Imunoelectroforeza

Metoda a fost imaginată de Grabar şi Williams în 1953.

Transformarea într-o microvariantă executată pe lame de microscop se
datoreşte lui Scheidegge în 1955.
Imunoelectroforeza reprezintă asocierea electroforezei cu dubla
difuzie. În prima etapă are loc electroforeza proteinelor, urmată de dubla
difuzie cu un antiser corespunzător. Reacţia Ag-Ac se vizualizează prin linii
de precipitare corespunzătoare sistemelor Ag-Ac din reacţie.
 Imunoelectroforeza (IEF) oferă numai informaţii calitative în
diagnosticul gamapatiilor monoclonale. Metoda ilustrază în cazul componentei
monoclonale a Ig, clasa şi tipul de Ig patologice.
Metoda se foloseşte pentru studiul purităţii unui Ag sau Ac.
Imunoelectroforeza bidimensională cantitativă a fost imaginată de Ressler
(1960), Laurell (1965), Clarke şi Freeman (1968). Metoda combină EF în gel
de agaroză cu imunodifuzia.
 Reacţia de imunofluorescenţă

În reacţia de imunofluorescenţă (IF) unul dintre reactanţi (Ag sau Ac de

cercetat) trebuie să constituie o parte dintr-o structură biologică (celulă sau ţesut),
reactivul marcat cu fluorocrom relevând reacţia Ag-Ac.
Vizualizarea complexului Ag-Ac format poate fi realizată prin marcarea
Ac. Substanţele fluorescente (fluorocromii) absorb lumina incidentă de diferite
lungimi de undă şi emit o lumină vizibilă care este în funcţie de fluorocromul
utilizat: albastră, verde, galbenă, roşie sau albă.
Reacţia se poate realiza direct, indirect, cu fixarea complementului
 Reacţia de imunofluorescenţă directă

Metoda directă (Coons) permite identificarea Ag specifice în preparate

cu ajutorul conjugatului fluorescent anti-Ac. Se folosesc secţiuni de ţesuturi,
seruri fluorescente anti-Ig şi anti-C.

Reacţia de imunofluorescenţă indirectă

Reacţia de imunofluorescenţă indirectă (IFI) vizualizează reacţia Ag-Ac

prin aplicarea unui conjugat fluorescent anti-Ac.
 Se foloseşte pentru detectarea Ac fixaţi pe Ag. Serul de bolnav se
pune în contact cu un substrat celular (tisular). Urmează incubarea
preparatului cu un ser antiglobulină umană marcat cu izotiocianat de
fluoresceină care vizualizează în lumină ultravioletă reacţia Ag-Ac.
Testul poate fi folosit atât pentru determinarea Ag necunoscut cu ser
imun cunsocut cât şi pentru detectarea ac necunoscuţi cu ag cunoscut.
 Reacţia de imunofluorescenţă cu fixarea complementului

Complexul Ag-Ac fixează C. Metoda fixării C pe secţiuni de ţesut este

derivată din metoda indirectă prin adăugarea C, apoi a serului marcat care va
vizualiza complexul Ag-Ac-C.