Dinamica Partidului Comunist/Muncitoresc Român (1921-1989)
Partidul Comunist din România: Partid periferic -
2 martie 1919 - după preluarea puterii în Rusia, Vladimir Ilici Lenin și Lev Davidovici Troțki au
creat Cominternul (Internaționala Comunistă), cu scopul de a răspândi comunismul la nivel global;
în România interbelică, comuniștii au format un partid periferic, cu 1000-2000 de membri, care
însă nu a obținut susținerea populară:
1921 (8-12 mai) – la Congresul PSDR, aripa radicală fondează Partidul Comunist din România
(P.C.d.R.), afiliat la Comintern.
1924 – partidul este scos în afara legii pentru orientarea pro-sovietică și politica anti-românească
→ începe perioada ilegalității (1924-1944).
23 august 1944 – după înlăturarea lui Antonescu, P.C.d.R. reintră în legalitate și au primit câteva
portofolii ministeriale în guvernele Sănătescu și Rădescu, apoi domină guvernul Petru Groza.
1946 (19 noiembrie) – alegeri falsificate, care dau victoria comuniștilor.
30 decembrie 1947 – abdicarea regelui Mihai I și proclamarea Republicii Populare Române →
instaurarea regimului comunist.
Partidul Muncitorec Român/Partidul Comunist Român: Partid unic
Între 30 decembrie 1947-25 decembrie 1989 - comunismul românesc a cunoscut două
perioade distincte, marcate de o creștere masivă a membrilor de partid:
I. Perioada stalinistă (30 decembrie 1947-19 martie 1965): sub conducerea lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, au fost eliminate facțiunile „ilegaliștilor” și cea ,,moscovită”, România a devenit un
satelit sovietic docil, P.C.d.R. a fuzionat cu P.S.D. (Partidul Social Democrat) și a devenit P.M.R.
(Partidul Muncitoresc Român). În această perioadă au fost adoptate două constituții totalitare (1948
și 1952) care au marcat trecerea la economia centralizată după model sovietic (planuri anuale și
cincinale), impunerea dictaturii proletariatului și a unui sistem de teroare și represiune.
II. Perioada național-comunistă (11 iulie 1965-25 decembrie 1989): regimul Nicolae Ceaușescu
s-a remarcat printr-o politică de distanțare de U.R.S.S., schimbarea numelui statului în R.S.R.
(Republica Socialistă Română), a partidului în P.C.R. (Partidul Comunist Român) și adoptarea unei
noi constituții (1965). În această perioadă a apărut ideologia național-comunistă, neostalinistă,
bazată pe cultul personalității, o nomenclatură obedientă, incompetentă, coruptă și rotația cadrelor,
cu efecte negative vizibile în economie și societate: ineficiență, sărăcie și nemulțumire populară.
