STUDENT : GEANÃ ( MORARU ) MARIA – CRISTINA

PROGRAM DE STUDII : MASTER CONSILIERE EDUCAŢIONALÃ

DISCIPLINA : CONSILIEREA ȘI ASISTENȚA EDUCAȚIONALĂ

1
 Lucrarea nr. 1

1. Asistența educațională și consilierea;

2. Conceptul de consiliere și dimensiunile sale;
3. Conținutul activității de consiliere educațională.

2
 1. Asistența educațională și consilierea

În cadrul consilierii școlare, profesorul consilier poate oferi sprijin elevului sau grupului de elevi,
bazat pe consiliere educațională sau psihopedagogică, orientarea în carieră șă consultanță
educațională.

Consilierea este un proces în care un specialist stabilește o relație bazată pe încredere cu o

persoană care are nevoie de sprijin. Aceasta relație asigură exprimarea ideilor și a sentimentelor în
legatură cu o problemă și oferă sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor
patern-uri valorice, pe baza cărora se pot formula soluții.Prin procesul de consiliere se poate ajunge
la o intelegere mai profunda a gandurilor, a trairilor emotionale care asigura sansele unui nivel
optim de dezvoltare a resurselor personale.

Consilierea educțională implică ascultarea, ca o principală verigă în comunicare. Profesorii

preferați de elevi și cărora le comunica problemele pe care le au, sunt cei care știu să asculte. Unele
probleme pe care le are elevul se pot rezolva la acest nivel, al ascultării, fiind ascultat, copilul are
ocazia să-și exprime dificultatea, s-o conștientizeze, s-o analizeze și, în felul acesta, uneori, găsește
sigur rezolvarea problemei.

Ascultarea poate fi de două tipuri:

1) Pasivă – când elevul vorbește, dar este sigur dacă este ascultat (ascultătorul îl
privește, dar nu ii dă de înțeles că îl și ascultă, se gandește la altceva, se ocupă
cu altceva sau privește într-o altă diecție)
2) Activă, care se poate realiza prin următoarele modalități:
 Semne care îi confirmă faptul că este ascultat și este încurajat să continue:
Ascultătorul se uită la el, se aplecă spre el, aprobă din cap, spune "da",
"continua" etc.

3
  Repetarea emotiilor sau a sentimentelor pe care le exprimă elevul.

Când vine vorba de consiliere educațională, se face referire la relația umană de asistență și suport
și la asistența educațională. Relația umană de asistență și suport are loc între consilier și elev sau
grup de elevi.

Anumite fenomene întâlnite în procesul educației ( absenteism, eșecul școlar, relațiile deficitare,
dificultățile de învățare, violența ) constituie obiectul consilierii educaționale.

Consilierea și orientarea pentru carieră are baza în acordarea unor servicii de informare,
consiliere și orientare, având ca scop sprijinul elevului, al adultului, în orice etapă a vieții
sale este necesar, pentru orientarea spre carieră, pentru reorientare, pentru dezvoltarea capacității
de planificare și dezvoltare a carierei, prin luarea unor decizii potrivite pentru sine, în
sfera educației, a muncii și a vieții comunitare.

Problemele de consultanță educațională reprezintă cea de a treia categorie de probleme cu care se

ocupă consilierul școlar, probleme care constituie un process derulat între un specialist în
domeniul profesiunilor de sprijin și o persoană care caută ajutor, persoană responsabilă pentru
binele altei persoane. Cu alte cuvinte, consultanța educațională este un proces în care relația este
focalizată, în principal, asupra unei terțe persoane (de regulă, un elev sau un student), relație de
colaborare în privința modalităților de a ajuta această terță persoană.

Consilierea educațională urmărește dezvoltarea personală a elevilor, promovarea sănătății și a

stării de bine a acestora și prevenția.

Prin intermediul consilierii educaționale, atât profesorul, cât mai ales consilierul școlar îi pot
ajuta pe elevi :
 să se cunoască și să se înțeleagă pe sine, dar și să-i
cunoască și să-i înțeleagă pe ceilalți;
 să se accepte pe sine și să-i accepte pe
ceilalți, așa cum sunt ei;
 să fie spontani, creativi și autentici în relațiile cu cei din
jur;
 să pună accent pe ceea ce simt, pe modul în care se raportează la ceea ce li se
întâmplă;
4
 să-și dezvolte capacitatea de a face față problemelor cu care se
confruntă și de a formula strategii rezolutive etc.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul asistență provine din verbele latine assisto-ere și
adsisto-ere, care înseamnă a veni lângă, a sta lângă. Prin urmare, termenul de asistență indică
situația de a fi în permanență alături de cineva.
În limbaj psihologic, pedagogic și sociologic, conceptul de asistență exprimă „prezența societății
prin instituțiile sale specializate în preajma individului”(I. Holban, 1973).
Noțiunea de asistență reprezintă ansamblul acțiunilor organizate pe plan social, având ca scop
asigurarea condițiilor optime de viață și de dezvoltare necesare individului, sau prevenire și
înlăturarea situațiilor de suferință temporare din viața acestuia. (Gh. Tomșa, 2008, p.450).
Asistența psihologică reprezintă totalitatea acțiunilor, măsurilor și îngrijirilor acordate de o
persoană specializată în vederea întăririi, fortificării și însănătoșirii psihice a unui individ.
Conceptul de asistență redă ideea acțiunii individuale, personalizate în vederea intervenției
eficiente. Indiferent de vârsta individului, necesită instituții de natură socială, care să îi vină în
ajutor, în vederea obținerii de soluții la problemele cu care se confruntă.
În viața cotidiană întâlnim diverse tipuri de asistență, prinre care amintim de asistența
psihologică, social, medicală, rutieră, pedagogică, educațională și școlară, juridică, financiară
ș.a.m.d.
Asistența socială este un asamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate,
servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților, cu probleme speciale,
aflate temporar în dificultate, care din cauza unor motive de natură economică, socio-culturală,
biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii, un
mod normal, decent de viață.
Asistența medicală este o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătății, cuprinzând
promovarea sănătății și prevenirea bolilor, este menținerea sau
îmbunătățirea sănătății prin prevenirea, diagnosticarea și tratarea bolilor, a rănilor și a
altor deficiențe fizice și mentale la oameni. Asistența medicală este furnizată de profesioniștii din
domeniul sănătății (furnizori sau practicieni) în domenii similare sănătății. Medicii și medicii
asociați fac parte din acești profesioniști în domeniul
sănătății. Stomatologia, obstetrica, infirmeria, medicina, optometrie, audiologie, farmacie,
psihologie, terapie ocupațională, terapie fizica si alte profesii în domeniul sănătății fac parte din

5
asistența medicală. Aceasta include munca efectuată în furnizarea îngrijirii primare, îngrijirii
secundare și îngrijirii terțiare, precum și a sănătății publice.
Asistența psihologică se accordă pentru probleme ce țin de caracteristicile de personalitate, de
prevenirea sau rezolvarea un or situații stresante și de înlăturarea consecințelor acestora, de
înțelegerea structurii psihologice a individului, de deciziile care trebuie luate în funcție de fondul
aptitudinal sau de anumite dominante ale personalității.

Asistența psihopedagogică sau educațională în școală

În plan școlar, diversitatea factorilor implicați într-o situație individuală și de grup și care
necesită asistență, impune în aceeași măsură atât asigurarea unei asistențe pedagogice, cât și a
unei asistențe psihologice.
Asistența educațională din mediul școlar este o activitate cu caracter interdisciplinar, desfășurată,
în primul rând, de către consilierul școlar în vederea sprijinirii elevilor, părinților și profesorilor
în cunoașterea și autocunoașterea elevilor și, pe ansamblu, în creșterea eficienței activității
instructiv – educative.
Acțiunile de asistență psihopedagogică sau educațională pot fi exercitate fie în mod direct, prin
contactul nemijlocit dintre specialist (consilierul școlar, profesorul diriginte sau alți profesori),
fie în mod indirect, prin intermediul altor persoane. Eficiența acestor acțiuni este determinată,
într-o mare măsură, de nivelul colaborării dintre factorii instituționali ai educației – familie;
școală; centre de asistență psihopedagogică; biserică etc.
Obiective fundamentale în asistența psihopedagogică :
 consolidarea unei stări de sănătate fizică și psihică în cazul fiecărui elev în parte;
 facilitarea procesului de adaptare școlară și socială a elevilor;
 ameliorarea relațiilor copilului cu familia, școala și societatea;
 crearea condiției psihologice de accesibilitate pentru diversele acțiuni formative deasfășurate
la nivelul instituției școlare;
 sprijinirea elevului în procesul orientării școlare și profesionale. (Gh. Tomșa, 2007, p. 68).
Asistența psihopedagogică vine în sprijinul profesorilor și părinților, îndrumarea pedagogică a
profesorilor, sprijinirea și colaborarea instituției cu părinții, sprijinirea părinților și a profesorilor în
soluționarea problemelor.

6
Eficiența acțiunilor de asistență psihopedagogică sau educațională acordată profesorilor și
părinților este condiționată, într-o mare măsură, de posibilitatea consilierului școlar de a oferi
soluții concrete. ( Gh. Tomșa, 2008, p. 452). Aceste soluții constau în – identificarea situației;
stabilirea soluției care trebuie dată la problema respectivă, precum și oferirea unor tehnici și
procedee de acțiune.

7
 2. Conceptul de consiliere și dimensiunile sale

Etimologic vorbind, termenul de “consiliere” vine din latinescul “consilium”, ceea ce reprezintă
“locul unde se deliberează”. Apărut în anul 1611, avea sensul de “sfat dat cuiva în legatură cu
ceea ce trebuie să facă”. Termenii utilizați des în domeniul consilierii și orientării sunt cei de
educație vocațională și educația pentru carieră. Astfel, domeniul orientării profesionale, care se
focaliza pe informare și sfătuire, a fost tot mai mult înlocuit de consiliere, în care accentul se
pune pe ajutorul elevilor pentru a face față problemelor legate pe orientarea pe carieră.
În prezent, s-a conturat o serie de tipuri majore de consiliere psihosocială, în funcție de situație și
de scopuri: consilierea individuală – tradițională, de grup, de familie, vocațională, consilierea
multiculturală – cross-sultural counseling, în comunitățile multiculturale, pentru minorități etc. și
consilierea educațională – care capătă nuanțe diferite în funcție de nivelul de școlaritate la care se
raportează școala primară, secundară, liceală sau superioară.
În ceea ce privește consilierea și orientarea persoanelor cu cerințe educative speciale, în România
domeniul nu este pe deplin conturat, până în acest moment nicio instituție de învățământ superior
neavând un program adecvat de pregătire a unui asemenea tip de specialist. Practic, în prezent,
specialiștii în domeniul Psihopedagogiei speciale sunt abilitați să ofere servicii de consiliere
persoanelor cu dizabilități intelectuale sau motorii, cu probleme de auz sau de vedere, de
comunicare, de comportament, de învățare.
În sens larg, consilierea școlară este o activitate psiho – educațională axată pe relația de ajutor în
situațiile de criză personală și/sau colectivă, de impas existențial și de criză relațională, de
integrare socială și profesională. Această activitate este necesară atunci când persoanele se
caracterizează prin blocarea capacităților obișnuite de a face față provocărilor vieții cotidiene,
precum și problemelor care apar în dezvoltarea lor personală, educațională, profesională și
socială.
Consilierea școlară este un sistem de intervenție, realizat cu scopul prevenirii și rezolvării unor
situații de criză emoțională, cognitivă sau comportamentală, cu impact individual, familial și
socio-profesional (I. Mitrofan, A. Nuță, 2005, p. 10).
În procesul de consiliere școlară se urmărește provocarea unei schimbări voluntare în atitutinile
și comportamentul persoanei consiliate (elev, părinte, profesor). Strategiile și tehnicile folosite în

8
acest scop depind însă „atât de scopurile clientului, cât și de orientarea teoretică a
consilierului”(Gh. Tomșa, 1999, p. 22).
Indiferent însă de natura celor două elemente, strategiile adoptate de consilierul școlar nu trebuie
să se refere la sfaturi și recomandări, dar nici la admonestări, constrângeri sau amenințări. Prin
metodele și tehnicile utilizate, profesorul consilier urmărește, de fapt, să ofere sprijin clientului
său pentru ca el să se reechilibreze emoțional și existențial, precum și să se adapteze la condițiile
de mediu în care trăiește.
Profesorul consilier poate facilita, prin activitatea sa, reducerea riscului apariției și dezvoltării de
probleme care solicită, în mod obligatoriu, experitiza psihologului specialist. În același timp,
psihologul școlar are competența de a favoriza procesul instructiv – educativ, prin conturarea
unor strategii de intervenție educativă, emoțională, motivațională și comportamentală, atât la
nivel individual, cât și la nivel de grup.
Perspectiva din care lucrează consilierul este de întărirea părților pozitive, de maximizare a
potențialului consiliatului pentru asumarea de roluri sociale posibile și realiste, care oferă
perspective unor performanțe bune.
În condițiile create de aceste caracteristici, consilierea și orientarea elevilor cu cerințe educative
speciale generează sarcini delicate și dificile pentru consilieri/dascăli. Pentru a le rezolva
competent, ei trebuie să fie informați, formați și dedicați. Intervențiile de consiliere cuprind toate
acțiunile destinate să producă schimbări la nivelul persoanelor și grupurilor.

9
 3. Conținutul activității de consiliere educațională.

Scopul esențial al consilierii educaționale este funcționarea psihosocială optimă a persoanei sau a
grupului. Unii autori consideră că acest scop final al consilierii poate fi atins prin realizarea a
următoarelor trei obiective:
 promovarea sănătății și a stării de bine, care presupune o funcționare optimă din punct de
vedere somatic, fiziologic, mintal, emoțional, social și spiritual ;
 dezvoltarea personală, care presupune cunoaștere de sine, imaginea de sine, capacitatea
de decizie responsabilă, relaționare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici
de învățare eficiente, atitudini creative și opțiuni profesionale realiste;
 prevenția, care are în vedere – dispozițiile affective negative; neîncrederea în sine;
comportamentele de risc; conflictele interpersonale; dificutățile de învățare;
dezadapătarea socială; disfuncțiile psihosomatice; și situațiile de criză.
Consilierea educațională sau psihopedagogică este un tip de consiliere care are, în același
timp, obiective de natură psihologică și pedagogică. Ea urmărește abilitarea persoanei (copil,
tânăr sau matur ) pentru a-și asigura funcționarea optimă prin realizarea unor schimbări
evolutive ori de câte ori situația o cere, având la bază un model psihoeducațional al formării
și dezvoltării personalității umane.

Consilierea educațională presupune abilitatea oamenilor de a-și rezolva singuri problemele

prin însușirea / învățarea modului de a-și modifica cognițiile și comportamentele pentru a
se adapta solicitărilor, de a-și gestiona trăirile afective și de a-și rezolva conflictele interne,
de a-și îmbunătăți relațiile cu ceilalți, de a lua decizii și de a-și asuma responsabilități, adică,
în sinteza,de a dobândi deprinderi de viață sănătoase, atingând un nivel optim de funcționare
a propriei personalități. "Oamenii ating nivelul optim de funcționare atunci când stăpânesc, la
nivel operațional,deprinderile fundamentale de a face față cerințelor vieții.” (Boldevici, 1998,
p.271)

10