Primul Război Mondial (1914-1918)

În anul 1914 începe în Europa cel mai mare război din istoria universală. Cauzele
Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor
implicați. Oficial, Primul Război Mondial a avut drept cauză asasinarea principelui
moștenitor al Imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand, în iunie 1914, la Sarajevo. În
realitate, motivele pentru izbucnirea conflictului devastator au fost mult mai adânci: lupta
marilor puteri pentru reîmpărțirea lumii, a coloniilor, implicit interese economice.

România în Primul Război Mondial

Chiar dacă România a aderat în anul 1883 la Puterile Centrale (Tripla Alianță), în anul
1916 intră în război alături de Antanta (Tripla Înțelegere), în urma semnării tratatului de
alianță cu aceasta (4/17 august 1916).
Neutralitatea din perioada anilor 1914-1916 a fost stabilită în Consiliul de Coroană
de la Sinaia, care a avut loc în anul 1914. Românii au folosit perioada neutralității pentru
pregătirea condițiilor intrării în război chiar dacă în septembrie 1914 regele Carol I moare și
pe tron urcă regele Ferdinand I, nepot de frate. Contrar dorinței regelui Carol I, care, datorită
originii sale, îi vedea pe români aliați ai Puterilor Centrale pe parcursul celor doi ani,
guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a purtat tratative secrete cu Antanta pentru ca
intrarea României în război să se poată face într-un moment favorabil și cu foloasele cele mai
mari cu putință. Opțiunile oamenilor politici ai vremii s-au manifestat în mod diferit; putem
astfel să-i împărțim în:
- germanofili – cereau ca țara să intre în război alături de Puterile Centrale;
- antantofili – cereau ca țara să intre în război alături de Antanta (aceștia erau foarte
activi și beneficiau de sprijinul larg al opiniei publice).
Tratatul României cu Antanta, semnat la 4/17 august 1916 recunoștea drepturile
României asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei și stabilea obligațiile aliatului. Prin
urmare România a intrat în război la 14/27 august 1916, declarând război Austro-Ungariei,
care la acea dată ocupa Transilvania.
a) Luptele din Ardeal și Dobrogea constituie practic prima parte a războiului pentru că
armatele române au trecut Carpații și au intrat în Ardeal. În câteva săptămâni toată Secuimea,
Țara Bârsei și Brașovul au fost ocupate de români. În sudul Ardealului românii au ocupat
Făgărașul, au trecut dincolo de Olt spre Sighișoara, ajungând până în fața Sibiului; ocupă și
bazinul minier de la Petroșani, iar în Banat iau Orșova. În tot acest timp, în care au fost
eliberate sute de localități din interiorul Carpaților, în Dobrogea suferim înfrângerea de la
Turtucaia – la 1 septembrie 1916 armatele germano-bulgaro-otomane, conduse de generalul
August von Mackensen, supranumit „Spărgătorul de fronturi”, cuceresc orășelul Turtucaia.
Această înfrângere i-a determinat pe germano-bulgari să pătrundă în Dobrogea de Nord și
Cadrilater.
b) În luna octombrie, pe frontul din Transilvania, Austro-Ungaria și Germania au
declanșat ofensiva, sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn. A fost câștigat cu
succes Sibiul, apoi Făgărașul și Brașovul, după care a fost înfrântă armata din Secuime. La
sfârșitul lunii, armata română era retrasă pe linia Carpaților. Totuși, în următoarea lună,
adversarii nu au izbutit la Oituz, și mai ales pe Valea Jiului, unde comanda generalul
Dragalina, căzut în fruntea trupelor. În luptele de la Predeal și de la Pasul Bran-Dragoslave
oștile române au rezistat cu îndârjire (pentru această apărare au fost aduse trupe din
Dobrogea. Dobrogea, lăsată în paza rușilor, a fost cucerită de germani care au pătruns în
Constanța și Cernavodă; podul peste Dunăre a fost aruncat în aer, depozitul de petrol din
Constanța a căzut pradă flăcărilor).
c) În Transilvania, cu tot eroismul românilor, armata austro-maghiaro-germană respinge
atacul românesc străpungând apărarea organizată pe Valea Jiului și Olt. Românii se retrag
spre București și dau o ultimă luptă pe malurile Argeșului pentru apărarea capitalei.
Superioritatea armatei inamice, calitatea armamentului a dus la pierderea Bucureștiului, în
luna noiembrie a anului 1916 (bătălia de la Argeș – Neajlov).
În această situație regele, parlamentul și guvernul s-au retras în Moldova, la Iași. A fost o
iarnă cumplită: două treimi din teritoriile țării erau ocupate, populația și armata română
secerată de boli, foamete, frig. Dată fiind situația, regele și regina, în mijlocul ostașilor îi
înconjurau în fiecare clipă. Iarna dintre cei doi ani 1916-1917 a stabilizat linia frontului în
sudul Moldovei, mergând de la curbura Carpaților la Dunăre. În fruntea Statului Major
Român era generalul Constantin Prezan. Armata a fost refăcută cu sprijinul misiunii militare
franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot astfel încât la finele iernii era
pregătită din nou de luptă; Armata I condusă de Eremia Grigorescu și Constantin Cristescu,
Armata a II-a comandată de generalul Alexandru Averescu.
d) Urmează triunghiul de foc: Mărăști-Mărășești-Oituz. Războiul s-a reluat cu
înverșunare la 11/24 iulie 1917 când Armata a II-a a declanșat cu succes ofensiva de la
Mărăști. La 6/19 august 1916, la Mărășești, Armata I a oprit ofensiva inamică pornită sub
conducerea lui August von Mackensen. O nouă ofensivă germano-austro-ungară a fost și ea
zădărnicită de armata generalului Averescu la Oituz. În aprigele bătălii de la porțile Moldovei
românii au avut crezul lor suprem, exprimat în deviza PE AICI NU SE TRECE! – rostită de
generalul Eremia Grigorescu.
Situația din Rusia (revoluția, înlăturarea țarului Nicolae al II-lea) a impus acesteia
armistițiul cu germanii. România rămâne singură pe frontul de est și cea mai bună soluție se
întrevede a fi încheierea unei păci separate cu Puterile Centrale. Pacea de la București-Buftea,
numită de istorici „pacea odioasă” impunea României condiții deosebit de aspre: cedarea
Dobrogei și a Munților Carpați, concesionarea petrolului, grâului și a pădurilor. Această pace
nu a fost recunoscută de regele Ferdinand I.
e) În vara anului 1918 aliații României obțin victorii pe frontul apusean. În aceste
condiții Pacea de la București a fost anulată și România declară război Germaniei, la 28
octombrie 1918, dar ostilitățile încetează în ziua următoare prin armistițiul încheiat de
Germania cu Antanta. România încheie Marele Război în tabăra învingătorilor.
Primul Război Mondial, declanșat la 28 iulie 1914, urma să se încheie la 11 noiembrie
1918, după aproape 53 de luni de lupte tragice. Din punct de vedere strategic, el a pus capăt
dominației europene și absolutismului monarhic și a doborât patru mari imperii: german,
austro-ungar, otoman și rus.

Din galeria personalităților:

Ecaterina Teodoroiu (1894 – 1917) prima femeie

ofițer din armata română. Numită, în istorie, „eroina
de la Jiu” a murit luptând la Mărășești.

Mareșalul Constantin Prezan

Șeful Marelui Cartier General român Constantin Prezan, artizanul
victoriilor românești din vara anului 1917. După semnarea
 armistițiului cu Puterile Centrale, a cerut pensionarea. A fost
însă rechemat la șefia Marelui Cartier General după ce
România a reintrat în război, în toamna lui 1918.

Henri Mathias Berthelot (1861–1931)

șeful Misiunii Militare Franceze în România

După ce Alba Iulia a devenit “Orașul Unirii” la 1 decembrie 1918, în lunile următoare au
continuat să se producă evenimente istorice semnificative: generalul francez Henri Mathias
Berthelot a avut un scurt popas în gara din Alba Iulia. Evenimentul a avut o încărcătură
simbolică deosebită, întrucât Berthelot era, încă din 1916, șeful Misiunii Militare Franceze în
România iar Franța era cel mai de
nădejde aliat al României. În presa locală,
Berthelot era numit “Mesia poporului
nostru”.

Primul Război Mondial se terminase după lupte fără precedent, care duraseră patru ani
și trei luni. Pierderile au fost uriașe: 10 milioane de morți și 22 de milioane de răniți. Dar
pentru români, și nu numai pentru ei, a fost un moment major. Destrămarea marilor imperii a
dus la posibilitatea formării de state naționale; posibilitate valorificată și de români la 1
decembrie 1918.