Sunteți pe pagina 1din 2

Vasile de la Poiana Mărului

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului s-a născut în anul 1692 la Poltava, în
Ucraina, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Ţara Românească. După ce a
adunat în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri la Mănăstirea Dălhăuți, pe care i-a
îndrumat pe căile Domnului, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a
continuat lucrarea sa de întemeiere a isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii
minții. A trecut la cele veșnice la 25 aprilie 1767. Prăznuirea lui se face la 25 aprilie.
Cuviosul Vasile s-a născut în anul 1692 la Poltava (în Ucraina de azi). În anul 1713 s-
a refugiat în Ţara Românească, unde s-a stabilit la Mănăstirea Dălhăuți. Aici a adunat în jurul
său o obște de peste 40 de călugări sihaștri, pe care i-a deprins cu ascultarea, smerenia,
tăcerea și cu rugăciunea minții. Astfel, starețul Vasile a făcut din obștea sa o adevărată școală
de trăire isihastă.
După ce a înființat câteva schituri în Buzău și Vrancea, Cuviosul Vasile s-a mutat la
Mănăstirea Poiana Mărului, unde a devenit stareț; de aici îi provine supranumele de Vasile
de la Poiana Mărului.
De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului se leagă existența isihasmului
românesc, adică practicarea rugăciunii minții. Ca dascăl al rugăciunii, marele stareț a scris și
câteva "Cuvinte despre paza minții", despre rugăciune și creștere duhovnicească, care sunt
scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfinților Nil de Soesca, Filotei, Isihie și Grigorie
Sinaitul.
Printre altele, a fost părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, pe
care l-a tuns în monahism în anul 1750, la Muntele Athos.
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veșnice pe 25 aprilie
1767.
Scrieri
Sf. Vasile de la Poiana Mărului a copiat o serie de manuscrise din limba slavonă, dar
a și scris câteva lucrări originale în slavona bisericească, dintre care cele mai remarcabile
sunt:
Cuvânt înainte (sau "Înainte călătorie") la cartea lui Grigorie Sinaitul
Înainte cuvântare la "Capetele" fericitului Filotei Sinaitul
Cuvânt înainte la cartea Cuviosului Nil de la Sora
Adăugire (sau "Cuvânt pre urmă") la cartea Sf. Cuvios Nil de la Sora
Închipuire cum să cade nouă celor ce suntem pătimași, și călcăm poruncile, să ne
îndreptăm prin pocăință și să ne învățăm lucrării cei cu mintea viețuind întru supunere.
Scrierile lui au fost traduse în limba română, chiar în timpul vieții sale, și copiate în
zeci de manuscrise.

Proslăvirea
Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale
sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 5 martie 2003, a
hotărât ca Vasile de la Poiana Mărului să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la
25 aprilie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 5 octombrie 2003.

S-ar putea să vă placă și