M O R F O PAT O LO G I E

Chiar daca lumea in ansamblu merge

inainte, tineretul trebuie totusi, sa
reinceapa mereu de la capat si sa parcurga
individual epocile culturii universale.
(Goethe)
• Morfo Patho Lo Gya

Familia – celula societatii

Morfopatologia
• este ramura stiintelor medicale
care studiaza modificarile
structurale de la nivelul
tesuturilor si organelor, precum
si consecintele acestora asupra
organismului uman, în cursul
diferitelor afectiuni.

• (Morphe, gr. = Forma)

• (Pathos, gr. = Boala)
• (Logos, gr. = Stiinta, vorbire)
 Morfopatologia
• este componenta de baza a stiintei
despre boli, ale carei obiective si
domenii de activitate sunt reprezentate
de:

» nozologia / nozografia = denumirea,

definirea si clasificarea bolilor
» etiologia = cauza bolilor
» patogeneza = mecanismul prin care se
constituie leziunile structurale
(histogeneza) si/ sau ultrastructurale
(citogeneza)
» histopatologia / morfopatologia =
aspectul morfologic al proceselor lezionale
» fiziopatologia = disfunctiile organice sau
tisulare, urmare a modificarilor morfologice
» clinica = prezenta semnelor si/ sau simptomelor,
respectiv „rasunetul clinic”, reprezentând
consecinta disfunctiei organice sau tisulare,
urmare a proceselor lezionale structurale si / sau
ultrastructurale
» diagnostic pozitiv = diagnosticul pozitiv este
sugerat de anamneza si examenul clinic obiectiv,
sustinut de explorarile paraclinice radiologice si de
laborator confirmat cu certitudine de examenul
anatomo-patologic.
 Morfopatologia

cuprinde doua parti:

• Morfopatologia generala
• Morfopatologia speciala
 Morfopatologia generala

Morfopatologia generala
studiaza procese patologice fundamentale care stau la
baza oricarei boli ale organismului.

1. Tulburari ale circulatiei sangvine, limfatice si

interstitiale
2. Tulburari de metabolism. Distrofii si boli
metabolice
3. Tulburari ale cresterii si diferentierii celulare
4. Inflamatii
5. Patologia imunitatii
6. Patologia tumorilor
7. Malformatii congenitale
Morfopatologia speciala
studiaza procese patologice la
nivelul organelor

• Aparatul Cardiovascular
• Aparatul Respirator
• Aparatul Digestiv
• Aparatul Urinar
• Aparatul Genital
• Sistemul Nervos
• Sistemul Endocrin
 Metode de studiu
Modificarile structurale sunt studiate sub doua aspecte:

– macroscopic (leziuni
vizibile cu ochiul liber)
- microscopic (leziuni observabile cu
ajutorul aparatelor optice maritoare
numite microscoape, care evidentiaza
alterari ale structurii tesuturilor, oferind
informatii asupra modificarilor
ultrastructurale (la nivel de celula sau
organite celulare).
 Microscopul
este bazat pe principiul lupei ce foloseste o
lentila cu convergenta mare si distanta focala
foarte mica
 Laboratorul de Anatomie Patologica
In cadrul fiecarui spital Laboratorul de Anatomie Patologica
functioneaza ca sectie si executa examene histopatologice, examinari
citologice si necropsia pacientilor decedati in spital.

Alcatuirea microscopului

Microscop modern
 Istoric
• In societatile primitive, au început
sa apara preocupari în încercarea de a
trata, ameliora sau vindeca suferintele,
acesti „medici primitivi” consemnau
uneori sub forma de reprezentari
plastice, apoi în scris, leziunile
observate.
• În acele vremuri boala era
considerata pedeapsa divina;
 Cultura greaca

• Cultura greaca din sec. al V-

lea î.d.Ch. a generat o practica
medicala cu aspecte stiintifice
care considera boala ca fiind
un fenomen natural, rezultat al
actiunii unor factori nocivi din
mediul extern, actiune în urma
careia apar tulburari ale
echilibrului principalelor umori
din organism (sângele, flegma,
bila galbena si bila neagra ).

Conceptie, umorala si integralista despre boala, unde apar si numeroase

descrieri de leziuni, inclusiv procese tumorale (carcinoame, schirusuri)
expusa în scrierile lui
Hippocrate din Kos
 În secolele urmatoare
• In noul centru cultural al lumii,
Alexandria, Herophil a îmbogatit
cunostintele de anatomie
patologica prin numeroase
disectii pe cadavre, uneori prin
vivisectii.

• Sub influenta acestora, eruditul

roman Cornelius Celsus, sec. I
d.Ch., a consemnat în cele 8
volume ale tratatului sau despre
medicina „De re medicina” si
probleme de anatomie
patologica, în special descrierea
inflamatiei acute (semnele
clasice ale inflamatiei acute,
valabile si astazi: rubor, calor,
Aulus Cornelius Celsus -
tumor, dolor, functio laesa).
“De medicina libri viii”.
 În secolele urmatoare

• Un secol mai târziu,

Claudius Galenus, medicul
împaratului Marcus Aurelius,
abordeaza probleme de
anatomie patologica în
numeroasele sale lucrari

• Totusi, si în aceasta
perioada, progresul
medicinii a continuat mai
lent. Stagnarea mentionata
s-a datorat, în mare parte,
faptului ca în aceasta
perioada se efectuau foarte
rar necropsii

Pergamumi Claudius Galenus

 Perioada renasterii sec. al XIV-lea si al XV-lea
• Interesul pentru studiul corpului omenesc, manifestat de medici dar si de
marii artisti ai timpului (Leonardo da Vinci, Michelangelo), a impus
executarea din ce în ce mai frecventa a necropsiilor, disectiilor.

• Cursul de anatomie al Dr. NicolausTulp Rembrand

In sec. 12 s-a introdus disectia pe animale.

Primul cadavru dedicat invatarii este al lui MONDINODEI LIUZZI in Bologna
( 1315)
 Perioada renasterii sec. al XIV-lea si al XV-lea
• În anii imediat urmatori încep sa circule colectii de protocoale de
necropsie, un fel de tratate primitive si incomplete de anatomie patologica;
cel mai celebru a fost „Sepulchretum anatomicum” din 1679, al medicului
elvetian Theophile Bonet.

Primul tratat
de anatomie
patologica a fost
scris de Giovanni
Battista Morgagni
din Padova, în anul
1761, în care
încearca sa
sistematizeze si sa
clasifice bolile.

„De sedibus et causis morborum per anatomen indagatis”

de Giovanni Battista Morgagni
• În continuare, anatomia patologica, începe sa se dezvolte rapid
si se poate spune ca precede cu un pas dezvoltarea celorlalte
specialitati medicale. Meritul principal, în acest sens, revine, la
începutul sec. al XVIII-lea, asa numitei scoli anatomo-clinice din
Paris.
• Recunoasterea importantei anatomiei patologice a determinat
înfiintarea primelor catedre de anatomie patologica în cadrul
facultatilor de medicina, mai întâi la Strasbourg, initiata de
Johann Martin Lobstein, apoi în 1836 la Paris unde fondatorul a
fost Jean Cruveillier.
• La Viena, spre mijlocul sec. al XIX-lea, s-a constituit o celebra
scoala medicala; în cadrul acesteia, Karl Rokitansky, în
„Manualul de Anatomie Patologica”, 1846, pe baza observatiilor
în decursul a 10.000 de necropsii, a descris numeroase boli,
încercând sa explice cauzele si mecanismul de producere,
precum si repercusiunile asupra întregului organism.
De mentionat ca necropsiile au fost executate dupa o
tehnica al carei protocol este utilizat si astazi, eventual cu
modificari foarte putine.
• La Berlin apare
celebrul tratat „Patologia
celulara”, 1858, al lui
Rudolf Virchow, a carui
teorie generala sustine ca
la originea oricarei boli stau
leziuni ale unor grupuri de
celule, care trebuie
identificate, eventual cu
metode microscopice
perfectionate.
• Aceasta conceptie,
valabila si în prezent, pe
lânga identificarea si
descrierea a numeroase
boli si fenomene
patologice, îi confera
autorului calitatea de cel
mai mare anatomo-patolog
al tuturor timpurilor.
Rudolf Ludwig Karl Virchow
• Nascut: 13 octombrie 1821, Schivelbein, Pomerania, azi:
Swidwin/Polonia
• Decedat: 5 septembrie 1902, Berlin)
 Rudolf Ludwig Karl Virchow
• a fost un medic şi renumit patolog german,
fondator al patologiei celulare. Virchow s-a
străduit să reunească medicina clinică cu
fiziologia şi cu anatomia patologică, fiind
considerat unul din cei mai importanţi creatori ai
medicinii moderne.

• Celebrul său dicton Omnis cellula e cellula

("Orice celulă provine din altă celulă") a
modificat radical gândirea medicală în direcţia
unui nou concept, şi anume considerarea
apariţiei bolilor drept consecinţă a turburărilor în
structura şi funcţiunea celulelor organismului.
• Alte contribuţii esenţiale ale lui Virchow
la dezvoltarea medicinii sunt
descoperirea şi izolarea nosologică a
leucemiei, precum şi studiile sale
asupra naturii trombozei, inflamaţiei
venoase şi emboliilor, principiile
stabilite de el fiind şi astăzi valabile.
Energia sa inepuizabilă şi dorinţa
permanentă de a acumula noi
cunoştinţe l-au condus şi spre alte
domenii de activitate: Antropologie,
Arheologie, Istorie, Sociologie,
Organizare sanitară şi Politică.
 Rudolf Ludwig Karl Virchow
• După absolvirea gimnaziului din Köslin, Virchow începe
în 1840 studiul medicinii la Universitatea din Berlin ca
bursier al Academiei Militare "Pépinière", având ca
profesor - printre alţii - pe renumitul fiziolog Johannes
Peter Müller.

• După ce şi-a luat doctoratul cu dizertaţia "De Rheumate

Praesertim Corneae" (1843), a început să lucreze ca
asistent al lui Robert Friedrich Froriep la Prosectura
spitalului "Charité" din Berlin, efectuând examenele
autoptice ale pacienţilor decedaţi şi obţinând în acest fel
o mare experienţă asupra modificărilor structurale
survenite în organism în urma îmbolnăvirilor. Din anul
1847, după primirea titlului de docent cu lucrarea "De
Osseficatione Pathologica", predă şi la Universitate.
• Împreună cu Benno Reinhardt editează revista
"Archivs für pathologische Anatomie und Physiologie
und für klinische Medizin", devenită mai târziu
"Virchow Archiv".
• Datorită faptului că a participat la revoluţia din martie
1848, este îndepărtat din toate funcţiile. Primeşte în
schimb, în 1849, funcţia de profesor de Anatomie
Patologică la Universitatea din Würzburg. În 1856,
este rechemat la Berlin ca profesor şi director al nou
înfiinţatului Institut de Patologie al Universităţii. Îşi reia
şi funcţia de şef al prosecturii de la spitalul "Charité",
unde va lucra timp de 46 de ani, până la sfârşitul
vieţii.

• Aici a dezvoltat colecţia de preparate anatomo-

patologice şi, în 1899, inaugurează "Muzeul de
Patologie", care va deveni mai târziu "Berliner
Medizinhistorisches Museum".
 In tara noastra
• Printr-o fericita coincidenta, Rokitansky si Virchow
au fost maestrii ilustrului Victor Babes,
întemeietorul anatomiei patologice în tara noastra,
initiatorul medicinei stiintifice românesti; desi elev al
scolii germane, Victor Babes a fost atras de stiinta
franceza, motiv pentru care a desfasurat o intensa
activitate de cercetare alaturi de Louis Pasteur si
discipolii acestuia, care au descoperit ca la originea
multor boli stau microbii ca agenti patogeni.
• În aceasta directie si-au adus o importanta
contributie si valorosi anatomopatologi din tara
noastra, în special Titu Vasiliu, Rubin Popa,
Augustin Muresan, Victor Papilian sau Ioan Moraru
si multi altii.
Victor Babeş

• Nascut: 4 iulie 1854, Viena

• Decedat: 19 octombrie
1926, Bucureşti)
– a fost un bacteriolog şi
morfopatolog român,
fondator al şcolii
româneşti de
microbiologie, membru al
Academiei Române din
1893.
 Victor Babeş
• (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926,
Bucureşti) a fost un bacteriolog şi morfopatolog
român, fondator al şcolii româneşti de microbiologie,
membru al Academiei Române din 1893.
• Victor Babeş s-a născut în 1854 la Viena. A fost fiul
lui Vincenţiu Babeş, originar din Banat. A studiat
medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde şi-a luat
doctoratul.
• Babeş îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca
asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874
- 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur,
este atras de microbiologie şi pleacă la Paris unde
lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu
Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul
tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur
rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques
des maladies infectieuses (1885).
• În anii 1885 - 1886 lucrează în
Berlin în laboratoarele lui Rudolf
Virchow şi Robert Koch.
• În 1881 primeşte titlul de profesor
asociat (doctor-docent) iar în 1885
postul de profesor de
Histopatologie la Universitatea din
Budapesta.
• În 1887 Victor Babeş este chemat
la Bucureşti ca profesor la catedra
de Anatomie Patologică şi
Bacteriologie.
 Victor Babeş
• Activitate ştiinţifică
– Activitatea ştiinţifică a lui Victor Babeş a fost foarte
vastă, cu un accent deosebit în problemele de
tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică şi seroterapie
anti-difterică. A demonstrat prezenţa bacililor
tuberculozei în urina persoanelor bolnave şi a pus în
evidenţă peste 40 de microorganisme patogene. De o
deosebită importanţă este descoperirea unei clase de
paraziţi - sporozoari intracelulari nepigmentaţi - care
cauzează febra de Texas la pisici şi alte îmbolnăviri la
animale vertebrate. La Congresul Internaţional de
Zoologie din Londra (1900) aceşti paraziţi sunt clasificaţi
în genul Babesia.
– În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu şi
Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a
Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulţi ani Analele
Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti.
• Activitate ştiinţifică
– În anul 1893 este ales membru titular al Academiei
Române.
– Pe lângă activitatea ştiinţifică a fost preocupat de
îmbunătăţirea stării sanitare a populaţiei.
– Victor Babeş, datorită formaţiei sale ştiinţifice de
bază, a creat concepţia ce poate fi denumită
"patomorfologia procesului infecţios", sinteză a
microbiologiei cu histopatologia.
– A fost membru al Academiei Române, membru
corespondent al Academiei de Medicină din Paris şi
ofiţer al Legiunii de Onoare (Franţa).
 TESTUL PAPANICOLAU
CITOLOGIA EXFOLIATIVA CERVICO-VAGINALA
• Depistarea precoce a cancerelor genitale la femeie
Metodele de diagnostic morfologic s-au impus in
depistarea si diagnosticul cancerului genital feminin
datorita capacitatii lor de a semnala precoce prezenta
neoplaziei, chiar in absenta unor date clinice
concludente.

• Victor Babes si Constantin Daniel comunica in 1928,

la Societatea de Ginecologie din Bucuresti, lucrarea
"Posibilitatea diagnosticarii cancerului de col uterin
prin frotiuri", semnand astfel actul de nastere al
examenului citologic, care va fi insa lansat in practica
curenta abia in 1943 de catre Papanicolau si Traut.
Acestia au meritul de a fi oferit un sistem clar si concis
de interpretare a semnificatiei frotiurilor.
 CELULARITATEA FROTIULUI
PAPANICOLAU
• Potrivit schemei preconizate de
Papanicolau, celularitatea frotiului
citologic se poate prezenta in cinci clase,
dupa gradul de deviere citologica de la
cel normal
• CLASA I
• Celule normale
• CLASA II
• Celule cu modificari atipice
benigne (celule epiteliale cu
modificari de natura inflamatorie,
PMN, limfocite, histiocite, etc.)
• CLASA III
• Citologie sugestiva, dar
neconcludenta pentru malignitate
(frotiu suspect)
• CLASA IV
• Citologie puternic sugestiva
pentru malignitate (prezente celule
tumorale maligne n numar redus)
• CLASA V
• Citologie concludenta pentru
malignitate (prezente celule
maligne in placarde)
 La ora actuala
• Metodele de histochimie, aparute în ultimul timp au fost
perfectionate prin utilizarea histoenzimologiei care urmareste
punerea în evidenta a activitatii unor enzime, de obicei prin
colorarea substantei care ia nastere din aceasta activitate
asupra unui substrat.
• Este o metoda delicata, care necesita precautii deosebite
pentru a evita alterarea structurilor respective. Fixarea
obisnuita este înlocuita, în mod curent, cu fixarea prin frig,
criofixarea, prin imersia pieselor în azot lichid.
• La ora actuala, cea mai subtila metoda a examenului
microscopic este imunohistochimia, în special utilizarea
anticorpilor monoclonali. Rezultate deosebite au fost obtinute
prin utilizarea unor metode de imunofluorescenta sau
imunoenzimologie, procedee prin care s-a demonstrat natura
autoimuna a unor boli, a antigenelor de transplantare sau
tumorale, prezenta unor virusuri sau a unor enzime.
 Succesul medical a creat un monstru Frankenstein
si s-a pliat pe mecanizarea vietii. Niciodata oamenii nu au
trait mai mult si mai bine si niciodata descoperirile
medicale nu au fost asa importante!
In timpul celui de al doilea razboi mondial oamenii
mureau de pneumonie, meningita, TBC. In prezent,
populatia s-a dublat, iar dreptul la medicina este
un “drept politic”.
Lumea nu este dispusa sa constate ca exista boli
si ca oamenii mor.
Medicina a devenit prizonierul propriului succes. De
la medicul care lua pulsul si consola familia s-a cerut
transformarea intr-un DUMNEZEU FARA PUTERI
DUMNEZEIESTI.
Prospera MASS-MEDIA, AVOCATII carora daca “nu
le dai nu le este bine”. Cine mai are sursa de suflet ?