Latina creștină

Teologie
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
• Dicționare
• Gaffiot, Félix (1934). Dictionnaire illustré latin-français, Paris.

• Guţu, Gh. (1983). Dicţionar latin-român. Bucureşti.

• Oxford Latin Dictionary (2012). 4th ed. Oxford.

• Blaise,  A., Dictionnaire Latin-Francais des auteurs
chretiens,Turnhout, 1954.
• Souter, A. (1996). A Glossary of Late Latin to 600 A. D. Oxford.
• https://www.lexilogos.com/latin_dictionnaire.htm
• Studii, articole, gramatici
• Bârlea, Gh., Introducere în studiul latinei creştine, Bucureşti,
Editura Grai şi Suflet, 2000.
• Blaise, A., Manual de latină creştină, trad. G. B. Ţâra, Timişoara,
2000.
• Burton, Ph., Christian Latin, în J. Clackson (ed.), A Companion to
the Latin Language, West Sussex, 2011, p. 485-501.
• Mohrmann, Chr., Etudes sur le latin des chrétiens, tom. I, Le latin
des chrétiens , 2- ème éd, Roma,1961; tom. II, Le latin chretien et
médiéval, Roma, 1961; tom. III, Etudes sur le latin des chrétiens,
Roma, 1964.
• Mohrmann, Chr., Liturgical Latins its Origins and Character,
Washington, 1957.
• Barbu, N. I., Vasilescu, T. (1961). Gramatica limbii latine, Bucureşti.

• Bujor, I. I., Chiriac, Fr. (1971). Gramatica limbii latine, Bucureşti.

• Dragomir, M., Halichias, A. C. (2003). Introducere în studiul limbii latine.

Bucureşti.

• Pârlog, Maria (1996). Gramatica limbii latine. Bucureşti.

• Tărnăuceanu, C. (2012). Gramatica limbii latine. Morfologia. Iaşi.

• Tărnăuceanu, C. (2019). Gramatică latină. Sintaxa. Iaşi.

• Väänänen, V. (1981). Introduction au latin vulgaire, Paris.

• White, C. (2000), Early Christian Latin Poets, London-New York.

Conceptul de latină creștină
• Este limba latină vorbită şi scrisă de creştini.
• Prezintă diferenţe sensibile, la toate nivelele limbii, faţă de latina
clasică, dar şi faţă de latina târzie contemporană.

• Termenul de latină creştină a fost folosit prima dată de H. Goelzer

(1892, în prefaţa dicţionarului latin-francez).

• Chr. Mohrmann a susţinut şi a încercat să impună conceptul de

latină creştină: o limbă propriu-zisă, greu de înţeles pentru
neiniţiaţi.
•
• Joseph Schrijnen (Şcoala de la Nijmegen) a considerat această limbă
drept una tehnică, specială, caracteristică pentru o anumită categorie de
vorbitori.
• Criterii:
-mentalitatea diferită a creştinilor faţă de ceilalţi,

-existenţa unor noţiuni specifice unui domeniu al vieţii spirituale, care

solicitau elemente lingvistice în măsură să le exprime;

-o organizare lingvistică bine definită la toate compartimentele limbii;

-conştientizarea, atât de către vorbitorii acesteia, cât şi de ceilalţi, că au de-

a face cu o limbă aparte;
• Latina creştinilor
• o variantă stilistică a latinei;

• un limbaj funcţional (instrument de comunicare într-

un anumit domeniu de activitate, rezultat în urma
influenţei/ acţiunii unei serii de factori
extralingvistici);

• un limbaj de specialitate.
• Terminus a quo
• Sfârșitul sec. al II-lea (printre primele texte fiind Actele
martirilor scillitani şi lucrările lui Tertulian).

• Terminus ad quem

• sec. VII-VIII (600-800) - perioadă considerată ca terminus

a quo pentru latina medievală.
• Au fost identificate mai multe variante ale acestei
limbi:
- vulgară/populară, vorbită în viaţa curentă de
persoane neinstruite;
- preliterară;
- literară;
- latina biblică – evident în traducerile Bibliei,
- liturgică, ecleziastică – limbajul tehnic.
 Sursele latinei creştine
I. Epigrafice
Inscripţii pe piatră, marmură, ceramică, tăbliţe cerate: funerare, votive, onorifice,
diverse.
• Limba are un caracter popular, cu particularităţi ale latinei creştine (îndeosebi în
limbaj).
• Mesajul este concis.
• Gradul de cunoaştere a limbii de către lapicizi este destul de scăzut.

• Sunt importante pentru stabilirea perioadei în care s-au petrecut anumite

modificări în limbă (la toate nivelele).
• Ajută la identificarea etapelor evoluţiei latinei creştine.
• CONCORDIA HIC IAC (et)
PIA PARENTIB(us) VIXIt
ANNUM SEMIS(sem) INNO-
CENS IN CAELIS HABETVR
II. Actele martirilor şi patimile
• Acta martyrum consemnează martiriul unor creştini (individual
sau în grup).
• Martyrium <μαρτύριον
• Unele transmit viaţa martirilor, cu activitatea închinată Bisericii.

• Sunt documente de diverse tipuri:

1. Acte oficiale (procese verbale ale proceselor în urma cărora au
fost condamnaţi)
Prezintă trăsăturile latinei scrise a perioadei târzii, cu
particularităţi care ţin de zona unde au fost emise.
Ilustrează habitudinile lingvistice ale scribului care
le-a redactat (funcţionar).

Particularităţi de limbă apar atunci când sunt

reproduse diverse mărturii aduse la proces (în
funcţie de gradul de cultură şi de provenienţa
martorului).
• Acta martyrum Scillitanorum
• (17 iulie 180 p. C.) – cel mai vechi document creştin de
limbă latină.

Aici este atestată existenţa unei versiuni latine a Bibliei

(Afra).

Martirii din Scillum (N. Africii), acuzaţi că au un săculeţ cu

libri et epistolae Pauli viri iusti, au fost judecaţi şi
condamnaţi de proconsulul Africii Saturninus
• Vestia dixit: “Christiana sum.”...
• Saturninus proconsul Sperato dixit:
• “Perseveras Christianus?”
• Speratus dixit: “Christianus sum”...
• Saturninus proconsul dixit: “Quae sunt res in capsa vestra?”
• Speratus dixit: “Libri et epistulae Pauli viri iusti.”
• Nartzalus dixit: “Hodie martyres in caelis sumus: Deo
gratias.”
Gratias agere
• Primus hic gladius in nos egit (Tert., Ad Scap., III)
2. Discursuri de apărare – elaborate şi rostite de cei
care proveneau din păturile superioare ale societăţii.

Denotă un grad ridicat de cultură; limba este mai

îngrijită, dar cu citate din Biblie,

Limbaj este adecvat, uneori cu termeni creştini glosaţi

pentru a fi înţeleşi de consilium-ul de iudices.
3. Acte neoficiale
a) relatări ale martorilor oculari (prezintă arestarea,
torturarea, procesul şi execuţia).

Unele sunt povestiri după cele auzite de la alţii, care

au fost de faţă.
Există situaţii în care dispunem de mărturii chiar de
la martiri.
• Documentele oficiale prezintă o latină mai îngrijită, fără a
fi lipsită de particularități care țin de zonă și epocă.
• Sunt importante și habitudinile scripturistice ale scribului.
• Sunt prezente citate din mărturiile acuzaților.
• Mărturisitor - confessores

• Dioclețian a ordonat arderea arhivelor în 303-305, ceea ce

a dus la pierderea multor acte
• b) legende, povestiri, de dată ulterioară evenimentelor.
• Prezintă adesea arestarea, moartea, chinurile creștinilor,
așa cum au fost percepute de martori oculari.

• Adesea, dispunem de variante ulterioare desfășurării

evenimentelor, unele deja transformate în legende.

• Au circulat în mai multe variante.

• Passiones (Pătimiri)
• Specie cultivată în perioada secolelor II-IV.

• S-au păstrat ceva mai mult de 100 de astfel de

passiones.
• Prezintă caracteristici ale limbii populare, limbajul
este adesea metaforic.
• Fac parte din literatura creștină veche.
• Prima passio în limba latină – înainte de 210 p. C. (posibil
în 203, 7 martie) Ziua de prăznuire – 1 februarie
• Prezintă martiriul unor bărbaţi, Saturninus, Revocatus și
Saturus, şi a două femei Perpetua şi Felicitas (sclava
acesteia), la Cartagina, în timpul împăratului Septimius
Severus. Un alt creșton arestat împreună cu ei, Secundulus,
a murit în închisoare.
Passio Perpetuae et Felicitatis
• Vibia Perpetua era o matrona, educată, căsătorită, mamă a
unui infans. Felicitas, sclava acesteia, însărcinată, a născut
în închisoare.
• Vorbire populară
• Parce, inquit, canis patris tui, parce infantiae pueri.
• Fac sacrum pro salute imperatorum. 
• Et ego respondi: Non facio.
• Hilarianus: Christiana es? inquit.
• Et ego respondi: Christiana sum. (6)

• O fortissimi ac beatissimi martyres! o vere vocati et electi

in gloriam Domini Nostri Iesu Christi! (21)
• Martirologia (Martirologiile)

• Liste ale martirilor în ordine zilelor în care li se face

prăznuirea.

• Martirologiile istorice conțin povestiri, amănunte din

biografia martirilor, diverse detalii asupra pătimirii.

• Sunt echivalentele sinaxariilor grecești.

• Cel mai cunoscut este Martirologium Hieronymianum
(atribuit Fericitului Hieronymus).

• Datează însă din sec. V. A fost diortosit în Gallia (probabil

un secol mai târziu).
• Alte martirologii
• Martirologiul lui Beda (sec. VIII)
• Martirologiul lui Adon de Vienna (post 875)
• Martirologiul lui Usuardus (post 875)
Martyrologium Usuardi
• In Mauretania, civitate Tuburbitanorum, natalis
Sanctarum Martyrum Perpetuae et Felicitate, et
cum eis Revocati, Saturnini et Secundoli, quorum
ultimus in carcere quievit, reliqui omnes ad bestias
sunt traditi sub Severo Principe. (Usuardus)
• Incipit breviarium Apostolorum ex nomine vel locis ubi
praedicaverunt, orti vel obiti sunt

Andreas qui interpretatur virilis vel decorus, frater Petri;

hic praedicavit Scythiam et Achaiam ibique in civitate
Patras cruce suspensus occubuit pridie kalendas decembres ...
• III. Traducerile latineşti ale Bibliei
• Prima traducere a unor părţi din Biblie a fost făcută, se pare, în
jurul anului 150 p. C. (din Diatessaron cele patru Evanghelii)
şi din Novum Testamentum – făcută de ereticul Marcion.

• Citatele din Biblie care apar la Tertulian (în jurul anului 195 p.
C.) este posibil să fi fost traduse direct de autor, care cunoştea
greaca.

Primele traduceri au circulat oral (fiind făcute pentru creştinii

care nu erau bilingvi).
Au apărut fragmente în culegeri.
Existau diferenţe între ele, chiar dacă era vorba de
acelaşi pasaj. Conta originea, zona, gradul de cultură
al traducătorului.
• Vetus Latina
• Reunirea lor se face de la jumătatea sec. III până în
sec. IV.
• Sunt scrise într-o latină populară.
• Vetus Latina a circulat cam în 50 de mss.
Variantele au fost împărţite în 2 grupuri, după criterii filologice şi istorice
a) Afra – prima versiune integrală, în Africa.
La Sf. Cyprian – citatele sunt redate corect (avea în faţă un text latin
complet).
Mai multe mss. - cunoscute sub numele generic de Biblia Africana sau
Afra.
A apărut la Carthagina, înainte de 250 p. C.; nu şi în alte zone.

Traducătorii au un grad scăzut de cultură; limba este departe de a urma

regulile clasice.
b) Europaea – datează din sec. IV; se numără printre cele
mai vechi mss. ale NT păstrate.
Varianta Itala a fost considerată de Fericitul Augustin
superioară Afrei.

Citate mai lungi apar la Lucifer din Cagliari (după 371).

Din sec. IV - cele mai vechi mss. care au ajuns până la noi.
• Vulgata
• Atât VT, cât și NT sunt traduse la sf. sec. IV-încep. sec. V (383-405)
• În principal, se consideră că traducerea a fost făcută de Fericitul
Hieronymus.
• De fapt, are autori diferiţi, stiluri diferite.
• În 382, Papa Damasus l-a însărcinat pe Hieronymus să revizuiască Vetus
Latina.
• În 383 – se ocupă de Evanghelii.
• VT este tradus, direct din ebraică (cu excepţia Psaltirei, pentru care este
diortosită o traducere din Vetus Latina ).
• NT - o revizuire, pe baza textului grecesc, a unei versiuni din Vetus
Latina. Se intervine îndeosebi în Evanghelii (intervenția lui Hieronymus
este clară).
Restul – revizuit de Rufinus Sirianul, se pare (în jurul anului 400).
• Este o versiune mai îngrijită, cu evitarea calcurilor după
ebraică, greacă.
• Dă dovadă de fidelitate, dar nu literalitate.

• A fost o variantă mai greu acceptată, din cauza

conservatorismului celor care se obişnuiseră cu vechile
versiuni.
• Papa Gregorius Magnus e cel care impune în Biserici
Vulgata (după moartea lui Hieronymus).
• Din sec. VII, este folosită în biserici doar această
versiune.
• Primii traducători – au respectat textul, pentru a nu altera
mesajul.
• Ca urmare, se observă un număr foarte mare de grecisme şi
ebraisme, dar şi elemente ale limbii populare (era destinat unor
comunităţi bilingve, dar puţin cultivate).

• Se concentrau asupra conţinutului şi nu formei, ca urmare şi-

au atras criticile oamenilor de cultură păgâni care vedeau în ele
un amestec de elemente populare şi alogene.
• Tertulian, înainte de convertire spunea: haec et nos risimus
aliquando. (Ap. XVIII, 4).
• Fericitul Hieronymus despre traduceri:
• Ep. LVII, p. 52-68 /5, p. 55: „nu am tradus cuvânt cu cuvânt,
ci idee cu idee”;
• 6, p. 57: „eu, în­tot­deauna, încă din ti­nerețe, nu am tradus
cuvinte, ci idei”;
• 10, p. 64: „în Scrip­turi nu tre­bu­ie avute în vedere cuvintele,
ci înțelesul”;
• Ep. LXXXIV, 12, p. 295: „fap­tul de a schimba ceva din
originalul grecesc nu înseamnă tălmăcire, ci ni­mi­ci­re; dar și
faptul de a traduce cuvânt cu cuvânt nu ține deloc de in­ten­ția
celui care ar vrea să păstreze farmecul exprimării”.
• Et adduxerunt Iesum ad summum sacerdotem et
convenerunt omnes sacerdotes et scribae et seniores.
Petrus autem a longe secutus est eum usque intro in atrium
summi sacerdotis; et sedebat cum ministris ad ignem et
calefaciebat se. (Marc.14, 53-55)
• Sic omnis arbor bona fructus bonos facit; mala autem arbor
malos fructus facit. Non potest arbor bona malos fructus facere;
neque arbor mala bonos fructus facere. Omnis arbor quae non
facit fructum bonum, excidetur et in ignem mittetur. Igitur ex
fructibus eorum cognoscetis eos. Non omnis qui dicit mihi:
Domine, Domine, intrabit in regnum caelorum, sed qui facit
voluntatem Patris mei qui in caelis est, ipse intrabit in regnum
caelorum (Mat. 7, 17-21)
IV. Literatura patristică și alte scriei creștine
• Melius est reprehendant nos grammatici quam non
intelligant populi. (Aug., In Psalm, 138, 20).

• Saepe enim verba non Latina pono ut vos

„Adesea, de fapt, pun cuvinte nelatinești, pentru ca voi
intelligatis. (Aug., In Psalm., 123, 8)
să le înțelegeți”.

• Patrologiae Cursus Completus J. P. Migne

• Summe Deus, Te rogamus, Sancte Deus, Te rogamus:
omnem iustitiam Tibi commendamus, salutem nostram Tibi
commendamus, imperium nostrum Tibi commendamus. Per
Te vivimus, per Te victores et felices exsistimus. Summe,
Sancte Deus, preces nostras exaudi; brachia nostra ad Te
tendimus; exaudi Sancte, Summe Deus. (Lactantius, De
mortibus persecutorum, XLVI, 6)
• Peregrinatio Aetheriae sive Aegeriae sive Silviae ad
loca sancta (417-418 p. C.)

Călătoria unei călugăriţe, cu oarecare ştiinţă de carte

(Egeria, Eteria sau Silvia), în Palestina şi Orient.

Cu tot efortul ei de a scrie într-o latină îngrijită, textul

abundă în construcţii populare şi termeni specific
creştini.
• Haec est autem vallis ingens et planissima, in qua filii
Israhel commorati sunt his diebus, quod sanctus Moyses
ascendit in montem Domini et fuit ibi quadraginta diebus
et quadraginta noctibus. Haec est autem vallis, in qua
factus est vitulus, qui locus usque in hodie ostenditur; nam
lapis grandis ibi fixus stat in ipso loco.  (Peregr., 2, 1-2)
V. Lucrările gramaticienilor din perioada târzie
• Festus (sec. II), abreviatorul lui Verrius
Flaccus, De verborum significatu (a fost
abreviat, la rându-i de Paulus Diaconus),
• Donatus, Nonius Marcellus, Isidorus