Doamna Elena era foarte bucuroasă când se putea întâlni cu prietenul ei Matei Popovici pentru că

acesta era doctor psihiatru si simțea că Matei Popovici venea cu plăcere să bea o cană cu ceai
fierbinte și să stea de vorbă cu dna Elena la ea acasă. Vorbeau în sufrageria doamnei Elena pentru că
era o cameră spațioasă și luminoasă și aveau loc să șadă împreună pe o canapea spațioasă și să își
depene fiecare amintirile.

Cel mai mult povestea însă Doamna Elena dar lucrul acesta nu îl deranja prea mult pe Matei Popovici
pentru că Elena avea de povestit lucruri interesante pe care el le asculta cu interes simțind că
acest lucru ii face bine Elenei și o scot din starea sa uneori depresiva. Deschiderea lui provenea și din
faptul că avea ani buni de experiență în domeniul psihologiei iar în ultimii 10 ani avusese ocazia să
studieze și domeniul psihiatriei.

Erau rude oarecum îndepărtate dar se înțelegeau destul bine și venea la Elena odată pe lună ca să o
vadă și să petreacă un pic de timp împreună.

Astăzi era posomorât afară dar ceaiul fierbinte pregătit din vreme le -a adus o stare de bună
dispoziție și Elenei dorința să îi povestească ceva cu totul special, spunea ea:

-Am descoperit un lucru interesant.

Matei, privind-o si sorbind din ceașca de ceai îi spuse zâmbind:

-Ca întotdeauna Elena te ascult cu placere. Ești ruda și pacienta mea preferate. Dacă mă întrebi de
ce? Ei bine e foarte simplu: îmi plac oamenii care știu să vadă partea plină a paharului întotdeauna. E
o calitate din ce în ce mai rarisimă . Cum reușești lucrul ăsta Elena?

Ea îl privi zâmbind, scoțându-și batista albă mototolită dar curată pe care o ținea mereu aproape intr-
un buzunar , și își șterse ușor nasul și o vărâ delicat inapoi, tușind ușor, parcă urmând să îi
povestească lucrul cel mai important din lume.

-Am descoperit un fapt interesant, exact cum îți spuneam care poate fi un răspuns întrebarea ta

Eu sunt acum intr-un moment în care memoria amintirilor și bune și rele îmi vin mai des în minte
decât la tinerețe. Și fotografiile astea din jur îmi stimulează atâtea amintiri. Dar nu numai ele sunt
sursa mea de amintiri.

Deunăzi mi-am zis să imi contabilizez amintitile .Și pe cele rele și pe cele bune. 5 degete de la mâna
stângă să îmi adune bucuriile și celelalte 5 degete de la mâna dreaptă să imi adune durerile. Așa ca să
fie echilibru!

Matei știa câteva lucruri despre Elena , dar o oglindire a faptelor din biografia ei puse intr-o
asemenea perspectivă i se păru interesată deși nu vedea de unde se putea scoate un răspuns pentru
întrebarea sa cu privire la pozitivitatea și optimismul Elenei.

Elena continuă, sorbind încet o gură de ceai.

Asează apoi ceașca de ceai pe masă și ridicându-și mâina stânga in aer, cu degetele uscățive dar încă
frumoase răsfirate în aer incepu, arătând cu cealaltă mână spre degetul mare:

-Prima bucurie, binecuvântare este:

-am crescut 2 nepoți, i-am dus în parc si mă bucuram si eu împreună cu ei de aer curat , de soare
vara , de zăpadă iarnă Tot anul era un prilej de a fi în mijlocul naturii in parcul din micutul nostru
cartier.
A doua binecuvântare spuse ea privind spre mâna sa stângă, devenită acum o fidelă martoră a
evenimentelor ei de viață

-Cand luam masa nepotii mei si mama lor, aveau un obicei frumos care mie imi placea nespus.

Matei o privi curios

-Ei da, spuneam o rugăciune continuă ea, o rugăciune despre un bob de grâu care a devenit păine,
despre un bob de lumină care sălășluiește în inima noastră , inimă pe care o atingeam cu măinile și
pe care apoi le lăsam să se împreune cu celelalte maini , cuprinzând ca intr-un cerc protector
bucatele de pe masă, binecuvântăndu-le.

Matei nu se aștepta să audă astfel de moment de binecuvântare a mesei, dar tabloul descris i se păru
chiar frumos, plin de o gingășie și o emoție pozitive care îl binedispuse

-Altă binecuvântare continuă Elena, cu convingere, am fost sănătoasă. Chiar sănătoasă Matei. Cum se
spune am avut o sănătate de fier.

Aici Matei a aflat un lucru pe care îl știa bine. Elena față de alții de vârsta ei, lua prea puține
medicamente aproape spre deloc, și astea pentru tensiune rebelă care mai ieșea uneori din matcă,
din normele obișnuite, dar fără să ii dea mari bătăi de cap

Simțind că mai are doar doua degete la dispoziție pe care să își numeroteze binecuvântările, Elena
continuă repede fără să mai facă pauză, și să țină cont de numărătoare:

-Am fost în concedii la mare sau la munte în fiecare an tot timpul cât am lucrat si multi ani după ce
am iesit la pensie. Am avut o copilărie frumoasă cu bunicii mei , la țară. Aveam un cățel mare și
blanos ca un urs, care se suia cu labele pe umerii mei, când intram pe poarta casei, dând bucuros din
coadă.

Am avut o învățătoare minunata care ne învața lucruri frumoase. Ca o mamă înțeleaptă. O să îți
povestesc odată cum era învățătoarea mea.

Și acum se opri puțin. Își scoase batista albă și isi tamponă nasul ușor, privind spre mâna dreaptă pe
care acum trebuie să își numere durerile.

Incepu fără să stea prea mult pe gânduri, și fluturându-si degetul mare care purta acum desaga cu
prima ei grijă proaspăt mărturisita.

-La servici am avut o șefa care nu m-a respectat spre sfârșitul carierei.

-Mama mea a murit când avem 5 ani, spuse ridicându-și degetul arătător.

-A fost greu căci soțul meu se îmbolnăvea des la începutul căsniciei

-Am locuit cu chirie în primii ani și odată am fost chiar obligați să ne mutăm intr-un loc și mai mic și
mai rău Nu aveam cu cine să îi las pe cei mici. Eram săraci și ma simțeam uneori atât de depășită, de
deznădăjduiă.

Tăcu privindu-si mâna dreaptă cu cele 5 dureri rostite și recunoscute reoede, fara regrete dar spuse
totuși cu multă demnitate și gravitate.

Matei o privea fără să scoată vreun sunet, sorbindu-și ultimele picături de ceai și așteptând parcă un
epilog care să aducă lumină în toată această mică biografie povestită pe degetele de la cele 2 mâini.
Maria simțind așteptarea lui îl privi și ea atent, impreunandu-si mâinile, intr-un fel anume, cu
degetele care au numărat bucuriile peste degetele care au numărat tristețile , si spuse:

- Când îmi împreun palmele în așteptare sau în rugăciune, Matei, nu ma ține nimic să îmi așez
degetele bucuriei peste degetele durerii și astfel să îmi dau seama că pot să mă așez mereu
deasupra durerilor, cu bucuriile și binecuvântările vieții. Și astfel pot să mă ridic și să merg mai
departe, căci nimic în viață nu e complet negru sau complet alb, ci este asa precum vrei să
așezi tu palmele și să le privești.

Asta a fost ceea ce am vrut să îți povestesc azi și sper ca ti-am răspund și la întrebare

Matei nu se aștepta la un asemenea deznodămânď fericit , și deși nu primise un răspuns direct își
dădu seama care era sursa pozitivitatii Elenei. Se ridica , îi lua mâinile în mâinile sale și îi mulțumii
pentru ceaiul gustos aplicându-se ușor în față. Petrecuse o după amiaza frumoasă și primise un
răspuns cu atât mai prețios cu cât nu fusese marturisit direct, ci subtil printre rânduri.