i numele în Calendarul Bisericii Ortodoxe; acest
eveniment a produs o mare bucurie tuturor credincioșilor de pe
întreg pământul.