ETAPELE CERCETĂRII STATISTICE

1.1.Cercetarea statistică
1.2.Observarea statistică
1.3.Prelucrarea statistică
1.4.Analiza şi interpretarea rezultatelor
1.5.Diseminarea informaţiilor statistice

1.1. Cercetarea statistică reprezintă un proces de cunoaştere a fenomenelor de

masă, realizat cu ajutorul metodelor statistice şi cuprinde 4 etape:
1. observarea statistică;
2. prelucrarea statistică;
3. analiza şi interpretarea rezultatelor;
4. diseminarea / difuzarea informaţiilor statistice.

Trebuie menţionat faptul că întregul proces se derulează pe baza unui program

de organizare şi desfăşurare a unei cercetări statistice, prin care se stabilesc:
1. scopul şi obiectul cercetării statistice;
2. pregătirea detaliată a fiecărei etape a cercetării statistice;
3. măsurile organizatorice preconizate;
4. resursele umane, financiare şi materiale necesare.
De asemenea, pe parcursul întregului proces de desfăşurare a unei cercetări
statistice trebuie luate toate măsurile pentru exercitarea unui control eficient, în
vederea depistării şi eliminării eventualelor erori.
Observarea statistică este etapa în care are loc înregistrarea, după o
metodologie unitară, a valorilor caracteristicilor pentru fiecare unitate statistică
din cadrul populaţiei statistice cercetate, având ca obiectiv colectarea datelor
statistice primare (individuale).

1.2. Observarea statistică (înregistrarea datelor primare) se realizează în mod

diferit în funcţie de obiectivele cercetării:
Dacă cercetarea statistică se realizează la nivelul unui operator economic
(firmă), înregistrarea datelor primare se realizează prin preluarea acestora din
evidenţa curentă (documente contabile, statistice, tehnico-operative), unde
acestea fac obiectul unei înregistrări sistematice.
Dacă cercetarea statistică se realizează la un nivel specificat: judeţ, ramură a
economiei, întreaga economie naţională, atunci înregistrarea datelor primare de
la toţi operatorii sau agenţii economici se realizează de către o instituţie abilitată
care este de regulă, Institutul Naţional de Statistică.
Observarea statistică este de două tipuri:
A.Observarea totală (exhaustivă), prin care se înregistrează caracteristicile
tuturor unităţilor din populaţia statistică.
Principalele metode de observare totală sunt:
a) recensământul;
b) rapoartele statistice.
a) Recensământul este cea mai veche metodă de observare statistică şi
constituie o „ fotografiere ” a fenomenului la un moment dat.
Se utilizează în special în studiul populaţiei (demografie), dar şi în economie
(recensământul întreprinderilor, recensământul agricol, inventarierea capitalului
fix etc.).
Organizarea unui recensământ trebuie să se bazeze pe următoarele principii:
1. universalitatea înregistrării, în sensul că se înregistrează toate unităţile ce
definesc colectivitatea;
2. simultaneitatea înregistrări, ceea ce înseamnă că datele înregistrate
trebuie să exprime situaţia la un moment dat, numit „ moment critic ”;
3. periodicitatea recensământului, indică necesitatea organizării înregistrării
la intervale regulate de timp (de obicei 10 ani în domeniul demografiei şi 5
ani în domeniul economic);
4. comparabilitatea datelor, în sensul că metodologia de efectuare a
recensământului trebuie să conducă la obţinerea de date comparabile în
timp şi pe plan internaţional.
Recensămintele sunt acţiuni de mare amploare, care necesită mari resurse
umane, materiale şi financiare, dar în urma acestora se obţin indicatori deosebit
de importanţi privind caracterizarea populaţiei şi a forţei de muncă, în general a
situaţiei economico – sociale a unei ţări.
De asemenea, recensămintele furnizează o bază pertinentă de sondaj, urmare a
faptului că asigură o caracterizare completă a întregii populaţii (colectivităţi)
statistice.

b) Rapoartele statistice sunt documente oficiale (sub forma unor formulare

tipizate), prin care fiecare operator economic este obligat să raporteze periodic
forului în drept (Institutul Naţional de Statistică, ministere, etc. ), rezultatele
obţinute în activitatea sa, într-o anumită perioadă de timp.
Cele mai cunoscute tipuri de astfel de înregistrări sunt cele cu caracter fiscal
(bilanţul contabil, declaraţiile vamale de export / import etc.).

B.Observarea parţială (selectivă), prin care se înregistrează caracteristicile

unei părţi dintre unităţile populaţiei statistice.
Principalele metode de observare parţială sunt:
1. sondajul statistic;
2. ancheta de opinie;
3. observarea părţii principale.

1-Sondajul statistic este o observare parţială care constă în înregistrarea

caracteristicilor numai pentru o parte din colectivitate supusă observării, parte
numită eşantion.
Eşantionul trebuie să îndeplinească condiţia de reprezentativitate, în sensul de a
avea aceleaşi structuri, trăsături esenţiale şi valori tipice ca şi populaţia statistică
din care provine.
Între rezultatele unui sondaj şi rezultatele ce s-ar obţine dintr-o observare totală
apar unele abateri numite erori de sondaj (sau de reprezentativitate), care trebuie
să fie cât mai mici .
Sondajul statistic prezintă o serie de avantaje comparativ cu înregistrările totale:
 este mai economic, din punct de vedere al resurselor necesare;
 este mai operativ, rezultatele obţinându-se după o perioadă mult mai
scurtă de timp.

2- Ancheta de opinie constă în colectarea informaţiilor, îndeosebi de la

populaţie, prin chestionare speciale de observare.
Răspunsurile se consemnează într-un chestionar de către un personal instruit
sau anchetele se pot realiza prin autoînregistrare, prin poştă, prin telefon, prin
Internet. Eşantionul nu asigură, de regulă, reprezentativitatea la nivelul întregii
populaţii, iar răspunsurile sunt benevole.
Ca urmare, se obţin informaţii orientative, de calitate mai redusă decât în cazul
sondajului statistic.
Exemplul clasic al unei astfel de cercetări îl constituie sondarea opiniei publice cu
privire la un produs / serviciu în cadrul târgurilor şi expoziţiilor.

3-Observarea părţii principale

Populaţia statistică este structurată şi ordonată pe grupe de importanţă diferită
în funcţie de mărimea unităţilor statistice componente.
Se înregistrează datele primare numai de la unităţile care ocupă cea mai mare
pondere, neglijându-le pe acelea cu o importanţă mai mică.
De exemplu, pentru cunoaşterea câştigului salarial mediu şi a efectivului de
salariaţi se organizează lunar de către INS o cercetare statistică selectivă prin
metoda observării părţii principale.
Astfel, se includ în cercetare toate unităţile cu 4 salariaţi şi peste, în timp ce
unităţile cu 0 – 3 salariaţi sunt excluse.
Datele primare (individuale) înregistrate în etapa de observare statistică trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii:
- realitatea (autenticitatea) datelor, respectiv datele să reflecte dimensiunea
corectă a fenomenului, fără erori involuntare sau intervenţii exterioare;
- completitudinea datelor, respectiv volumul datelor colectate să fie suficient de
mare astfel încât să permită manifestarea legii numerelor mari*), iar
compensarea factorilor aleatori (neesenţiali, întâmplători) să fie asigurată
operativitatea datelor, respectiv obţinerea lor în timp util.

Etapa observării statistice se încheie cu controlul datelor primare, operaţiune ce

are drept scop descoperirea eventualelor erori de înregistrare.
Tipurile de erori de observare statistică sunt:
a) erorile întâmplătoare, care au un caracter nepremeditat; acestea se produc
în ambele sensurii (pozitive şi negative), iar în cazul unui număr mare de unităţi
înregistrate – de regulă – se compensează, influenţând rezultatele finale într-o
mai mică măsură;
b) erorile sistematice (de exemplu erorile metodologice ), care se produc – de
regulă - într-un singur sens, influenţând rezultatele finale într-o mai mare
măsură.
După etapa observării statistice se obţin informaţii foarte numeroase, dar
neordonate, care nu permit formarea unei imagini de ansamblu asupra
fenomenului respectiv.
Ca urmare, este necesară operaţiunea de prelucrare a datelor primare.

1.3. Prelucrarea statistică este etapa în care folosind o serie de metode şi

tehnici de calcul se obţin indicatorii statistici.
Indicatorul statistic este expresia cantitativă, generalizatoare, ce permite
cunoaşterea a ceea ce este esenţial în forma de manifestare a unui fenomen.
Orice indicator statistic este format din două elemente:
1. conţinutul indicatorului (inclusiv metoda şi metodologia de calcul);
2. expresia numerică concretizată în timp şi spaţiu.
Prelucrarea statistică are 2 obiective:
 prelucrarea primară sau sistematizarea datelor primare
(individuale) se realizează cu ajutorul metodei grupării statistice şi a
metodei centralizării datelor, având ca rezultat obţinerea
indicatorilor primari (totalizatori).
 prelucrarea de bază se realizează prin calculul indicatorilor
derivaţi (indicatori medii, ai variaţiei şi asimetriei, indicatori relativi,
indici şi ritmuri de creştere etc.).
Rezultatele obţinute în urma prelucrării statistice sunt prezentate sub formă de
tabele şi grafice.

1.4. Metoda grupării statistice

Atunci când cantitatea datelor primare disponibile depăşeşte un anumit volum
este necesară operaţia de grupare a acestora, fiind imposibilă obţinerea unor
concluzii sintetice, clare şi corecte dintr-un număr atât de mare de informaţii.
Gruparea statistică este operaţia de descompunere a populaţiei statistice în părţi,
clase, grupe omogene, în funcţie de variaţia unei caracteristici sau, simultan a
mai multor caracteristici.
În consecinţă, grupă omogenă în sens statistic este aceea clasă de unităţi
statistice la care se înregistrează o variaţie minimă între valorile individuale ale
caracteristicii.
Gruparea se poate efectua după diferite caracteristici, clasificate astfel:
1-după modul de exprimare:
- caracteristici numerice (cifra de afaceri, câştigul salarial, vechimea în muncă,
timpul efectiv lucrat etc.);
- caracteristici nenumerice (sexul, nivelul studiilor, profesia, forma de
proprietate, activitatea economică, tipurile de structuri de cazare turistică,
zonele turistice etc.).
2-după conţinutul caracteristicii:
- caracteristici de timp (anul naşterii, anul înregistrării firmei);
- caracteristici de spaţiu (localitate, judeţul, ţara);
- caracteristici atributive (se exprimă printr-un atribut numeric sau nenumeric
asociat unităţilor observate).
- după modul de manifestare:
- caracteristici alternative (binare), care pot lua numai două valori (sexul,
mediul de rezidenţă urban şi rural, turişti români şi străini etc.);
- caracteristici nealternative, care pot lua o mulţime de valori.
3-după natura variaţiei, caracteristicile numerice pot fi:
- caracteristici cu variaţie continuă, care pot lua orice valori într-un interval dat
(cifra de afaceri, câştigul salarial etc.);
- caracteristici discrete, care pot lua numai valorile întregi din cadrul unui
anumit interval (numărul de copii ai unei familii, nota la examen, durata
sejurului etc.).

Pe baza acestor caracteristici se pot realiza 2 tipuri de grupări statistice:

a) grupări simple, la care separarea unităţilor pe grupe se realizează după o
singură caracteristică.
b) grupări combinate, la care separarea unităţilor se realizează după cel puţin
două caracteristici, obţinându-se:
 grupe, după variaţia primei caracteristici;
 subgrupe, după variaţia celei de-a doua caracteristici.

Grupările simple se pot realiza, în funcţie de tipul caracteristicii astfel:

 grupări simple după caracteristici nenumerice;
 grupări simple după caracteristici numerice
 grupări pe variante
 grupări pe intervale: pe intervale de variaţie egale şi pe intervale de
variaţie neegale.

Grupări simple după caracteristici nenumerice se efectuează calculându-se

frecvenţele absolute de apariţie precum şi valorile centralizate pentru alte
caracteristici înregistrate.
Grupări simple după caracteristici numerice
În funcţie de tipul caracteristicii de grupare aceste grupări pot fi:
 grupări pe variante, în cazul unei caracteristici cu variaţie discretă, în care
numărul de valori ale caracteristicii de grupare este bine determinat. În
exemplul nostru se poate realiza gruparea salariaţilor după timpul efectiv
lucrat.
 grupări pe intervale, în cazul unei caracteristici cu variaţie continuă,
situaţie în care întâlnim:

Grupare pe intervale de variaţie egale sau gruparea mecanică

Presupunem că se doreşte gruparea după o anumită caracteristică în acest
scop se parcurg următoarele etape:
1-se calculează amplitudinea absolută a variaţiei ca diferenţă între nivelul maxim
şi nivelul minim înregistrate:

Aa  X max  X min (1.1)

2- se determină numărul de intervale (r) de grupare:

 fie acest număr este prestabilit şi rezultă dintr-o analiză prealabilă sau
este impus de conducere (de exemplu r = 6 intervale)
 fie se recomandă stabilirea numărului de intervale pe baza formulei lui
Sturges:

r  1 3,322 log10 n (1.2)

unde n = numărul unităţilor de observare.

3- se determină mărimea intervalului de variaţie (h), prin raportarea amplitudinii

absolute a variaţiei la numărul de intervale stabilit la punctul 2:

Aa
h (1.3)
r

4- se stabilesc cele r intervale de variaţie pornind de la Xmin (sau de la o valoare

apropiată, mai semnificativă adăugându-se succesiv mărimea intervalului de
variaţie.

Gruparea pe intervale de variaţie neegale sau gruparea tipologică

Se efectuează în scopul obţinerii tipurilor calitative ale fenomenului respectiv
(mic, mijlociu, mare),
Gruparea combinată se realizează simultan după două sau mai multe
caracteristici, fiind apreciată ca o modalitate mai evoluată de grupare a datelor
primare.
Grupele sunt delimitate după o primă caracteristică şi se divid în subgrupe după
o a doua caracteristică ş.a.m.d., permiţând realizarea unei clasificări ierarhice
(graf arborescent) ce oferă posibilitatea unei analize multidimensionale esenţială
în studiul legăturilor, conexiunilor şi interdependenţelor din economie.
Etapele elaborării unei grupări combinate sunt următoarele
 se aleg cele două caracteristici
 se va efectua gruparea combinată; de regulă, între cele două caracteristici
trebuie să existe o anumită legătură.

Metoda centralizării datelor primare (individuale) presupune calcularea

indicatorilor totalizatori sub formă de mărimi absolute care se obţin printr-o
simplă însumare a nivelurilor caracteristicii studiate, se obţin astfel indicatorii
primari.
Centralizarea poate fi:
1. centralizare simplă, efectuată pentru întreaga colectivitate, la care totalul
general reprezintă suma totalurilor grupelor

Tgeneral  Tgrupe (1.4)

2. centralizare pe grupe, la care în prima etapă se obţin totalurile fiecărei

grupe ca sumă a totalurilor subgrupelor componente, iar în a doua etapă
totalul general se calculează ca sumă a totalurilor grupelor :

Tgrupa  Tsubgrupe (1.5)

Tgeneral   Tgrupe (1.6)

Pe baza indicatorilor primari (totalizatori) se calculează în continuare indicatorii

derivaţi.

1.5. Analiza şi interpretarea rezultatelor

Este etapa cercetării statistice ce are ca obiective:
 confruntarea şi compararea datelor;
 verificarea ipotezelor;
 formularea concluziilor şi luarea deciziilor;
 fundamentarea planurilor şi prognozelor.

1.6. Diseminarea informaţiilor statistice

Datele şi informaţiile produse în cadrul sistemului statistic naţional reprezintă un
bun naţional de interes public şi sunt accesibile tuturor utilizatorilor, sub formă de
publicaţii statistice pe suport de hârtie sau în format electronic.
Datele statistice individuale (care se referă la o singură persoană fizică sau
juridică) nu pot fi făcute publice decât în formă agregată, respectându-se astfel
principiul confidenţialităţii.