 Producţia: conţinut, factorii determinanţi,

funcţia ;
 Productivitatea factorilor de
producţie.Legea randamentelor
neproporţionale ;
 Izocuanta. Substituirea tehnologică a
factorilor de producţie;
 Randamentele de scară ale producţiei
 Dreapta izocostului. Echilibrul
producătorului ;
 Producţia este studiată ca activitate
umană de producere a bunurilor şi
prestare a serviciilor pentru
satisfacerea nevoilor consumatorilor.

 Resursele utilizate în activitatea de

producţie sunt numite factori de
producţie.
Factori de PROCES Produse
producţie DE
PRODUCŢIE
inputuri outputuri
(funcţie de
producţie)

PIAŢA
 Odată cu complicarea activităţii sociale, se
schimbă priorităţile şi structura factorilor de
producţie. Starea istorică a "satului" mondial s-a
reflectat în recunoaşterea factorilor de producţie:
pămînt şi muncă (W. Petty, sec. XVII).

 Odată cu capitalizarea economiei, "lista" factorilor

de producţie s-a extins pînă la trei componente:
muncă, pămînt, capital.

 Un rol important în dezvoltarea economiei îl are

munca organizatorică şi managerială. Acest
fenomen a fost generalizat în teoria
"cuadrofactorială, a celor patru factori: muncă,
pămînt, capital, abilitate antreprenorială.
 Factorul muncă reprezintă totalitatea
resurselor umane (fizice şi intelectuale)
utilizate efectiv în producţia de bunuri
economice.
 Factorul natură, sau factorul natural al
producţiei, se referă la toate resursele
naturale care există la un moment dat şi care
pot fi utilizate la producerea bunurilor
materiale şi serviciilor.
 Factorul capital reprezintă ansamblul
bunurilor sau mijloacelor de producţie care
se folosesc în activitatea economică pentru
producerea altor bunuri materiale şi servicii
destinate vânzării.
 Inovaţiile tehnico-ştiinţifice;
 “Capitalul uman“;
 Formele eficiente de organizare şi
management ale producţiei;
 Noile moduri de satisfacere a
nevoilor;
 Intelectul;
 Resursele informaţionale.
 Combinarea este posibilă ca urmare a
proprietăţilor factorilor de producţie:
1.divizibilitatea;
2.adaptabilitatea;
3.complementaritatea;
4. substituibilitatea (parţială).
 reprezintă instrumentul ce demonstrează
dependenţa producţiei de volumul factorilor de
producţie, atraşi şi utilizaţi.
 Ea pune în evidenţă faptul că un volum de
producţie (Q) este în funcţie de diferite
combinaţii de factori de producţie, în condiţiile
tehnologiei date:
Q = F (N, L, K),
unde: N – pămînt, L – muncă, K – capital.

 În analiza comportamentului producătorului este

folosită, de regulă, funcţia cu doi factori, de
tipul: Q = F (L, K).
 reflectă o tehnologie concretă:
schimbarea tehnologiei modifică
funcţia;
 caracterizează producţia eficientă;
 presupune posibilitatea substituirii
reciproce şi a complementarităţii
diferitor factori de producţie.
 În teoria economică există mai multe
tipuri de funcții de producție:
 A)Funcția de producție Cobb-Douglas:
Funcţiile de acest tip se bazează pe
substituibilitatea parţială a factorilor în procesul
de producţie.Ea are următoarea formă:
Q = A  Lα  Kβ,
unde Q – producţia; A – parametru pozitiv de eficienţă; L –
cantitatea de muncă, exprimată în om-ore; K – cantitatea de capital;
 şi  – coeficienţi de elasticitate a producţiei în raport cu fiecare din
factorii de producţie utilizaţi, ,  ≥ 0..
 Această funcţie ilustrează
complementaritatea dintre factorii de
producţie utilizaţi, într-o anumită proporţie,
foarte bine definită, care trebuie să existe
între ei. Producţia maximă pe care firma o
poate produce va fi, deci, minimul dintre
cele două cantităţi:
Q= f (L,K) = min ( L/a;K/b)
în care a, b – parametri care exprimă consumul de muncă
şi, respectiv de capital pe unitate de bun.
 Această funcţie de producţie apare
în cazul în care factorii de producţie
sunt strict substituibili, având
forma:
Q = f(L, K) = aL + bK,
în care a, b  0.
1. Maximizarea cantităţii de bunuri produse cu
un volum dat al cheltuielilor sau minimizarea
costurilor pentru un volum dat de bunuri
produse;
2. Perioada de timp studiată:
a) Perioada scurtă de timp (termen scurt) este
definită de A.Marshall ca interval de timp în
care, cel puţin, un factor de producţie nu se
modifică, este constant.
b) Perioada lungă de timp (termen lung)
reprezintă acea perioadă în care toţi factorii
antrenaţi în producţie pot fi modificaţi (devin
variabili) şi combinaţi în orice proporţie.
 Pentru evaluarea eficienţei utilizării factorilor de producţie
variabili pe termen scurt se utilizează următorii indicatori:
1. Producţia totală (TP) reprezintă cantitatea de bunuri
economice obţinută în urma utilizării factorilor de producţie în
care un factor este variabil, iar ceilalţi - constanţi.

2. Produsul mediu (AP) reprezintă volumul de producţie care revine

în mediu la o unitate de factor de producţie variabil. APL = TPL
/L

3. Produsul marginal (MP) reprezintă volumul producţiei

suplimentare rezultată din creşterea cu o unitate a unui factor de
producţie (ceteris paribus).
MPL = ΔTPL / ΔL.
 TP
TP

AP

MP

MP APmax

0
Factor variabil

Figura 1 : Corelarea produsului total, mediu și

marginal
 Munca (L), Capitalul (K), Produsul total Produsul mediu Produsul
(numărul de (unităţi) (TP) al muncii marginal al
muncitori) (AP =Q/L) muncii
(MPL=∆Q/ΔL)
0 10 0 - -
1 10 10 10 10
2 10 30 15 20
3 10 60 20 30
4 10 80 20 20
5 10 95 19 15
6 10 108 18 13
7 10 112 16 4
8 10 112 14 0
9 10 108 12 -4
10 10 100 10 -8
  Legea randamentelor
neproporționale ale factorilor
de producție reflectă
modificarea rezultatelor
producţiei, cînd se combină un
factor variabil cu o cantitate
dată dintr-un factor fix.
 crescătoare – dacă sporeşte cantitatea din factorul
variabil de producţie (de ex., L), producţia totală
(TP) creşte într-o proporţie mai mare decît cea a
sporului factorului variabil: ∆TP > ∆ L; MPL > APL ;

 constante – presupun că, în timpul următor, creşterea

produsului total (TP) se va egala cu creşterea
cantităţii din factorul variabil (ceteris paribus): ∆TP
= ∆ L; MPL = APL ;

 descrescătoare MP↓ - arată că sporirea utilizării unui

factor variabil în condiţiile unei cantităţi date dintr-
un factor fix va determina o creştere a producţiei în
proporţii mai mici: ∆TP<∆ L ; APL > MPL .
 PRODUCTIVITATE PRODUCTIVITATE
UNITĂŢI DE
UNITĂŢI DE PRODUCŢIA A MARGINALĂ A A MEDIE A
FACTOR
FACTOR FIX TOTALĂ FACTORULUI FACTORULUI
VARIABIL
VARIABIL VARIABIL
30 0 0 0 0
30 1 10 10 10
30 2 26 16 13
30 3 57 31 19
30 4 92 35 23
30 5 125 33 25
30 6 150 25 25
30 7 168 18 24
30 8 176 8 22
30 9 176 0 19
30 10 170 -6 17

Tabelul 1 : Dinamica productivității muncii

 Izocuantă – reprezentarea grafică a diferitor
combinaţii (A, B, C) între factorii de
producţie (K şi L), care permite realizarea
aceluiaşi volum al producţiei (Q).

 Figura 2 : Harta izocuantelor

 sunt descrescătoare (au pantă negativă);
 nu se pot intersecta;
 sunt convexe faţă de origine;
 cu cît mai departe este plasată izocuanta
de origine, cu atît volumul de producţie
pe care o prezintă este mai mare;
 fiecărei izocuante îi corespunde un nivel
dat al producţiei;
 izocuantele sunt cuantificabile şi, deci, se
supun unei analize economice concrete.
 Izocuante liniare – sunt specifice producţiei
monofactoriale, cu factori perfect substituibili,
când un volum dat al producţiei se poate obţine
folosind numai un singur factor de producţie.
 Izocuantele tip Leontief -sunt specifice
proceselor de producţie cu factori strict
complementari, în cazul cărora substituibilitatea
nu este posibilă.
 Izocuantele în unghi sau cotite, sunt specifice
producţiilor care pot fi obţinute prin mai multe
procedee tehnologice. Ele se bazează pe ipoteza
substituibilităţii limitate a factorilor de
producţie.
 Rata marginală de substituţie tehnologică
(MRTSLK) şi reprezintă cantitatea
suplimentară dintr-un factor necesară pentru
a substitui reducerea cu o unitate a unui alt
factor, producţia fiind menţinută constantă.
Ea reprezintă panta izocuantei, iar semnul
minus arată că unul dintre factori creşte, iar
altul scade.
MRTSLK = - ∆K / ∆L = MPL / MPK
 K
A
5

B
3

C
2

D
1

L
1 2 3 4 6

Figura 3 : Variante de substituire tehnologică a

resurselor
1. Izocuanta perfectă -reflectă substituirea factorilor
în proporţii stricte (fixe). Producătorul are
posibilităţi limitate de alegere, astfel există
complementaritate perfectă între factorii
utilizaţi.
K
Q2
Q1

Q2

Q1

O L

Figura 4 : Substituirea în proporții fixe

2. În cazul substituirii perfecte a factorilor de
producţie, utilizarea unei unităţi
suplimentare dintr-un factor presupune
renunţarea la aceeaşi cantitate din alt
factor (MRTS – constant), condiţionînd
configuraţia liniară a izocuantei.
K

Q2
Q1

O L

Figura 5 : Substituirea perfectă a factorilor

de producție
3. În cazul substituirii imperfecte a factorilor
de producţie, utilizarea unei unităţi
suplimentare dintr-un factor presupune
renunţarea la o cantitate suplimentară din
alt factor (MRTS – descrescătoare) .

Q3

Q2

Q1
L

Figura 6: Substituirea imperfectă a factorilor

de producţie
 Randamentul de scară reflectă
„reacţia” volumului de producţie la
modificarea proporţională a tuturor
factorilor de producţie.
 Astfel, firma îşi extinde la scară
producţia, atunci cînd toţi factorii
implicaţi în procesul de producţie se
schimbă în aceeaşi proporţie şi în
aceeaşi direcţie.
1. randamente de scară constante: volumul
de producţie creşte în aceeaşi proporţie cu
cheltuielile pentru factorii de producţie
(dacă factorii de producţie se dublează şi
olumul producţiei se va dubla: 0a = ab = bc) .
K

c
3K

b 3Q
2K

a 2Q
K

1Q
0 L 2L 3L L

Figura 7: Randamentele de scară constante

2. Randamente de scară descrescătoare:
volumul producţiei creşte în măsură mai mică
decît cheltuielile pentru resurse (dacă factorii
se dublează, producţia va creşte mai puţin
decît dublu: 0a < ab < bc ).

3K c
3Q

b
2K 2Q
a
K
1Q

0 L 2L 3L L

Figura 8: Randamentele de scară descrescătoare

3. Randamente de scară crescătoare:
volumul producţiei creşte în măsură mai
mare decît cheltuielile pentru factorii de
producţie (de exemplu: dacă factorii de
producţie se dublează, producţia va creşte
de 3 ori: 0a > ab > bc).

3K c

2K b 3Q

K
2Q
a

1Q

0 L 2L 3L L

Figura 9: Randamentele de scară crescătoare

În cazul funcţiei de producţie Cobb-Douglas Q = A  L α 
K β, gradul de omogenitate depinde de valoarea sumei
  . Astfel, dacă:
     1, randamentele la scară sunt constante, ceea
ce înseamnă că variaţia producţiei este proporţională
cu variaţia masei celor doi factori;
     1, randamentele la scară sunt crescătoare, ceea
ce înseamnă că producţia sporeşte mai repede decât
cresc valorile factorilor L şi K;
     1, randamentele la scară sunt descrescătoare,
producţia sporind mai încet decât cresc valorile
factorilor L şi K.
 Posibilităţile financiare, adică bugetul
producătorului şi preţurile pieţei pentru resurse,
determină cantitatea resurselor achiziţionate.
Această dependenţă poate fi exprimată cu
ajutorul ecuaţiei constrîngerii bugetare a
producătorului (izocostul producătorului):
TC = W × L + r × K

unde: TC – costul de producţie total;

L – cantitatea factorului de producţie muncă;
W – preţul muncii (salariul);
K – cantitatea factorului de producţie capital;
r – dobînda, preţul capitalului.
 Constrîngerea bugetară a producătorului grafic
este reflectată de dreapta izocostului – linia
costurilor egale.

TC/r C

TC/w L

Figura 10: Dreapta izocostului

1. Pe acelaşi sistem de axe putem
reprezenta o dreaptă izocost care uneşte
toate combinaţiile de factori cu acelaşi
cost;
2. Panta dreptei izocostului semnifică
posibilitatea de substituţie a factorilor
de producţie;
3. Dreapta izocostului poate fi modificată
în timp.
- reprezintă acea stare a producţiei cînd se
obţine un volum dat de producţie la un nivel
minim al costului de producţie.
K

C/r

Q3
E
Q2

Q1

L
C/W

- Figura 11: Echilibrul producătorului

 Condiţia de echilibru optim al
producătorului poate fi reprezentată prin
ecuaţia:

K MPL W
MRTS LK   
L MPK r
p/u Q- constant;
 Condiţia maximizării venitului
producătorului:
MRL MRK MR x
  ...  1
PL PK Px
 unde: MRL, MRK, MRX – venitul marginal de la realizarea produsului marginal,
primite din resursele respective; PL, PK, PX – preţurile resurselor.