Sunteți pe pagina 1din 27

BOTEZUL

Ce inseamna cuvantul “BOTEZ”? Diferite botezuri in NT

De ce botezam?
BOTEZUL

Insemnatatea botezului

Cine poate fi botezat?

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 2


Botezul
MAREA TRIMITERE

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 3


De îndată ce a fost
Ioan boteza și el Locuitorii din Pe când își urmau ei
botezat, Isus a ieșit
în Enon, Ierusalim, din drumul, au dat peste o
din apă. Și, în clipa
aproape de toată Iudeea și din apă. Și famenul a zis:
aceea, cerurile s-au
Salim, pentru că toate împrejurimile „Uite apă, ce mă
deschis și a văzut
acolo erau multe Iordanului au împiedică să fiu
pe Duhul lui
ape, și oamenii început să iasă la botezat?”
Dumnezeu
veneau ca să fie el; (Faptele Apostolilor 8,36)
coborându-Se în
botezați. și, mărturisindu-și chip de porumbel și
(Ioan 3,23) păcatele, erau venind peste El.
botezați de el în (Matei 3,5-6)
râul Iordan.

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 4


Duceți-vă și faceți Cine va crede și „Pocăiți-vă”, le-a zis Cei ce au primit
ucenici din toate se va boteza va Petru, „și fiecare din voi propovăduirea lui au
neamurile, fi mântuit, să fie botezat în fost botezați; și în ziua
botezându-i în dar cine nu va Numele lui Isus Hristos, aceea, la numărul
Numele Tatălui și crede va fi spre iertarea păcatelor ucenicilor s-au adăugat
al Fiului și al osândit. voastre; apoi veți primi aproape trei mii de
Sfântului Duh. (Marcu 16,16) darul Sfântului Duh. suflete.
(Matei 28,19) (Faptele Apostolilor 2,38) (Faptele Apostolilor 2,41)

Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui


Dumnezeu și a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât și
femei.
8:13 Chiar Simon a crezut și, după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de
Filip și privea cu uimire minunile și semnele mari care se făceau.
(Faptele Apostolilor 8,12-13)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 5


Căci nu Se Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă,
coborâse ce mă împiedică să fiu botezat?”
încă peste niciunul 8:37 Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns:
din ei, ci fuseseră „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
numai botezați în 8:38 A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe
Numele Domnului famen.
Isus. (Faptele Apostolilor 8,36-38)
(Faptele Apostolilor
8,16)
„Se poate opri apa ca să nu fie După ce a fost botezată, ea și
După ce a mâncat, a botezați aceștia, care au primit casa ei, ne-a rugat și ne-a zis:
prins iarăși putere. Duhul Sfânt ca și noi?” „Dacă mă socotiți credincioasă
Saul a rămas câteva 10:48 Și a poruncit să fie botezați Domnului, intrați și rămâneți în
zile cu ucenicii care în Numele Domnului Isus Hristos. casa mea.” Și ne-a silit să
erau în Damasc. Atunci, l-au rugat să mai rămână intrăm. (Faptele Apostolilor
(Faptele Apostolilor câteva zile la ei. 16,15)
9,19) (Faptele Apostolilor 10,47-48)
SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 6
Temnicerul i-a luat Dar Crisp, fruntașul Când au auzit ei Și acum, ce zăbovești? Scoală-
cu el chiar în sinagogii, a crezut în aceste vorbe, au fost te, primește botezul și fii
ceasul acela din Domnul împreună cu botezați în Numele spălat de păcatele tale,
noapte, le-a spălat toată casa lui. Și mulți Domnului Isus. chemând Numele Domnului.’
rănile și a fost dintre corinteni, care (Faptele Apostolilor (Faptele Apostolilor 22,16)
botezat îndată, el auziseră pe Pavel, au 19,5)
și toți ai lui. crezut și ei și au fost
(Faptele Apostolilor botezați. (Faptele Hristos a fost împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în
16,33) Apostolilor 18,8) numele lui Pavel ați fost voi botezați?
1:14 Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din
voi, afară de Crisp și Gaius,
Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus 1:15 pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în
Hristos, am fost botezați în moartea Lui? numele meu.
6:4 Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am 1:16 Da, am mai botezat și casa lui Stefana, încolo, nu știu să
fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după mai fi botezat pe altcineva.
cum Hristos a înviat din morți prin Înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu
slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață 1:17 De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să
nouă. propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu
(Romani SAMPLE
6,3-4)
FOOTER TEXT 7
cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. (1Corinteni
20XX
Toți care ați fost Este un singur fiind îngropați împreună Icoana aceasta închipuitoare vă
botezați pentru Domn, o singură cu El prin botez și mântuiește acum pe voi, și
Hristos v-ați credință, un înviați în El și împreună anume botezul, care nu este o
îmbrăcat singur botez. cu El prin credința în curățire de întinăciunile trupești,
cu Hristos. (Efeseni 4,5) puterea lui Dumnezeu, ci mărturia unui cuget curat
(Galateni 3,27) care L-a înviat din morți. înaintea lui Dumnezeu, prin
(Coloseni 2,12) învierea lui Isus Hristos,
(1Petru 3,21)

învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și


despre judecata veșnică. (Evrei 6,2)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 8


Cel ce se curățește trebuie Oricine, fie băștinaș, fie străin, care va Să aduci apoi pe Aaron și pe fiii
să-și spele hainele, să-și mânca dintr-o fiară moartă sau sfâșiată, să- lui la ușa cortului întâlnirii și să-
radă tot părul și să se și spele hainele, să se scalde în apă și va fi i speli cu apă.
scalde în apă și va fi curat. necurat până seara; apoi va fi curat.
Apoi va putea să intre în 17:16 Dacă nu-și spală hainele și nu-și Exodul 29,4
tabără, dar să rămână șapte scaldă trupul, își va purta fărădelegea lui.’”
zile afară din cort.
Leviticul 17,15-16
Leviticul 14,8
În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii.
3:2 El zicea: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.”

3:3 Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice:
„Iată glasul celui ce strigă în pustie:
‘Pregătiți calea Domnului,
neteziți-I cărările.’”
3:4 Ioan purta o haină de păr de cămilă și la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
3:5 Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea și din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el;
3:6 și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.
3:7 Dar când a văzut pe mulți din farisei și din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?
3:8 Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.
3:9 Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
3:10 Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.
3:11 Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, și eu nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea. El vă va
boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.
3:12 Acela Își are lopata în mână, Își va curăți cu desăvârșire aria și Își va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
(Matei 3,1-12;)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 11


Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

1:2 După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea
Ta pe solul Meu, care Îți va pregăti calea…
1:3 Glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiți calea Domnului,
neteziți-I cărările’”,
1:4 a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul
pocăinței spre iertarea păcatelor.
1:5 Tot ținutul Iudeii și toți locuitorii Ierusalimului au început
să iasă la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el
în râul Iordan.
1:6 Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă și
împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se
hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
1:7 Ioan propovăduia și zicea: „După mine vine Cel ce este
mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă
plec să-I dezleg curelele încălțămintei.
1:8 Eu, da, v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza
cu Duhul Sfânt.”

(Marcu 1,1-8;)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 12


Propovăduirea lui Ioan Botezătorul 3:12 Au venit și niște vameși să fie botezați și i-au zis:
3:1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont „Învățătorule, noi ce trebuie să facem?”
era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al 3:13 El le-a răspuns: „Să nu cereți nimic mai mult
Ituriei și al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei; peste ce v-a fost poruncit să luați.”
3:2 și în zilele marilor preoți Ana și Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui 3:14 Niște ostași îl întrebau și ei și ziceau: „Dar noi ce
Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceți
3:3 Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului și propovăduia nimic de la nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți
botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor, pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulțumiți cu lefurile
3:4 după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce voastre.”
strigă în pustie: ‘Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările. 3:15 Fiindcă norodul era în așteptare și toți se
3:5 Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal vor fi prefăcute în loc neted; gândeau în inimile lor cu privire la Ioan dacă nu
căile strâmbe vor fi îndreptate și drumurile zgrunțuroase vor fi netezite. cumva este el Hristosul,
3:6 Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’” 3:16 Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre
3:7 Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este
cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? mai puternic decât mine și Căruia eu nu sunt vrednic
3:8 Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră și nu vă apucați să ziceți în voi să-I dezleg cureaua încălțămintei. El vă va boteza cu
înșivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea Duhul Sfânt și cu foc.
poate să ridice fii lui Avraam. 3:17 Acela are lopata în mână; Își va curăți aria cu
3:9 Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face roadă desăvârșire și Își va strânge grâul în grânar, iar
bună este tăiat și aruncat în foc.” pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
3:10 Noroadele îl întrebau și ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”
3:11 Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are Închiderea lui Ioan
niciuna; și cine are de mâncare să facă la fel.” 3:18 Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia și-i
dădea încă multe alte îndemnuri.

(Luca 3,1-18)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 13


Mărturia lui Ioan Botezătorul
1:19 Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din
Ierusalim pe niște preoți și leviți să-l întrebe: „Tu cine ești?”
1:20 El a mărturisit și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el
Hristosul.
1:21 Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?” Și el a zis: Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca
„Nu sunt!” „Ești prorocul?” Și el a răspuns: „Nu!” să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul
1:22 Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns vremurile de înviorare
celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?”
1:23 „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: (Faptele Apostolilor 3,19)
‘Neteziți calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia.”
1:24 Trimișii erau din partea fariseilor.
1:25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce
botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?”
1:26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă, dar în
Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile
mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți.
Iordanului și propovăduia botezul pocăinței,
1:27 El este Acela care vine după mine și care este înaintea
pentru iertarea păcatelor,
mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei
Lui.” (Luca 3,3)
1:28 Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de
Iordan, unde boteza Ioan.

Ioan 1,19-28

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 14


Botezul lui Isus Hrists
3:13 Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie
botezat de el.
3:14 Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuință să
fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?”
3:15 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci așa se cade
să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci, Ioan L-a lăsat.
3:16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieșit din apă. Și, în clipa
aceea, cerurile s-au deschis și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu
coborându-Se în chip de porumbel și venind peste El.
3:17 Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul
Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Matei 3,13-17

Botezul și ispitirea lui Isus


1:9 În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost
botezat de Ioan în Iordan.
1:10 Și îndată, când ieșea Isus din apă, el a văzut cerurile
Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, deschise și Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel.
născut din femeie, născut sub Lege, 1:11 Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu
ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”
((Galateni 4,4-5).
( Marcu 1,9-11)
Botezul lui Isus
3:21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat și Isus; și pe când Se ruga, s-a deschis
cerul,
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci așa se 3:22 și Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Și din cer s-a auzit un
cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci, Ioan L-a glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
lăsat. Luca 3,21-22

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 15


Isus le-a răspuns: „Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe
care am să-l beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care am
să fiu botezat Eu?”
10:39 „Putem”, au zis ei. Și Isus le-a răspuns: „Este adevărat că
paharul pe care-l voi bea Eu, îl veți bea și cu botezul cu care voi fi
botezat Eu, veți fi botezați,
(Marcu 10,38-39)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 16


De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiți-vă ,
căci Împărăția cerurilor este aproape.”
(Matei 4,17)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 17


Eu nu-L cunoșteam, dar Cel
Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre
ce m-a trimis să botez cu
mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care
Eu, da, v-am botezat cu apă, dar este mai puternic decât mine și Căruia eu nu apă mi-a zis: ‘Acela
El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. peste care vei vedea Duhul
El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. coborându-Se și oprindu-Se
Marcu 1,8 este Cel ce botează cu
Luca 3,16; Duhul Sfânt.’

Ioan 1,33

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 18


Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în
cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”
Luca 24,49

Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul


adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.
Ioan 15,26

Totuși vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă


duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.
Ioan 16,7

Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați
cu Duhul Sfânt.”

Faptele Apostolilor 1,5

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 19


Coborârea Duhului Sfânt
2:1 În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc.
2:2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei.
2:3 Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei.
2:4 Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
2:5 Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
2:6 Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
2:7 Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni?
2:8 Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
2:9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
2:10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirene, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți,
2:11 cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
2:12 Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă și ziceau unii către alții: „Ce vrea să zică aceasta?”
2:13 Dar alții își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!”

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 20


Și, cum am început să vorbesc, Duhul
Sfânt S-a coborât peste ei ca și peste
noi la început.
11:16 Și mi-am adus aminte de vorba
Domnului, cum a zis: ‘Ioan a botezat cu
apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul
Sfânt.’

Faptele Apostolilor 11,15-16

Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un


singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, și toți am fost adăpați
dintr-un singur Duh.

1Corinteni 12,13

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 21


SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 22
Trimiterea celor unsprezece
Apoi le-a zis: „Duceți-vă în toată
lumea și propovăduiți Evanghelia
la orice făptură.

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 23


Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia
Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Nume
Isus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât ș
femei.
Faptele Apostolilor 8,12

Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile și a
fost botezat îndată, el și toți ai lui. ( Faptele Apostolilor 16,33)

Dar Crisp, fruntașul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui.
Și mulți dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut și ei și au fost
botezați. (Faptele Apostolilor 18,8)

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus. (Faptele Apostolilor 19,5)

Și acum, ce zăbovești? Scoală-te, primește botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.’
(Faptele Apostolilor 22,16)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 24


Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Isus Hristos, au fost
botezați, atât bărbați, cât și femei. Chiar Simon a crezut și, după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de Filip și privea cu
uimire minunile și semnele mari care se făceau. ( Faptele Apostolilor 8,12-13)

Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus. (Faptele Apostolilor 8,16)

Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”
Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen. ((Faptele Apostolilor 8,36-38)

„Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?”
10:48 Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei. (Faptele
Apostolilor 10, 47-48)
SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 25
Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu și asculta. Domnul i-
a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.
16:15 După ce a fost botezată, ea și casa ei, ne-a rugat și ne-a zis: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți
în casa mea.” Și ne-a silit să intrăm. (Faptele Apostolilor 16, 14-15)

Dar Crisp, fruntașul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Și mulți dintre
corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut și ei și au fost botezați. (Faptele Apostolilor 18,8)

Ucenicii lui Ioan se fac creștini


19:1 Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la
Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici
19:2 și le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar
că a fost dat un Duh Sfânt.”
19:3 „Dar cu ce botez ați fost botezați?” le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
19:4 Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea norodului să creadă în Cel
ce venea după el, adică în Isus.”
19:5 Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus.
19:6 Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei și vorbeau în alte limbi
și proroceau.
19:7 Erau cam doisprezece bărbați de toți.
(Faptele Apostolilor 19, 1-6)

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 26


Q&A
1. BOTEZUL CU FOC vs Botezul cu Duhul Sfant
• Ce este Botezul cu Foc? (este “Botezul Suferintelor Domnului Isus” ? ) este ceva negativ, o
pedeapsa, un foc al curatirii in urma unor pacate sau dimpotriva este ceva pozitiv ce ar
trebui sa cerem?
• Este Botezul cu Foc, ce vedem in curajul lui Petru ?

2. Poti fi Botezat cu Duhul Sfant si fara vorbirea in limbi?

SAMPLE FOOTER TEXT 20XX 27

S-ar putea să vă placă și