Metoda a fost imaginată de Grabar şi Williams în 1953.
Transformarea într-o microvariantă executată pe lame de microscop se datoreşte lui Scheidegge în 1955. Imunoelectroforeza reprezintă asocierea electroforezei cu dubla difuzie. În prima etapă are loc electroforeza proteinelor, urmată de dubla difuzie cu un antiser corespunzător. Reacţia Ag-Ac se vizualizează prin linii de precipitare corespunzătoare sistemelor Ag-Ac din reacţie. Imunoelectroforeza (IEF) oferă numai informaţii calitative în diagnosticul gamapatiilor monoclonale. Metoda ilustrază în cazul componentei monoclonale a Ig, clasa şi tipul de Ig patologice. Metoda se foloseşte pentru studiul purităţii unui Ag sau Ac. Imunoelectroforeza bidimensională cantitativă a fost imaginată de Ressler (1960), Laurell (1965), Clarke şi Freeman (1968). Metoda combină EF în gel de agaroză cu imunodifuzia. Reacţia de imunofluorescenţă
În reacţia de imunofluorescenţă (IF) unul dintre reactanţi (Ag sau Ac de
cercetat) trebuie să constituie o parte dintr-o structură biologică (celulă sau ţesut), reactivul marcat cu fluorocrom relevând reacţia Ag-Ac. Vizualizarea complexului Ag-Ac format poate fi realizată prin marcarea Ac. Substanţele fluorescente (fluorocromii) absorb lumina incidentă de diferite lungimi de undă şi emit o lumină vizibilă care este în funcţie de fluorocromul utilizat: albastră, verde, galbenă, roşie sau albă. Reacţia se poate realiza direct, indirect, cu fixarea complementului Reacţia de imunofluorescenţă directă
Metoda directă (Coons) permite identificarea Ag specifice în preparate
cu ajutorul conjugatului fluorescent anti-Ac. Se folosesc secţiuni de ţesuturi, seruri fluorescente anti-Ig şi anti-C.
Reacţia de imunofluorescenţă indirectă
Reacţia de imunofluorescenţă indirectă (IFI) vizualizează reacţia Ag-Ac
prin aplicarea unui conjugat fluorescent anti-Ac. Se foloseşte pentru detectarea Ac fixaţi pe Ag. Serul de bolnav se pune în contact cu un substrat celular (tisular). Urmează incubarea preparatului cu un ser antiglobulină umană marcat cu izotiocianat de fluoresceină care vizualizează în lumină ultravioletă reacţia Ag-Ac. Testul poate fi folosit atât pentru determinarea Ag necunoscut cu ser imun cunsocut cât şi pentru detectarea ac necunoscuţi cu ag cunoscut. Reacţia de imunofluorescenţă cu fixarea complementului
Complexul Ag-Ac fixează C. Metoda fixării C pe secţiuni de ţesut este
derivată din metoda indirectă prin adăugarea C, apoi a serului marcat care va vizualiza complexul Ag-Ac-C.