La răscruce de vânturi

Emily Brontë
 La răscruce de vânturi de Emily Brontë este o
adevarată capodoperă a literaturii universale, o
poveste de dragoste tulburatoare. Critica literară din
întreaga lume consideră acest roman ca fiind unul
dintre cele mai importante romane englezești din
toate timpurile.
Emily Brontë
Emily Brontë s-a născut la 30 iulie 1818, în
localitatea Thornton, din Regatul Unit. Emily a fost
sora celorlalte scriitoare Charlotte și Anne Brontë, și
a fost a cincea dintre cei șase copii ai familiei Brontë.
A scris un singur roman sub pseudonimul de Ellis
Bell și câteva poezii într-un volum ce reunea și
poemele surorilor sale. Emily s-a stins din viață la 19
decembrie 1848, de tuberculoză, la vârsta de 30 de
ani.
Acțiunea operei:
Domnul Earnshaw, tatăl lui Catherine, este un
om bogat și bun care stăpânește conacul „La
răscruce de vânturi”.Catherine are un frate pe
nume Hindley. Domnul Earnshaw aduce un copil
murdar acasă, Heathcliff, cu care Catherine se
înțelege bine încă din primele clipe. Fratele ei,
Hindley, dimpotrivă, nu dorește prietenia
copilului.

 Când tatăl lui Catherine moare, Hindley
moștenește averea și devine brutal și rău cu sora
lui. Îl chinuiește pe Heathcliff, acesta declarându-
i răzbunare. Catherine e prinsă într-o furtună și
se adăpostește în casa vecină, unde îi găsește pe
Edgar și Isabella Linton, unii dintre vecinii ei.
Evenimentele din roman se întind pe parcursul a peste
30 de ani. Au loc multe răsturnari de situație, schimbări
neașteptate de comportament a personajelor principale,
conflicte, răzbunări, toate datorita triunghiului amoros
dintre Heathcliff, Catherine și Edgar.
„În această lume, marile mele suferinţe au fost suferinţele lui
Heathcliff: le-am văzut şi simţit pe toate de la început. Unicul gând al
vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş
continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul
s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu
mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu
frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, aşa cum
iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni
stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate.
Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o
plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine
însămi, ci ca propria mea fiinţă. Aşa că nu mai vorbi despre
despărţirea noastră; e cu neputinţă, şi… el nu va şti niciodată cât îl
iubesc, nu pentru că-i frumos, Nelly, ci pentru că el e mai mult eu
însămi decât sunt eu – eu însămi. Nu ştiu din ce sunt plămădite
sufletele noastre, dar ştiu că al lui şi al meu sunt la fel, iar între al lui
Linton şi al meu e o deosebire ca între o rază de lună şi un fulger, sau
între gheaţă şi foc.”
 Acest roman se poate spune că este unul de
dragoste, dar în același timp este și despre ură,
răzbunare și trădare. Despre orgoliul unor oameni
care nu pot trece peste unele lucruri, care nu pot iubi
și doar atat, acest roman nu este o poveste clasică de
iubire, în care iubirea învinge tot. Autoarea ne
prezintă faptul că uneori iubirea, dragostea
neîmplinită poate duce la mici nebunii, exasperări și
răzbunări.
„De s-ar trezi în chinuri! Strigă el cu o vehemenţă
înspăimântătoare, lovind cu piciorul în pământ şi gemând,
cuprins brusc de o suferinţă pe care nu şi-o putea stăpâni. A
fost o mincinoasă până la sfârşit! Unde e? Nu-i acolo… nu-i
în cer… n-a pierit… unde-i? Oh! Ai spus că nu-ţi pasă de
suferinţele mele! Eu n-am decât o singură rugăciune… şi-am
s-o repet până îmi va înţepeni limba… Catherine Earnshaw,
să n-ai linişte câtă vreme sunt eu în viaţă! Ai spus că eu te-
am ucis… atunci vino şi mă urmăreşte! Cei ucişi îşi urmăresc
ucigaşii, cred. Rămâi cu mine întotdeauna… fă-mă să
înebunesc, numai nu mă părăsi în abisul ăsta unde nu te pot
găsi! O, Doamne! Nu găsesc cuvinte! Nu pot trăi fără viaţa
mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!”
„Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu
că al meu şi al lui sunt la fel.”
„Iubesc pămânutul de sub picioarele tale şi aerul de
deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi
fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile
tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.”
„Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai,
dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot
dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostită de el
până peste cap.”
„Fiecare frunză îmi şopteşte fericirea, planând către
pământ din copacul toamnei.”
„Atât de lipsită de speranţă e lumea din afară, încât de
două ori mai preţioasă mi-e lumea din interior.”