Schimonahul Ghedeon Chelaru, comoară duhovnicească a

Sfântului Munte

Data: 30 Aug, 2021

În urmă cu câteva decenii, schimonahul Ioan Șova (†2008) - „cronicarul bisericesc din
pustia Colciului” - scria despre chilia Sfântului Gheorghe de la Colciu că este strâns legată
de numele bătrânului Ghedeon Chelaru, cel care a fost și starețul Cuviosului Dionisie Ignat
(†2004). Astfel că luni, 30 august, la 42 de ani de la trecerea sa la Domnul, se cuvine să
consemnăm câteva lucruri despre această floare duhovnicească aleasă din Grădina Maicii
Domnului.

Tânărul Gheorghe Chelaru s-a născut în primăvara anului 1897, la data de 16 martie, în comuna
Gâdinți din județul Neamț, din binecredincioșii părinți Constantin și Maria, având și două surori.
Tatăl său avea slujirea de dascăl la biserica din sat, iar mama acestuia era casnică. După ce a
parcurs cele patru clase primare la școala din sat, a lucrat la Palatul prințului Bogdan din aceeași
localitate. Serviciul militar l-a efectuat în cadrul Regimentului 4 Infanterie din Roman, îndeplinind
funcția de furier. În timpul Bătăliei de la Mărășești (august- septembrie 1917), regimentul era pe
front, în plină luptă cu ofensiva germană. Prin intervenția prințului Bogdan, sergentul Gheorghe
Chelaru rămâne cu serviciul la cancelarie, scăpând cu viață. Majoritatea camarazilor săi au căzut
pe front în slujba neamului.

Se pare că după serviciul militar tânărul Gheorghe s-a căsătorit. Nu după mult timp, însă, în urma
unui vis în care i s-a arătat Maica Domnului și fiind covârșit de purtarea de grijă a Domnului, Care
l-a scăpat cu viață de pe front, se hotărăște să devină monah și să își afierosească viața în
slujirea lui Dumnezeu. Astfel că și el, și soția sa, cu bună înțelegere, au luat calea mănăstirii, el
spre Sfântul Munte, iar ea la o mănăstire de monahii din țară. Referitor la plecarea sa din lume,
părintele Ghedeon mărturisea într-o scrisoare din luna ianuarie a anului 1929: „Călugărul s-a
lepădat pentru Dumnezeu de toate petrecerile din lume și dulcețuri, de tată, de mamă, de frați și
surori - unii ca mine și de nevastă. Parcă nu aș fi avut și eu dragoste să trăiesc în lume. Dar am
vrut să slujesc lui Dumnezeu în liniște”.
Ajuns la Athos și însetat fiind de viața călugărească, tânărul Gheorghe merge direct la chilia
Sfântului Gheorghe din Kapsala, sub ascultarea ieroschimonahului Gherasim Sperchez (†1932),
duhovnic renumit, originar din Zărnești, Brașov. Această chilie, aflată în apropierea capitalei
athonite Careia (gr. Karyes), era locuită de monahi ardeleni și se afla în plină dezvoltare, având și
o rânduială liturgică temeinică.

După câțiva ani de formare monahală în tradiția specifică Sfântului Munte, sub ochiul ager al
starețului Gherasim, fratele Gheorghe a fost tuns monah, primind numele de Ghedeon. Datorită
faptului că era o fire cultivată și descurcăreață, având și „darul de a se lipi ușor de oameni”,
tânărul monah este trimis în România la puțin timp după tundere, pentru a strânge ajutoare
pentru chilia Sfântului Gheorghe. Timp de aproximativ patru ani s-a ostenit să își îndeplinească
ascultarea, întorcându-se în Athos cu o sumă considerabilă pentru acea perioadă: 600.000 de lei.
Datorită numărului viețuitorilor de atunci de la chilie, dar și din alte considerente, ieroschimonahul
Gherasim, cunoscând maturitatea duhovnicească a ucenicului și așezarea acestuia, îi dă în
stăpânire chilia Sfântului Tihon de Zadonsk.

La scurt timp, părintele Ghedeon îi cunoaște pe frații Ignat: ieromonahul Ghimnazie și

ierodiaconul Dionisie, care viețuiau în sărăcie și nevoință la chilia Bunei Vestiri de pe moșia
Mănăstirii Pantocrator, fiind o regiune de pustie cu mai multe lipsuri, fără grădină și altele.
Arhimandritul Antipa Dinescu (†1942), cel mai cunoscut duhovnic român din prima jumătate a
secolului XX în monahismul athonit, trăia la coliba Înaintemergătorului de pe moșia Mănăstirii
Stavronikita, aproape de chilia celor doi frați. Cu binecuvântarea acestuia, monahul Ghedeon îi ia
pe părinții Ghimnazie și Dionisie, formându-se astfel în 1932 noua obște de la chilia Sfântului
Tihon din Kapsala. Aici, părinții s-au ostenit să îngrijească locul, dar posibilitatea găzduirii unui
număr mai mare de călugări era limitată. În acest sens, starețul Ghedeon încearcă să găsească
un loc mai potrivit, iar în 16 martie 1937 cumpără chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din
Colciu, cu prețul de 136 de lire turcești. Această chilie avea teren mult, livadă de măslini, vie, dar
și arsana (port) la mare, însă a fost nevoie de multă trudă pentru reparații și construirea altor
corpuri. În obștea condusă de starețul Ghedeon s-au adunat până la 10 călugări. De reținut este
faptul că o parte au rămas la chilia Sfântului Tihon și astfel au reușit să țină amândouă lăcașurile,
care și astăzi sunt locuite de părinți români.

În vederea construcțiilor care trebuiau finalizate, starețul pleacă din nou în România în 1939,
pentru strângerea de noi ajutoare, dar este reținut în țară atât de izbucnirea celui de-al Doilea
Război Mondial, cât și de instaurarea regimului comunist ateu.

Despre perioada petrecută în România până la venirea în Sfântul Munte nu se cunosc foarte
multe detalii. Din mărturiile unor persoane, la a căror familie părintele Ghedeon a poposit în mai
multe rânduri atunci când era în țară, aflăm că ar fi slujit și la Mănăstirea Cernica. Cu siguranță a
poposit și pe la Schitul Darvari, cumpărând mai multe cărți de psaltichie necesare pentru
privegherile și slujbele din Sfântul Munte, de la părintele Teofilact.

Cert este faptul că și-a păstrat rânduiala monahicească și că lucra rugăciunea, fapt pentru care
atunci când s-a întors la chilia Sfântului Gheorghe din Colciu, deși era slăbit trupește, avea o
mare tărie duhovnicească și a fost recunoscut îndeobște în spațiul athonit ca un bătrân
îmbunătățit.

În acest sens, monahul Moise Aghioritul (†2014), bine-cunoscutul scriitor athonit, în lucrarea sa
intitulată „Marele Pateric al virtuoșilor părinți aghioriți din secolul XX”, consemnează următoarele
despre starețul Ghedeon: „A fost o comoară duhovnicească a Sfântului Munte. A fost un adevărat
stareț athonit autentic, recunoscut atât de români, cât și de greci. Își ținea canonul cu strictețe și îl
numea ca fiind «aur de mult preț». Se depărta de vorbe deșarte, de bârfe. Mereu binecuvânta,
ierta și mângâia. În ispite avea ca rezolvare ajutorul Preasfintei, al cărei Paraclis îl cânta adesea.
Avea continuu în gura lui rugăciunea lui Iisus.”

Întoarcerea în Sfântul Munte s-a petrecut în 1963, an în care se sărbătoreau 1.000 de ani de
monahism athonit. Atunci, părintele Ghedeon, precum cerbul care însetează de izvoarele apelor,
reușește să ajungă, după multe încercări, la iubitul său lăcaș de nevoință din pustia Colciului.
Acolo îi găsește pe cei patru viețuitori: duhovnicul Ghimnazie Ignat (†1965), ieroschimonahul
Dionisie Ignat (care a dus greul organizării și vieții duhovnicești a chiliei), schimonahul
Agatanghel (†1971) și schimonahul Arsenie (†1967). Nu după mult timp, trei dintre aceștia au
trecut la Domnul și, vreme de câțiva ani, singurii viețuitori ai chiliei Sfântului Gheorghe au fost
părinții Ghedeon și Dionisie. În luna octombrie a anului 1977, au venit de la Mănăstirea Sihăstria-
Neamț rasoforii Ioan Șova și Ilarion Dincă, cel din urmă având să plece în 1979 la chilia Sfântului
Ipatie, unde a și trecut la Domnul, în anul 2004.

În aprilie 1979, după hramul Sfântului Gheorghe, starea de sănătate a bătrânului Ghedeon a
început să se șubrezească tot mai mult, iar din luna iunie nu a mai participat nici la biserică, nici
la masa de obște.

La 28 august 1979, într-o zi de luni, bătrânul Dionisie a mers la Mănăstirea Dohiariu, unde se află
icoana Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoarea, iar a doua zi, de praznicul Tăierii capului
Înaintemergătorului, a slujit Sfânta Liturghie la chilia vecină, unde era stareț bătrânul Ioan Guțu
(†1996). În dimineața zilei de 30 august, bătrânul Ghedeon a fost conștient până în timpul
Utreniei, după care a început să respire greu și așa și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu,
adormind în Domnul, cu pace. A fost înmormântat ziua următoare, joi, 31 august, slujbă la care
au participat șapte ieromonahi.

Bătrânul Ghedeon avea o mare bogăție de sfaturi și învățături pentru cei care îl căutau. El
respecta mult tipicul vieții călugărești din Sfântul Munte Athos, fiind elementul de care depinde
mult vigoarea vieții duhovnicești. Părintele îi încuraja și pe alții să iubească această rânduială și,
mai ales, să o trăiască. Spunea că îndeplinirea canonului și a metaniilor, dimineața, înainte de
slujbă, are valoare duhovnicească precum aurul. De asemenea, era un om care avea multă
răbdare și blândețe și se păzea de a cleveti și osândi pe alții. Iubea foarte mult slujbele în sobor.
Așa cum ne încredințează părintele Ioanichie Bălan, „cuviosul cronicar al sfinților”, părintele
Ghedeon spunea despre români că sunt un popor smerit, blând și care se întoarce ușor spre
pocăință, „numai să aibă cine îi învăța”.

Până astăzi, sunt creștini care dau mărturie de ajutorul și influența pe care a avut-o cuviosul
părinte asupra vieții duhovnicești a părinților lor sau a altor familii de credincioși.

Redăm câteva cuvinte ale starețului Ghedeon, rămase peste vreme ca un testament
duhovnicesc, asumat în mod real de ucenicul său, Cuviosul Dionisie: „Să țineți cu dinții de
Biserică; orice ar fi, să faceți pravila după tipic. Să faceți canonul de metanii și închinăciuni, mai
ales noaptea, că are valoare de aur. În restul timpului, ce se poate face pe lângă casă, noi n-am
venit aici argați și să răsturnăm munții, facem ce putem. Tot timpul să fiți cu rugăciunea
«Doamne, Iisuse» în minte”. Să avem parte de rugăciunile lui!

(Monah Nectarie Munteanu)