CAPITOLUL 2.

OBȚINEREA ȘI PRELUCRAREA PRIMARĂ A

DATELOR STATISTICE

Culegerea datelor statistice şi valorificarea informaţiilor rezultate din

prelucrarea şi analiza acestora poartă numele de cercetare statistică şi reprezintă
un proces de cunoaştere a fenomenelor economice cu ajutorul metodelor şi
tehnicilor statistice.

Cercetarea statistică în domeniul economic se desfăşoară de-a lungul a cel

puțin trei etape succesive:
1. Observarea statistică sau culegerea datelor statistice;
2. Prelucrarea primară a datelor şi obţinerea principalilor indicatori statistici;
3. Analiza şi interpretarea economică a rezultatelor prelucrării statistice.

Aceste etape reprezintă un ansamblu unitar de activităţi, sintetizate într-un

program de cercetare statistică, ce cuprinde principiile şi problemele care trebuie
rezolvate în fiecare etapă.
Astfel, primul pas al demersului unei analize statistice îl reprezintă
culegerea datelor statistice conform unor principii bine stabilite, proces cunoscut
sub numele de observare statistică.

2.1. Observarea statistică

Ansamblul activităţilor de culegere a datelor referitoare la caracteristicile

unei populaţii statistice poartă numele de observare statistică.
Datele culese trebuie să îndeplinească anumite condiţii de volum şi calitate,
pentru a asigura un grad ridicat de relevanţă procesului ulterior de prelucrare a
acestora.

Astfel, principiul de bază al observării statistice îl reprezintă asigurarea

autenticităţii datelor, de a cărui respectare depinde calitatea analizei statistice ce
urmează a fi derulată pe baza informaţiilor culese.
Acest principiu presupune realizarea concordanţei dintre datele înregistrate
şi dimensiunea reală a fenomenului observat şi presupune îndeplinirea a două
condiţii:

o condiţia de volum, care constă în culegerea datelor de la cât mai multe

unităţi ale populaţiei statistice studiate. Volumul datelor culese trebuie să fie
suficient de mare astfel încât să permită manifestarea legii numerelor mari
1
(conform căreia, rezultatul mediu obținut se apropie tot mai mult de valoarea
așteptată, cu cât experimentul se repetă de mai multe ori, datorită faptului că
abaterile întâmplătoare într-un sens sau altul se compensează reciproc). Astfel, cu
cât volumul datelor culese este mai mare, cu atât șansele de compensare și anulare
reciprocă a factorilor aleatori (neesenţiali, întâmplători) sunt mai mari.

o condiţia de calitate, care impune înregistrarea unor date reale, fără erori.
Îndeplinirea acestei condiții depinde foarte mult de măsurile prin care se asigură
logistica desfăşurării observării statistice: elaborarea coerentă și omogenă a
formularelor de înregistrare a datelor, instruirea personalului de înregistrare,
optimizarea timpului necesar culegerii datelor, stabilirea locurilor concrete de
unde se vor obține informațiile etc.

Un alt principiu important al observării statistice îl constituie eficienţa

procesului de observare, care presupune culegerea doar a acelor date care conduc
la obţinerea informaţiei de care este nevoie în cercetarea populaţiei statistice.
Având în vedere diversitatea de caracteristici specifice unităților statistice
componente ale fenomenelor și proceselor economice, datele care nu fac obiectul
cercetării statistice trebuie selectate şi eliminate, deoarece solicită costuri umane
şi materiale mari, care nu se regăsesc în informaţia finală.

Observarea statistică poate fi clasificată în funcție de numeroase criterii,

dintre care cele mai importante sunt:

În funcţie de continuitatea obţinerii datelor, există observări permanente

şi observări speciale:

Observările permanente se realizează pe tot parcursul timpului, de obicei

de către instituţii specializate în cercetare statistică, precum Institutul Naţional de
Statistică (https://insse.ro/cms/) sau la nivelul Uniunii Europene, Eurostat
(https://ec.europa.eu/eurostat), de către instituţii financiar – bancare, precum
Banca Naţională a României (https://www.bnr.ro/Home.aspx) sau la nivel global,
Banca Mondială (https://data.worldbank.org/), ori de către alte diverse organisme
guvernamentale din România sau europene, care colectează şi prelucrează date
referitoare la principalii indicatori economici şi financiari, atât la nivel
microeconomic, cât și la nivel macroeconomic.
Rezultatele observărilor permanente se concretizează în diverse rapoarte
sau publicaţii statistice (anuare, reviste, studii, baze de date statistice), care au de
obicei un caracter general, de informare publică.

2
 Observările speciale se organizează doar în anumite momente de timp, în
vederea acoperirii necesităţilor legate de situaţii specifice, de tipul anchetelor sau
sondajelor statistice și au de obicei un caracter privat, pentru a deservi scopurilor
particulare ale entității care are nevoie de aceste sondaje.
De regulă, răspunsurile la acestea se consemnează în diverse tipuri de
chestionare de către personal special instruit sau se pot realiza prin
autoînregistrare, prin poştă, telefon, internet. Ele pot fi făcute publice de către
entitățile beneficiare în anumite situații.

După volumul de date obţinute în urma observării statistice, observarea

poate fi totală sau parţială.

Observarea totală presupune culegerea datelor de la toate unităţile

statistice care compun populaţia studiată, adică se înregistrează fiecare unitate în
parte cu nivelul caracteristicilor cuprinse în programul observării. Pe baza datelor
obţinute în urma observării totale se calculează cu exactitate indicatori statistici
referitori la întreaga populaţie statistică.
Cea mai cunoscută formă de observare totală este recensământul.
Dezavantajul major al observării totale constă în resursele mari de timp, umane
și financiare consumate.

Observarea parţială constă în înregistrarea doar a unei părţi din totalul

unităţilor statistice ale populaţiei studiate, numită eşantion sau selecţie. Datorită
desfăşurării ample în timp şi spaţiu a majorităţii fenomenelor şi proceselor
economice, observarea parțială are o largă utilizare în statistica economică.
Pentru ca datele obţinute prin intermediul observării parțiale să permită
cunoaşterea cât mai exactă a realităţii cercetate, este necesar ca eşantionul să fie
reprezentativ, adică să reflecte cât mai fidel structura şi principalele trăsături ale
populației statistice din care a fost extras.
Observarea parţială prezintă numeroase avantaje faţă de cea totală, dintre
care amintim: reducerea cheltuielilor de înregistrare şi de prelucrare a datelor,
reducerea timpului necesar efectuării cercetării statistice, posibilitatea studierii
populaţiilor statistice ale căror unităţi se distrug prin observare, existenţa unor
şanse sporite de cercetare în profunzime a fenomenului etc.
Cu toate acestea, observarea parţială nu poate substitui în întregime
observarea totală, deoarece o serie de indicatori statistici de volum sau de
structură nu pot fi determinaţi decât pe baza unor înregistrări totale, cum e în
cazul recensământului populației unei țări.

3
 După momentul efectuării observării, se pot întâlni observări statice sau
dinamice.

În cazul observărilor statice, datele referitoare la fenomenul cercetat se

limitează la un moment dat al evoluţiei acestuia, în timp ce în cazul observărilor
dinamice, aceeaşi caracteristică a fenomenului este urmărită la momente de timp
succesive.

În funcție de modul de culegere a datelor, observarea statistică poate fi

indirectă sau directă.

Observarea indirectă cunoscută și sub numele de observare documentară

presupune preluarea datelor înregistrate în diferite documente (contabile,
financiare, baze de date etc.) sau în lucrări publicate anterior (cărţi, studii, pagini
de internet etc.).
Observarea indirectă are două avantaje principale, constând în costurile
reduse şi rapiditatea obţinerii datelor. Dezavantajul constă în faptul că eventualele
erori înregistrate în sursele primare de informații vor fi preluate și în cercetarea
proprie.
Datele obținute în urma observării indirecte trebuie să fie compatibile cu
metodologia proprie, astfel încât datele preluate din diferite surse să fie omogene
și să corespundă scopului urmărit.

Observarea directă cunoscută și sub numele de observare în teren apare în

cazul înregistrărilor special organizate.
Cel mai adesea, observarea directă se realizează prin metoda interviului
(scris şi/sau oral). Interviul în scris presupune ca persoanele intervievate să
răspundă în scris la întrebările cuprinse într-un chestionar. O variantă des
întâlnită la ora actuală a interviului scris este chestionarul on-line. De cele mai
multe ori, un chestionar este format dintr-un anumit număr de întrebări la care
respondentul trebuie să răspundă într-un orizont rezonabil de timp (de regulă, 15
– 20 de minute). Întrebările din cadrul chestionarului pot fi închise sau deschise.
Întrebările de tip închis presupun că respondentul alege un răspuns sau mai multe
dintr-un anumit număr de opțiuni date. Opțiunile de răspuns pentru o întrebare de
tip închis în principiu se exclud unele pe celelalte, dar pot fi și
complementare. Întrebările deschise solicită respondentului să își formuleze
răspunsul propriu și sunt mai greu de cuantificat în prelucrarea statistică
ulterioară. De aceea, de obicei, numărul de întrebări deschise din cadrul unui
chestionar este redus.

4
 Interviul oral (verbal) se bazează pe aceleași principii cu interviul scris, dar
se realizează în prezenţa unei persoane care consemnează răspunsurile
persoanelor intervievate în chestionar. Poate fi realizat și telefonic. Un exemplu
clasic de interviu oral este recensământul populaţiei.

Pe lângă interviu, metode directe de observare mai sunt și măsurarea/

numărarea directă a unor caracteristici (de exemplu, inventarul tuturor
mărfurilor existente într-un depozit) sau experimentul, utilizat mai ales în științele
naturii (chimie, fizică, biologie).

În procesul obţinerii datelor statistice pot apare situaţii în care datele

înregistrate nu concordă cu realitatea. Aceste neconcordanţe ale rezultatelor
observării statistice cu datele reale poartă numele de erori de observare
(înregistrare). Ele se clasifică, de regulă, în erori întâmplătoare şi erori
sistematice.

Erorile de observare întâmplătoare sunt destul de numeroase şi nu pot fi

evitate. Ele se produc în ambele sensuri şi survin nepremeditat, în majoritatea
cazurilor datorită neatenţiei operatorului. Așa cum s-a arătat mai sus, conform
legii numerelor mari, aceste erori se compensează și se anulează reciproc, dacă
numărul de observații este suficient de mare.

Erorile de observare sistematice produc abateri substanţiale de la realitatea

observată, deoarece se produc repetat şi în acelaşi sens. În majoritatea cazurilor,
erorile sistematice au la origine neînţelegerea corectă a procedeelor de culegere a
datelor sau aplicarea eronată a acestora. Ele trebuie urmărite cu atenţie şi
eliminate, pentru a nu denatura concluziile rezultate în urma procesului de
prelucrare şi analiză statistică a datelor culese.

O categorie aparte, rar întâlnită, de erori sistematice o reprezintă erorile

premeditate, cauzate fie de către cei care culeg datele, fie de către cei care le
prelucrează şi care au efecte negative semnificative asupra concluziilor cercetării.

Pe lângă acestea, în cazul observărilor parţiale, mai poate apare şi un alt tip
de eroare sistematică, şi anume, eroarea de reprezentativitate, care se produce
atunci când eşantionul studiat nu a fost bine ales şi, ca atare, nu este reprezentativ,
fie ca volum, fie ca structură, pentru populaţia statistică din care provine.

5
 Pentru a evita apariţia tuturor acestor genuri de erori, este necesară
efectuarea unui control riguros în scopul asigurării autenticităţii datelor şi a unor
informaţii cât mai apropiate de realitate. În funcţie de specificul modalităţii de
verificare a informaţiilor rezultate în urma observării statistice, controlul poate fi
cantitativ sau calitativ.

Controlul cantitativ este realizat prin verificarea transmiterii datelor de către

toate unităţile statistice înregistrate sau dacă au fost completate toate informaţiile
cerute de cercetarea statistică. De asemenea, mai poate fi realizat prin verificarea
calculelor aritmetice care au stat la baza obținerii unor indicatori sau a
documentelor de evidenţă primară care au stat la baza completării formularelor.

Controlul calitativ poate fi realizat cel mai adesea cu ajutorul metodelor

logice, prin aprecierea realităţii datelor din punct de vedere al concordanţei cu
limitele admisibile ale valorilor înregistrate sau prin compararea cu înregistrări
efectuate la unităţi similare ori la aceeaşi unitate în perioadele anterioare.