MORALA

MORALA ZILELOR
ZILELOR
NOASTRE
NOASTRE
1. CONTEXTUL
2. SUBIECTE ALE DEZACORDULUI MORAL
 CONTEXTUL

• În pofida strădaniilor din multe domenii ale

activităţilor umane de a-şi aşeza relaţiile
pe reguli bine gândite care să garanteze
reputaţia profesiei respective, există voci
puternice şi influenţe avansând ideea
potrivit căreia astăzi deţinem numai
simulacre de morală, pentru că s-a pierdut,
dacă nu în totalitate, cel puţin în mare
parte înţelegerea practică şi teoretică a
moralei.
 CONTEXTUL

• Cauza cauzelor se pare că se află în noi,

oamenii: “Capacitatea noastră de a folosi
limbajul moral, de a fi conduşi de judecata
morală, de a defini tranzacţiile noastre cu
ceilalţi în termeni morali este atât de centrală
concepţiei noastre despre noi înşine, încât până
şi faptul de a lua în considerare posibilitatea
incapacităţii noatre radicale în această privinţă
înseamnă o modificare a opiniei noastre despre
ceea ce suntem şi despre ceea ce facem care e
foarte greu de realizat”. (Alasdair MacIntyre)
 CONTEXTUL

• MacIntyre identifică dezacordurile

interminabile drept trăsătură
dominantă a discursului moral
contemporan, iar sursa acestora “s-ar
părea că în cultura noastră nu există
nici o modalitate raţională de a
asigura acordul moral”.
 2. SUBIECTE ALE
DEZACORDULUI MORAL

RĂZBOIUL

Exemplele,
AVORTUL precum
şi altele
asemenea
DREPTATEA lor, sunt
subiecte
ale dezbaterilor
LIBERTATEA morale actuale
„formulate în
termenii unor
argumente
ALTERITĂŢILE Contradictorii
caracteristice
şi bine
CORUPŢIA cunoscute”.
 RĂZBOIUL DREPT vs.
RĂZBOIUL NEDREPT
• Războiul drept este unde binele la care s-ar ajunge ar
compensa relele provocate de război şi unde se poate face
deosebirea dintre combatanţi (care-şi riscă viaţa) şi
necombatanţi (nevinovaţi). Dar într-un război modern nu se
poate face o deosebire aplicabilă practic combatanţilor şi
necombatanţilor. Concluzia, un război modern nu poate fi
drept, iar noi toţi ar trebui să fim pacifişti.
• Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război. Singurul mod de a
menţine pacea este să descurajezi potenţialii agresori. Prin
urmare înarmarea trebuie continuată şi să arăţi în mod clar că
politica pe care o duci nu exclude un război, indiferent de
anvergura sa. Altfel, nu numai că nu vei evita războiul, dar vei
fi şi învins.
• Răboaiele între marile puteri sunt distructive, dar cele pentru
eliberarea unor grupuri oprimate sunt mijloace necesare şi
justificate de a pune capăt subjugării care stă în calea fericirii
omenirii. Deci unele războaie sunt “rele”, iar altele sunt “bune”.
 AVORTUL
• Oricine are dreptul asupra propiei persoane, inclusiv asupra
trupului. O consecinţă a acestui fapt ar fi că, în care embrionul
se află în trupul mamei, ea are dreptul să hotărască singură şi
neselită de nimeni dacă să avorteze sau nu. De aceea avortul
este permis din punct de vedere moral şi ar trebui legiferat.
• Nu pot fi de acord cu faptul că mama mea ar fi trebuit să facă
un avort când era însărcinată cu mine, cu excepţia cazului în care
exista certitudinea că embrionul era mort sau grav vătămat. Dar,
dacă nu pot fi de acord cu asta în ceea ce mă priveşte pe mine,
cum pot refuza altora dreptul de a trăipe care-l revendic pentru
mine fără a fi inconsecvent? Aş încălca aşa-numita Lege de Aur
dacă nu aş contesta faptul că în general o mamă are dreptul la
avort. Însă, în acest mod nu subscriu la părerea că avortul
trebuie interzis prin lege.
• Crima este un lucru rău. Crima înseamnă să curmi o viaţă
nevinovată. Un embrion este un individ identificabil, care se
deosebeşte de nou-născut doar pentru că se află într-un stadiu
de dezvoltare mai timpuriu, iar dacă este o viaţă nevinovată,
atunci este cea a embrionului. Dacă infanticidul este în sine o
crimă, atunci şi avortul este o crimă. Deci, avortul nu este doar
greşit din punct de vedere moral, ci ar trebui interzis prin lege.
 DREPTATEA
• Dreptatea cere ca fiecare individ să se bucure, în măsura
posibilului, de şanse egale în dezvoltarea talentelor şi capacităţilor
sale. Dar precondiţiile pentru şanse egale includ acordarea unui
acces egal la îngrijire medicală şi educaţie. De aceea dreptatea
pretinde ca guvernul să ofere servicii medicale şi educaţionale,
finanţate din impozite, şi mai pretinde ca nici un cetăţean să nu
poată profita în mod necinstit şi excesiv de ele. Acest fapt, la
rândul său, presupune desfiinţarea învăţământului privat şi a
practicii medicale private.
• Fiecare are dreptul să preia acele şi numai acele obligaţii pe care
vrea să le preia, să fie liber să facă acele şi numai acele contracte
pe care le doreşte şi să-şi exercite liberul arbitru. Medicii trebuie
să aibă libertatea de a-şi practica meseria aşa cum doresc, iar
pacienţii trebuie să aibă libertatea de a-şi alege doctorii;
profesorii trebuie să aibă libertatea de a preda în condiţiile pe
care si le aleg, iar elevii şi părinţii să-şi aleagă şcoala pe care şi-o
doresc. Libertatea nu presupune doar existenţa medicinei private
şi a învăţământului particular, ci şi abolirea constrângerilor impuse
practicii private de autorizaţiile şi regulamentele unor instituţii
(universităţile, facultăţile de medicină, asociaţiile medicilor,
statul).
 CORUPŢIA

• Globalizarea pare să devină o revoluţie

mondială – globaluţia – netroţkistă şi
neguevaristă, dar păstrând din nostalgia lor
justiţiară, revoluţie aflată sub trei mari
ameninţări: corupţia, cleptocraţia şi
oligarhiile.
• În principiu, formele de corupţie pot fi
grupate în două tipuri: marea corupţie se
întâlneşte la nivel înalt şi îi are subiecţi
decidenţii politici, adică cei care elaborează
şi aplică legile în folosul propriu şi corupţia
mică, măruntă unde protagoniştii sunt
birocraţii din administraţia publică
 CORUPŢIA =
MONOPOL + PUTERE – TRANSPARENŢĂ

• Corupţia, restrânsă sau extinsă, activă sau pasivă,

constituie un obstacol puternic pentru globalizare,
deoarece foloseşte abuzul de putere (publică sau privată)
în scopuri personale, adică îmbogăţirea persoanelor aflate
la putere sau a apropiaţilor acestora (rude, prieteni).
• Corupţia priveşte orice persoană beneficiară a unei
puteri, publice sau private, de la personalităţi politice,
funcţionari la conducerea unei firme private sau publice
până la medic, arbitru, profesor, etc.
• Formele sub care se manifestă corupţia cuprind cele mai
neaşteptate manifestări ale comportamentului uman: mita,
frauda, favoritismul, şpaga, nepotismul, deturnarea,
extorcarea, delapidarea, comisioane, licitaţii trucate,
privatizări frauduloase, scutiri de impozite ilicite, subsidii
guvernamentale dirijate, etc.
 CORUPŢIA

• În mod clar, generalizarea corupţiei este

incompatibilă cu sensul marilor tranformări
cu care se confruntă ţările astăzi şi pentru
că „globaluţia a creat pentru fiecare ţară
care tolerează corupţia costuri mult mai
ridicate chiar şi numai pentru faptul că,
într-o lume în care oamenii au atâtea
opţiuni de investiţii, de ce şi-ar face nervi
investind în ţara X, unde trebuie să-l
plăteşti pe fiecare şi pe unchiul fiecăruia,
când te poţi duce în ţara Y, cu aceleaşi
costuri salariale şi fără să mai trebuiască
să mituieşti pe nimeni?”.
 CORUPŢIA

• Deficitul de democraţie este

compensat cu excedentul de corupţie,
ceea ce înseamnă izolare, întârzierea
dezvoltării, accentuarea decalajului
dintre venituri, acumularea de
nemulţumiri, adică instabilitate.
 LIBERTATEA
• Liberalismul şi globalizarea au evoluat în
acelaşi sens, aproape în orice perioadă
istorică.
• Liberalismul trebuie să se definească în
acelaşi mod, denunţând toate doctrinele
care propovăduiesc agresiunea, intoleranţa
şi violenţa de orice fel.
 LIBERTATEA
• Eliminarea agresiunii din relaţiile umane în cât mai
mare măsură poate fi realizată doar în condiţii de
dependenţă a indivizilor de restul lumii, condiţii care
sunt întrunite într-o lume „suferindă” de globalizare.
• Din păcate liberalismul actual cade în capcana
recunoaşterii a tot felul de „drepturi” unor
minorităţi autoinventate. Problema nu ar exista dacă
recunoaşterea de drepturi nu ar implica şi o altă faţa
nevăzută şi anume recunoaşterea şi asumarea de
obligaţii. Cu cât mai multe obligaţii, cu atât mai
puţină libertate, ceea ce înseamnă pierderi
• Liberalismul contemporan trebuie să regăsească
metoda de a discerne între drepturi şi
pseudodrepturi, reîntorcându-se la sursă, la maeştrii
secolelor trecute.
 LIBERTATEA
• Unii autori, mai ales din mediul universitar, probabil
din considerente pur didactice, pretind echivalenţa
semantică între globalizare şi mondializare, ceea ce
implică raporturi de interdependenţă între
economiile statelor lumii. Acest mod de abordare
lasă să transpară un arhetip stăpân-sclav (de forma:
metropolă-colonie, ţară dezvoltată-ţară înapoiată,
etc.), unde forţa politică, militară şi economică a
stăpânului face regula jocului.
• Globalizarea este brandul noului imperialism. În
fond, această viziune reia unele teze ale polarizării
lumii, bogăţiile şi exploatatorii la un pol şi sărăcia şi
exploataţii la celălalt pol. Concluzia s-ar traduce
într-un obiectiv tipic – lupta contra sărăciei (sau
contra bogaţilor?!).
 CONCLUZIA
• LUMEA SE AFLĂ ÎN DEZACORD
• S-ar părea că omenirea a pierdut
ideile despre ce înseamnă valoare
morală, datorie morală, morală,
moralitate.
Thomas Friedman foloseşte parabola celor cinci benzinării diferite pentru identificarea
tipurilor culturale dominante de economie: „Prima este benzinăria japoneză. Benzina costă
5 USD galonul. Sunteţi servit de patru bărbaţi în uniforme cu mănuşi albe, care au
contracte de lucru pe viaţă. Ei vă fac plinul. Ei vă schimbă uleiul. Ei vă spală parbrizele şi,
când plecaţi, vă fac zâmbind cu mâna. A doua este benzinăria americană. Benzina costă
doar 1 USD galonul, dar vă serviţi singur. Vă spălaţi singur parbrizele. Vă umflaţi pneurile.
Şi când daţi colţul, patru vagabonzi încearcă să vă fure capacele. Cea de a treia este
benzinăria occidentală. Şi aici benzina costă 5 USD galonul. De serviciu nu este decât o
singură persoană. Vă toarnă în sila benzina şi vă schimbă, fără un zâmbet, uleiul, amintindu-
vă întruna că, prin contract, obligaţia lui este doar de a vă face plinul şi de a schimba uleiul.
Nu se ocupă de parbrize. Nu lucrează decât 32 de ore săptămânal, cu o pauză de 90 de
minute în fiecare zi pentru masă, în timpul căreia staţia este închisă. Are şi el şase
săptămâni de concediu în Sudul Franţei. Peste drum, cei doi fraţi ai săi şi unchiul său, care
n-au mai lucrat în ultimii zece ani, pentru că ajutorul de şomaj oferit de stat reprezintă
mai mult decât ultimul job avut, joacă boccie. A patra benzinărie este cea a ţărilor în curs
de dezvoltare. Aici îşi fac de lucru cinsprezece oameni şi toţi sunt veri între ei. Când intri,
nimeni nu-ţi dă nici o atenţie pentru că vorbesc între ei. Benzina costă doar 35 de galonul,
pentru că este subvenţionată de guvern, dar, de fapt, nu lucrează decât una din cele şase
benzinării. Celelalte sunt stricate şi aşteaptă piese de schimb de undeva din Europa.
Benzinăria este destul de dărăpănată, pentru că proprietarul trăieşte la Zurich şi scoate
toate profiturile din ţară. Proprietarul nu ştie că jumătate din angajaţii săi dorm epste
noapte în spălat maşinile pentru a face duş. Majoritatea clienţilor benzinăriei dintr-o ţară
în curs de dezvoltare fie conduc ultimul tip de Mercedes, fie un scuter. Locul este
întotdeauna plin, pentru că mereu opresc oameni să-şi umfle la pompa de aer cauciucurile
bicicletelor. În sfârşit mai există benzinăria comunistă. Aici benzina este 50 de cenţi
galonul – dar nu mai există de loc, pentru că cei patru care lucrează aici au vândut-o toată
pe piaţa neagră pentru 5 USD galonul. De fapt, numai unul dintre lucrătorii benzinăriei
comuniste e aici. Ceilalţi trei au încă un job în economia subterană şi nu trec pe aici decât o
dată pe săptămână să-şi ia salariul”. Vezi Thomas L. Friedman (2001), Lexul şi măslinul. Cum
să înţelegem globalizarea, Editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, pg. 197-198.