În lagărul

memoriei -
deportărilor staliniste
IP Gimnaziul “Ion Creangă” s.Teleşeu
Burdujan Daria, clasa a IX-a
Ciocoi Adrian, clasa a IX-a
Coordonator: Dediu Adela, profesoară
de Istoria românilor şi universală
 “Numai fiind în bârlogul fiarei îți poți da seama de
odioasa dihanie cu chip de om care vrea să ne
plănuiască viitorul după chipul și asemănarea sa…”
 Spirite pline de
noblețe, vinovate de
nimic, condamnate să
treacă toate cercurile
iadului pământesc
sovietic, ele au
suportat chinurile
fizice și
moralpsihologice și
s-au confruntat cu 10
bestialitatea și iulie
murdăriile acestei lumi 1949
aberante și asasine,
fără să întineze
Demnitatea.
10 Îmbaracarea în
vagaone destinate
iulie
pentru vite a
1949 deportaților numiți
„culaci”. Vinoveți fără
de vină dar mai ales
copiii, de au devenit
criminali ai Uniunii
Sovietice și au meritat
surghiunul?
Trenul marfar încărcat cu ființe
nefericite duse mai rău ca pe
niște animale la abator, fiindcă
unii care mureau pe drum erau
aruncați din vagoane.
Eșaloanele pline cu deportați
care se îndreaptă spre Siberia
printre care și sătenii noştri.
În memoria celor deportaţi…
Conform datelor oficiale

06 iunie 1949 - deportaţi în Siberia

Deportaţi în Siberia 11293 de

familii din Moldova sau peste
35 mii de oameni.

Sursele neoficiale infirmă

acest fapt…
Persoanele din exil stabilite în:

Karaganda Novosibirsk Omsk Krasnoiarsk

Karaganda Regiunea Novosibirsk

01 11 mii persoane 02 13 mii 700 persoane
Omsk Krasnoiarsk
03 6 mii persoane 04 7 mii persoane
 Teroare, frică… citite în
ochii conaţionalilor noştri
– altfel spus “Barasabia
deportată”
 Întreaga familie fiind deportată în
noapte de 6 iulie 1949, nu
aveam nici 6 luni. Mama fiind
stresată luase ceva de mâncare,
careva haine şi cu lacrimi în ochi
ne-au urcat în maşină fiind
deplasaţi spre Râbniţa unde deja
ne aştepta trenul…”

Valerian Hacina din Susleni, Orhei , primul fecior al lui

Andrei Hacina (1924) și Iuliei Hacina-Ilev (1926),  și-a
petrecut cei șapte ani de acasă în Siberia, reguinea
Altai.
 Născută în anul 1935,
s.Peresecina, Orhei. Provin dintr-o
familie cu 4 copii. Tatăl fiind arestat
în anul 1947, pentru că i-au găsit 9
kg de făină, a decedat în anul 1948.
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949
bătuse cu groază în uşa casei
noastre. Am fost ridicaţi de 2 soldaţi
şi ne-au dus spre Chişinău,
urcându-ne în ultimul vagon din
“eşalon”. Ne-am pornit pe 7 iulie şi
pe 2 august 1949 am ajuns în
Tyumen.
Maria Covaliov din Peresecina, la vârsta de
14 ani, deportată în 1949 în regiunea Tyumen.
 În ziua când au venit să ne ridice
aveam 11 ani. Soldaţii îl căutau pe
tata, care era la prăşit cu mama.
Mama era însărcinată şi totodată
cu fratele de 2 ani în braţe. Tata a
reuşit să fugă cu mama, fiind
anunţaţi de către o vecină. Din
casă ne-au scos tot. Am trăit o
perioadă fugari în s.Ivancea. Eram
nevoiţi să ne ascundem. Nimeni nu
dorea să ne primească.

Rebeca Marga din Peresecina, Orhei în

anul 1949, nu au reuşit să îi deporteze în
Siberia.
 Feodora Alexei 1944, Niculăeuca,
Orhei.
Mi-aduc aminte cum au intrat un
soldat, directorul şcolii şi câţiva
“lingăi” din sat. Ne-au permis să luăm
o pâine, mama a luat 2 perne, 2
ceaunele şi câteva linguri. Cam asta
a reuşit. În Irkutsk am trăit într-o
“baracă” plină de ploşniţe. Tata dacă
nu era acasă în ziua deportării a
rămas fugar…

Feodora Alexei la vârsta de 5 ani, deportată

în regiunea Irkutsk 1949, impreună cu mama,
trei frați și sora mai mare.
 Lilia Gaşper născută 1946.
Tata a fost director de şcoală în
s.Budăi. Ne-au ridicat aşa cum eram
îmbrăcaţi, desculţi! Mama a reuşit să
ia un covor şi ceva de mâncare. Ne-
au urcat în marfare. Mama avea copil
sugaci şi pe mine mă ţinea de mână.
Soldaţii i-au permis să ia apă cu ea.
Cel mai straşnic moment a fost
momentul când au închis vagonul.
Care mureau îi aruncau din mers pe
ferestruica din metal.
Lidia Gașper din satul Furceni deportată la
vârsta de 3 ani împreună cu fratele, sora, mama,
tata și ambii bunei în 1949 regiunea Ircutsc.
 Claudi Garmandir, 1938, s.Zahoreni
Tata fiind gospodar aveam 100 de oi
şi pământuri, în anul 1948 a fost tărât
de picioare cu capul de pământ 150
metri de către poliţistul satului. În
1949, noi nu ştiam la ce ne duce,
ajungând la Nistru credeam că vor să
ne înnece. Am mers mai mult de 2
săptămâni. Când am ajuns în Ucraina
au început să ne hrănească. O
femeie şi-a pus capăt zilelor într-o
pădure când se oprea trenul.

În lipsa parintilor, Claudia Garmandir a fost

deportată împreună cu sora și fratele mai
mare în regiunea Altai. 
Memoria e cea mai de seamă
avere pe care
le-o putem lăsa moştenire
fiilor şi nepoţilor noştri.

(Nicolae Dabija)
 În sat, cetatea rezistenţei de milenii a neamului românesc,
comunismul a pătruns treptat, urmărindu-se degradarea acestui spaţiu
spiritual, lichidarea proprietăţii private şi colectivizarea forţată a
gospodăriilor ţărăneşti.
Pentru a pune în funcţiune întregul arsenal al terorii, a fost nevoie
de „chiaburi”. Dacă nu existau unii anume, au fost inventaţi.
Declararea „chiaburimii” în afara legii a condus la noi violenţe faţă de
întreaga ţărănime. Constrângerea fiscală, intimidarea, arestarea,
bătaia şi, în cele din urmă, confiscarea averii şi deportarea erau
metodele cele mai răspândite pentru a-i determina pe ţărani să
renunţe la tradiţionalul model de gospodărire în favoarea gospodăriilor
colective.
 În prima jumătate a anilor ’90 în Republica Moldova au fost
publicate multiple studii istorice, care varsă lumină asupra
esenţei regimului totalitar comunist. Documentele arhivelor
secrete, scoase la iveală de cercetători, conturează tabloul
oribil al deznaţionalizării şi genocidului la care au fost supuşi
românii moldoveni. Atenţia cercetătorilor istorici a fost
orientată, îndeosebi, asupra studierii materialelor privind raptul
Basarabiei la 1940, represiunile staliniste, foametea din anii
1946–1947 şi colectivizarea forţată a gospodăriilor ţărăneşti
din raioanele de pe malul drept al Nistrului.
 Întrebare deschisă: “Cine va
răspunde pentru durerea,
suferinţa, familii dezbinate,
traumele psiho-emoţionale ale
fraţilor şi surorilor noastre?”
Vă mulţumim pentru atenţie!