TROPARELE SÃRBÃTORILOR DOMNESTI

(1) ianuarie-Iebruarie
Preot Dr. Dorv Co.tacbe
Via[a parohialã | ianuarie - februarie 2007 |

Sárbátorile domnesti reprezintá, în
complexitatea lor, momente de
eternitate ce puncteazá traseul
istoriei umanitátii, ca tot atâtea trepte
cátre zarea Iárá de seará a
eschatonului, a timpului vársat în
vesnicia împárátiei lui Dumnezeu. În
centrul acestor sárbátori se aIlá
persoana Domnului (de unde numele
de sárbátori domnesti`) nostru Iisus
Hristos, asa cum ni s-a descoperit/
împártásit în marile momente ale
mântuirii. Sensul acestor momente
se descoperá, concentrat, în imnurile
compuse de cátre poetii bizantini,
numite apolvtikia (cântári
rezumative, de încheiere a vecerniei)
sau troparia (cântári intonate rapid,
în diverse moduri sau tonuri).
Meditând asupra troparelor
domnesti, putem întreprinde o
cálátorie contemplativá nu numai de-
a lungul unui an liturgic, ci mai ales
în interiorul tainei mântuirii realizatá
de Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Iiul
omului.

Troparul circumciziei, sau al
punerii numelui Domnului (1
ianuarie)
Text: Iisuse, cel ce ¸e:i pe scaun
impreunà cu Pàrintele cel fàrà de
inceput ¸i cu Dumne:eiescul Duh, ai
binevoit sà te na¸ti pe pàmant, din
Fecioara, Maica Ta, care nu ¸tie de
bàrbat. Pentru aceasta te-ai ¸i tàiat-
imprefur, ca om, a opta :i. Slavà
sfatului tàu celui preabun, slavà
randuielii tale, slavà smereniei tale,
tu cel ce singur e¸ti iubitor de
oameni'
Troparul indicá Iaptul cá, potrivit
Legii Vechiului Testament, ca orice
nou-náscut de sex masculin, Iisus a
primit circumcizia, în a opta zi de la
nastere (cI. Luca 2:21). Obiceiul
venea dinainte de Moise, de la
Avraam, strámosul Vechiului Israel,
care primise porunca circumciziei ca
semn al legámântului sáu (si al
urmasilor) cu Dumnezeu (cI.
Facerea 17:10-13). Actul
circumciziei, având la origine ratiuni
igienice, era de acum transIigurat în
simbol ascetic: cei ce i se închiná lui
Dumnezeu nu îsi mai permit sá
tráiascá potrivit ritmurilor pátimase
ale lumii trupului. Simbolul este
puternic, de vreme ce táierea-
împrejur lasá pe trup urma unui cerc,
a unui inel, sugerând logodna cu
Dumnezeu. Aplicatá în a opta zi de
la nastere, circumcizia devenea, de
asemenea, o promisiune a împárátiei
vesnice a lui Dumnezeu, stiut Iiind
Iaptul cá în mistica biblicá ciIra 8
este un simbol (eshatologic) al
vesniciei.
În cazul lui Iisus, momentul
circumciziei are însá o încárcáturá si
mai complexá: nu este vorba numai
despre un Iiu al lui Avraam (cI.
Matei 1:1), ci de Domnul lui
Avraam, pe care patriarhul evreu si
urmasii sái îl asteptaserá timp de
milenii (cI. Ioan 8:56-58). Acum, la
táierea-împrejur, punându-i-se
numele Iisus, sau (în aramaicá)
Ie¸ua, care înseamná Domnul
mântuieste`, se reveleazá Iaptul cá
pruncul este nu doar Mesia/Hristos,
Unsul lui Dumnezeu, ci însusi (Fiul
lui) Dumnezeu care a asumat Iirea
umaná, pentru noi si mântuirea
noastrá. Troparul îl prezintá pe
Hristos în manierá paradoxalá, ca
om táiat împrejur si ca Dumnezeu al
slavei, sezând pe acelasi tron cu
Tatál si cu Duhul SIânt. Miracolul
venirii sale printre noi, în chipul
nostru, este semnalat de Iaptul cá
nasterea sa în ordine omeneascá se
petrece în conditii speciale. El se
naste dintr-o mamá care, la rândul
sáu paradoxal, este si rámâne
Iecioará. Contemplând coborârea
Fiului lui Dumnezeu la noi, si
consecintele acestui act (semnalate
de nasterea supraIireascá), Biserica
se închiná cu reverentá revelatiei
acestui mister al iubirii divine
mântuitoare... În cele din urmá, se
poate observa cá troparul este o
márturisire de credintá care, pe de o
parte, desciIreazá identitatea lui
Hristos si indicá sensul venirii sale,
iar pe de alta îndrumá constiinta
evlavioasá cátre exprimarea
doxologicá a credintei în Cel
întrupat pentru mântuirea noastrá.
Sensul deplin al acestui moment
din viata pámânteascá a
Mântuitorului, ca revelare a
identitátii sale prin puterea numelui,
este conIirmat în practica eclesialá
de a pune nou-náscutilor numele,
printr-un ritual special, exact în a
opta zi de la nastere. Prin aceasta,
simbolul promisiunii eshatologice
este întárit: pruncii devin, odatá cu
asumarea conditiei de membri ai
poporului lui Dumnezeu, mostenitori
ai promisiunii divine privind viata
vesnicá. De asemenea, precum în
cazul lui Iisus, punerea numelui si
recunoasterea de cátre Dumnezeu a
persoanei respective prin numele ce i
se pune în a opta zi, instituie o
relatie duhovniceascá: Dumnezeu îi
este de acum si copilului Tatá, iar
copilul este îndreptátit de acum sá-l
cheme pe Dumnezeu Tatá. Nu în
ultimul rând, numele primit de copil
în a opta zi contine, mistic, energia
care îl va deIini de-a lungul vietii;
numele trebuie asadar alese cu
întelepciune, nu dupá cum suná.

Troparul botezului Domnului (6
ianuarie)
Text: In Iordan bote:andu-te,
Doamne, inchinarea Treimii s-a
aràtat, cà glasul Pàrintelui a
màrturisit despre tine, Fiu iubit
numindu-te, iar Duhul, in chip de
porumbel, a adeverit intàrirea
cuvantului. Cel ce te-ai aràtat,
Hristoase, Dumne:eule, ¸i lumea ai
luminat, slavà tie'
Un nou moment al conIirmárii
identitátii lui Iisus. Pruncul
circumcis a opta zi de la nastere,
descoperit prin sIântul sáu nume ca
pag. 5


Via[a parohialã | ianuarie - februarie 2007 |

Iiind Domnul mântuieste`, se aratá
acum lumii ca unul din SIânta
Treime. Troparul indicá Iaptul cá
evenimentul petrecut la Iordan
depáseste contextul imediat. SIântul
Ioan Botezátorul predica iudeilor
pocáinta (cI. Matei 3:1-12), ca o
conditie necesará pentru primirea lui
Mesia; cei care îsi márturiseau
pácatele, hotárându-se pentru
schimbarea vietii, erau botezati
(literal, scuIundati) în valurile
Iordanului un puternic simbol al
regenerárii, al renasterii spirituale. În
practica Botezátorului (si în directá
continuitate cu ablutiunile ritualice
prescrise de Legea Veche), spálarea
nu mai era doar un act igienic; acesta
devenise, ca si circumcizia, un
instrument al puriIicárii interioare.
Acum, prin venirea lui Iisus la
Iordan (cI. Matei 3:13-17),
Dumnezeu însusi se reveleazá celor
în stare sá-l vadá, mai exact celor
care au primit credinta în Fiul sáu
întrupat, Hristos. Misterul divin,
rámânând mai presus de mintea si
cuvântul omului, se maniIestá, se
lasá experimentat, într-o Iormá mult
mai concretá decât a teoIaniilor
(maniIestári ale lui Dumnezeu) din
Vechiul Testament. Pentru prima
datá în istoria umanitátii, existá de
acum certitudinea complexitátii
vietii divine: Dumnezeu este unul,
dar Dumnezeu tráieste în/prin cei
trei Tatál, Fiul si Duhul SIânt.
Revelatia de sine a lui Dumnezeu se
petrece însá în conditiile si termenii
nostri; noi nu îl putem vedea pe
Dumnezeu asa cum este. Îl vedem în
schimb asa cum ni se aratá, mediat
de semne Iamiliare nouá (glasul,
porumbelul); mai ales, îl vedem ca
pe unul dintre noi prin întrupare (cI.
Ioan 1:14). Acum, în lumina
descoperirii de sine a lui Dumnezeu,
putem realmente evalua identitatea
Celui smerit, care a coborât
nevinovat în apele pocáintei
noastre. Nu spre pocáinta lui a venit
la Iordan, ci pentru a Ii arátat lumii
ca Dumnezeu adevárat Fiul Tatálui
, Duhul SIânt conIirmând cá Cel
smerit este nu mai putin Dumnezeu
(cI. Matei 3:16-17). Ca de Iiecare
datá, lucrurile par a Ii ce erau si
înainte, dar substanta lor se schimbá.
Aparent, Iisus a venit sá primeascá
botezul pocáintei (cI. Matei 3:15). În
realitate însá, el a venit la Iordan
spre a Ii arátat lumii de cátre Tatál si
Duhul, martor Iiind Ioan, sIântul,
vázátorul (cI. Ioan 1:33-34).
Dar coborârea Dumnezeului
întrupat în apele Iordanului are si o
altá dimensiune decât aceea a
revelárii identitátii sale. Este vorba
despre Iaptul cá Hristos a sIintit
apele si, prin aceasta, a luminat
lumea. Umanitatea era robitá de
ignorantá, nemaicunoscându-l pe
Dumnezeu. Lumea, creatia lui
Dumnezeu, era robitá mortii,
dominatá de cel ráu, printul
întunericului, din cauza ruperii lumii
din bratele Creatorului, prin pácatul
omenesc. Acum toate s-au umplut de
luminá cum cântá Biserica în
noaptea de Pasti, ca într-un ecou al
troparului Bobotezei , de vreme ce
însusi Creatorul a coborât la noi. Nu
mai sunt motive de tristete si
disperare: Viata s-a arátat. Troparul
Bobotezei vine asadar cu un mesaj
optimist, cântând anticipat imnul
biruintei, ce va Ii reluat insistent în
toatá perioada pascalá: Hristos a
inviat din morti, cu moartea (sa)
càlcand moartea ¸i dàruind viatà
celor din morminte.

Troparul întâmpinàrii Domnului
(2 februarie)
Text: Bucurà-te, cea plinà de dar,
Nàscàtoare de Dumne:eu, pentru cà
din tine a ràsàrit Soarele dreptàtii,
Hristos, Dumne:eul nostru,
luminandu-i pe cei din intuneric.
Jesele¸te-te ¸i tu, bàtranule drept,
primind in brate pe Liberatorul
sufletelor noastre, Cel ce ne-a dàruit
invierea.
Continuitatea sárbátorilor
domnesti, a mesajului lor, este
evidentá în troparul întâmpinárii
Domnului. De aceastá datá, alti doi
martori ai întrupárii sunt invocati:
Maica Domnului, PreasIânta
Fecioará Maria, si dreptul Simeon,
cárora Biserica li se adreseazá prin
intermediul imnului. Fecioara este
salutatá cu expresia Iolositá de
arhanghelul Gabriel, când a adus
vestea buná a întrupárii (cI. Luca
1:28), Iapt de naturá sá lege asadar
sárbátoarea de Iatá cu evenimentul
bunei vestiri. Dar, prin terminologia
utilizatá, troparul merge mai departe,
constituindu-se într-o adeváratá
punte între trei momente majore al
bunei vestiri, al nasterii Domnului si
al botezului în Iordan. Primul
moment este sugerat de repetarea
cuvintelor arhanghelului; al doilea,
prin desemnarea lui Hristos ca
Soarele dreptátii`, expresie Iolositá
de troparul Cráciunului; al treilea,
prin mentionarea Iaptului cá Hristos
este luminátorul celor din întuneric,
aIirmatie aIlatá în explicitá
continuitate cu cea de la sIârsitul
troparului Bobotezei (lumea ai
luminat`). Mai mult, paraIrazând
rugáciunea dreptului Simeon (cI.
Luca 2:29-32), troparul îl numeste
pe Hristos nu numai luminátor, ci si
eliberator al suIletelor din robia
pácatului, în care uitarea de
Dumnezeu le-a scuIundat. Ca o
încununare, si iarási în linia (spiritul)
troparului Bobotezei, sárbátoarea
întâmpinárii este prezentatá ca o
anticipare a învierii nu doar a
Domnului Hristos, ci a noastrá, a
tuturor.
Nu mai este, iarási, vorba, de
supunerea pruncului Iisus Iatá de o
rânduialá mozaicá (cI. Luca 2:22-
24). Momentul devine o nouá
epiIanie (literal, arátare), o altá
maniIestare a identitátii lui Hristos,
poporul lui Dumnezeu contemplând
în smerenia Fiului devenit om
sensul întregii mântuiri.
O urmá, totusi, a vechiului obicei
mozaic se pástreazá în practica
eclesialá de a aduce nou-náscutii
spre a Ii botezati oIeriti lui
Dumnezeu în a patruzecia zi de la
nastere. Tot în a patruzecia zi,
mamei i se citesc asa-zisele
rugáciuni de curátire, o altá urmá
iudaicá, mult prea iudaicá a
ritualului curátirii prin care orice
Iemeie supusá Legii Vechi trebuie sá
treacá, dupá nasterea pruncului.
Hristos, predicat de troparul
întâmpinárii ca eliberator din
întuneric, lumineazá însá si acest
aspect al vietii, transIormând ritualul
curátirii într-unul de întárire si
conIirmare a maternitátii.
pag. 4