Arta perioadei preelenice

Creta și Micene

A îndeplinit studenta: Lungu Romina

 Arta Cretană în perioada
preelenică
Colecția de artă minoicǎ se aflǎ în muzeul de la Heraklion, în
apropiere de Cnossos, pe litoralul nordic al Cretei. Prin intermediul
resturilor de ceramicǎ ale culturii materiale, arheologii au definit cele
trei faze ale culturii minoice (EM, MM, LM). Cum obiectele din lemn și
textile au dispărut prin descompunere, cele mai bine conservate urme
ale artei minoice care au supraviețuit sunt obiectele din ceramicǎ,
palatele din piatrǎ cu fresce și sculpturile din piatră. Pe fresce, femeile
erau reprezentate cu piele palidǎ, iar bǎrbații cu piele bronzatǎ sau
roșie - li se spuneau și Foinikes.
 Arta în ceramică
La început, cultura de ceramicǎ a fost caracterizatǎ prin modele
liniare, spirale, triunghiuri, linii curbe, cruci, motive cu schelete de pește
etc. În perioada mijlocie, modele naturaliste, cum ar fi peștele,
calmarul, păsările și crinii erau comune. În perioada târzie, florile și
animalele au fost în continuare cele mai caracteristice, dar variabilitatea
a crescut. "Stilul palat" al regiunii din jurul Cnossos-ului este
caracterizată printr-o simplificare geometricā de forme naturaliste și
picturi monocromatice. Notabile sunt asemănările dintre perioada
minoicǎ târzie și arta miceniană. Frescele au fost principala formă de
artă în aceste timpuri ale culturii minoice.
 Arta Miceneană în perioada
preelenică
Miturile moştenite din perioada comunei primitive au constituit
baza unui pantheon alcătuit din zeităţi antropomorfe. Iată de ce „casa
zeului”, templul, era concepută asemenea unei locuinţe omeneşti. Dacă
în etapele corespunzătoare civilizaţiei creto-miceneene, rolul
conducător în arhitectură îl avusese palatul, despărţindu-se de
ansamblul aulic, diferenţiindu-se tipologic, arhitectura templului grec,
derivată din megaroonul micenean, va sintetiza principalele realizări,
din cadrul tuturor celorlalte programe, devenind programul cel mai
reprezentativ, conducător, al arhitecturii antice greceşti.
 Megaroonul micenean, sursa
tipologiei templelor
Desprinderea  formelor arhitecturii de cult din cadrul arhitecturii de
locuinţe este ilustrată de rămăşiţele unuia dintre cele mai vechi temple
greceşti,   templul lui Apollon din insula Thera (Santorin), reprezentând
o formă de trecere de la locuinţă la templu, mai apropiat prin
compoziţia sa de o locuinţă.  În cele din urmă, arhitectura de cult
adoptă tipul de megaroon cu succesiunea sa de încăperi devenită
tradiţională: un portic între ante (aithousa), tinda (prodomos), şi
încăperea principală, înzestrată cu vatră (megaroonul propriu-zis).
 Altarele
Conservatorismul funcţional şi obiceiurile legate de
cultul casnic al strămoşilor menţin altarul în interior,
pentru ca, într-o etapă ulterioară, aceasta să fie scos în
afara clădirii. Cel mai vechi altar dispus în aer liber
cunoscut, un paralepiped de piatră de mici
dimensiuni, contemporan cu altarul de la Karphi,
descoperit  în preajma templului Herei la Samos, în
lumea ionică, datează de la mijlocul secolului al X-lea
î.e.n. În Peloponnesos, la Sparta, amplasarea
templului Athenei Orthia, la începutul secolului al VIII-
lea î.e.n. a trebuit să ţină seama de prezenţa unui
altar, existent deja de câteva decenii.
Megaroonul A din Thermos prezintă
un plan de formă rectangulară,
terminat cu o absidă, fiind împărţit
prin doi pereţi transversali, de unde
rezultă un pronaos, un naos şi un
adyton absidal.
Ευχαριστώ για την προσοχή
σας