Sunteți pe pagina 1din 7

Gala Galaction

Biografie
Gala Galaction s-a nscut pe 29 aprilie 1879 n comuna Dideti (jud.Teleorman), n familia unui ran care era cstorit cu fiica unui preot. A murit n 1961. n 1922, este uns preot i n 1926, devine profesor la Universitatea din Chiinu. n perioada interbelic desfaoar o susinut activitate publicistic ( cu ajutorul lui Tudor Arghezi, editeaz Cronica si Spicul - care apar in perioada 1915 - 1918) .

Studii
Dupa finalizarea studiilor primare n comuna sa natal si la Roiorii de Vede (1888 - 1890), s-a nscris la liceul Sf. Sava din Bucureti (1890 - 1898).

Cariera bisericeasc
Devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Rmnicului i Argeului (1909-1922), preot (1922) i misionar al Arhiepiscopiei Bucuretilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere i Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Chiinu (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureti (1941-1947), membru n Adunarea eparhial a Arhiepiscopiei Bucuretilor (din 1954). Ca teolog, a publicat studii de Noul Testament, articole, meditaii, conferine, predici i a realizat o nou traducere a Bibliei n limba romn (mpreun cu pr. prof. Vasile Radu).

Activitatea literar
A desfurat o remarcabil activitate literar-publicistic. A publicat volume de nuvele, romane, note de cltorie, articole n principalele ziare i reviste ale timpului, un jurnal a fost restituit si publicat postum.

Premii si distinctii
- Premiul Academiei Romne (1915), Premiul Societii Scriitorilor Romni (1933), - Medalia "Meritul Cultural" cl. a II-a (1934), - Premiul Naional Literar (1935), - Premiul naional pentru proz (1942), - Medalia ,,Meritul Cultural" n grad de comandor (1947), Ordinul Muncii cl. I (1954),

- Vicepreedinte al Societii Scriitorilor Romni (1947), - Devine membru activ al Academiei Romne (1947), apoi membru titular onorific al Academiei Republicii Populare Romne (1955).

Ultimii ani de via


Dup 1944, se angajeaz pe deplin n viaa literar sau politica, este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania in 1947, deputat in MAN si prmeste Ordinul Muncii, clasa intii in 1955. Ader deschis la ideologia noii ornduiri i se bucur de toate privilegiile care decurg din acest gest, citate mai sus. Dupa o congestie cerebral i va petrece ultimii ani de viat n pat. A cltorit n Ungaria, Italia, Grecia, Egipt.

Opere publicate
Lucrri teologice: Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic. Tez de licen, Bucureti, 1903, 67; Scrisori teologice. Piatra din capul unghiului, Bucureti, 1926, 111 p.; Cartea cretinului ortodox, Bucureti, 1926, 31 p. (sub numele Grigorie duhovnicul); Meditare la rugciunea domneasc adic Tatl nostru, Arad, 1927, 50 P.; Rbdare i ndejde conferin, Bucureti, 1928, 33 P.; Scrisori ctre Simforoza. n pmntul fgduinei, Bucureti, 1930, 179 p. (ed. a II -a, 1934 -nsemnri de cltorie n Tara Sfnt); Biblia Romneasc, n BOR, an. LXI, 1943, nr. 4-6, p. 175-184; Epistola lui Aristeia, n B OR, an. LXVI, 1948, nr. 5-8, P. 272-283 (Discurs de recepie la Academia Romn); Din exegeza Noului Testament, n BOR,an.LXIV,1948, nr. 11-12, p. 572-580; De la,,mormntul gol" la porile Damascului, n ST, an.III, 1951, nr. 7-8, p. 386-39,7; Ziua Domnului, Bucureti, 1958, VII + 343 p. (cuprinde articole publicate n ziarul Curentul"). Noul Testament. Traducerea Printelui Grigorie (Gala Galaction), Bucureti, 1927, 353 p. (n anexa Registru de trimiteri i de citate biblice la Simbolul credinei); ed. a II-a, 1930 identicPsaltirea prorocului i mpratului David. Traducerea preoilor Vasile Radu i Gala Galaction, Bucureti, 1929, 116 p.; Sfnta Scriptur, tradus dup textul grecesc al Septuagintei confruntat cu cel ebraic. Din ndemnul i cu purtatea de grij a I.P.S. Dr. Miron Cristea, Patriarhul Romniei. Cu aprobarea Sf. Sinod, Bucureti, Tipografia Cilor Bisericeti, 1936, XXXII + 1525 p. (n colaborare cu pr. Vasile Radu i Mitropolit Nicodim Munteanu; lui Gala Galaction i aparin crile deuterocanonice, lov i Noul Testament); Biblia adic Sfnta Scriptur. Traducere dup textele originale ebraice i greceti de preoii profesori Vasile Radu i Gala Galaction, Bucureti, Fundaia pentru Literatur i Art, 1938, X + 1376 p. (tiraje noi n 1939 i 1940); Biblia sau Sfnta Scriptur, dup textul grecesc al Septuagintei. Prin osrdia nalt Prea Sfinitului Nicodim, Patriarhul Romniei i binecuvntarea Sfntului Sinod. Ediia a doua (= socotit dup ed. 1936), Bucureti Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romne, 1944, XXVIII + 1395 p. (28 de cri traduse de V. Radu i G. Galaction); Noul Testament tradus de Gala Galaction, reeditat n 1951, cu ndreptrile de limb necesare apoi n 1979; Ediiile Bibliei sinodale din 1968, 1975, 1982 i 1988 reproduc crile Vechiului Testament dup Biblia sinodal din 1936 (cu excepia Psaltirii), iar Noul Testament dup ediia din 1951, cu ndreptri de limb.

Cteva din crile Vechiului Testament (Cntarea Cntrilor, lov Ecleziastul) au fost traduse i separate n anii 1934- 1936. Intre 1915- 1916 a editat mpreun cu T. Arghezi revista Cronica".

Opera literar
- Bisericua din Rzoare. Nuvele i schie, lai, 1914, 202 p. ; ed. a III-a, Bucureti, 1924, 215p.; - Eminescu, Bucureti, 1914,109 p. (ed. a II-a: Viaa lui Eminescu, Bucureti, 1924, 94 p.), - Clopotele din mnstirea Neamu, Bucureti, 1916, 236 p. (ed. a II-a, Bucureti, 1933, 230 p.); - La rmul mrei (Reverii. Note), Bucureti, 1916, 88 p.; - 0 lume nou. Articole, Bucureti, 1919, 95 p.; - Rboj pe bradul verde, Iai, 1920, 167 p.; - Toamne de odinioar, Bucureti, 1924, 80 p.; - De la noi la Cladova, Bucureti, 1924,32 p.; - Caligraful Teriu. Adevr i nchipuire, Bucureti, 1929, 179 p., - Roxana, Roman, Bucureti, 1930, 235 p.; - Papucii lui Mahmud, Roman, Bucureti, 1931,236 p. (ed. a II-a, Sighioara, 1939, 273 p.), - Doctorul Taifun, Roman, Bucureti, 1933, 191 p.; - La rspntie de veacuri, Roman 2 vol., Bucureti, 1935, 182 + 363 p.; - Ria Cria. Fantezie dramatic n trei acte, Bucureti, 1942 . 47 p.; - In grdinile Sf. Antonie, Bucureti, 1942, 222 p. (nuvele, foiletoane); - Vlahu, Bucureti, 1944, 59 p., - Mangalia, Bucureti, 1947, 1116p. (memorial de cltorie).

Reeditri
- Bisericua din Rzoare i Caligraful Teriu, Bucureti, 1944, 345 p.; - Opere: Vol.I (Bisericua din rzoare, Clopotele din Mnstirea Neam, La rmul mrii, Caligraful Teriu), Bucureti, 1949, 688 p., - Nuvele alese, cu un cuvnt nainte de Teodor Vrgolici, Bucureti, 1955, 136 p.; - Oameni i gnduri din veacul meu cu un cuvnt nainte de Teodor Vrgolici, Bucureti, 1955,323 p.; - Opere alese, cu o prefa de Teodor Vrgolici, 2 vol., Bucureti, 19561958, 408 + 448 p. (vol. 1. Doctorul Taifun, Roxana, Papucii lui Mahmud. Nuvele i povestiri; - Opere alese. Ediie ngrijit de Teodor Vrgolici. Cu o introducere de D. Mien. 4 vol., Bucureti, 1959-1965, LXXII + 384 p. (I) + VI + 530 p. (II) + 360 (III) + 416 p. (IV); - Vol. I. Nuvele, povestiri, amintiri, reverii, Vol.II. - Articole: Vol. III. Roxana. Papucii Iui Mahmud. Doctorul Taifun Vol. IV. - La rspntie de veacuri i Lng apa Vodislavei, Nuvele i povestiri. Prefa de D. Micu, Bucureti, 1961, XXXI + 280 p.; - La vulturi! Antologie ntocmit de Virgiliu Ene. Prefa de Teodor Vrgolici, Bucureti, 1962, 176 p.; - Nuvele i povestiri, Bucureti, 1967, 171 p.; - Roxana. Papucii lui Mahmud. Doctorul Taifun, Romane. Prefa de Teodor Vrgolici, Bucureti, 1969, XXVIll + 347 p.; - 0 lume nou. Articole. Studiu introductiv i antologic de Gheorghe Cunescu, Bucureti, 1970, 288 p.; - Jurnal, 3 vol. Ediie ngrijit de Mara Galaction Pisculescu i Teodor Vrgolici, Bucureti, 19731980, 720 p. (I) + XVIII + 605 p. (II) + XVIII + 296 p. (III); - Sub feeria lunii. Ediie ngrijit, prefaat i note de T. Mihan, nsemnri de cltorie);

Prin Tar, Culegere, Cuvnt introductiv, tabel bibliografic i note de Gheorghe Cunescu, Bucureti, 1975, 156 p. (note de cltorie); - Opinii literare, Ediie de Gheorghe Cunescu, Bucureti, 1979, 362 p.

Moara lui Califar


Gala Galaction

Moara lui Califar" se inscrie in nuvelistica lui Gala Galaction (pseudonim pentru Grigore Pisculescu - 1879-1961), alaturi de alte lucrari care constituie adevarate reusite ale genului: De la noi, la Cladova", Copca radyanului", Langa apa Vodislavei". Povestire cu o structura narativa complexa, cu o subtila alternare a planurilor spatiotemporale, amintind de "Sarmanul Dionis" al lui Mihai Eminescu, "Moara lui Califar" se inscrie tipologic intr-un anume gen de fantastic, miraculos sau doctrinar, practicat de scriitorii romani pe la jumatatea secolului XX, dintre acestia remarcandu-se Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Gala Galaction. Sub raport narativ, atribuirea rolului de povestitor se face de la sine, printr-o voce colectiva, a memoriei ancestrale, reprezentata de torcatoarele ce spuneau povesti la sezatori, mai ales in noptile cu vreme rea. Denumirea lor este simbolica, amintind de moirele care depanau firul timpului si al destinului, asezand in cutele temporale intamplari neobisnuite, care scapa imaginatiei comune. La fel ca in povestirile lui Vasile Voiculescu insa, nu atat constructia elaborata a discursului narativ intereseaza aici, cat sceneria fantastica a textului, alcatuita dupa toate regulile genului. Spatiul actiunii este tipic pentru intamplari iesite din comua, situate la portile irealului". "in preajma unei paduri stravechi se privea in iaz moara lui Califar. Se privea de cand se tinea minte in batranii satului din cealalta margine a padurii, si Califar era mos Califar din vremi uitate." Moara lui Califar devine in text un suprapersonaj, dublat de un personaj misterios si fara varsta, "mos Califar", care domina, "din vremi uitate", timpul intamplarilor. Personajul seamana cu Morla din "Povestea fara sfarsit", de Michael Ende, avand o infatisare indiferenta la trecerea timpului, amestec de hieratism si demonism deopotriva: "Mosnegii din Alautesti isi aminteau de infatisarea-i sura, de ochii ce iscodeau taios din stuful sprancenelor si de moara lui cu streasina de-un stanjen." Mosul este un personaj legendar, din vremuri indepartate, situarea sa temporala facandu-se cu dificultate, fiind vazut cu ochii flacailor "de acum optzeci de ani." Codrul in care se afla locul misterios al morii lui Califar este bantuit de duhuri rele, nestrabatut, tinta de atractie a multor tineri care isi pierdusera viata in cautarea lui. Pe calea legendei se afla ca dincolo de moara incepea "un pamant pietros, scorburos si plin de maracini, in care numai necuratul tragea brazda cu coarnele." Memoria colectiva a satului Alautesti il recepteaza pe mos Califar ca pe un personaj malefic, despre care "torcatoarele spuneau, inviind focul", ca "isi vanduse sufletul satanei pentru nu stiu cate veacuri de viata; ca uciga-1 crucea intinsese, in iazul morii, sufletelor crestinesti, un lat vrajit; si ca morarul pricopsea, cu bogatiile cu care diavolul ispiti pe Domnul Hristos, pe oricine le poftea si venea ca sa le ceara." Personajul caruia i se dau aceste bogatii este, de altfel, gadilat de norocul care pusese stapanire pe el, "perpelindu-se, ca un caine incaierat de viespi si razand smintit in fericirea lui draceasca", iar iazul si moara constituie "o nascocire a intunericului". Iazul, enigmatic, cu apa incremenita ca gheata, "pentru ca pe fata lui nu se izvodea, niciodata, nici o unda", pare a purta in el valente diabolice, pentru ca "nu era un iaz ca orisicare", iar stapanul de la moara "macina numai pentru stapanu-sau Nichipercea." Apa se supune magiei negre a spatiului intunecat, demonic: "...atunci cand Califar

ridica stavilarul si slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluiera un sarpe incoltit de flacari; iar, de sub facau, se scurgea in spumegai de sange." Apa are o valenta thanatica acaparatoare, purtand in ea complexul Ofeliei, pentru ca multi indrazneti din sat, "furati de minti, prostiti de naiba" se avantasera in mijlocul apelor, iar acum ei nu mai erau pomeniti decat in sezatorile din Alautesti, fiind disparuti pentru totdeauna. Cum se intampla de regula intr-un spatiu ce aluneca lent catre fabulos si fantastic, apare si aici eroul, personajul atras de mirajul enigmelor, al lumilor ascunse. Voinicul Stoicea, prin portretul si istoria insolita a vietii sale, pare predestinat pentru a descoperi misterul morii lui Califar: "Stejar in port, otel in brat, istet cat vrei; insa copil din flori, biet Stoicea: nici tu tata, nici tu mama, nici tu stare parinteasca." Este copil cu parinti necunoscuti, gasit de parintele Radu in tinda bisericii, devenind orfan si in aceasta a doua paternitate, caci dupa nici sase ani binefacatorul sau "isi urmase sotia in pamant". Ramane "copil din flori si de pripas", slujbas la toti, cu statutul inferior al celui fara avere: "...cine te vrea de ginere, cand ai crescut din mila satului si cand pazesti vitele celor cu fete de maritat?" De aceea, gandurile lui se indreapta spre moara lui Califar: "Adicate, ce ar fi sa fac o incercare?... Ce-am si ce-o sa pierd? Parinti nu, rude nu, drag nu sunt nimanui... in lumea intreaga sunt eu de capul meu... De alta parte, slab de inger nu ma stiu; stafii si pricolici n-am vazut niciodata, de atata vreme de cand pasc eu cireada satului, pe la Saele, pe la Cimitirul Vechi, prin Campul Parcalabului si pe unde vreai!" Actiunea de inaintare spre taramul intunericului se face chiar in plina zi, "cand soarele se invartea si se suia, rotoghila arsa de foc, pe dealul Alautesti lor." Padurea de goruni strabatuta, magica, pare a fi neumblata de nimeni, pentru ca nicaieri "nu erau poteci", iar agurizarii trebuie taiati cu o arma taioasa. Popasul se face "intr-un luminis in mijlocul caruia un stejar lasa bratele noduroase si batrane peste un norod de deditei." Eroul este cuprins de un somn magic, prefigurand, dupa trezire, o invazie lenta a fortelor intunericului: "Se scula inviorat si se afunda iar in intunericul padurii si printre facliile pe care soarele le turna intoarse cu flacarile in jos." Dupa un rastimp, in fata eroului apare moara lui Califar, al carei iaz este "prea luciu si prea sloi". Si morarul are o fizionomie anormala, desprinsa parca din bestiarele medievale: "Pe pod, morarul freca piatra: barba siva, sprancene de muschi uscat, nasul - cioc de cucuvaie." Pactul faustic se incheie repede, voinicul evocand puterea magica a batranului si rugandu-1 sa-1 "procopseasca", pentru care mos Califar executa un ritual simplu, aproape neobservat de Stoicea: sub pretext ca il pofteste la masa cu "ciorba de stiuca si o mamaliga aproape intreaga", mosul il indeamna sa se spele cu apa din iaz, pentru- ca a scuturat "toti painjinarii din padure." Imaginea de aproape a lui mos Califar i se pare banalizata, lipsita de orice aura magica, a unui "batran harbuit", cu zilele care se pot numara in palma, iar "iazul nu face unde", capacitatea aceasta miraculoasa parandu-i-se acum "vorbe de babe". Brusc insa, coborand spre iaz pe un podet plin de putreziciune si dandu-si pe fata cu apa din iaz, se produce transgresiunea temporala si spatiala a lumii. Stoicea se trezeste din nou in padure, exact in locul in care se culcase, in mijlocul unei ploi torentiale, intreaga secventa anterioara parand un vis: "A, ce vis intarziat! Stoicea sare de pe ipingea si intelege cum ca l-au desteptat picaturile reci ale unei ploi vijelioase, izvodite pe neasteptate din semnul mintitor al zilei". Personajul intra acum intr-o bucla temporala ce il proiecteaza intr-un spatiu arhaic, asemenea lui Dionis din nuvela lui Eminescu. Conexiunea intre spatiile reale si cele onirice se realizeaza prin magia apei, care marcheaza inceputul si sfarsitul acestei peregrinari de lunga durata. Proiectia neasteptata in spatiul fantastic duce la totala bulversare a personajului, pentru ca "Stoicea nu-si mai gasi urmele in padure si se rataci. Cu cat da sa se indeparteze, cu atat se pierdea mai mult prin niste curpeni incalciti, prin niste viroage in care putrezeau copaci trazniti si printre gropnite din care ieseau, cum ies coastele din starv, radacini nalbite si intoarse." in mersul sau prin furtuna, dobandeste o putere neobisnuita asupra jivinelor padurii, adunate intr-o intreaga fauna iesita de pe o imaginara arca a lui Noe: "droaie de jiganii cu patru picioare; cerbi, caprioare, vulpi, ba chiar si lupi". Nici fapturile vazduhului nu scapa de vijelia ingrozitoare: "Eretii fugeau si ei; hartuiti de vijelie, se dadeau in cranciobul aripelor cateva clipite si cadeau - sageti. Dar iata ca lighioanele incep sa chelalaie si sa urle cumplit. Lupii se reped la vale nebuneste, luand vulpile in picioare si

amestecandu-le cu pamantul; iar cerbii sar in laturi, desfundand cu coarnele stufisul." Ajuns la un adapost intr-o ocnita ivita langa "pieptul unui deal alb si drept ca zidul", Stoicea nimereste in iuresul unei vanatori de tip medieval, salvand-o pe fata boierului Rovin de urmarirea unui urs intaratat, ascunzand-o intr-o scorbura de var si risipind cu o usurinta nebanuita creierii animalului. Fata face parte din neamul Rovinestilor, nume semnificativ, reprezentand lumea de jos, poate cea infernala, subpamanteana, semnificand pactul cu diavolul incheiat de Stoicea prin intermediul lui Mos Califar. Ceata, formata din "cainii, sositi mai inainte", chelalaind din cauza bucuriei de a-si gasi stapana in viata, si oameni, care "stransera de mana pe voinic", fara a se mira "prost de risipa creierilor namilei", il inconjoara pe Stoicea, iar aceasta pleaca pe mosia boierilor pamantului, Rovin, un fel de thegni scotieni. Mai mult decat atat, "Tecla se indragi de Stoicea pe viata si pe moarte", devenind sotia eroului, iar "copiii lui Stoicea cresteau barbati si mandri", devenind stapani pe mosia Rovinestilor. Visul tine pana in momentul cand un vatasel patrunde in curtea lui Stoicea, din partea boierului Rovin, aducand stirea unui atac iminent al tatarilor. Boierul Stoicea isi randuieste aparatori la portile si usile conacului, isi ia el insusi armele, buzduganul, pistoalele si hangerul si lupta impotriva dusmanilor, incercand sa apere o usa asediata cu topoarele. Cand usa este deschisa, deplasarea planurilor temporale inceteaza, aparand brusc, ca un deus ex machina, mos Califar, care anuleaza toate efectele magice ale transgresiunii in timp: " - Bre, ce tarie de flacau... ca ce s-a izbit cu un pumn de apa in ochi, imi cazu ca un boboc de gasca...". in acelasi timp, Stoicea afla ca totul a fost un vis, iar Tecla, copiii si tatarii disparusera, peste toate asternandu-se glasul de cucuvaie al lui mos Califar: " - Vezi bine, toate aistea-s procopseala pe care mi-ai cerut-o." Deznodamantul este rapid: "Stoicea sfredelea in pamant cu ochii." "Diavolul" il purtase intr-o lume virtuala, vreme de un veac, "cat isi aruncase in obraz un pumn din apa fermecata", iar in acest rastimp se imbogatise, dobandise rang boieresc, avusese nevasta si copii, pe care brusc, prin suspendarea declicului temporal, le pierduse pentru totdeauna. Intreaga desfasurare temporala, transgresand granitele realului, fusese de fapt o cursa: - Jivina draceasca, vreau sa intru in iad legat intr-un tei cu tine! - Ce pomana ti-ai face! Sunt trei sute de ani de cand port in oase o viata blestemata si sunt afurisit sa nu pot sa mor decat omorat. - Tine atunci! Creierii vrajitorului se sleira pe pod. Stoicea se duse pe zagaz si, cu capul inainte, spinteca adancul straveziu." Vraja dispare, si atat sursa raului, cat si flacaul se vor prabusi in lumea infernala, fortele malefice disparand.

casa memoriala Gala Galaction