Traian și Dochia

Conform viziunii lui George Călinescu, mitul lui Traian și Dochia reprezintă povestea de
început a românilor. Narativul se concentrează pe Dochia, progenitura regelui dac
Decebal, care, confruntată cu invazia romană, decide să rămână fidelă pământului și
poporului său, metamorfozându-se împreună cu acesta într-o formațiune pietroasă.

Originea Legendarei Povești

Povestea Dochiei este intrinsec legată de epoca antică a Daciei și de luptele cu Roma.
În perioada 105-106 d.Hr., Traian, împăratul Romei, a anexat Dacia, iar Decebal, regele
învins, a ales moartea decât captivitatea. Conform legendei, Dochia este transfigurată în
piatră de către Maica Domnului, devenind astfel un simbol al rezilienței și eternității
spiritului dacic.

Influența Dochiei în Cultura Românească

Dochia a fost o musă pentru multe opere literare și artistice. Gheorghe Asachi plasează
relatarea Dochiei între Piatra Detunată și Săhastrului Picior, iar Eminescu folosește
legenda ca bază pentru lucrarea sa neterminată „Decebal”. Eminescu o portretizează pe
Dochia ca fiind nepoata lui Diurpaneu și verișoara lui Boris, principe dac.

Simbolistica și Impactul în Prezent

Mitul lui Traian și Dochia persistă ca un emblema a identității naționale a României,

oglindind legătura profundă a românilor cu țara lor și valorile de bravură, devotament și
perseverență. Deși prezența sa este estompată în comportamentul contemporan,
aceste credințe ancestrale continuă să modeleze ethosul românesc prin simboluri
universale și înțelesuri profunde.

Epilog

Mitul lui Traian și Dochia, cu toată complexitatea și semnificația sa, reprezintă esența
conștiinței naționale și rămâne un fundament esențial pentru comprehensiunea
spiritului românesc. Este o legendă care nu numai că a sculptat istoria, dar rămâne o
sursă de inspirație și direcție pentru prezentul și viitorul identității românești.