Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teză de licenţă
REUŞITA ŞCOLARĂ ŞI ANXIETATEA LA ADOLESCENŢI
A realizat
Conducător ştiinţific
ŞEVCIUC MAIA
CHIŞINĂU 2010
1
CUPRINS
Introducere 3
Capitolul 1. ABORDAREA TEORETICĂ.
1.1. Anxietatea 6
1.1.1. Definirea şi generalităţile(caracteristicile, circumstanţele, cauzele) privind conceptul de
anxietate 8
1.1.2. Diferenţa între anxietate şi frică 6
1.2. Tulburările de anxietate 16
1.2.1. Simptomele tulburărilor de anxietate...................................................................................16
1.2.2. Tipuri de tulburări de anxietate şi efectele acestora asupra dezvoltării personalităţii..........17
1.2.3. Teoriile anxietăţii 23
1.2.4. Vindecarea anxietăţii prin tratament 33
1.3. Reuşita şcolară şi anxietatea generalizată 34
1.3.1. Tulburări de comportament la şcoală şi la orice nivel de reuşită şcolară 34
1.3.2. Anxietatea generalizată şi modalităţile de bază 36
1.4. Aspecetele de bază ale anxietăţii în adolescenţă 37
Capitolul 2. METODOLOGIA CERCETĂRII.
2.1. Obiectivele cercetării 42
2.2. Ipotezele cercetării 42
2.3. Modelul cercetării 44
2.3.1. Subiecţii 44
2.4. Descrierea metodelor de investigaţie 44
2.5. Prezentarea procedurilor folosite 45
Capitolul 3. ANALIZA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR.
CONCLUZII 48
BIBLIOGRAFIE 49
ANEXE 50
2
Introducere
Actualitatea cercetarii.
Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecvent întîlnită în viaţa de zi cu zi. Aproximativ
25% din populaţie suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieţii
lor. Alţi 25% au o anxietate mai puţin severă (ex. frica de şoareci sau paianjen) (Tudose, Tudose,
Dobranici, 2002).
Anxietatea este o tulburare emoţională ce se manifestă prin sentimente de frică şi
nelinişte, însoţite de reacţii psihice precum: palpitaţii, transpiraţie, stres, etc. Spre deosebire de
anxietatea temporară, cauzată de un anumit eveniment, anxietatea patologică este cronică şi
evoluează progresiv dacă nu este tratată. Copiii şi adolescenţii pot de asemenea să sufere de
anxietate.
Reuşita şcolară este totalitatea rezultatelor elevilor, atît în ce priveşte nivelul de pregătire
ştiinţifică ( acumularea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor de aplicare a lor) cît şi dezvoltarea
capacităţii intelectuale, formarea unor trăsături de personalitate, a interesului şi motivaţiei faţă de
învăţătură, a capacităţii de a se instrui, de a deveni. Succesul şcolar - concretizat în rezultatele
elevilor – reprezintă o realitate şcolară complexă ce include: cunoştinţe, capacităţi intelectuale
formate, abilităţi de aplicare a cunoştinţelor, trăsături non – cognitive de personalitate; în acelaşi
timp, succesul şcolar înglobează şi reuşita elevilor în activitatea postşcolară.
Prin tema propusă tind să observ dacă reuşita şcolară la adolescenţi este determinată de
nivelul de anxietate al acestora. Astfel cercetarea metodologică îmi va fi utilă spre a a afla care
este gradul de anxietate şi reuşită şcolară şi dacă este o diferenţă semnificativă între variabilele
date sau se manifestă totuşi, legătura între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport
cu anxietatea. La final voi deduce rezultatele şi concluzia definitivă a cercetării.
3
METODOLOGIA CERCETĂRII
Obiectivele cercetarii:
Ipotezele cercetării:
1. Presupunem că există o relaţie între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport
cu nivelul de anxietate la adolescenţi.
Baza metodologică:
Drept punct de reper al cercetării noastre a servit teoriile referitoare la anxietate. Au fost
consultate sursele următorilor autori ( Freud, Adler A., Horney K., Ionescu G., Madalina
Diaconu)
4
Metodele de cercetare:
Baza experimentală:
A constituit-o instituţia: USM din or. Chişinău. Acţiunile experimentale au fost întreprinse pe un
eşantion de 45 de subiecţi între vîrsta cuprinsă între 19 şi 22 de ani.
5
CAPITOLUL 1
ABORDAREA TEORETICĂ
1.1. Anxietatea
1.1.1. Definirea şi generalităţile (caracteristicile, circumstanţele, cauzele) privind conceptul
de anxietate
Persoana afectată de anxietate este într-o continuă alertă, avînd, în acelaşi timp,
sentimentul de neputinţă, de imposibilitate de prevenire sau apărare.
O consecinţă evidentă a stării de anxietate este scăderea randamentului intelectual. De
asemenea, manifestă agitaţie şi tulburări ale somnului. Sunt prezente tulburări biosomatice şi
affective (palpitaţii, respiraţie neregulată, paloare, puls accelerat).
Anxietatea se poate manifesta în diferite grade de profunzime. Dacă se manifestă într-
o formă uşoară, de fond, poate fi considerată un fenomen normal. Dacă, însă, este mai accentuată
şi mai profundă, va fi privită ca un simptom al unei tulburări psihice ca depresia, psihoastenia,
nevroza.
Gradul de anxietate poate fi măsurat prin instrumente psihice de tipul
chestionarelor, testelor. Desigur, acestea sunt complexe, ştiinţific concepute, iar în interpretarea
rezultatelor specialiştii sunt, uneori, asistaţi de calculator.
este nemotivată;
pericolul este perceput ca fiind iminent şi nedeterminat, faţă de care apare o atitudine de
aşteptare, o stare de alertă;
în neurastenii
în psihoze
în stări depresive
Cauzele anxietăţii
Anxietatea este rezultatul interacţiunii dintre mai mulţi factori care ne pot face mai
vulnerabili spre a dezvolta o tulburare anxioasă; printre aceştia se numără:
factori de personalitate
7
1.1.2. Diferenţa între anxietate şi frică
Fiecare dintre noi a trecut prin experienţe de frică intensă, care este o emoţie umană
normală, şi care ne ajută în confruntarea cu pericolul. Dar unii oameni trăiesc o frică foarte
intensă şi iratională, care nu este justificată prin prezenţa unei situaţii periculoase.
O persoana anxioasă continuă să simtă o nelinişte permanentă care interferează şi cu viaţa
sa cotidiană. Acesta poate să indice prezenţa unei tulburări de anxietate. Însumînd cele spuse mai
sus, anxietatea resimţită de o persoană este o frică foarte intensă şi nejustificată de un pericol
adevărat.
Frica reprezintă una dintre emoţiile de bază. Se distinge prin faptul că are un obiect
―real‖, precis, însă în funcţie de natura ei o întâlnim sub două forme: normală şi iraţională (Irina
Holdevici, 2002).
Prin urmare, frica reprezintă ―darul preţios‖ oferit de natura umană. Datorită ei suntem
capabili să reacţionăm în faţa unui pericol, comportându-se astfel ca un ―sistem de alarmă şi de
frână pentru autoajutorare; este menită să ne dăm seama când am pătruns prea rapid în
necunoscut sau când am jucat riscând prea mult. Când este perceput ―pericolul‖, acesta are
capacitatea să îngheţe acest sistem şi să ne ―umple‖ de un surplus de substanţe chimice
energizante, care ne permit să înfruntăm ameninţarea sau să fugim de ea.‖ (Lindenfield Gael,
2001). Pentru înţelegerea detaliată sau pentru a oferi un tablou simptomatologic specific
manifestării emoţiei de frică, prezentăm în continuare studiul lui Darwin consacrat fricii (W.
James):
Frica este adesea precedată de uimire; aceste două emoţii au raporturi atât de strânse,
încât amândouă trezesc instantaneu simţurile văzului şi auzului. În ambele cazuri ochii şi gura se
deschid larg, iar sprâncenele se ridică. Omul îngrozit se ţine drept ca o statuie sau, dimpotrivă, se
tupilează instinctiv, ca pentru a scăpa vederii duşmanului său. Inima bate precipitat şi violent,
intens, ceea ce nu dovedeşte nicidecum că ea trudeşte mai mult ca de obicei ci că trimite o mai
mare cantitate de sânge în toate organele, pielea păleşte instantaneu, ca la începutul unei sincope.
Se pare totuşi că această paloare superficială ţine în mare parte, dacă nu în mod exclusiv, de
acţiunea centrului vasomotor, care procedează la contractarea arterelor capilare ale pielii.
Transpiraţia abundentă care are loc în cazurile de groază intensă dovedeşte în ce măsură suferă
pielea contralovitura acestei emoţii. Acest fenomen este cu atât mai mult de notat cu cât în acest
moment suprafaţa cutanată este rece: de unde expresia vulgară de ―sudori reci‖; de fapt,
activitatea glandelor sudoripare coincide, de obicei, cu încălzirea pielii. În afară de aceasta, părul
8
se zbârleşte, iar muşchii superficiali sunt cuprinşi de frisoane. În acelaşi timp cu tulburarea
circulaţiei are loc accelerarea respiraţiei. În cazurile de frică uşoară se observǎ şi o puternică
tendinţă de a căsca. Unul dintre simptomele cele mai caracteristice este tremuratul care scutură
toţi muşchii corpului şi care adesea se observă mai întâi la buze. Tremurul şi uscăciunea gurii
alterează vocea, care devine răguşită şi neclară, putând chiar să dispară complet. Frica poate
creşte până la groază şi până la un fel de agonie. Se observă atunci diverse fenomene care
însoţesc emoţiile la paroxism: inima bate tumultuos sau se opreşte şi se produce o sincopă;
paloarea este cadaverică; respiraţia este chinuită; nările se dilată larg; buzele se desfac şi se agită
convulsiv; obrajii se scobesc şi tremură; gâtlejul se contractă; ochii ieşiţi din orbite, fixează
obiectul care provoacă groaza sau se rotesc în toate părţile neîncetat: Huc illuc valvens oculos
totumque pererrat. Pupilele, se dilată considerabil. Toţi muşchii corpului se durifică sau sunt
cuprinşi de convulsii. Mâinile se închid şi se deschid mereu, adesea în mod spasmodic. Se
întâmplă uneori ca braţele să se arunce înainte, ca pentru a îndepărta un pericol terifiant, ori se
agită dezordonat deasupra capului. În unele cazuri, se manifestă o impulsie bruscă şi irezistibilă
de a fugi mâncând pământul, impulsie atât de puternică, încât s-au văzut soldaţii cei mai viteji
cedându-i şi lăsându-se cuprinşi de o panică subită.
Nu este nimic mai puţin clar decât finalitatea fricii, o dată ce aceasta trece peste o
anumită limită; sub această limită sesizăm o oarecare timiditate atât de utilă adaptării noastre la
mediu, pe când paroxismele spaimei nu fac decât să dăuneze întotdeauna celor care le cad
victimă. Legat de acest ultim fapt, psihopatologii identifică în grupul fricilor cu caracter iraţional
urmǎtoarele tulburǎri în adaptare: anxietatea, fobiile şi atacurile de panică. Irina Holdevici face
următoarea distincţie între ele, prezentându-le astfel:
9
M. Golu interrelaţionează într-o oarecare măsură anxietatea cu angoasa, descriind-o pe
aceasta din urmă în funcţie de prima; angoasa apare astfel sub forma unei nelinişti dusă la
extrem, a unei frici iraţionale acutizate, agravări şi intensificări ale anxietăţii.
Angoasa şi anxietatea sunt aproape sinonime, angoasa fiind o formă de anxietate majoră,
iar anxietatea o formă de angoasă minoră.
Există numeroşi factori ce pot conduce la formarea unor predispoziţii pentru angoasă,
teamă, frică fără motive suficiente sau chiar fără nici un motiv. Printre aceştia, Paul Clément
Jagot identifică depresia nervoasă instalată în urma unei stări astenice generale, a frecventării
unor mentalităţi morbide şi deseori a unei educaţii prea autoritare, prea brutale sau prea dure,
având astfel, veritabile consecinţe negative asupra subiectului uman. Autorul citat descrie succint
individul uman afectat de tulburările menţionate mai sus; astfel, acesta apare: impresionabil,
tulburat de cea mai mică opoziţie, victimă pasivă a celor cutezători sau violenţi. În permanenţă
temător, învins sau exploatat, se crede sortit unui destin implacabil pe care nici măcar nu
încearcă să-l schimbe. Cedând, fără încetare, unor nelinişti de tot felul, el se teme de ziua de
mâine, de sănătatea precară, se teme că nu va reuşi, se teme de nenumărate nenorociri... El îşi
distruge astfel capacităţile potenţiale şi îşi sugerează în permanenţă de ceea ce se teme.
Pentru a reduce anxietatea, individul afectat de această tulburare foloseşte deseori metoda
evitării stimulului, chiar dacă aceasta nu conduce la o ameliorare a stării sufleteşti a subiectului
uman. În cazul în care nu poate fi evitat stimulul sau situaţia generatoare de anxietate, atunci
răspunsul ales este neajutorarea învăţată. Ea este descrisă de Seligman ca fiind acea atitudine de
10
acceptare, negreşit, a tot ceea ce se întâmplă, simţindu-se neputinţa de a schimba cu ceva cursul
evenimentelor. Această neajutorare învăţată poate fi generalizată de la o situaţie la alta, până
când individul simte că preia controlul, cât de puţin, asupra evenimentelor din viaţa lui. Pornind
de aici, starea de depresie se poate instala relativ uşor. Seligman vine cu precizarea că
neajutorarea învăţată merge sigur spre două ţinte inevitabile: înfrângerea şi eşecul, iar pentru a le
evita, trebuie să acţionăm asupra cauzei care le produce – prevenind sau vindecând neajutorarea
învăţată. Arătând subiectului că acţiunile sale contează sau învăţându-l să gândească altfel despre
ceea ce-l făcuse să eşueze, neajutorarea învăţată este uşor-uşor îndepărtată. Ea poate fi prevenită
doar în condiţiile în care, înainte ca experienţa neajutorării să aibă loc, subiectului i se spune că
acţiunile sale au un efect. Cu cât această abilitate este deprinsă cât mai de timpuriu, cu atât
imunizarea împotriva neajutorării este mai eficientă.
―Anxietatea trăită este o emoţie dureroasă. Uneori ea nu are o cauză specifică, spre
deosebire de teamă, a cărei cauză poate fi văzută şi rezolvată prin luptă sau îndepărtare de
aceasta. Anxietatea produce acelaşi răspuns ca şi teama – o intensificare a activităţii simpatice în
SNA – însă nivelul ei poate fi menţinut o anumită perioadă de timp în cazul în care individul nu
poate găsi modalitatea de a îndepărta sursa anxietăţii.‖ (Hayward Sheila, 1999 ).
Anxietatea se manifestă la nivelul celor trei paliere ale fiinţei umane – la nivel fiziologic,
psihologic şi comportamental (Holdevici, 2000):
Anxietatea se poate manifesta sub mai multe forme, iar în ceea ce priveşte intensitatea, ea
poate debuta simplu, cauzând doar o stare de disconfort, sau poate ajunge chiar până la un atac
de panică, implicând diverse simptome psihosomatice şi chiar groază.
11
În literatura de specialitate, anxietatea este folosită cu semnificaţia de teamă difuză, fără
un obiect bine precizat. Ca şi semnificaţia latină originală – ― anxietas‖ – termenul reflectă
nesiguranţă, agitaţie, frică, spaimă. Termenul a fost introdus în psihologie atunci când Freud a
descris nevroza anxioasă ca pe o afecţiune diferită de neurastenie. Iniţial, Freud prezintă
anxietatea ca rezultat al refulării tensiunilor sexuale (libido). El considera că imaginile libidinale,
privite ca fiind periculoase, erau din această cauză reprimate; libidoul astfel întrerupt era
transformat în anxietate. Mai apoi, a înlocuit această noţiune cu o alta mai extinsă, exprimând
anxietatea ca pe un semnal pentru pericol; a trasat o linie de demarcaţie între anxietatea obiectivă
(teamă, frică)şi anxietatea nevrotică, importantă fiind sursa dinspre care şi de cum provenea
pericolul – din lumea externă sau din interior.
12
Abordând anxietatea, Spielberger sugerează următoarele forme:
Sims şi Snaith (1988)delimitează clar câteva din caracteristicile celei de-a doua forme de
anxietate, astfel:
Irina Holdevici face o distincţie între anxietate (difuză)şi atacul de panică, făcând
precizarea că cel de-al doilea caz îl prezintă pe subiect ca trăind simultan patru sau mai multe din
simptomele: respiraţie accelerată; palpitaţii (tahicardie sau puls neregulat); tremor; transpiraţie
abundentă; senzaţie de sufocare; senzaţie de greaţă sau alte tulburări digestive; senzaţie de
ameţeală; senzaţie de detaşare (subiectul pierde contactul cu propria persoană); valuri de căldură
sau frig; teama că va muri; teama că îşi va pierde autocontrolul, că va înnebuni.
În cazul în care anxietatea se manifestă doar ca răspuns la un stimul specific, aceasta este
denumită anxietate situaţională sau fobică. Anxietatea situaţională se deosebeşte de teama pe
care o încearcă orice om în anumite situaţii prin intensitatea ei disproporţionată, precum şi prin
caracterul său nerealist şi prin evitarea sistemică a situaţiei anxiogene.
13
Adesea, anxietatea poate fi produsă doar prin simpla imaginare a unei situaţii specifice,
subiectul temându-se de consecinţe în cazul în care se va confrunta cu obiectul fobiei sale. Acest
tip de anxietate poartă numele de anxietate anticipatorie. În formele sale uşoare, anxietatea
anticipatorie nu se deosebeşte prea mult de simpla îngrijorare, dar atunci când ea devine deosebit
de intensă, va îmbrăca forma panicii anticipatorii. Între anxietatea spontană şi anxietatea
anticipatorie – susţine în continuare Irina Holdevici – există o diferenţă foarte mare, în sensul că
prima stare emoţională tinde să ajungă la apogeu foarte rapid (până la 5 minute)şi descreşte
treptat vreme de aproximativ o oră, în timp ce anxietatea anticipatorie se amplifică progresiv la
confruntarea cu situaţia anxiogenă, dar mai ales la imaginea ei, apoi descreşte brusc. Astfel,
subiectul poate fi stresat timp de o oră în legătură cu un posibil pericol, dar sresul dispare de
îndată ce subiectul îşi ocupă mintea cu altceva.
atacul de panică;
agorafobia;
fobia socială;
fobiile specifice;
tulburarea de anxietate generalizată;
tulburarea obsesiv - compulsivă;
tulburarea datorată stresului posttraumatic;
tulburarea acută de stres;
agorafobia fără atacuri de panică în istoria bolii;
tulburarea anxioasă datorată unor probleme somatice;
tulburarea anxioasă ca urmare a ingerării unor substanţe chimice.
Anxietatea poate să presupună în toate tulburările sale un caracter patologic – fie prin
durata sa, fie prin incapacitatea de a favoriza adaptările sau, dimpotrivă, prin capacitatea de a le
stânjeni, fie prin faptul că nu depinde de evenimentele exterioare – devenind un fenomen inutil,
însă aceasta nu ne opreşte în a sesiza câteva din aspectele pozitive ale anxietăţii, după cum le
prezintă Cosnier Jacques, în raport cu activităţile umane pe care această tulburare le
impregnează:
14
Mai întâi, activităţile şi producţiile artistice şi literare, foarte exigente cu aplicarea
macanismelor de apărare şi cu derivarea sublimatorie explicate astfel: Mecanisme de
apărare prin gestiunea şi controlul angoasei permise de exercitarea unei activităţi
coordonate şi prin reprezentarea fantasmelor. Derivarea sublimatorie a impulsiilor
neliniştitoare către investiri cu valoare socială şi aparent îndepărtate de problema iniţială.
Dincolo de artă şi religie, şi din aceleaşi motive, ştiinţa joacă la rândul ei un rol
anxiolitic: cunoaşterea şi interpretarea legilor materiei şi ale vieţii ne liniştesc şi risipesc
angoasa în faţa misterelor necunoscutului. ―Somnul Raţiunii naşte Monştri‖, dar şi invers
se poate spune că trezirea Raţiunii îi risipeşte....
Ca urmare, acţiunile umanitare au dublul avantaj de a constitui un profit pentru cei cărora
le sunt în mod oficial destinate, dar şi de a-i reconforta pe cei care le iniţiază şi le duc la bun
sfârşit, permiţându-le să-şi demonstreze lor înşile şi celorlalţi că se poate acţiona împotriva
morţii, a diverselor calamităţi şi a catastrofelor atât naturale, cât şi umane;
Mai există însă un aspect stimulant al anxietăţii şi angoasei, şi anume erotizarea sau
―hedonizarea‖ acestora.
15
lipseşte rareori de la aceste manifesări, contribuie la îmbogăţirea narcisistă provocată de acţiunea
respectivă.
Pe scurt, angoasa şi forma sa minoră care este anxietatea sunt afecte perfect banale ale
vieţii cotidiene, iar numeroase mecanisme, atât sociale, cât şi individuale, au scopul de a le
tempera.
16
emoţii negative foarte intense, reacţii fizice puternice, şi eventual experienţe negative, plasează
persoana într-un cerc vicios, din care nu poate să iasă (de ex. studentul T. este foarte anxios la
prezentarea unei lucrări în faţa publicului, dar trebuie să-şi susţină disertaţia. Se simte foarte
anxios, de fapt de o săptămînă întreagă, şi a învăţat foarte mult, ca totul să fie perfect şi să nu dea
greş, dar faptul că înainte de prezentarea disertaţiei s-a gîndit de foarte multe ori că trebuie să fie
perfectă această prezentare, că altfel profesorii or să-l creadă prost, i-a provocat emoţii foarte
intense ceea ce evident a cauzat mici eşecuri în prezentare, pe care el ulterior le-a interpretat ca
fiind greşeli catastrofale şi nu a mai vrut să prezinte lucrări în faţa mai multor oameni, avînd ca
rezultat faptul că acum evită aceste tipuri de situaţii).
a) Anxietate generalizată. Este frica exagerată şi grija legată de lucruri comune. Centrul
anxietăţii pot fi prietenii, familia, sănătatea, munca, banii sau ratarea unei întîlniri importante
(de fapt tot ceea ce este important persoanei poate să capteze centrul atenţiei ca focus al
anxietăţii).
Vorbim despre anxietate generalizată dacă grija exagerată este prezentă în aproape fiecare
zi, timp de 6 luni, şi dacă persoana are dificultăţi în controlarea anxietăţii. În plus persoana mai
simte una sau mai multe dintre următoarele simptome:
17
b) Fobia socială. Constă în frica de evaluare şi judecată negativă a altor oameni. De aceea
persoanelor caracterizate prin fobie socială le este frica să facă ceva ce le-ar putea umili în faţa
publicului – de ex. a vorbi în public, a folosi toalete publice, a mînca sau a bea în public, sau
orice altă situaţie socială incluzînd comportamentul la petreceri sau/şi la locul de muncă. Cei
care suferă de fobie socială pot să simtă frica în cazul unei singure, sau în cazul mai multor
situaţii. Această frică poate să conducă la evitarea situaţiilor respective, care, ulterior poate să
ajungă la izolare.
18
Exemplu (tulburare de panică):
Se linişteşte, scad
Creşte teama şi
simptomele de anxietate.
simptomele devin mai
puternice
(inima bate mai tare,
apar ameţeli, etc.)
TULBURARE DE
Episodul
ANXIETATE este depăşit
cu bine!
19
e)Tulburarea obsesiv-compulsivă (ocd)- Oamenii care au această tulburare au gînduri (ex.
O femeie are senzaţia că soţul ei o înşala fără a avea însă nici un indiciu) sau impulsuri (obsesii)
intruzive, involuntare şi nedorite. În acelaşi timp se simt şi forţate să efectueze ritualuri mentale
şi comportamentale, ca de ex. spălatul excesiv al mîinilor, duşuri excesiv de frecvente (de mai
multe ori pe zi), sau verificarea repetitivă a anumitor lucruri (de ex. dacă a încuiat uşa, sau dacă a
stins aragazul). De obicei sunt conştienti de iraţionalitatea şi natura excesivă a comportamentelor
sau a gîndurilor lor.
Barnet ( 1985 ) arată că anxietatea este o teamă difuză, fără obiect bine precizat, adesea
însoţită de acuze somatoforme: presiune toracică, tahicardie, transpiraţie, cefalee, tendinţa
imperioasă de a urina.
Autorii disting:
20
anxietate difuză, peristentă care este de fapt anxietatea cronică.
Stresul psihic cronic rezultă dintr-un conflict permanent între seturi de atitudini şi
convingeri contradictorii. De plidă, în cazul anxietăţii de examen, convingerea inconştientă este
că studentul va pierde examenul, ceea ce va atrage după sine dezaprobarea celorlalţi. Această
convingere este în conflict cu cealaltă convingere conform căreia studentul a studiat suficient şi
are capacitatea de a promova examenul.
21
Sullivan ( 1953 ) consideră că anxietatea rezultă din teama copilului de dezaprobarea
mamei.
Rado ( 1962 ) a arătat că starea psihică a mamei poate influenţa starea afectivă a fătului
astfel încât fricile şi sentimentul de culpabilitate ale mamei pot constitui cauze primare ale
tuturor disfuncţiilor în sfera comportamentului copilului.
1. stimulul;
2. evaluarea acestuia;
Reacţia la stresul cronic variază, printre altele, şi în funcţie de vârsta individului. Astfel,la
copii apar mai mult tulburări în sfera conduitei ca:
onicofagie;
enurezis;
tulburări de comportament;
suptul degetului.
La adulţii tineri anxietatea este asociată frecvent cu nivele de aspiraţie excesiv de înalte şi
cu stabilirea unor scopuri imposibile. Eşecul este asociat cu scăderea autostimei, retragerea în
sine şi susceptibilitate crescută la stresori din mediu, care produc atât anxietate, cât şi reacţii de
tip depresiv.
22
La vârstnici anxietatea este frecvent asociată cu:
Anxietatea cronică este un fenomen patologic pentru că ameninţarea este percepută doar
la nivel inconştient. ( Stimulul real anxiogen a dispărut demult, dar individul pare să nu fie
conştient de acest lucru ). Astfel, subiectul crede că trebuie să-şi menţină nivelul subconştient de
vigilenţă, ceea ce pe plan conştient se traduce în anxietate.
Conflictul este reprimat, acesta cauzând, la rândul său, simptome emoţionale, ceea ce
produce un cerc vicios.
Abordăm acest subiect în scopul de a oferi problematicii anxietăţii un spectru mai larg de
conceptualizare, acordând totodată un veritabil punct de sprijin edificării etiologiei, a
principalilor factori cauzali deosebit de importanţi în producerea acestei tulburări.
Complementare în esenţa lor, aceste modele explicative dezvăluie manifestările anxietăţii, aşa
cum debutează şi cum se dezvoltă, mai apoi, căpătând un anumit specific. Prin intermediul
aspectelor sesizate în sfera preocupărilor esenţiale ale acestor teorii, ne este prezentat conceptul
anxietăţii din mai multe puncte de vedere: cognitiv – comportamental, fenomenologic, biologic
sau fiziologic.
Aşa cum s-a putut anticipa, întrucât este vorba despre un ―răspuns‖ acordat de
psihanaliză, nu putem începe această prezentare fără a menţiona pe promotorul acestei orientări –
S. Freud – precum şi explicaţia sa oferită sferei de manifestare a anxietăţii. Astfel, el face
distincţia între frică, acea anxietate obiectivă sau ―angoasă reală‖ (S. Freud) – privită ca o reacţie
la un pericol exterior, perceput de subiect, ce l-ar putea răni (în vreun fel) – şi anxietatea
nevrotică – ―misterioasă şi inutilă‖. Analizând-o pe aceasta din urmă, S. Freud o descrie mai
întâi ca manifestându-se în trei maniere diferite: ca anxietate generalizată (angoasă imprecisă,
gata să se ataşeze oricăror reprezentări noi, capabile să-i sugereze persoanei un pretext,
influenţând judecata, alegând aşteptările, pândind orice prilej pentru justificare, de unde şi
numele de ―angoasă de aşteptare‖ sau ―aşteptare anxioasă‖), ca angoasă puternic legată de unele
reprezentări determinate, aşa cum este cazul fobiilor, ca angoasă isterică sau angoasă care
însoţeşte nevrozele grave. Legându-se de aşa-zisa ―aşteptare anxioasă‖, Freud face precizarea că
persoanele afectate de această tulburare prevăd mereu cele mai îngrozitoare eventualităţi, văd în
orice întâmplare prevestirea unei nenorociri, sunt predispuse la pesimism atunci când se
raportează la un fapt sau eveniment presărat cu incertitudini; tendinţa spre această aştepare a
nenorocirii apare ca o trăsătură de caracter proprie multor persoane ca făcând abstracţie de
aceasta, nu par a fi bolnave, înfăţişându-se doar ca prezenţe pesimiste, sumbre.
Referindu-se la cauza cea mai frecventă a nevrozei anxioase, S. Freud o percepe ca fiind
acea excitaţie frustrată (nesatisfăcută) sau acea energie libidinală asociată vieţii sexuale – care,
nepermisă a fi consumată sau utilizată datorită dorinţelor sexuale sau fanteziilor provocate,
ajunge a fi refulată în inconştient. Ca şi consecinţă inevitabilă a acestui ultim fapt, este generată
anxietatea, confirmată – spune autorul – de unele fobii foarte curente la copii mici (vezi ―Micul
Hans‖). În ceea ce priveşte producerea angoasei şi formarea simptomului, Freud explică dacă
bolnavul este împiedicat să-şi îndeplinească ceremonialul de spălare, spre exemplu, el cade într-o
stare foarte neplăcută de anxietate de care, evident, simptomul său l-ar fi ocrotit, rezultând astfel
concluzia că producerea angoasei ar preceda formarea simptomului, ca şi cum simptomele ar fi
create pentru a împiedica apariţia stării anxioase. La aceasta este adăugată o nouă confirmare:
primele nevroze ale copilăriei sunt fobiile, stări care arată cu evidenţă că producerea iniţială a
angoasei este stopată prin formarea ulterioară a simptomului – ―le este teamă de propriul lor
libido‖.
În final, apar clar delimitate, prin două stări de fapt, frica nevrotică şi frica reală: în
primul rând, în cazul primeia întâlnim un pericol interior, diferit de stimulul celei de-a doua, de
24
sursa generatoare – provenită din lumea externă; în al doilea rând, frica nevrotică se distinge de
frica reală prin faptul că ea nu devine conştientă. În manifestarea fobiilor, se observă un pericol
interior transformat în pericol exterior, deci, o frică nevrotică transformată într-o frică aparent
reală – întrucât, de un pericol exterior se poate scăpa prin fugă, însă, de un pericol interior nu ai
cum să fugi.
Contrar celor afirmate iniţial, noi studii oferă rezultate surprinzătoare şi anume că nu
refularea este principalul mobil care generează anxietatea, ci însăşi anxietatea – care apare prima
– este cea care provoacă refularea. Teama de castrare este considerată un determinant factor
generator al refulării şi mai apoi, al formării nevrozelor.
În 1924, S. Freud şi-a lărgit punctul de vedere cu privire la anxietate (Maria Neagoe,
2002). El o lega acum de conflictul dintre eu şi sine „Ego şi Id‖ dintre realitate şi instinct. În
această perspectivă, acumulările libidinale, energetice pe plan mintal, sunt neplăcute şi de aceea,
se declanşează încercări de a descărca sau de a stăpâni, a constrânge respectivele energii. Când
acumularea de energie instinctuală este prea mare, astfel încât subiectului uman să-i fie dificil să
se descurce cu ea, generând o stare de neplăcere, această stare a fost numită de Freud traumatică,
iar evenimentul care o genera a luat denumirea de eveniment traumatic. Emotivitatea din timpul
unei stări traumatice a fost identificată cu anxietatea, aceasta fiind consecinţa unor frustrări
severe.
Fobiile specifice pot rezulta din utilizarea deplasării, ca mecanism de apărare pentru a
evita confruntarea cu impulsurile neacceptate ale Sinelui. Pacientul fobic îşi deplasează
anxietatea asupra unui obiect sau situaţii specifice care pot fi apoi evitate.
Conform lui Freud, conţinutul fobiei nu este arbitrar. Anxietatea este deplasată de la
impulsurile temute ale Sinelui la un obiect sau situaţie care are legătură simbolică cu aceasta.
Astfel, obiecte precum lifturile, spaţiile închise sau anumite situaţii devin apoi stimuli fobici.
Evitându-i, persoana este capabilă să evite confruntarea cu conflictele reprimate. Conţinutul
fobiei, cuplat cu informaţii despre circumstanţele de viaţă ale pacientului şi experienţe din
copilărie, ne dau repere importante pentru a înţelege baza inconştientă a ceea ce altfel ne-ar părea
ca frică iraţională, lipsită de temei.
26
tratamentele comportamentale. În timp ce ei continuă să vadă fricile ca efecte ale unor probleme
anterioare, încurajează pacientul să înfrunte aceste frici. Freud a concluzionat că, eventual,
analistul trebuie să încurajeze pacienţii să se angajeze în activităţile provocatoare de anxietate pe
care le evitau înainte.‖( Maria Neagoe, 2002).
Aceste căi, prin care Eul se opune dorinţei Sinelui, sunt apărări puse în acţiune de
anxietate. Fiecare dintre aceste apărări este destinată să diminueze sau să evite anxietăţile
ulterioare. Este vorba despre apărări precum negarea, identificarea, intelectualizarea, izolarea,
proiecţia, regresia. (Maria Neagoe, 2002). Referindu-se la adolescenţi, Anna Freud menţiona
două mecanisme de apărare utilizate în Eul adolescentin (Sava Nuţ, 2003):
Printre factorii care pot influenţa (Sava Nuţ, 2003) dezvoltarea anxietăţii la copil,
autoarea evidenţiază rolul ostilităţii: cu cât sunt mai negative trăirile acestuia în cadrul familiei,
cu atât va fi mai înclinat copilul să dezvolte reacţii de ură şi neîncredere faţă de părinţi şi alţi
oameni; lumea este percepută ca periculoasă şi rea, în general.
Studiile cu gemeni (Maria Neagoe) sunt oarecum mai adecvate. Gemenii monozigoţi au
arătata o concordanţă mai mare decât gemenii dizigoţi pentru agorafobie şi dezordinile de
panică, dar nu şi pentru dezordinile generalizate de anxietate şi dezordinile de stres
posttraumatic. Mai adecvat ar fi un studiu de adopţie, care ar diferenţia mai concluziv influenţele
genetice de cele de mediu.
Concluzionăm, astfel că, deşi există motive pentru a considera factorii genetici importanţi
în generarea tulburărilor anxioase, nu este cunoscut foarte bine însă procentul prin care aceştia se
pot exprima în manifestarea anxietăţii.
Un model explicativ succint al anxietăţii – privit din punct de vedere biologic – este
sesizat de André Manus; extragem, astfel, în continuare, ipotezele biologice asupra stărilor de
anxietate – aşa cum sunt ele înregistrate de autor – cu accent pus pe dezordinile de panică şi
fobice, date fiind, mai ales, studiile biochimice cele mai recente. Se impune, totuşi, necesitatea
relativizării lor calitative din două motive: primul ar fi acela că este vorba despre experimente pe
animale, cel de-al doilea ar fi că schemele neurochimice propuse par de o simplitate reducţionistă
prin raportare la complexitatea extremǎ a sistemului nervos central. Se crede că de-a lungul
28
stărilor anxioase există o hiperactivitate noradrenergică şi serotoninergică. O altă ipoteză ar fi
aceea că există o hipoactivitate a circuitelor inhibitoare ale acestei activităţi noradrenergice. Ori,
în studierea modului de acţionare a benzodiazepinelor – medicamente antianxioase – se constată
că acestea acţionează asupra receptorilor membranei neuronale. Aceşti receptori ai
benzodiazepinei s-ar afla în relaţie directă cu un alt tip de receptori: receptorii acidului
gamma/amino/butiric (receptori GABA); dar sistemul GABA inhibă funcţionarea circuitelor
noradrenergice şi se rotoninergice. Se pare că sediul acţionării anxioliticelor ar fi în sistemul
limbic şi, în mod deosebit, în regiunea septo-hipocampicǎ şi în jurul acesteia. În medicina
experimentală, lezarea acestor regiuni provoacă aceleaşi modificări comportamentale ca şi
administrarea anxioliticelor.
29
inhibiţia motrică şi psihică se va instala o depresie. Dacă sunt ezitări în conduitele exploratorii,
verificări nelimitate luând forma fenomenelor de repetare a controalelor, vor apărea tulburări
obsesionale (obsesii şi compulsii).
30
În condiţionarea clasică vorbim, practic, de acei indivizi care învaţă să se teamă de un
stimul neutru, întrucât acesta este asociat unui eveniment dureros. De aici rezultă tendinţa spre
minimalizare a fricii condiţionate, evitând stimulul condiţionat. Ne referim astfel, la un al doilea
fel de învăţare, şi anume condiţionarea operantă – deoarece reacţia se păstrează în condiţiile unor
consecinţe reîntăritoare. Evitarea este întărită de reducerea fricii care vine din faptul că subiectul
nu se află în prezenţa stimulului condiţionat (Maria Neagoe, 2002).
31
Corelată cu abordarea behavioristă a anxietăţii, perspectiva cognitivă sugerează ca
principal factor determinant în instalarea şi manifestarea acestei tulburări – modelul cognitiv –
asociat cu o serie de reguli ce interpretează evenimentele relativ inofensive ca fiind periculoase.
Teoria întreruperii
Distingem în cadrul acestei teorii trei noţiuni: conflict, frustare, anxietate. Privită sub
aspectul întreruperii, frustrarea ar putea fi identificată ca anxietate. Conflictul apare, însă, în
urma dificultăţii de a alege alternativa. Astfel, putem considera eşecul ca şi întrerupere pentru
valorile socioculturale. De asemenea, anxietatea primară ajunge să ia forma anxietăţii secundare
atunci când se apelează la un comportament alternativ, desconsiderat de societate.
Există multe modalităţi de a trata anxietatea, şi nu toate dintre acestea sunt potrivite
fiecăruia, la bază se află monitorizarea îndeaproape şi învăţarea stării proprii, apoi deciderea de a
urma tratamentul recomanda.Una dintre dezamăgirile cheie de mai multe metode de tratament
utilizate în mod independent, s-ar putea să fie eficiente pentru unele persoane, dar nu va putea
ajuta mai mulţi oameni fără un plan de tratament adecvat.
33
Terapii cognitiv comportamentale - care au ca scop schimbarea schemelor de
gîndire, a credinţelor şi a comportamentelor care pot să declanşeze anxietatea. O
parte a terapiei poate să includă expunerea gradată, prin care persoana este expusă
unor situaţii care provoacă anxietatea. Procesul este numit desensitivizare.
Management-ul anxietăţii şi tehnici de relaxare – de ex. hipnoterapia, meditaţia,
exerciţii de respiraţie, etc.
Anxietăţile netratate pot avea efecte serioase asupra vieţii persoanei precum şi asupra
relaţiilor acesteia.
Reuşita şcolară este strans legată, statistic vorbind, si de nivelul intelectual al părinţilor, de
nivelul socio-economic. Părinţii care vorbesc prost limba romana sau o familie numeroasă,
ingramădită intr-un spaţiu restrans nu uşurează condiţiile de studiu.
34
Motivaţia de a învăţa este segmentul primordial al succesului şcolar. Sursele motivaţiei
sînt multiple şi complexe. Literatura de specialitate promovează ideea conform cărei factorii
intrincesi şi cei extrinseci condiţionează şi influenţează motivaţia pentru învăţare. Motivaţia
poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcţionează comportamentul uman.
Forţele externe, de orice natură, de asemenea pot influenţa comportamentul, dar, totuşi,
esenţialmente, acesta este ghidat şi susţinut de forţele interne ale individului. De regulă, oamenii
lucrează mai productiv şi mai intensiv atunci cînd sînt motivaţi, astfel avind un grad mic de
anxietate.
Reusita scolara presupune dezvoltarea aptitudilor, inteligentei si spiritului practic
aplicativ si experimental al acestora.Asupra personalitatii adolescentului actioneaza factori care
pot influienta reusita scolara, fie ca acestia sunt factori externi : pedagogici, socio-culturali fie
factori interni: biologici si psihologici.
Mediul familial are rolul său bine stabilit: instabilitatea căminului, neinţelegeri, părinti despărtiti,
conflicte frecvente sau părinti care nu se interesează de rezultatele şcolare. Sprijinul şcolar
trebuie să fie precoce.
2. În cazul inteligenţei crescute copilul învaţă prea mult, este suprasolicitat, de aceea de
multe ori este obosit, iar la situaţii neaşteptate are performanţa scăzută. Semnele acesteia sunt: o
stimă de sine negativă, tendinţa de a se subevalua, în cazul exerciţiilor, provocărilor nu
performanţa îl motivează ci dorinţa de a evita eşecul, în cazuri severe este asociat şi cu simptome
somatice: dureri de cap, sentiment de vomă, dureri de stomac, rosul unghiilor.
Posibilităţi de tratament:
- în cele mai multe cazuri numai o ameliorare a situaţiei este posibilă, neputînd schimba
întreaga personalitate
35
- încetarea evaluării copilului pe baza performanţelor şcolare
Posibilităţi de tratare:
- profesionişti
- exerciţii de relaxare
Fiecare dintre noi avem momente în care ne simţim anxioşi, nervoşi, tensionaţi sau
stresaţi. Sunt 5 modalităţi prin care puteţi combate aceste stări.:
Anxietatea este un factor care contribuie la aproape orice problemă cu care se confruntă o
persoană. În ceea ce îi priveşte pe adolescenţi, imaginea este chiar mai sumbră. În primul rând, ei
se confruntă cu probleme care sunt mult prea grele pentru ca ei să le poată rezolva. În al doilea
rând, ei au o nevoie inerentă de a îşi dovedi că sunt adulţi, şi încearcă adeseori să facă lucrul
acesta consumând alcool, luând droguri, implicându-se în sex şi, desigur, fumând.
Adolescenţii nu sunt tocmai pregătiţi pentru această lume a adulţilor. Ei au dat recent la o
parte cărţile cu desene animate şi animalele de pluş. Pentru că există astfel de solide presiuni, ei
tind să vadă partea negativă în aproape orice situaţie, ceea ce contribuie la mărirea anxietăţii pe
care ei o experimentează.
37
Sunt multe lucruri care pot cauza anxietatea. Conflictele interne de care adolescenţii nici
măcar nu sunt conştienţi pot fi cauze ale anxietăţii. Unii tineri sunt plini de anxietate pentru că
proprii lor părinţi au fost la fel. Alţii suferă din cauza conflictelor, fie din prezent, fie din
copilăria lor, care încă nu sunt rezolvate. Alţii experimentează sentimente de inferioritate. Alţii
trăiesc în sărăcie, sau suferă din cauza unei sănătăţi precare. Alţii o experimentează tocmai din
teama de a nu o experimenta.
Atunci când consiliezi tineri care suferă de anxietate, este important să stabileşti care este
cauza anxietăţii lor. Cu atât de multe posibile cauze, această sarcină se dovedeşte a fi una
dificilă. Însă, cauzele anxietăţii pot fi împărţite în cinci categorii.
Prima categorie o reprezintă ameninţările. Tinerii tind să perceapă pericolele, care sunt
adeseori ireale, însă care pot fi şi reale. Valoarea personală este foarte importantă pentru un
adolescent, şi atunci când sesizează un atac la adresa ei, devin foarte temători. Tema de separare
faţă de o persoană care este semnificativă pentru ei este o altă cauză a anxietăţii. Atunci când un
adolescent este hărţuit sau respins de către prietenii lui de aceeaşi vârstă, lucrul acesta le va
afecta imaginea despre sine, şi poate de multe ori să ducă la separare faţă de aceştia. Aceste
ameninţări sunt cauze semnificative ale anxietăţii. Mai sunt şi alte ameninţări care pot să fie
cauze ale anxietăţii, aşa cum sunt posibilitatea divorţului părinţilor, sau perspectiva unei posibile
exmatriculări din şcoală.
Un al treilea fel de conflict apare atunci când tânărul trebuie să aleagă între două
alternative, ambele nefiind de dorit. De exemplu, s-ar putea ca ei să trebuiască să aleagă între
îndurarea durerii, sau a face o operaţie care să facă durerea să dispară. Oricare din aceste
conflicte pot să îl ducă pe un tânăr înspre anxietate.
38
A treia categorie de anxietate o reprezintă frica. Tinerilor le este frică de multe lucruri.
Iată o listă cu cele mai comune temeri ale lor: teama de eşec, de viitor, de insucces, de
respingere, de intimitate, de conflict, de a fi lipsiţi de sens, de a fi bolnavi, de moarte şi de
singurătate. Aceste temeri, cuibărite în minţile lor pot să îi ducă până la anxietate.
Un al cincilea motiv pentru diferenţele individuale este teologia. Un tânăr care face parte
dintr-o biserică foarte legalistă, va avea o nevoie interioară nesănătoasă de a Îl mulţumi tot
timpul pe Dumnezeu. Acest lucru va duce laanxietate, pentru că nu face destul pentru
Dumnezeu. Astfel de tineri vor începe chiar să pună sub semnul întrebării mântuirea lor. Lipsa
credinţei nu este singura cauză teologică a anxietăţii.
39
În cele din urmă, al şaselea motiv pentru diferenţele individuale este reprezentat de
falsele credinţe.
Cele mai întâlnite 10 credinţe false pe care le au adolescenţii, care ajung să îi conducă
la anxietate.
Anxietatea nu este întotdeauna ceva greşit. Anxietatea poate de asemenea produce unele
efecte benefice, aşa cum este motivaţia. Prea multă anxietate totuşi este dăunătoare. În
continuare sunt descrise efectele pe care le are anxietatea asupra adolescenţilor.
• Efecte fizice. Sunt multe efecte fizice pe care le are anxietatea în adolescenţi. De obicei
fiind considerată o problemă a adulţilor, anxietatea este cunoscută ca fiind o cauză a ulcerului
chiar şi în rândurile adolescenţilor. Alte efecte fizice sunt durerile de cap, de spate, deranjamente
stomacale, respiraţie scurtă, probleme de somn, oboseală şi pierderea apetitului. De asemenea, se
pot declanşa reacţii severe, în ce priveşte tensiunea sangvină, tensiunea muşchilor, şi schimbări
digestive şi chimice în corp.
• Efecte psihologice.
• Tânărul s-ar putea să aibă o teamă intensă de a fi separat de un părinte sau de o altă
persoană cu mare influenţă asupra lui.
• Tânărul s-ar putea să caute o relaţie apropiată cu membrii familiei, în timp ce evită orice
relaţie cu necunoscuţii.
• Tânărul poate experimenta tot felul de temeri psihologice, aşa cum e frica de mulţimi,
teama de spaţii închise, teama de înălţimi.
• Tânărul poate dezvolta diferite dezechilibre de hrănire cum este anorexia sau bulimia,
datorită anxietăţii cu privire la greutatea lui şi la modul în care arată.
• Tânărul poate experimenta unele dezechilibre în ce privesc mişcările lui, cum sunt
ticurile musculare involuntare.
41
Capitolul 2
METODOLOGIA CERCETĂRII
2.1. Obiectivele cercetării au fost formulate în acord cu datele literaturii de specialitate, precum
şi pe baza experienţei dobîndite în urma activităţii cu adolescenţii.
ipoteza generală: presupunem că există o relaţie între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei
şcolare în raport cu nivelul de anxietate la adolescenţi.
42
ipotezele specifice:
Privim în jurul nostru şi nu este greu să o identificăm... Poate este deranjantă prezenţa ei
şi atunci, ca o primă reacţie de apărare, avem tendinţa să o negăm; asta nu înseamnă, însă, că ea
nu există. O regăsim în diferite stări de indispoziţie, la nivel fiziologic sau psihologic,
influenţând semnificativ – în sens negativ – capacitatea noastră de adaptare la solicitările
externe. Ajungem, astfel, să trăim neputinţa de a ne bucura de anumite lucruri, de a ne implica în
anumite activităţi, evitându-le cât de mult posibil, conştientizând consumul mare de energie
fizică şi psihică ce îl presupune.
Toate acestea indică terenul fragil de manifestare al anxietăţii – acea nelinişte, stare de
agitaţie resimţită de fiecare individ în mod diferit; o teamă lipsită de un corespondent real. În
psihologie, istoricul temei este descris în cele mai apreciate lucrări de specialitate ca fiind
nerelevant pentru realitate, tulburarea evitantă (anxioasă) fiind prezentată, iniţial, foarte
asemănător cu ceea ce astăzi se numeşte tulburare schizoidă a personalităţii. Ca o explicaţie
adusă acestui fapt, precizăm că persoana anxioasă nu este insensibilă, indiferentă, ci, din contră,
deosebit de sensibilă la respingere; retrasă şi închisă prin timiditate şi nu prin asocialitate, fiind
dominată de o puternică nevoie de ataşament afectiv – indicator al imaturităţii afective.
43
2.3 Modelul cercetării
2.3.1. Subiectii
La cercetare s-au implicat: Adolescenţii (N=45) cu vârsta cuprinsă între 19 ani şi 22 de ani,
studenţi la USM . Toţi adolescenţii frecventează universitatea de cel puţin un an.
O condiţie sine-qua-non a studiului unui anumit fenomen sau a relaţiilor dintre mai multe
fenomene este, după cum spuneam şi în debutul acestei a doua părţi a lucrării, ca metodele,
tehnicile, procedeele şi instrumentele utilizate să fie adecvate obiectului de studiu. Noi ştim că
nu există metode bune sau rele, ci potrivite pentru problema studiată sau mai puţin potrivite. De
aceea, este necesar să alegem metode, tehnici, procedee şi instrumente în funcţie de gardul lor de
adecvare la cercetarea pe care ne-am propus-o, în aşa fel încât acesta să fie cât mai mare.
Materiale.
Subiecţii au fost rugaţi să completeze chestionarele, după care au fost puşi la curent cu
modalitatea de răspuns la acest chestionar şi anume :
Instrucţiuni: «Citiţi atent fiecare propoziţie şi, în dependenţă de faptul cum vă simţiţi în
momentul de faţă, bifaţi cifra respectivă din dreapta formularului 2. Nu pierdeţi prea mult timp
cu nici o întrebare, deoarece nu există întrebări juste sau nejuste, chestionarul constituind doar o
examinare a stării Dvs. actuale».
Formularul 2
Aproape
Uneori Deseori Permanent
niciodată
1. Am o stare de satisfacţie. 1 2 3 4
2. Obosesc repede. 1 2 3 4
3. Plîng uşor. 1 2 3 4
4. Aşa vrea să fiu la fel de fericit ca şi alţii. 1 2 3 4
5. Uneori pierd deoarece nu iau decizia destul 1 2 3 4
de repede.
6. De obicei mă simt vioi. 1 2 3 4
7. Sînt calm, liniştit. 1 2 3 4
8. Eventualele dificultăţi mă neliniştesc mult. 1 2 3 4
9. Mă neliniştesc mult din cauza mărunţişurilor. 1 2 3 4
10. Sînt destul de fericit. 1 2 3 4
11. Le iau pe toate aproape de inimă. 1 2 3 4
12. Nu-mi ajunge încredere în propriile puteri. 1 2 3 4
13. De obicei mă simt în siguranţă. 1 2 3 4
14. Mă strădui să evit situaţiile critice şi 1 2 3 4
dificultăţile.
15. Sînit trist. 1 2 3 4
45
16. Sînt mulţumit. 1 2 3 4
17. Orice mărunţiş mă distrage şi mă nelinişteşte 1 2 3 4
mult.
18. Suport dureros dezamăgirile şi nu le pot da 1 2 3 4
uitării.
19. Sînt un om cumpătat. 1 2 3 4
20. Grijile îmi tulbură mult liniştea. 1 2 3 4
Prelucrarea rezultatelor
AR 1 2 35
unde 1 este suma cifrelor bifate de subiect (formularul 1) la întrebările: 3, 4, 6, 7, 9, 12, 13,
14, 17, 18; iar 2 —suma cifrelor bifate de subiect (formularul 1) la întrebările: 1, 2, 5, 8,
AS 1 2 35
unde 1 este suma cifrelor bifate de subiect (formularul 2) la întrebările: 22, 23, 24, 25, 28,
29, 31, 32, 34, 35, 37, 38, 40; iar 2 — suma cifrelor bifate de subiect (formularul 2) la
46
Rezultatele obţinute la testul anxietăţii stabile
Nume, prenume vârsta St. social Media şcolară anxietatea Nivelul anxietăţii
Lupaşco Sabina 20 student 9 55 Anxietate ridicată
Bîtca Lucia 20 student 8 56 Anxietate ridicată
Harciuc Alina 20 student 6 33 Anxietate moderată
Druc Constantin 19 student 8 39 Anxietate moderată
Moroşan Alexandra 20 student 8 46 Anxietate ridicată
Roşca Oleg 20 student 6 44 Anxietate moderată
Panţa Marina 20 student 7 47 Anxietate ridicată
Dănăila Tamara 20 student 7 48 Anxietate ridicată
Robu Ion 20 student 5 32 Anxietate moderată
Stan Elena 19 student 6 38 Anxietate moderată
Glodea Diana 19 student 6 36 Anxietate moderată
Scripnic Alina 20 student 9 25 Anxietate scăzută
Mertic Svetlana 19 student 7 52 Anxietate ridicată
Ciburciu Aliona 20 student 9 56 Anxietate ridicată
Chiriac Valentin 20 student 8 40 Anxietate moderată
Gaitu Olga 20 student 9 37 Anxietate moderată
Clementii Natalia 19 student 7 52 Anxietate ridicată
Apostu Elena 20 student 8 46 Anxietate ridicată
Russu Veronica 20 student 8 47 Anxietate ridicată
Lipceanu Olga 20 student 9 37 Anxietate moderată
Didoruc Maria 20 student 9 48 Anxietate ridicată
Lungu Violeta 20 student 6 50 Anxietate ridicată
Bumbu Natalia 20 student 8 45 Anxietate moderată
Plugaru Tatiana 20 student 8 43 Anxietate moderată
Vieru Nicolae 20 student 6 42 Anxietate moderată
Ştîrbalova Maia 22 student 7 46 Anxietate ridicată
Leonte Victoria 20 student 7 42 Anxietate moderată
Poiana Ion 20 student 8 42 Anxietate moderată
Catana Alina 20 student 7 39 Anxietate moderată
Popova Olesea 20 student 7 52 Anxietate ridicată
Pungă Ana 19 student 5 42 Anxietate moderată
Morari Anastasia 20 student 6 52 Anxietate ridicată
Roman Dumitra 20 student 9 37 Anxietate moderată
Axentii Ana 20 student 7 45 Anxietate moderată
Paladi Eduard 21 student 9 42 Anxietate moderată
Pruteanu Cristina 21 student 7 42 Anxietate moderată
Dolciu Mariana 20 student 8 49 Anxietate ridicată
Scutelniciuc Andrei 20 student 7 33 Anxietate moderată
Donoi Olesea 20 student 6 39 Anxietate moderată
Nicolaeva Natalia 22 student 7 36 Anxietate moderată
Luca Tatiana 20 student 9 45 Anxietate moderată
Vlas Irina 20 student 6 46 Anxietate ridicată
Peru Serghei 20 student 7 63 Anxietate ridicată
Gangan Roman 19 student 8 55 Anxietate ridicată
Luţa Costel 20 student 7 42 Anxietate moderată
47
CONCLUZII
Tema cercetată reprezintă un subiect de actualitate semnificativ. Pretutindeni vor exista
adolescenţi preocupaţi de perfecţionarea învăţăturii şi respectiv a notelor pentru o reuşită
eficientă şcolară/liceală, colegială/academică.
Obiectivele lucrării stabilite în desfăşurarea activităţii cu adolescenţii şi pe baza studierii
literaturii de specialitate, au fost combinate scopului de a demonstra că diferitele tipuri de
anxietate (anxietatea ridicată, anxietatea medie, anxietatea scăzută ) relaţionează cu
performanţele şcolare la adolescenţi.
Ipotezele cercetării denotă efectele relaţiei reuşită/anxietate şi diferenţe semnificative la
nivelul comportamentului privind performanţa obţinută la şcoală vizavi de modurile de
manifestare a anxietăţii elevilor.
În urma prelucrărilor efectuate după aplicarea metodelor de investigare, s-au obţinut
rezultate semnificative, deci, obiectivele cercetării au fost îndeplinite .
Ipoteza generală privind relaţia variaţiei valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu
nivelul de anxietate la adolescenţi a fost respinsă în timpul lucrării.
Ipoteza specifică pentru a vedea dacă există diferenţe semnificative la nivelul
comportamentului s-a confirmat într-o anumită măsură. Astfel se poate spune că performanţa
obţinută la şcoală influenţează comportamentul anxios al adolescenţilor.
Pe cînd cea de a 2-a ipoteză specifică, faptul că reuşita şcolară nu are aport asupra
apariţiei anxietăţii la adolescenţi a fost confirmată în final.
48
BIBLIOGRAFIE
49
ANEXE
Nume, prenume vârsta St. social Media şcolară anxietatea Nivelul anxietăţii
Lupaşco Sabina 20 student 9 55 Anxietate ridicată
Bîtca Lucia 20 student 8 56 Anxietate ridicată
Harciuc Alina 20 student 6 33 Anxietate moderată
Druc Constantin 19 student 8 39 Anxietate moderată
Moroşan Alexandra 20 student 8 46 Anxietate ridicată
Roşca Oleg 20 student 6 44 Anxietate moderată
Panţa Marina 20 student 7 47 Anxietate ridicată
Dănăila Tamara 20 student 7 48 Anxietate ridicată
Robu Ion 20 student 5 32 Anxietate moderată
Stan Elena 19 student 6 38 Anxietate moderată
Glodea Diana 19 student 6 36 Anxietate moderată
Scripnic Alina 20 student 9 25 Anxietate scăzută
Mertic Svetlana 19 student 7 52 Anxietate ridicată
Ciburciu Aliona 20 student 9 56 Anxietate ridicată
Chiriac Valentin 20 student 8 40 Anxietate moderată
Gaitu Olga 20 student 9 37 Anxietate moderată
Clementii Natalia 19 student 7 52 Anxietate ridicată
Apostu Elena 20 student 8 46 Anxietate ridicată
Russu Veronica 20 student 8 47 Anxietate ridicată
Lipceanu Olga 20 student 9 37 Anxietate moderată
Didoruc Maria 20 student 9 48 Anxietate ridicată
Lungu Violeta 20 student 6 50 Anxietate ridicată
Bumbu Natalia 20 student 8 45 Anxietate moderată
Plugaru Tatiana 20 student 8 43 Anxietate moderată
Vieru Nicolae 20 student 6 42 Anxietate moderată
Ştîrbalova Maia 22 student 7 46 Anxietate ridicată
Leonte Victoria 20 student 7 42 Anxietate moderată
Poiana Ion 20 student 8 42 Anxietate moderată
Catana Alina 20 student 7 39 Anxietate moderată
Popova Olesea 20 student 7 52 Anxietate ridicată
Pungă Ana 19 student 5 42 Anxietate moderată
Morari Anastasia 20 student 6 52 Anxietate ridicată
Roman Dumitra 20 student 9 37 Anxietate moderată
Axentii Ana 20 student 7 45 Anxietate moderată
Paladi Eduard 21 student 9 42 Anxietate moderată
Pruteanu Cristina 21 student 7 42 Anxietate moderată
Dolciu Mariana 20 student 8 49 Anxietate ridicată
Scutelniciuc Andrei 20 student 7 33 Anxietate moderată
Donoi Olesea 20 student 6 39 Anxietate moderată
Nicolaeva Natalia 22 student 7 36 Anxietate moderată
Luca Tatiana 20 student 9 45 Anxietate moderată
Vlas Irina 20 student 6 46 Anxietate ridicată
Peru Serghei 20 student 7 63 Anxietate ridicată
Gangan Roman 19 student 8 55 Anxietate ridicată
Luţa Costel 20 student 7 42 Anxietate moderată
50
m=7,35 m=44,06
Σ=331 Σ=1983
Anxietat
Subiecţi
şcolară
Media (x-mx) (x-mx)2 (x-my) (x-my)2 (x-mx) (x-my)
e
1 9 1,65 2,72 55 10,94 119,68 18,05
2 8 0,65 0,42 56 11,94 142,56 7,76
3 6 -1,45 1,82 33 -11,06 122,32 16,03
4 8 0,65 0,42 39 -5,06 25,60 -3,28
5 8 0,65 0,42 46 1,94 3,76 1,26
6 6 -1,45 1,82 44 -0,06 0,0036 0,08
7 7 -0,35 0,12 47 2,94 8,64 -1,02
8 7 -0,35 0,12 48 3,94 15,52 -1,37
9 5 -2,35 5,52 32 -12,06 145,44 28,34
10 6 -1,45 1,82 38 -6,06 36,72 8,78
11 6 -1,45 1,82 36 -8,06 64,96 11,68
12 9 1,65 2,72 25 -19,06 363,28 -31,44
13 7 -0,35 0,12 52 7,94 63,04 -2,77
14 9 1,65 2,72 56 11,94 142,56 19,70
15 8 0,65 0,42 40 -4,06 16,48 -2,63
16 9 1,65 2,72 37 -7,06 49,84 -11,64
17 7 -0,35 0,12 52 7,94 63,04 -2,77
18 8 0,65 0,42 46 1,94 3,76 1,261
19 8 0,65 0,42 47 2,94 8,64 1,911
20 9 1,65 2,72 37 -7,06 49,84 -11,64
21 9 1,65 2,72 48 3,94 15,52 6,50
22 6 -1,45 1,82 50 5,94 35,28 -8,61
23 8 0,65 0,42 45 0,94 0,88 0,61
24 8 0,65 0,42 43 -1,06 1,12 -0,68
25 6 -1,45 1,82 42 -2,06 4,24 2,987
26 7 -0,35 0,12 46 1,94 3,76 -0,67
27 7 -0,35 0,12 42 -2,06 4,24 0,72
28 8 0,65 0,42 42 -2,06 4,24 -1,33
29 7 -0,35 0,12 39 -5,06 25,60 1,77
30 7 -0,35 0,12 52 7,94 63,04 -2,77
31 5 -2,35 5,52 42 -2,06 4,24 4,84
32 6 -1,45 1,82 52 7,94 63,04 -11,51
33 9 1,65 2,72 37 -7,06 49,84 -11,64
34 7 -0,35 0,12 45 0,94 0,88 -0,32
35 9 1,65 2,72 42 -2,06 4,24 -3,39
36 7 -0,35 0,12 42 -2,06 4,24 0,72
37 8 0,65 0,42 49 4,94 24,40 3,21
38 7 -0,35 0,12 33 -11,06 122,32 3,87
39 6 -1,45 1,82 39 -5,06 25,60 7,33
40 7 -0,35 0,12 36 -8,06 64,96 2,82
41 9 1,65 2,72 45 0,94 0,88 1,55
42 6 -1,45 1,82 46 1,94 3,76 -2,81
43 7 -0,35 0,12 63 18,94 358,72 -6,62
44 8 0,65 0,42 55 10,94 119,68 7,11
45 7 -0,35 0,12 42 -2,06 4,24 0,72
m=7,35 m=44,06 Σ=40,58
Σ= Σ=2454,80
Σ=331 Σ=1983
58,2 σy = 55,76
51
σx = 1,14
Coeficientul de corelaţie
Karl Pearson (1857-1936) a identificat noţiunea de coeficient de corelaţie Pearson.
=√
52
40 ,58 40 ,58
r 0,10
45 *1,14 * 7,46 382 ,5
n= 45-2=43
Ipoteza specifică este: „există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor
reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, iar ipoteza nulă este „ NU există o relaţie sau o legătură
între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖.
În acest caz, ipoteza nulă s-a adeverit, adică „ NU există o relaţie sau o legătură între
variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, deoarece coeficientul de
corelaţie (r) NU se încadrează în pragul de semificaţie de 0,05.
Această metodă statistică se foloseşte în situaţiile cînd avem de comparat mai mult de 2
grupuri. ANOVA este o procedură de comparare a mediilor eşantioanelor (stabilim dacă între
m1, m2, m3 există diferenţe semnificative). În locul diferenţei dintre medii utilizăm dispersia lor,
adică gradul de împrăştiere.
N1=10 m1=41,2
N2=26 m2=45,73
N3=9 m3=42,44
53
Media mediilor
1)
54
10 1 26 1 9 1
2int ragrup * 9,60 * 24,66 *17,55
45 3 45 3 45 3
0,21* 9,60 0,59 * 24,66 0,19 *17,55 2,01 14,54 3,33 19,88
F Raportul “Fisher”
55
Ronald Fisher (1890-1962). Această metodă se numeşte distribuţia “Fisher” sau
distribuţia mare. Valoarea obţinută la testul F se raportează la tabelul pragului de semnificaţie
în dependenţă de gradul de libertate. În cazul dat avem 2 tipuri de grade de
libertate(intragrup,intergrup).
109
F 5,48
19 ,88
Coincide cu F 3,3158
Ipoteza specifică este: „există o relaţie sau o legătură între variaţia valorilor rezultatelor
reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, iar ipoteza nulă este „ NU există o relaţie sau o legătură
între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖.
În acest caz, ipoteza specifică a fost confirmată parţial, adică „există o relaţie sau o
legătură între variaţia valorilor rezultatelor reuşitei şcolare în raport cu anxietatea‖, deoarece
raportul ―Fisher‖
56
5-6 Anxietatea 7-8 Anxietatea 9 - 10 Anxietatea
57
Gr. I (5 - 6) Gr. II (7 - 8) Gr. II (9 - 10)
58
Nr. de persoane în funcţie de note
10
26
59
Anxietatea pe niveluri în funcţie de note
80%
70%
60% ridicat
50% moderat
40%
scăzut
30%
20%
10%
0%
nota 5 - 6 nota 7 - 8 nota 9 - 10
60