Menadele și satirii

 Satirii
În mitologia greacă, satirii, numiți și "sileni", sunt demoni ai naturii și aparțineau
cortegiului lui Dionis. Ei erau reprezentați în diferite feluri: uneori partea de jos era un cal, iar
cea de sus un om. Adeseori, partea de jos era un țap. În acest caz, satirii aveau și o coadă
lungă, groasă și stufoasă. Erau închipuiți dansând pe câmpie, bând împreună cu Dionis și
fugărind menadele și nimfele. Treptat, trăsăturile lor animaliere se diminuează, membrele
inferioare devin omenești (aveau picioare și nu copite). Un rol în legendele grecești îl are
satirul Marsias. De asemenea îl mai întâlnim și pe zeul Pan sub înfățișarea unui satir.

 Menadele
Menadele mitologia română care l-au crescut pe Dionis. Devenind mai târziu însoțitoarele
lui Dionis, menadele făceau parte din cortegiul lui și erau posedate de o furie mistică. Numele
lor se traduce prin „aiurite” (exaltate). Adesea, menadele erau descrise ca inspirate de Dionis
într-o stare de extaz și frenezie, datorită unei combinații între dans și beție. În această stare își
pierdeau auto-controlul, începeau să strige excitate, se angajau în activități sexuale
necontrolate și efectuau vânători rituale dezmembrând animale (uneori și bărbați sau copii),
devorându-le carnea crudă. În timpul acestor ritualuri, menadele se îmbrăcau în piele de cerb
și purtau un thyrsus, un băț îmbrăcat în iederă sau foi de viță de vie, având la capăt un
mănunchi de frunze; purtau cununi de iederă în jurul capului și deseori manevrau sau purtau
șerpi, în mitologia română se numeau bacante.

 Nimfele
Nimfele sunt genii ale naturii, pe care cei vechi și le închipuiau ca pe niște fecioare tinere
și frumoase.
Ele locuiau în grotele de pe vârfurile munților, în codrii deși, pe câmpii sau în ape și erau
de mai multe categorii: nimfele apelor purtau numele de oceanide, nereide și naiade, cele ale
munților de oreade, iar cele ale pădurilor de driade și hamadriade. Nimfele erau înzestrate cu
darul profeției. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare,
implorându-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sunt numeroase, ele fiind iubite de zei
și nu arareori și de muritori (de exemplu, Daphne, Callisto etc.).
Tinere frumoase și seducătoare, nimfele au numeroși iubiți, majoritatea
zei: Zeus, Apollo, Hermes și Dionis. Dar nimfele căutau de obicei tineri. Astfel, cucerite de
frumusetea lui Hylas, ele i-l răpesc lui Heracle și-l atrag în adâncurile izvorului lor. Puternice,
nimfele sunt redutabile. Însăși frumusețea lor poate duce la nebunie. Erau considerate
divinități secundare, cu puteri limitate, iar cultul lor nu se preta la mari celebrări publice, însă
erau foarte populare. Apropiate de oameni, erau venerate prin intermediul preoților.
Sanctuarele lor erau doar izvorul, copacul, stânca sau fântâna, locuri pe care țăranii le
decorau așa cum doreau.