Prof. dr.

Tulvan Codruța-Flavia

Joc și Joacă în literatură

*CITATE*

,,Omul nu este întreg decât numai atunci când se joacă.’’ - SCHILLER

,,Jocul este și o pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai presus de toate el
este însăși viața copilului.’’ - MC. DOUGALL

,,Jocul este cel mai elevat tip de cunoaștere.’’ – ALBERT EINSTEIN

,,Nu învăț regulile jocului. Cred că nu l-am mai putea juca.’’

,,Spune-mi ce jocuri preferă copilul din tine, ca să-ți spun cine ești.’’ – BUTADA

Literatura este redescoperirea…jocului, pentru că literatura ca orice artă

prezintă viața, iar viața este întreagă, dupa cum Schiller afirmă, când ne jucăm. În
mintea mea, jocul și literatura sunt forme ale cunoașterii. De preferat ar fi să
rămână o cunoaștere luciferică, așa cum L. Blaga dorea, o cunoaștere care să nu
descifreze misterul universal, însă o cunoaștere autentică și profundă. Astfel, jocul
este o temă literară, însă mai mult de atât, e un mod de a exista. Nu întâmplător,
jocul este prima noastră manifestare pentru că toată copilăria sub semnul jocului,
vorba lui Stefan a Petrii: ,,Dacă-i copil să se joace; dacă-i cal să tragă; și
dacă-i popă să cetească..’’. Scrisul artistic însuși este un joc, unul superior, al
creativității. Jocul în literatură este jocul cu literatura. În jocurile literaturii sunt
jocurile vieții.

Înainte de a privi jocul ca temă literară, trebuie să înțelegem jocul ca formă

de acționare a unui om, care-i dezvăluie personalitatea, felul de a fi. Jocul a fost de-
Prof. dr. Tulvan Codruța-Flavia

a lungul timpului asociat anumitor vârste, profesii, pasiuni, însă cu siguranță în

percepția tuturor jocul se confundă cu etapa copilariei. În primii ani de viață, copilul
participă la joc înconștient față de convențiile jocului în sine. Copilul se joacă pentru
distracție, amuzament, pentru a se exprima și pentru a explora lumea, inteligența,
De accea jocul înseamnă nu doar plăcere, ci și îndrazneală, risc,
anunțând vocația și voința copilului. În timp, pentru copil și apoi pentru
adolescent, jocul capătă forme și sensuri mai profunde : spirit de imitație,
descărcare de energie, pregătire pentru viață, exercițiu de stăpânire de
sine, competiție, efort, exercițiu mental, imaginație, spirit de echipă,
nevoie de evadare. Prin joc, copilul încearcă să scape din normalitate, să se
afirme, să se descopere, să identifice farmecul vieții. Raportându-ne la joc vom
descoperi nu doar copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea omului, ci viața în
general. La toate aceste vârste, omul caută o stare de maximă libertate și fericire
spre sursele și resursele vieții!

Noi, ca oameni, învățăm să trăim jucându-ne. Viața se aseamănă cu teatrul. La

început doar imităm acțiuni, apoi devenim actori, ca într-un final să ne asumăm
rolul de protagoniști autentici. Afirmând adevărul că adultul se regăsește prin joc,
ne îndepărtăm ușor spre concluzia că jocul pentru omul ajuns la maturitate
constiuie formula destinderii, plăcerii, pasiunii, o compensare iluzorie a unor
frustări. Joaca se naște din nevoia conștientizată de evadare din imediat în virtual.
Astfel, jocul poate să dezvăluie ascunzișurile sufletului omenesc. Văzând asftel în
joc o activitate complexă și profundă, teoriticienii acestei practici au considerat că
există mai multe feluri de joc. În funcție de vârsta omului, cunoaștem jocurile
copilăriei: ,,de-a v-ați ascunselea’’, ,,baba oarbă’’, jocurile din parcurile de distracții.
Apoi adolescentul preferă jocurile declanșate spontan, deliberate, cum ar fi cele
sportive, dansul, jocurile de la calculator. Adultul evadează/se refugiază în jocurile
minții: șah, poker, rebus, cuvintele încrucișate, popice sau jocuri sportive. Și
oamenii în vârstă se delectează cu jocurile tinereții, iar sărbătorile, petrecerile,
nunțile sunt ocazii prielnice manifestărilor recreative, ludice, de bunedispunere.

Un filozof și eseist al secolului trecut, Johan Huizinga, abordează noțiunea de

joc ca element de cultură în scrierea sa ,,Homo Ludens’’. Jocul analizat de Huizinga
Prof. dr. Tulvan Codruța-Flavia

reprezintă un fenomen cultural, are funcție lingvistică creatoare, justițiară, poate fi

raportat la război, înțelepciune, viață, moarte, filozofie. Huizinga urmărește jocul în
diferite perioade și culturi din Antichitate până în Epoca modernă. De asemenea,
filozoful identifică trăsăturile jocului: libertate, pasiune, absența interesului,
absența materialului, limitarea spațială sau temporană. Din punctul său de vedere,
jocul reprezintă o funcție esențială: ,,Luptă pentru ceva care poate fi transformată
în spectacol’’. La Huizinga apare conceptul de joc divin reprezentat de ritualurile
religioase, un spectacol sacru care înseamnă și întrepătrunderea între real și virtual.
O concluzie se remarcă din această analiză atentă a jocului, anume starea de spirit
pe care o trăiește cel ce se joacă și anume încrederea în el însuși.

Jocul, ocupând un loc fundamental în viața oamenilor, chiar și în lumea

animalelor, după cum constata J. Huizinga, a reprezentat dintotdeauna un spațiu
ideal spre care se întorc scriitorii adeseori. Tema jocului este o temă
eternă și se naște din sensurile sale adânci. Preferând un anume joc, omul
tăinuiește practic anumite complexe, neîmplinite, violență, idealism, poate. Există
o ,,copilărie a copilului universal’’, așa cum ne învață I. Creangă, dar jocul copilăriei
are conotații personale, biografice, temperamentale și de caracter. Specificul
literaturii dedicată jocului constă în aspectele ludice, neîncredere în real,
experimentarea unor noi aspecte ale lumii, noi spații de viață și ,,jocul cu
literatura’’. Între scriitorii pasionați de tema jocului amintim pe: Ion Creangă, Tudor
Arghezi, Cezar Petrescu, Gellu Naum, John Fowles, G.Topârceanu, Lewis Caroll, Nina
Cassian, Umberto Eco, Simona Popescu și Suzanne Collins. În operelor acestor mari
scriitori ai literaturii autohtoni și ai literaturii universal, jocul se întalnește cu
adolescența, copilăria, iubirea, educația, familia și autocunoașterea. Adeseori,
întoarcerea la copilărie este o întoarcere la joc, la condiția de maximă fericire și
libertate a omului. Acești mari scriitori preocupați de teme înalte și grave nu au
evitat a scrie despre joc, copilărie și creație, pentru că însăși literatura e un joc
superior, un joc cu limbajul. Conceptul de ludic asociat literaturii înseamnă
prezența acelor imagini izvorând din neîncrederea în realitate și crearea unor spații
care dezvăluie posibilitatea unor relații între obiecte și ființe, existența unor noi
limbaje, gramatică, vocabular. Adeseori, în literatura dedicată jocului întâlnim
umorul, ironia, parodia, persiflarea, grotescul. Tocmai având în vedere acestea,
Prof. dr. Tulvan Codruța-Flavia

lectorul avizat trebuie să decodifice banalul și să înainteze prin relectura spre

multiplele sensuri ale cărții.

Doi dintre marii noștri scriitori care au colorat cu pana lor mirifica
îndelecnicire a omului, jocul, sunt: Tudor Arghezi și Ion Barbu. Ambii sunt poeți
interbelici, reprezentanți ai modernismului românesc, care s-au aplecat cu gingășie,
spre lumea unică a jocului.

Tudor Arghezi este poet, prozator și publicist român, considerat de critica

literară al doilea mare poet ca valoare după Mihai Eminescu. Valoarea operei sale
reiese din conținutul acestora care are în centru termeni cum ar fi: moartea, viața,
raportul om-divinitate, iubirea, cunoașterea și nu în ultimul rând jocul. Jocul la
Tudor Arghezi capătă sensuri cum ar fi viața sau moartea, cunoașterea destinului.
Dintre volumele poetului amintim volumul prin care a debutat: ,,Cuvinte potrivite”
și altele care I-au succedat: ,,Flori de mucigai’’: ,,Poeme noi’’. În ceea ce privește
tema jocului, poetul este unul dintre scriitorii care s-au aplecat cu multă gingășie și
tandrețe spre universul infantil, având o reală vocație spre a se reîntoare în lumea
jocului, ceea ce l-a determinat pe criticul OV. S. CROHMALNICEANU să afirme că
,,nimeni nu s-a copilărit cu atâta aplicație voioasă ca el’’. Poezia închinată
copiilor a fost numită „poezia universului mărunt” sau,,a boabei și a fărâmei’’. Din
acest univers fac parte: ,,Cântec de adormit Mitzura’’ , ,,Cartea cu jucării’’ și
,,Copilărești’’. Pentru Arghezi , copilăria, gângăniile, păsările, jocul sunt surse de
regenerare spirituală, o lume a frumuseții spirituale construită anume de poetul
jucăuș. Tot acest univers emană bucuria vieții. Ciclul de poezii ,,Tablouri
biblice’’/,,Versuri de abecedar’’ aparține liricii religioase, dar și liricii înclinate
jocului. Sursele de inspirație ale poetului au fost cei 4-5 ani de viață monarhală
petrecuți la mănastirea Cernica și cunoștiinățe religioase ale poetului unde în volum
poetul preluând și preluând imagini din ,,Vechiul Testament’’. Titlul anunță sursa
de inspirație, subtitlul ,,Versuri de abecedar’’ sugerează începutul creației, etapele
acesteia care devin titluri pentru cele cinci texte ale ciclului: ,,Adam și Eva’’,
,,Paradisul’’, ,,Poruncă’’, ,,Păcatul’’ și ,, Pedeapsa’’.

Ne vom opri la prima poezie a ciclului, în care poetul păstrând esența

textului biblic, imaginează original un joc al creației, zămislirea protopărinților
Prof. dr. Tulvan Codruța-Flavia

noștri Adam și Eva. Modul în care poetul prezintă această creare este încărcat de
ironie și amuzament. Mesajul arghezian este unul ironic redat de o atitudine
zeflemistă, amuzantă cu note ludice la adresa Facerii Omului. Poetul imaginează
apariția primilor oameni în Univers sub forma unui joc. Elementele de bază ale
universului sunt evident redate în opera: stihii, apă, foc, aer. Dumnezeu este
,,singur în stihii,, și plictisându-se dorește ,,copii’’. Faptul că poetul imaginează
primii oameni ca fiind copii susține tema jocului. Crearea acestora are loc tot ca un
joc, Tatăl ceresc dorind să-i creeze frumoși, nevinovați și din materiale relevante
pentru aceste trăsături ideale: borangic, argint, promoroacă. Însă datorită
contextului potrivnic, Adam este creat din ,,nițesluș scuipat’’ și ,,noroi’’, iar
rezultatul stârnește dezgustul și ironia eului liric: ,,somnoros’’, ,,trândav’’ și
,,nărăvaș’’. Aluatul greșit, înfățișarea amuzantă a lui Adam reflectă umorul și
zeflemeaua eului lyric, procedeul artistic preponderent prin care se redau acestea
fiind epitetul. Zâmislirea Evei urmărește viziunea biblică, femeia fiind creată din
coasta bărbatului pentru ca acesta să aibă un tovarăș care să-l dinamizeze, să-l
energizeze: ,,I-a rupt un os din coaste….’’. Finalul poeziei este o aluzie cu referire la
eșecul jenant al Creatorului, la neghiobia primilor oameni: ,,Să nu te miri că șovăind
și mici/ Li se julea și nasul prin urzici’’. Ironia este principala modalitate artistică,
poetul făcând apel la registrul popular, la realitate, iar expresivitatea reiese din
prezența epitetelor, enumerației, adresării directe, specifice modernismului poetic
românesc.

O altă viziune asupra locului ne prezintă Ion Barbu considerat un poet

singular în lirica românească, creator al unei poezii tulburătoare inedite și
profunde. Specificul acestei poezii derivă și din faptul că a fost și un mare
matematician, iar începutul scrierii a stat sub nota jocului, poetul începând să scrie
în urma unui pariu cu marele critic literar Tudor Vianu, care îi era prieten și căruia
voia să-i demonstreze că poate să scrie. Creația sa literară a urmărit trei etape
stabilite tot de Tudor Vianu: 1. etapa baladică și orientală, 2. etapa parnasiană și 3.
etapa ermetică. Poemul ,,După melci’’ aparține celei de-a doua etape și a fost
publicat în revista ,,Viara românească’’, în 1921. Trebuie amintită o întâmplare
interesantă legată de această publicare. Ediția în care a apărut poemul a fost
Prof. dr. Tulvan Codruța-Flavia

placată pentru copii, iar acest lucru a stârnit mânia poetului care a acuzat publiciști
de superficialitate și a dispus retragerea cărții de pe piață.

Tema poeziei este jocul și cunoașterea, conținutul poemului prezentând

consecințe tragice ale unui joc inocent desfășurat sub forma unui descântec pe care
eul liric în ipostaza copilului îl rostește pentru a scoate un melc din cochilie.
Descântecul ilustrează forța Cuvântului în Univers, iar moartea melcului, datorită
frigului și jocului arată consecințele uneori tragice ale faptelor negândite. Textul
este format din 12 episoade narative: ,,Atunci și acum’’, ,,Dornic de aventură’’,
,,Ispita și căderea în ispită’’, ,,Cântec și descântec’’, ,,Așteptarea înfrigurată și
teama’’, ,,Frica și fuga’’, ,,Primavara înșelătoare’’, ,,Binele și răul’’, ,,Punctul crucial,
conștientizarea’’, ,,Un nou prag: apt de trimitere”, ,, Asumarea faptelor’’ , ,,Cu
lecțiile învățate’’. Eroul poemului parcurge astfel, în aceste episoade trei călătorii:
călătoria de aventură, călătoria de întoarcere ( dublă întoarcere acasă ), călătoria
de inițiere. Pe parcursul sub aceste călătorii / Aceste călătorii sunt simbolurile
devenirii: Copil - Tânăr - Adult. În călătoria de aventură, copilul este lipsit de griji
,,eram…..prost’’, dornic de aventură, lipsit de experiență ( neofit = novice ), dornic
de a imita adulții, fals demiurg, amator al senzațiilor tari și iresponsabil. Pe parcusul
călătoriei de întoarcere, primul drum înapoi spre casă , tânărul devine conștient și
învață din experiență. În timpul călătoriei inițiatice, tânărul trăiește ipostaza
emițătorului ce dovedește responsabilitate. În a doua călătorie de întoarcere acasă,
eul liric prezintă maturul care a trecut probele devenirii ca om.

Mesajul poetului este că prin joc, tânărul cunoaște eșecul, iar din eșec
învață pentru mai târziu. Totodată, omul trebuie să-și asume consecițele propriilor
fapte. Jocul inconștient și neasumat este o formă dureroasă de cunoaștere: ,,Ce-ai
omorât, omorât rămâne…’’. Poemul prezintă un limbaj poetic caracterizat de
simboluri, metafore, personificării, epitete. În operă regăsim, de asemenea,
arhaisme, elemente de mitologie și o prozodie modernă. Astfel, la prima vedere,
textul este accesebil copiilor fiind sugerată responsabilitatea gesturilor noastre, a
jocului. Poemul are semnificații profunde, însă, filozofice, dezvăluind forța
cuvântului în crearea lumii virtuale, paralele realului. Această aparență provoacă
suferință celui atras de himere și celui care, astfel, devine victimă.
Prof. dr. Tulvan Codruța-Flavia

Jocul rămâne una dintre temele preferate ale scriitorilor, prin care ne
pregătesc petru viața de mai târziu.