Suport PATOS

FAPTELE APOSTOLILOR CAP. 3-8

 Fapte 3 şi Fapte 4
Cap. 3 - Petru vindecă un olog în Ierusalim şi predică cu curaj pe Iisus cel mort şi
înviat. Apostolii au puterea să se numească „martori ai învierii lui Iisus”. Curajul
acestei mărturisiri este un prim efect al Pogorârii Sfântului Duh. Apostolii vestesc că
acest Iisus, pe care ei îl predică, este viu şi lucrează în lume asupra acelora care cred
în numele Lui (3, 16).
Cap. 4 - Ap. Petru şi Ioan sunt închişi pentru săvârşirea unei minuni, dar dau
mărturie curajoasă în faţa Sinedriului, arătând în numele Căruia ei lucrează (4, 19-20).
Este dat şi un model de rugăciune al Bisericii primare (4, 24-30), precum şi
imaginea vieţii interioare, intime a primei comunităţi creştine (4, 32-35).
Poarta Frumoasă; Olog din naştere; “Aur şi argint nu am”. În
numele lui Iisus Nazarineanul scoală-te şi umblă!”
“Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de
voi mai mult decât de Dumnezeu”.
“Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi
toate cele ce sunt în ele, Care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui
nostru David, slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile
şi popoarele au cugetat cele deşarte? Ridicatu-s-au regii pământului şi
căpeteniile s-au adunat împotriva Domnului şi împotriva Unsului Lui,
Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat
laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, şi Irod şi Pontius Pilat cu pă-
gânii şi cu popoarele lui Israel, Ca să facă toate câte mâna Ta şi sfatul
Tău mai dinainte au rânduit să fie. Şi acum, Doamne, caută spre ame-
ninţările lor şi dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăz-
neala, întinzând dreapta Ta spre vindecare şi săvârşind semne şi minuni”.
 Slujirea Ucenicilor ca prelungire a lucrării Mântuitorului

Iisus Hristos Petru Pavel

Vindecări (friguri) Mt 8 Fapte 28
Paralitic Lc 5 Fapte 4; 9,39 Fapte 14, 8 ş.u
exorcizări Lc 4,33 ş.u; 8,2.27 Fapte 8 Fapte 13; 16;
învieri Lc 7, 11-16; 8, 49- Fapte 9 Fapte 20
56;
cuvântări Lc 6; parabole Fapte 2; 4-5; 10; Fapte 13; 15; 20;
15; 22; 26;
călătorii Lc 9,51-19,21 Fapte 8; 10-12; Fapte 13-28
 Apostolul Petru şi puterea harismei profetice
Fapte 5, 1-10 “Iar un om, anume Anania, cu
3Regi 21, 6.15.21.23 “"Când am
Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina. Şi a dosit
vorbit cu Nabot Izreeliteanul şi i-am
din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a
zis: Dă-mi via ta pe bani, sau dacă vrei, pus-o la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis:
să-îi dau altă vie în locul ei, el a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să
Nu-ţi dau via mea, că este moştenirea minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul
părinţilor mei". [] Auzind Izabela că ţarinei? Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi
Nabot a fost bătut cu pietre şi a murit, a vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus
zis către Ahab: "Scoală şi ia în în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor,
stăpânire via lui Nabot Izreeli-teanul, ci lui Dumnezeu. Iar Anania, auzind aceste
care n-a vrut să ţi-o vândă cu bani; că cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a
cuprins pe toţi care au auzit.
Nabot nu mai trăieşte, ci a murit!" [] 6. Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi,
Aşa zice Domnul: "Iată voi aduce peste scoţându-l afară, l-au îngropat.
tine necazuri şi te voi mătura şi voi 7. După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi
stârpi din ai lui Ahab pe cei de parte femeia lui, neştiind ce se întâmplase. Iar Petru a
bărbătească, fie rob, fie slobod, în zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu
Israel; [] atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. Iar Petru a zis către
4Regi 9, 36-37 "Aşa a fost cuvântul ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul
Domnului, rostit prin robul Său Ilie Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe
Tesviteanul, zicând: În ţarina Izreel bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe
câinii vor mânca trupul Izabelei; 37. Şi tine.
10. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru
va fi trupul Izabelei în ţarina Izreel ca
şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi,
gunoiul pe ogor, încât nimeni nu va
scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.”
zice: Iată ea e Izabela!"
 Filantropie şi înţelepciune
(Fapte 2,45; 4,34-37; 5, 34-40)
“Şi
îşi vindeau bunurile şi averile şi le
împărţeau tuturor, după cum avea nevoie
fiecare”.
“Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă
toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi
aduceau preţul celor vândute, Şi-l puneau
la picioarele apostolilor. Şi se împărţea
fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.
Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba
(care se tâlcuieşte fiul mângâierii), un
levit, născut în Cipru, Având ţarină şi
vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la
picioarele apostolilor”.
Sursa comunismului?
Re-tribuţie
Re-munerare
Darul din inimă.
Filantropie înseamnă mai mult
decât sentimentul de milă.
Prima anunţare despre Barnaba.
“Şi ridicându-se în sinedriu un fariseu,
anume Gamaliel, învăţător de Lege, cinstit
de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe
oameni afară puţin, Şi a zis către ei: Bărbaţi
israeliţi, luaţi aminte la voi, ce aveţi să
faceţi cu aceşti oameni. Că înainte de zilele
acestea s-a ridicat Teudas, zicând că el este
cineva, căruia i s-au alăturat un număr de
bărbaţi ca la patru sute, care a fost ucis şi
toţi câţi l-au ascultat au fost risipiţi şi
nimiciţi. După aceasta s-a ridicat Iuda
Galileianul, în vremea numărătorii, şi a
atras popor mult după el; şi acela a pierit şi
toţi câţi au ascultat de el au fost împrăştiaţi.
Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii
aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această
hotărâre sau lucrul acesta este de la
oameni, se va nimici; Iar dacă este de la
Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca
nu cumva să vă aflaţi şi luptători
împotriva lui Dumnezeu. Şi l-au ascultat
pe el; şi chemând pe apostoli şi bătându-i,
le-au poruncit să nu mai vorbească ...”.
 Diversificarea misiunii creştine în Ierusalim
Prima fază a acestei dezvoltării este relatată în capitolele 6 şi 7. În capitolul 6 este
consemnată alegerea celor 7 diaconi şi hirotonirea lor. Această consemnare constituie
prima mărturie despre apariţia în istorie a treptei diaconatului. Tot aici apar, pentru
prima oară, consemnate şi elementele hirotoniei: rugăciunea şi punerea mâinilor (6,6).
În legătură însă cu alegerea şi hirotonirea diaconilor de care face amintire cap. 6 al
cărţii Faptele Apostolilor sunt de precizat următoarele; în Noul Testament nu există ştiri
despre hirotonirea celor dintâi diaconi. Ca şi în cazul preoţilor şi a episcopilor, acest
moment din viaţa Bisericii rămâne învăluit în umbră.
Cei 7 bărbaţi hirotoniţi, amintiţi în text, sunt doar cei dintâi diaconi a căror hirotonie
este amintită în Noul Testament, şi nu cei dintâi diaconi în Biserica creştină.
De altfel, din text nu reiese intenţia autorului Faptelor Apostolilor de a istorisi cele
petrecute la hirotonirea celor dintâi diaconi.
1. După cum rezultă din cuvintele Apostolului Petru: „Nu este potrivit ca noi, lăsând
cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese” (διακονείν ταΐς τραπέζοας - 6, 2), slujirea
aceasta de toate zilele (έν τη διακονία τη καθημερίνη) era strâns legată de ospeţele
comune ale creştinilor numite agape, adică mese ale dragostei (αγάπη), care aveau loc
în cadrul liturgic, urmând imediat după împărtăşirea creştinilor. În orice caz, această
slujire avea caracter religios, neputând fi împlinită de simpli creştini. Altfel, ar rămâ-ne
de neînţeles nu numai hirotonia celor şapte, cu acel prilej, dar şi spusele Apostoli-lor
că, în lipsa altor slujitori la mese, lucrarea aceasta ar trebui săvârşită de ei. Ori, dacă
această slujire la agape nu putea fi împlinită decât de membri ai ierarhiei biseri-ceşti,
este de la sine înţeles că aceştia au existat încă din primele zile ale Bisericii, când agapa
constituia unul din principalele acte religioase zilnice ale creştinilor.
 Alegerea şi hirotonirea diaconilor (Fapte 6)
2. Se cunoaşte că evreii nu priveau cu ochi buni, nu numai pe păgânii
convertiţi, dar nici pe fraţii lor, aşa numiţii elenişti, care trăiau în diasporă şi
vorbeau limba greacă. însăşi această trecere cu vederea a văduvelor eleniste la
ospeţele comune, arată că, în vremea aceea, încă mai persistau asemenea
deosebiri între creştini. Din această cauză, este greu de admis ca evreii să nu şefi
ridicat împotriva rânduirii celor dintâi diaconi numai dintre elenişti, căci, după
câte se pare, şase, din cei şapte, erau elenişti; Nicolae, prozelit din Antiohia,
fusese păgân cândva.
3. Însăşi necesitatea împlinirii cerinţelor religioase ale creştinilor, în
comunitatea lor, atât de numeroasă, la Ierusalim, îndată după pogorârea Sf. Duh,
implică existenţa slujitorilor bisericeşti într-o vreme anterioară momentului la
care se referă Fapte 6,1-6.
Apostolii, este clar, nu slujeau la mese, pentru că dacă ar fi slujit, nu era cu
putinţă ca ei să fi trecut cu vederea văduvele eleniştilor. De altfel, Luca arată că,
nu împotriva Apostolilor, ci împotriva Evreilor, au făcut cârtire eleniştii. Aceşti
Evrei Desigur, nu puteau fi alţii, decât cei care ajutau pe preoţi εν τη διακονία τή
καθημερινή, adică la slujirea cea de fiecare zi. Aşadar, erau diaconii hirotoniţi din
rândul evreilor trecuţi la creştinism.
Capitolul 7 consemnează martiriul Sf. Ştefan, prima victimă creştină a
persecuţiilor iudaice. În cuvântarea rostită de Sf. Ştefan avem o schiţă a istoriei
religioase a evreilor.
 Ştefan – diaconul martir
 Στέφανον, ἄνδρα πλήρης πίστεως καὶ πνεύματος ἁγίου = “Ştefan, bărbat
plin de credinţă şi de Duh Sfânt”. (Fapte 6,5.10)
Στέφανοω = a încununa. Cununa este o răsplată. Din sinaxare nu lipsesc
convorbirea cu Iisus preaslăvit din ceruri, răsplătirea mărturisirii verbale şi a
sângelui. De aceea îl cinstim cu apelativul “întâiul martir/mucenic”.
“Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi
a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan”.
Relatarea este structurată după cum urmează: o cuvântare centrală (Fapte 7,
2-53) inserată între două secţiuni narative: procesul Sfântului Ştefan (Fapte 6,
8-15) şi martiriul lui (Fapte 7, 54 - 8, 1a).
Istoria Sfântului Ştefan constituie cel de al treilea episod de persecuţie, în
continuitate cu cele două precedente (Fapte 4, 1-21 şi 5, 17-41).
Acuzaţiile aduse Sfântului Ştefan de către membrii sinedriului sunt trei:
l. «L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui
Dumnezeu» (6, 11);
2. «nu încetează de a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a
Legii» (6, 13), şi
3. susţine că «Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba
datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise» (6, 14).
 Cuvântarea Sfântului Ştefan poate fi considerată:
a) o cuvântare istorică sau apologetică, deoarece prezintă o rememorare
foarte concisă a istoriei lui Israel, în stil deuteronomic, descriind reacţia
aceluiaşi Israel antic la iniţiativele întreprinse de Dumnezeu în favoarea sa;
b) o cuvântare didactică, un fel de targum (o parafrază la textul biblic),
deoarece interpretează Scripturile pentru autorităţile religioase iudaice care-l
ascultau; Abateri de la textul canonic, strecurate în cuvântare:
- Avraam primeşte chemarea de a părăsi ţara natală mai înainte de a locui în Haran,
deşi din Gen 11, 31-12, 1 în localitatea Haran are loc revelaţia verbală a lui Dumnezeu;
- Urmaşilor lui Avraam li se promite un cult adus lui Dumnezeu „în acest loc” (Fapte
7, 7), deşi din Exod 3, 12 reiese că promisiunea este adresată lui Moise;
- Avraam este numit cumpărătorul locului de înmormântare de la Sichem, deşi el a
cumpărat peştera Macpela aflată la Hebron (cf. Gen 25, 9). Abia Iacob va cumpăra
ţarină la Sichem de la fiii lui Efron Heteul, care este confundat cu fiii lui Emor, iar aici
va fi îngropat Iosif (Iosua 24, 32). Diaconul Ştefan confundă locul (cf. Fapte 7, 4).
Se conturează aici o interpretare tipologică, pe care cititorul creştin o poate
intui: Iosif, plin de har şi înţelepciune, Iosif salvatorul fraţilor săi
nerecunoscători, este o prefigurare a lui Hristos Iisus, înălţat de-a dreapta
Tatălui, ca «Stăpânitor si Mântuitor» (Fapte 5, 31).
c) şi o cuvântare de acuză, deoarece îi vizează pe cei care-l ascultă ca unii
care «pururi stau împotriva Duhului Sfânt» şi sunt intoleranţi faţă de profeţii
trimişi lor, după cum au fost strămoşii lor în vechime.
Acuzatul scoate în evidenţă unele etape din trecutul istoric al lui Israel,
însă parcurgându-le în baza unei perspective cu totul particulare: istoria lui
Dumnezeu cu Avraam (vv. 2-8), istoria lui Dumnezeu cu Iosif (vv. 9-16),
istoria lui Dumnezeu cu Moise (vv. 17-43), cortul mărturiei şi construirea
templului (vv. 44-50).
Istoria lui Moise constituie partea principală şi centrală a cuvântării şi ea
poate fi subîmpărţită în trei părţi, potrivit celor trei perioade de 40 de ani
fiecare (vv. 23, 30, 36):
perioada egipteană (vv. 17-22),
fuga în ţara Madian (vv. 23-29),
vocaţia-revelaţia din pustiul Sinai (vv. 30-34).
Perioada egipteană (vv. 17-22) rezumă, fără referiri precise la textul biblic,
relatarea din capitolele 1-2 din cartea Exodului, care descriu creşterea popo-
rului lui Israel în Egipt, persecuţia dezlănţuită de un faraon care nu-l cunos-
cuse pe Iosif, naşterea lui Moise şi educaţia primită de către acesta din partea
fiicei faraonului însuşi. «Înţelepciunea», dobândită dintr-o cultură profană,
nu este încă rodul Duhului Sfânt, de Care este plin Sf. Ştefan (6,10), nu
constă în «harul» prin care Sf. Ştefan făcea semne şi minuni (6, 8). Moise
este stăpânit de sensul dreptăţii, însă nu ştie bine cum să-l traducă în practică,
şi se manifestă violent.

Etape ale vieţii lui Moise (40 de ani)
Fuga în ţara Madian (vv. 23 - 29), la vârsta de 40 de ani, încheie prima perioadă a vieţii
lui Moise şi începe cea de a doua: prima «cercetare» a poporul său şi perioada de şedere în
Madian. Această a doua perioadă a vieţii sale este caracterizată de un prim exod. Moise
este mai mult decât un judecător, decât un legislator, decât un profet. El a fost investit de
Dumnezeu, în urma revelaţiei de la Sinai, conducător. Precum Moise a eliberat poporul
evreu din robie, la fel Mântuitorul Hristos a eliberat neamul omenesc din robia păcatului.
Respins de unul dintre compatrioţii săi, Moise fuge din Egipt şi se stabileşte într-o ţară
străină, în ţara lui Madian (Exod 2, 15), în exil.
 Vocaţia-revelaţia din pustiul Sinai (vv. 30-34), prin episodul rugului aprins, inaugurează
cel de al treilea moment semnificativ din viaţa lui Moise, potrivit periodizării în etape de
40 de ani. Istoria mântuirii este punctată de o altă teofanie, prin care Dumnezeu se
descoperă înaintea lui Moise, aşa cum se revelase şi faţă de Avraam (cf. v. 2). Iniţiativa îi
aparţine lui Dumnezeu, Care îl cheamă pe Moise spre a-i încredinţa o misiune, întreaga
istorie a lui Israel se înscrie într-o revelaţie continuă a lui Dumnezeu. Această teofanie are
loc în pustiul Muntelui Sinai. Expresia «îngerul Domnului s-a arătat (...) în flacăra focului
unui rug» (Exod 3, 2-3) este tradiţională.
Fapte 7, 38 îl caracterizează pe Moise sub patru aspecte:
1. a fost conducătorul adunării (ekklesia) în pustie; 2. a fost cu «părinţii» noştri din
timpurile străvechi; 3. a fost cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai; şi 4. a fost cel ce a
primit «cuvintele lui Dumnezeu» ca să le transmită lui Israel.
Luca, prin gura Sfântului Ştefan, arată cum Aaron este responsabil pentru făurirea
viţelului de aur în pustie, făcând aluzie la tendinţa liderilor evrei de a se distanţa de
Dumnezeu. Pentru a dezaproba această idolatrie, el citează pe profetul Amos 5, 25-27.
Cortul şi Templul sfânt – semne ale prezenţei divine
Această impresionantă sinteză lasă să se înţeleagă că pe o perioadă de mai bine de
şase secole, de la robia egipteană la deportarea în Babilon, toate generaţiile poporului
lui Israel au persistat în idolatrie. Ca răspuns la lipsa lor de credinţă în cuvântul Său,
Dumnezeu i-a dat pe ei (cf. Rom 1, 24. 26.28) «să slujească oştirii cerului» (v. 42),
adică astrelor, pe care le-au divinizat. Idolatria lui Israel este văzută ca o pedeapsă din
cauza apostaziei.
Refuzându-L pe Iisus Hristos şi pe Apostolii Săi, iudeii nu au căzut oare într-un cult
neautentic, iar distrugerea Ierusalimului nu a fost oare consecinţa acestei atitudini ostile
a lor? Ca şi alţi profeţi înainte de el, Sf. Ştefan prezintă aici o interpretare unilaterală şi
tendenţioasă a istoriei lui Israel! Însă nu trebuie acuzat de antisemitism; el reflectă
critica şi polemica existente între evrei şi creştini la sfârşitul secolului I.
In Fapte 7, 44-50 Sf. Ştefan abordează problema adevăratului cult, iar prin
menţionarea cortului mărturiei este introdusă tema templului. De la peregrinarea prin
pustie, autorul trece imediat la momentul intrării în ţara făgăduită, unde cortul mărturiei
este acceptat din generaţie în generaţie, ca loc al manifestării lui Dumnezeu, până când
Solomon construieşte un templu în Ierusalim. Iosua, David şi Solomon sunt singurele
personaje evocate, fiecăruia fiindu-i dedicat câte un singur verset, şi toate trei versetele
sunt prezentate în legătură cu istoria sanctuarului.
Formulând astfel propria gândire, Sf. Luca evită să afirme că Dumnezeu nu este
prezent în templul din Ierusalim; însă scoate în evidenţă transcendenţa divină şi faptul
că Dumnezeu nu poate fi mărginit într-un spaţiu determinat (cf. 1 Regi 8, 27).
Construcţia templului însuşi traduce dorinţa omului de a-L localiza pe Dumnezeu. Este
folosit un citat din Is 66, 1-2.
 Slujirea duhovnicească dorită de Dumnezeu
Potrivit concepţiei Sfântului Luca, templul era «casa de rugăciune» (Lc 19,
44; Is 56, 7) şi locul de învăţare a poporului; iar acest ultim aspect era cel
dorit de Mântuitorul (Lc 19, 47). Cultul pe care Dumnezeu îl aştepta de la
poporul Său stă la baza motivului pentru care i-a scos din robia Egiptului, şi
anume: să trăiască o viaţă sfântă şi dreaptă, în rugăciune şi fapte bune (cf. Lc
2, 37; Fapte 24, 14; 27, 34). Locul odihnei pe care şi l-a ales Dumnezeu este
inima omului.
. După episodul viţelului de aur, Dumnezeu îi reproşase lui Israel faptul că
este un popor «tare în cerbice; sklerotraheloi» (Exod 32, 9; 33, 5). Inima, sau
urechea, netăiată împrejur era o imagine întâlnită la profetul Ieremia (6, 10; 9,
25), folosită pentru a denunţa abandonarea Legii şi supunerea idolatră. A sta
împotriva Duhului Sfânt este o expresie care aminteşte de Is 63, 10.
Adresându-li-se în mod direct, cu îndrăzneala unui profet, îi acuză că nu se
deosebesc cu nimic de părinţii lor, care «au ucis pe cei ce au vestit mai
dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi
acum» (v. 52b).
Sf. Ştefan, potrivit lui Luca, denunţă o îndoită boală duhovnicească de care
suferă adversarii săi: sclerocardia şi otoporoza. De fapt, ei au o inimă
insensibilă şi urechi surde, opunându-se Duhului Sfânt.
Călătoria istorică e finalizată prin acuzaţia Sf. Ştefan din Fapte 7, 51-53).
 Martiraj în cuvânt şi imagine

A şedea
ἑστῶτα ἐκ
δεξιῶν τοῦ
θεοῦ

Fapte 7,56
“Iată, văd
cerurile
deschise şi pe
Fiul Omului
stând de-a
Filoteou Skoufos dreapta lui
Şc. Cretană, sec. XV Dumnezeu!”
Lc 23,34 “Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor,
că nu ştiu ce fac.”
Πάτερ, ἄφες αὐτοῖς, οὐ γὰρ οἴδασιν τί
ποιοῦσιν. Fapte 7, 59-60 “Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan,
care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte
59 Κύριε Ἰησοῦ, δέξαι τὸ πνεῦμά μου duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas
60 Κύριε, μὴ στήσῃς αὐτοῖς ταύτην τὴν mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!
ἁμαρτίαν Şi zicând acestea, a murit.”
 Misiunea creştină în afara Ierusalimului Fapte 8
 Capitolul 8 - dezbate prigoana iudaică dezlănţuită împotriva creştinismului
şi rolul lui Saul (8, 3) în desfăşurarea acesteia. Apoi este descrisă activitatea
Apostolilor în afara Ierusalimului.
Apostolii Filip, Petru şi Ioan propovăduiesc în Samaria. Aici este redată
întâlnirea Apostolilor cu Simon Magul şi încercarea acestuia de a cumpăra
harul Duhului Sfânt, cu bani. Tot aici este consemnat botezul famenului
etiopian de către diaconul Filip.
Filip Gr. Philippos, “iubitor de cai”, ca şi
„Andrei”, un nume autentic grec. Filip era
născut în Betsaida Iulia (vezi Ioan 1,44), aproape
de capătul de nord al Lacului Galileea.
Apostolul Filip nu se confundă cu diaconul Filip.
Etiopia; eunuc, regina Candachia;
Isaia 53, 4 “Iar locul din Scriptură pe care-l citea
era acesta: "Ca un miel care se aduce spre
junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui
ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa. Întru
smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul
Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ
viaţa Lui"”.