TABELUL LUI MENDELEEV

Tabelul periodic al elementelor, câteodată numit

și tabelul periodic al lui Mendeleev, cuprinde într-o
formă tabelară toate elementele chimice, aranjate în
funcție de numărul lor atomic (adică după numărul
de protoni dintr-un atom) și în funcție de configurația
electronică și unele proprietăți chimice recurente.
Acest aranjament conduce la identificarea anumitor
„tendințe periodice”, astfel că elementele din
aceeași grupă au proprietăți chimice asemănătoare. În
general, în aceeași perioadă elementele din partea
stângă sunt metale, iar cele din extremitatea dreaptă
sunt nemetale.
Rândurile tabelului periodic se numesc perioade,iar coloanele se
numesc grupe.Șase dintre grupe au și denumiri speciale,ca de
exemplu grupa a 17-a mai poartă numele de grupa halogenilor,iar
a 18-a grupă este cea a gazelor nobile.Tabelul periodic poate fi
folosit pentru determinarea relațiilor dintre proprietățile
elementelor,și de asemenea pentru a prezice proprietățile unor
elemente noi,care urmează să fie descoperite sau
sintetizate.Dimitri Mendeleev a publicat în anul 1869 ceea ce avea
săfie primul tabel periodic recunoscut la nivel mondial.Acesta și-a
realizat tabelul astfel încât să ilustreze tendințele periodice pe care
le prezentau proprietățile elementelor cunoscute la acea
vreme.Folosindu-se de această teorie,Mendeleev a prezis unele
proprietăți ale elementelor încă nedescoperite, care păreau să
lipsească din tabel.Majoritatea predicțiilor s-au dovedit a fi
adevărate pe măsură ce noi elemente au fost descoperite.De
atunci,tabelul periodic al lui Mendeleev a fost dezvoltat și
corectat,întrucât noi elemente au fost sintetizate sau descoperite.
Toate elementele,de la numărul atomic1(hidrogen până
la118 oganesson au fost descoperite sau sintetizate,cele
mai recent adăugate în tabel
fiind nihoniul,moscoviul,tennessinul și oganessonul au fost
confirmate de către IUPAC pe 30 decembrie
2015,completând astfel toate cele șapte perioade.Primele
94 de elemente există în natură,deși unele au fost
observate în cantități infime și au fost sintetizate în
laborator cu mult înaintea descoperirii lor.Elementele cu
numerele atomice cuprinse între 95 și 118 au fost doar
sintetizate în laborator sau în reactoarele nucleare.Sinteza
elementelor cu un număr atomic peste 118 este
planificată.Deasemenea,numeroși radioizotopi sintetici ai
unor elemente răspândite în natură au fost produși în
laboratoare.
Lantanidele, scandiul și ytriul se numesc împreună "pamânturi rare."Metalele alcaline,
metalele alcalino-pământoase,metalele de tranziție și de post-tranziție,actinidele și
lantanidele se numesc împreună "metale."
Halogenii și gazele nobile sunt și ele nemetale.
Starea de agregare la condițiile normale de temperatură și presiune
cele cu numărul atomic scris în roșu sunt gaze;
cele cu numărul atomic scris în albastru sunt lichide;
cele cu numărul atomic scris în negru sunt solide.
Răspândirea elementelor în natură
cele cu chenar continuu au izotopi mai vechi decît Pământul;
cele cu chenar întrerupt provin din dezintegrarea altor elemente și nu au izotopi mai vechi
decât Pamântul;
cele cu chenar punctat sunt obținute artificial (elemente sintetice);
cele fără chenar au fost prezise teoretic, dar nu au fost descoperite încă.
Fiecare element chimic are asociat un unic număr atomic Z,care reprezintă numărul
de protoni din nucleu.Majoritatea elementelor au un număr diferit de neutroni în atomi
diferiți, aceste variante fiind numite izotopi. De exemplu, carbonul are trei izotopi naturali:
toți atomii de carbon au șase protoni și majoritatea au șase neutroni, dar 1% au șapte
neutroni și un procent foarte mic au opt neutroni. Izotopii nu sunt separați în tabelul
periodic: ei sunt mereu grupați, reprezentați împreună, sub același nume. Elementele care nu
au niciun izotop stabil, au trecute în tabel masele atomice ale celui mai stabil izotop, iar în
acest caz ele sunt scrise între paranteze.
O grupă sau o familie de elemente este o coloană verticală
din tabelul periodic.De obicei,în grupe se regăsesc
proprietățile similare cele mai evidente ale
elementelor,proprietățile în coloană fiind mai
asemănătoare decât cele în perioadă sau în blocuri.Teoriile
moderne ale mecanicii cuantice referitoare la structurile
atomice explică asemănarea elementelor în grupă pe baza
faptului că aceste elemente posedă aceeași configurație
electronică externă în stratul de valență.În concluzie,cu
creșterea numărului atomic și cu coborârea în grupă se
observă a tendință evidentă,periodică a proprietăților
elementelor.Totuși,pentru unele categorii de elemente din
tabelul periodic, precum blocurile d și f,se remarcă
similitudini la fel de însemnate și pe orizontală,sau chiar
mai pronunțată ca cele de pe verticală.
Conform unei convenții internaționale de
nomenclatură, grupele sunt numerotate de la 1 la
18,de la stânga la dreapta (de la metale alcaline la gaze
nobile).În trecut,erau utilizate cifrele romane pentru
numerotarea grupelor și era menționat după
număr„A”dacă grupele erau principale aparțineau
blocurilor s și p de elemente sau„B”dacă grupele erau
secundare aparțineau blocului d de elemente.Această
notație era de multe ori dificilă,în special pentru faptul
că grupele 8,9 și 10 erau tratate ca o singură grupă
triplă de elemente,notată VIII.Noua metodă de
nomenclatură propusă de IUPAC a intrat în uz
în 1988,iar vechiul sistem de notare al grupelor a fost
abandonat.
Unele dintre aceste grupe au primit denumiri colective
uzuale,deși unele sunt mai rar folosite.În ciuda acestui
fapt,pentru grupele3-10 nu există denumiri uzuale,și la
aceste se face referire numai prin numărul lor sau prin
numele primului element din grupa respectivă de exemplu,
„grupa scandiului” pentru grupa a3-a de elemente.Lipsa
denumirilor lor uzuale se datorează numărului mic de
proprietăți similare pe verticală.O perioadă este un rând
orizontal din tabelul periodic.Deși grupele sunt cel mai
comun mod de a grupa elementele,există regiuni ale
sistemului periodic unde similaritățile orizontale sunt mai
semnificante decât cele verticale.De ex.metalele
tranziționale,și în special lantanidele și actinidele.Numărul
perioadei arată și numărul straturilor ocupate cu electroni.
În grupa a 17-a,cunoscută drept grupa de halogeni,elementelor nu le
lipsește decât un electron pentru a avea toate straturile ocupate.Din acestă
cauză,în reacțiile chimice ele tind să împrumute un electron tendința de a
împrumuta electroni se numește electronegativitate. Această proprietate
este cea mai evidentă la Fluor cel mai electronegativ element din tot
tabelul.Ca rezultat, halogenii formează acizi cu hidrogenul,de ex.acidul
fluorhidric,acidul clorhidric,acidul bromhidric,acidul iodhidric,toate în forma
HX.Aciditatea lor crește cu numărul perioadei.Știind grupa și perioada unui
element,îi putem stabili configurația electronică și numărul atomic.De
exemplu să luăm elementul situat în perioada a 3-a,grupa VII A (a 17-a).Știm
că elementul are 3 straturi ocupate cu electroni și că pe ultimul strat are 7
electroni,deci configurația va fi:K:2e- L:8e- M:7e-.Având configurația
electronică,putem afla numărul atomic adunând toți electronii,deci numărul
atomic va fi 17.Având numărul atomic putem afla numele elementului,în
acest exemplu:Clor.Din configurația electronică putem afla ce ioni formează
elementul.Acceptând un electron,elementul formează 1 ion negativ, deci
este un halogen.Pe baza ionului format îi putem stabili valența1 și
electrovalența-1.Elementele din grupa VIII A,cea de-a18-a,mai sunt numite și
"gaze inerte".
Tabelul periodic extins conține adițional și blocul g.Elementele descoperite
inițial prin sinteză,iar apoi întâlnite în natură,sunt
technețiulZ=43,promețiul 61, astatinul 85,neptuniul 93 și plutoniul 94.
Denumirea de „element zero” neutroniu face referire la o substanță
compusă numai din neutroni.
 Chemistry: Four elements added to periodic table. BBC News. 4 ianuarie
2016.
 St. Fleur, Nicholas (1 decembrie 2016).Four New Names Officially Addedto
the Periodic Table of Elements. New York Times.
Emsley, J. (2011). Nature's Building Blocks: An A-Z Guide to the
Elements (ed. New). New York, NY: Oxford University Press. . Greenwood &
Earnshaw, pp. 24–27 Scerri 2007, p. 24
 Messler, R. W. (2010). The essence of materials for engineers. Sudbury,
MA: Jones & Bartlett Publishers. p. 32..
 Bagnall, K. W. (1967). „Recent advances in actinide and lanthanide
chemistry”. În Fields, P. R.; Moeller, T. Advances in chemistry,
Lanthanide/Actinide chemistry. Advances in Chemistry. 71. American
Chemical Society. pp. 1–12.
Day, M. C., Jr.; Selbin, J. (1969).Theoretical inorganic
chemistry(ed. 2nd). New York: Nostrand-Rienhold
Book Corporation. p. 103. Holman, J.; Hill, G. C.
(2000). Chemistry in context (ed. 5th). Walton-on-
Thames: Nelson Thornes. p. 40.Leigh, G. J.
(1990). Nomenclature of Inorganic Chemistry:
Recommendations 1990. Blackwell Science.Fluck, E.
(1988).New Notations in the Periodic
Table” (PDF). Pure Appl. Chem. IUPAC. 60 (3): 431–
436.Accesat în 24 martie 2012.