SCOALA POSTLICEALA SANITARA

“GRIGORE GHIVA VODA” DIN IASI

 DISCIPLINA: Asistent generalist

 NUME CURSANT: Roman G Roxana
 ANUL: 2020 – 2021
 GRUPA: A14

PROIECT
“SERBIA”
SERBIA
Serbia (sârbă Ср6ија, cu alfabetul latin: Srbija; pronunție
sârbă: /sř̩bija/),[a] oficial Republica Serbia ( sârbă
Serbia
Реuу6лика Ср6ија, cu alfabetul latin: Republika Srbija [rep Republica Serbia
ǔblika sř̩bija] ), este o țară situată la răscrucea Europei Република Србија
Centrale[8] cu Europa de Sud-Est, în sudul Câmpiei Republika Srbija
Panonice și în Balcanii centrali.[9] Statul suveran se
învecinează cu Ungaria la nord, cu România la nord-est, cu
Bulgaria la sud-est, cu Macedonia de Nord la sud, cu
Croația și cu Bosnia și Herțegovina la vest și cu
Muntenegru spre sud-vest. Țara revendică o frontieră cu
Albania prin teritoriul disputat(d) Kosovo. Serbia numără
Drapelul Serbiei
aproximativ 7 milioane de locuitori.[10] Capitala sa,
Belgrad, se numără printre cele mai vechi și mai mari orașe Stema Serbiei[*]

din sud-estul Europei.[11][9][12] Deviză: Само слога Cрбина спасава

(Doar unirea îi salvează pe sârbi)
Teritoriul a fost locuit din paleolitic, iar migrațiile slave în Imnul național: Bože pravde (Doamne fă
dreptate)
Balcani dintre secolele V-VII au dus la formarea câtorva
state(d) suverane în Evul Mediu timpuriu, state care uneori
au recunoscut în mod nominal suzeranitatea bizantină,
francă și maghiară. Regatul Serbiei a obținut recunoașterea
de către Vatican și Constantinopol în 1217, ajungând la
apogeu în 1346 ca un Țarat Sârb de relativ scurtă durată.
La mijlocul secolului al XVI-lea, întreaga Serbie modernă a
fost anexată de otomani, dominație uneori întreruptă(d) de
Imperiul Habsburgic, care a început să se extindă(d) spre
Serbia Centrală pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, reușind
să cucerească și să mențină sub control un cap de pod în
Geografie
Vojvodina modernă. La începutul secolului al XIX-lea,
Revoluția sârbă a dus la apariția statului național ca prima Suprafață
monarhie constituțională din regiune, care și-a extins - totală 88 361 km² (locul 113)
ulterior teritoriul.[13] După pierderile omenești dezastruoase Apă (%) 0,13
din Primul Război Mondial și unificarea ulterioară a fostei
Cel mai înalt punct Đeravica (2.656 m) Cel
coroane Habsburgice a Voivodinei (și a altor teritorii) cu
Serbia, țara a cofondat, împreună cu alte popoare slave mai jos punct Râul Timoc (28 m) Vecini
sudice, Iugoslavia, stat ce a existat în diferite configurații
Ungaria
politice până la războaiele iugoslave din anii 1990. În Români
procesul destrămării Iugoslaviei, Serbia a format o uniune a
statală cu Muntenegru[14] care a fost însă dizolvată pe cale Bulgaria
Macedo
pașnică în 2006.[15] În 2008, parlamentul provinciei nia de
Nord
Kosovo a declarat în mod unilateral independența acestui Munten
teritoriu, și a fost recunoscut de majoritatea țărilor membre egru
Bosnia și
ONU. Herțegovina Croația
Albania
Serbia este membră a ONU, Consiliului Europei, OSCE, Kosovo
Uniunea Europeană
PpP, OCEMN, CEFTA și în curs de aderare la OMC.[16]
Fus orar UTC +1/+2
Începând din 2014, țara negociază aderarea la UE cu
Populație
perspectiva aderării la Uniunea Europeană până în 2025.
[17] Din
- Estimare 2017 7.022.268
2007, Serbia aderă formal la politica de neutralitate
Limbi oficiale sârbă¹
militară. O economie cu venituri medii spre ridicate,[18] Etnonim (masc.) sârb, (fem.)
dominată de sectorul serviciilor, urmat de sectorul industrial sârboaică, (pl.) sârbi
și agricultura, țara se situează relativ sus pe indicele Guvernare
dezvoltării umane (66), [19] indicele progresului social(d) Sistem politic republică parlamentară
(45),[20] și pe indicele global al păcii (54).
(d) [21]
Președinte(d) Aleksandar Vučić

Prim-ministru(d) Ana Brnabić Legislativ

Adunarea Națională
Cuprins a
Serbiei
Etimologi
Capitala Belgrad[2] ()
e Istorie Istorie
Preisto Dizolvarea Uniunii
rie Serbia- 5 iunie 2006
Muntenegru
Istoria antică Economie
Evul Mediu PIB (PPC) 2017
Dominația otomană și habsburgică
- Total 108.345.202.996
Revoluția și independența dolar Geary-
Războaiele balcanice, Primul Război Mondial Khamis[4]
și prima Iugoslavie - Pe cap de 15.431,903 dolar
Al Doilea Război Mondial și a doua Iugoslavie Geary-
locuitor Khamis[6]
Destrămarea Iugoslaviei și tranziția politică
Istoria recentă PIB (nominal) 2017
Geografie - Total 41.431.648.801,166
Clima dolari americani[3]
Hidrol - Pe cap de 5.901 dolari
ogie americani[5]
locuitor
Medi
ul IDU 0,771
înconj Monedă Dinar sârbesc (RSD)
urător Coduri și identificatori
Cod CIO SRB
Politică
Drept Cod mobil 220
ul și Prefix telefonic +381
justiți
a ISO 3166-2 RS
penal Domeniu Internet .rs²
ă 1. De asemenea, în Voivodina: croată, maghiară,
Relațiile externe română, ruteană și slovacă 2. Vechiul domeniu .yu
mai este folosit.
Armata Prezență online
Împărțire site web oficial (http://www.srbija.gov.rs/)
administrativă Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=Serbia&action=edit&section=0)
Demografie
Religie
Limba
 Educație și știință
Cultură
Artă și arhitectură
Literatură
Muzică
Teatru și film
Mass-
media
Bucătăria
Sport
Sărbători legale
Bibliografie

Etimologie
Originea denumirii de „Serbia” este neclară. Diverși autori au menționat numele sârbilor (în sârbă Ср6и, cu
alfabetul latin: Srbi) și sorbilor (în sorabă superioară: Serbja; în sorabă inferioară: Serby) în diferite variante:
Surbii, Suurbi, Serbloi, Zeriuani, Sorabi, Surben, Sarbi, Serbii, Serboi, Zirbi, Surbi, Sorben, [22] etc. Ei au
folosit denumirile acestea pentru cu referire la sârbi și sorabi în zone în care prezența lor istorică (sau actuală)
nu a fost și nu este contestată (în special în Balcani și Lusația), dar există și surse care menționează nume
identice sau similare în alte părți ale lumii (mai ales în Sarmația Asiatică din Caucaz).

Teoretic, rădăcina * sъrbъ a fost pusă în legătură cu cuvântul rusesc paserb (пасерб, „fiul vitreg”), cu cel
ucrainean prîserbîtîțea (присербитися, „a se alătură”), vechiul indic sarbh- („a lupta, a tăiaa, a ucide”),
latinescul sero („a alcătui, a constitui”), și grecescul siro (ειρω, „a repeta”).[23] Cu toate acestea, lingvistul
polonez Stanisław Rospond(d) (1906-1982) a derivat denumirea de Srb de la srbati (cf. sorbo, absorbbo).[24]
Cercetătorul sorab H. Schuster-Šewc a sugerat o conexiune cu verbul proto-slav pentru „a sorbi” * sbrb-, de
unde se trage și cuvântul românesc. [25]
Istorie
Articol principal: Istoria Serbiei.

Preistorie

Dovezile arheologice de așezări din paleolitic pe teritoriul Serbiei actuale sunt rare. Un fragment de maxilar
uman a fost găsit în defileul Sićevo(d) (Mala Balanica) și se crede că are o vechime de până la 525.000–
397.000 de ani.[26]

Cam pe la 6.500 î.e.n., în perioada neolitică, culturile Starčevo(d) și Vinča au existat în Belgradul modern sau în
apropierea acestuia și au dominat o mare parte a Europei de Sud-Est (precum și părți din Europa Centrală și
Asia Mică).[27][28] Două importante situri arheologice locale din această epocă, Lepenski Vir(d) și Vinča-Belo
Brdo(d), există încă în apropierea malurilor Dunării.

Istoria antică
În timpul Epocii Fierului, tracii, dacii și ilirii au fost
găsiți de grecii antici în timpul expansiunii lor în sudul
Serbiei moderne, în secolul al IV-lea î.e.n.; punctul de
nord-vest al imperiului lui Alexandru cel Mare era în
zona orașului Kale-Krševica(d).[29] Tribul celtic al lui
scordiscilor s-a așezat în întreaga zonă în secolul al III-
lea î.e.n. și a format un stat tribal, construind mai multe
fortificații, inclusiv capitala de la Singidunum (actualul
Belgrad) și Naissos (actualul Niš), însă au sfârșit prin a
fi asimilați de masa traco-ilirică.
S
t
â
n
g
a
:
Rămășițele Palatului Imperial Felix fostînființatăprovincia
F a fost
romană Illyricum; restul
Romuliana, sit în Patrimoniul Mondial
cucerit în jurul anuluii 75
UNESCO g
î.e.n., formând uprovincia
romană MoesiaSuperior; r
regiunea modernă Srem a fost cucerită în 9 î.e.n.; iar Bačka șii Banatul
în 106 e.n., după Războaiele Dacice. Drept urmare, n Serbia
contemporană se extinde integral sau parțial pe mai multe ă foste
provincii romane, între care Moesia, Pannonia, Praevalitana, aDalmația
, Dacia și Macedonia.
c
Principalele orașe din Moesia Superioară (și din împrejurimi) u erau:
l
Singidunum (Belgrad), Viminacium (astăzi vechiul Kostolac), t
Remesiana (astăzi, Bela Palanka), Naissos (Niš) și Sirmiumu (astăzi,
Sremska Mitrovica), care a fost una din capitalele romane în r timpul
i
Tetrarhiei. [30] Șaptesprezece împărați romani s-au născut iîn zona Coif roman din secolul 4 d.Hr.
Serbiei moderne, țara fiind pe locul doi doar dupăL Italia
e cel
contemporană.[31] Cel mai faimos dintre aceștia a fost Constantin
Mare, primul împărat creștin, care a emis un edict de toleranțăpreligioasă în întregul Imperiu.
e
n
Când Imperiul Roman a fost divizat în 395, cea mai mare parte s a Serbiei a rămas sub Imperiul Roman de
Răsărit, în timp ce părțile sale din nord-vest au fost incluse în k Imperiul Roman de Apus. De la începutul
i
secolului al VI-lea, slavii, prezenți în tot Imperiul Bizantin în număr mare,[32] s-au amestecat cu populația
băștinașă (daci, iliri, traci romanizați) și au asimilat-o, din V
acest amestec de popoare rezultând slavii sudici
i
actuali, printre care și sârbii.[33][34][35][36] r
(

)
Evul Mediu ,

Sârbii albi, un trib slav care s-a stabilit în Balcani între secolele
7 V-VII, a înființat Principatul Sârb(d) înaintea
secolului al VIII-lea. În 822 se afirma că sârbii locuiau cea mai 0 mare parte a Dalmației Romane, teritoriul lor
acoperind ceea ce este astăzi sud-vestul Serbiei și părți ale0 țărilor vecine. Între timp, Imperiul Bizantin și
0
Țaratul Bulgar dețineau alte părți ale teritoriului. Creștinismul a fost adoptat de conducătorii sârbi pe la 870, iar
până la mijlocul secolului al X-lea statul sârb se întindea de laî Marea Adriatică prin Neretva, Sava, Morava(d) și
Skadar. Între anii 1166 și 1371, Serbia a fost condusă de dinastia . Nemanjić (a cărei moștenire este deosebit de
e scurt timp, de țarat) și episcopia sârbă la
prețuită), sub care statul a fost ridicat la rang de regat (și, pentru
.
n
.
D
rang de arhiepiscopie autocefală (prin efortul lui Sava, sfântul protector al Serbiei). Monumentele din perioada
Nemanjić supraviețuiesc în multe mănăstiri(d) (mai multe fiind în Patrimoniul Mondial(d)) și fortificații(d). În
aceste secole, statul (și influența) sârbilor s-a extins semnificativ. Partea de nord, Voivodina, a fost dominată de
Regatul Ungariei. Perioada cunoscută sub numele de căderea Țaratului Sârb(d) a însemnat fragmentarea în
ducate a statului odinioară puternic, culminând cu bătălia de la Kosovo Polje (1389) împotriva Imperiului
Otoman aflat în ascensiune. Despotatul Sârb a fost în cele din urmă cucerit de către otomani în 1459.
Amenințarea otomană și cucerirea din cele din urmă a dus la mari migrații ale sârbilor către vest și nord.[37]

Dominația otomană și habsburgică

După pierderea independenței în favoarea Regatului Ungariei și

Imperiului Otoman, Serbia și-a redobândit vremelnic suveranitatea în
timpul lui Iovan Nenada în secolul al XVI-lea. Trei invazii
habsburgice și numeroase rebeliuni au pus multe probleme autorității
otomane. Un eveniment celebru a fost revolta din Banat(d) din 1595,
Bătălia de la Kosovo Polje
în contextul Războiului celui Lung dintre otomani și habsburgi.[38]
Zona Vojvodinei moderne a fost ocupată de otomani im secol înainte
de a fi cedată Imperiului Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea, în baza Tratatului de la Karlowitz.

În toate ținuturile sârbești de la sud de Dunăre și Sava, nobilimea a fost eliminată, iar țărănimea a fost devenit
iobagă în slujba stăpânilor otomani, în vreme ce o mare parte din clerici au fugit ori s-au ascuns în mănăstiri
izolate. În sistemul otoman, sârbii, în calitate de creștini, erau considerați o clasă inferioară de oameni și supuși
unor biruri grele, iar o mică parte din populația sârbă a cunoscut islamizarea. Otomanii au desființat Patriarhia
Sârbă de Peć (1463), dar au reînființat-o în 1557, oferind o continuare limitată a tradițiilor culturale sârbești în
cadrul imperiului.[39][40]

Pe măsură ce marile migrații sârbești(d) au depopulat cea mai mare parte a sudului Serbiei, sârbii au căutat
refugiu peste Dunăre în nord în Voivodina și la Frontiera Militară din vest, unde coroana austriacă le-a acordat
drepturi prin decizii cum ar fi Statuta Wallachorum din 1630. Centrul ecleziastic al sârbilor s-a mutat spre nord,
la Mitropolia Sremski Karlovci, în timp ce Patriarhia Sârbă din Peć(d) a fost din nou desființată de otomani în
1766.[41] În urma mai multor petiții, Sfântul Împărat Roman Leopold I a acordat oficial sârbilor care voiau să
plece dreptul la un ținut autonom în cadrul Coroanei Habsburgice.[42]

În 1718-39, monarhia habsburgică a ocupat Serbia centrală și a înființat „Regatul Serbiei(d)”. În afară de
Voivodina și nordul Belgradului, care au fost absorbite în Imperiul Habsburgic, Serbia Centrală a fost ocupată
din nou de Habsburgi și în 1686-91(d) și în 1788-92(d).

Revoluția și independența

Revoluția sârbă pentru independență față de Imperiul Otoman a durat unsprezece ani, între 1804 și 1815.[43]
Revoluția a cuprins două revolte separate, care au dus la autonomie în cadrul Imperiului Otoman, care a
evoluat încet spre independență deplină (1835-1867).[44][45] În timpul Primei Răscoale Sârbe, condusă de vožd
Karađorđe Petrović, Serbia a devenit independentă timp de aproape un deceniu înainte ca armata otomană să
poată reocupa țara. La scurt timp după aceasta, a început cea de a Doua Răscoală Sârbă. Conduisă de Miloš
Obrenović, ea s-a încheiat în 1815 cu un compromis între revoluționarii sârbi și autoritățile otomane.[46] De
asemenea, Serbia a fost una dintre primele națiuni din Balcani care a eliminat feudalismul.[47] Convenția de la
Ackerman din 1826, tratatul de la Adrianopol din 1829 și, în cele din urmă, Hatt-i Sharif, au recunoscut
suveranitatea(d) Serbiei. Prima Constituție a Serbiei a fost adoptată la 15 februarie 1835.[48][49]
 După ciocnirile între armata otomană și sârbii din Belgrad din 1862 și sub
presiunea marilor puteri, până în 1867 ultimii soldați turci au părăsit
Principatul, lăsând țara de facto independentă. Prin adoptarea unei noi
constituții fără consultarea Porții, diplomații sârbi au acționat în sensul acestei
independențe de facto. În 1876, Serbia a declarat război Imperiului Otoman,
proclamând unificarea cu Bosnia.

Independența oficială a țării a fost

recunoscută la nivel internațional
Congresul de la Berlin din 1878, care a pus
prin
capăt în mod oficial războiului ruso-turc;
acest tratat, însă, a interzis Serbiei să se
unească cu Bosnia, plasând Bosnia sub
Karađorđe Petrović, liderul ocupație austro-ungară, alături de ocupația
Primei Răscoale Sârbe Sangeacului Novi Pazar(d).[50] Din 1815 până
în 1903, Principatul Serbiei a fost condus de
Casa Obrenović, cu excepția
domniei lui Aleksandar Karađorđević între 1842 și 1858. În 1882, Principatul
Serbiei a devenit Regatul Serbiei, condus de regele Milan I. Dinastia
Karađorđević, descendenții liderului revoluționar Karađorđe Petrović, și-a Dositej Obradović, un
asumat puterea în 1903 ca urmare a loviturii de stat din mai(d). În nord, protagonist influent al
revoluția din 1848 din Austria a condus la înființarea teritoriului autonom al Renașterii naționale și
Voivodinei sârbești(d); până în 1849, regiunea a fost transformată în culturale sârbe; avocatul
ideilor iluministe și
Voievodina Sârbească și Banatul Timișan.[51] raționaliste.

Războaiele balcanice, Primul Război Mondial și

prima Iugoslavie

În timpul Primului Război Balcanic din 1912, Liga Balcanică a învins Imperiul Otoman și a capturat teritoriile
europene ale acestuia, ceea ce a permis extinderea teritorială a Serbiei în Raška și Kosovo. Al Doilea Război
Balcanic a urmat curând, când Bulgaria s-a întors împotriva foștilor aliați, dar a fost înfrântă, rezultând Tratatul
de la București. În doi ani, Serbia și-a extins teritoriul cu 80%, și populația cu 50%; de asemenea, a suferit
pierderi mari în ajunul Primului Război Mondial, cu aproximativ 20.000 de morți.[52] Austro-Ungaria a început
să devină îngrijorată de creșterea unei puteri regionale la granițele sale și de potențialul acesteia de a deveni un
nucleu pentru unificarea tuturor slavilor din sud, iar relația dintre cele două țări a devenit tensionată.

Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, la 28 iunie 1914, la Sarajevo, de către Gavrilo Princip,
membru al organizației Tânăra Bosnie, a condus la declarația de război a Austro-Ungariei împotriva Serbiei.
[53] În apărarea Serbiei și pentru a-și menține statutul de Mare Putere, Rusia și-a mobilizat trupele, ceea ce a
făcut ca aliata Austro-Ungariei, Germania, să declare și ea război Rusiei.[54] Serbia a câștigat primele bătălii
majore ale Primului Război Mondial, inclusiv bătălia de la Cer și bătălia de la Kolubara(d) - marcând primele
victorii ale aliaților împotriva Puterilor Centrale în Primul Război Mondial. [55]

În ciuda succeselor inițiale, ea a fost în cele din urmă copleșită de Puterile Centrale în 1915. Cea mai mare
parte a armatei și a unor persoane au fugit prin Albania în Grecia și Corfu, suferind pierderi imense pe drum.
Serbia a fost ocupată de Puterile Centrale. După ce situația militară a Puterilor Centrale s-a înrăutățit pe alte
fronturi, rămășițele armatei sârbe s-au întors spre est și au efectuat o pătrundere finală prin liniile inamice la 15
septembrie 1918, eliberând Serbia și înfrângând Imperiul Austro-Ungar și Bulgaria.[56] Serbia, cu campania
 sa, a reprezentat o importantă putere a Antantei în Balcani,[57] care a
contribuit în mod semnificativ la victoria aliaților în Balcani în noiembrie
1918, mai ales ajutând Franța să forțeze capitularea Bulgariei.[58] Serbia a fost
clasificată ca putere minoră a Antantei.[59]

Pierderile din Serbia au reprezentat

8% din totalul deceselor militare ale
Antantei; 58% (243.600) din soldații
armatei sârbe au pierit în război.[60]
Numărul total al victimelor este plasat
în jurul cifrei de 700.000,[61] mai
mult de 16% din mărimea antebelice
Nikola Pašić, prim-ministru populației sale globale de sex
a Serbiei[62] și majoritatea (57%) Retragerea armatei sârbești prin
în timpul Primului Război masculin.[63][64][65] Odată cu
Albania
Mondial prăbușirea Imperiului Austro-Ungar,
teritoriul Syrmia s-a unit cu Serbia la
24 noiembrie 1918, urmat de Banat, Bačka și Baranja(d) o zi mai târziu,
aducând întreaga Voivodină în Regatul Serbiei. La 26 noiembrie 1918, Adunarea de la Podgorica(d) a detronat
Casa Petrović-Njegoš(d) și a unit Muntenegrul cu Serbia. La 1 decembrie 1918, în Casa Krsmanović de la
Terazije(d), prințul regent sârb Alexander Karađorđević a proclamat Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor[66]
sub regele Petru I al Serbiei.

Regele Petru a fost urmat de fiul său, Alexandru, în august 1921. Centraliștii
sârbi și autonomiștii croați s-au ciocnit în parlament, iar majoritatea guvernelor au fost fragile și de scurtă
durată. Nikola Pašić, un prim- ministru conservator, a condus sau a dominat majoritatea guvernelor până la
moartea sa. Regele Alexandru a instaurat o dictatură în 1929, a schimbat numele țării în „Iugoslavia” și a
schimbat diviziunile interne de la cele 33 de regiuni la nouă banovine. Efectul dictaturii lui Alexandru a fost
acela că a înstrăinat și mai mult pe nesârbii care trăiau în Iugoslavia de ideea de unitate.[67]

Alexandru a fost asasinat la Marsilia, în timpul unei vizite oficiale în 1934, de

către Vlado Chernozemski , membru al IMRO(d). Alexandru a fost urmat la tron de către fiul său de
(d)

unsprezece ani, Petru al II-lea și un consiliu de regență condus de vărul acestuia, prințul Paul(d). În august
1939, acordul Cvetković-Maček(d) a instituit banovină autonomă a Croației Croației(d) ca soluție la doleanțele
croaților.

Al Doilea Război Mondial și a doua Iugoslavie

În 1941, în ciuda încercărilor

iugoslavilor de a rămâne neutri în timpul războiului, puterile Axei au
invadat Iugoslavia. Teritoriul Serbiei moderne a fost împărțit între
Ungaria, Bulgaria, Statul Independent al Croației (NDH) și Italia
(Albania și Muntenegru), în timp ce restul Serbiei a fost plasat sub
administrația militară germană, cu guverne- marionetă sârbești
conduse de Milan Ačimović (d)
și Milan Nedić.
marionetă al Axei, cunoscut sub numele de Statul Independent al Germanii escortează locuitori din
Croației, și au căutat refugiu în Serbia ocupată de Germania, Kragujevac(d) și din zona
încercând să scape de persecuțiile În această perioadă,pesute
și genocidul de mii
scară de al
largă
etnici sârbi au fugit din statul- înconjurătoare pentru a fi executați
sârbilor, evreilor și romilor de către regimul ustaș.[68]
Teritoriul iugoslav a fost scena unui război civil între cetnicii regaliști comandați de Draža Mihailović(d) și
partizanii comuniști comandați de Josip Broz Tito. Unitățile auxiliare ale Corpului Voluntarilor Sârbi(d) și
Garda de Stat Sârbă(d) au luptat împotriva ambelor forțe. Masacrarea la Draganac și Loznica a 2.950 de țărani
din vestul Serbiei în 1941 a fost prima mare execuție de civili din Serbia ocupată de germani, masacrul de la
Kragujevac(d) și raidul de la Novi Sad(d) împotriva evreilor și sârbilor, de către fasciștii maghiari, fiind cele mai
cunoscute, cu peste 3.000 de victime în fiecare caz.[69][70][71] După un an de ocupație, aproximativ 16.000 de
evrei sârbi(d) fost uciși în zonă, sau aproximativ 90% din populația evreiască dinainte de război. Multe lagăre de
concentrare au fost înființate în întreaga zonă. Lagărul de concentrare de la Banjica(d) a fost cel mai mare lagăr
de concentrare, victimele princiaple fiind evreii, romii și deținuții politici sârbi.[72]

Republica de la Užice a fost un teritoriu eliberat pentru scurt timp,

proclamat de partizani, și primul teritoriu eliberat în Europa celui de al
Doilea Război Mondial, organizat ca un mini-stat militar care a existat
în toamna anului 1941 în vestul Serbiei ocupate. Până la sfîrșitul
anului 1944, ofensiva Belgradului a înclinat în favoarea partizanilor în
războiul civil; partizanii au preluat ulterior controlul asupra
Iugoslaviei.[73] După ofensiva Belgradului, Frontul Syrmian(d) a fost
ultima acțiune militară majoră a celui de al Doilea Război Mondial din
Serbia. Un studiu realizat de Vladimir Žerjavić(d) estimează că
numărul total de decese cauzate de război în Iugoslavia este de
1.027.000, dintre care 273.000 în Serbia. [74]
celui de-al
Serbia Doileaocupată
(dreapta) Război Mondial
în timpulde Victoria partizanilor comuniști a dus la desființarea monarhiei și la un
Germania Nazistă, Italia fascistă, referendumconstituționalulterior.Iugoslaviaadevenitstat
Ungaria, Bulgaria și Statul monopartid având ca partid unic Liga Comuniștilor din Iugoslavia.
Independent al Croației Între 60.000 și 70.000 de persoane au fost ucise în Serbia în timpul
preluării puterii de către comuniști.[75] Toată opoziția a fost suprimată
și cei considerați a promova opoziția față de socialism sau separatismul au fost închiși sau executați pentru
trădare. Serbia a devenit o republică constituentă(d) a RSFI, cunoscută sub numele de Republica Socialistă
Serbia, iar ramura la nivel de republică a partidului comunist federal a fost Liga Comuniștilor din Serbia(d) .

Cel mai puternic și mai influent politician din Serbia în perioada Iugoslaviei lui Tito a fost Aleksandar
Ranković, unul dintre cei „patru mari” lideri iugoslavi, alături de Tito, Edvard Kardelj(d) și Milovan Đilas.[76]
Ranković a fost ulterior eliminat din funcție din cauza dezacordurilor privind nomenclatura din Kosovo și
unitatea Serbiei.[76] Înlăturarea lui Ranković a fost extrem de nepopulară în rândul sârbilor.[77] Reformiștii pro-
descentralizare din Iugoslavia au reușit la sfârșitul anilor 1960 să obțină o descentralizare substanțială a
puterilor, creând autonomie substanțială în Kosovo și Voivodina și recunoscând o naționalitate distinctă
„musulmană”.[77] Ca urmare a acestor reforme, a existat o revizuire masivă a nomenclaturii și a poliției din
Kosovo, care, de la a fi dominată de minoritarii sârbi, a început să fie dominată de etnicii albanezi majoritari,
sârbii fiind înlăturați pe scară largă din funcțiile de conducere.[77] S-au făcut mai multe concesii etnicilor
albanezi din Kosovo ca răspuns la frământări, între care înființarea Universității din Prishtina(d) ca instituție de
limbă albaneză.[77] Aceste schimbări au creat o frică larg răspândită în rândul sârbilor de a fi tratați ca cetățeni
de rangul al doilea(d).[78]

Destrămarea Iugoslaviei și tranziția politică

În 1989, Slobodan Milošević a ajuns la putere în Serbia. Milošević a promis o reducere a puterilor provinciilor
autonome Kosovo și Voivodina, unde aliații săi au preluat ulterior puterea, în timpul revoluției antibirocratice(d)
.[79] Aceasta a provocat tensiuni între conducerea comunistă a celorlalte republici ale Iugoslaviei și a trezit
naționalismul etnic în întreaga Iugoslavie, ceea ce a dus în cele din urmă la destrămarea
ei, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina și Macedonia declarându-și independența.[80] Serbia și
Muntenegru au rămas împreună într-un stat-rămășiță numit Republica Federală Iugoslavia (FRJ).[14] Cu toate
acestea, potrivit Comisiei Badinter, această țară nu a fost considerată a fi, din punct de vedere legal,
continuatoarea fostei RSFI, ci un nou stat.

Alimentate de tensiunile interetnice, au izbucnit războaiele iugoslave

(1991-2001), cele mai grave conflicte având loc în Croația și Bosnia,
unde marile comunități etnice sârbești s-au opus independenței față de
Iugoslavia. RFI a rămas în afara conflictelor, dar a oferit sprijin
logistic, militar și financiar forțelor sârbești în timpul războaielor. Ca
răspuns, ONU a impus sancțiuni(d) împotriva Serbiei, ceea ce a dus la
izolare politică și la prăbușirea economiei (PIB-ul a scăzut de la 24
miliarde dolari în 1990 la sub 10 miliarde dolari în 1993).
Republica Federală Iugoslavia și
Democrația multipartită a fost introdusă în Serbia în 1990, când s-a teritoriile statelor separatiste sârbe
abolit oficial sistemul partidului unic. Criticii lui Milošević au susținut (Republica Srpska și Republica
că guvernul continuă să fie unul autoritar, în ciuda schimbărilor Sârbă Krajina) în timpul războaielor
constituționale, deoarece Milošević și-a menținut influența politică iugoslave (1991-1995)
puternică asupra aparatului de stat și a aparatului de securitate.[81][82]
Atunci când Partidul Socialist din Serbia, partid de guvernământ, a
refuzat să-și accepte înfrângerea în alegerile locale din 1996, sârbii s-au angajat în proteste mari(d) împotriva
guvernului.

În 1998, ciocnirile continue(d) între trupele de gherilă ale etnicilor albanezi din Armata de Eliberare din Kosovo
, și forțele de securitate iugoslave au condus la războiul din Kosovo (1998-1999), în care NATO a intervenit,
ceea ce a dus la retragerea forțelor sârbe și la instituirea administrației ONU în provincie.[83]

După alegerile prezidențiale(d) din septembrie 2000, partidele de opoziție l-au acuzat pe Milošević de fraudă
electorală. A urmat o campanie de rezistență civilă(d), condusă de Opoziția Democratică din Serbia(d) (ODS), o
coaliție largă de partide anti-Milošević. Aceasta a culminat pe 5 octombrie, când s-au adunat în Belgrad o
jumătate de milion de oameni din toată țara, obligându-l pe Milošević să-și recunoască înfrângerea.[84] Căderea
lui Milošević(d) a pus capăt izolării internaționale(d) a Iugoslaviei. Milošević a fost trimis la Tribunalul Penal
Internațional pentru fosta Iugoslavie. DOS a anunțat că RF Iugoslavia va încerca să adere la Uniunea
Europeană. În 2003, Republica Federală Iugoslavia a fost redenumită Serbia și Muntenegru; UE a deschis
negocierile cu țara pentru Acordul de Stabilizare și Asociere(d). Climatul politic din Serbia a rămas tensionat,
iar în 2003 premierul Zoran Đinđić a fost asasinat(d) ca urmare al unui complot al unor cercuri de crimă
organizată și foști ofițeri de securitate.

Istoria recentă

La 21 mai 2006, Muntenegru a organizat un referendum pentru a determina dacă se va retrage din uniunea cu
Serbia. Rezultatele au arătat că 55,4% dintre alegători au fost în favoarea independenței, ceea ce a depășit cu
puțin pragul de 55% necesar validării referendumului. La 5 iunie 2006, Adunarea Națională a Serbiei a
declarat Serbia ca fiind succesorul legal al fostei uniuni statale.[85] Adunarea din Kosovo a declarat și ea
unilateral independența față de Serbia la 17 februarie 2008. Serbia a condamnat imediat declarația și continuă
să refuze recunoașterea independenței Republicii Kosovo. Declarația a declanșat răspunsuri variate în
comunitatea internațională.[86] Au loc discuții paralele cu statutul de statalitate(d) între Serbia și autoritățile
albaneze din Kosovo, la Bruxelles, mediate de UE.
În aprilie 2008, Serbia a fost invitată să participe la programul de dialog intensificat(d) cu NATO, în ciuda
ruperii diplomatice cu Alianța pentru Kosovo.[87] Serbia a solicitat oficial aderarea la Uniunea Europeană la 22
decembrie 2009[88] și a primit statutul de stat-candidat la 1 martie 2012, în urma unei amânări din decembrie
2011.[89][90] În urma unei recomandări pozitive a Comisiei Europene și a Consiliului European din iunie 2013,
negocierile de aderare la UE au început în ianuarie 2014.[91]
Geografie
Situat la intersecția între Europa Centrală[18][92][93] și cea de Sud,
Serbia este situată în Peninsula Balcanică și Câmpia Panonică, între
latitudinile de 41 ° și 47 ° N și longitudinile de 18 ° și 23 ° E. Țara
acoperă un total de 77.474 km² (excluzând Kosovo), ceea ce o pune
pe locul 117 în lume. Lungimea totală a frontierei este de
2.026 km.[94][95] Dintre aceștia, 352 km de frontieră cu Kosovo sunt Munții Balcani în Serbia, Babin Zub
tratați de Serbia ca „linie administrativă”, ea revendicând în schimb un
total similar de frontieră cu Albania, Muntenegru și Macedonia de
Nord. Frontiera cu Kosovo este sub controlul comun al poliției de frontieră din Kosovo și al forțelor de poliție
sârbe și există 11 puncte de trecere.[96]

Câmpia Panonică acoperă treimea nordică a țării (Voivodina și Mačva(

d)[97]
), în timp ce extremitatea estică a Serbiei se întinde în Câmpia
Română. Relieful părții centrale a țării, cu nucleul în regiunea
Šumadija, constă în principal în dealuri traversate de râuri. Munții
domină treimea de sud a Serbiei. Alpii dinarici se întind în vest și sud-
vest, urmând cursul râurilor Drina și Ibar. Munții Carpați și Balcani
încep și se întind pe direcția nord-sud în estul Serbiei.[98]

Munții vechi din colțul sud-estic al țării aparțin sistemului montan

Rilo-Rodopi. Altitudinea variază de la vârful Midjor al Balcanilor, de
2.169 m,mcel
doar 17 pemai înaltDunării
malul vârf allaSerbiei,
Prahovo până . la Cel
(d) [99] punctul
mai cel mailacjoseste
mare de
Harta topografică a Serbiei
Lacul Porțile de Fier 163 kilometri pătrați, iar cel mai lung râu care
trece prin Serbia este Dunărea (587,35 km de la intrarea în țară la
Bački Breg până la ieșirea din țară la gura Timocului).

Clima

Clima Serbiei se află sub influența continentală a Eurasiei și cea

oceanică a Atlanticului și Mării Mediterane. Cu temperaturi medii în
ianuarie în jurul valorii de 0 ºC, și temperaturi medii în iulie de 22 ºC,
ea poate fi clasificată drept climă continentală caldă-umedă(d) sau
climă subtropicală umedă(d).[100] În nord, clima este mai continentală,
cu ierni friguroase și cu veri fierbinți și umede, împreună cu distribuții
uniforme de precipitații. În sud, verile și toamna sunt mai uscate, iar
ierniile sunt relativ reci, cu ninsori grele în munți.
Veliki Krš, Carpații Sârbești
Diferențele de altitudine, apropierea de Marea Adriatică și bazinele
mari ale râurilor, precum și expunerea la vânt explică variațiile
climei.[101] Serbia de Sud este supusă influențelor mediteraneene.[102] Alpii dinarici și alte lanțuri montane
contribuie la răcirea majorității maselor de aer cald. Iernile sunt destul de grele în platoul Pešter(d), datorită
munților care îl înconjoară.[103] Una dintre trăsăturile climatice ale Serbiei este Košava(d), un vânt dinspre sud-
est, rece și în rafale(d) care își are originea în Munții Carpați și urmează Dunărea spre nord-vest prin Porțile de
Fier, unde capătă efect de jet(d) și continuă spre Belgrad, ajungând chiar și până la Niš.[104]

Temperatura medie anuală a aerului pentru perioada 1961-1990 pentru zona cu o altitudine de până la 300 m
este de 10,9 ºC. Zonele cu o altitudine de 300–500 m au o temperatură medie anuală de aproximativ 10 ºC, iar
cele de peste 1.000 m altitudine au în jur de 6 ºC.[105] Cea mai mică temperatură înregistrată în Serbia a fost
-39,5 ºC la 13 ianuarie 1985, Karajukića Bunari(d) în Peșter(d), iar cea mai înaltă a fost de 44,9 ºC, la 24 iulie
2007, înregistrată în Smederevska Palanka .[106]

Serbia este una dintre puținele țări europene cu expunere foarte mare la riscuri naturale (cutremure, furtuni,
inundații, secetă).[107] Se estimează că inundațiile potențiale, în special în zonele din Serbia centrală, amenință
peste 500 de așezări mai mari și o suprafață de 16.000 kilometri pătrați.[108] Cele mai dezastruoase au fost
inundațiile din mai 2014, când au murit 57 de persoane și s-au produs pagube de peste 1,5 miliarde de euro.
[109]

Hidrologie
Aproape toate râurile din Serbia se scurg în Marea Neagră prin
intermediul fluviului Dunărea. Dunărea, al doilea fluviu din Europa ca
lungime, trece prin Serbia cu 588 de kilometri (21% din lungimea sa
globală) și reprezintă cea mai mare sursă de apă dulce. El primește în
Serbia cei mai mari afluenți ai săi, Morava Mare (cel mai lung râu
aflat în întregime în Serbia, cu 493 km lungime), râurile Sava și Tisa.
[110] O excepție notabilă este Pčinja(d) care curge spre Marea Egee. Porțile de Fier
Râul Drina formează granița naturală dintre Bosnia și Herțegovina și
Serbia și reprezintă atracția principală pentru caiac(d) și rafting în
ambele țări.
Datorită configurației terenului, lacurile naturale sunt rare și mici; cele mai multe dintre acestea sunt situate în
zonele joase din Voivodina, cum ar fi lacul Palić sau numeroase brațe moarte(d) de-a lungul râurilor (cum ar fi
Zasavica(d) și Carska Bara(d)). Cu toate acestea, există numeroase lacuri artificiale, în mare parte realizate în
urma construcției barajelor hidroelectrice, cel mai mare fiind Đerdap (Porțile de Fier) de pe Dunăre cu 163 km²
pe partea sârbă (suprafața totală de 253 km² fiind împărțită cu România), tot el fiind și cel mai adânc (cu
adâncimea maximă de 92 m); Perućac(d) pe Drina și Vlasina(d). Cea mai mare cascadă, Jelovarnik(d), situată în
Kopaonik, are o înălțime de 71 m.[111] Abundența apei de suprafață relativ nepoluate și numeroasele surse
subterane de apă dulce și carbogazoasă cu o înaltă calitate a apei prezintă o oportunitate pentru îmbunătățirea
exporturilor și a economiei; totuși, exploatarea mai extinsă și producția apei îmbuteliate sunt abia la început.

Mediul înconjurător

Cu 29,1% din teritoriul său acoperit de păduri, Serbia este considerată a fi o țară mediu împădurită, comparativ
cu o acoperire mondială a pădurilor cu 30% și cu o medie europeană de 35%. Suprafața totală a pădurilor din
Serbia este de 2.252.000 ha (1.194.000 ha sau 53% sunt deținute de stat și 1.058.387 ha sau 47% sunt
proprietate privată), sau 0,3 ha/cap de locuitor. [112]

Copacii cei mai obișnuiți sunt stejarul, fagul, pinul și bradul. Serbia este o țară cu un bogat ecosistem și o
bogată diversitate a speciilor — deși acoperă doar 1,9% din întregul teritoriu european, în Serbia trăiește 39%
din flora vasculară europeană, 51% din fauna piscicolă europeană, 40% din speciile de reptile și amfibieni din
Europa, 74% din speciile de păsări, 67% din cele de mamifere.[113] Abundența munților și râurilor constituie
un mediu ideal pentru o varietate de animale, dintre care multe sunt
protejate, inclusiv lupii, râșii, urșii, vulpile și cerbii. Există 17 specii de
șerpi care trăiesc în toată țara, dintre care 8 sunt veninoase.[114] În
Serbia trăiesc specii de bufniță foarte protejate. În partea de nord a
câmpiei Voivodinei, în orașul Kikinda, se remarcă un număr de 145
de ciufi de pădure, care fac ca acest oraș să fie cea mai mare așezare
Cheile Uvac, unul dintre ultimele
din lume a acestei specii.[115] Serbia este deosevit de bogată în specii
habitate ale vulturului sur din Europa
periclitate de lilieci și fluturi.[116]

Muntele Tara(d) din vestul Serbiei este una din ultimele regiuni din
Europa unde urșii mai pot trăi în libertate absolută.[117] În țară trăiesc și aproximativ 380 de specii de păsări. În
Carska Bara(d), există peste 300 de specii de păsări pe câțiva kilometri pătrați.[118] Cheile Uvac(d) sunt
considerate unul dintre ultimele habitate ale vulturului sur din Europa.[119]
Există 377 de zone protejate în Serbia(d), care cuprind 4.947 kilometri
pătrați sau 6,4% din suprafața țării. „Planul Spațial al Republicii
Serbia” prevede că suprafața totală protejată ar trebui să crească la
12% până în 2021.[113] Zonele protejate includ 5 parcuri naționale (
Porțile de Fier(d), Tara(d), Kopaonik(d), Fruška Gora și Muntele Šar),
15 parcuri naturale, 15 „peisaje cu trăsături remarcabile”, 61 rezervații
naturale și 281 de monumente ale naturii.[111]

Poluarea aerului este o problemă semnificativă în zonele Bor, din

cauza activității complexului extractiv și de prelucrare a cuprului, și Gornje Podunavlje(d), rezervația
biosferei UNESCO-MAB(d)
Pančevo, unde se află industrie petrochimică și petrolieră.[120] Unele
orașe se confruntă cu probleme legate de aprovizionarea cu apă, din
cauza gestionării incorecte și a investițiilor prea reduse din trecut,
precum și a poluării apei (cum ar fi poluarea râului Ibar de la combinatul de zinc Trepča(d), care afectează
orașul Kraljevo, sau prezența naturală a arsenului în apele subterane din Zrenjanin).

Gestionarea slabă a deșeurilor a fost identificată drept una dintre cele mai importante probleme de mediu din
Serbia, iar reciclarea este o activitate aflată la început, doar 15% din deșeuri fiind întoarse pentru reutilizare.
[121] Bombardamentele NATO din 1999 au provocat daune grave mediului, cu câteva mii de tone de substanțe

chimice toxice depozitate în fabrici și rafinării fiind eliberate în sol și în apă.

Politică
Serbia este o republică parlamentară, guvernarea țării fiind împărțită în ramurile legislativă, executivă și
judiciară.

Serbia a avut una dintre primele constituții moderne din Europa, cea din 1835 (cunoscută sub numele de
Constituția de Sretenje(d)), considerată la acea vreme printre cele mai progresiste și liberale constituții din lume.
De atunci, s-au adoptat 10 constituții diferite.[122] Constituția actuală a fost adoptată în 2006 în urma
referendumului de independență a Muntenegrului(d), care a dus și la reînnoirea independenței Serbiei.[123]
Curtea Constituțională(d) se pronunță asupra problemelor privind Constituția.

Președintele Republicii(d) (Predsednik Republike) este șeful statului, ales prin vot popular pentru o perioadă de
cinci ani și este limitat de Constituție la maximum două mandate. Pe lângă faptul că este comandantul suprem(d
)
al forțelor armate, președintele are datoria procedurală de a numi premierul cu acordul Parlamentului
 și are o anumită influență asupra politicii externe.[124] Aleksandar
Vučić al Partidului Progresist Sârb este actualul președinte în urma
alegerilor prezidențiale din 2017.[125] Sediul președinției este Novi
Dvor(d).
Guvernul (Vlada) este compus din premier și miniștrii cabinetului.
Casa Adunării Naționale(d)
Guvernul este responsabil pentru propunerea de legislație și buget,
executarea legilor și ghidarea politicilor interne și externe. Actualul
prim-ministru este Ana Brnabić de la Partidul Progresist Sârb.[126]

Adunarea Națională (Narodna skupština) este un organism legislativ unicameral. Adunarea Națională are
puterea să adopte legi, să aprobe bugetul, să programeze alegerile prezidențiale, să aleagă și să demită prim-
ministrul și alți miniștri, să declare război și să ratifice tratatele și acordurile internaționale.[127] Acesta este
alcătuit din 250 de membri aleși proporțional, cu mandate de patru ani.

Cele mai mari partide politice din Serbia sunt Partidul Progresist Sârb, centru-dreapta, Partidul Socialist al
Serbiei (stânga) și Partidul Radical Sârb(d) extremă dreapta.[128]

Dreptul și justiția penală

Serbia are un sistem judiciar pe trei

niveluri, format din Curtea Supremă de
Casație(d) ca instanță supremă, curțile de
apel(d) ca instanță de apel și tribunalele și
judecătoriile ca jurisdicții generale în primă
instanță.

Instanțele de jurisdicție specială sunt

Curtea Administrativă, instanțele
comerciale (inclusiv Curtea Comercială de
Apel în a doua instanță) și tribunalele de
delicte
pentru minore (inclusiv
Delicte Înalta ca
Minore Curtea
a doua Șeful de stat, Aleksandar Vučić; și șeful guvernului, Ana Brnabić
instanță). [129] Sistemul judiciar este
supravegheat de Ministerul Justiției. Serbia
are un sistem tipic de drept civil.

Aplicarea legii este responsabilitatea Poliției Sârbe(d), care este subordonata Ministerului de Interne. Poliția
sârbă cuprinde 26.527 ofițeri.[130] Securitatea națională și contrainformațiile sunt responsabilitatea Agenției de
Informații și Securitate (BIA)(d) . [131]

Relațiile externe

Serbia a stabilit relații diplomatice cu 188 state membre ale ONU, cu Sfântul Scaun, cu Ordinul Militar
Suveran de Malta și cu Uniunea Europeană.[132] Relațiile externe se desfășoară prin intermediul Ministerului
Afacerilor Externe. Serbia are o rețea de 65 de ambasade și 23 de consulate pe plan internațional.[133] Există 65
de ambasade străine(d), 5 consulate și 4 birouri de legătură în Serbia.[134]
Politica externă a Serbiei se concentrează pe realizarea obiectivului strategic de a deveni stat membru al
Uniunii Europene (UE). Serbia a început procesul de aderare la UE prin semnarea cordului de Stabilizare și
Asociere(d) la 29 aprilie 2008 și a depus cerere oficială pentru aderarea la Uniunea Europeană la 22 decembrie
2009.[135] Ea a primit statut oficial de stat-candidat(d) la 1 martie 2012 și a început discuțiile de aderare la 21
ianuarie 2014.[136][137] Comisia Europeană consideră posibilă aderarea până în 2025.[138]

Provincia Kosovo și-a declarat independența față de Serbia la 17 februarie 2008, ceea ce a provocat răspunsuri
variate din comunitatea internațională, unele state recunoscând-o, în timp ce altele condamnau mișcarea
unilaterală.[86] În semn de protest, Serbia și-a rechemat inițial ambasadorii din țările care au recunoscut
independența Kosovo.[139] Rezoluția din 26 decembrie 2007 a Adunării Naționale declara că atât declarația de
independență a Republicii Kosovo, cât și recunoașterea acesteia de către orice stat ar fi o încălcare gravă a
dreptului internațional.[140]

Serbia a început cooperarea și dialogul cu NATO în 2006, când țara s-a alăturat programului Parteneriat pentru
Pace și Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic. Neutralitatea militară a țării a fost proclamată în mod oficial
[142]
printr-o rezoluție
contingent adoptată
alianță de Parlamentul
militară să depindăSerbiei
de unîn decembrie
referendum2007, ceea[141]
popular, ce face ca aderarea
pozițielarecunoscută
orice de
NATO. [143][144][145] Pe de altă parte, relațiile Serbiei cu Rusia sunt descrise în mod obișnuit de către mass-
media ca o „alianță religioasă, etnică și politică veche de secole”[146] și se spune că Rusia a încercat să-și
solidifice relația cu Serbia(d) de la impunerea de sancțiuni Rusiei în 2014.[147]

Armata
Forțele Armate Sârbe sunt subordonate Ministerului Apărării(d) și sunt
compuse din Forțele Terestre și Forțele Aeriene(d). Deși nu are ieșire
la mare , Serbia operează o flotă fluvială(d) care patrulează pe Dunăre,
Sava și Tisa. Șeful Statului Major General(d) al Serbiei raportează
ministrului apărării. Șeful Statului Major este numit de președinte(d),
care este comandant-suprem(d).[124] La momentul 2017, Bugetul sârb
al apărării se ridica la 804 milioane de dolari.[148] Avioane MiG-29 ale Forțelor Aeriene
Sârbe(d)
Bazată în mod tradițional pe un număr mare de recruți, forțele armate
sârbe au trecut printr-o perioadă de reducere, restructurare și
profesionalizare(d). Serviciul militar obligatoriu(d) a fost abolit în 2011.[149] Forțele armate sârbe dispun de
28.000 de militari activi,[150] suplimentați cu o „rezervă activă” care numără 20.000 de membri și o „rezervă
pasivă” de aproximativ 170.000.[151][152]
Serbia participă la programul Plan Individual de Acțiune pentru Parteneriat(d) al NATO [143] dar nu
intenționează să adere la NATO, din cauza unei respingeri populare semnificative, în mare parte o moștenire a
bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei în 1999.[153] Este membru observator al Organizației Tratatelor
privind Valorile Mobiliare (CSTO).[154] Țara a semnat, de asemenea, Pactul de Stabilitate pentru Europa de
Sud-Est. Forțele Armate Sârbe participă la câteva misiuni multinaționale de menținere a păcii, inclusiv
desfășurări în Liban, Cipru, Coasta de Fildeș și Liberia.[155]

Serbia este un important producător și exportator de echipamente militare în regiune. Exporturile de apărare au
totalizat aproximativ 569 milioane de dolari în 2017.[156] Serbia exportă în întreaga lume, în special în Orientul
Mijlociu, Africa, Asia de Sud-Est și America de Nord.[157] Industria de apărare a înregistrat o creștere
semnificativă pe parcursul anilor și continuă să crească anual.[158][159]
Împărțire administrativă

Serbia este un stat unitar[160] compus din comune și orașe, districte și o provincie autonomă. În Serbia, cu
excepția provinciei Kosovo, există 145 de comune (opštine) și 29 de orașe (gradovi), care formează unitățile
de bază ale autoguvernării locale.[161] Pe lângă comune și orașe, există 24 de districte (okruzi, cele mai multe
populate 10 sunt enumerate mai jos), orașul Belgrad constituind un district suplimentar. Cu excepția
Belgradului, care are un guvern local ales, districtele sunt centre regionale de autoritate de stat, dar nu au
competențe proprii; ele prezintă diviziuni pur administrative.[161]

Serbia are o provincie autonomă, Voivodina, în nordul țării, în timp ce teritoriul Republicii Kosovo este
considerat de guvernul sârb o altă provincie autonomă, numită Kosovo și Metohija. [161][162][163] Zona rămasă,
„Serbia Centrală”, nu are nicio autoritate regională.
Demografie
La recensământul din 2011, Serbia (excluzând Kosovo) avea o populație totală de 7.186.862 de locuitori, iar
densitatea populației este una medie, la nivelul de 92,8 locuitori pe kilometru pătrat. [164] Recensământul nu a
fost efectuat în Kosovo, care a avut propriul recensământ, care a numărat populația totală la 1.739.825 de
locuitori,[165] cu excepția provinciei Kosovo de Nord, locuite majoritar de sârbi, deoarece sârbii din acea zonă
(aproximativ 50.000) au boicotat recensământul.

Compoziția etnică (2011) Serbia suferă o criză demografică de la începutul anilor 1990, cu o
rată a mortalității care a depășit în mod continuu rata natalității și o
Sârbi 83.3% rată a fertilității totale(d) de 1,43 copii pe mamă, una dintre cele mai
Maghiari 3.5%
scăzute din lume. [166]
Romi 2.1%
Bosniaci 2% Serbia are astfel una dintre cele mai îmbătrânite populații din lume,
cu vârsta medie de 42,9 ani iar populația se micșorează cu una dintre
Croați 0.8%
cele mai rapide rate din lume.[167] O cincime din toate gospodăriile
Slovaci 0.7% sunt formate dintr-o singură persoană și doar un sfert din patru și
Alte naționalități 4.7% mai multe persoane.[168] Speranța medie de viață în Serbia la
Nespecificat/necunoscut 3.3% naștere este de 74,8 ani.[169]

În anii 1990, Serbia a avut cea mai mare populație de refugiați din Europa.[170] Refugiații și persoanele(d)
strămutate intern (IDP) din Serbia au format între 7 și 7,5% din populația sa la acea dată — aproximativ
jumătate de milion de refugiați au căutat refugiu în țară după seria războaielor iugoslave, în principal din
Croația (și într-o mai mică măsură din Bosnia și Herțegovina) și din Kosovo. [171]

Se estimează că 300.000 de persoane au părăsit Serbia în anii 1990, dintre care 20% aveau studii superioare.
[172][173]

Sârbii, în număr de 5.988.150, sunt cel mai mare grup etnic din Serbia, reprezentând 83% din totalul
populației. Cu o populație de 253.899, maghiarii sunt cea mai mare minoritate etnică din Serbia, concentrată
predominant în nordul Voivodinei și reprezentând 3,5% din populația țării (13% în Voivodina). Populația
romilor se situează la 147.604, conform recensământului din 2011, însă estimările neoficiale plasează numărul
real între 400.000 și 500.000.[174] Bosniacii(d), în număr de 145.278 sunt concentrați în Raška (Sandžak), în
sud-vest. Alte grupuri minoritare sunt croații(d), slovacii(d), albanezii(d), muntenegrenii(d), vlahii/românii,
macedonenii(d) și bulgarii. Chinezii(d), estimați la aproximativ 15.000, sunt singura minoritate imigrantă non-
europeană semnificativă. [175] [176]
Majoritatea populației, sau 59,4%, locuiește în zonele urbane și 16,1% în Belgrad. Belgradul este singurul oraș
cu peste un milion de locuitori și există încă patru, cu peste 100.000 de locuitori.[177]

Religie

Constituția Serbiei o definește ca pe un stat secular cu libertate

religioasă garantată. Creștinii ortodocși, în număr de 6.079.396,
reprezintă 84,5% din populația țării. Biserica Ortodoxă Sârbă este cea
mai mare și biserică a țării, adepții ei fiind în mare parte sârbi. Alte
comunități creștine ortodoxe din Serbia sunt muntenegrenii, românii,
vlahii, macedonenii și bulgarii.

Romano-catolicii(d) sunt în număr de 356.957 în Serbia, sau

aproximativ 6% din populație, mai ales în Voivodina (în special partea Catedrala Sfântul Sava este una
dintre cele mai mari biserici
de nord), unde trăiesc grupuri etnice minoritare, cum ar fi maghiarii,
ortodoxe(d) din lume [178]
croații, bunjevcii(d), precum și unii slovaci și cehi.[179]
Protestantismul reprezintă aproximativ 1% din populația țării, mai ales luteranismul printre slovacii din
Voivodina(d) , precum și calvinismul dintre maghiarii reformați. Biserica Greco-Catolică(d) are circa 25.000 de
aderenți (0,37% din populație), în mare parte ruteni(d) din Voivodina. [180]

Musulmanii, în număr de 222.282, sau 3% din populație, formează al treilea grup religios ca dimensiuni.
Islamul are o puternică tradiție în regiunile sudice ale Serbiei, mai ales în sudul Raškăi. Bosniacii sunt cea mai
mare comunitate islamică din Serbia; estimările sunt că aproximativ o treime din populația romă a țării este
musulmană.

Există doar 578 de evrei(d) în Serbia.[181] Ateii numărau 80.053 sau 1,1% din populație, iar alți 4.070 s-au
declarat agnostici.[181]

Limba

Limba oficială este sârba, limbă maternă pentru 88% din populație.
[181]Limba sârbă este singura limbă europeană activ digrafă(d),
folosind alfabetul chirilic și cel latin(d). Alfabetul chirilic sârb este
desemnat în Constituție ca „scriere oficială” și a fost conceput în 1814
de filologul sârb Vuk Karadžić, care l-a fundamentat pe principii
fonemice,[182] în timp ce alfabetul latin(d) are statut de „scriere în uz
oficial” prin Constituție. Un sondaj din 2014 a arătat că 47% dintre
sârbi preferă alfabetul latin, 36% îl preferă pe cel chirilic și 17% nu au
nicio [183]
Alfabet latin sârb (sus) și alfabet Limbipreferință.
minoritare recunoscute sunt: maghiara, bosniaca, slovaca,
chirilic sârb (jos) croata, albaneza, româna, bulgara și ruteana. Toate aceste limbi sunt în
uz oficial în comune sau orașe unde minoritatea etnică depășește 15%
din totalul populației.[184] În Voivodina, administrația provincială
folosește, alături de limba sârbă, și alte cinci limbi (maghiară, slovacă, croată, română și ruteană).

Economie
Serbia are o economie de piață emergentă cu venituri în gama medie
spre superioară.[185] Potrivit FMI, PIB-ul nominal sârb în 2017 este
oficial estimat la 39.366 miliarde dolari sau 5.599 dolari pe cap de
locuitor, în timp ce PIB-ul ajustat după paritatea puterii de cumpărare
a fost de 106.602 miliarde de dolari sau 15.163 dolari pe cap de
locuitor. Economia este dominată de servicii care reprezintă 60,8% din
PIB, urmată de industrie cu 31,3% din PIB, iar agricultura cu 7,9%
din PIB.[186] Moneda oficială a Serbiei este dinarul sârbesc (cod ISO
: RSD), iar banca centrală este Banca Națională a Serbiei. Bursa de
Valori din Belgrad(d) este singura bursă din țară, cu o capitalizare de Sediul central al NIS din Novi Sad
piață de 8,65 miliarde dolari și BELEX15 ca indice principal
(d)

reprezentând cele mai lichide 15 acțiuni. [187]

Economia a fost afectată de criza economică globală. După aproape un deceniu de creștere economică
puternică (cu o medie de 4,45% pe an), Serbia a intrat în recesiune în 2009, cu o creștere negativă de -3%, iar
din 2012 și 2014, cu -1%, respectiv -1,8%.[188] Pe măsură ce guvernul a luptat împotriva crizei, datoria publică
s-a dublat: de la nivelul de dinainte de criză, de la aproximativ 30% până la aproximativ 70% din PIB, care a
scăzut recent, până la aproximativ 60%.[189][190] Forța de muncă este de 3,1 milioane de persoane, dintre care
56,2% sunt angajați în sectorul serviciilor, 24,4% sunt angajați în agricultură și 19,4% sunt angajați în
industrie.[191] Salariul mediu lunar net în noiembrie 2017 a fost de 47.575 dinari sau 480 dolari.[192] Șomajul
rămâne o problemă acută, cu o rată de 13% în 2017.[191]

Din 2000, Serbia a atras peste 25 de miliarde de dolari în investiții străine directe(d) (ISD). [193] Coporații blue-
chip care fac investiții sunt: Fiat Chrysler Automobiles(d), Siemens, Bosch, Philip Morris(d), Michelin, Coca-
Cola, Carlsberg și altele.[194] În sectorul energetic, giganții ruși de energie, Gazprom și Lukoil au făcut mari
investiții.[195]

Serbia are o balanță comercială nefavorabilă: importurile depășesc exporturile cu 23%. Exporturile din Serbia
totuși au înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, atingând 17 miliarde USD în 2017.[196] Țara are
acorduri de liber schimb(d) cu AELS și CEFTA, un regim comercial preferențial cu Uniunea Europeană, un
sistem generalizat de preferințe(d) cu Statele Unite și acorduri individuale de liber schimb cu Rusia, Belarus,
Kazahstan și Turcia. [197]

Serbia are condiții naturale foarte favorabile (teren și climă) pentru

Agricultură
producția agricolă variată. Are 5.056.000 ha (0,7 ha pe cap de
locuitor), din care 3.294.000 ha teren arabil (0,45 ha pe cap de
locuitor).[198] În 2016, Serbia a exportat produse agricole și alimentare
în valoare de 3,2 miliarde de dolari, iar raportul export- import a fost
de 178%.[199] Exporturile agricole reprezintă mai mult de o cincime
din totalul vânzărilor Serbiei pe piața mondială. Serbia este unul dintre
Peste 40% din Serbia este teren
cei mai mari furnizori de fructe congelate în UE (cel mai mare pe
arabil(d)
piața franceză și al doilea pe piața germană). [200]
Producția agricolă este cea mai importantă în Voivodina în fertila
Câmpie Panonică. Alte regiuni agricole sunt Mačva(d), Pomoravlje(d), Tamnava, Rasina și Jablanica.[201]
 În structura producției
agricole, 70% este din
producția de cultură, iar 30%
este din
producția
animalieră.[201] Serbia este al
doilea producător mondial de
prune(d) (582.485 tone, al
doilea după China), al doilea Podgoriile din Syrmia lângă Sremski
Serbia este al doilea producător ca mărime de zmeură (d) Karlovci
mondial de zmeură. (89.602 tone, al doilea după
Polonia), este, de asemenea,
un producător important de porumb (6,48 milioane de tone, clasat pe
locul 32 în lume), grâu (2,07 milioane de tone, clasat pe locul 35 în lume).[111][202] Alte produse agricole
importante sunt: floarea-soarelui, sfecla de zahăr, soia, cartoful, merele, carnea de porc, carnea de vită, păsările
de curte(d) și produsele lactate.

Există 56 000 de hectare de podgorii în Serbia(d), producând anual

aproximativ 230 milioane de litri de vin.[111][198] Cele mai renumite regiuni viticole sunt situate în Voivodina și
Šumadija.

Industria

Industria este sectorul economic care a fost cel mai grav afectat de
sancțiunile ONU și de embargoul comercial(d) și de bombardamentele NATO din anii 1990 și de tranziția la
economia de piață în anii 2000.[203] Producția industrială a cunoscut o diminuare dramatică: în 2013, era de
așteptat să fie doar jumătate din cea din 1989.[204] Printre principalele sectoare industriale se numără: industria
Industria
auto, mineritul, metalele neferoase, industria de automobile
alimentară, (înproduse
electronică, frunte farmaceutice,
cu Fiat Chrysler Automobiles(d))
îmbrăcăminte.
este dominată de un cluster situat în Kragujevac și în vecinătatea sa și
contribuie la export cu aproximativ 2 miliarde de dolari. [205] Industria
minieră a Serbiei este relativ puternică: Serbia este al 18-lea cel mai
mare producător de cărbune (al 7-lea în Europa) extras din depozitele
mari din bazinele Kolubara(d) și Kostolac(d); este de asemenea cel de-
al 23-lea producător de cupru din lume, care este extras de RTB Bor(d)
, o mare companie internațională de exploatare a cuprului; exploatarea
Fiat 500L, asamblat la uzina FCA din semnificativă a aurului este dezvoltată în zona Majdanpek. Serbia
Kragujevac
produce și smartphone-uri Intel, sub denumirea de Tesla.[206]

Industria alimentară este bine cunoscută atât la nivel regional, cât și la nivel internațional și este unul dintre
punctele forte ale economiei. [207] Unele mărci internaționale au stabilit unități de producție în Serbia: PepsiCo
și Nestlé în sectorul de procesare a produselor alimentare; Coca-Cola (Belgrad), Heineken (Novi Sad) și
Carlsberg (Bačka Palanka) în industria băuturilor; Nordzucker în industria zahărului.[200] Industria electronică
din Serbia a avut un apogeu în anii 1980, dar nu a reușit să țină pasul cu evoluția tehnologică, și industria de
astăzi reprezintă doar o treime din ceea ce era ea în acel moment. Ea a înregistrat o revigorare abia în ultimul
deceniu, prin investiții ale companiilor precum Siemens (turbine eoliene) în Subotica, Panasonic dispozitive de
iluminat) din Svilajnac și Gorenje (electrocasnice) în Valjevo.[208] Industria farmaceutică din Serbia cuprinde o
duzină de producători de medicamente generice, dintre care Hemofarm(d) din Vršac și Galenika(d) din Belgrad,
reprezentând 80% din volumul producției. Producția internă satisface peste 60% din cererea locală. [209]
Energie

Sectorul energetic este unul dintre cele mai mari și mai importante sectoare ale economiei țării. Serbia este un
exportator net de electricitate și importator de combustibili cheie (precum petrol și gaz).

Serbia are o abundență de cărbune și rezerve semnificative de petrol și gaze. Rezerva demonstrată de 5,5
miliarde de tone de lignit sunt a 5-a cea mai mare din lume (a doua în Europa, după Germania).[210][211]
Cărbunele se găsește în două depozite mari: Kolubara(d) (4 miliarde de tone de rezerve) și Kostolac(d) (1,5
miliarde de tone).[210] În ciuda faptului este o țară mică la scară mondială, resursele de petrol și gaze ale Serbiei
(77,4 milioane tone echivalent petrol și, respectiv, 48,1 miliarde metri cubi) au o anumită importanță regională,
deoarece sunt cele mai mari din regiunea fostei Iugoslavii și Balcanilor (excluzând România).[212] Aproape
90% din petrolul și gazele descoperite se găsesc în Banat, iar acele câmpuri de petrol și gaze sunt de
dimensiuni între cele mai mari din bazinul panonic, dar medii la scară europeană. [213]

Producția de energie electrică în Serbia în 2015 a fost de 36,5 miliarde

kilowați-oră (KWh), în timp ce consumul final de energie electrică a
fost de 35,5 miliarde kilowați-oră (KWh).[214] Cea mai mare parte a
energiei electrice provine din centralele termoelectrice (72,7% din
totalul energiei electrice) și într-o mai mică măsură de centralele
hidroelectrice (27,3%).[215] Există 6 termocentrale(d) pe bază de lignit,
cu o putere instalată de 3.936 MW; cele mai mari dintre acestea fiind
Nikola Tesla 1(d) de 1.502 MW și Nikola Tesla 2(d) de 1.160 MW,
centrale hidroelectrice este de 2.831 MW, cea mai mare dintre acestea Hidrocentrala Porțile de Fier (Đerdap)
ambele în Obrenovac.[216] Puterea totală instalată a principalelor 9 1, cel mai mare baraj de pe Dunăre
fiind Porțile de Fier 1, cu o capacitate de 1.026 MW.[217] În plus,
și una dintre cele mai mari
există centrale termoelectrice cu gaze cu putere instalată de 353 MW.
hidrocentrale din Europa
[218]Întreaga producție de energie electrică este concentrată în cadrul
societății Elektroprivreda Srbije (EPS)(d), societate publică de
electricitate utilitară.
Producția curentă de petrol în Serbia se ridică la peste 1,1 milioane tone de echivalent petrol[219] și satisface
circa 43% din necesarul țării, restul fiind importat.[220] Compania națională de petrol, Naftna Industrija Srbije
(NIS), a fost achiziționată în 2008 de Gazprom Neft. Compania a efectuat lucrări de modernizare în valoare de
700 de milioane de dolari, la rafinăria de la Pančevo (capacitate de 4,8 milioane de tone) și este în curs de
convertire a rafinăriei de petrol de la Novi Sad în fabrică de lubrifianți. Ea operează și o rețea de 334 de
benzinării în Serbia (74% din piața internă) și alte 36 de benzinării în Bosnia și Herzegovina, 31 în Bulgaria, și
28 în Romania.[221][222] Există 155 kilometri de conducte de petrol ce leagă rafinăriile Pančevo și Novi Sad de
de conducta transanțională Adria(d).[223]

Serbia este dependentă în mare măsură de sursele externe de gaze naturale, numai 17% provenind din
producția internă (în total, 491 milioane de metri cubi în 2012), iar restul se importă, în special din Rusia (prin
conductele de gaze care tranzitează Ucraina și Ungaria).[220] Srbijagas(d), o companie publică de gaze, operează
sistemul de transport al gazelor naturale care cuprinde conducte de 3.177 km de conductă principală și
regională, și o unitate de stocare subterană cu o capacitate de de 450 milioane de metri cubi de gaz la Banatski
Dvor.[224]

Transporturi
Serbia are o locație strategică pentru transport, din moment ce coloana vertebrală a țării, Valea Morava,
reprezintă de departe cea mai ușoară cale de a călători pe uscat din Europa continentală în Asia Mică și în
Orientul Apropiat .

Rețeaua rutieră sârbă transportă cea mai mare parte a traficului din
țară. Lungimea totală a drumurilor este de 45.419 km, din care 782
km „drumuri naționale de clasă Ia” (adică autostrăzi); 4.481 km sunt
„drumurile naționale de clasa-Ib” (drumuri naționale); 10.941 km sunt
„drumuri naționale de clasa a II-a” (drumuri regionale) și 23.780 km
„drumuri comunale”.[225][226][227] Rețeaua rutieră, cu excepția celor
mai multe drumuri clasa Ia, are o calitate relativ scăzută față de
standardele occidentale, din cauza lipsei de resurse financiare pentru
întrenținerea lor în ultimii 20 de ani.
În prezent există 124 km de autostrăzi în construcție: două secțiuni de
34 km din Autostrada A1 (de la sud de Leskovac la Bujanovac(d)), 67
km din A2(d) (între Belgrad și Ljig(d)) și 23 km din A4(d) (la est de Niš
până la granița cu Bulgaria).[228][229] [230] Transportul cu autocarul este
foarte amplu: aproape toate așezările din țară sunt conectate cu
autobuzul, de la cele mai mari orașe până la sate; în plus există rute
internaționale (în special în țări din Europa de Vest cu diaspora sârbă
mare). Rutele, atât cele interne, cât și internaționale, sunt deservite de
Rețeaua de autostrăzi
în folosință mai mult de 100 de companii de autobuze, dintre care cele mai mari
în construcție sunt Lasta(d) și Niš-Ekspres(d). La momentul 2015, erau înmatriculate
planificat
1.833.215 autoturisme, sau 1 autoturism la 3,8 locuitori.[191]

Serbia are 3819 kilometri de

linii de cale ferată, dintre care 1279 sunt electrificate și 283 kilometri
sunt dublate.[111] Principalul nod feroviar major este Belgrad (și, într-
o măsură mai mică, Niš), în timp ce cele mai importante căi ferate
sunt: Belgrad-Bar (Muntenegru)(d), Belgrad-Šid-Zagreb (Croația) /
Belgrad-Niš-Sofia (Bulgaria)(d) (o parte din Coridorul pan-european X(
d)
), Belgrad-Subotica-Budapesta (Ungaria) și Niš-Salonic (Grecia).
Deși încă un mod major de transport de marfă, căile ferate se
Tren Srbija Voz
confruntă cu probleme tot mai mari cu întrenținerea infrastructurii și
cu viteze reduse. Serviciile feroviare sunt operate de Srbija Voz(d)
(transport de pasageri) și Srbija Kargo(d) (transport de marfă).[231]

Există doar două aeroporturi cu trafic regulat de pasageri: Aeroportul

Nikola Tesla din Belgrad a deservit aproape 5 milioane de pasageri în
2016 și este hubul transport aerian al companiei naționale Air Serbia(d
, care a transportat aproximativ 2,6 milioane de pasageri în 2016.[232]
)

[233] Aeroportul Niš Constantin cel Mare deservește în principal

companii aeriene low-cost. [234]

Serbia are o rețea dezvoltată de transport fluvial, deoarece există 1716 Avion Air Serbia(d) decolând de la
kilometri de căi navigabile interioare (1.043 km de râuri navigabile și Aeroportul Nikola Tesla din Belgrad
673 km de canale navigabile), care sunt aproape toate situate în
treimea nordică a țării.[111] Cea mai importantă cale navigabilă
râuri navigabile sunt Sava, Tisa, Bega și Timișul, toate care leagă Serbia cu Europa de Nord și de Vest prin
interioară este Dunărea (parte a coridorului VII paneuropean). Alte
Canalul Rin-Main-Dunăre și pe ruta Mării Nordului, de Europa de Est prin traseele Tisa, Bega și Dunăre ale
Mării Negre, și cu sudul Europei prin râul Sava. Peste 2 milioane de tone de mărfuri au fost transportate pe
râurile și canalele sârbeștri în 2016, în timp ce cele mai mari porturi fluviale sunt: Novi Sad, Belgrad, Pančevo,
Smederevo, Prahovo(d) și Šabac.[111] [235]

Telecomunicațiile

Liniile de telefonie fixă leagă 81% din gospodăriile din Serbia, iar cu circa 9,1 milioane de utilizatori numărul
de telefoane mobile depășește cu 28% populația totală.[236] Cel mai mare operator de telefonie mobilă este
Telekom Srbija(d) cu 4,2 milioane de abonați, urmat de Telenor(d) cu 2,8 milioane de utilizatori și Vip mobile(d)
cu aproximativ 2 milioane de utilizatori.[236] Aproape 58% din gospodării au conexiune la internet în bandă
largă pe linii fixe, în timp ce 67% beneficiază de servicii de televiziune cu plată(d) (38% prin cablu TV, 17%
IPTV și 10% prin satelit).[236] Tranziția digitală a televiziunii(d) a fost finalizată în 2015 cu standardul DVB- T2
pentru transmiterea semnalului.[237] [238]

Turism

Serbia nu este o destinație de turism în masă, dar are totuși o gamă variată de produse turistice. [239] În 2017, au
fost înregistrate peste 3 milioane de turiști, dintre care circa 1,5 milioane au fost străini.[240] Venitul din turism
din străinătate a fost estimat la 1,44 miliarde de dolari.[241]

Turismul se concentrează în principal pe munții și stațiunile balneare din țară, care sunt vizitate în cea mai mare
parte de turiștii locali, precum și pe Belgrad și, într-o mai mică măsură, Novi Sad, alegeri preferate ale turiștilor
străini (aproape două treimi din totalul străinilor se fac vizite în aceste două orașe).[242][243] Cele mai renumite
stațiuni montane sunt Kopaonik(d), Stara Planina(d) și Zlatibor(d). Există, de asemenea, numeroase stațiuni
balneare în Serbia, dintre care cele mai mari sunt Vrnjačka Banja(d), Sokobanja(d) și Banja Koviljača(d).
Turismul de city-break și de conferințe este dezvoltat în Belgrad și Novi Sad.[244] Alte produse turistice pe care
Serbia le oferă sunt situri naturale, cum ar fi Đavolja varoš(d),[245] pelerinajul creștin la numeroasele mănăstiri
ortodoxe(d) din țară și croazierele pe Dunăre. Există mai multe festivaluri de muzică cunoscute la nivel
internațional organizate în Serbia, cum ar fi EXIT(d) (cu 25-30.000 de vizitatori străini provenind din 60 de țări
Educație și știință
diferite) și festivalul de trompete Guča(d). [246]
Conform recensământului din 2011, gradul de alfabetizare în Serbia se situează la 98% din populație, în timp
ce alfabetizarea pe calculator este de 49% (gradul alfabetizării complete pe calculator este de 34,2%).[248]
Același recensământ a arătat urmatoarele niveluri de educație: 16,2% dintre locuitori au studii superioare
(10,6% au studii de licență sau masterat, 5,6% au un grad asociat), 49% au studii medii, 20,7% au o educație
elementară și 13,7% nu au absolvit învățământul elementar. [249]

Educația în Serbia este reglementată de Ministerul Educației și Științei. Învățământul începe fie la grădinițe, fie
în școli elementare. Copiii se înscriu în școlile elementare la vârsta de șapte ani. Educația obligatorie este
formată din opt clase de școală primară. Elevii au posibilitatea să participe la gimnazii și școli profesionale timp
de încă patru ani sau să se înscrie la școli profesionale timp de 2 până la 3 ani. În urma finalizării gimnaziilor
sau a școlilor profesionale, elevii au posibilitatea să meargă la universitate.[250] Învățământul elementar și
secundar este disponibil și în limbile minorităților recunoscute din Serbia, unde cursurile sunt organizate în
limbile maghiară, slovacă, albaneză, română, rusă, bulgară, bosniacă și croată.

Milutin Milanković , clasat
printre primele cincisprezece
minți ale tuturor timpurilor
din domeniul științelor
pământului.[247]
În Serbia există 17 universități (opt universități publice cu un număr total de
85 de facultăți și nouă universități private cu 51 de facultăți).[251] În anul
universitar 2010/2011, 181.362 de studenți au participat la cursurile a 17
universități (148.248 la universități publice și 33.114 la universități private),
iar 47.169 au frecventat 81 de „școli superioare”.[111] Universitățile publice
din Serbia sunt: Universitatea din Belgrad (cea mai veche, fondată în 1808, și
cea mai mare universitate, cu 89.827 studenți la ciclul de licență și cele
postuniversitare[252]), Universitatea din Novi Sad(d) (fondată în 1960 și cu un
număr de 47.826 studenți[253]), Universitatea din Niš(d) (fondată în 1965,
27.000 de studenți), Universitatea din Kragujevac(d) (înființată în 1976,
14.000 de studenți), Universitatea de Stat din Novi Pazar(d), precum și două
universități de specialitate — Universitatea de Arte(d) și Universitatea de
Apărare(d). Cele mai mari universități private sunt Universitatea John Naisbitt(
d)
și Universitatea Sngidunum(d), ambele din Belgrad, ca și Universitatea
Educons din Novi Sad. Universitățile publice tind să fie de o calitate mai
bună și, prin urmare, mai renumite decât cele private. Universitatea din
Belgrad (plasată în grupa locurilor 301-400 în clasamentul Shanghai al
universităților mondiale pe 2013(d) , fiind cea mai bună universitate din
Europa de Sud-Est
Universitatea din Novidupă cele
Sad(d) suntdin Atena considerate
în general și Salonic)cele
și mai bune
[254]
instituții de învățământ superior din țară.

În 2012, Serbia a cheltuit 0,4% din PIB pentru cercetarea științifică,

unul dintre cele mai scăzute bugete pentru cercetare și dezvoltare din
Europa.[255] Începând cu anul 2018, Serbia a devenit membru cu
drepturi depline al CERN.[256][257] Serbia are o lungă istorie de
excelență în domeniul matematicii și științelor informatice, care a creat
o masă critică de talent tehnic, deși sancțiunile economice din anii
1990 și subinvestițiile cronice în cercetare au forțat pe mulți
profesioniști științifici să părăsească țara.[258] Cu toate acestea, există
Academia de Științe și Arte din
mai multe domenii în care Serbia încă mai excelează, cum ar fi Serbia, societatea academică
sectorul în creștere al tehnologiei informației, care include dezvoltarea națională
de software și outsourcingul. Aceasta a generat exporturi în valoare de
200 milioane de dolari în 2011, atât de la investitori internaționali, cât
și de la ungigantul
număr semnificativ de întreprinderi dinamice din țară. [259]
În 2005, global de tehnologie, Microsoft , a înființat Microsoft Development Center, doar al patrulea
astfel de centru din lume. Printre institutele științifice care operează în Serbia, cele mai mari sunt Institutul
Mihajlo Pupin(d) și Institutul Nuclear Vinča, ambele la Belgrad. Academia Sârbă de Științe și Arte este o
societate academică(d) ce promovează știința și artele de la înființarea sa în 1841.[260] Cu un ecosistem științific
și tehnologic puternic, Serbia a produs mai mulți oameni de știință renumiți care au contribuit în mare măsură
la domeniul științei și tehnologiei.

Cultură
Aflată de secole la limita între Orient și Occident, teritoriul Serbiei fusese împărțit între jumătatea estică și cea
vestică ale Imperiului Roman; apoi între Bizanț și Regatul Ungariei; și în perioada modernă timpurie între
Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Aceste influențe suprapuse au avut ca rezultat diverse varietăți
culturale pe întreg teritoriul Serbiei; nordul înclină spre profilul Europei Centrale, în timp ce sudul este
caracteristic Balcanilor și chiar zonei Mediterane. Influența bizantină asupra Serbiei a fost profundă, în primul
rând prin introducerea creștinismului oriental (ortodoxia) în Evul Mediu timpuriu. Biserica Ortodoxă Sârbă a
rezistat în Serbia, numeroasele mănăstiri sârbe(d) constituind cele mai valoroase monumente culturale rămase
din Serbia Evului Mediu. În Serbia s-au exercitat influențe și din partea Republicii Veneția, în special prin
comerț, literatură și arhitectura romanescă(d).

Serbia are cinci monumente culturale înscrise pe lista patrimoniului

mondial UNESCO: capitala medievală timpurie Stari Ras și
mănăstirea mănăstirea Sopoćani din secolul al XIII-lea; mănăstirea
(d)

Studenica(d) din secolul al XII-lea; complexul roman din Gamzigrad-

Felix Romuliana; pietrele funerare medievale Stećci; și, în final, în
Kosovo exista monumente medievale pe cale de dispariție
(d)

(mănăstirile Visoki Dečani, Fecioara de la Ljeviš(d), Gračanica(d) și

mănăstirea Patriarhală din Peć(d)).

Există două monumente literare în Programul Memoria Lumii Fecioara de la Kosovo de Uroš
(d)

desfășurat de UNESCO: Evanghelia Miroslav(d) din secolul al XII-lea Predić(d), probabil una dintre cele mai
faimoase picturi sârbești, descrie o
și valoroasa arhivă a savantului Nikola Tesla. Slava (venerarea
fată care îi ajuta pe războinicii răniți
sfântului protector), kolo(d) (dansul popular tradițional) și cântarea cu după bătălia de la Kosovo Polje din
acompaniament de guzlă(d) sunt înscrise în lista patrimoniului cultural 1389
imaterial UNESCO. Ministerul Culturii și Informației(d) are sarcina de
a păstra patrimoniul cultural(d) al națiunii și de a supraveghea
dezvoltarea acestuia. Alte activități care sprijină dezvoltarea culturii se desfășoară la nivelul administrației
locale.

Artă și arhitectură

Urme ale moștenirii arhitecturale a Imperiului Roman și a Imperiului Bizantin

sunt găsite în multe orașe regale și palate din Serbia, precum Sirmium, Felix
Romuliana și Justiniana Prima.

Mănăstirile sârbești reprezintă punctul culminant al artei medievale sârbe. La

Fresca îngerului alb(d) (1235)
din mănăstirea Mileševa;
trimisă ca mesaj în primul
semnal de emisie prin
satelit din Europa în
America, drept simbol al
păcii și civilizației [261]
început erau sub influența artei bizantine, care a fost resimțită în mod deosebit
după căderea Constantinopolului în 1204, când mulți artiști bizantini au fugit
în Serbia. Cea mai remarcată dintre aceste mănăstiri este Studenica(d)
(construită în jurul anului 1190). Ea a fost un model pentru mănăstirile de mai
târziu, cum ar fi mănăstirea Mileševa(d), mănăstirea Sopoćani(d), Mănăstirea
Žiča, Gračanica(d) și Visoki Dečani. La sfârșitul secolului al XIV-lea și în
secolul al XV-lea, stilul arhitectural autohton cunoscut drept stilul Morava(d) a
evoluat în zona din jurul Văii Morava. O caracteristică a acestui stil era
decorarea bogată a pereților frontali ai bisericilor. Printre exemple se numără
mănăstirile Manasija(d), mănăstirea Ravanica(d) și Kalenić(d) mănăstiri.
Icoanele și frescele sunt adesea considerate apogeul artei sârbești. Cele mai
faimoase fresce sunt Îngerul Alb(d) (mănăstirea Mileševa), Răstignirea
(mănăstirea Studenica) și Adormirea Maicii Domnului (Sopoćani).

Țara este dotată cu multe fortificații medievale bine conservate și castele

precum Cetatea Smederevo (cea mai mare cetate de câmpie din Europa), Golubac, Maglič(d), Soko grad(d),
Ostrvica(d) și Ram.
În timpul ocupației otomane, arta sârbă era practic inexistentă, cu excepția câtorva artiști sârbi care trăiau în
teritoriile stăpânite de Monarhia Habsburgică. Arta tradițională sârbă a fost influențată de baroc la sfârșitul
secolului al XVIII-lea, așa cum arată lucrările lui Nikola Nešković(d), Teodor Kračun(d), Zaharije Orfelin(d) și
Jakov Orfelin.[262]

Pictura sârbă a fost influențată de Biedermeier, neoclasicism și romantism în secolul al XIX-lea. Cei mai
importanți pictori sârbi din prima jumătate a secolului al XX-lea au fost Paja Jovanović(d) și Uroš Predić(d) din
curentul realist, cubistul Sava Šumanović(d), Milena Pavlović-Barili(d) și Nadežda Petrović care au reprezentat
impresionismul, expresionistul Milan Konjović(d). Printre pictorii cunoscuți din a doua jumătate a secolului al
XX-lea se numără Marko Čelebonović(d), Petar Lubarda(d), Milo Milunović(d) și Vladimir Veličković(d). [263]

Anastas Jovanović(d) a fost unul dintre primii fotografi din lume, în timp ce Marina Abramović(d) este unul
dintre cei mai importanți artiști interpretativi. Covorul Pirot(d) este cunoscut ca una dintre cele mai importante
artizanate tradiționale din Serbia.

În Serbia există aproximativ 100 de muzee de artă, dintre care cel mai proeminent este Muzeul Național al
Serbiei, fondat în 1844; el găzduiește una dintre cele mai mari colecții de artă din Balcani, cu peste 400.000 de
exponate, peste 5.600 de picturi și 8.400 de desene și amprente, inclusiv multe colecții de capodopere străine.
Alte muzee de artă sunt Muzeul de Artă Contemporană(d) din Belgrad și Muzeul Voivodinei(d) din Novi Sad.

Literatură
Începutul alfabetizării Serbiei datează de la activitatea fraților Chiril și
Metodiu în Balcani. Monumente ale alfabetizării Serbiei de la
începutul secolului al XI-lea pot fi găsite în scrierea glagolitică.
Începând cu secolul al XII-lea, cărțile au fost scrise în alfabet chirilic.
Din această epocă, cea mai veche ediție a cărții chirilice sârbești este
Evanghelia lui Miroslav(d) din 1186. Evanghelia lui Miroslav este
considerată cea mai veche carte a istoriei medievale sârbe și, ca atare,
a intrat în Registrul UNESCO Memoria Lumii.[264]
Evanghelia lui Miroslav(d) (1186)
Printre autorii medievali notabili se numără Sfântul Sava, Jefimija,
Stefan Lazarević, Constantin de Kostenets și alții.[265] Din cauza
ocupației otomane, care a pus capăt tuturor aspectelor legate de alfabetizarea formală, Serbia a rămas exclusă
din întregul flux al Renașterii în cultura occidentală. Cu toate acestea, tradiția povestirii orale a înflorit, și s-a
conturat prin poezia epică, inspirată de încă recenta bătălie de la Kosovo Polje și de povestile folclorice adânc
înrădăcinate în mitologia slavă(d). Poezia epică sârbă(d) din acele vremuri era considerată cea mai eficientă
modalitate de păstrare a identității naționale.[266][267] Cele mai vechi poeme cunoscute, în întregime fictive,
alcătuiesc ciclul non-istoric; acesta este urmat de poezii inspirate de evenimentele petrecute înainte, în timpul și
după bătălia de la Kosovo Polje. Ciclurile speciale sunt dedicate legendarului erou sârb, Marko Kraljević, apoi
despre haiduci și uskoci(d), iar ultimul este dedicat eliberării Serbiei în secolul al XIX-lea. Unele dintre cele mai
cunoscute balade populare sunt „Moartea mamei familiei Jugović” și „Cântarea de doliu a nobilei soții” a lui
Asan Aga(d) (1646), traduse în limbile europene de Goethe, Walter Scott, Pușkin și Mérimée. Cea mai notabilă
poveste din folclorul sârbesc este Cele nouă păunițe și merele de aur(d). [268]

Tendințele baroce din literatura sârbă au apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea. Autori notabili influențați de
stilul baroc au fost Gavril Stefanović Venclović(d), Jovan Rajić(d), Zaharije Orfelin(d), Andrija Zmajević(d) și
alții.[269] Dositej Obradović a fost cea mai proeminentă figură a epocii iluministe, în timp ce cel mai notabil
scriitor clasicist a fost Jovan Sterija Popović(d), deși lucrările sale conțineau și elemente de romantism.[270] În
epoca renașterii naționale, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Vuk Stefanović Karadžić a cules literatură
populară(d) sârbească și a reformat limba și ortografia sârbă,[271] deschizând calea romantismului sârbesc. Prima
jumătate a secolului al XIX-lea a fost dominată de romantism, cu Branko Radičević(d), Đura Jakšić ,
Jovan Jovanović Zmaj și Laza Kostić ca reprezentanții cei mai notabili, în timp ce a doua jumătate a secolului
a fost marcată de scriitorii realiști, cum ar fi Milovan Glišić, Laza Lazarević, Simo Matavulj, Stevan Sremac,
Vojislav Ilić, Branislav Nušić, Radoje Domanović și Borisav Stanković.

Secolul al XX-lea a fost dominat de prozatorii Meša Selimović(d) (

Moartea și dervișul(d)), Miloš Crnjanski (Migrații), Isidora Sekulić
(Cronica unui cimitir de oraș mic), Branko Ćopić (Vulturii zboară
devreme(d)), Borislav Pekic (Timpul miracolelor), Danilo Kiš (
Enciclopedia morților(d)), Dobrica Ćosić (Rădăcinile(d)), Aleksandar
Tišma(d), Milorad Pavić și alții.[272][273] Pavić este cel mai apreciat
autor sârb de la începutul secolului al XXI-lea, mai ales pentru
Dicționarul Hazarilor (Hazarski rečnik), tradus în 24 de limbi. Poeți
notabili au fost Milan Rakić(d), Jovan Dučić, Vladislav Petković Dis(d)
, Rastko Petrović(d), Stanislav Vinaver(d), Dušan Matić(d),
Branko Miljković(d), Vasko Popa, Oskar Davičo(d), Miodrag Pavlović(
și Stevan Raičković(d).[274] Printre autorii contemporani notabili se
d) Ivo Andrić, scriitor sârb și laureat al
numără David Albahari, Svetislav Basara(d), Goran Petrović(d), premiului Nobel pentru Literatură în
1961, în casa lui din Belgrad
Gordana Kuić(d), Vuk Drašković și Vladislav Bajac(d).
Ivo Andrić (E un pod pe Drina...) este probabil cel mai cunoscut
autor sârb;[275] a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1961. Cea mai îndrăgită față a literaturii
sârbești a fost Desanka Maksimović, care timp de șapte decenii a rămas prima doamnă a poeziei
iugoslave.[276][277][278][279][280] Ea este onorată cu statui și cu timbre poștale, și există străzi numite după ea.[281]
[282][281][283]

Există 551 de biblioteci publice, dintre care cele mai mari sunt: Biblioteca Națională a Serbiei din Belgrad cu
fonduri de aproximativ 5 milioane de volume și Matica Srpska (cea mai veche instituție culturală sârbă,
înființată în 1826) din Novi Sad, cu aproape 3,5 milioane de volume.[284][285] În 2010, au fost publicate 10.989
de cărți și broșuri.[111] Piața de carte este dominată de mai multe edituri majore, cum ar fi Laguna și Vulkan
(ambele operând propriile lanțuri de librării), iar evenimentul central al industriei, Târgul de Carte de la
Belgrad, este cel mai vizitat eveniment cultural din Serbia, cu 158.128 de vizitatori în 2013.[286] Punctul central
al scenei literare este acordarea premiului NIN(d), acordat în luna ianuarie a fiecărui an începând cu 1954
pentru cel mai bun roman nou publicat în limba sârbă (în perioada Iugoslaviei, în limba sârbo- croată).[287]

Muzică

Compozitorul și muzicologul Stevan Mokranjac este considerat fondatorul muzicii moderne sârbe.[288][289]
Compozitorii sârbi ai primei generații Petar Konjović(d), Stevan Hristić(d) și Miloje Milojević(d) au menținut
expresia națională și au modernizat romantismul în direcția impresionismului. Alți compozitori clasici sârbi au
fost Isidor Bajić(d), Stanislav Binički și Josif Marinković(d).[290] Există trei opere în Serbia: Opera Teatrului
Național și Opera Madlenianum , ambele în Belgrad, și Opera Teatrului Național Sârb(d) din Novi Sad. În
(d) (d)

țară funcționează patru orchestre simfonice: Orchestra Filarmonicii din Belgrad, Orchestra Simfonică Niš(d),
Orchestra Simfonică a Radio Televiziunii Serbia și Orchestra Filarmonicii Novi Sad. Corul Radio-Televiziunii
Sârbe este ansamblul vocal principal din țară.[291] BEMUS(d) este unul dintre cele mai proeminente festivaluri
de muzică clasică din Europa de Sud-Est.
 Muzica tradițională sârbă include
diferite tipuri de cimpoaie(d), fluiere,
cornuri(d), trompete, lăute, țitere(d),
tobe și țambale. Kolo(d) este dansul
tradițional popular colectiv, care are
un număr de varietăți(d) în toate
regiunile. Cele mai populare sunt cele
din regiunea Užice și Morava.
Poezia epică poetică(d) a fost o parte Arena de Dans la Festivalul Exit
integrantă a muzicii sârbe și balcanice 2018, proclamat oficial ca „Cel mai
timp de secole. În regiunile muntoase bun Festival European Major” la EU
ale Serbiei, aceste poezii lungi sunt Festival Awards
de obicei acompaniate de o vioară cu
o singură coardă, numită guzlă(d) și se preocupă de teme din istorie și
Filip Višnjić(d) cântând la mitologie. La curtea regelui Ștefan I Prvovenčani din secolul al XIII-lea sunt
guzlă(d) consemnate cântări din guzlă. [292]
Muzica pop(d) are o mare popularitate. Željko Joksimović a câștigat locul doi
la concursul de cântec Eurovision 2004, iar Marija Šerifović a reușit să câștige concursul de cântec Eurovision
2007 cu melodia „Molitva”, și ca urmare Serbia a fost gazda ediției 2008 a concursului. Printre cei mai
cunoscuți cântăreți pop se numără Đorđe Balašević , Goca Tržan , Zdravko Čolić(d), Aleksandra Radović(d)
(d) (d)

, Vlado Georgiev(d), Jelena Tomašević(d) și Nataša Bekvalac(d) .

Rock-ul sârbesc(d) care a fost în anii 1960, 1970 și 1980, făcea parte din
scena rock iugoslavă(d), a fost destul de bine dezvoltat, cu diferite genuri de rock și a fost bine acoperit de
presă, printre care numeroase reviste, emisiuni radio și TV. În anii 1990 și 2000, popularitatea muzicii rock a
scăzut în Serbia și, deși mai multe formații importante au reușit să-și susțină popularitatea, s-a dezvoltat o scenă
muzicală underground și independentă. Anii 2000 au adus o revigorare a scenei mainstream și apariția unui
număr mare de formații notabile. Cele mai notabile grupări și artiști rock sârbi sunt Bajaga i Instruktori(d),
Discipina Kičme(d), Ekatarina Velika, Električni Orgazam(d), Eva Braun(d), Kerber(d), Neverne Bebe(d),
Partibrejkers(d), Ritam Nereda(d), Orthodox Celts(d), Rambo Amadeus(d), Riblja Čorba, SARS(d), Smak(d), Van
Gogh(d), YU grupa(d) și altele.

Muzica populară în forma sa originară a fost un stil de muzică proeminent

după Primul Război Mondial după succesul timpuriu al lui Sofka Nikolić. Muzica a fost promovată în
continuare de Danica Obrenić, Anđelija Milić, Nada Mamula(d) și chiar mai târziu, în anii '60 și '70, cu
vedete precum Silvana Armenulić, Toma Zdravković(d), Lepa Lukić(d), Vasilija Radojčić, Vida Pavlović și
Gordana Stojićević.
Subgenul manelelor (denumite turbo-folk) s-a dezvoltat în Serbia la
sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 și de atunci s-a bucurat
de o popularitate imensă prin artiști ca Dragana Mirković, Zorica
Brunclik(d), Šaban Šaulić(d), Ana Bekuta(d), Sinan Sakić(d), Vesna
Zmijanac(d), Mile Kitić(d), Snežana Đurišić, Šemsa Suljaković(d) și
Nada Topčagić(d). El este un amestec de muzică populară cu elemente
pop și / sau de dans și poate fi văzută un hibrid obținut prin
urbanizarea și orientalizarea muzicii populare. În ultima perioadă,
turbo-folk-ul conține și elemente de muzică pop, iar câțiva artiști au Serbia a câștigat
fost atribuiți unui gen pop-folk. Cei mai cunoscuți dintre aceștia sunt Concursul Eurovision 2007
Ceca(d), Jelena Karleuša, Aca Lukas(d), Seka Aleksić, Dara
Bubamara(d), Indira Radić(d), Saša Matić(d), Viki Miljković(d), Stoja și
Lepa Brena, poate cea mai cunoscută din fosta Iugoslavie.
Balkan Brass(d) sau truba („trompetă”) este și el un gen popular, mai ales în Serbia centrală și sudică, de unde
este originar. Muzica își are tradiția din Prima Răscoală Sârbă. Trompeta a fost folosită ca un instrument militar
pentru a trezi și aduna soldații și a anunța bătălii, dar a devenit instrument de divertisment în timpul perioadelor
de pace, deoarece soldații o foloseau și pentru a reda cântece populare cunoscute. Când războiul s-a încheiat și
soldații s-au întors la viața rurală, muzica a intrat în viața civilă și, în cele din urmă, a devenit stil muzical,
cântat la nașteri, botezuri, nunți și înmormântări. Există două varietăți principale ale genului, unul din vestul
Serbiei și celălalt din sudul Serbiei. Cel mai cunoscut muzician al genului este Boban Marković(d), de
asemenea unul dintre cele mai mari nume din lumea formațiilor moderne de instrumente de suflat.

Cele mai populare festivaluri de muzică sunt Festivalul de Trompete Guča(d) cu peste 300.000 de vizitatori
anuali și EXIT(d) din Novi Sad (titlul de „Cel mai bun festival european” în 2007 decernat de UK Festival
Awards și Yourope — Asociația Europeană a celor mai mari 40 de festivaluri din Europa).[293][294] Alte
festivaluri sunt Festivalul de Jazz Nišville(d) din Niš și festivalul rock Gitarijada(d) din Zaječar.

Teatru și film

Serbia are o tradiție teatrală bine stabilită, iar Joakim Vujić(d) este considerat fondatorul teatrului modern sârb.
[295]Serbia are 38 teatre profesioniste, dintre care cele mai importante sunt Teatrul Național(d) din Belgrad,
Teatrul Național Sârb(d) din Novi Sad, Teatrul Național din Subotica(d), Teatrul Național din Niš(d) și
Knjaževsko-srpski teatar(d) din Kragujevac (cel mai vechi teatru din Serbia, înființat în 1835). Festivalul
Internațional de Teatru de la Belgrad - BITEF(d), fondat în 1967, este unul dintre cele mai vechi festivaluri de
teatru din lume și a devenit unul dintre cele cinci mari festivaluri europene.[296] Sterijino pozorje(d) este, pe de
altă parte, un festival care prezintă spectacole naționale de teatru. Cei mai importanți dramaturgi sârbi au fost
Jovan Sterija Popović(d) și Branislav Nušić, iar nume cunoscute din ziua de azi sunt Dušan Kovačević(d) și
Biljana Srbljanović(d). [297]

Cinematografia sârbă(d) este una dintre cele mai dinamice cinematografii

europene mici. Industria cinematografică a Serbiei este puternic subvenționată
de guvern, în principal prin granturi aprobate de Centrul de Film al Serbiei. În
2011, au fost produse 17 filme de lung metraj.[298] Există 22 de cinematografe
funcționale în țară, dintre care 12 multiplexuri(d), cu o participare totală de
peste 2,6 milioane. Un procent relativ ridicat, de 32,3% din totalul biletelor
vândute, este pentru filme sârbești.[299][300] Studiourile PFI(d) situate în
Šimanovci(d) sunt în prezent singurul complex de studiouri din Serbia; este
format din 9 scene sonore de ultimă oră și atrage în principal producții
internaționale, în special din America și Europa de Vest.[301] Arhiva Iugoslavă
de Film(d) aparține acum Serbiei - și cuprinde peste 95 de mii de filmări, fiind
Cinematografia
una sârbă
dintre cele mai datează
mari de la 1896,
cinci arhive odată
de filme cu lansarea
din lume. [302] celui mai vechi renumit regizor de film sârb,
film din Balcani, Viața și faptele nemuritorului Vožd Karađorđe(d), o biografie aEmir
câștigat de două
Kusturica, celori
maiPalme
d'Or la Festivalul de Film de
despre liderul revoluționar sârb, Karađorđe.[303][304] la Cannes

Cel mai renumit regizor sârb este Emir Kusturica, care a câștigat două Palme
d'Or pentru cel mai bun film de film la Festivalul de Film de la Cannes, pentru Tata în călătorie de afaceri din
1985 și apoi pentru Underground din 1995.[305] Alți regizori de renume sunt Goran Paskaljević(d), Dušan
Makavejev(d), Želimir Žilnik(d), Goran Marković(d), Srdjan Dragojević și Srdan Golubović(d), printre alții.
Steve Tesich(d), scenarist sârbo-american, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original în 1979
pentru filmul Breaking Away(d).
Unele dintre cele mai proeminente vedete de film din Serbia au lăsat un patrimoniu valoros în cinematografia
Iugoslaviei. Mențiuni notabile sunt Zoran Radmilović(d), Pavle Vuisić, Radmila Savićević(d), Olivera Marković
(d)
, Mija Aleksić(d), Miodrag Petrović Čkalja(d), Ružica Sokić(d), Bata Živojinović, Danilo Stojković(d), Seka
Sablić(d), Olivera Katarina(d), Dragan Nikolić(d), Mira Stupica(d), Nikola Simić(d), Bora Todorović(d), și altii.
Milena Dravić este cea mai celebrită actriță din cinematografia sârbă. Actrița a câștigat premiul pentru cea mai
buna actriță(d) la Festivalul de Film de la Cannes în 1980.

Mass-media

Libertatea presei și libertatea de exprimare sunt garantate de Constituția Serbiei.[306] Serbia este clasată pe locul
54 din 180 de țări în raportul privind libertatea presei din 2014, realizat de Reporteri fără Frontiere.[307] Ambele
rapoarte au remarcat faptul că mass-media și jurnaliștii continuă să facă față presiunii partizane și
guvernamentale asupra politicilor editoriale. Cu toate acestea, mass-media este acum mult mai dependentă de
contractele de publicitate și de subvențiile guvernamentale pentru a supraviețui financiar.[308]

Potrivit AGB Nielsen Research în 2009, sârbii urmăresc, în medie, cinci ore
de televiziune pe zi, cea mai mare medie din Europa.[309] Există șapte canale
de televiziune gratuite la nivel național, Radioteleviziunea publică a Serbiei
(RTS) operând trei dintre ele (RTS1(d), RTS 2(d) și RTS3), iar restul patru fiind
posturi private: Pink(d), Happy(d), Prva(d) și O2. Ponderile de piață pentru
aceste canale în 2016 au fost următoarele: 20,2% pentru RTS1, 14,1% pentru
Pink, 9,4% pentru Happy, 9,0% pentru Prva, 4,7% pentru O2 și 2,5% pentru
RTS2.[310] Există 28 de posturi regionale de televiziune și 74 de posturi de
televiziune locale.[111] Pe lângă canalele terestre, există zeci de canale de
televiziune sârbe disponibile numai pe cablu sau prin satelit.
cu acoperire națională, inclusiv două posturi publice de radiodifuziune ale Turnul Avala(d), cel mai înalt
Există 247 posturi de radio în Serbia. [111]
Radio-Televiziunii Sârbe ( Radio BelgradDintre acestea,
1 și Radio șase posturi
Belgrad de radio
2 / Radio turn din Balcani
Belgrad 3) și patru companii radio private (Radio S1, Radio S2, Radio și
Radio Hit FM). De asemenea, există 34 de posturi regionale și 207 posturi
locale. [311]

Există 305 de ziare publicate în Serbia,[191] dintre care 12 cotidiane. Cotidianele Politika(d) și Danas(d) sunt
publicațiile de referință(d) ale Serbiei, primul fiind cel mai vechi ziar din Balcani, fondat în 1904.[312] Ziarele cu
cel mai mare tiraj sunt tabloidele Večernje novosti(d), Blic(d), Kurir(d) și Informer(d), toate cu peste 100.000 de
exemplare vândute.[313] Există un cotidian dedicat sportului - Sportski žurnal(d), un ziar de afaceri, Privredni
pregled, două ziare regionale (Dnevnik(d), publicat în Novi Sad și Narodne novine de la Niš) și un cotidian într-
o limbă minoritară (Magyar Szó(d) în limba maghiară, publicat la Subotica).

În țară sunt publicate 1.351 de reviste. [191] Printre acestea se numără revistele săptămânale NIN(d), Vreme și
Nedeljnik(d), revista populară științifică Politikin Zabavnik(d), Lepota & Zdravlje(d) pentru femei, revista auto
SAT revija, revista IT Svet kompjutera(d). În plus, există o gamă largă de ediții sârbești ale revistelor
internaționale, cum ar fi Cosmopolitan, Elle, Grazia, Men's Health, National Geographic, Le Monde
diplomatique, Playboy, hello(d) și altele.

Există două agenții de știri principale, Beta(d) și Fonet.

La momentul 2017, din 432 de portaluri web (în principal pe domeniul .rs)[314] cele mai vizitate sunt edițiile
online ale ziarelor tipărite Blic(d) și Kurir(d) , portalul de știri B92 și anunțurile KupujemProdajem(d). [315]

Bucătăria

Bucătăria sârbă este în mare parte eterogenă, amestecând caracteristici

balcanice (în special fosta Iugoslavie) cu bucătăria mediteraneană (în
special greacească(d)), turcească și central-europeană (în special
austriacă(d) și maghiară(d)). Alimentația este foarte importantă în viața
socială sârbă, în special în timpul sărbătorilor religioase, cum ar fi
Crăciunul, Paștele și zilele de sărbătoare, de exemplu, slava
(onomastica).[316]
Caracteristicile regimului alimentar sârbesc sunt pâinea, carnea,
Masă de Crăciun tipică în Serbia
fructele, legumele și produse lactate. Pâinea este baza tuturor meselor
sârbești și joacă un rol important în bucătăria sârbă și poate fi găsită în
ritualuri religioase. O întâmpinare tradițională sârbească implică oferirea de pâine și sare oaspeților. Carnea este
consumată pe scară largă, ca și peștele. Specialitățile sârbe sunt čevapčići (cârnați neînveliți din carne tocată,
mereu făcuți la grătar și condimentați), pljeskavica(d), sarmale, caimac(d) (produs lactat similar cu smântâna
coagulată(d)), gibanica(d) (plăcintă de brânză și caimac), ajvar(d) (o cremă din ardei roșu copt), Proja(d) (pâine de
porumb) și kačamak(d) (un fel de mămăligă). [317]

Sârbii pretind că țara lor este locul de naștere al rakiei(d) (rakija), o băutură foarte alcoolică distilată în principal
din fructe. Rakia sub diverse forme se regăsește însă în întreaga Peninsulă Balcanică, în special în Bulgaria,
Croația, Slovenia, Muntenegru, Ungaria și Turcia. Șlivovița (šljivovica), un fel de țuică, este un tip de rakie
care considerată băutura națională a Serbiei.[318]

Producția de vinificație din Serbia(d) datează din epoca romană.[319] Vinurile sârbești sunt produse în 22 de
regiuni geografice diferite, dominând vinul alb.[320] Pe lângă rakia și bere, vinul este cea mai populară băutură
alcoolică din țară.

Sport

Sportul joacă un rol important în societatea sârbă, iar țara are o istorie sportivă puternică. Cele mai populare
sporturi din Serbia sunt fotbalul, baschetul, tenisul, voleiul, polo și handbalul.

Sporturile profesioniste din Serbia sunt organizate de federațiile și ligile sportive (în cazul sportului de echipă).
Una dintre particularitățile sportului profesionist sârb este existența multor cluburi multi-sportive (numite
„societăți sportive”), dintre care cele mai mari și cele mai de succes sunt Steaua Roșie(d), Partizan(d) și Beograd(
d)
din Belgrad, Voivodina(d) din Novi Sad, Radnički(d) din Kragujevac, Spartak din Subotica.

Fotbalul este cel mai popular sport din Serbia, iar Asociația de Fotbal a Serbiei, cu 146.845 de jucători
înregistrați, este cea mai mare asociație sportivă din țară.[321] Dragan Džajić a fost oficial recunoscut ca „cel
mai bun jucător sârb al tuturor timpurilor” de către Asociația de Fotbal a Serbiei și, mai recent, Nemanja Vidić
, Dejan Stanković și Branislav Ivanović joacă pentru cluburi de elită din Europa, dezvoltând reputația națiunii
ca una dintre cei mai mari exportatori de fotbaliști din lume.[322]

Echipa națională de fotbal a Serbiei nu a avut foarte mult succes, deși s-a calificat pentru trei din ultimele patru
Cupe Mondiale ale FIFA. Echipele naționale naționale de tineret ale Serbiei au câștigat Campionatul European
U-19 din 2013(d) și Cupa Mondială U-20 din 2015(d). Cele două cluburi de fotbal principale din Serbia sunt
 Steaua Roșie (câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1991) și Partizan
(finalistă a Cupei Campionilor Europeni în 1966), ambele din Belgrad.
Rivalitatea dintre cele două cluburi este cunoscută sub denumirea de „Eternul
Derby(d)” și este adesea citată drept una dintre ele mai interesante rivalități
sportive din lume.

Novak Đokovic, considerat
unul dintre cei mai buni
jucători de tenis din toate
timpurile
Serbia este una dintre puterile tradiționale ale baschetului mondial, deoarece
echipa națională de baschet a Serbiei(d) a câștigat două campionate mondiale(d)
(în 1998 și 2002), trei campionate europene (1995, 1997 și 2001) și două
medalii olimpice de argint (în 1996 și 2016). Echipa națională de
baschet feminin(d) a câștigat Campionatul European în 2015 și medalia de
bronz olimpică în 2016. Un total de 31 de jucători sârbi au jucat în NBA în
ultimele două decenii, inclusiv Predrag „Peja” Stojaković(d) (de trei ori NBA
All-Star(d) ) și Vlade Divac(d) (NBA All-Star în 2001 și membru în FIBA Hall
of Fame(d)).[323] Renumita „școală sârbă de antrenori” a produs mulți dintre
cei mai de succes antrenori europeni de baschet din toate timpurile, cum ar fi
Dušan Ivković(d) și Željko Obradović(d), care au câștigat 9 titluri Euroleague
ca antrenor. Clubul de baschet KK Partizan(d) a fost campion european(d) în
1992.

Succesul recent al jucătorilor de tenis sârbi a dus la o creștere imensă a

popularității tenisului în țară. Novak Đoković, câștigător a 15 turnee
de Grand Slam, a terminat anii 2011, 2012, 2014, 2015 și 2018 pe
locul 1 în lume.[324] Ana Ivanovic (campioană la Rolland Garros în
2008(d) ) și Jelena Janković au fost ambele clasate pe locul 1 în
clasamentul WTA. Au fost și doi jucători de dublu numărul unu
mondial: Nenad Zimonjić (câștigător a trei turnee de Grand Slam la
dublu masculin a patru astfel de turnee la dublu mixt) și Slobodan
Živojinović(d). Echipa națională masculină de tenis a Serbiei(d) a
câștigat Cupa Davis 2010 iar cea feminină(d) ajuns în finala Fed Cup Echipa națională masculină de polo
în 2012(d). [325] pe apă a Serbiei(d) este actuala
campioană olimpică și europeană
Serbia este una dintre cele mai importante țări din lume la volei.
Echipa națională
Olimpice 2000(d),masculină
(d)
Campionatul a câștigat
European medalia
(d) de aur
de două ori,laprecum
Jocurilesi Liga Mondială FIVB(d) 2016. Echipa
națională feminină de volei(d) este campioană mondială(d) actuală, a câștigat campionatul european(d) de două
ori, și medalia olimpică de argint(d) în 2016.

Echipa națională masculină de polo pe apă a Serbiei(d) este cea mai titrată națională la acest sport după Ungaria,
câștigând medalia de aur olimpică în 2016, trei campionate mondiale (2005, 2009 și 2015) și șapte
campionate europene(d) în 2001, 2003, 2006, 2012, 2014, 2016 și, respectiv, 2018.[326] VK Partizan(d) a câștigat
șapte titluri de campioană europeană(d).

Alți sportivi sârbi notabili sunt: înotătorii Milorad Čavić(d) (campion mondial în 2009 la 50 de metri fluture și
medaliat cu argint la 100 de metri fluture, precum și medaliații olimpici cu argint la 100 de metri fluture în
istorica cursă cu înotătorul american Michael Phelps(d)) și Nađa Higl(d), campioană mondial în 2009 la 200 de
metri bras — prima femeie sârbă care a devenit campioană mondial la înot); atleta Ivana Španović(d) (săritoare
în lungime, campioană europeană în 2016 și medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2016); luptătorul
Davor Štefanek(d) (medaliat olimpic cu aur în 2016) și taekwondoista Milica Mandić(d) (medaliată cu aur la
olimpiada din 2012).
Serbia a găzduit mai multe competiții sportive majore în ultimii zece ani, inclusiv Campionatul European de
Baschet Masculin din 2005(d), Campionatul European de Volei Masculin din 2005(d), Campionatele Europene
Masculine de Polo pe Apă din 2006 și 2016, Universiada de Vară din 2009 , Campionatul European de
Handbal Masculin din 2012, și Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2013. Cele mai importante
evenimente sportive anuale organizate în țară sunt Maratonul Belgrad și Turul Ciclist al Serbiei(d).

Sărbători legale
Sărbătorile legale din Serbia sunt definite de Legea sărbătorilor naționale și de altă natură în Republica
Serbia.[327]
Data Nume Numele local Comentarii
1 ianuarie Anul Nou(d) Nova Godina

7 ianuarie Crăciunul ortodox pe stil Božić Biserica Ortodoxă Sârbă utilizează calendarul iulian
vechi
15 februarie Dan državnosti Aniversarea Primei Răscoale sârbe din 1804 și a
Ziua statalității(d)
primei Constituții sârbe din 1835
Vinerea Mare ortodoxă Veliki petak
Vezi data de Paștele ortodox Vaskrs
Paște
A doua zi de Paște Vaskrsni
ortodox ponedeljak
Ziua Muncii(d) /Ziua
1 mai Internațională a Praznik rada
Muncitorilor
11 Ziua Armistițiului Dan primirja
noiembrie
BIBLIOGRAFIE

 RO.WIKIPEDIA.ORG
 RO.BURSE.RO
 BIBLIOTECA.REGIELIVE.RO
 RO.SCRIBD.COM