https://rasvanremus.wordpress.

com/2012/07/11/reprezentarea-sociala-a-familiei-la-adolescenti-studiu-de-caz-
psiholog-maria-faraon-rasvan/

Reprezentarea socială a familiei la adolescenţi.

Studiu de caz- Psiholog-Maria (Faraon) Rasvan
CUPRINS:

Indexuri 5
Rezumat 7
Summary 9
Introducere 10
Capitolul 1 1. Teoria reprezentărilor sociale: geneză, implicaţii şi 14
dezvoltări actuale
1.1.1. O privire de ansamblu 14
1.1.2 Reprezentări colective şi reprezentări sociale 16
1.1.3 Teoria Reprezentărilor sociale 17
1.2 Definiţii, caracteristici şi structură a RS 20
1.2.1 Definiţii şi obiectul reprezentării sociale 20
1.2.2 Caracteristici şi funcţii ale RS 24
1.3. Organizarea reprezentărilor sociale – o abordare 27
structuralistă: teoria nucleului central
1.3.1 Sistemul central (nucleul central) 28
1.3.2 Sistemul periferic 29
1.4 Observaţii asupra structurii duale a reprezentării sociale 31
1.5 Dezvoltări ale teoriei reprezentărilor sociale 31
1.6 Critica teoriei reprezentării sociale 34

Capitolul 2 2. Metodologia cercetării 35

2.1 Obiectivele cercetării 35
2.2 Ipotezele cercetării 35
2.3 Operaţionalizarea conceptelor 36
2.4 Studiile de la ca s-a pornit cercetarea 36
2.5 Subiecţii prezentului studiu 38
 2.6 Metode utilizate 39
2.7 Designul experimental 41

Capitolul 3 3. Prezentarea şi analiza datelor 43

Partea I a studiului: obiectivul I
3.1.1 Prezentarea şi analiza datelor obţinute 44
3.1.2 Interpretarea rezultatelor 52
Partea a II a studiului: 57
3.2.1. Prezentarea datelor obţinute în urma aplicării metodei
experimentale.
3.2.2. Interpretarea datelor obţinute în urma aplicării 59
metodei experimentale.

Capitolul 4 4. Concluziile, limitele şi dezvoltările ulterioare ale 65

prezentului demers
4.1 Concluzii 65
4.2 Limite 66
4.3 Direcţii viitoare 67
Bibliografie 68
Anexe 1 Chestionarul folosit pentru reperarea elementelor nucleului 71
central, cu ajutorul asociaţiei libere şi tehnicii prototipic
categorială:
Anexa 2 Foaia de instructaj şi tabelul pentru centralizarea datelor, pentru 72
tehnica trierilor succesive
Anexa 3 Foaia de răspuns pentru situaţiile experimentale 73

Index de tabele:

Tabelul 1 Caracteristicile sistemului central şi ale celui periferic al reprezentărilor 30

sociale (după, J.C. Abric, 1994)
Tabelul 2 Tabel de congruenţă între frecvenţa de apariţie a unor elemente şi 40
rangul mediu al apariţiei lor, conform tehnicii prototipic-categorială,
propusă de Vérgés, 1992,
Tabelul 3 Tabelul frecvenţelor itemilor asociaţi la cuvântul „familie” rezultaţi în 44
urma analizelor preliminarii
Tabelul 4 Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa şi rangul mediu al apariţiei, 44
pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.
Tabelul 5 Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „siguranţă 45
emoţională de bază”
Tabelul 6 Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „relaţii 46
afective”.
Tabelul 7 Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa si rangul mediu al 48
importanţei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.
Tabelul 8 Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa, rangul mediu al apariţiei şi 49
cel al importanţei, pentru itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.
Tabelul 9 Tabel de frecvenţe al apariţiilor cuvintelor considerate ca fiind cele mai 50
reprezentative pentru a descrie cuvântul „familie”.
Tabelul 10 Tabelul frecvenţelor de apariţie a cuvintelor considerate ca fiind cel mai 51
puţin caracteristice pentru a descrie conceptul de „familie”.
Tabelul 11 Tabelul prototipic categorial al frecvenţei şi rangul apariţiei. 52
Tabelul 12 Tabelul prototipic categorial al frecvenţei şi rangul importanţei. 53
Tabelul 13 Tabel cu aşezarea elementelor constitutive ale nucleului central şi ale 54
sistemului periferic al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.
Tabelul 14 Tabelul frecvenţelor înregistrate pentru textul A. 57
Tabelul 15 Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul B. 58
Tabelul 16 Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul C. 59
Tabelul 17 Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru 60
situaţia B.
Tabelul 18 Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate ,pentru situaţia B, 61
rezultate în urma estimării lor.
Tabelul 19 Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, pentru situaţia B. 61
Tabelul 20 Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru 62
situaţia C.
Tabelul 21 Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate, pentru situaţia C, 63
rezultate în urma estimării lor.
Tabelul 22 Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, în situaţia C. 63

Index grafice şi figuri:

Grafic 1 Grafic bare al frecvenţelor itemilor asociaţi termenului „familie” din 46

 dimensiunea „securitate emoţională de bază”.
Grafic 2 Grafic bare al frecvenţei elementelor constitutive ale dimensiunii 46
„relaţii afective”.
Grafic 3 Reprezentarea grafică a repartiţiei frecvenţelor itemilor asociaţi la 47
conceptul „familie”, rezultaţi în urma analizelor preliminarii.
Grafic 4 Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor 50
considerate cele mai caracteristice pentru descrie termenul „familie”.
Grafic 5 Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor 51
considerate cel mai puţin caracteristice pentru a descrie conceptul de
„familie”.
Grafic 6 Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul A. 57
Grafic 7 Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul B. 58
Grafic 8 Histograma bare a distribuţeiei răspunsurilor pentru textul C. 59
Figura 1 Structura reprezentării sociale a familiei la adolescenţi. 55
Rezumat:
„Lumea este reprezentarea mea”: această formulă celebră a lui Schopenhauer ilustrează foarte
bine o concepţie mai generală care susţine ideea conform căreia: orice experienţă posibilă şi imaginabilă, ca şi
orice formă de cunoaştere, empirică sau raţională ţine de reprezentare.
Reprezentările sociale desemnează un domeniu particular al activităţilor de reprezentare, cuprinzând
deopotrivă procesele dinamice prin care sunt elaborate cunoştinţe aparţinând simţului comun şi procesele pe
care le constituie aceste cunoştinţe.
Această lucrare îşi propune să urmărească următoarele obiective:
1. 1. Să identifice elementele constitutive ale reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.
1. 2. Verificarea centralităţii reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.
Obiectivul 1 este atins prin demararea a două proceduri de reperare a reprezentării sociale, specifice,
bazate pe asociaţia liberă, după cum urmează: tehnica portotipic – categorială şi tehnica trierii succesive.
Ne propunem să atingem obiectivul 2 printr-un experiment de teren pornind de la următoarele
ipotezele:
1. A Nucleul central al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din termenii:
„dragoste” şi „ înţelegere”.
2. B Dacă elementele centrale ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii nu vor recunoaşte
reprezentarea socială a familiei.
3. A Sistemul periferic al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din
termenii: „certuri” şi „finanţe”.
2. B Dacă elementele periferice ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii vor recunoaşte
reprezentarea socială a familiei.
Prezentul studiu este conceput în patru capitole, după cum urmează: primul capitol prezintă tratează
cadrul teoretic de la care a pornit demersul, prezentând teoria şi subteoriile folosite. Al doilea capitol descrie
metodologia utilizată, trecând în revistă obiectivele, ipotezele, procedurile, respectiv designul experimental şi
datele subiecţilor. Capitolul 3 descrie rezultatele cercetării şi interpretarea acestora în timp ce ultimul capitol
prezintă implicaţiile şi concluziile acesteia.

Introducere:

La interferenţa psihologiei cu sociologia, psihologia socială studiază omul în context social, în situaţie
concretă, în interacţiune. Cine intră în contact cu psihologia socială nu poate să nu fie uimit de diversitatea
domeniilor pe care acesta le tratează. Capitole diferite se referă la studiul opiniilor, la atitudini, la luări de
decizii, la procesele de socializare, la relaţiile între grupuri, la comportamentele agresive, la dinamica
influenţei sociale etc. Fiecare dintre aceste domenii au dat naştere unor elaborări teoretice particulare, o
sarcină importantă pentru psihologii sociali contemporani fiind aceea de a lucra la o îmbinare sau o articulare
a acestor abordări teoretice diferite (v. Doise, 1982).
Reprezentările sociale constituie un obiect de studiu, obiect dotat cu o realitate proprie neîmprumutată
de la alte ştiinţe, capabil deci să se constituie într-un punct solid pe care să se sprijine dezvoltarea psihologiei
sociale.
Studiul reprezentărilor sociale ar trebui să ajungă la organizarea de ansamblu a domeniilor studiate de
către psihologia socială; el ar trebui să aducă psihologiei sociale o noţiune care ar juca rolul pe care l-au avut
noţiunile de geneză şi de dezvoltare în psihologia copilului.
La aproape jumătate de veac după ce Serge Moscovici a fundamentat teoria reprezentărilor
sociale odată cu publicarea tezei sale de docotorat: „La psyhanalise, son image et son public” (1961), volum
în care a reactualizat conceptul de „reprezentare colectivă”, propus Emil Durkeim (1898), conferindu-i o nouă
forţă şi o nouă identitate, studiile arată că se înregistrează o tendinţă de difuzare rapidă a acestei teorii de-a
lungul unui deceniu. ( De Rosa şi D’M Ambrosio, 2003).
Lucrarea de faţă îşi propune să facă o incursiune în structura reprezentărilor sociale într-un
context clar, delimitat, aşa cum apar ele la adolescenţi.
Se pune firesc întrebarea „de ce să studiem reprezentările sociale”? Personal am găsit două
mari motive:
 Primul, reiese din importanţa pe care consider că acestea le joacă în viaţa noastră de zi cu zi,
determinând comportamentul nostru faţă de societatea în care trăim.
Reprezentările, ca mod particular de înţelegere a realităţii, permit interpretarea mediului, dobândirea
de cunoştinţe şi integrarea lor într-un cadru inteligibil, în concordanţă cu funcţionarea cognitivă a subiectului
şi cu sistemul sau de valori. Facilitează comunicarea, definesc cadrul de referinţă comun necesar transmiterii
şi difuzării cunoaşterii comune. Reprezentările sociale ghidează comportamentele şi practicile. Ele intervin în
definirea finalităţii situaţiei determinând a priori tipul de relaţii pertinente şi tipul de demers cognitiv în
rezolvarea unei sarcini cognitive. Acestea produc un sistem de anticipări şi expectanţe (ex – acelaşi
comportament poate fi interpretat diferit, cooperativ sau competitiv, în funcţie de reprezentarea subiectului).
Reprezentările sunt prescriptive – definesc ceea ce este permis, tolerabil sau acceptabil într-un context dat
indicând în acest fel comportamentul sau practicile obligatorii.
Al doilea motiv care m-a determinat să optez pentru studiul acestui fenomen este dat de relativa noutate
a conceptului la noi în ţară şi interesanta lui evoluţie în spaţiul european. Conceptul a fost la un moment dat
considerat a fi „unul dintre cele mai controversate concepte, care au fost formulate în psihologia socială din
ultimii ani” ( Biling în „Emiprical approches to social reprezentations”, carte coordonată de Brekwell şi
Canter, 1993) şi totuşi în ciuda acestor controverse continuă să fie studiate încă. După 46 de ani de la
propunerea acestei viziuni, reprezentările sociale (RS) au intrat ca disciplină de studiu în mai multe
universităţi europene la nivel de master şi doctorat, s-au înfiinţat echipe de studiu şi s-au propus proiecte pe
termen lung. S-a constituit o comunitate ştiinţifică ce împărtăşeşte un interes comun, există schimburi de idei
şi întâlniri, mai mult sau mai puţin formale, între oameni care s-au cunoscut prin aderenţa lor la această teorie.
Conceptul a depăşit graniţele Europei. Astăzi de exemplu, cercetătorii din America de Sud, constituie un
segment destul de numeros în ansamblul expozanţilor prezenţi la conferinţe şi congrese.
Aminteam anterior de relativa noutate a teoriei în România, astfel ea a apărut, aşa cum este de aşteptat,
după anii 1990, odată cu liberalizarea accesului la informaţia ştiinţifică occidentală. În timpul care a trecut de
atunci numeroase studii au fost demarate, tema şi-a găsit un loc cuvenit în manualele de psihologie socială şi
au văzut lumina tiparelor peste 60 de articole. Aceste date arată că popularitatea teoriei în rândul publicului
larg este în creştere. ( Neculau, 1997, 1994, Moscovici 2002).
Lucrarea de faţă porneşte de la un studiu experimental realizat de Pascal Molier (1992), care a
propus o metodă de verificare a centralităţii. Autorul a studiat grupul ideal, pornind de la un studiu prealabil.
Astfel, demersul nostru, asemeni demersului din care a fost inspirat, este unul fundamental, pentru că urmărim
să verificăm ipoteza generală propusă de o teorie structuralistă a reprezentărilor: teoria nucleului central, care
postulează ideea conform căreia: orice reprezentare socială este organizată în jurul unui nod central. Acest
nod central este elementul fundamental al reprezentării, căci el determină în acelaş timp atât semnificaţia, cât
şi organizarea reprezentării. În jurul nodului central se organizează elementele periferice. Ele se află în relaţie
directă cu acesta, adică: valoarea, ponderea şi funcţia lor sunt determinate de către nod.
Pornind de la această ipoteză, principiul studiului este următorul: dacă RS este o „grilă de
interpretare a realităţii” prin intermediul cărora indivizii judecă situaţiile şi dacă nici o informaţie nu va
contrazice această construcţie, subiectul va recunoaşte obiectul ca atare şi va acţiona sau comunica în raport
cu situaţia. În schimb, dacă în câmpul cognitiv, apar informaţii care contrazic grila sa subiectul nu va
recunoaşte obiectul sau va adopta o altă grilă în conformitate cu noile condiţii.
De ce să studiem reprezentarea „familiei” la adolescenţi? Cel mai important motiv pe care l-am găsit
pentru această întrebare îndreptăţită, a fost următorul: pentru că este recunoscut în unanimitate că familia este
„nucleul de bază al unei societăţi”, că în orice societate modernă este structura de bază a acesteia, că ea are un
rol covârşitor faţă de indivizi care provin din ea. Ca multe din instanţele societăţilor contemporane, ea este
supusă unor presiuni sociale şi este în permanentă modificare, în ţara noastră, poate mai mult ca în alte ţări,
această instanţă pare să se traverseze un drum destul de dramatic marcat de multe schimbări. Aceste
schimbări se reflectă în toate planurile, de la social la juridic, de la religios la cel financiar, afectând structurile
profunde cum ar fi mentalităţile. În acest contex complex de profunde transformări, la care asistăm cu toţii, în
această societate românească care pare să fie acum într-o profundă criză identitară, consider că reprezintă o
importanţă maximă să ştim ce cred „ familiştii” de mâine despre familie. Care este maniera lor de a se raporta
la aceasta, care este reprezentarea ei, pentru că în funcţie de această reprezentare, ne putem aştepta să
acţioneze şi să se comporte.
Pentru că unul din motivele pe care le-am invocat în debutul acestei lucrări a fost noutatea, trebuie să
menţionez că reprezentarea socială a familiei nu a făcut, încă, obiectul nici unui studiu din domeniu în ţară.

Teoria reprezentărilor sociale: geneză, implicaţii şi dezvoltări actuale

1.1.1 O privire de ansamblu:
Omul simte nevoia de a cunoaşte mediul, de al înţelege, stăpânii şi de a-şi depăşi ignoranţa, de a
descoperii ceea ce este „străin şi bizar”. Dar cât timp este dispus să aloce cunoaşterii? Demersul lui are la bază
experienţa sau încearcă să fie original?
Un răspuns la aceste întrebări poate să ni-l ofere cercetările efectuate asupra reprezentărilor sociale,
care au deschis calea către un nou mod de înţelegere a realităţii. Dependente de obiectul social, de grupurile
sau indivizii care le construiesc, ele constituie un mod specific şi particular de înţelegere a realităţii, de
cunoaştere şi comunicare, ce are obiectiv primordial reproducerea realului într-o maniera concretă.
Iniţial primit cu reticienţă şi chiar contestat, conceptul a cunoscut ulterior, o dezvoltare semnificativă în
toate ştiinţele umane. Fiecare din aceste ştiinţe aduc un punct de vedere diferit, oferind noi explicaţii
privitoare la concept, formându-se astfel o viziune integratoare şi un model unitar al fenomenelor
reprezentaţionale, dar meritul de a fi iniţiat direcţia acesta de cercetare aparţine, fără îndoială, psihologiei
sociale.
Interesul acesteia pentru studiul reprezentărilor este relativ recent. Debutul, consemnează majoritatea
autorilor, a fost fixat în 1961, odată cu publicarea celebrei teze de doctorat a lui Serge Moscovici „La
psychanalyse, son image et son public”. El, aşa cum am arătat şi mai sus, a reactualizat conceptul de
„reprezentare colectivă” propus de Durkheim. Părintele sociologiei, a susţinut că reprezentarea este colectivă
şi că „primele reprezentări pe care omul şi le-a construit despre lumea în care trăieşte sunt de origine
religioasă”. Emilie Durkheim a prezentat grupul social ca fiind guvernat de o instanţă reglatoare denumită de
el „conştiinţă colectivă”, care are rol de control şi are viaţă proprie, reunind credinţe, idealuri, sentimente,
amintiri şi reprezentări împărtăşite de membrii unei colectivităţi. Această conştiinţă suscită reprezentări
colective diversificate care legitimează practicile şi comportamentele individuale, formează fundamentul
colectivităţii şi îi asigură perenitatea. Din aceste motive reprezentările colective reprezintă baza fundamentală
a judecăţilor umane.
El făcea diferenţiere între reprezentările colective şi cele individuale, aflate la baza conştiinţei
individuale, acestea din urmă fiind considerate mai nesemnificative deoarece nu reflectă corespunzător
reprezentările colective şi au durată de viaţă limitată.
Pentru urmaşul sau, Moscovici, reprezentarea devine socială. Acest autor a subliniat aspectul dinamic
al acestui fenomen ce se petrece la graniţa individualului cu socialul, la confluenţa universului interior, cu cel
exterior: „orice teorie ştiinţifică sau politică care este difuzată într-o cultură dominantă, se transformă şi se
schimbă sub viziunea pe care oamenii şi-o fac despre ea şi despre lumea în care trăiesc”( Moscovici, 1961).
Astfel noţiunile noi sunt integrate în schemele de gândire preexistente şi influenţează atitudinile şi
comportamentele oamenilor.
El a atras atenţia, totodată, asupra posibilităţii recitirii miturilor, a gândirii magico-religioase, a
structurilor imaginarului din perspectivă psihosociologică. Un alt curent din care îşi extrage substanţa teoria
lui Moscovici asupra reprezentărilor sociale este interacţionismul simbolic, reprezentat de G. H. Mead, care
atrage atenţia asupra aspectelor implicite ale comportamentului şi pune accentul pe procesele simbolice şi pe
rolul limbajului în definirea realităţii sociale. Individul este plasat în situaţii sociale construite de activitate, de
lumea obiectelor şi de modele interacţionale (Herzlich, 1972). Producţiile simbolice reglează comportamentul
social, inventează norme, creează ideologii, coduri de lectură şi strategii comportamentale.
În domeniul atât de vast şi de problematic al ideologiei, reprezentările sociale se raportează la ceea ce
are ideologia mai concret şi mai uşor sesizabil, atât din punct de vedere cognitiv, cît şi din punctul de vedere
al influenţei sale asupra comportamentului. O ideologie trăieşte prin forţa sistemului conceptual, quasi-logic,
care o susţine; reprezentarea
socială nu are această structură sistematică, este oarecum constituită din blocuri conceptuale diverse,
legate între ele în diferite moduri.
 1.1.2 Reprezentări colective şi reprezentări sociale:
Teoria lui Serge Moscovici îşi propune să prezinte o viziune unificatoare, capabilă să cuprindă mai
multe concepte antagonice, cum sunt: opiniile, atitudinile, stereotipurile sau simţul comun. Această lărgire
epistemologică ţine cont, după opinia sa, de catedrele ideologice şi culturale care modelează acţiunile
individuale şi colective. În opinia lui Moscovici, noţiunea de reprezentare colectivă a lui Durkheim, a intrat
într-un con de umbră: „după ce a fost elementul cel mai marcant al ştiinţei sociale în Franţa, noţiunea de
reprezentare colectivă a intrat într-o eclipsă care durează de o jumătate de secol. Această cvasidispariţie este o
enigmă pentru oricine îi studiază istoria” ( Moscovici, 1989, p.79).
Se impune în acest stadiu al demersului nostru, identificarea principalelor diferenţe dintre cele două
viziuni susţinute de autorii menţionaţi, pe care le vom rezuma în cele ce urmează, urmărind punctul de vedere
al lui Moscovici:
 Reprezentarea colectivă este un ansamblu neomogen, un amestec de mituri, credinţe şi tradiţii,
în timp ce RS au un caracter omogen specific şi unitar, o elaborare sociocognitivă cu identitate proprie.
 În timp ce primele îşi au originea în negura istoriei iar astăzi sunt resimţite în cultura modernă
stabilizând ideile vehiculate social, RS este rodul elaborării lumii contemporane, reflectând frământările şi
transformările sociale actuale.
 Reprezentarea colectivă este o construcţie teoretică, iar RS este un fenomen observabil,
măsurabil.
 Reprezentarea colectivă nu are structură, nu poate fi disecată, RS dispune de strucutră internă,
guvernate de reguli proprii de funcţionare.
 Are caracter de universalitate, RS se manifestă ca ancorară specifică în grupuri sociale.
 Este situată dincolo de individ, se impune ca fapt social, pentru RS idividul joacă un rol
primordial, participând activ la creerea lor.
 Are caracter instituţional este detaşată de experienţa individului sau grupului, RS integrează
experienţa indivizilor şi al grupurilor.
 Este o entitate statică, RS se caracterizează prin transformare şi mişcare.

1.1.3 Teoria Reprezentărilor sociale:

Teoria îşi propune să urmărească câteva obiective: să identifice relaţiile ce se stabilesc între cunoaşterea
înregistrată la nivelul de „simţ comun” şi cunoaşterea ştiinţifică; să înţeleagă procesele care generează
gândirea socială, să dezvăluie funcţiile reprezentărilor sociale, în asociere cu explicarea noutăţii
experienţelor umane, pe măsură ce acestea sunt implicate în dirijarea comportamentului şi comunicării
sociale, stând astfel la baza dinamici sociale.
Această paradigmă a identificat două dimensiuni majore în procesele ce stau la baza elaborării RS:
primul se referă la „obiectificare” care operează intervenţii, pe de-o parte, asupra elementelor din cadrul social
(credinţe, valori, norme, coduri, etc.) care constituie meta-sistemul ce creează procesele cognitive, iar pe de
altă parte, intervine în comunicarea, selecţia şi organizarea elementelor reprezentării.
Pentru Moscovici, acest proces se referă la materializarea unei abstracţii, transformarea unui concept
într-o imagine familiară, reproducerea unei noţiuni pe plan iconic. Cu alte cuvinte, sub impactul unei presiuni
informaţionale, se produce un fenomen de simplificare şi prelucrare sub control al unui obiect printr-un proces
de „concretizare a noţiunilor”. După o selecţie a elementelor esenţiale într-un set informaţional se formează
un nucleu figurativ (un ansamblu de idei transformat întru-un grupaj de imagini familiare) care apropie
obiectul cunoaşterii de subiectul cunoscător (Moscovici, 1984). Acest lucru se întâmplă deoarece nefamiliarul
este înspăimântător ca urmare a unei discontinuităţi în gândirea individului şi a lipsei de înţeles (Purkhardt,
1993). Acest nucleu figurativ îşi mai păstrează o relativă legătură cu prezumţiile din care a izvorât, dar treptat
dobândeşte o anumită independenţă vizavi de aceste ipoteze iniţiale. El capătă o realitate proprie, chiar una
convenţională. Ulterior se produce naturalizarea, trecerea la schematizare, elaborarea abstractă a fenomenului
şi încorporarea lui în realitate.
Concluzionând ceea ce am spus mai sus, putem rezuma: obiectificarea se referă la transformarea unui
concept într-o imagine şi are la bază trei faze esenţiale: selecţia informaţilor reprezentative (reţinerea unor
elemente cognitive esenţiale conceptului),formarea nucleului reprezentativ (elaborarea unei condensări
informaţionale în urma căreia rezultă o schemă figurativă), naturalizarea (concretizarea elementelor
figurative în elemente ale realităţii).
Al doilea proces ce stă la baza elaborării RS, este „ancorarea”. Ea este responsabilă cu integrarea noilor
sisteme informaţionale în schemele de cunoştinţe şi semnificaţii deja existente. Pornind încă de la
semnificaţia termenului, care a fost promovat mai întâi de gestaltişti, putem deduce rolul lui şi anume acela de
„aşezare a unui obiect nou într-un cadru cunoscut pentru a-l putea interpreta” ( Doise şi Palmonari, p. 22).
Moscovici înţelegea prin ancorare transformarea în reţeaua categoriilor proprii, a ceea ce este „străin şi
perturbator” prin „compararea acestui nou element cu paradigma unei categorii considerată potrivită”
(Moscovici, 1984). Procesul de apropiere, de familiarizare, cu informaţii noi, străine cunoaşterii noastre,
constă în reducerea acestor cunoştinţe la imagini obişnuite care sunt mai apoi ancorate în gândirea
individuală, devenind parte integrantă a ansamblului categorial al acestuia. A ancora înseamnă a „clasifica şi a
numi ceva”, a eticheta un obiect, un fenomen pentru a putea opera cu el.
Ancorarea are la bază procese de asimilare sau accentuare a contrastelor şi de categorizare (Doise,
1990). Ea reprezintă o extensie a procesului de obiectificare, deoarece se desfăşoară pornind de la schema
figurativă ( Doise şi Palmonari, 1986).
Ancorarea este, deci o etichetare, o numire sau o clasificare şi se formează din fazele:integrării sociale
(introducerea informaţiei noi într-un sistem deja existent, familiar subiectului) şi elaborarea sistemului de
interpretare (creerea reţelei de semnificaţii sociale)
Aceste procese sunt incluse şi în activităţi mentale ca instrumente de lucru în vederea interpretării
situaţilor sociale ale lumii, interpretarea se bazează pe interacţiunea interindividuală.
Paradigma furnizează o gamă largă de instrumente conceptuale ce pot fi folosite în analiza RS, ca
produse finite, de exemplu: Conţinutul RS (ideile, imaginile, sau simbolurile) sau formele RS (individuale sau
colective, iconice sau material, etc) sau maniera în care sunt transmise (conversaţie, media, sau
instituţionalizată).
În concluzie cele două procese descrise mai sus stau la baza formării RS. Prin studiul primeia aflăm
cum se formează o concepţie nouă privind un obiect sau o situaţie, în timp ce prin studiul celui de al doilea,
aflăm cum se etichetează şi acomodează o nouă teorie la cunoştinţele deja existente.
Serge Moscovici a analizat reprezentările psihanalizei în mediile sociale ale vremii şi în publicaţiile de
masă. Scopul acestor studii a fost identificarea formelor de comunicare şi structura RS, ce iau naştere în
raportul de comunicare dintre cei care controlează universul simbolic şi consumatorii acestor informaţii.
Astfel s-au identificat trei modalităţi principale de comunicare: difuzarea, propagarea şi propaganda.
După autorul francez, difuzarea, presupune răspândirea unor informaţii, precum şi menţinerea atenţiei
maselor asupra unui subiect anume. Se realizează de obicei spontan şi sunt exprimate o mulţime de puncte de
vedere rezultând o îmbinare publică de informaţii, imagini, pe marginea unei teme date. În această faza
emiţătorul nu are intenţii precise şi nici orientări clare. Mesajul este vag şi nu se adresează unui grup. Aceste
conţinuturi sunt propuse dezbaterilor şi nu se urmăreşte provocarea unor comportamente specifice. Astfel
informaţia este dispersată şi se creează un mediu propice dezvoltării RS.
În general se consideră că vectorul de opinie este masa-media, dar difuzarea se bazează şi pe persoane
aflate în raporturi apropiate spaţial. Din acest punct de vedere difuzarea are câteva caracteristici: schimburile
sunt verbale, informale şi spontane, contextele sunt de sociabilitate şi se petrec într-un timp real, cu
posibilitatea înregistrării imediate a efectelor. Zvonurile, aproximările şi exagerările sunt prezente în astfel de
comunicări abundente în informaţii neverificabile. Acest concept corespunde în lucrările lui Moscovici cu
noţiunea de „opinie”.
Propagarea. Această formă de răspândire a ideilor sugerează publicului o viziune mai coerentă şi mai
structurată asupra unui subiect. Scopul ei nu este numai acela de a informa populaţia, ci şi de a forma şi
consolida atitudini.
Propagarea vehiculează un conţinut mai structurat al reprezentărilor sociale, centrat pe anumite,
semnificaţii ale obiectului şi pe un public ţintă. Are o acţiune strictă dar limitată. Emiţătorul face un efort de
integrare a informaţiei prezente într-un cadru de referinţe deja existent. În acest moment RS, are deja trase
liniile generale, se câştigă în coerenţă şi marja de negociere şi ajustare tinde să se reducă. Noţiunea
corespondentă în lucrările lui Moscovici este cea de „atitudine”.
 Cea de a treia formă de răspândire socială a ideilor, propaganda, se caracterizează prin rigiditate şi
negarea oricărei concepţii alternative. Ea este axată pe obiective clare şi orientată spre acţiune. RS formate în
urma propagandei creează clivaje între grupuri şi rupturi sociale. După Moscovici ( 1961/1976), propaganda
„este o modalitate a unui grup, în situaţie conflictuală […] în vederea acţiunii” centrată pe stereotipii, critici,
rigidităţi. Procesele de transformare din interiorul RS sunt blocate, informaţia redusă, schimbările limitate sau
chiar sistate, mesajul unidirecţional. Corespondentul pentru lucrările lui Moscovici ar fi „ stereotipuri”.
Toate aceste forme de comunicare interrelaţionează, se pătrund creând o masă informaţională (RS)
care este în continuu transformată şi integrată social.
Se poate concluziona că formarea, dezvoltarea şi transformarea RS, este un proces complex, dinamic,
dificil de integrat unei structuri tipice. Elaborarea sa depinde pe de o parte de condiţiile materiale şi sociale de
care dispun grupurile şi pe de altă parte de construcţiile sociocognitive supraordonate: (credinţe, mituri
ideologi). Aceste construcţii sunt necesare individului pentru al ajuta să se adapteze la mediul în care trăieşte.
Reprezentarea face trecerea de la o realitate necunoscută la una accesibilă, de la nefamiliar la familiar.
Această trecere presupune câteva etape:
 Apariţia obiectului necunoscut,
 Impactul acestuia asupra unui grup social,
 Declanşarea unui proces de comunicare colectivă în care cel mai important proces este cel al
„împrăştierii” informaţiei fără un control al vreunei instanţe reglatoare.

1.2. Definiţii, caracteristici şi structură ale RS:

1.2.1 Definiţii şi obiectul reprezentării sociale:
Aşa cum este de aşteptat, nu se poate vorbi de o singură definiţie a reprezentării sociale. În timp ce
Moscovici a refuzat să definească RS, cercetătorii ce au continuat liniile studiului său, au oferit mai multe
definiţii care au evidenţiat fie elementele cognitive ale acestora, fie asocierea lor cu opiniile, atitudinile şi
valorile, precum şi statutul individului (purtător sau creator de RS ), ceea ce atestă existenţa unei contradicţii
în ceea ce priveşte natura componentelor şi rolul persoanei în elaborarea RS.
Totodată au existat şi tentative de unificare a acestor concepţii de definire a reprezentărilor în termeni
de construcţii socio-cognitive, guvernate de reguli proprii. Astfel Dense Jodelet consideră reprezentarea drept
o formă de cunoaştere elaborată şi împărtăşită social, având un scop practic şi concurând la construirea unei
realităţi comune unui ansamblu social. Reprezentările includ atât sistemul care coordonează comportamentul
şi comunicarea socială, cât şi fenomene cognitive care angajează apartenenţa socială a indivizilor prin
interiorizarea practicilor şi experienţelor, a modelelor de comportament şi gândire. (Jodelet, 1989).
Componenta sociocognitivă a RS presupune existenţa unui subiect activ cu o textură psihologică, iar
activarea componentei cognitive este direct determinată de condiţiile sociale în care se transmite şi se
elaborează aceasta. Deci RS permit interpretarea, explicarea, înţelegerea şi categorizarea indivizilor,
informaţiilor şi situaţilor. Ele sunt o manieră de a înţelege şi a stăpâni realul, materialul şi idealul, scopul lor
fiind acela de a da sens lucrurilor.
Jean Claude Abric a adoptat şi el o poziţie unificatoare definind şi el RS ca fiind: produsul şi procesul
unei activităţi mentale prin care un individ sau un grup alcătuieşte realitatea cu care este confruntat şi îi
atribuie o semnificaţie specifică. A reprezenta corespunde unui act de gândire prin care un subiect se
raportează la un obiect.
Reprezentarea socială este văzută de către Moscovici (1961) ca un mod particular de cunoaştere, o
formă intermediară între concept şi imagine (între reproducerea realului şi abstract). Reprezentările sociale nu
constituie doar o reproducere a realităţii concrete la nivel mental, ci mai degrabă o reconstrucţie a acestei
realităţi.
Jodelet (1989) considera că „RS este o formă de cunoaştere elaborată şi împărtăşită social, având un
scop practic şi concurând la construirea unei realităţi comune unui ansamblu social”. Altfel supus putem
considera RS ca fiind un sistem de interpretare a realităţii ce guvernează relaţiile dintre indivizi şi mediul lor
fizic şi social, determinându-le comportamentele şi practicile; construcţii socio-cognitive, constituind şi un
ghid pentru acţiune, în măsura în care implică un set de anticipări şi aşteptări.
Flament (1995) susţine că „RS este un ansamblu organizat de cogniţii relative la un obiect, împărtăşite
de membrii unei populaţii omogene în raport cu acest obiect”
 W. Doise crede că RS sunt principii generatoare de luări de poziţie legate de inserţii specifice într-un
ansamblu de raporturi sociale şi organizând procesele simbolice ce intervin în aceste raporturi.
G-N. Fischer susţine că RS sunt procese de elaborare perceptivă şi mentală a realităţii, care transformă
obiectele sociale (lucruri, persoane, situaţii, evenimente) în categorii simbolice (valori, convingeri, ideologii),
conferindu-le un statut cognitiv şi mediind astfel înţelegerea vieţii cotidiene, printr-o reîncadrare a
comportamentului individual în ansamblul interacţiunilor sociale.
Din definiţiile enumerate mai sus putem observa câteva elemente comune apărute la majoritatea
autorilor, cum ar fi faptul că RS se referă la: un mod particular de cunoaştere a realităţii sociale, acestea sunt
generate individual şi îşi găsesc consesul în cadrul unui grup, implică elementele cognitive individuale şi
determină anumite raporturi sociale.
Produsul final al unei RS precum şi procesul de elaborare, se pare că este rezultatul sintezei concepţiilor
achiziţionate de individ, dar şi al posibilităţilor, disponibilităţilor sale personale. Opţiunile subiectului social
sunt influenţate de ideologiile din mediul de existenţă, de capitalul cultural achiziţionat pe parcursul vieţii şi
de stilul de gândire al colectivităţii. De altfel Mosocvici şi Vigneaux afirma că RS se înscriu în cadrul unei
gândirii preexistente. Sunt tributare sistemului de credinţe ancorate în valori, tradiţii şi imagini ale lumii.
În acelaşi timp pordus şi proces de înţelegere a realităţii, RS suportă şi o parte de reconstrucţie, de
interpretare a obiectului şi de expresivitate a subiectului. Deci ea nu exprimă situaţia societăţii aşa cum este
ea, ci mai degrabă aşa cum este percepută de către subiect, deoarece actul de gândire poartă „marca
subiectului şi a activităţii sale” ( Abric, 1988).
Interacţionând cu contextul, realizând diferite produse, dezvoltându-şi competenţa, actorul social
schimbă, transformă, construieşte. Subiectul ia decizii şi poziţii, stabileşte relaţii, ataşează acţiunii sale o
semnificaţie cognitivă ce poate avea rol diferenţiator în construirea reprezentării. Amerio şi De Piccoli (1991)
au demonstrat că acţiunea activează cogniţiile (şi reprezentările), construcţiile identitare ce fac ca actorul să se
diferenţieze de context şi de alţi actori. Ansamblul de concretizări, comparaţii şi diferenţieri induse prin
acţiune contribuie fie la elaborarea unor reprezentări comune din partea unor indivizi grupaţi de acţiunea
colectivă, fie la îmbogăţirea sau diluarea acestor reprezentări. Cei doi au găsit că procesul reprezentaţional nu
poate fi detaşat de activitatea în care actorii sociali sunt angajaţi. Reprezentările înglobează şi structurează
elementele cognitive ce rezultă din relaţiile concrete cu contextul social. Relaţiile dintre indivizi nu sunt
neutre, ci determinate de luarea de poziţie ce angajează competenţa lor acţională. Iar competenţa se dezvoltă,
după cum se ştie, prin activitate.
„Este eronat să spunem că reprezentările sociale sunt reprezentări cognitive”, afirmă Moscovici (1986).
Formularea aceasta ar putea să deruteze. Nu înseamnă că reprezentările nu sunt şi cognitive. Dar nu sunt doar
producţii sau mecanisme cognitive. Funcţionarea lor, alimentându-se din exterior şi din interior, în acelaşi
timp, integrând socialul, le-a atras calificarea de construcţii socio-cognitive (Abric). Ele presupun un subiect
activ, care organizează totul plecând de la o textură psihologică, dar şi o componentă socială, mediul exterior
care elaborează condiţii de context. Ele integrează, deci, raţionalul şi iraţionalul, tolerează aparenţe
contradicţii, articulează logicul şi ilogicul.
În realitate, ele ne apar ca ansambluri bine organizate şi coerente, dirijând discret prestaţia socială a
subiectului. Reprezentările sociale impregnează majoritatea raporturilor interpersonale, ele „circulă”, se
„încrucişează”, preiau norme, modele, ticuri din mediu, se alimentează din specificitatea pe care le-o imprimă
societatea şi cultura noastră. Preluarea nu este însă mecanică, imaginea oferită de context este filtrată,
prelucrată, încorporată. Specificul reprezentării sociale (faţă de opinie, atitudine, imagine) este acela că nu
operează o ruptură între universul exterior şi universul interior al individului sau grupului (cf. Moscovici,
1978). Obiectul este înscris într-un context activ, în mişcare, şi este conceput de către o persoană sau o
colectivitate care comunică permanent cu contextul, ajustând şi comportamentul. Deci subiectul şi obiectul nu
sunt distincte. Altfel zis, stimulul şi răspunsul sunt indisociabili, formând un ansamblu. Un răspuns nu e
neapărat o reacţie la un stimul (situaţie). Individul reconstruieşte obiectul, îl reevaluează. Am putea spune
chiar că obiectul nu are valoare intrinsecă, ci că există doar prin semnificaţia ce i-o dă individul (grupul) care-l
pune în valoare. Reprezentarea e socială pentru că individul însufleţeşte „realitatea obiectivă”, şi-o apropie, o
reconstituie, o integrează organizării sale cognitive, sistemului său de valori, istoriei sale, contextului său
social şi ideologic. Nimic mai fals decât ideea că realitatea este „obiectivă”, neutră. Ea capătă semnificaţie
numai atinsă de individ. Definiţia lui Abric (1994) asupra reprezentării sociale subliniază această mixtură: „o
viziune funcţionalistă a lumii ce permite individului sau grupului să dea un sens conduitelor, să înţeleagă
realitatea prin propriul sistem de referinţe, deci să se adapteze, să-şi definească locul”. Reprezentarea nu este
o simplă „reflectare” a realităţii, ci o organizare în funcţie de circumstanţe (context social şi ideologic,
caracteristicile situaţiei, finalitate imediată). De aceea, dacă membrii unui grup omogen împărtăşesc o
„teorie”, aceasta capătă caracteristici de „prototip”, de „tip de organizare” (cf. Flament, 1994) şi devine „ghid
de acţiune”, orientând relaţiile sociale, acţiunile actorilor sociali. „Ea este un sistem de pre-decodaj a realităţii
pentru că determină un ansamblu de anticipaţii şi de aşteptări”.
Semnificaţia reprezentărilor sociale este alimentată de context, în primul rând prin natura condiţiilor
care produc discursul şi care înlesnesc formularea de idei, descoperirea unor teorii. Discursul este întotdeauna
situat în timp şi spaţiu, presupune raporturi concrete, interacţiuni (Mugny, Carugati). În al doilea rând, este
alimentată de câmpul ideologic, de locul ocupat de individ sau grup în sistemul social. Cu alte cuvinte, mediul
cultural-ideologic, stilul de gândire al colectivităţii îl „ancorează” pe individ, îl „modelează” şi apoi îl trimite
în lume. Într-un anume sens, individul, prin biografia sa, este „prizonierul” mediului său cultural.
Se poate afirma că analiza structurii reprezentărilor evidenţiază existenţa unui proces de transformare
a realităţii sociale, într-un obiect mental ce presupune o selecţie în funcţie de statutul social al individului şi al
unui proces relaţional, deoarece elaborarea mentală depinde de situaţia persoanei sau al grupului în raport cu
o altă persoană sau categorie socială.
Caracterul simbolic al RS este legat de caracterul cognitiv. Conţinutul lor este marcat de caracterul
semnificativ, de importanţa ce se acordă imaginii. Reprezentarea nu se referă la o percepţie imediată, la un
segment de realitate, ci la o structură imaginară, constituită în timp, ce simbolizează modul de exprimare a
realităţii, propriu unui individ, sau grup.

1.2.2 Caracteristici şi funcţii ale RS:

Pentru a evidenţia caracteristicile fundamentale ale RS apreciem drept edificatoare afirmaţiile lui
Denise Jodelet. În opinia sa orice reprezentare este reprezentarea a ceva sau a cuiva, nu există reprezentare
fără obiect, indiferent de natura abstractă (de exemplu nebunia) sau nu a acesteia (de exemplu obiectul se
poate referi la o categorie de persoane). Obiectul este în raport cu subiectul, iar reprezentarea este procesul
prin care se sabileşte relaţia dintre ei.
O altă caracteristică se referă la caracterul simbolic şi semnificativ al RS. Ea tinde să devină o imagine
a unui obiect, pe de altă parte însă i se conferă semnificaţia pe care individul i-a atribuit-o, apreciat de M. L.
Rouquette şi P. Rateau drept cea mai mare calitate a RS.
RS are două faţete care fac să corespundă oricărei imaginii un sens şi fiecărui sens o imagine. Deci ea
poate fi, în acelaş timp, semnul unui obiect, dar şi o imagine, uneori ruptă de context, având caracter figurativ
sau mistic. Putem afirma că RS constituie o formă particulară a gândirii simbolice, fiind în acelaş timp
imagini concrete vizualizate concret şi trimiteri la un sistem de raporturi care dau o semnificaţie mai amplă
acestor imagini.
RS are un caracter imaginativ, termenul de imagine nu semnifică exclusiv simpla reproducere a
realităţii, ci trimite imaginarul social şi individual. Prin caracterul sau imaginativ, reprezentarea concură la
înţelegerea noţiunilor abstracte. Reprezentarea este în permanent raport simbolic cu obiectul său, ea ţine loc
de interpretare şi conferă semnificaţii.
Totodată reprezentarea are un caracter constructiv, constuieşte realitatea socială. Ea ne ghidează în
procesul de definire a aspectelor vieţii cotidiene, în manierea de a le interpreta, de a lua hotărâri asupra lor şi
dacă e cazul de a lua atitudine în privinţa lor şi de a le apăra. ( D. Jodeled, 1989).
De asemenea, RS are un caracter autonom şi creativ, ea influenţează atitudinile şi comportamentele.
Vorbim în cazul ei, de o reconstruire şi nu o reproducere a realităţii, o reconstituire care se face din poziţia
unui „martor” convins că este imparţial, dar care omite unele detalii şi adaugă altele conform aşteptărilor şi
intereselor proprii. Deci părţi ale realităţii sociale nu sunt percepute aşa cum sunt, ci mai degrabă aşa cum
gândesc indivizii că sunt.
În ceea ce priveşte influenţa reprezentării asupra evenimentelor viitoare W. Doise afirma că, aceasta
precede acţiunea, o determină, este „o acţiune asupra realităţii sociale”.
Natura situaţiei elaborată de un grup intervine direct pentru a determina reprezentarea altui grup, ea îi
permite grupului să aibă o identitate faţă de grupul advers şi să adopte un comportament competitiv care se
justifică prin caracteristicile atribuite adversarului. Existenţa acestor reprezentări prealabile lasă să se
înţeleagă că în multe situaţii desfăşurarea evenimentelor este prestabilită independent de atitudinile reale ale
grupului.
Pentru a înţelege mai bine specificul reprezentărilor este necesar să fie prezentate alte două
caracteristici aflate în strânsă legătură. Una dintre ele este cea istorică. Reprezentările sociale sunt produsul
istoriei şi participă la aceasta, dar nu ne referim la o istorie în sensul de „devenire”. Conţinutul lor nu este
independent de evenimentele semnificative pe care le traversează societatea în care trăim, de modurile de
producţie şi de organizare politică. Noi nu inventăm fiecare valorile noastre, modalitatea de ai vedea pe alţii şi
lumea, ele există deja într-o oarecare măsură şi sunt transmise. O reprezentare odată constituită, se transformă,
se combină cu alte reprezentări sau dispare. Se poate afirma că reprezentările sunt un produs al devenirii şi un
produs în devenire, iar schimbarea nu reprezintă un accident ci mai degrabă aparţine esenţei sale.
Cea dea două caracteristică a reprezentărilor, care se află în strânsă legătură ce cea istorică, se referă la
socialitatea acestora. Reprezentările sunt sociale pentru că se referă la un obiect social, la un ansamblu
reflectat de practici între oameni. Ele sunt produse în cadrul interacţiunii sociale împărtăşite de către actorii
sociali ce aparţin aceluiaş grup, oferă posbilitatea de a gândi, precum şi de a acţiona în diferite contexte, iar
seria de momente care o constituie depinde de situaţiile întâlnite de indivizi ce au şi ei referinţe sociale. Sunt
social elaborate şi împărtăşite, deoarece sunt construite plecând de la experienţe, cunoştinţe şi modele de
gândire pe care noi le dobândim şi le transmitem prin tradiţie, educaţie şi relaţii sociale (D. Jodelet, 1989).
Defapt RS sunt individual-colective, fiecare îşi însuşesc fără să vrea „viziunea de ansamblu propusă de
mai mulţi”. Paradoxul sesizat de Moscovici „simultan individual şi colectiv” – priveşte atât conţinutul
reprezentării cât şi procesul de formare a acesteia.
Din aceste caracteristici ale RS, putem extrage următoarele funcţii şi roluri pe care acestea le
îndeplinesc: în primul rând, ele „convenţionalizează” obiectele, persoanele şi evenimentele cu care ne aflăm
în contact. Le conferă o formă precisă, le localizează într-o categorie dată şi le impune, gradual, drept model
un anumit tip, distinct şi împărtăşit de un grup de persoane. Toate elementele noi aderă la modul de fuzionare
cu acesta. Orice nouă experienţă se articulează vechilor convenţii, se conectează semnificaţiilor
predeterminate. „Nici o minte, scrie Moscovici, nu e liberă de efectele unei condiţionări preliminare, impuse
de reprezentări, limbaj şi cultură”. Orice noi RS se conexează unor contexte, unor construcţii pe care individul
le primeşte prin educaţie.
În al doilea rând, reprezentările sunt prescriptive, adică ni se impun cu o forţă irezistibilă. Intră aici,
deopotrivă, „structura prezentă”, dar şi tradiţia care „decretează ce ar trebui să gândim”. Reprezentările sunt
transmise, inoculate, sunt produsul unei întregi serii de elaborări, prelucrări şi schimburi la care au participat
generaţii succesive. Memoria colectivă stochează şi activează, clasifică imagini şi stereotipuri, infiltrându-le
fiecărui nou venit. După
cum, reiau recent problema Moscovici şi Vignaux, RS se înscriu în „cadrele unei gândiri preexistente”,
sunt tributare sistemelor de credinţe ancorate în valori, tradiţii, imagini ale lumii şi existenţei. Ele sunt
obiectul unei acţiuni permanente a socialului, prin discurs şi în discurs, ele încorporează toate fenomenele noi
într-un model explicativ familiar.
Ca proces de schimb şi de formare a ideilor, ele răspund unei duble exigenţe a indivizilor şi a
colectivităţilor: pe de o parte, construiesc sisteme de gândire şi de cunoaştere, pe de altă parte, adoptă viziuni
consensuale de acţiune, ce le permit să menţină liantul social, continuitatea discursului. Reprezentările joacă,
deci, întotdeauna un triplu rol: de luminare (dau sens realităţii), de integrare (încorporează noţiuni şi fapte noi
în cadre familiare) şi de împărtăşire (asigurând sensuri comune în care se recunoaşte o colectivitate). Ele sunt
deci vectori centrali ai opiniilor, judecăţilor şi credinţelor, vizând asigurarea pertinenţei şi regularităţii
conduitelor colective.

1.3 Organizarea reprezentărilor sociale – o abordare structuralistă: teoria nucleului central:

Reprezentarea socială ca ansamblu de informaţii, credinţe, opinii referitoare la un obiect sau fenomen
dat, este organizată şi structurată. Analiza unei reprezentări presupune atât analiza conţinutului cât şi a
structurii sale. Elementele unei reprezentări sunt ierarhizate, au anumite ponderi şi întreţin între ele anumite
relaţii care le determină semnificaţia şi locul în sistemul reprezentaţional.
 Jean Claude Abric a propus şi susţinut în psihologia socială o teorie structurală privitoare la organizarea
internă a reprezentării sociale (Abric, 1984, 1994, 2002). Iniţial s-a vorbit despre un nucleu central, apoi
despre o zona centrală, iar în ultimii ani se foloseşte sintagma sistem central (Roussiau şi Bonardi, 2001;
Flament, 2002). Ideea de sistem a fost îmbrăţişată de majoritatea cercetătorilor, deoarece ilustrează cel mai
bine faptul că ansamblul elementelor situate în centrul unei reprezentări este el însuşi structurat (ierarhizat),
străbătut de multiple relaţii între elemente şi în acelaşi timp structurat pentru restul componentelor. (Curelaru,
2006)
Abric a preluat sintagma „nucleu figurativ” utilizată de Moscovici (1976) pentru a desemna structura
rezultată ca urmare a desprinderii informaţiilor din contextul social prin procese de selecţie şi schematizare
(obiectificare). Prin urmare, RS dispune de un nucleul central, stabil, coerent şi imagistic, reflectând valorile
şi normele la care adera individul În jurul nucleului se evidenţiază empiric un sistem de elemente periferice
aflate în relaţii de subordonare faţă de acesta (preluarea principiilor de organizare, a semnificaţiilor etc.).
Sistemul periferic se constituie, în principal, ca un tampon între mediu şi nucleu, atenuând presiunile
externe (impactul contextului), dar şi permiţând individualizarea reprezentării sociale (Curelaru, 2006).

1.3.1 Sistemul central (nucleul central):

În esenţă, sistemul central este determinat socioistoric şi este definitoriu pentru normele unui grup.
Abric, (19993, 1994a, 1994b, 1996) avansează câteva repere:
 Ancorarea în memoria colectivă şi istoria grupului;
Nucleul conservă memoria grupului, evenimentele marcante, reflecţiile identitare care asigură
persistenţa în timp a colectivităţii. Cu cât evenimentele sunt mai impregnate de semnificaţii şi cu cât ele
influenţează mai intens „traiectoria socială” a grupului, cu atât mai mult se vor situa în centrul reprezentării.
Flament şi Rouquette (2003) subliniază faptul că în fiecare societate există un număr de credinţe vechi,
născute şi determinate istoric, care ţin de gândirea socială.
 Consensualitatea;
Nucleul central cuprinde o cunoaştere comună, larg împărtăşită de membrii unui grup. El se constituie
într-o bază de comunicare şi negociere permanentă, dar fără ca elementele sale să fie mod obişnuit puse în
discuţie. Consensualitatea este o calitate ce nu exclude diferenţa, deoarece aceasta se plasează la nivelul
periferic al RS.
 Stabilitatea;
Reprezintă o calitate a nucleului ce asigură menţinerea în timp şi conservarea structurii reprezentării. Ea
este dată de relaţiile foarte strânse, puternice şi multiple dintre elementele centrale. Cercetările arată că de
regulă la nivelul nucleului central sunt poziţionate între două şi şase elemente ( Flament şi Rouquette, 2003).
 Coerenţa;
Cogniţiile centrale nu manifestă contradicţii. Relaţiile prezente ref1ectă raporturi asociative sau cauzale
bazate pe o coerenţă care se ref1ectă în întreaga organizare a reprezentării. Acest fapt nu exclude definitiv din
structura reprezentării sociale aspectele enunţate mai sus. Acestea se regăsesc în cadrul sistemului periferic
sub forma schemelor stranii.
 Rigiditatea şi rezistenţa la schimbare;
Rigiditatea nucleului derivă din stabilitatea sa şi are ca principal efect rezistenţa la schimbare a unei
reprezentări. Astfel, datorită elementelor centrale, reprezentările nu sunt supuse unor fluctuaţii majore ca
urmare a modificărilor contextuale şi astfel se asigură consistenţa în timp a structurilor atitudinale.
Schimbările în zona nucleului sunt destul de rare, reflectând un principiu al economiei cognitive potrivit
căruia reevaluările identitare şi repoziţionările în cadrul sistemelor de referinţă grupale cer costuri psihologice
ridicate (Roussiau şi Bonardi, 2001).
 Sensibilitatea redusă la contextul imediat;
În general, transformările contextului social se reflectă în transformări ale RS. Cu cât aceste modificări
sunt mai profunde şi mai de durată cu atât impactul lor este mai mare. Nucleul rezistă cel mai mult acestor
presiuni, astfel că schimbările relativ limitate din mediul social şi natural nu acţionează decât asupra
sistemului periferic (Curelaru, 2006).
Funcţiile principale ale nucleului:
Nucleul central îndeplineşte o serie de funcţii, în viziunea lui Abric, 1994a, 2002 :
 Funcţia generatoare:
Prin intermediul nucleului central se „creează şi se transformă” celelalte elemente ale reprezentării.
Semnificaţia elementelor periferice este determinată de cogniţiile centrale, astfel încât putem vorbi de un
impact valoric, evaluativ, al acestora din urmă. Însă tot odată prin intermediul elementelor constitutive ale
acestui nucleu, reprezentarea socială îşi păstrează sensul, în ansamblul ei, aceste elemente sunt cele care îi
conferă direcţie şi îi menţin identitatea proprie.
Funcţia organizatoare:
Nucleu1 central este unificator şi organizator pentru întregul ansamblu. Existenţa unor legături între
elementele reprezentării, cu convergenţe spre nucleul central, a fost pusă în evidenţă empiric prin numeroase
cercetări (de pildă, Abric, 1984).
Funcţia stabilizatoare:
Nucleul central este alcătuit din componentele cele mai stabile ale reprezentării, constituind astfel un
ansamblu de elemente ce rezistă la schimbare, cu alte cuvinte sunt elementele cele mai inflexibile, ele nu pot
fi negociate şi nici ajustate, nu suportă contrazicere sau amânări şi nici înlocuiri.

1.3.2 Sistemul periferic:

Caracteristici principale:
În ceea ce priveşte sistemul periferic, o serie de afirmaţii pun în valoare importanţa acestor elemente
situate la periferia reprezentării. Astfel, se consideră că sistemul periferic constituie partea cea mai expusă,
labilă şi accesibilă a reprezentări, compusă dintr-un set de informaţii reţinute şi selecţionate în raport cu
semnificaţiile nucleului central.
Complement esenţial al nucleului central, „esenţial normativ”, sistemul periferic este mai degrabă
funcţional, permiţând ancorarea reprezentării la realitatea de moment. Elementele periferice sunt mai suple,
mai flexibile, partea vie, a reprezentării, ele mediază între nucleul central şi situaţia concretă în care se
elaborează reprezentarea.
Elementele periferice reţin şi selecţionează informaţiile, formulează evaluări, elaborează stereotipuri şi
credinţe; îndeplinesc deci o funcţie de concretizare, exprimând prezentul, experienţa subiecţilor,
caracteristicile situaţiei. Altă funcţie îndeplinită este cea de reglare şi adaptare a sistemului central la
constrângerile şi caracteristicile situaţiei concrete cu care grupul se confruntă. Sistemul periferic este un
element esenţial în mecanismul defensiv, vizând protejarea semnificaţiei centrale a reprezentării (cf. Abric
1994).
Aceste elemente ale sistemului periferic pun mereu în discuţie cauza nucleului central, în funcţie de
noile informaţii şi evenimentele absorbite. Flament a comparat sistemul periferic cu paraşocul unui automobil
care protejează corpul central, menţinându-i integritatea. Din constatarea că aceasta permite o modularizare
individuală a reprezentării, Abric extrage şi o a treia funcţie: elaborarea reprezentării sociale individualizate,
integrarea istoriei proprii a subiectului, a experienţelor sale personale.
Sintetizând caracteristicile nucleului central şi pe cele ale sistemului periferic, J.C. Abric, 1994 le
aranjează astfel:

Nucleul Central Sistemul periferic

Legătură cu memoria grupului şi istoria Permite integrarea experienţelor personale

colectivă

Consensual defineşte omogenitatea grupului Suportă eterogenitatea grupului

Stabil Suplu

Coerent Suportă contradicţiile

Rigid Flexibil
Rezistent la schimbare Evolutiv

Puţin sensibil la contextul imediat Sensibil la cotextul imediat

Funcţii: Funcţii:
a) generează semnificaţiile reprezentărilor, a) permite adaptarea la realitatea concretă,
b) determină organizarea sa, b) permite diferenţierea conţinuturilor,
c) protejează sistemul central

Tabelul 1. Caracteristicile sistemului central şi ale celui periferic al reprezentărilor sociale (după, J.C.
Abric 1994).

1.4 Observaţii asupra structurii duale a reprezentării sociale:

Abordarea structurală a RS a deschis multe posibilităţi în cercetări, împăcând o serie de contrarii, de
rezultate empirice aparent ireconciliabile şi propunând o construcţie unitară, coerentă şi integratoare.
Principalele: avantaje ale acestui model ar fi următoarele:
– în general, este „productiv – ştiinţific” (Flament, 1994c);
– permite explicarea unor procese contradictorii, cum ar fi: stabilitate/transformare,
consensualitate/diferenţiere, omogenitate/eterogenitate;
– oferă o baza explicativă în înţelegerea raporturilor individual/colectiv, subiectiv /obiectiv;
– permite elaborarea unor metodologii bine articulate, capabile să „ilustreze empiric modelul structural
(de la culegerea datelor la evidenţierea nucleului şi verificarea acestuia);
– asigură înţelegerea proceselor de transformare şi schimbare a reprezentării sociale;

1.5 Dezvoltări ale teoriei reprezentărilor sociale:

După publicarea cărţii lui Moscovici în 1961, urmează o perioadă de câţiva ani în care studiile
empirice sunt destul de rare. În 1969 se publică o nouă lucrare, semnată de Claudine Herzlich, în care se
analizează RS ale sănătăţii şi bolii în mediile sociale franceze. În cercetarea sa, autoarea a realizat o serie de
interviuri nondirective cu subiecţi aparţinând unor populaţii orăşeneşti (Paris) şi rurale (Nonnandia). Boala
este atribuită influenţei nefaste a mediului înconjurător, vieţii urbane, poluării şi hranei nenaturale, în timp ce
sănătatea este atributul oamenilor care moştenesc o bună constituţie sau trăiesc după reguli în armonie cu
natura. În această perioadă, Marie-Jose Chombart de Lauwe (1979) a cercetat RS ale copilăriei, pe baza unor
analize complexe privind materialele cuprinse în autobiografii, biografii, romane, filme etc. Sunt identificate
şi descrise schimbările care au survenit în cadrul acestei reprezentări, pe parcursul unei epoci foarte lungi,
începând cu primul război mondial.
De asemenea, Jean-Claude Abric şi colaboratorii săi au realizat o serie de cercetări cu privire la
reprezentarea sarcinii şi a situaţiei experimentale (Abric, 1970, 1971; Abric şi Mardellat, 1974 etc.).
Începând cu anii ’80, teoria intră într-o perioadă de dezvoltare accelerată, deşi marcată de schisme şi
divizări. S-au conturat, în timp, cel puţin două abordări diferite ale câmpului de studiu. Pe de o parte, s-a
lansat o orientare structurală, care accentuează asupra consensului (Abric, 1984, 1994a, 1994b; Flament,
1989, 1994a; Guimelli, 1993, 1994a; Moliner, 1988, 1992a, 1996). Potrivit acesteia, RS dispune de un nucleu
central, stabil şi rigid, precum şi de un sistem periferic, sensibil la context, cu rol în protejarea celui dintâi. Pe
de altă parte, o serie de cercetători elveţieni au mers pe ideea diferenţelor în conţinuturi sau a structurării
câmpului ideologic şi reprezentaţional, dezvăluind teoria principiilor organizatoare de luări de poziţie (Doise,
1986, 1990; Doise, Clemence şi Lorcnzi-Cioldi, 1992). Această divizare a stârnit chiar o mare controversă,
începând din 1992, cu privire la pertinenţa teoretico-metodologică a celor două subteorii (Flament, 1993;
Doise, Clemence, Lorcnzi-Cioldi, 1993). Astăzi există tendinţe unificatoare, cum ar fi cea a modelului
bidimensional elaborat de Moliner (1994, 1995, 1996).
Revenim la nivelul anilor ‘ 80 pentru a aminti primul volum colectiv din domeniul reprezentărilor,
apărut sub coordonarea lui Doise şi Palmonari (1986). Aici publică Moscovici criticile sale la adresa cogniţiei
sociale (Moscovici, 1986), Doise trasează primele direcţii teoretice ale principiilor organizatoare (Doise,
1986) şi se prezintă o serie de studii empirice privitoare la diverse reprezentări (Di Giacomo, 1986; Herzlich,
1986; Flament, 1986) etc. Această lucrare a deschis, ulterior, seria volumelor colective, tradiţionale în
psihologia socială franceză.
Anul 1989 a adus alte două cărţi importante în teoria reprezentărilor sociale, ambele semnate de
Denise Jodelet. În una dintre ele, „Les representations sociales” (Jodelet, 1989a), autoarea a coordonat un
ansamblu de studii semnate de autori consacraţi în domeniu (Moscovici, 1989a; Doise, 1989; Flament, 1989;
Hewstone, 1989; Palmonari şi Zani, 1989; Semin, 1989; Verges, 1989 şi alţii). În cealaltă, „Folie et
representations sociales”, publicată la Paris, Jodelet cercetează RS ale bolilor mintale într-o comunitate rurală
din Franţa. Studiul sau, cu caracter monografic (observaţii de teren, interviuri etc.), a pus în evidenţă relaţiile
existente între elaborările cognitive asupra semnificaţiei bolii mintale şi comportamentele subiecţilor
investigaţi (Jodelet, 1989b).
După lansarea ipotezei nucleului central, tot mai mulţi cercetători au acceptat această teorie ce părea să
promită: ancheta vastă şi abordarea monografică lăsau loc acum metodei asociative, chestionarelor mici şi
experimentelor. RS nu mai era abordată ca o entitate nebuloasă, extrem de eterogenă şi contradictorie, ci mai
degrabă ca un ansamblu organizat de opinii şi credinţe. O asemenea abordare a deschis o direcţie de cercetare
fructuoasă, cea a tehnicilor de verificare a centralităţii. S-au perfecţionat, astfel, metodele de reperare a
conţinutului reprezentărilor şi s-au propus, de către Moliner, câteva tehnici de verificare a centralităţii
(„inducerea prin scenariu ambiguu” şi „tehnica punerii în discuţie a elementelor nucleului central”) (Moliner,
1988, 1993).
Un alt capitol important al cercetării s-a deschis la mijlocul deceniului trecut, când şcoala de la Aix a
făcut un pas hotărâtor în direcţia asimilării teoriei reprezentărilor cu cea a schemelor sociale, Rouquette
(1994a) şi Guimelli (1994) au construit un model formalizat al RS, numit SCB (scheme cognitive de bază). S-
a elaborat un set de operaţii logice (de atribuire, de compoziţie etc.) care poate descrie relaţiile dintre
„cogneme”, adică dintre elementele unei RS. Modelul se bazează pe distincţia dintre subiectul optimal şi cel
efectiv. În gândirea socială, nu mai avem de-a face cu un subiect ideal, optimal (care face raţionamentul după
carte), ci cu un subiect efectiv, real. Acesta operează cu o logica naturală. Schemele cognitive de bază, susţin
autorii citaţi, oferă mijloacele de înţelegere a „alterărilor de raţionalitate”, ca efecte ale unei alte raţionalităţi,
de natură socială.
De asemenea, studiul practicilor a devenit o tema favorită în ultimii ani, după publicarea lucrării
colective coordonate de Abric, Pratiques sociale et Representations (1994). Semnatarii acestui volum şi-au
circumscris studiul practicilor modelului clasic de transformare a RS şi au clarificat în bună măsură relaţiile
dintre reprezentări, practici şi context. Opinia generală acreditează ideea determinării RS de către practici;
deşi s-au făcut eforturi în cercetare, nu s-a demonstrat încă modificarea semnificativă a RS sub influenţa altor
factori, cum ar fi discursul ideologic, de exemplu.
Cercetarea dezvoltării RS în context desemnează o altă direcţie de abordare. Deşi evocat de numeroase
publicaţii, contextul nu a fost teoretizat şi evaluat sistematic în acest domeniu până în 1998, când Abric şi
Guinelli au publicat o recenzie a mai multor studii într-un articol din Connexions. Se accentuează ideea după
care RS este un sistem „contextualizat”, o construcţie sociocognitivă dependentă de factorii contextuali.
Relaţia dintre reprezentare şi memoria socială este, de asemenea, un domeniu disputat în ultimii ani.
Într-un volum colectiv apărut recent mai mulţi autori şi-au propus să construiască un
„eşafodaj conceptual mai complet” pentru noţiunea de memorie socială prin asocierea acesteia cu alte două
concepte importante ale psihologiei: reprezentarea şi identitatea socială.

1.6 Critica teoriei reprezentării sociale :

Ezitările lui Moscovici de a rezolva ambiguităţile sau neclarităţile noului concept au fost o sursă
permanentă de dispute, reducând eficienţa sa în sfera explicaţiei sociale. De exemplu, Michael Billig 1993
sesiza caracterul controversat al teoriei reprezentărilor sociale şi reacţiile declanşate de Moscovici, atât prin
crearea şi promovarea acesteia:„Reprezentarea socială a fost unul dintre cele mai controversate concepte care
au fost formulate în psihologia socială din ultimii ani.” (Billig, 1993, p. 39), cât şi prin declaraţiile,
considerate hazardate, cu privire la scopul psihologiei sociale. Autorul face referire la concepţia lui Moscovici
potrivit căreia psihologia socială ar trebui să se focalizeze pe studiul reprezentărilor, ideologiei şi comunicării,
precum şi la opinia lui Jodelet (1984), după care teoria reprezentărilor sociale este o abordare unitară a tuturor
problemelor situate la intersecţia dintre psihologia socială şi alte ştiinţe, cum ar fi antropologia, sociologia etc.
Alţi autori l-au criticat pe Moscovici pentru că nu a reuşit să dea o definiţie precisă reprezentării
sociale şi pentru că a prezentat această poziţie drept o strategie menită să servească unei deschideri ştiinţifice.
Dincolo de lipsa unei definiţii, s-a acuzat slaba fundamentare teoretică a conceptului (McKinlay şi Potter,
1987; Parker, 1987). Deasemenea, Potter şi Litton (1985a, 1985b) au atras atenţia asupra unei anumite
circularităţi în definirea reprezentării sociale, respectiv asupra relaţiei tautologice dintre conceptualizarea
grupurilor sociale şi definirea reprezentărilor.
Există, apoi, probleme generate de teza avansată de Moscovici asupra consensului şi nivelului la care
reprezentarea este împărtăşită. Neclaritatea cu privire la consensualitate a dat mari bătăi de cap apărătorilor
teoriei şi a generat scindarea acesteia în doua mari direcţii de cercetare. Dincolo de aceste critici, teoria a
supravieţuit şi mai mult decât atât, s-a dovedit deosebit de productivă. La aceste critici, Moscovici a răspuns
în mai multe rânduri (Moscovici, 1985, 1987).
 Capitolul 2:
Metodologia cercetării
2.1 Obiectivele cercetării:
Prezentul demers îşi propune:
1 Să identifice elementele constitutive ale reprezentării sociale a familiei la adolescenţi;
2 Verificarea structurii reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, din perspectiva teoriei
nucleului central.
2.2 Ipotezele cercetării:
Dorim să ne atingem obiectivul 2 utilizând metoda experimentului de teren.
Se emit următoarele ipoteze:
1. A Nucleul central al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din termenii:
„dragoste” şi „ înţelegere”.
1. B Dacă elementele centrale ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii nu vor recunoaşte
reprezentarea socială a familiei.
1. A Sistemul periferic al reprezentării sociale a „familiei” la adolescenţi este format din termenii:
„certuri” şi „finanţe”.
2 B Dacă elementele periferice ale reprezentării vor fi „atacate”, subiecţii vor recunoaşte
reprezentarea socială a familiei.

2.3 Operaţionalizarea conceptelor:

Termenii „dragoste” şi „înţelegere” sunt folosiţi cu sensul de „iubire” respectiv
„armonie”.
Termenul „atacat” se referă la punerea în discuţie sau contrazicere al elementelor centrale şi periferice
ale reprezentării, în direcţia negării importanţei pe care acestea le au în acordarea sensului şi semnificaţiei
reprezentării sociale a familiei la adolescenţi.

2.4 Teoria şi studiile de la care s-a pornit cercetarea:

Lucrarea de faţă are ca punct de plecare „subteoria nucleului central”. Conform acesteia: reprezentarea
socială este organizată în jurul unui nod/nucleu central, constituit din unul sau mai multe elemente care îi
conferă o semnificaţie proprie, astfel se emite ipoteza că dacă nucleul central este compus din cogniţii
negociabile, simbolice structurate, atunci orice punere în discuţie, contradicţie sau excludere a unui astfel de
element central, antrenează modificarea totală a reprezentării sau stingerea ei. Prin urmare, dacă apare o
trăsătură contradictorie în sistemul central sau lipseşte una esenţială, subiectul nu va mai recunoaşte
acel obiect al reprezentării.
Pentru a verifica această ipoteză a nucleului central vom porni de la o metodă de verificare a
centralităţii care a fost propusă de Pascal Moliner. Principiul de bază al acestei metode este următorul: RS este
o „grilă de interpretare” prin intermediul căreia indivizii judecă situaţiile, dacă nici o informaţie nu contrazice
această construcţie, subiectul va recunoaşte obiectul ca atare şi va acţiona sau comunica în raport cu
situaţia. În schimb dacă în câmpul cognitiv apar informaţii care contrazic grila sa, atunci subiectul nu o va
recunoaşte, sau va adopta o altă grilă, în conformitate cu noile condiţii.
O condiţie esenţială a acestei metode este aceea de a dispune de structura potenţial centrală a
reprezentării obţinută într-un studiu anterior. Molier a plecat de la studiul lui Flament 1992, potrivit căruia
egalitatea (lipsa ierarhiei) şi prietenia (fraternitatea) sunt considerate elementele centrale ale RS a grupului
ideal de prieteni. Printre elementele periferice figurau convergenţa de opinii şi interesul personal. Astfel,
autorul a demarat o serie
de mai multe studii care aveau ca scop surprinderea dinamicii reprezentării sociale a grupului ideal de
prieteni, făcând apel la alte materiale des folosite în studiile experimentale ce vizau problema semnalată:
Molier 1988, Mungry, Molier, Flament 1997, Rateau 1995. Vom descrie mai jos unele dintre studiile ce stau
la baza prezentului demers.
Variaţia sensului de la elementele centrale vs. periferice în reprezentarea socială a grupului.

Metodă:
 Subiecţii participanţi la studiu sunt studenţi în primul an la psihologie, 89% sunt de gen feminin iar
media de vârstă este de 19 ani şi 6 luni.
Am prezentat subiecţilor un text ce descrie un grup de prieteni: „Pierre, Olliver, Jean-Jeac, Francois şi
Marc formează un grup foarte unit şi când îi întâlnim dau impresia că sunt foarte mulţumiţi să fie împreună.
Ei sunt foarte simpatici şi fiecare se deschide pe deplin în contact cu ceilalţi. Văzându-i nu ne putem
împiedica să nu ne gândim că ei formează un grup formidabil”. Acest text se termină cu o mică frază ce
evocă fie elementul periferic (convergenţa în opinii) fie termenul central (egalitate). Statutul frazelor
conţinând elemente cheie vs. elemente periferice constituie prima VI. Celorlalte grupuri vom prezenta
termenul cheie singur sau acompaniat de un altul, prezenţa sau absenţa itemului de acompaniament constituie
a doua VI. Totuşi statutul central sau periferic al itemului de acompaniament este întotdeauna diferit de cel al
termenului ţintă. Astfel patru condiţii experimentale sunt definite şi introduse prin ultima frază a textului:
elementul periferic (EP) singur: „Astfel în acest cerc de prieteni există o convergenţă de opinii”. Elementul
central (EC) + EP: „Astfel în acest grup toată lumea este egală şi există o convergenţă de opinii”. EC singur:
„Astfel în acest grup toată lumea este egală”. EP + EC : „Astfel în acest grup există o convergenţă de opinii şi
toată lumea este egală”.
În total 155 de subiecţi au fost împărţiţi în situaţiile experimentale: EP singur 38, EC + EP 39, EC
singur 38, EP + EC 40.
Cum procedăm? Subiecţii trebuie să estimeze proximitatea semantică a termenului ţintă şi termenului
reper. Pentru asta ei dispun de o scală în 7 puncte 1 – proximitate slabă/mică, 7 – proximitate mare/ puternică.
Scorul mediu de proximitate semantică între termenul ţintă şi cel de reper constituie VD. Pentru termenul
„opinii” termenul reper este „convergenţă”. Alegerea termenilor reper a fost motivată de raportul de sinonimie
cu termenul ţintă.
Ipoteze: H1: Se aşteaptă ca proximitatea semantică dintre termenul ţintă „ Opinie” şi cel de reper „
convergenţă” să rămână la fel în diferitele condiţii experimentale.
H4: Proximitatea semantică a termenului ţintă „ egalitate” şi termenul de reper „asemănare”
nu ar trebuii să rămână la fel dacă EC va fi prezentat singur sau acompaniat.
Un alt experiment a folosit tot aceste date dar: s-a emis ipoteza ca egalitatea (lipsa ierarhiei) şi
prietenia (fraternitatea) sunt elementele centrale ale reprezentării şi elementele periferice sunt convergenţa de
opinii şi interesul personal. Subiecţii sunt împărţiţi în două situaţii experimentale în care se prezintă textul de
mai sus. Diferenţa constă în faptul că la un grup textul pune în discuţie un element central (egalitatea) în timp
ce la celălalt grup finalul textului sugerează o mare divergenţă de opinii, atacând astfel elementul periferic.
Sarcina subiecţilor fiind aceea de a aproxima în ce măsură descrierea respectivă se potriveşte cu grupul ideal.

2.5 Subiecţii prezentului demers:

Studiul s-a desfăşurat în clasele, patru, de a X a, a unui colegiului naţional din judeţul
Braşov. În total au participat la studiu 80 de elevi, cu media de vârstă de15 ani şi 6 luni. Acest lot a fost
împărţit: 55, dintre care 37 (67,3%) de fete şi 18 (32,7 %) băieţi, au fost chestionaţi în vederea reperării
reprezentării sociale a familiei (O1). Acesta eşantion fiind format din trei dinte clasele pe care s-a desfăşurat
studiul. Iar 25, colectivul de elevi a unei clase, au participat la experimentul de teren organizat în vederea
verificării centralităţii reprezentării sociale a familiei (O2).
Clasa care a constituit lotul experimental a fost trasă la sorţi. Această clasă nu a făcut parte din
eşantionul din care au fost culese datele de reperare a RS a familiei.
Subiecţii nu au fost informaţi cu privire la obiectivele studiului, li s-a comunicat că „demersul
urmăreşte identificarea unor aspecte cu privire la importanţa percepţiei sociale asupra „familiei” în societatea
modernă”.
Toate cele trei faze ale colectării datelor s-au derulat în timpul orelor, sub autoritatea unui operator
care este şi profesor al subiecţilor.
Primele două proceduri au ca scop atingerea O1.

2.6 Metodele utilizate:

Elementele constitutive ale reprezentării sociale a familiei vor fi reperate cu ajutorul a două proceduri:
 Procedura 1
Faza 1
Reperarea nucleului central, prin tehnica asociaţiei libere şi prin tehnica portotipic – categorială
Subiecţilor le este prezentată o foaie de răspuns însoţită de următoarele consemne:
1. Când rosteşti cuvântul „familie” – care sunt primele cinci cuvinte sau expresii care îţi trec prin
minte?
1. Gândiţi-vă în continuare la „familie”, aşezaţi expresiile de mai sus în ordinea importanţei de la
cel mai important la cel mai puţin important.
Foaia de răspuns poate fi consultată la anexa 1.

Faza 2
Interpretarea datelor culese:
Prima sarcină permite obţinerea indicatorilor de frecvenţă şi rang mediu de apariţie. A doua sarcină ne
furnizează date cu privire la ierarhizare, deci rangul mediu al importanţei.
Calculul indicatorilor de frecvenţă şi rang mediu:
După alcătuirea bazelor de date, şi a analizelor preliminarii de excludere a itemilor sinonimi, se
calculează, pentru început, frecvenţele fiecărui item în populaţia desemnată de variabilă. Apoi se obţine
pentru fiecare element rangul mediu de apariţie, indicator ce reprezintă poziţia medie a termenului respectiv în
lanţul asociativ. În mod identic se poate proceda şi pentru calcularea rangului importanţei.
Crearea tabelului
Indicatorul de bază este frecvenţa, iar apoi se poate alege unul din celelalte două criterii,ordinea de
apariţie sau ordinea importanţei, în funcţie de sarcina pe care a primit-o subiectul.
Prin urmare, se pot face două tipuri de combinaţii (două categorii de tabele: rangul frecvenţei
încrucişat cu rangul apariţiei sau rangul frecvenţei încrucişat cu rangul importanţei.

Rang înalt în apariţie Rang scăzut în apariţie

Elemente plasate pe primele locuri ale Elemente plasate pe următoarele
lanţului asociativ locuri ale lanţului asociativ
(Peste un anumit prag) (peste un anumit prag)
Frecvenţă Frecvenţă ridicată rang înalt Frecvenţă ridicată şi rang scăzut
ridicată Elemente centrale (STATUT AMBIGUU)
Peste un (TEME CENTRALE)
anumit prag

Frecvenţă Frecvenţă slabă rang înalt Frecvenţă slabă şi rang scăzut

scăzută (STATUT AMBIGUU) Elemente periferice
Sub un (TEME PERIFERICE)
anumit prag

Tabelul 2. Tabel de congruenţă între frecvenţa de apariţie a unor elemente şi rangul mediu al apariţiei lor,
cof . tehnicii prototipic-categorială, propusă de Vérgés, 1992,

Procedura 2:
Reperarea RS prin tehnica trierii succesive.
Principiul metodei constă, într-o primă fază, în realizarea unui ansamblu de asocieri la obiectul reprezentării
studiate.
Se vor folosi datele obţinute prin procedura numărul unu, dispunându-se astfel de un ansamblu de itemi.
În cadrul acestui ansamblu, se vor reţine itemii cei mai frecvent produşi, având grijă să se aleagă un număr
important de itemi (32), astfel încât să se dispună, de un corpus foarte larg, cuprinzând itemi şi mai puţin
frecvenţi. Într-o a doua fază, lista itemilor va fi propusă subiecţilor sub forma a 32 de fişe corespunzând unui
număr de 32 de itemi şi li se cere separarea acestora în două pachete de 16 itemi care sunt cei mai
caracteristici pentru obiectul studiat şi un alt pachet de 16, cei mai puţin caracteristici.
Se reîncepe aceeaşi operaţie cu 16 itemi consideraţi de către subiect ca cei mai caracteristici şi alegerea a 8
itemi, cei mai puţin caracteristici şi a 8 cei mai reprezentativi. La fel se procedează şi cu cei 16 consideraţi
iniţial necaracteristici. Se merge în continuare la 4 itemi, apoi 2 itemi selecţionaţi. Se împart itemii până
pachetele considerate cele mai caracteristice se reduc la 2 itemi, la fel şi pachetele considerate cele mai
necaracteristice pentru obiectul studiat:
32 itemi → 16 (-)→ 8(-)→4(-)→2(-)
→ 16 (+)→ 8 (+)→ 4 (+) → 2 (+).
Această procedură va fi utilizată pentru a verifica datele obţinute prin procedura 1.

2.7 Designul experimental:

O2: Verificarea structurii reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, din perspectiva teoriei
nucleului central.
Aşa cum aminteam şi la începutul acestui capitol, ne propunem să ne atingem O2 prin organizarea unei
situaţii experimentale.
Se va folosi tehnica inducerii prin scenariul ambiguu şi vom utiliza următorul text inductor:
„Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent
plăcută. Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd
nici o ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate
sau cu prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi”.
Acest text se va termina cu o frază ce pune în discuţie / „atacă” fie elementele centrale, fie cele periferice.
Această frază este VI.
VI a „În realitate, totuşi cei doi soţi nu se mai iubesc şi nici nu se mai înţeleg deloc”.
VI b „În realitate, problemele financiare şi certurile se rezolvă prin discuţii deschise şi sincere.”
Subiecţii sunt întrebaţi dacă descrierea prezentată, corespunde cu imaginea lor despre „familie”. Pentru
aceasta au la dispoziţie o scală Likert cu cinci puncte, unde 5 înseamnă „în foarte mare măsură” şi 1
înseamnă „în foarte mică măsură”. Scorul mediu de recunoaştere corespunde VD b, în timp ce scorul mediu
de nerecunoaştere constituie VD a.
Ei vor fi puşi în trei situaţii experimentale, primind pe rând textul inductor:
S1: textul inductor singur. Vor fi întrebaţi dacă consideră că textul prezentat reprezintă o descriere adegvată a
familiei. Cu scala de răspuns descrisă mai sus.
S2: textul se termină în VI b.
„Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent
plăcută. Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori
de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd nici o ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase
ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate sau cu prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi.
În realitate, problemele financiare şi certurile se rezolvă prin discuţii deschise şi sincere.”
S3: textul se termină în V.I. a.
„Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent
plăcută. Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd
nici o ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate
sau cu prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi. În realitate, cei doi soţi nu se mai
iubesc şi nici nu se mai înţeleg deloc”.
În ambele situaţii subiecţii sunt întrebaţi dacă ţinând cont de noile informaţii primite, consideră că descrierea
prezentată corespunde unei descrieri adegvate a familiei.

Capitolul 3
Prezentarea şi interpretarea datelor:
Partea I a studiului: obiectivul 1
 3. 1. 1 Prezentarea şi analiza datelor obţinute:
Datele au fost culese în timpul orelor de psihologie într-un interval de trei săptămâni. În urma chestionării
celor 55 de subiecţi în vederea reperării elementelor constitutive ale reprezentării sociale a familiei, s-au
obţinut următoarele date:
1. În urma aplicării tehnicii prototipic – categorială de identificare a elementelor constitutive ale unei
reprezentări (descrisă în capitolul anterior), s-a obţinut iniţial un corpus de 50 de cuvinte ce descriau termenul
de „familie”. După obţinerea acestor date, s-a trecut, în primă etapă, la o serie de analize preliminarii prin care
au fost excluşi termenii între care existau raporturi de sinonimie şi cei care au apărut o singură dată. Au fost
reţinuţi cei cu un minim de frecvenţă în apariţie de trei ori, după care au fost grupaţi pe dimensiuni mai mari
în funcţie de proximitatea semantică sau sfera de acţiune pe care o descriu cuvintele. Astfel au rezultat
următoarele dimensiuni şi serii de cuvinte:
 Securitate emoţională de bază, dimensiune ce include: armonie, înţelegere, linişte, bucurie, siguranţă.
 Relaţii afective, dimensiune ce include: iubire, dragoste, căldură sufletească.
 Încredere, respect, sinceritate.
 Membrii familiei, comunicare.
 Susţinere, ajutor, sprijin.
 Casă, cămin.
 Prietenie,
 Finanţe.
 Certuri, probleme.
În a doua etapă, după operarea acestor analize preliminarii, s-a trecut la calculul indicatorilor de frecvenţă
pentru fiecare dimensiune sau serie de cuvinte din populaţia desemnată de variabilă, după cum se poate urmări
mai jos:
Când rosteşti cuvântul „familie” – care sunt primele cinci cuvinte sau expresii care iţi trec prin minte?

2 2 Securitate 7 3 3 5 Me 2 9 9 6 Susţi 1 6 6 7 Încred 2 1 1 8 C 1 5 5 9 Pri 1 4 4 9

3 3 emoţională 2 2 2 5 mbr 2 , , 5 nere/ 5 , , 2 ere/ 9 3 3 5 as 2 , , 0 ete 0 , , 5
, , de bază , , , ii 9 9 , ajuto 7 7 , respect , , , ă/ 4 4 , nie 5 5 ,
3 3 (armonie/i 3 3 6 fami 5 r/spr 2 /sincer 0 0 2 că 6 1
nţelegere/li liei/ ijin itate m
nişte) com in
unic
are

Tabelul 3. Tabelul frecvenţelor itemilor asociaţi la cuvântul „familie” rezultaţi în urma analizelor
preliminarii
În a treia etapă, după aflarea frecvenţelor, valorile s-au aranjat în ordine descrescătoare şi s-a atribuit fiecăreia
un rang mediu al apariţiei, indicator ce arată poziţia medie a acesteia în lanţul asociativ, după cum se poate
observa în tabelul următor:
 Termeni asociaţi (rezultaţi în urma analizei Frecvenţă Rang mediu al
preliminare) apariţiei Tabelul 4.
Tabel
Securitate emoţională de bază ( armonie/ 72 1 prototipic –
înţelegere/ linişte/ bucurie/ siguranţă) categorial cu
frecvenţa şi
Relaţii afective (iubire / dragoste / căldură 52 2 rangul mediu
sufletească) al apariţiei,
Încredere / respect / sinceritate 29 3 pentru itemii
ce sunt
Membrii familiei (rude de gradul I) / comunicare 22 4 asociaţi
cuvântului
Susţinere / ajutor / sprijin 15 5 „familie”.
Ceea ce
Casă / cămin 12 6
interesează în
Prietenie 10 7 acest tabel
sunt primele
Finanţe 6 8 două rânduri
şi respectiv
Ceartă / probleme 5 9
ultimele două,
pentru că,
potrivit
autorului care a propus această tehnică de reperare a elementelor constitutive ale reprezentărilor sociale,
Vérgés, acestea sunt poziţiile care indică locul elementelor centrale şi respectiv periferice a unor reprezentări
sociale, ţinând cont totuşi şi de indicatorul de rang al importanţei apariţiei.
După cum se poate observa din tabel, cele mai frecvente cuvinte asociate cu „familia” au fost cuvintele aflate
în primele două dimensiuni şi anume: pe de o parte, armonie, înţelegere, linişte, bucurie, siguranţă, în
procentaj de 32,3 %, iar pe de altă parte, iubire, dragoste, căldură sufletească, cu un procent de 23,3%.
Trebuie să menţionăm că în cadrul acestor două dimensiuni, cele mai frecvente au fost cuvintele: înţelegere cu
36 (50%) de apariţii din totalul de 72 , şi dragoste cu un total de 26 (50%) de apariţii din 52, ele fiind cele mai
frecvente la o distanţă mare de următoarele: pentru termenul înţelegere, imediat următorul termen a fost
siguranţă cu o frecvenţă de 16 apariţii, (22,2%) în timp ce pentru dragoste următorul item a fost iubire tot cu
16 (30%) apariţii.
Repartiţia frecvenţelor de apariţie ale termenilor acestor dimensiuni pot fi urmărite în tabelele şi graficele
următoare:
cele mai des asociate cuvinte cu termenul „familie”:

nţeleger 3 50, 50, 50, Siguranţ 1 22, 22, 72, Armoni 7 9, 9, 81, Linişt 7 9, 9, 91, Bucur
6 0 0 0 ă 6 2 2 2 e 7 7 9 e 7 7 7 e

Tabelul 5. Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „siguranţă emoţională de bază”

În timp ce graficul frecvenţelor arată în felul următor:

Grafic1. Grafic bare al frecvenţelor itemilor asociaţi termenului „familie” din dimensiunea „securitate
emoţională de bază”
Şi pentru termenii ce construiesc dimensiunea „relaţii afective”, s-au înregistrat:
Dimensiunea „relaţii afective”:

lative Valid Dragoste 26 50,0 50,0 50,0 Iubire 16 30,8 30,8 80,8 Căldură 10 19,2 19,2
nt sufletească

Tabelul 6. Tabelul frecvenţelor termenilor constitutivi ai dimensiunii „relaţii afective”.

Grafic 2. Grafic bare al frecvenţei elementelor constitutive ale dimensiunii „relaţii afective”

Iar repartiţiile frecvenţelor itemilor asociaţi la cuvântul „familie” pe dimensiunii şi serii de cuvinte, se poate
urmării în graficul următor:
Grafic 3. Reprezentarea grafică a repartiţiei frecvenţelor itemilor asociaţi la conceptul „familie”, rezultaţi
în urma analizelor preliminarii.
În urma frecvenţei ridicate a itemilor ce formează dimensiunile „relaţii afective” şi „siguranţă emoţională de
bază”, a rezultat, aşa cum era de aşteptat, ca acestea să obţină şi cele mai importante ranguri în apariţie: 1 şi
respectiv 2.
A patra etapă a constat în atribuirea indicatorului de rang al importanţei în apariţie. Pentru aceasta s-a luat în
calcul răspunsurile la cel de al doilea consemn: „Gândiţi-vă în continuare la „familie”, aşezaţi expresiile de
mai sus în ordinea importanţei de la cel mai important la cel mai puţin important. Este suficient să treceţi în
spaţiul punctat numărul enunţului de la sarcina de mai sus.” Scala de răspuns, a acestui consemn a fost în 5
puncte unde 1 înseamnă „importanţă foarte scăzută” şi 5 „importanţă foarte mare”. S-a atribuit fiecărui punct
din scală o valuare de la 1 la 5: astfel răspunsul „importanţă foarte scăzută” obţine scorul 1, în timp ce
răspunsul „importanţă foarte mare” obţine scorul 5. S-au numărat răspunsurile pe fiecare punct al scalei, la
fiecare dimensiune şi serie de itemi, după care s-au înmulţit cu valoarea de la fiecare punct în parte şi s-au
adunat pe scală obţinându-se un scor corespondent odinei importanţei, după cum se poate urmări în tabelul
următor:
 Rang mediu al importantei

Imp. f. mare Imp. mare Imp.moderat Imp. scăzută Imp.f.scazut

5 4 ă 2 ă
3 1
Securitate IIIIIIII 8 = 40 IIIIIIIIIIIII IIIIIIIIIIIIIIII IIIIIIIIIIIIIIIIII IIIIIIIIIIII
emoţională I 16 =48 I 19 = 38 12 = 12
de bază 14 = 56
(armonie /
înţelegere / T = 194 R
linişte / 2
bucurie /
siguranţă)
Relaţii IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII IIIIIIII 8 = IIIIII 6 = 18 IIIIII 6 = 12 IIII 7 = 7
afective I 28 = 140 32
(iubire /
dragoste / T = 227 R
căldură 1
sufletească
)
Încredere / III 3 = 15 IIIIIIII 8 = IIIIIIIIII 10 = IIIII 5 = 10 0
respect / 32 30
sinceritate T = 87 R
4
Membrii IIIIIIII 8 = 40 IIIIIIIIIIII IIII 4 = 12 IIIIIII 7 = 14 III 3 = 3
(rude de 12 = 48
gradul I) / T = 117 R
comunicare 3

Susţinere / II 2 = 10 IIIII 5 = 20 IIIIIII 7 = 21 II 2 = 4 III 3 = 3

ajutor /
sprijin
T = 58
R5

Casă / 0 0 III 3 = 9 IIII 4 = 8 IIIIII 6 = 6

cămin
T = 23 R
6
Prietenie 0 III 3 = 12 I1=3 III 3 = 6 II 2 = 2

T = 23 R
7

Finanţe I1=3 IIII 4 = 8 I1=1

T = 12 R
8

Ceartă / IIIII 5 = 10
Tabelul 7. Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa şi rangul mediu al importanţei, pentru itemii ce sunt
asociaţi cuvântului „familie”, unde T = total şi R= rang.
În studiile citate pe parcursul acestei lucrări, autorii au recurs la încrucişarea tabelară a frecvenţei cu rangul
apariţiei sau al importanţei, dar niciodată nu s-a încercat încrucişarea cu ambele ranguri. Am apelat şi la
această modalitate, în ideea de a stabili cu mai mare precizie lista elementelor candidate la centralitate,
deoarece credem că este posibil ca anumite elemente să fie luate în calcul printr-o modalitate şi să scape prin
alta.

În urma calculării acestor indicatori s-au obţinut:

Termeni asociaţi (rezultaţi în Frecvenţă Rang mediu al Rang mediu al
urma analizei preliminare) apariţiei importanţei
Securitate emoţională de bază 72 1 2
( armonie / înţelegere / linişte /
bucurie / siguranţă)
Relaţii afective (iubire / 52 2 1
dragoste / căldură sufletească)
Încredere / respect / sinceritate 29 3 4
Membrii (rude de gradul I) / 22 4 3
comunicare
Susţinere / ajutor / sprijin 15 5 5
Casă / cămin 12 6 6
Prietenie 10 7 7
Finanţe 6 8 8
Ceartă / probleme 5 9 9

Tabelul 8. Tabel prototipic – categorial cu frecvenţa, rangul mediu al apariţiei şi cel al importanţei, pentru
itemii ce sunt asociaţi cuvântului „familie”.
După cum se poate observa din tabel, itemii din a doua dimensiune îşi schimbă poziţia, comparativ cu scorul
obţinut pentru rangul apariţiei, obţinând un scor mai bun în ordinea importanţei decât în cea a apariţiei.
Deasemenea observăm că ultimele două poziţii obţin un scor identic pentru ambele ranguri.
Pentru a verifica datele obţinute prin această procedură de reperare e reprezentării sociale, am recurs la
demararea unei tehnici suplimentare: reperarea RS prin tehnica trierii succesive, (tehnică ce este descrisă în
detaliu în capitolul anterior).
În colectarea datelor pentru această procedură s-au folosit un corpus de 32 de cuvinte din cele 50 obţinute din
prima tehnică, şi s-au ales acestea în urma excluderii pe cele între care există raporturi de sinonimie. Cuvintele
folosite au fost: iubire, companie, curăţenie, înţelegere, grijă, bani, rude, sfaturi, teamă, dragoste, răbdare,
probleme, încredere, bucurie, cămin, interese, linişte, siguranţă, grup, respect, răutate, căldură, distracţie,
pedepse, ceartă, probleme, muncă, unitate, educaţie, unitate, comunicare, bucurie, întreg.
Procedura s-a aplicat pe aceiaşi subiecţi pe care s-a reperat reprezentarea socială: 55 de elevi în clasa a X a,
dintre care 18 (32,7%) băieţi şi 37 (63,3%) fete, cu vârsta medie de 15 ani şi 6 luni, elevi ai Colegiului unde s-
a desfăşurat studiul.
Cuvintele obţinute cu frecvenţa cea mai mare, pentru consemnul „cele mai caracteristice cuvinte ce descriu
familia” au fost: înţelegere, în număr de 43 (39,1%) şi dragoste cu 30 (27,3%).
După cum putem observa şi în tabelul de mai jos:
cuvintele considerate cele mai caracteristice pentru a caracteriza cuvântul ” familie”.
ere 43 39, 39,1 39,1 Dragost 30 27,3 27, 66,4 Iubire 1 13,6 13, 80,0 Răbdare 9 8, 8,2 88,2
1 e 3 5 6 2

Tabelul 9. Tabel de frecvenţe al apariţiilor cuvintelor considerate ca fiind cele mai reprezentative pentru a
descrie cuvântul „familie”.
În timp ce graficul arată în felul următor:
Grafic 4. Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor considerate cele mai
caracteristice pentru descrie termenul „familie”.
În timp ce pentru consemnul „cele mai puţin caracteristice pentru a descrie cuvântul familie” s-au înregistrat:
certuri /probleme şi finanţe( bani) cu o frecvenţă de 35 (31,8%) respectiv 34 (30,09%) apariţii, aşa cum
putem deduce din tabelul următor:

Cuvinte considerate ca fiind cele mai puţin caracteristice pentru a descrie cuvântul „familie”:

Ba 3 30, 30, 30, Ceartă/ 3 31, 31, 62, Pedep 1 14, 14, 77, Răuta 1 11, 11, 89, Alte
ni 4 9 9 9 probleme 5 8 8 7 se 6 5 5 3 te 3 8 8 1 le

Tabelul 10. Tabelul frecvenţelor de apariţie a cuvintelor considerate ca fiind cel mai puţin caracteristice
pentru a descrie conceptul de „familie”.
Iar graficul este următorul:
Grafic 5. Grafic cu repartiţia în funcţie de frecvenţele în apariţie a cuvintelor considerate cel mai puţin
caracteristice pentru a descrie conceptul de „familie”.

3. 1. 2 Interpretarea rezultatelor:
Nu am recurs în analiza noastră, aşa cum s-ar putea crede, la o reducţie a elementelor centrale. O astfel de
reducţie nu este necesară, întrucât considerăm că prin ambele modalităţi (apariţie şi importanţă), sunt selectate
elementele care satisfac criteriul proeminenţei emis de Moliner. Prin urmare, lista termenilor centrali (cu mare
probabilitate) va cuprinde elementele care se află în ambele căsuţe din stânga sus ale tabelelor prezentate mai
jos, indiferent dacă este vorba de rangul apariţiei sau al importanţei.
În urma
Rang înalt al apariţiei Rang scăzut al apariţiei
colectării şi
(Elemente plasate pe primele locuri ale Elemente plasate pe următoarele
analizării
lanţului asociativ, sub sau egale cu 2) locuri ale lanţului asociativ peste
datelor se
2
poate afirma
Frecvenţă Securitate emoţională de bază(armonie Membrii familie /comunicare că atât din
ridicată / înţelegere / linişte / bucurie / prima
Mai mari sau siguranţă) procedură cât
egale cu 36 şi din cea de a
Relaţii afective (iubire /dragoste / Încredere / respect / sinceritate doua, reiese
căldură sufletească) STATUT AMBIGUU că
TEME CETRALE reprezentarea
socială a
Frecvenţă Susţinere / ajutor / sprijin Finanţe familiei la
scazută adolescenţi,
Mai mici de 36 Casă / cămin Ceartă / probleme
este formată
ELEMENTE PERIFERICE
Prietenie STATUT AMBIGUU după cum
urmează:
nucleul
central al acesteia, este format din termenii: dragoste şi înţelegere. În timp ce sistemul periferic este format
din termenii: finanţe şi probleme. Această concluzie poate fi urmărită şi în tabelul prototipic – categorial al
frecvenţei încrucişat cu rangul de apariţie:
Tabelul 11. Tabelul prototipic categorial al frecvenţei şi rangul apariţiei.
Practic, elementele asociate situate în căsuţa din stânga sus a tabelului sunt cu mare probabilitate centrale, cele
situate în dreapta jos cu mare probabilitate periferice, iar celelalte sunt în discuţie. Această încrucişare are
valoare cantitativă, practic rezultând termenii prototipici, răspunzând criteriului proeminenţei.
O schimbare interesantă de poziţii apare la încrucişarea indicatorului de frecvenţă cu indicatorul de ordine al
importanţei itemului unde, aşa cum reiese din prezentarea datelor, cele două dimensiuni îşi schimbă poziţiile
între ele, de unde reiese că subiecţii au considerat că relaţiile afective, respectiv termenii de dragoste, iubire şi
căldură sufletească sunt mai importanţi pentru familie decât cei din prima dimensiune.
Această schimbare poate fi urmărită şi în tabelul prototipic – categorial al frecvenţei încrucişat cu rangul
importanţei:

Rang înalt al importanţei Rang scăzut al importanţei

Tabelul 12.
(Elemente plasate pe primele locuri Elemente plasate pe următoarele
Tabelul
ale lanţului asociativ, sub sau egale locuri ale lanţului asociativ peste 2
prototipic
cu 2)
categorial al
Frecvenţă Relaţii afective (iubire /dragoste / Încredere / respect / sinceritate frecvenţei şi
ridicată căldură sufletească) rangul
Mai mari sau importanţei.
egale cu 36 Securitate emoţională de Membrii (rude de gradul I) / Potrivit lui
bază(armonie / înţelegere / linişte / comunicare Flament şi
bucurie / siguranţă) TEME STATUT AMBIGUU Rouquette
CETRALE (2003) trebuie
urmărită o
Frecvenţă Susţinere / ajutor / sprijin Finanţe diferenţiere
scazută internă în
Mai mici de 36 Casă / cămin Ceartă / probleme
cadrul
ELEMENTE PERIFERICE
Prietenie STATUT nucleului
AMBIGUU central.
Această
diferenţiere
este uşor de urmărit în tabelele şi graficele prezentate anterior; astfel nu toate elementele prezintă aceeaşi
valoare deşi fac parte din aceeaşi dimensiune sau serie, acest lucru se poate urmării mai ales în frecvenţa cu
care apar itemii. În literatura de specialitate se face distincţie între elementele prioritareşi cele auxiliare
(secundare) ale nucleului central. Primele sunt necondiţionabile, în cazul nostru putem numi elemente
prioritare ale nucleului central al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi cuvintele: dragoste şi
înţelegere. Acest statut este asigurat odată prin frecvenţă ridicată a generării itemilor, dar şi pentru poziţiile
înalte obţinute în calcularea indicatorilor de ordine în apariţie şi respectiv importanţă obţinut de aceşti itemi.
În timp ce elementele secundare îşi dobândesc valoarea prin raportare directă la primele; în cazul nostru
elementele secundare ale nucleului central al reprezentării studiate sunt: pentru dragoste → căldură
sufletească, iubire, iar pentru înţelegere → armonie, linişte, siguranţă, bucurie.
Aceeaşi diferenţiere se poate opera şi înregistra şi la nivelul sistemului periferic. Astfel: unele elemente sunt
temporar mai alienate decât altele şi pot apărea ca supraactivate.Dacă ar fi să ne referim la sistemul periferic
al reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, aceste elemente supraactivate sunt desigur: finanţe şi
certuri/probleme. Ele ocupă ultima poziţie şi ca frecvenţă dar şi ca rang al apariţiei şi importanţei. Aşa cum se
poate vedea şi din tabelul portotipic – categorial al frecvenţei şi rangurilor ei ocupă căsuţa corespunzătoare
elementelor periferice. Totuşi elementele din căsuţa alăturată, prin acel statut de ambiguu, pot deveni la un
moment dat, în urma unei „delegări” a sistemului central, în poziţie de elemente periferice. Aceste elemente se
numesc normale şi joacă un rol important în viaţa şi dinamica reprezentării sociale, deoarece în anumite
condiţii ele permit o gestionare a situaţiilor cu care se confruntă individul, fără a fi nevoie să se apeleze la
principiile fundamentale, organizatoare. Aşa cum observăm şi din tabelele prototipic categoriale, dar mai ales
din graficul „plăcintă” al frecvenţelor şi sistemul periferic este unul substructurat şi poate funcţiona relativ
autonom.
Tabelul de mai jos ne poate ajuta să urmărim mai bine zona de aşezare a elementelor:
Elementele:
Tabelul 13.
Centrale Periferice Tabel cu
aşezarea
Prioritare Auxiliare Supraactivate Normale elementelor
constitutive
Dragoste Căldură sufletească, Finanţe Susţinere, sprijin, ale nucleului
iubire ajutor central şi ale
sistemului
Înţelegere Siguranţă, armonie, Certuri, probleme Casă, cămin
periferic al
bucurie, linişte
Prietenie reprezentării
sociale a
familiei la
adolescenţi.

Se constată din tabele prezentate mai sus, că reprezentarea socială a familiei la adolescenţi se articulează în
jurul celor doi termeni centrali prioritari: dragoste şi înţelegere. În relaţie cu dragostea se află alţi doi termeni:
iubire şi căldură sufletească, în timp ce pentru înţelegere termenii aflaţi în imediată relaţie sunt: armonie,
bucurie, siguranţă şi linişte.
Structura de mai jos, poate pune în evidenţă mai bine relaţiile dintre elemente:
Armonie

Iubire

Siguranţă
Înţelegere
Dragoste
Căldură sufleteas că
Linişte
Bucurie

Figura 1. Structura reprezentării sociale a familiei la adolescenţi

În linii mari, observăm aşadar că reprezentarea socială a familiei la adolescenţi are o structură bipolară,
direcţionată spre două niveluri: pe de o parte pe relaţii afective, cu un termen prioritar: dragostea, iar pe de
altă parte spre sfera de siguranţă emoţională de bază, spre un climat psihosocial sigur, având ca punct de
referinţă termenul primar: înţelegere.
O posibilă explicaţie pentru această relaţionare, poate fi dată şi de faptul ca subiecţii sunt tocmai adolescenţi,
aceasta fiind vârsta la care ei experimentează dragostea romantică, totul în jurul lor având o relativă
încărcătură emoţională. Dar această reprezentare socială poate reflecta şi nevoile majore ale acestor tineri în
acest moment specific al vieţii, care este adolescenţa. Este cunoscut faptul că adolescenţa este perioada în care
 între tineri şi părinţi au loc cele mai mari dispute, în încercarea de dobândire a autonomiei şi independenţei de
către copii, însă este şi vârsta şi momentul în care cele două dimensiuni ale reprezentării:
Securitatea emoţională, precum şi relaţiile afective, trebuie să concure la creerea unui climat familial autentic
şi stabil pentru a putea asigura tânărului suportul necesar în vederea dobândirii propriei identităţi. Prin urmare
aceste direcţii ale reprezentări studiate, pot fi oglindirea aşteptărilor şi nevoilor adolescenţilor din această
perioadă circumscrisă, este posibil (cu mare probabilitate) ca pentru o altă categorie de vârstă reprezentarea
socială a „familiei” să aibă cu totul şi cu totul altă structură.
Observăm de asemenea o bogată valoare polisemantică a termenilor produşi. Termenii aflaţi în structura
reprezentării sociale a familiei au o capacitate sporită de a îmbrăca diferite forme gramaticale şi de a genera
alte şi alte sensuri. Proprietate pe care o au, desigur, toate elementele centrale ale unei reprezentări.

Partea a II –a studiului: Obiectivul 2

3.2.1 Prezentarea datelor obţinute în urma derulării metodei experimentale:
În urma derulării experimentului s-au obţinut următoarele date:
Pentru situaţia A: un procent de 76 % din populaţia chestionată, a considerat că textul reprezintă, în mare şi în
foarte mare măsură, o descriere a familiei, după cum se poate urmării şi în tabelul frecvenţelor care urmează:
Text A
Frequency Percent Valid Cumulative
Percent Percent

Valid În foarte mare 9 36,0 36,0 36,0

masură

În mare masură 10 40,0 40,0 76,0

Oarecum 6 24,0 24,0 100,0

Total 25 100,0 100,0

Tabelul 14. Tabelul frecvenţelor înregistrate pentru textul A

Iar distribuţia datelor poate fi urmărită în graficul următor:

Grafic 6. Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul A

Pentru situaţia experimentală B respectiv pentru textul B, subiecţii au considerat descrierea ca fiind una
adecvată pentru familie, în mare şi în foarte mare măsură, cu un procentaj de 84% din populaţia chestionată,
după cum se poate observa în tabelul următor:

Text B

ulativ Valid In 8 32,0 32,0 32,0 In mare 13 52,0 52,0 84,0 Oarecum 4 16,0 16,0
cent foarte masura
mare
masura

Tabelul 15. Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul B

Iar distribuţia datelor se poate urmări după cum urmează:
Grafic 7. Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul B
 Pentru textul C, a treia situaţie experimentală, s-a înregistrat în urma colectării datelor, că 98% din cei
chestionaţi au considerat că textul reprezintă în mică şi în foarte mică măsură, descrierea unei familii, după
cum se poate urmării şi în tabelul următor:

Text C

ulative Valid Oarecum 2 8,0 8,0 8,0 In mica 7 28,0 28,0 36,0 In foarte 16 64,0 64,0
nt masura mica
masura

Tabelul 16. Tabelul frecvenţelor răspunsurilor pentru textul C.

În timp ce graficul distribuţiei datelor, este următorul:
Grafic 8. Histograma bare a distribuţiei răspunsurilor pentru textul C.
3.2.2 Interpretarea datelor obţinute în urma derulării metodei experimentale:
Având în vedere faptul că variabilele noastre dependente sunt date de scorul mediu de recunoaştere (situaţia
B) şi respectiv nerecunoaştere a descrierii familiei (situaţia C), ţinând cont de informaţiile ce pun în discuţie
elementele centrale sau periferice ale reprezentării sociale supusă atenţiei şi pentru a identifica măsura sau
cantitatea de discrepanţă existentă între frecvenţele observate şi cele aşteptate, ale acestor variabile vom
utiliza testul statistic χ 2 de comparare (asociere) pentru un singur eşantion. Vom repartiza valorile
eşantioanelor în funcţie de media scorului pe care subiecţii îl pot obţine din punctajul acordat pentru cele trei
situaţii.
Astfel în prima faza a procedurii de aplicare a testului χ 2 vom emite ipoteza statistice pentru fiecare situaţie
experimentală în parte: B şi situaţia C. Vom împărţi eşantionul în funcţie de scorul mediu pe care ar putea să îl
obţină subiecţii pentru scala de răspuns: în care „foarte mare măsură” primeşte 5 puncte şi „foarte mică
măsură” primeşte 1 punct, adică 25. Considerăm valorile mai mari decât acest scor critic ca una din variabile
şi valorile mai mici ca a doua variabilă, pe care le vom nota cu X şi Y.
În acest caz, pentru situaţia experimentală B vom emite următoarele ipoteze statistice :
H0 = Răspunsurile se vor situa în intervalul circumscris sub scorul mediu.
Vor exista diferenţe semnificative în răspunsurile subiecţilor, datorită informaţiilor introduse prin ultima
frază, aceştia nu vor mai recunoaşte reprezentarea socială a familiei.
H1 = Răspunsurile se vor grupa în intervalul circumscris peste scorul mediu.
Nu vor exista diferenţe semnificative în răspunsurile subiecţilor datorate informaţiilor introduse prin ultima
frază, aceştia vor recunoaşte reprezentarea socială a familiei.
În a doua fază de prelucrare a datelor, am întocmit tabelul de contingenţă pentru a stabili eşantionul observat
în funcţie de media lor :

Scala de răspuns Valori > 25 X Valori <25 Y Total pe linii

1 0 40 40

2 0 52 52

3 12 0 12

4 0 0 0

5 0 0 0

Total pe coloană 12 92 Total general 208

Tabelul 17. Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru situaţia B, unde : 1, 2..5 =
variantele de răspuns.

În a treia fază a demersului de prelucrare a datelor am calculat scorul frecvenţelor aşteptate. Pentru acest
demers s-a utilizat calculul după formula binecunoscută: totalul pe linie înmulţit cu totalul pe coloană
împărţit la totalul general.
Rezultatele acestor operaţiuni pot fi urmărite în tabelul următor :
Frecvenţe aşteptate X Y

1 0 20

2 0 26

3 6 0

4 0 0

5 0 0

Total 52 6 46

Tabelul 18. Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate, pentru situaţia B, rezultate în urma estimării
lor.
Etapa a patra : calculul statistici χ 2 după formula specifică: eşantionul observat minus eşantionul aşteptat,
totul la pătrat împărţit la eşantionul aşteptat.
χ2 X χ2 Y

χ 2 x1 0 χ 2 y1 8,69

χ2x2 0 χ 2 y2 14,69

χ2x3 0 χ 2 y3 0

χ 2 x4 0 χ2y4 0

χ 2 x5 0 χ 2 y5 0

Total pentru χ 2 x calculat 0 Total pentru χ 2 y calculat 23.38

Tabelul 19. Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, pentru situaţia B

Etapa a cincea : stabilirea gradului de libertate. Am stabilit gradul de libertate urmând logica de repartiţie
pentru χ 2, (adică numărul liniilor tabelului – 1) + (numărul coloanelor tabelului – 1) fără totaluri, de unde
rezultă : (5 – 1) + (2 – 1) = 5 grade de libertate şi α de 5%.
Se constată ca la gradul de libertate 5 şi α de 5%, tabelul arată un χ 2 critic de 11,07. Deoarece χ 2 calculat
depăşeşte cu mult valoarea lui χ 2 critic ( 23.38 > 11.07), se respinge ipoteza nulă, subiecţii au obţinut scoruri
situate în intervalul circumscris deasupra mediei, ceea ce înseamnă că au considerat descrierea ca fiind una
adecvată pentru „familie”, recunoscând astfel reprezentare socială pusă în discuţie, atunci când au fost
„atacate” elementele periferice. Cu alte cuvinte se testează ipotezele 2 A şi B propuse de acest studiu,
conform cărora: în primă instanţă, sistemul periferic al reprezentării sociale ale familiei la adolescenţi este
format din termenii: certuri şi finanţe, iar în a doua instanţă, dacă elementele periferice sunt puse în discuţie,
subiecţii recunosc reprezentarea socială, pentru că elementele periferice sunt flexibile, negociabile, lipsa lor
sau înlocuirea nu pun în pericol sensul reprezentării studiate.
Reluăm algoritmul descris şi pentru situaţia C, prin care se pune în discuţie sistemul central al reprezentării
sociale a familiei la adolescenţi. Menţionăm că în această situaţie scala de punctaj se inversează, varianta
dezirabilă este considerată expresia „în foarte mică măsură”, variantă ce va primi 5 puncte şi „în foarte mare
măsură” va fi punctată cu 1.
În acest caz, în primă fază, vom emite următoarele ipoteze statistice:
H0 = Scorurile se vor înscrie în intervalul circumscris sub scorul mediu.
Subiecţii nu vor ţine cont de informaţiile ce „atacă” elementele centrale ale reprezentării şi vor considera
descrierea ca fiind una adecvată, recunoscând, astfel, reprezentarea socială a familiei.
H1 = Scorurile se vor înscrie în intervalul circumscris peste medie.
Subiecţii vor ţine cont de informaţiile ce „atacă” elementele centrale ale reprezentării şi nu vor considera
descrierea ca fiind una adecvată, nerecunoscând, astfel, reprezentarea socială a familiei.
Pasul următor stabilim tabelul de contingenţă pentru a împărţi eşantionul în cele două variabile, X şi Y, ce
subdivid valorile observate ale frecvenţelor, în funcţie de poziţia acestora faţă de media eşantionului. Tabelul
poate fi urmărit mai jos:

Scala de răspuns Valori > 25 Valori < 25 Total pe linii

1 0 0 0

2 0 0 0

3 6 0 6

4 0 28 28

5 0 80 80

Total pe coloană 6 108 T. general 228

Tabelul 20. Tabelul de contingenţă al valorilor frecvenţelor observate, pentru situaţia C, unde : 1, 2..5 =
variantele de răspuns.

În cele ce urmează întocmim tabelul de contingenţă pentru calcularea valorilor aşteptate după relaţia amintită
anterior:

Frecvenţe aşteptate X Y

1 0 0

2 0 0

3 2,84 0

4 0 13,26

5 0 37,89

Total 2,84 51,15

Tabelul 21. Tabelul de contingenţă al frecvenţelor aşteptate, pentru situaţia C, rezultate în urma estimării
lor.
Etapa a patra : calculul statistici χ 2 după formula specifică.
 χ2 X χ2 Y

χ 2 x1 0 χ 2 y1 0

χ2x2 0 χ 2 y2 0

χ2x3 3,51 χ 2 y3 0

χ 2 x4 0 χ2y4 4,24

χ 2 x5 0 χ 2 y5 34,66

Total pentru χ 2 x calculat 3,51 Total pentru χ 2 y calculat 38,90

Tabelul 22. Tabelul de contingenţă pentru χ 2 calculat, pentru situaţia C

Etapa a cincea : stabilirea gradului de libertate. Urmând logica descrisă la situaţia experimentală B, gdl. : = 5
grade de libertate şi α de 5%.
Se constată la gradul de libertate 5 şi α de 5%, că tabelul arată un χ 2 critic de 11,07. Deoarece χ 2 calculat
depăşeşte cu mult valoarea lui χ 2 critic 42,41 > 11,07, se respinge ipoteza nulă şi se admite ipoteza
alternativă conform căreia subiecţii au fost influenţaţi de informaţiile primite prin ultima frază, considerând
descrierea ca nefiind una adecvată pentru familie, nerecunoscând astfel reprezentarea socială a familiei.
Sintetizând informaţiile de mai sus, putem afirma că ipotezele noastre 1 A şi B se testează: reprezentarea
socială a familiei la adolescenţi este formată din termenii „dragoste” şi „înţelegere”, iar atunci când aceştia
sunt „atacaţi”, în sensul negării importanţei pe care o au în menţinerea semnificaţiei reprezentării sociale,
reprezentarea nu mai este recunoscută.
Se testează astfel şi ipoteza nucleului central conform căreia elementele centrale sunt cele care dau sens
reprezentării, o menţin activă şi dictează astfel, discret, subiectului să adopte grile de comportament specifice
ei. Se demonstrează prin prezentul demers că una din cele mai importante caracteristici ale sistemului central
este rezistenţa la schimbare şi rigiditatea, care derivă din stabilitatea elementelor şi are ca principal efect
rezistenţa la schimbare. Atunci când ele se schimbă, efectele se pot înregistra doar în două direcţii: fie se
modifică reprezentarea, fie se stinge, ambele tipuri de efecte se reflectă în plan comportamental şi atitudinal.
Capitolul 4

Concluziile, limitele şi direcţii viitoare pentru prezentul demers:

4. 1 Concluzii:
Concluziile pe care noi le considerăm cele mai relevante în acord cu obiectivele şi ipotezele formulate şi pe
care le putem desprinde sintetizând atât experienţa teoretică cât şi pe cea practică, dobândită pe întregul
parcurs al activităţii de investigare şi de elaborare a acestei lucrări, dar şi în urma studierii reprezentării
sociale a familiei la adolescenţi, sunt următoarele:
1. În urma colectării şi interpretări datelor s-a observat că reprezentarea socială a familiei la adolescenţi are o
structură organizată pe mai multe nivele şi este formată dintr-un corpus de 10 elemente ce interacţionează,
relaţionează şi îşi schimbă poziţia între ele în funcţie de diferitele situaţii.
Primul nivel observat, aşa cum era şi de aşteptat, este cel al sistemului periferic, format din doi termeni
„supraactivaţi”: „ceartă (probleme)” şi „finanţe”.
Al doilea nivel este unul intermediar în care elementele în număr de aproximativ 10 termeni, cum ar fi
cuvintele „casă, sinceritate, membrii familiei (rude de gradul I şi II)”, au un statut ambiguu.
Al treilea nivel observat, este nucleul central al reprezentării format dintr-un „nucleu dur” sau „elemente
prioritare”, cum sunt ele întâlnite în literatura de specialitate, care pentru reprezentarea socială a familiei la
adolescenţi sunt definite prin termenii: „dragoste” şi „înţelegere”.
2. Sistemul central al reprezentării studiate este şi el, orientat spre două direcţii mari: una dintre aceste direcţii
este dată de dimensiunea „siguranţă emoţională de bază”, dimensiune ce se formează în jurul termenului
prioritar „înţelegere” şi are în componenţă următorii termenii auxiliari: „bucurie”, „armonie”, „siguranţă” şi
 „linişte”. A doua direcţie este dată de dimensiunea „relaţii afective”, dimensiune ce se formează în jurul
termenului prioritar „dragoste” şi este formată din următorii termeni auxiliari: „iubire” şi „căldură
sufletească”.
3. În ceea ce priveşte importanţa şi rolul pe care îl joacă elementele sistemului central şi cel periferic în
acordarea sensului şi semnificaţiei reprezentării, precum şi în generarea unor anumite tipuri de răspunsuri
comportamentale, s-a observat din interpretarea datelor, faptul că:
a. Punerea în discuţie a elementelor periferice nu antrenează, sau nu duce la nerecunoaşterea reprezentării. S-a
constatat că dimpotrivă, toţi subiecţii chestionaţi au recunoscut reprezentarea socială descrisă. Aceste date,
demonstrează că sistemul periferic este format din acele elemente, care sunt flexibile, maleabile, că formează
partea vie a reprezentării, permiţând acesteia ancorarea în realitatea de moment, mediind între situaţia
concretă şi nucleul central.
b. Punerea în discuţie a elementelor centrale, antrenează nerecunoaşterea reprezentării. Cea mai mare parte a
subiecţilor chestionaţi (92%) nu au considerat descrierea ca fiind una adecvată pentru reprezentarea studiată.
Testându-se astfel ipotezele emise la începutul demersului. Acest fapt demonstrează că rolul elementelor
centrale este acela de a genera semnificaţia pentru elementele periferice, putând afirma că există un impact
valoric, evaluativ al temelor centrale. Acest nucleu central este organizator, unificator pentru întreg ansamblul
reprezentării şi este format din componentele cele mai stabile ale reprezentării, fiind şi cel mai rezistent la
schimbare, ca dovadă atunci când acest nucleu este supus schimbării efectele se pot înregistra doar în două
direcţii: fie se modifică reprezentarea, fie se stinge, ambele tipuri de efecte se reflectă în plan comportamental
şi atitudinal.

4.2 Limitele studiului:

Una din principalele limite ale acestui demers este acela că, atât pentru atingerea primului obiectiv:
identificarea reprezentării sociale a familiei la adolescenţi, cât şi pentru al doilea obiectiv: verificarea
centralităţii reprezentări sociale a familiei la adolescenţi,s-a folosit un eşantion prea mic de subiecţi pentru a
se putea extrapola rezultatele, datele studiului având relevanţă doar pentru eşantionul studiat şi astfel demersul
are mai degrabă un statut de studiu pilot, preliminar.
O a doua limită se naşte desigur, din însăşi limitele metodlor folosite atât pentru reperarea nucleului central,
cât şi în verificarea experimentală a centralităţii şi anume limitele asociaţiei libere, tehnică care nu suportă
control din partea experimentatorului. Acesta nu poate verifica în nici un fel dacă subiecţii au răspuns sincer
cu părerea lor sau au adoptat nişte patternuri social acceptate.

4.3 Direcţii viitoare:

Această lucrare ar fi incompletă fără o discuţie referitoare la direcţiile viitoare ce pot fi abordate. În această
ordine de idei putem aminti:
1. În primul rând studierea reprezentării sociale la adolescenţi pe un eşantion mai mare, pentru a putea verifica
relevanţa datelor obţinute prin prezentul demers, asupra unei populaţii.
2. Ar fi interesant de urmărit şi de surprins dinamica acestei reprezentări, pe intervalele de vârstă cuprinse între
debutul adolescenţei, poate chiar pubertate -12 ani şi sfârşitul acesteia 18-20 de ani
3. O altă direcţie ce se poate deschide, este aceea de a studia dinamica reprezentării sociale a familiei chiar pe
subiecţii acestui eşantion, spre finalul adolescenţei, în jurul majoratului pentru a vedea dacă se schimbă
reprezentarea sau nu şi dacă se schimbă în ce direcţie.
4. Şi nu în ultimul rând, s-ar putea studia această reprezentare socială la alte categorie de vârstă, sau categorii
socio-profesionale diferite, pentru a observa dacă intervin schimbări în structura şi dinamica acesteia.
În ciuda potenţialelor neajunsuri ale prezentului demers, considerăm ca studiul şi-a atins obiectivele, s-a
reperat reprezentarea socială a familiei la adolescenţi şi s-a verificat structura acesteia din perspectiva
centralităţii (a teoriei nucleului central).
Bibliografie:

Abric, J. – C. (1984), „L’artisan et l’artisanat: analyse du contenu et de la structure d’une représentation

sociale”, în Bulletin de psychologie, 37, pp. 861-875.
Abric, J. – C. (1984), „L’etude expérimental des représentation sociales, în D. Jodelet (ed.)Les représentation
sociales, PUF, Paris, pp. 205-223.
Abric, J. – C. (1993), „Central system, peripheral systéme: Their functions and roles in the dynamics of
Socials Reprezentations”, în Paperes on Social Reprezentation, 2 (2), pp 75-78.
Abric, J. – C. (1994b), ”L’organisation intern du représentations sociales: système central et système
périphérique”, în C. Guemeli (ed.), Structures et transformations des représentations sociales, Delachaux et
Niestle, Laussane, pp. 73-84.
Abric, J. – C. (1997), „Reprezentările sociale: aspecte teoretice” în A. Neculau (ed.),Psihologia câmpului
social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 102-127.
Abric, J. – C. şi Tafani, E. (1998), „Natura şi funcţionarea nucleului central al unei reprezentări sociale:
reprezentarea întreprinderii”, în Psihologia Socială, 1, pp, 9-15.
Clémence, A., Doise, W. şi Lorenzi-Cioldi, F. (2001), „Luări de poziţie şi principii organizatoare ale
reprezentărilor sociale”, în M. Curelaru (ed.), Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi,
pp. 229-256.
Clocotici, V, Stan, A.(2000), „Statistică aplicată în Psihologie”, Editura Polirom, Iaşi.
Curelaru, M. (2001), „Precizări conceptuale în teoria reprezentărilor sociale”, în M. Curelaru (ed.)
Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp.
11-50.
Curelaru, M. (2001) (ed.), Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi.
Curelaru, M. (2006), „Reprezentările sociale”, Ed. a II a revizuită, Editura Polorom, Iaşi.
De Rosa, A.S,(1988), „Sur l’usage des associations libres dans l’etude des répresentations sociales de la
maladie mentale” în Connexions, 51, pp. 26-49.
De Rosa, A.S,(1997), „Comparaţie critică între reprezentările sociale şi cogniţia socială” în A. Neculau (ed.),
Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 205-218.
De Rosa, A. S şi D’Ambrosio, M. (2003), „Difuzarea teoriei reprezentărilor sociale prin intermediul
instituţional al comunicării ştiinţifice”, în Psihologie Socială, 12, pp 7-13.
Deschamps, J.-C şi Guimelli, C, (2003), „Reprezentări sociale ale ţiganilor în Franţa”, în L.M. Iacob şi D.
Sălăvăstru (ed.), Psihologia socială şi Noua Europă. In honorem Adrian Neculau, , Editura Polirom, Iaşi, pp.
118-138.
Doise, W. (1997), „ Reprezentările sociale: definiţia unui concept”, în A. Neculau, (ed.),Psihologia câmpului
social: reprezentările sociale” , Editura Polirom, Iaşi, pp. 76-84.
Doise, W. (2001), „Reprezentările sociale: o marcă de calitate”, în M. Curelaru (ed.)Reprezentările sociale.
Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 89-107.
Doise, W. şi Palomari, A (1996), „Caracteristici ale reprezentărilor sociale”, în A. Neculau, (ed.), Psihologie
socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iaşi, pp. 23-33.
Farr, R. M. (2001), „Reprezentările sociale: teorie şi critici”, în M. Curelaru (ed.)Reprezentările sociale.
Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 329-340.
Flament, C. (1997), Structura, dinamica şi transformarea reprezentărilor sociale”, în A. Neculau (ed.),
Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 128-144.
Gaiţă, C. (2004 I), „ Cum se construiesc reprezentările sociale”, în Psihosociologia & şi mass-media,
Academia Naţională de Informaţii, Bucureşti, 1.
Gaiţă, C. (2004 II), „ Cum se construiesc reprezentările sociale”, în Psihosociologia & şi mass-media,
Academia Naţională de Informaţii, Bucureşti, 2.
Gaiţă, C. (2004 III), „ Cum se construiesc reprezentările sociale”, în Psihosociologia & şi mass-media,
Academia Naţională de Informaţii, Bucureşti, 3.
Jodeled, D. (1989a), „Les représentation sociales, PUF, Paris.
Jodeled, D. (1997), „Reprezentările sociale un domeniu în expansiune”, în A. Neculau (ed.),
Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, pp. 85-106.
Marková, I. (2004), Dialogistica şi reprezentările sociale”, , Editura Polirom, Iaşi.
Moliner, P. (1988), Validation expérimental de l’hipotèse du noyau central des représentations sociales”, în
Bulletin de psychologie, 41, pp.759-762.
Moliner, P. (2001a), „Cele două dimensiuni ale reprezentărilor sociale”, în M. Curelaru (ed.) Reprezentările
sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 351-366.
Moliner, P. (2001b), „ISA: introducera prin scenarul ambiguu. O metodă în studiul reprezentărilor sociale” M.
Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 279-298.
Moliner, P. (2001c), „validarea experimentală a ipotezei nucleului central al reprezentărilor sociale” M.
Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 341-350.
Moliner, P, Martos, A. (2005), „La fonction generatrice du sens du noyau des représentations sociales: une
remise en cause?” în Paperes on Social Reprezentation,online journal, 14, pp. 3.1-3.12.
Moscovici, S. (1961-1976), La psychanalysse, son image et son publique, PUF, Paris.
Moscovici, S. (1990), „The origin of social representations: A response to Michael
în New Ideas in Psychology, Volume 8, Issue 3, pp: 383-388.
Moscovici, S. (1994), Psihologia Socială sau maşina de fabricat zei, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
pp. 29-68.
Moscovici, S. (1994), „Era reprezentărilor sociale, în M. Curelaru (ed.) Reprezentările sociale. Teorie şi
metode, Editura Eorta, Iaşi, pp. 53-87.
Neculau, A. (1997) (ed.), Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi.
Sumedrea, A. G. (2006), „Inferenţă statistică şi aplicaţii în psihologie”, Editura Universităţii Lucian Blaga,
Sibiu.
http://www.eric.ed.gov – Jurnalul European de Psihologie Socială Experimentală.
http://www.sciencedirect.com – Britsh Journal of experimental Social Psihologie.
http://www3.interscience.wiley.com – European Journal of Social Representation.
http://www.psr.jku.at/frameset.html – Jurnalului Paperes on Social Reprezentation.
 Anexa 1:

Chestionarul folosit pentru reperarea elementelor nucleului central, cu ajutorul asociaţiei libere şi
tehnicii prototipic categorială:

Confidenţial

CHESTIONAR

Prezentul demers urmăreşte identificarea unor aspecte cu privire la importanţa percepţiei sociale asupra
„familiei” în societatea modernă. Nu există răspunsuri bune sau greşite. Interesul nostru este de a vedea care
este poziţia dv. privind problema pusă în discuţie. Prin completarea acestui formular vă exprimaţi acordul
pentru prelucrarea statistică globală a informaţiilor obţinute. Datele colectate în urma acestui demers
ştiinţific au caracter confidenţial, nu vor fi folosite pentru identificarea dv. şi nu vor fi furnizate persoanelor
neautorizate.
Vă mulţumim!

1. Când rosteşti cuvântul „familie” – care sunt primele cinci cuvinte sau expresii care îţi trec prin minte?

1. Familie: …………………………………………………………………………………………………..

2. Familie: …………………………………………………………………………………………………….

3. Familie: …………………………………………………………………………………………………….

4. Familie: ……………………………………………………………………………………………………

5. Familie: ……………………………………………………………………………………………………

B. Gândiţi-vă în continuare la „familie”, aşezaţi expresiile de mai sus în ordinea importanţei de la cel mai
important la cel mai puţin important. Este suficient să treceţi în spaţiul punctat numărul enunţului de la sarcina
de mai sus.

Importanţă foarte mare………………………………………………………………………………..

Importanţă mare…………………………………………………………………………………………

Importanţă medie (moderata)………………………………………………………………………

Importanţă scăzută…………………………………………………………………………………….

Importanţă foarte scăzută……………………………………………………………………………

Mulţumim!
 Anexa 2:

Foaia de instructaj şi tabelul pentru centralizarea datelor, pentru tehnica trierilor succesive
Confidenţial
Clasa a X a B

Aveţi în faţa o serie de 32 de fişe ce conţin temeni caracteristici pentru descrierea cuvăntului „FAMILIE”.
Vă rugăm să impărţiţi fişele în jumătate, 16 cuvinte pe care le consideraţi cele mai caracterisitce pentru a
descrie familia şi 16 care consideraţi ca nu se portivesc pentru a descrie familia.
Din pachetul
Termenii ce descriu cel mai Termenii ce descriu mai puţin Genul
care conţin cei
bine cuvântul „ familie” cuvântul „ familie”
16 termeni, pe
1. care îi
consideraţi cei
mai potriviţi
1. pentru a
descrie
cuvântul
1. familie, va
rugăm să
1. repetaţi
operaţiunea şi
sa împărţiţi
1. fişele în
jumătate, 8
termeni ce
1. descriu
familia şi 8
care nu se
1. potrivesc
pentru a
1. descrie
familia.
Vă ruăm se
1. repataţi
activitatea de
sortare până
1. ajungeţi la
două cuvinte
pe care le
1. consideraţi
cele mai
1. potrivite
pentru a
descrie
1. familia şi
două mai
puţin potrivite
1. pentru a
descrie
familia.
1.
Cuvintele obţinute vă rugam să le treceţi în tabelul următor şi să completaţi şi rubrica „genul”. Aveţi 15
minute pentru a duce activitatea la sfărşit.

Succes.
 Anexa 3:

Foaia de răspuns pentru situaţiile experimentale:

Confidenţial

CHESTIONAR

Prezentul demers urmăreşte identificarea unor aspecte cu privire la importanţa percepţiei sociale asupra
„familiei” în societatea modernă. Nu există răspunsuri bune sau greşite. Interesul nostru este de a vedea care
este poziţia dv. privind problema pusă în discuţie. Prin completarea acestui formular vă exprimaţi acordul
pentru prelucrarea statistică globală a informaţiilor obţinute. Datele colectate în urma acestui demers
ştiinţific au caracter confidenţial, nu vor fi folosite pentru identificarea dv. şi nu vor fi furnizate persoanelor
neautorizate.
Succes!

Vă rugăm să citiţi informaţiile de mai jos şi să marcaţi cu un singur X, căsuţa care descrie cel mai bine părerea
dumneavoastră faţă de problema semnalată.

Text A:

Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent plăcută.
Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd nici o
ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate sau cu
prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi.

Consideraţi că textul prezentat reprezintă o descriere adegvată a familiei?

1) În foarte mare măsură
2) În mare măsură
3) Oarecum
4) În mică măsură
5) În foarte mică măsură

Text B:
Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent plăcută.
Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd nici o
ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate sau cu
prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţi. În realitate, problemele financiare şi certurile
se rezolvă prin discuţii deschise şi sincere.
Ţinând cont de inofrmaţiile prezentate în ultima frază, consideraţi că textul reprezintă o descriere adegvtă a
familiei?

1) În foarte mare măsură

2) În mare măsură
3) Oarecum
4) În mică măsură
5) În foarte mică măsură

Text C
Andrei şi Maria sunt căsătoriţi şi au doi copii, un băiat şi o fată. La ei acasă atmosfera este aparent plăcută.
Ai spune că sunt uniţi, se sprijină şi se ajută unii pe alţii ori de câte ori e nevoie. Se pare că nu pierd nici o
ocazie de a-şi petrece timpul împreună, organizând numeroase ieşiri şi excursii cu alte rude apropiate sau cu
prietenii. Văzându-i împreună ne putem gândii că sunt fericiţ. În realitate, cei doi soţi nu se mai iubesc şi nici
nu se mai înţeleg deloc”.

Ţinând cont de inofrmaţiile prezentate în ultima frază, consideraţi că textul reprezintă o descriere adgvată a
familiei?

1) În foarte mare măsură

2) În mare măsură
3) Oarecum
4) În mică măsură
5) În foarte mică măsură
Mulţumim!