Sunteți pe pagina 1din 5

Anexa 1

SCALA DE AUTOACCEPTARE E. BERGER

Instrucțiune: Citiți cu atenție enunțurile de mai jos și decideți dacă sunt adevărate sau false,
folosind următoarea scală: 1 – adevărat, 2 – adevărat în mare parte, 3 – adevărat /fals în aceeași
măsură, 4 – fals în mare parte, 5 – fals.

Nr. Afirmațiile Adevărat Fals


1 2 3 4 5
1. Mi-ar plăcea să găsesc pe cineva care să-mi spună cum să-
mi rezolv problemele personale.
2. Nu îmi pun întrebări asupra valorii mele ca persoană, chiar
dacă mă gândesc că alții o fac.
3. Când oamenii spun lucruri frumoase despre mine, mi se
pare greu să cred că ei vorbesc serios. Mi se pare că
glumesc sau că nu spun adevărul.
4. Nu suport dacă cineva mă critică sau vorbește despre mine.
5. Nu vorbesc mult despre evenimente sociale, pentru că mi-e
frică că oamenii mă vor critica sau râde de mine.
6. îmi dau seama că nu sunt foarte practic, dar nu cred că pot
să-mi folosesc energia într-o modalitate mai bună.
7. Privesc majoritatea sentimentelor și impulsurilor mele față
de alți oameni ca fiind normale și acceptabile.
8. Ceva lăuntric nu mă lasă să mă bucur, indiferent ce sarcină
am de îndeplinit – dacă o îndeplinesc bine am un sentiment
că sarcina este sub posibilitățile mele și că nu ar trebui să
mp mulțumesc doar cu atât
9. Mă simt diferit de ceilalți oameni. Mi-ar plăcea să am
sentimentul de siguranță care provine din faptul că nu sunt
prea diferit de ceilalți.
10. Mi-e teamă de oamenii care mi-ar plăcea să mă cunoască,
pentru că sa-r putea să-i dezamăgesc.
11. Sunt frecvent deranjat de sentimente de inferioritate.
12. Din cauza altora nu am reușit să realizez atât de multe pe
cât aș fi vrut.
13. Sunt timid și intimidat de situații sociale.
14. Pentru a fi acceptat și plăcut, am tendința să fiu așa cum
vor alții.
15. Par să am o putere interioară care mă ajută să rezolv
lucrurile. Am o fundație destul de solidă și sunt destul de
sigur pe mine.
16. Mă simt intimidat când sunt cu persoane care au o poziție
superioară față de mine la școală sau la serviciu.
17. Cred că sunt nevrotic sau ceva semănător.
18. Deseori nu încerc să fiu prietenos cu oamenii pentru că mă
gândesc că nu o să mă placă.
19. Cred că sunt o persoană valoroasă pe plan de egalitate cu
ceilalți.
20. Nu pot să evit a mă simți vinovat față de ce simt despre
anumiți oameni din viața mea.
21. Nu îmi este frică să cunosc oameni noi. Cred că sunt o
persoană valoroasă și nu este nici un motiv pentru care
ceilalți să nu mă placă.
22. Cred în puterile mele numai pe jumătate.
23. Sunt foarte sensibil. Atunci când oamenii vorbesc am
tendința să cred că mă critică sau mă insultă într-un fel sau
altul, chiar dacă mai târziu când mă gândesc la asta nu se
mai pare la fel.
24. Cred că am anumite abilități și alte persoane spun la fel.
Mă întreb dacă nu cumva le dau o importanță mai mare
decât o au.
25. Simt sigur că voi putea rezolva problemele care vor apărea
în viitor.
26. Cred că încerc să impresionez lumea. Eu știu că nu sunt așa
cum par.
27. Nu mă îngrijorez și nu condamn dacă oamenii mă judecă.
28. Nu mă simt normal, dar vreau să mă simt normal.
29. De obicei, când sunt într-un grup nu vorbesc prea mult de
frică sau nu spun ceva greșit
30. Am tendința să-mi evit problemele.
31. Chiar dacă oamenii mă văd într-o lumină bună, mă simt
vinovat pentru că știu că-i păcălesc – dacă aș fi cu adevărat
eu însumi nu m-ar vedea într-o lumină atât de bună.
32. Simt că sunt la același nivel cu alți oameni și asta mă ajută
să stabilesc relații bune cu ele.
33. Cred că oamenii pot să reacționeze diferit față de mine
decât ar reacționa față de alții oameni.
34. Trăiesc mai mult așa cum vor alții să trăiesc.
35. Când trebuie să mă adresez unui grup, mă intimidez și nu
mă pot exprima foarte bine.
36. Dacă nu aș putea atât de mult ghinion, aș fi realizat mult
mai multe decât am realizat până acum.
Anexa 2

TEST DE MĂSURARE A STIMEI DE SINE

Instrucțiune: Citiți cu atenție cei 10 itemi. Încercuiți varianta de răspuns care vă reprezintă cel
mai bine. Nu există răspunsuri corecte sau incorecte. Ci doar răspunsuri sincere sau mai puțin
conforme cu realitatea.

Nr. Enunțurile (itemii) Foarte Puți Așa Mult Foarte


puțin n și mult
așa
1. În general sunt mulțumit/ă de mine 1 2 3 4 5
2. Uneori simt că nu sunt bun/ă la nimic 5 4 3 2 1
3. Cred că am multe calități 1 2 3 4 5
4. Sunt capabil/ă să fac lucruri la fel de bune ca 1 2 3 4 5
majoritatea celor din jurul meu
5. Simt că nu prea am multe calități de care să fiu 5 4 3 2 1
mândru/ă
6. Uneori mă simt realmente inutil/ă 5 4 3 2 1
7. Mă apreciez ca fiind o persoană de valoare, cel 1 2 3 4 5
puțin la fel ca majoritatea oamenilor din jurul meu
8. mi-aș dori să pot avea mai mult respect față de 5 4 3 2 1
sine
9. Sunt înclinat/ă să simt că eșuez 5 4 3 2 1
10. Am o părere pozitivă despre mine 1 2 3 4 5
Rezultat parțial
Scor final

Anexa 3
Chestionarul de studiere a tipurilor de agresivitate Buss - Durkee (adaptare
G.A.Țukerman)
N Afirmaţii Da Nu
1 Dacă mă irit, pot lovi pe cineva.
2 Uneori mă irit într-atât că pot arunca vre-un obiect.
3 Eu uşor mă irit, dar repede mă calmez.
4 Până când nu sunt rugat frumos, nu îndeplinesc o rugăminte.
5 Mi se pare că soarta este nedreaptă cu mine.
6 Eu ştiu că, oamenii mă vorbesc pe la spate.
Eu nu mă pot abţine de la rămăşag, dacă oamenii nu sunt de acord cu
7
mine
8 Dacă eu mint pe cineva, îmi stă ruşine.
9 Mi se pare că pot lovi o persoană.
10 Când mă irit, trîntesc uşa.
11 Uneori oamenii mă irită, doar prin prezenţa lor.
12 Dacă nu-mi place vre-o regulă, vreau s-o încalc.
13 Uneori mă înnăduş de invidie, cu toate că nu o manifest.
14 Eu cred că, mulţi oameni nu mă iubesc.
15 Eu cer ca oamenii să-mi stimeze drepturile.
16 Uneori îmi vin în gând idei de care mi-e ruşine.
17 Eu cunosc persoane care mă pot aduce până la bătaie.
18 Uneori îmi manifest furia bătând cu pumnul în masă.
19 Uneori pot izbucni ca un butoi cu praf de puscă.
20 Dacă cineva încearcă să ma conducă, eu fac invers.
21 Sunt persoane pe care le urăsc.
22 Destul de multe persoane mă invidiază.
23 Dacă eu mă enervez, pot să mă cert.
24 Persoanele, care fug de lucru, trebuie să poarte simţul vinei.
25 Dacă cineva mă supară, pot să răspund.
26 Uneori iau primul lucru care îmi cade la îndemîină şi-l distrug.
27 Eu pot brutaliza persoanele care nu-mi plac.
28 Dacă cu mine se discută de pe poziţii de superior, nu vreau să fac nimic.
29 Eu mă strădui să ascund atitudinea negativă faţă de oameni.
30 Uneori mi se pare că, râd de mine.
31 Dacă cineva mă irită, eu pot să spun tot ce gândesc despre el.
32 Mă supără gândul că eu puţin îmi ajut părinţii.
33 Dacă cineva mă loveşte primul, eu îi răspund la fel.
34 În rămăşag eu des ridic tonul vocii.
35 Eu mă irit de la mărunţişuri.
36 Cel care o face pe „şeful”, eu încerc să-l pun la loc.
37 Eu merit mai multă laudă şi atenţie, decât primesc.
38 Am duşmani care ar fi vrut să-mi facă rău.
39 Eu pot ameniţa, cu toate că nu voi aduce ameninţările la îndeplinire.
40 Eu fac multe lucruri, după care îmi pare rău.

Anexa 4

Testul ”Cum vă comportați în relațiile cu ceilalți?”


Testul evaluează manifestarea a trei tipuri de comportamente: pasiv, agresiv și asertiv.
Instrucțiune: Cât de adevărate sunt următoarele afirmații ca descrieri ale comportamentului
Dvs.? Notați în rubrica din dreapta cifra care reprezintă răspunsul Dvs. pentru fiecare afirmație
corespunzător grilei:
1 – niciodată adevărat
2 – uneori adevărat
3 – deseori adevărat
4 – întotdeauna adevărat
Nr. Item Punctaj
1. Atunci când munca mea este lăudată, răspund cu mai multă
modestie decât simt în realitate.
2. Dacă oamenii sunt nepoliticoși voi fi și eu.
3. Ceilalți oameni consideră că sunt interesant(ă).
4. Mi se pare dificil să vorbesc cu un grup de necunoscuți.
5. Nu mă deranjează că folosesc cuvinte usturătoare când asta mă
ajută sa-mi demonstrez punctul de vedere.
6. Spun profesorului dacă ceva nu-mi convine în timpul lecției.
7. Dacă colegii mă întrerup atunci când vorbesc, sufăr în tăcere
8. Când cineva îmi critic munca/activitatea, găsesc o modalitate sa-l
pun la punct.
9. Pot să-mi exprim mândria pentru ceea ce am făcut, fără a fi însă
lăudăros.
10. Cred că oamenii profită de mine.
11. Spun oamenilor ceea ce-și doresc să audă, dacă asta ajută să
obțin ce vreau.
12. Nu-mi este greu să cer ajutor cuiva.
13. Împrumut lucrurile mele celorlalți, chiar dacă nu doresc să o fac.
14. Câștig în contradicții pentru că știu să domin discuția.
15. Pot să-mi exprim sentimentele mele adevărate în fața cuiva la
care țin cu adevărat.
16. Când sunt nervos pe alții, prefer să-mi rețin emoțiile, în loc să le
exprim.
17. Când critic acțiunea cuiva, persoana respectivă mă înfurie.
18. Cred că pot sa-mi apăr drepturile mele.

S-ar putea să vă placă și