UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL”

Ascultarea canonică
LUCRARE DE SEMINAR LA DREPT BISERICESC

COORDONATOR:
Pr. Prof. Drd. Alin Stoica

Student:
NICULAE DANIEL CONSTANTIN
An III, grupa 6

BUCUREȘTI
2024
INTRODUCERE

De-a lungul timpului, biserica a funcționat nu doar ca un corp spiritual, ci ca o entitate

organizată, cu structuri și reguli proprii care să-i ghideze pe credincioși în pratica acestora
religioasă. În acest context, canoanele bisericești au jucat un rol esențial, servind drept fundament
pentru ordinea și disciplina ecleziastică. Aceste reguli, formulate în sinoade ecumenice și locale,
reflectă înțelepciunea Părinților Bisericii și răspund la nevoia de a articula o viziune coerentă
asupra vieții creștine. Canoanele sunt expresii ale tradiției vii și dinamice a Bisericii, adaptând
învățăturile scripturistice la contextele istorice și culturale specifice. Ele oferă orientări pentru cler
și laici deopotrivă, abordând aspecte variate ale vieții bisericești, de la administrarea sacramentelor
și până la comportamentul moral și social al credincioșilor. Prin urmare, studiul canoanelor este
indispensabil pentru înțelegerea modului în care Biserica și-a păstrat integritatea doctrinară și a
răspuns provocărilor de-a lungul secolelor. În plus, canoanele bisericești funcționează ca un sistem
de echilibru, asigurând că autoritatea clericală este exercitată în conformitate cu principiile
evanghelice și cu tradiția apostolică. Canoanele nu doar că definesc limitele acceptabile ale
comportamentului, dar și promovează o viață de sfințenie, încurajând pe fiecare credincios să
urmeze exemplul Mântuitorului. Astfel, canoanele sunt vitale pentru identitatea și misiunea
Bisericii Ortodoxe. Ele sunt un testament al modului în care Biserica a interpretat și aplicat
învățăturile biblice de-a lungul istoriei, oferind o fereastră spre înțelegerea evoluției disciplinei
ecleziastice și a teologiei morale. Și după cum ne spune Părintele Serafim Rose: „Canoanele au
fost făcute pentru oameni, și nu oamenii pentru canoane”1. În acest mod, toate manifestările vieții
creștine sunt puse în bună rânduială, pentru ca toți cei ce le practică să dobândească folos spre
mântuire. De aceea, unul dintre instrumentele de bază ale pastorației ortodoxe îl reprezintă
învățătura canonică a Bisericii. De aici reiese datoria credincioșilor de a cunoaște și a respecta
legea bisericească. Sfințenia și autoritatea celor care le-au întocmit le conferă puterea de a ne
orienta către o viețuire autentică, în conformitate cu rânduiala divină. Canoanele nu sunt doar
reguli de urmat, ci și o hartă către sfințenie, ghidându-ne pașii pe calea către Dumnezeu.

1
Ne vorbește părintele Serafim Rose- Scrisori, traducere de Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați,
2003, p. 127.

2
CUPRINS

I.Ascultarea, porunca divină, datorie canonică și datorie legală

Raporturile de ascultare dintre Mântuitorul și Tatăl Ceresc au devenit model în ceea ce

privesc raporturile de ascultare dintre credincioși și toți cei care prin funcția pe care o îndeplinesc
se arată întrunind îi o putere încredințată prin Harul cel sus. Ucenicii Domnului au îndeplinit cu
multă ascultare poruncile Domnului precum episcopii următori Sfinților Apostoli. Mântuitorul
ridică astfel ascultarea la rang de poruncă divină când zice: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă
ascultă, și cel ce se leapădă de voi se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de
Mine se leapădă Cel de ce M-a trimis pe Mine”2. Cu alte cuvinte fiind spus, ascultarea este întreaga
urmare a lui Hristos, adică întreaga supunere față de poruncile Mântuitorului și ale conducerii
bisericești. Întemeiată pe aceste cuvinte, constituie deci primirea învățăturii revelate de
Mântuitorul ca voie a Tatălui Ceresc. Manifestarea trăirii externe a credinței și a lucrării harului
însă trebuie să se desfășoare într-o bună rânduială. Cadrul acestei rânduieli a fost stabilit prin
norme religioase și morale, dar a fost delimitat mai precis prin norme juridice. Toate aceste legi
nu sunt simple recomandări, ci au pentru viața practică a Bisericii aceeași putere obligatorie de
porunci sau norme imperative ca și cele morale și religioase. Canoanele au fost adoptate de
autoritatea bisericească în vederea asigurării și menținerii ordinii și bunei desfășurări a vieții
bisericești. Canonul I al sinodului VII ecumenic precizează în acest sens:

„Așadar, acestea astfel fiind, și fiindu-ne nouă mărturie, bucurându-ne de ele ca și când
cineva ar găsi comori multe, cu bucurie(ne însușim) primim în inimile noastre sfintele canoane, și
întărim și nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt așezate de către sfintele trâmbițe ale
Duhului, ale preaslăviților apostoli, ale celor șase sfinte sinoade ecumenice, și ale celor ce s-au
întrunit local pentru așezarea unor astfel de rânduieli, și ale sfinților noștri părinți. Căci ei toți sunt
luminați de către unul și același Duh, au rânduit cele de folos”3.

Ascultarea de autoritatea bisericească și de rânduielile ei se întemeiează nu doar pe

cuvintele Mântuitorului, ci ea trebuie privită și în cadrul învățăturii Bisericii despre puterea

2
Luca 10, 16.
3
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe Note și Comentarii, ed. III, îngrijită de Sorin Joantă,
Sibiu, 2005, p. 179.

3
bisericeasă și despre ierarhie. Această putere este întărită prin lucrarea sfințitoare a harului,
încredințată Sfinților Apostoli, aceștia împărtășindu-o episcopilor, preoților și diaconilor, prin
succesiune. De aceea, în Biserică este necesar să se practice, în vederea păstrării ordinei și
disciplinei, ascultarea și respectarea ierarhiei, prin îndeplinirea normelor și dispozițiilor autorității
superioare. În cadrul Bisericii se deosebesc trei categorii de ascultare: ascultarea pe care o
datorează credincioșii clerului slujitor, fiind între aceștia un raport de fii și părinți; ascultarea
clericilor față de treptele ierarhiei superioare, ascultarea în cadrul cinului monahal, care constituie
unul din voturile celor care intră în monahism.

II. Neascultarea

Neascultarea de porunca divină a dus la căderea omului în păcat și la slăbirea puterii

trupești și sufletești a acestuia. Neascultarea aduce o dată cu ea amăgirea de sine și
autoinsuficiența, punând în calea îndreptării credinciosului piedici cu mult mai mari decât păcatele
călcării, după cum spune Sfântul Apostol Iacob: „Drept aceea, cine știe să facă ce e bine și nu face,
păcat are”4. Lucrarea dumnezeiască, în scopul împăcării noastre cu Dumnezeu și a ridicării din
nou a firii omenești la slava dumnezeiască, s-a săvârșit chiar de Dumnezeu prin ascultare.
Mântuitorul a arătat o ascultare desăvârșită voinței Tatălui. Cu atât mai mult noi, în calitate de
creștini ortodocși datorăm ascultare ierarhiei bisericești, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Cel ce
vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă”5. Date fiind aceste precepte, în mod implicit neascultarea
are ca urmare robia egoismului și deci constituie un păcat. Neascultarea apare astfel, ca orice păcat,
o îndepărtare de Dumnezeu. Iar neascultarea de Sfintele Canoane, aduce de altfel sancțiuni, căci
„Sfintele Canoane sunt oglinda modului practic în care au fost soluționate pastoral problemele
vremii în Biserică”6. Puterea Bisericii de a pedepsi se bazează pe dreptul divin. Mântuitorul spune
ucenicilor Săi că cel care „nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș”7.
Așadar, în Biserică ființează o putere legislativă independentă, iar scopul acestei puteri bisericești
este mântuirea tutoror membrilor Bisericii, iar consecința ei este ascultarea.

4
Iacov 4, 17.
5
Luca 10, 16.
6
Georgică Grigoriță, Sfintele și Dumnezeieștile Canoane în Biserică: între tradiție eclezială și necesitate pastorală-
O analiză a izvoarelor teologiei canonice în actualul context ecleziologic, Editura Universității din Buurești, 2017.
7
Matei 18, 17

4
 Neascultarea constituie deci o încălcare a legilor bisericești. Delictul neacultării poate fi
contra credinței, contra lucrurilor sfinte, contra persoanei sau aproapelui și contra societății. Iar, ca
orice delict, neascultarea se pedepsește, în scopul de a îndrepta pe cel ce a greșit, totodată de a
reabilita autoritatea ascultării.

III. Forme ale neascultării

În virtutea poruncii Mântuitorului, Sfinții Apostoli au avut misiunea de a propovădui la

neamurile învățătura de credință revelată prin Sine de Dumnezeu- Tatăl, misiune pe care o are
Biserica la rândul ei prin preoți și episcopi. Astfel, Biserica are o întreită activitate: predicarea
Evangheliei, activitatea învățătorească; săvârșirea Sfintelor Taine, activitatea cultică, și activitatea
de conducere, adică activitatea membrilor ei. Având în vedere această întreită manifestare
activității clericilor, neascultarea îmbracă forme diferite: cu privire la învățătură, cu privire la la
cult și cu privire la ordine și disciplină potrivit canoanelor și legilor bisericești. Ascultarea canonică
este prevăzută nu doar de canoanele și legile bisericești, ci și de învățătura de credință.
Nerespectarea de credință duce la apostazie, schismă și simonie. În aceste delicte au căzut și cad
în continuare toți cei care, în mod voluntar, se leapădă de toate învățăturile de credință ale Bisericii.

Apostazia constituie una din abaterile bisericești grave împotriva credinței. Canoanele
bisericești consideră apostazie tăgăduirea calității de creștin, de cleric sau monah. În acest sens,
Biserica răspunde astfel prin canonul 62 apostolic care spune că „Dacă pentru frica omenească fie
a vreunui iudeu, fie vreunui elin, sau a vreunui eretic, vreun cleric cumva se leapădă de numele lui
Hristos, să se îndepărteze din Biserică (să se dea anatemei); iar dacă leapădă numele de cleric, să
se caterisească; dar pocăindu-se să fie primit ca laic”8.

Erezia este, de asemenea, o abatere gravă de la dreapta credință a Bisericii Creștine

Ecumenice. Ea constă în tăgăduirea unor anumite dogme ale Bisericii. Canonul 45 oprește
categoric pe creștinii adevărați să se roage cu ereticii, iar pe cei ce au făcut-o deja, îi afurisește:
„Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-au rugat împreună cu ereticii, să se
afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici( să săvâșească cele sfinte),
să se caterisească”9.

8
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 42.
9
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 34.

5
 Schisma este definită Biserică ca despărțire de aceasta pentru înțelegerea deosebită a unor
norme de disciplină. De asemenea, se consideră schismă nesupunerea și refuzul de a asculta
autoritatea bisericească legală, chiar și după atenționarea prin diferite moduri. Canoanele
bisericești condamnă neascultarea în ceea ce privește îndatoririle legate de cultul divin. Se prevede
de asemenea pedeapsa afurisirii pentru cei care profanează locașul de cult în diferite feluri.
Canonul 28 al Sinodului de la Laodiceea, urmat de Canoanele 74 al Sinodului Trulan și 42 al
Sinodului de la Cartagina, interzic să se facă ospețe în biserică: „Nu se cuvine a se face cele ce se
numesc agape în (casele) domnești sau biserici, și a mânca înăuntrul casei (Domnului), și a așterne
(acolo) culcușuri. Iar cei ce îndrăznesc aceasta, ori să se înceteze, ori să se afurisească”10.

Neascultarea față de treptele ierarhice este sancționată de diferite canoane care prevăd
caterisire pentru episcopul care se desparte de Sinod. Canoanele 1 și 2 ale Sinodului III Ecumenic
spun că „ Dacă oarecari episcopi din eparhie (mitropolie) au lipsit de la Sfântul Sinod și s-au
adăugat (atașat) dezbinării, sau ar încerca să se adauge (atașeze), sau cei care s-au întors către
sinedriul ( ceata) dezbinării, cu totul că au subscris (iscălit) caterisirea lui Nestorie, aceștia să fie,
după socotința Sfântului Sinod, cu totul străini de preoție, și să cadă din treaptă”11.

Simonia constituie unul din cele mai grave delicte bisericești constând în vinderea și
cumpărarea darului Duhului Sfânt. Canoanele 29 și 30 apostolice condamnând categoric simonia:
„Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon ar dobândi această vrednicie (demnitate) prin bani,
să se caterisească și acela ce l-a hirotonit și să se taie cu totul din comuniune (Biserică), ca Simon
Magul de către mine Petru”12. Canonul 2 al Sinodului IV Ecumenic înfățișează cadrul larg în care
poate fi săvârșită simonia și consecințele care se impun când se dovedește un asemenea delict.

Ca formă de neascultare în Biserică este și desconsiderarea sau călcarea canoanelor și

prescripțiilor legilor bisericești. Canoanele sunt obligatorii pentru toți membrii Bisericii, fapt
întărit de canonul 2 al Sinodului Trulan, dar și de canonul 1 al Sinodului VII Ecumenic.

10
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 163.
11
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 79.
12
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 24.

6
 Astfel, canonul 2 al Sindolui Trulan spune că „nimănui să nu-i fie iertat a modifica
canoanele mai înainte arătate sau a le desființa sau a primi, afară de acestea alte canoane născocite
de oricare cu inscripții false de către cei care au căutat să neguțătorească cu adevărul. Iar dacă cine
s-ar prinde înnoind vreun canon din cele zise sau încercând a-l surpa, să fie învinuit, primindu-și
osânda[...]”13. Iar Sfinții Părinți de la Sinodul VII Ecumenic au exprimat întru totul adeziunea la
toate hotărârile canonice de până la data respectivă. Aceste lucruri vădesc clar că nimeni nu are
voie să vatăme legea bisericească general- obligatorie sau să desființeze, în mod arbitrar vreun
canon și să-l înlocuiască cu altul, ci toate canoanele trebuie să fie obligatorii pentru toți. Cei care
vor încălca hotărârile în cauză, sunt supuși pedepselor menite să mențină ordinea în Biserică. Încă
de la început, Biserica a avut grijă ca totul să se desfășoare în ordine, care trebuie să domnească în
primul rând în mijlocul slujitorilor bisericești. Canonul 39 apostolic precizează clar că „Presbiterii
și diaconii să nu săvârșeasă nimic fără încuviințarea episcopului, căci acesta este cel căruia i s-a
încredințat poporul Domnului și acela de la care se va cere socoteală pentru sufletele lor”14. Ca
ascultare de autoritate este considerată și dispoziția canonului 11 Cartagina, care condamnă pe cei
ce se ridică împotriva autorității bisericești prin următoarele cuvinte: „Dacă vreun presbiter ar fi
osândit pentru purtarea lui, unul ca acesta are datoria să vestească pe episcopii din vecinătate, ca
aceștia ascultând lucrul și prin ei să se împace cu episcopul său. Iar de nu face aceasta[...] unul ca
acela să se socotească anatema și să piardă locul său; băgându-se de seamă ca nu cumva să aibă
pâră dreaptă împotriva episcopului”15. Totodată, și canonul 57 al Sinodului de la Laodiceea atrage
clar atenția „să nu se facă nimic fără de socotința episcopului cetății, dar asemenea nici presbiterii
să nu facă nimic fără de socotința episcopului”16.

Acestea fiind spuse, canoanele Bisericii au prevăzut diferitele pedepse pentru neascultarea
de autoritatea bisericească, cea care în virtutea succesiunii apostolice deține legi pentru buna
desfășurare a vieții bisericești. Canoanele sunt obligatorii pentru toți membrii Bisericii, iar „nimeni
nu are voie să vatăme legea bisericească general confirmată sau să desființeze în mod arbitrar
vreun canon și să-l înlocuiască cu altul, ci toate canoanele trebuie să fie obligatorii pentru toți”17.

13
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 111.
14
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 32.
15
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 272.
16
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 253.
17
Dr. NICODIM MILAȘ, Canoanele Bisericii Ortodoxe Însoțite de Comentarii vol I, partea I, Tipografia
Diecezană, Arad, 1930, p. 3.

7
IV. Pedepse care se pot aplica

Pedepsele sunt mijloace de disciplinare care se impun cuiva în cazul călcării legii, având
scopul de a-l îndrepta pe cel ce a greșit, a reabilita autoritatea legii față de delicvent și cu rol
moralizator și preventiv față de ceilalți membri ai societății pentru a menține ordinea. De
asemenea, pedepsele prevăzute de legile actuale bisericești sunt în spiritul pedepselor prevăzute în
canoanele Bisericii. În funcție de gravitatea delictului, potrivit canoanelor, clericul care comite
delictul neascultării poate fi supus următoarelor pedepse:

Admonestarea sau mustrarea duhovnicească a clericilor pentru cazuri sau abateri mai
ușoare sau pentru delicte mai grele săvârșite fără intenție. Pentru următoarea abatere, Părinții
Sinodului VI Ecumenic orânduiesc în canonul 19 că „episopii din fiecare eparhie (mitropolie) să
se adune laolaltă de două ori pe an. Iar episcopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetățile
lor și în acelea petrecând în stare de sănătate și fiind slobozi (liberi) de orice treabă de neînlăturat
(inevitabilă) și strâmtorare, să se mustre frățește”18.
Strămutarea (transferarea) delicventului din locul în care i se cuvine după sfințire.
Canonul 7 Trulan specifică faptul că acest canon se dă celor care năzuiesc spre un rang mai înalt
decât îi permite situația sa canonică sau legală. Astfel „dacă va îndrăzni cineva, purtându-se
(folosind) cutezanță tiranică (despotică), să săvârșească una ca aceasta, unul ca acela, coborându-
se în starea lui proprie, să fie cel din urmă dintre toți cei din starea în care se numără el în Biserica
sa”19.
Canonizarea sau suspendarea temporară din funcție
„Dacă cineva fiind hirotonit episcop, nu ar primi slujba aceasta și purtarea de grijă a
poporului care i s-a dat în mână (încredințat lui), acela să fie (să rămână) afurist până ce-o va primi
(slujba)”20. Înțelesul canonului ușor de înțeles, arătând că se afurisește și episcopul și presbiterul
care, fiind ales și hirotonit pentru o anumită localitate, nu ar voi să-și ia slujba în primire.

Destituirea pentru totdeauana din serviciu. Se aplică pentru îndeplinirea neregulată a

serviciului de către persoanele clericale, care au rol de conducere în ierarhie.

18
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 97.
19
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 118.
20
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 29.

8
 Canonul 16 al Sinodului I-II prevede această pedeapsă pentru un episcop care își părăsește
în mod nejustificat eparhia. Astfel textul canonului ne spune că „dacă vreunul dintre episcopi,
aflându-se în demnitatea sa, nu ar voi să renunțe la episcopie, nici să-și păstorească propriul său
popor, ci depărtându-se de episcopia sa, va zăbovi mai mult de șase luni în alt loc[...] Sfântul Sinod
a hotărât să se facă desăvârșit străin de arhieria prin care s-a rânduit a păstori”21.

Caterisirea sau oprirea pentru totdeauna de la săvârșirea funcțiunilor preoțești o dată cu

pierderea numelui și demnității de cleric. Această pedeapsă este prevăzută pentru cei care comit
delicte mai mari contra legilor ierarhiei. Clericii cu această pedeapsă pierd dreptul de a săvârși cele
sfinte, de a învăța și de a păstori, precum și drepturile la onorurile ce li se acordau în calitate de
clerici, fiind apoi șterși din rândul clericilor și trecut în cel al laicilor. Canonul 3 al Sinodului de la
Antiohia spune că „Dacă vreun presbiter, ori diacon, ori, în genere, oricine dintre cei din preoție,
părăsindu-și parohia sa, se va duce în alta[...] Iar de va stărui în nerânduială, acela să se
caterisească din slujbă”22.

Caterisirea unită cu afurisirea

Această pedeapsă implică, pe lângă caterisire, și excluderea pentru o perioadă din rândul
laicilor, a celui caterisit. Se aplică în special atunci când un cleric caterisit săvârșește funcțiuni
spirituale. Canonul 28 apostolic spune că, cel care săvârșește slujbe religioase „ să se taie cu totul
de la Biserică”23.

Anatema este cea mai aspră formă de pedepsire a unei persoane, fiind excluderea
definitivă din Biserică. Biserica face apel la aceasta numai în cazuri grave și în extreme, dacă nici
un mijloc nu mai ajută la îndreptare. Canonul I al Sinodului II Ecumenic decretează ca „să fie dată
anatemei orice erezie”24. Așadar, Biserica în toate timpurile a privit respectarea autorității laice
legale și supunerea față de aceasta ca pe una dintre cele mai sfinte datorii ale membrilor ei.

21
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 348.
22
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 228.
23
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 24.
24
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 70.

9
 ÎNCHEIERE

Toate aceste pedepse sunt temporare, pedeapsa definitivă fiind excomunicarea sau
afurisirea. Excomunicarea este de cinci feluri : excluderea de la primirea Sfintei Împărtășanii;
excluderea de la Sfânta Împărtășanie și de la rugăciunile Bisericii; îndepărtarea din comunitatea
credincioșilor; lepădarea definitivă din Biserică prin anatemă. Ultima categorie de excomunicare
se aplică numai clericilor și prevede oprirea de la săvâșirea celor sfinte.

Ascultarea canonică reprezintă un pilon fundamental în structura și funcționarea Bisericii,

fiind un act de credință și devoțiune care reflectă relația profundă dintre credincioși și învățăturile
divine. Ea ne pregătește să ne împotrivim pornirilor, îndrumându-ne pașii pe calea slujirii lui
Dumnezeu și a oamenilor. Canoanele, ca expresie a voinței divine transmise prin intermediul
Bisericii, au rolul de a ghida comportamentul și deciziile membrilor comunității creștine, asigurând
armonia și unitatea acesteia. Prin ascultare, credincioșii sunt îndemnați să prioritizeze cerințele
permanente ale credinței în locul nevoilor efemere, să se opună influențelor negative și să urmeze
calea slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui. În contextul Bisericii, nerespectarea canoanelor nu este
doar o încălcare a ordinii, ci și o neglijare a responsabilității morale față de comunitate. Sancțiunile
aplicate în cazul încălcării canoanelor nu sunt menite să pedepsească, ci să corecteze și să readucă
pe calea cea bună, reafirmând astfel sacralitatea și seriozitatea legilor bisericești.

Versetul biblic “Fericiți cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc!”25, ne
amintește că ascultarea de legile divine și efortul de a le împlini sunt surse de binecuvântare și de
liniște sufletească. Astfel, ascultarea canonică nu este doar o cerință, ci și o cale spre împlinirea
spirituală și spre o viață armonioasă în comunitate.

În concluzie, ascultarea canonică este esențială pentru viața Bisericii, pentru dezvoltarea
morală a credinciosului și pentru menținerea ordinii și a păcii în comunitate. Ea ne îndeamnă să
trăim conform voinței lui Dumnezeu, să ne pregătim pentru viața veșnică și să trăim în pace și
dragoste pe pământ, respectând atât legile bisericești, cât și pe cele civile.

25
Luca 11, 28.

10
 BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București
2015.

ROSE, Ierom. SERAFIM, Ne vorbește părintele Serafim Rose- Scrisori, traducere de

Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2003.

FLOCA, Arhid. Prof. Dr. IOAN, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și Comentarii, ed. a
III-a, Sibiu, 2005.

MILAȘ, Dr. NICODIM, Canoanele Bisericii Ortodoxe Însoțite de Comentarii vol I, partea
I, Tipografia Diecezană, Arad, 1930.

GRIGORIȚĂ, GEORGICĂ, Sfintele și Dumnezeieștile Canoane în Biserică: între tradiție

eclezială și necesitate pastorală- O analiză a izvoarelor teologiei canonice în actualul context
ecleziologic, Editura Universității din Buurești, 2017.

11