ELEMENTE DE VERSIFICAŢIE / PROZODIE

- Tehnica de construcţie a versurilor -

Esenţa sau condiţia de existenţă a poeziei este versul. Orice poezie este alcătuită din versuri, organizate în
strofe.

Versul este un rând dintr-o poezie.

În funcţie de numărul silabelor dintr-un vers, identificăm măsura versurilor.
Versurile unei poezii au, în general, aceeaşi măsură. Sunt însă şi situaţii în care măsura versurilor variază
în structura aceluiaşi text poetic:
Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, şi poate
că vii mereu,
în fiecare oră, în fiece secundă,
şi treci prin aşteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de triumf.
(Nichita Stănescu, Sfârşit de toamnă)

Versurile dintr-o poezie sunt grupate, de obicei, în strofe, delimitate între ele prin spaţii albe.
În funcţie de numărul versurilor din care este alcătuită o strofă, distingem următoarele tipuri de strofe:
 monostih (strofă alcătuită dintr-un vers)
 distih (strofă alcătuită din două versuri)
 terţină (strofă alcătuită din trei versuri)
 catren (strofă alcătuită din patru versuri)
 cvintet (strofă alcătuită din cinci versuri)
 sextină (strofă alcătuită din şase versuri)
 strofă polimorfă (strofă alcătuită dintr-un număr mai mare de versuri)

Există şi poezii alcătuite dintr-un singur vers:

Copilărie - Ion Pillat
O jucărie spartă găsită într-un pod.

Unii poeţi moderni au renunţat la această cerinţă de versificaţie (organizarea versurilor pe strofe),
aşezându-şi cuvintele din textul poetic în aşa fel încât să reprezinte forma obiectului care constituie tema
poeziei.  CALIGRAME
 O altă diferenţă dintre poezia clasică şi poezia modernă se raportează la rimă.
Rima constă în potrivirea sunetelor de la sfârşitul versurilor dintr-o strofă, începând cu ultima vocală
accentuată.
După modul de îmbinare a versurilor care rimează într-un catren, identificăm următoarele tipuri de
rimă:  monorimă (rimează toate versurile strofei)
Cum treci acum şi apa e-n ruine,
Şi-ţi este bine şi îmi este bine,
Aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
E vie vrerea ambelor destine. (Adrian Păunescu, A mea)
 rimă împerecheată (rimează primul vers cu al doilea şi al treilea cu al patrulea)
Un melc îşi taie drumul prin grădină
De-a dreptul, ca un tanc de gelatină
Ameninţând albine şi furnici
Cu patru tunuri mici. (George Topârceanu, Lumină)
 rimă încrucişată (rimează primul vers cu al treilea şi al doilea cu al patrulea)
Somnoroase păsărele
Pe la cuibuiri se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună! (Mihai Eminescu, Somnoroase păsărele)
 rimă îmbrăţişată (rimează primul vers cu al patrulea şi al doilea cu al treilea)
Scârţâie toamna prin crengi ostenite
Pe garduri bătrâne, pe streşini de lemn,
Şi frunzele cad ca un sinistru semn
În liniştea grădinii adormite. (George Bacovia, În grădină)
În strofele care au un alt număr de versuri, rima se poate amesteca.
Poezia modernă nu respectă nici această cerinţă de versificaţie (rima). Versurile care nu rimează se
numesc versuri albe.

Un alt element de versificaţie, contribuind la crearea muzicalităţii textului, este ritmul.

Ritmul constă în succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers.
Ritmul îşi are originea în accentul cuvintelor, adică în pronunţarea mai intensă a unei silabe. Prin
repetiţia ordonată a accentelor, versurile se aseamănă cu muzica.

Versurile care nu se supun regulilor prozodice (rimă, ritm, măsură) se numesc versuri libere.
Ele exprimă mai lejer stările afective ale autorului.