Consiliere și orientare, 2017 41

Versavia Curelaru

Unitatea de învățare 4

Tipuri de consiliere: consilierea individuală și de grup.

Aplicații în contextul școlii

1. Introducere
2. Consilierea individuală
2.1. Modele ale procesului de consiliere individuală
2.2. Probleme ale elevilor care pot fi abordate în cadrul consilierii individuale
3. Consilierea de grup
3.1. Grupuri de consiliere în mediul școlar
3.2. Nevoi și probleme speciale care pot fi abordate în cadrul consilierii de grup
4. Aplicații ale consilierii în contextul școli

1. Introducere
Dezvoltarea interesului pentru consiliere în cadrul școlii are la bază o serie de cauze,
prezente din ce în ce mai frecvent în ultimii ani (Bor et al., 2002, pp. 1-2):
 Stresul și provocările din viaţa de zi cu zi au crescut: competitivitatea, bullying-ul,
excluderea socială, rasismul, crizele de familie, rivalitate între frați, subrealizarea
școlară, abuzurile, presiunea grupului, abuzul de substanţe etc.
 Ca și mediul familial, școala a devenit un context foarte important pentru educația și
dezvoltarea morală și socială a copilului.
 A crescut gradul de conștientizare a rolului pe care-l joacă școala în identificarea,
prevenirea și managementul problemelor de sănătate mintală a copiilor și tinerilor.
 Multe din problemele emoţionale şi sociale ale tinerilor pot trece neobservate de
profesorii care sunt prea ocupați cu realizarea activităților de instrucție.
 Identificarea timpurie a problemelor psihologice la copii poate preveni tulburările
majore şi mai radicale de comportament.
 Este necesară evaluarea abilităților elevilor pentru o bună orientare și consiliere
vocațională.
 Unele tragedii care s-au petrecut în școli (crime, atacuri cu arme de foc), deși rare, au
atras atenția nevoii de a înțelege, preveni și interveni în cazurile de violență a tinerilor.
 Consilierea ca profesie s-a dezvoltat în ultimele decenii și există fundamente științifice
care explică beneficiile și limitele acesteia.
 Există din ce în ce mai mulți consilieri profesioniști dispuși să colaboreze cu membrii
echipelor de management al școlilor.
 Consilierii sunt astăzi pregătiți pentru a contribui la dezvoltarea organizației școlare
prin intervenții orientate către grupuri și sistem în ansamblul său (și nu numai la nivel
individual).
Specificul problematicii care poate fi inclusă sub umbrela consilierii realizate în cadrul
școlii, atrage atenția asupra particularităților pe care le presupune acest domeniu.
- Deplasarea dinspre abordarea individuală a cazurilor spre o abordare sistemică – o
problemă cu care se confruntă un copil nu poate fi rezolvată dacă nu se ține cont de
factorii familiali și de întreg contextul școlar.
- Abordarea problemelor specifice mediului școlar presupune din partea consilierului
cunoștințe și abilități specifice (cunoașterea particularităților de vârstă, a funcționării
familiei, a școlii ca organizație, a particularităților grupului etc.)

41
 Consiliere și orientare, 2017 42
Versavia Curelaru

- Trebuie să existe un cadrul teoretic, fundamentat empiric, cu privire la specificul

consilierii școlare.
- Există tipologii ale școlilor care influențează practica consilierii.

Modelul tradițional al consilierii este unul individual, dar astăzi în practica școlară
există mai multe tipuri, încurajându-se o abordare sistemică a cazurilor centrate pe soluție și
nu pe problemă (ca posesie exclusivă a individului). Problemele elevilor reprezintă adesea
simptome ale unui mediu complex disfuncțional (mediul familial, mediul școlar, factori socio-
culturali). Pentru a rezolva o problemă, aceasta trebuie mai întâi bine definită, după care vor fi
explorate soluții alternative și analizate costurile și beneficiile fiecărei soluții. În final, va fi
aleasă soluția/soluțiile, în funcție de resursele existente atât la nivelul persoanei consiliate, cât
și la nivelul mediului în care trăiește.

 Consilierea individuală – stabilirea unei relații dintre o persoană aflată în dificultate

(clientul) și o alta (consilierul) care, prin tehnici specifice, o ajută să se schimbe în
direcția unei mai bune adaptări.
 Consilierea unui cuplu (soți și, prin extindere, parteneri într-o afacere, prieteni, doi
colegi etc.) – consilierul lucrează cu clienți care sunt parteneri într-o relație
interpersonală anterioară.
 Consilierea familiei – în acest caz beneficiarii consilierii sunt membrii unei familii.
Uneori, beneficiarul principal este elevul, iar ceilalți membri sunt incluși în procesul
de consiliere pentru a-l ajuta pe acesta.
 Consilierea de grup – consilierul utilează tehnici specifice în rezolvarea unor
probleme comune membrilor unui grup. În acest caz, consilierul trebui să aibă în
vedere particularitățile psihosociale ale grupurilor.

2. Consilierea individuală
Acest tip de consiliere are la bază modelul natural al interacțiunilor umane sub formă de
diade (One-to-One). Multe dintre problemele vieții sunt discutate de oameni în relațiile pe
care le au cu cei apropiați, fără a fi necesar să se apeleze la un specialist. Uneori însă relațiile
cu persoanele apropiate nu oferă cadrul adecvat pentru rezolvarea problemelor, deoarece
interacțiunea nu este funcțională, comunicarea nu este eficientă, iar abilitățile celor implicați
nu sunt la un nivel satisfăcător. În aceste situații, consilierea individuală realizată de către un
psiholog sau de către o persoană de sprijin cu pregătire în domeniu poate reprezenta o
alternativă. În consilierea individuală, persoana aflată în dificultate (clientul) are posibilitatea
de a discuta despre dificultățile cu care se confruntă și de a primi feedback de la un specialist
(o persoană care este pregătită și acreditată din punct de vedere profesional).
Terapia sau consilierea psihologică este realizată de specialiști în diferite domenii:
psihiatri (pentru domeniul psihopatologic), psihoterapeuți (pentru domeniul clinic), consilierii
psihologici (pentru domeniul școlar, vocațional) etc. Consilierea individuală în cadrul școlii
este realizată de un consilier/psiholog acreditat profesional. Unele persoane vin la
terapie/consiliere individuală pentru anumite probleme de natură clinică (depresie, anxietate,
tulburări alimentare, fobii, abuz de substanțe, tulburări psihotice etc.), altele caută asistență
psihologică pentru dezvoltarea personală și schimbare (probleme de stimă de sine, dificultăți
de adaptare la regimul de muncă, dificultăți de organizare, conflicte repetate etc.).
Ca şi în alte forme de consiliere, în consilierea individuală rolul consilierului presupune:
reflecție, ascultare activă, oferirea de feedback și modelarea comportamentelor. Avantajul
consilierii individuale, față de terapia de grup sau de cuplu, este că în utilizarea tuturor acestor
tehnici, consilierul își concentrează atenția asupra unei singure persoane, fapt care face acest
proces mai potrivit pentru anumite cazuri. De exemplu, în consilierea de grup atenția

42
 Consiliere și orientare, 2017 43
Versavia Curelaru

consilierului este concentrată prioritar pe procesele de grup și pe schimburile care se

realizează între membri și apoi pe individ. Oamenii preferă consilierea individuală celei de
grup pentru că trăim într-o lume în care există o foame de atenție și pentru că anumite
probleme (cele intens personale sau traumatice) sunt mai bine explorate în situații individuale,
clientul având certitudinea că imaginea de sine este protejată (Leong et al., 2008).
Mecanismul principal al schimbării în consilierea individuală este relația terapeutică și
colaborarea dintre consilier și client. Prin ascultare, reflectare, stabilirea de scopuri și
exersarea unor abilități consilierea individuală contribuie în mod eficient la dezvoltarea
personală și la asumarea responsabilității de către client.
Nu există un model universal al consilierii individuale, deși am putea realiza o
simplificare a acestui proces în trei etape principale, regăsite în toate abordările teoretice: 1)
relaționare, 2) înțelegere și 3) schimbare (Nelson-Jones, 2009). Respectând această schemă,
cele mai multe modele ale consilierii includ etape care se pot încadra în una dintre etapele
generale menționate.

2.1.Modele ale procesului de consiliere individuală

 Modelul în 5 pași propus de Cormier și Hacney (2008)

1. Crearea legăturii şi construirea relaţiei dintre client şi consilier (relaționare) –

consilierul inițiază și conduce comunicarea astfel încât să câștige încrederea și să
faciliteze deschiderea celui consiliat.
2. Definirea şi evaluarea problemei (înțelegere) – consilierul ascultă activ situația
problematică descrisă și pătrunde în lumea internă a celui consiliat, pentru a o
înțelege cognitiv și emoțional cât mai bine. Prin întrebări bine direcționate îl ajută pe
client să-și clarifice problemele, să le definească corect și să facă o prioritizare a lor
(atunci când există mai multe probleme). Înțelegerea cognitivă a problemelor trebuie
dublată de o recunoașterea adecvată a emoțiilor și sentimentelor celui consiliat.
3. Stabilirea scopului consilierii (înțelegere) – consilierul trebuie să se asigure că cel
consiliat colaborează în stabilirea scopurilor consilierii și participă la elaborarea unor
soluții alternative.
4. Iniţierea intervenţiei (schimbare) – consilierul încurajează și sprijină clientul în
aplicarea soluției/soluțiilor aleasă/alese.
5. Finalizarea şi folow-up (schimbare) – consilierul analizează împreună cu cel consiliat
eficiența soluțiilor implementate și evaluează progresul obținut.

 Modelul în 12 pași propus de Carl Rogers (1941, tradus și adaptat din Fall et al., 2004)

1. Persoana vine la consiliere pentru a căuta ajutor.

2. Situația de ajutor este definită ca o oportunitate de dezvoltarea personală și nu ca o
rețetă din partea consilierului.
3. Consilierul încurajează exprimarea liberă a sentimentelor și emoțiilor legate de
problema pe care clientul o prezintă.
4. Consilierul acceptă, recunoaște și clarifică emoțiile negative.
5. Când emoțiile negative ale clientului au fost pe deplin exprimate și recunoscute, se va
încerca exprimarea (la început timidă) a emoțiilor și impulsurilor pozitive care vor
ajuta dezvoltării ulterioare.
6. Consilierul acceptă şi recunoaşte sentimentele pozitive exprimate de client în acelaşi
mod în care a acceptat şi recunoscut sentimentele negative. Această acceptare
necondiționată oferă individului oportunitatea de a se înţelege pentru prima dată în

43
 Consiliere și orientare, 2017 44
Versavia Curelaru

viaţa lui așa cum este (fără a fi condamnat și fără a se condamna), iar această
înțelegere se produce spontan (insight, iluminare), pe parcursul exprimării.
7. Înțelegerea și acceptarea sinelui reprezintă baza de la care individul poate merge mai
departe pentru a se schimba.
8. Insight-ul este punctul de plecare în derularea procesului de clarificare cu privire la ce
acțiuni vor urma, ce decizii vor fi luate.
9. Sunt stabilite și analizate alternative de acțiune, soluții pe care clientul le descoperă
împreună cu consilierul.
10. Insight-ul continuă.
11. Acțiuni și caracteristici pozitive sunt integrate de client și considerate ca fiind posibile
pentru sine, fără teamă, cu mai multă încredere în capacitatea sa de a reuși.
12. Clientul simte pe parcursul derulării consilierii că nu mai este atât de dependent de
consilier în luarea deciziilor și admite că poate încheia relația, cu încrederea că va
continua ceea ce a început.

 Structura unei ședințe de consiliere școlară (Bor et al., 2002)

I. Deși în consilierea individuală tradițională, primul pas al unei ședințe este
întâlnirea dintre consilier și client, în școală consilierea unui elev începe cu o etapă
preliminară care presupune anticiparea problemei/problemelor și elaborarea unei
ipoteze cu privire la posibilul impact al acesteia asupra copilului în funcție de
vârstă, de contextul social și cultural.
II. Începutul ședinței prin: prezentarea elevului și a consilierului, clarificarea sarcinii
consilierului în raport cu elevul, clarificarea scopului întâlnirii, stabilirea timpului
disponibil.
III. Implicarea elevului în discuție, pentru a lămuri percepțiile și expectanțele
acestuia: ce înseamnă pentru el această întâlnire, ce așteaptă să se întâmple după
consiliere, cine mai știe de problema sa și dacă a mai apelat la consiliere, dacă ar
vrea să conștientizeze și pe altcineva cu privire la problema sa.
IV. Focusarea ședinței prin stabilirea unor scopuri mici și realizabile
V. Obţinerea şi furnizarea de informaţii în urma explorării gradului de cunoştinţe al
copilului cu privire la problema lui („Ce știi despre efectele pe care le produc
etnobotanicele?”). În urma acestei explorări consilierul poate afla că elevul este
dezinformat și atunci cunoștințele pot fi corectate sau completate.
VI. Identificarea convingerilor elevului cu privire la problemă prin întrebări. De
exemplu: „Crezi că agresivitatea pe care o resimți ar putea fi diminuată prin
anumite metode?” Răspunsul la această întrebare poate evidenția convingerea
copilului că schimbarea este posibilă sau, dimpotrivă, credința sa că agresivitatea
este o trăsătură înnăscută care nu se poate schimba.
VII. Identificarea celei mai presante probleme a copilului pentru a o putea discuta încă
din prima sesiune în timpul avut la dispoziție. De exemplu, un elev care spune
consilierului că se simte trist și descurajat ar putea avea ca problemă principală
presantă teama de examenul care se va desfășura peste trei zile și pe care el are
intenția să-l evite, deși s-a pregătit foarte mult. În această situație, este esențială
depistarea acestei probleme pentru a preîntâmpina un eșec determinat de teamă și
nu de lipsa de pregătire.
VIII. Ordonarea problemelor în funcție de importanța și severitatea lor, care va
contribui la: reducerea anxietății și dobândirea sentimentului că lucrurile sunt sub
control; identificarea problemelor specifice; stabilirea unor obiective specifice,
realizabile. Rezolvarea cu succes a unei probleme poate oferi încredere și
experienţă pentru soluționarea altor dificultăți.

44
 Consiliere și orientare, 2017 45
Versavia Curelaru

IX. Utilizarea pricepută a limbajului pentru a evita sau reduce înțelegerea eronată
(utilizarea parafrazării, a reflectării înțelesurilor și sentimentelor, a feedback-ului
etc.);
X. Asistarea elevului în gestionarea problemelor prin:
- Definire și restructurare – aceasta îl poate ajuta, deoarece diminuează confuzia,
dezvoltă o percepție mai realistă cu privire la probleme și îi asigură o mai bună
adaptare în viața de zi cu zi.
- Explorarea resurselor de care dispune copilul – i se cere să povestească cum s-a
adaptat în trecut și, pornind de aici, să se gândească la cum s-ar putea adapta în
viitor.
- Implicarea părinților și a școlii – poate debloca comunicarea.
XI. Menținerea unei anumite limite între rolul profesional și cel de prieten al
consilierului;
XII. Realizarea unei evaluări la nivel cognitiv, emoțional și comportamental, la
începutul și la sfârșitul ședinței de consiliere, pe baza a ceea ce s-a spus;
XIII. Sfârșitul ședinței:
- sumarizarea temelor discutate cu relevarea punctelor tari și a celor slabe;
- Luarea unei decizii privind soluția/soluțiile alese;
- Stabilirea a ceea ce va urma după terminarea ședinței (dacă elevul va mai
continua sau nu consilierea).

2.2.Probleme ale elevilor care pot fi abordate în cadrul consilierii individuale

Există numeroase probleme ale copiilor care necesită consiliere individuală, deoarece
părinții sau alte persoane adulte din anturaj nu pot oferi un cadru adecvat deschiderii
comunicării sau un suport eficient pentru rezolvare. Iată mai jos câteva exemple de
astfel de probleme.
- Exprimare emoțională neadecvată (impulsivitate, agresivitate)
- Anxietate, depresie, fobii
- Lipsă de încredere în sine
- Probleme de gestionare a timpului
- Dificultăți de învățare
- Dificultăți de comunicare cu adulții (profesori, părinți)
- Dependență de substanțe
- Subrealizare școlară
- Complexe de inferioritate

3. Consilierea de grup
Este procesul de dezvoltare a unei reţele interpersonale, bazată pe încredere,
acceptare, respect, căldură umană, cu scopul de a se înțelege și sprijini reciproc în
rezolvarea unei probleme sau în vindecarea anumitor tulburări. Cercetarea și practica
științifică a utilizării grupurilor cu scop de vindecare are o istorie de aproximativ o sută de ani.
Însă proliferarea explozivă a modelelor de consiliere și psihoterapie de grup a început cu anii
1960 și 1970 (Benner & Hill, 1999). Consilierea de grup și alte forme de activitate în grup au
fost utilizate apoi și în alte scopuri decât cele care vizau vindecarea tulburărilor mentale.
Astfel, au fost utilizate grupurile pentru dezvoltarea emoțională a persoanelor sănătoase din
punct de vedere psihic, pentru creșterea intimității interpersonale, pentru dezvoltarea relațiilor
de echipă în întreprinderi etc. Există numeroase modele ale consilierii de grup, dezvoltate din
principalele orientări teoretice ale consilierii și terapiei (psihanalitică, centrată pe client,
cognitivistă etc. – a se vedea unitatea de învățare nr. 2).

45
 Consiliere și orientare, 2017 46
Versavia Curelaru

Dar indiferent de teoria care stă la baza unei consilieri de grup, puterea de vindecare a
grupului se manifestă la două niveluri aflate în simbioză: activarea aici-şi-acum și procesul
de iluminare (insight). Într-o prima fază membrii grupului trebuie să-și concentreze atenţia
asupra sentimentelor pe care le au unii față de alții, față de terapeut și față de grup ca întreg.
Evenimentele imediate derulate în grup capătă astfel prioritate față de evenimentele trecute și
prezente ale fiecărui membru. Accentul pus pe aici-şi-acum conduce la: dezvoltarea unui
microcosmos social pentru fiecare membru; facilitarea feedback-ului, a catharsisului
(descărcare, eliberare psihică), a autodezvăluirii; dezvoltarea abilităților sociale. Este sporită
vitalitatea grupului și fiecare membru devine din ce în ce mai implicat. Al doilea pas,
iluminarea, este necesar pentru ca grupul să recunoască, să examineze și să înțeleagă
procesele de grup, adică fiecare să se înțeleagă pe sine, să studieze tranzacțiile pe care le face,
experiențele trăite și să integreze aceste experiențe. Consilierul (asistat de membrii grupului)
ghidează și facilitează auto-reflecția imediat după ce anumite comportamente sau interacțiuni
s-au produs (Benner & Hill, 1999, pp. 528-529).
Yalom (1975, apud Benner & Hill, 1999, p. 530) a realizat o cercetare amplă prin care a
identificat elementele comune consilierii/terapiei de grup (indiferent de orientarea teoretică
care stă la baza sa). El a denumit aceste elemente comune „factori terapeutici” (cu rol de
vindecare):
- Instilarea speranței, crearea unui sentiment de optimism şi aşteptarea pozitivă;
- Universalitatea – întărirea convingerii membrilor grupului că nu sunt singurii care
se confruntă cu probleme și suferințe;
- Împărtăşirea de informaţii despre sănătatea mintală şi boală;
- Altruismul – crearea unui climat de grup de bunăvoinţă, de sprijin şi solidaritate;
- Recapitularea corectivă a grupului familial primar – îi ajută pe membrii grupului să
conștientizeze că recapitulează interacţiunile lor din familie;
- Dezvoltarea tehnicilor de socializare – creșterea abilităților membrilor de a relaționa
unii cu alții într-un mod pozitiv și matur;
- Comportamentul de imitație – ajută membrii grupului să se schimbe prin observarea
funcțională, matură, a comportamentelor consilierului sau a altor membri;
- Învățarea interpersonală – utilizarea transferului, a experiențelor emoționale
corective și a iluminării pentru a asista membrii grupului în schimbare;
- Coeziunea – sentimentul de comuniune care determină grupul să se vadă mai
degrabă holistic decât ca pe o colecție de indivizi;
- Catharsisul – exprimarea deschisă a emoțiilor în cadrul proceselor de grup (cu rol
de eliberare);
- Factorii existențiali – discutarea unor teme care țin de existența umană:
responsabilitatea, libertatea, izolarea, moartea etc.
Avantaje ale consilierii de grup:
- Eficienţa şi economia (mai mulţi clienţi, mai puţine costuri de timp și bani);
- Simţul apartenenţei (experienţa interacţiunii la un nivel uman profund);
- Aparența unui microcosmos social (obținerea feedback-ului din partea celorlalţi,
foarte valoros pentru experienţa sa viitoare în societate, experimentarea de noi
comportamente);
- Învăţarea mediată – prin exemple şi exerciţii, clientul poate învăţa de la colegii săi
sau de la consilier comportamente dezirabile, productive.
Dezavantaje:
- Buget de timp alocat individual mic;
- Intimidarea unor participanţi datorită numărului mare de persoane (această stare
poate fi depăşită de eforturile celorlalţi – ex. alcoolicii anonimi veniţi pentru prima
dată);

46
 Consiliere și orientare, 2017 47
Versavia Curelaru

- Teama de mărturisire în fața mai multor persoane;

- Nivel scăzut de flexibilitate în organizare (dificultăţi de stabilire a orarului, mai
ales la elevii care au un program mai încărcat);
- Nesiguranţa confidenţialităţii – se solicită participanţilor păstrarea regulilor de
confidenţialitate, dar este greu de controlat conformarea acestora. Membrii
grupului nu sunt obligați printr-un cod deontologic la păstrarea confidențialității.

3.1.Grupuri de consiliere în mediul școlar

a. Grupuri de consiliere pentru copii – au scopuri de prevenire sau de remediere a unor
comportamente indezirabile (ex. copiii agresivi, inadaptaţi, neglijaţi, cu dificultăţi de
concentrare, oboseală cronică etc.).
b. Grupuri de consiliere pentru adolescenţi – oferă acestora cadrul potrivit de
exprimare, într-o perioadă de dezvoltare care poate prezenta tensiuni afective,
presiuni din partea familiei sau a grupului de prieteni, inadaptare; le permite tinerilor
să discute propriile valori, să le modifice dacă e cazul printr-o confruntare
constructivă, să dezvolte abilități sociale.
c. Grupuri de consiliere pentru studenţi – se constituie în universităţi pentru cei
interesați de dezvoltarea în carieră, pentru femei, pentru studenţi care au reluat
studiile după o perioadă mai lungă de timp, pentru studentele mame, pentru studenţii
minoritari etc.

3.2.Nevoi și probleme speciale care pot fi abordate în cadrul consilierii de grup:

Există nevoi și probleme ale copiilor care pot fi abordate mai eficient în cadrul
grupurilor de consiliere decât în cadrul unei consilieri individuale. Alteori ambele tipuri de
consiliere sunt necesare. Sunt prezentate mai jos exemple de probleme care pot fi tratate în
cadrul consilierii de grup.
- Nevoi legate de managementul stress-ului;
- Nevoi de comunicare eficientă: comportament asertiv, comunicare suportivă;
- Probleme de alimentaţie (anorexie şi bulimie)
- Dependență de droguri / alcool;
- Un părinte sau ambii dependenți de droguri / alcool;
- Abuzuri emoționale/sexuale
- Probleme posttraumatice;
- Boli incurabile etc.

Selecţia participanţilor pentru consilierea de grup se face prin:

- reclame, anunţuri la avizierele cabinetului şi şcolii;
- recomandări de la profesori, medici, asistenţi;
- trebuie să se decidă dacă se va lucra cu un grup omogen sau cu unul eterogen (sex,
vârstă, interese etc.);
- se ţine cont de voluntari în primul rând, dar uneori pot asista şi clienţii trimişi de
altcineva (aceștia pot fi reticenți la început, dar apoi se pot implica tot mai mult).

Trebuie să facem distincţia dintre group-guidance şi group-counseling.

- În primul caz întâlnirile sunt organizate sistematic şi continuu (de ex. în SUA, este
obligatorie cel puţin o şedinţă pe săptămână), au scopul prevenirii unor posibile
probleme de dezvoltare şi integrare socială. Sesiunile se desfăşoară în clasă şi
includ informaţii de tip educaţional-vocaţional-social. Metodele folosite sunt:
povestirea, jocul de rol, interviurile înregistrate, discuţiile cu invitaţi, filmele
educative (un fel de educaţie moral-civică).

47
 Consiliere și orientare, 2017 48
Versavia Curelaru

- În al doilea caz este vorba de consilierea de grup propriu-zisă – se organizează

doar la nevoie şi urmăreşte rezolvarea unor probleme specifice, comune mai
multor clienţi, utilizează tehnici şi metode specifice.

4. Aplicații ale consilierii în contextul școlii

Prezentăm în cele ce urmează câteva probleme specifice mediului școlar care necesită
implicarea serviciilor de consiliere (Sandoval, 2002): dificultățile de învățare, violența
școlară, dependența de substanțe, copiii cu părinți divorțați, copiii maltratați, copiii cu
dizabilități sau cu alte boli, copiii ai căror părinți au dizabilități, suicidul, criza relațiilor
părinți-adolescenți, sarcina și nașterea unui copil la adolescente, evenimentele traumatice.
Vom dezvolta doar trei dintre acestea, celelalte fiind obiectul activităților de seminar.
Dificultățile de învățare – trebuie identificate de la primele semne pentru a evita eșecul
școlar. Există numeroase cauze care stau la baza dificultăților de învățare: lipsa concentrării
din cauza unor probleme de natură psihologică, managementul ineficient al învățării,
acumularea de goluri în sistemul cognitiv, tranziția de la un ciclu de învățământ la altul,
crizele familiale etc. Cel mai des problemele de învățare apar în trei situații: la intrarea în
școală sau la începutul unui ciclu academic, atunci când s-a instalat eșecul școlar (corigențe,
repetenție), la copiii cu dizabilități sau cu tulburări emoționale și comportamentale.
Intervențiile asupra problemelor de învățare vor avea în vedere cauzele care le-au produs. De
exemplu, dacă problemele apar la începutul școlii se vor evalua factorii adaptării școlare
pentru a vedea care sunt deficitari și se va interveni asupra fiecăruia: dacă un copil are un ritm
mai scăzut de asimilare cognitivă, profesorii de sprijin ar putea fi o soluție; dacă sunt
probleme care țin de mediul familial, consilierea părinților poate reprezenta o strategie.
Violența școlară – fenomen extrem de frecvent în școlile zilelor noastre, se poate
manifesta sub diverse forme (verbală/fizică, violența elevilor față de profesori, violența
profesorilor față de elevi, violențe între elevi etc.). O formă de violență școlară intens studiată
în ultimele decenii este bullying-ul, care se referă la acte de violenţă repetate de-a lungul
timpului, prin care un copil sau un grup de copii se foloseşte de avantajul puterii fizice şi al
presiunii psihice pentru a-i intimida / agresa pe copii mai slabi. Adesea, cei care sunt agresori
au fost la rândul lor victime ale acestei forme de hărţuire (sursa: http://ro.saferpedia.eu). În
acest caz, consilierea se poate adresa atât copiilor agresați cât și celor care agresează, sub
formă de consiliere individuală, dar și de grup. Însă, dificultatea cea mai importantă în
abordarea bullying-ului este descoperirea cazurilor. Nefiind o formă evidentă de violență,
actele de bullying sunt adesea ascunse sau ignorate de victime, deși impactul lor emoțional
este foarte mare.
Evenimentele traumatice care pot afecta comunitățile școlare se referă la crime, atacuri
armate sau cu bombe produse în școală și la alte astfel de evenimente care implică elevi din
școală chiar dacă s-au produs în afara ei. Accidentele care implică într-un fel instituția școlară
pot avea efecte atât asupra familiilor, comunității locale, cât și asupra altor comunități dacă
evenimentele sunt mediatizate. În general, tragediile care implică persoane tinere provoacă un
nivel crescut de anxietate la toți cei care au avut legătură cu acestea. Dacă de la vârste mici,
copii sunt confruntați cu morți traumatice, procesul de doliu natural poate fi inhibat (din cauza
tendinței de apărare față de anxietate) și atunci sănătatea emoțională a persoanelor îndoliate
este afectată. Copilul va evita să vorbească despre traumă și va înăbuși exprimarea durerii
specifice doliului natural. De exemplu, există copii care nu plâng și nu vorbesc despre
pierderea unui prieten drag sau a unui părinte, pentru că exprimarea este inhibată. Însă această
„abținere” de la exteriorizarea durerii poate produce tulburări importante la nivel emoțional.
Prin urmare, consilierea după astfel de evenimente este absolut necesară pentru diminuarea
nivelului anxietății și pentru dezvoltarea strategiilor de coping (adaptare) cu traumele suferite.

48
 Consiliere și orientare, 2017 49
Versavia Curelaru

Consilierea adolescenților devine un imperativ în astfel de situații, mai ales că la această

vârstă comunicarea cu adulții poate fi deficitară. De asemenea, familiile care au pierdut un
membru (unul din părinți sau un copil) și care au copii la școală au nevoie de asistență
psihologică.
Deși situațiile menționate sunt rare, școala trebuie să fie pregătită pentru a face faţă
incidentelor traumatice care pot conduce la efecte pe termen lung pentru elevi, profesori și
comunitate. De aceea recuperarea după astfel de incidente necesită un plan bine structurat,
realizat de o întreagă echipă.
Exemple de dezastre în școală:
1987 – În Anglia, la o școală din Hungerford, 16 persoane au fost împușcate de un localnic.
1996 – În Scoția, la o școală din Dunblane, un localnic a împușcat 16 copii de la o clasă și
profesorul lor, după care s-a sinucis.
1998 – Atacul cu bombă la o școală din Irlanda de Nord.
2001 – Atac armat la un liceu din Santana, SUA.

Bibliografie

Benner, D.G.; Hill, P.C., 1999, Baker Encyclopedia of Psychology and Counseling, 2nd ed.,
Baker Book House Company.
Bor, R.; Ebner-Landy, J.; Gill, S.; Brace, C., 2002, Counselling in schools, Sage Publications.
Fall, K.A.; Holden, J.M.; Marquis, A., 2004, Theoretical models of counseling and
psychotherapy, New York and Hove: Brunner-Routledge, Taylor & Francis Books, Inc.
Leong F.T.L.; Altmaier, E.M.; Johnson, B.D. (eds.), 2008, Enclyclopedia of Counseling, Sage
Publications.
Nelson-Jones, R., 2009, Manual de consiliere. Învață ce să spui ca să ajuți, București: Editura
Trei.
Sandoval, J. (ed.), 2002, Handbook of Crisis Counseling, Intervention, and Prevention in the
Schools, Lawrence Erlbaum Associates.

49