Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FILIP
Cand spunem mit, ne trec amintim: vechime, persistenta, simbolism, putere. Nu e nevoie de mare
analiza pentru a simti fiecare dintre noi, intuitiv, "greutatea" mitului.
Derivat al acestui cuvant, in limba greaca, exista si cuvantul "παραμύθι" [paramythi]. Este un cuvant compus
din para=pe langa, in afara si mythos=mit, deci "in afara mitului, pe langa mit". In limba
greaca, paramythi inseamna poveste, basm.
Diferentierea nu este nicidecum intamplatoare si, dat fiind ca exista, se explica, ea este si foarte relevanta.
Avem, asadar, mythos (mit) si paramythi (poveste, basm): doua lucruri net diferentiate.
Mitul se inspiră din realitate, dar trece dincolo de ea, in imaginatie: descoperirea ruinelor Troiei, mitul
Potopului care a existat, documentarul de la Discovery Chanel(2004) – oamenii de stiinta sustin ca sirenele
au existat (THE BODY FOUND – MARMAID)
Mircea Eliade (istoric al religiilor, scriitor de fictiune, filozof): miturile sunt povestiri cosmogonice prin care
oamenii isi explica provenienta proprie, ele au un caracter sfant in constiinta acestora.
Sigmund Freud (medic neurolog austriac, intemeietorul psihanalizei): considera ca mitul este visul izvorat
din inconstient.
Carl Jung (medic psihiatru elvetian, considerat primul psiholog modern care a considerat ca sufletul omului
are o provenineta religioasa): merge mai departe si dovedeste ca mitul reprezinta un arhetip al
inconstientului colectiv uman
CONCLUZII
- Mitul implică ființe spirituale, precum Dumnezeu, îngeri sau demoni și personaje fantastice.
- Identitatea culturală a fiecărui popor poate fi reflectată de miturile și legendele care l-au însoțit pe tot
parcursul dezvoltării lui. De aceea, este foarte important să fie cunoscută literatura de natură populară,
miturile și legendele care au circulat odinioară.
- eflectă concepția sau viziunea etnică despre relațiile vizibile și invizibile dintre om și univerS
- Mitul este o legenda care relateaza manuchiul evenimentelor de origine populara si necugetata scrisa sau
orala de catre un ansanblu uman, vehiculate de la inceputul timpurilor fara seaman. Miturile in general
relateaza nu numai originea lumii, a planetelor, a animalelor sau a fiintei umane. Ele cuprind toate
evenimentele primordiale in urma carora fiinta umana a devenit ceea ce este astazi.
- LITERATURA ESTE FIICA MIOLOGIEI
1
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
MITUL SIRENELOR
nimfe ale
Nimfe ale Nimfe ale Naiadele ca Fiecărei dintre Nimfe care Femeia-
munților /
copacilor și apelor dulci fiicele titanului aceste nimfe îi trăiau în Marea pasăre
pădurilor de pădurilor. Ex. Dafne. Oceanos corspunde un Mediterană și
pe înălțimi Zeii îi Să scape de copac. Odtaă Egee.
pedepseau dreagostea tâiat, ea murea. Erau Femeia-
ex.Echo. pe cei care lui Apollo, protectoarele pește
vorbea mult, tâiau copaci tatăl ei a marinarilor,
Hera a fără voia lor preschimbat- se iveau la
blestemat-o o in dafin. chemarea
și a rămas cărăbierilor
doar ecoul aflați în
din ea. primjdie
Amfitrites,
Galateea,
Thetis(l-a avut
pe Ahile cu
muritorul
Peleu)
SIRENELE = sunt nimfe ale mării, având cap și bust de femeie, iar restul trupului de pasăre (in antichitate), iar in
evul mediu au apărut cu trup de peste. Sirenele îi seduceau pe coarabieri prin frumusetea chipului si cantecul lor,
apoi ii atargeau in largul marii ca să se hrănească cu ei.
- Odissea povesteste că, atunci când Ulise a ajuns, pe mare, în apropierea insulei lor, sirenele au încercat
din răsputeri să-i atragă pe el şi pe însoţitorii lui cu cântecul lor; Ulise le înfundase însă cu ceară urechile
mateloţilor, ca să nu audă, iar el s-a legat de catargul mare al corăbiei, ca să nu se poată mişca: au rămas
aşa până când au ieşit din zona în care cântecul sirenelor putea fi auzit.
- Sirenele sunt prezente şi în povestea argonauţilor. Printre eroii şi personajele mitice care făceau parte din
echipajul corăbiei Argo se afla şi Orfeu: când au văzut corabia apropiindu-se, sirenele şi-au început
cântecul, dar au fost lesne depăşite de arta lui Orfeu; pentru că le fusese ursit să trăiască numai atâta
vreme cât nimeni nu putea trece de ele fără să fie mişcat de muzica lor, acestea, învinse, s-au aruncat în
mare, unde au fost transformate în stânci.
- ARGONAUȚII = nume dat eroilor greci plecați pe corabia lui Argo, navigator îndrăzneți
2
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
3
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
4
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
5
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
Rusalcele
Urmărește videoclipul
- Prezenţa şi simbolistica apei în tradiţiile, basmele şi spiritualitatea românească este surprinzătoare prin
definiţie, plină de semnificaţii şi personaje proprii din panteonul credinţelor populare autohtone.
- Ştima apei este, în mitologia românească, o divinitate primitivă a apelor dulci, de bunăvoinţa căreia
depinde stabilitatea acvatică – ea putând provoca deopotrivă inundaţiile mari ca şi seceta. Numită în
Bucovina “Femeia Gârlei”, iar în Munţii Apuseni “Vâlva Apei”, ea poate lua înfăţişarea unei femei cu
părul lung şi ochi ademenitori, care îi atrage pe flăcăi spre a-i îneca.
- Una dintre divinităţile care patronau apele la geto-daci va fi fost HIERO STOMA (Gură seacă) ”Cea
care ocroteşte (stăpâneşte) Apele”.
- Din RO STOMA vine şi zâna zisă Ştima Apelor în legendele româneşti. În credinţele poporului nostru,
fiecare apă are câte o ştimă. Ea apare ca o femeie neînchipuit de frumoasă, sălbatică, albă, cu părul
verde-albăstrui, lung până la călcâie.
- Când stă în apă, este jumătate femeie, jumătate peşte. Din când în când, câte o Ştimă, supărată pe
pământeni, iese din râu sau din lac, cu apa după ea, şi pleacă peste câmpuri şi lunci, inundând totul în cale
şi înecând oameni şi animale. După ce îşi mai astâmpără mânia, Ştima se întoarce la matcă sau se aşează
în iazuri.
- Pe vreme de secetă, când apele scad şi Ştimele se ascund în adâncuri, ferindu-se de vipie, ele scot capul
din apă, la miezul nopţii, şi cer cap de om, strigând: ”Ceasul a sosit, / Omul n-a venit.” Atunci, oriunde ar
fi, cel sortit să se înece lasă totul si porneşte drept la apa în care stă Ştima şi se scufundă în adâncuri. Dacă
e oprit de cineva, el se zbate, se smulge şi fuge. Iar dacă totuşi este împiedicat de oameni, cel predestinat
se roagă să-şi ude măcar picioarele. Şi cum atinge apa, cum moare.
6
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
- Legendele cu aceste Zâne sunt încă vii în România, de pildă în satele din lunca Ialomiţei, unde s-a zvonit că
o Ştimă a fost văzută pe malul stâng al râului, la hotarul satului Sărăţeni. Zâne ale Apelor au fost semnalate
la suprafaţa şi pe mălurile celebrului lac Sfânta Ana.
- Întorcându-ne în România, vom întâlni şi Zâne ale Mărilor, pe care românii le numesc faraoance sau, mai
straniu, faraoni! Au trupurile jumătate de femeie, jumătate de peste. Ele stau toată săptămâna în adâncuri,
cât se frământă Marea, iar duminica ies la suprafaţă. În acel loc se fac trei dungi: una albastră, alta galbenă
şi alta roşie. Faraoancele se ţin de mâini şi cântă foarte frumos, fermecându-i pe cei ce le aud. Ies pe ţărmul
Mării numai primăvara şi vara. Ele nu doresc să fie zărite de ochi de pământean şi, de aceea, când simt că
se apropie pas de muritor, se aruncă în valuri, uitând deseori pe ţărm scoici, ghiocuri şi pietre scumpe.
Faraoancele noastre seamănă mult cu Sirenele vechilor greci. Acestea îi fermecau pe marinarii din
apropiere, cu cântecele lor fermecate, făcându-i să se lovească cu navele de stânci şi să se înece.
- În mitofolclorul nostru se mai spune că Ştimele sau Faraoancele au palate de cleştar în adâncuri, unde se
drăgostesc cu flăcăii înecaţi. Unii dintre ei rămân mai multă vreme acolo, dar alţii, care au sufletul curat,
reuşesc prin rugăciunile rudelor şi prietenilor să fugă şi să ajungă în cer. Cei rămaşi în apă îşi fac locuinţe
frumoase acolo, în adâncuri, unde gătesc la foc, pentru că apa nu poate stinge focul lor.
- Ei sunt numiţi Cei-din-Baltă ori Cei-din-Apă. Ştimele, Faraoancele şi Cei-din-Apă au mulţi slujitori, dar
nimeni nu îi poate cunoaşte, fiindcă au forme pe care ochiul omenesc încă nu le-a văzut. Ei îi pândesc pe
oameni şi corăbiile sau bărcile lor şi încearcă să le facă rău, ba chiar să-i omoare. Dau cârcei înotătorilor şi
tot ei găuresc fundul corăbiilor de pe mare şi le scufundă. La scăldat, copiii ştiu că, dacă le intră apă în
urechi şi aud un ţiuit, sunt semne că vor să-i ademenească duhurile rele din apă.
- Atunci, ei sar într-un picior şi, ţinând câte o pietricică în urechi, cântă: ”Aurel, / Păcurel, / Scoate apa din
urechi, / Că ţi-oi da parale vechi, / Să le pui la cheotori, / Să le ai la sărbători. / Nu mă scutura pe mine,
/Scutură-l pe Ăl-din-Baltă, / Că-i mai mare / Şi-i mai tare / Cu patruzeci de picioare!”
7
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
8
MATERIAL SUPORT PENTRU ELEVI, CLASA IX | D.FILIP
Tema de casă 2
Citiți și comentați, în minim 15 rânduri, poezia Loreley de Henrich Heine (vezi tema, motive,
ipozataza vocii lirice, mijloace artistice etc)
Tema de casă 3
Citiți și comentați, în minim 15 rânduri, poezia Loreley de Ștefan Octavian Iosif (vezi tema, motive,
ipozataza vocii lirice, mijloace artistice etc)
Tema de casă 4