Mitologia Dacică

Esta ansamblul de credințe avand ca loc dominant zona Daciei .Este bogata și diversă iar a rămas pe
nedrept în umbra mitologiilor grecești sau romane. Se remarcă în special prin cultul lupului, prin
personajele fantastice vârcolac și vampir, și prin elementele păstrate care au dus la formarea
folclorului românesc. Mitologia dacică, precursoarea mitologiei româneşti, este una de sine
stătătoare, complexă și cuprinde mituri, legende, eroi, creaturi fantastice, ritualuri, povestiri şi tradiţii,
fiind înrudită cu principalele mitologii antice europene, cea greacă şi cea romană. Mitologia dacică s-a
format pe teritoriul Transilvania de astăzi, cu radăcini în cultura Cucuteni – cea mai veche civilizatie
europeană . Mitologia dacică are la bază tema nemuririi, cuprinde un număr restrâns dar bine definit
de zei şi se evidenţiază în mod deosebit prin cultul lupului, exprimat ulterior prin personajul mitologic
„vârcolac” sau „om-lup”. Mitologia românească, după cucerirea dacilor de către romani şi formarea
poporului român, s-a generat prin preluarea a diferite elemente din mitologiile tracice, greceşti şi
romane, dar în principal a celor din mitologia dacică, formulând o serie de basme minunate, pline de
mister si magie, dar necunoscute încă la nivel internaţional.

Pe lângă vârcolac şi strigoi (vampir), mitologia românească scoate la iveală o serie de personaje de
basm unice dar necunoscute încă la nivel mondial, printre care putem număra eroi legendari, zâne,
vrăjitoare, spiriduşi şi o multitudine de alte fiinţe fantastice. Prin intermediul acestora sunt abordate
temele deosebit de complexe ale existenţialismului, nemuririi, atemporalităţii, primordialitatea
naturii, sau cele spaţial-cosmice, ale relativităţii, ciclicităţii şi echilibrului universal.

Dacii venerau un număr restrâns de zei, în frunte cu zeitatea lor supremă Zamolxe (Zamolxis). Acesta
era uneori confundat cu zeul fulgerului, tunetului şi ploii, Gebeleizis. Zamolxe era considerat zeul
tărâmului de dincolo, al morților și al viilor, reprezentând lumea subterană și viața de după moarte.
Uneori Zamolxe era privit şi ca profet, reprezentat ca un bărbat chipeş, un preot care stăpânea forţele
naturii şi avea o putere deosebită asupra animalelor sălbatice (de unde şi legenda Marelui Lup Alb). Pe
lângă Zamolxe mai întîlnim pe Bendis, zeița Lunii, a pădurilor și a farmecelor, zeița dragostei și a
maternității, pe Derzis (Derzelas), zeul sănătații şi pe Kotys (Cottyo), zeița-mamă. Esenţa credinţei
dacice este nemurirea sufletului, care după moarte ar trece în tărâmul lui Zamolxe. Dacii organizau
ritualuri în cetatea-sanctuar Sarmizegetusa Regia (a nu se confunda cu Ulpia Traiana), capitala statului
dac. Sanctuarul încă se păstrează şi poate fi vizitat în Transilvania, asemănându-se izbitor cu
monumentul misterios Stonehenge din Anglia sau cu celebrul calendar solar al civilizatiei Maya.

Majoritatea zeităţilor dacice au continuitate în legende ce se regăsesc pe teritoriul Transilvaniei de

astăzi. Cea mai importantă este legenda Marelui Lup Alb, unde găsim prima menționare a
metamorfozării omului în lup, respectiv conceptul vârcolacului (werewolf), în care Zalmoxe
transformă un preot într-un lup alb pentru a proteja Dacia de invadatori.La daci, lupul juca un rol
extrem de important în ritualuri dar și în vremuri grele când războinicii excelau pe câmpul de luptă,
atacând şi comportându-se ca și lupii. Chiar şi stindardul dac, denumit „Draco”, avea forma unui cap
de lup care la pătrunderea aerului prin gura acestuia genera un şuierat puternic care se asemăna cu
urletul lupilor.

Numeroase obiceiuri și tradiții legate de cultul lupului s-au păstrat până în ziua de astăzi în România,
pe teritoriul Transilvaniei. Acest animal a lăsat numeroase amprente în cultura românească, existând
munți, localități, pasuri, trecători, văi, peșteri, păduri și coline, oameni care poartă numele acestui
animal magic şi impunător. Arta populară a folosit de asemenea motivul lupului în ceramică și
sculptură, inclusiv în sculptura decorativă bisericească.

Mitologia dacică a generat ulterior, în mitologia românească, o serie de povești inedite şi personaje
fantastice, multe dintre ele fiind unice pe plan internațional. Regăsim în basmele românilor eroi
legendari, zâne, vrăjitoare, spiriduşi şi o multitudine de alte fiinţe fantastice prin intermediul cărora
sunt abordate temele deosebit de complexe, filozofice în multe cazuri, ale existenţialismului,
nemuririi, atemporalităţii, primordialitatea naturii, sau cele spaţial-cosmice, ale relativităţii, ciclicităţii
şi echilibrului universal.„Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” este doar un exemplu de
basm românesc, a cărui origine se pierde în antichitate şi al cărui nume deja exprimă temele filozofice
abordate în cadrul acestei poveşti.