Locuitori din Chișinău – victime ale deportărilor staliniste

Primul val de deportări. 1941

Teritoriul Basarabiei a devenit parte a URSS în 1940. În nou creata

Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, epurările au început aproape
imediat. URSS era pe picior de război, iar conducerea acesteia dorea să fie
sigură de siguranța granițelor și loialitatea autorităților locale.
Primii, în 1940 deja, au fost afectați participanții Sfatul Țării - oficiali, preoți,
medici care au susținut unirea cu România în 1918. Majoritatea au fost
deportați în colțurile îndepărtate ale Rusiei. De exemplu, preotul Alexandru
Baltag a fost deportat în Tatarstan, deși avea 80 de ani deja. În 1940, a avut
loc și una dintre puținele deportări pe bază etnică - 124 000 de germani
basarabeni au fost repatriați în Germania.
Dar primul val deportări în masă a trecut peste RSSM în 1941. Pregătirea
pentru deportări a început în prealabil. La 11 noiembrie 1940 a fost emis un
ordin al NKVD (Comisariatul Norodnic pentru Afaceri Interne) al URSS cu o
cerere de identificare a tuturor "elementelor antisovietice". În listele de nume
întocmite în teritoriu, trebuiau să intre toți foștii proprietari de terenuri,
proprietarii de fabrici, membri ai gărzilor albe, oameni de afaceri, lideri ai
partidelor politice, colaboratori ai Siguranței românești, precum și primarii din
aproape toate localitățile, inclusiv cele găgăuze și bulgare. În februarie 1941,
listele erau gata - de completarea lor s-au ocupat tribunalele și sovietele
locale. Pe lângă categoriile enumerate, în liste au fost de asemenea incluși
medici, profesori și membri ai clerului.

Pe 31 mai 1941, comisarul Comitetului Central al Partidului Comunist

(bolșevic) al Uniunii Sovietice (VKP(b)) și al Sovietului Comisarilor
Norodnici (SNK) al URSS pentru RSSM, Sergo Goglidze, i-a trimis
personal lui Stalin un raport în care a cerut permisiunea de a exila urgent
"anumite elemente" din țară. Permisiunea Moscovei a fost acordată deja în
iunie. NKVD de la Chișinău le-a trimis organelor locale de forță instrucțiuni
detailate privind desfășurarea deportărilor. Operațiunea era programată
pentru 12 iunie 1941 și trebuia finalizată în decurs de 24 de ore, pentru a
evita tulburările.
Strămutările au avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie. Conform
dispoziției oficiale, fiecare familie putea lua cu ea 100 de kg de lucruri
personale-bani, haine, produse alimentare, vase. Pentru pregătiri li se
alocau două ore. În practică, după amintirile deportaților, majorității li s-au

Vrabie Gabriela 
 dat nu mai mult de 40 minute pentru pregătiri iar cu ei li s-au permis să ia
nu mai mult de 40 de kg. Banii și obiectele de valoare erau deseori
confiscate de soldați. Alte bunuri-casa, pământul, vitele—erau confiscate
de stat sau colhozuri.

“ Unul din soldații din curte ne-au spus că ne ridică. I-au pus tatei un pistol
la cap și l-au urcat în căruță. Alături de el s-a așezat fratele meu Gheorghe.
Mama era însărcinată. A început să obiecteze, zicând că e gravidă, dar
șeful grupului a întrerupt-o. Ne-am urcat împreună cu mama în căruță la
care erau înhămați caiii pe care ni i-au confiscat în ajun. „
- Din amintirile Galinei Bodareu, a cărei familie a fost deportată din Vadul-lui-Vodă în 1941.

Deportaților li se propunea să meargă la stațiile de cale ferată cu propriile

mașini sau căruțe. Pe cei fără transport propriu îi duceau soldații. La locurile
de exil oamenii au fost transportați mai mult decit o mie de vagoane de tip
marfar. În fiecare din ele încăpeau 90-100 de oameni. Drumul la destinație
dura cam două săptămâni.

“ În toiul nopții s-au deschis ușile vagonului (...) și în el au intrat NKVDiști,

ținând în lesă maidanezi cu gurile deschise, câini lupi. Lumea a început să
strige. Începea genocidul comunist (...) Doi dintre ei i-au legat tatei mâinile
pe la spate. Mama a început să țipe, ținându-se din răsputeri de gâtul tatei.
„Nu mă lăsa, Ilie cu patru copii în țară străină, fără pâine, fără haine". Un al
treilea s-a pus cu pistolul în mâini între părinți, trăgând-o pe mama cu tot
cu copil de la tata. I-a blocat calea. Alții l-au împins pe tata din vagon. De
atunci nu l-am mai văzut. „
- Boris Vasiliev, Autorul cărții „Stalin mi-a răpit copilăria"

Al doilea val de deportări. Operațiunea "Iug", 1949

După ce s-au răfuit cu principalele "elemente antisovietice" în 1941,

autoritățile locale au avut o altă problem după război: colectivizarea
mergea prea lent. Următorul val de deportări în masă a avut loc sub
steagul luptei cu "chiaburii", țăranii prosperi.

” Tata nu a acceptat propunerea autorităților sovietice de a participa la crearea

kolhozului (fermă colectivă) și a fost pedepsit - era zilnic dus la raion unde era
amenințat cu tot felul de pedepse. Așa a durat până în iulie 1949, când odată, la ora 3
noaptea ... Tata nu era acasă, fusese chemat la raion. Nici bunicul nu era, fiind în

Vrabie Gabriela 
 câmp. <...> Acasă a rămas singură mama gravidă cu trei copiii și bunica bolnavă.

Soldații au venit și au rupt ușa. <...> Mama îmi povestea că de îndată ce au intrat în
casă, au rupt pătura de pe ea și i-au ordonat: "Ridică-te! Ia copiii și ieșiți în stradă!"
Neînțelegând ce se întâmpla, ea, săraca, m-a luat pe mine în brațe, pe sora mea de
mână și a ieșit în curte. Acolo doi soldați stăteau la uși, unul în fața mașinii, la poartă,
iar al doilea în mașină. Părea că râd de noi. Pe mine, cea mai mică, m-au luat de mână
și m-au aruncat în mașină ca pe o piatră, ca pe o cârpă. Apoi mi-au luat sora. Doi
soldați au târât-o pe bunica paralizată împreună cu așternutul, au deschis bordul
mașinii și au aruncat-o, pur și simplu în remorcă. „
- Maria Cultuclu, Originară din Orhei, născută în 1946

Operațiunea, numită ulterior "Iug" (Sud), a început de fapt cu un

memorandum al ministrului Afacerilor Interne al RSSM Fedor Tutushkin
Ministerul către șeful Ministerului Unional al Afacerilor Interne (MVD)
Serghei Cruglov. Într-o scrisoare din 12 octombrie 1948 Tutushkin indică
faptul că „rămășițele elementelor naționalist-burgheze moldo-române,
chiaburo-banditești și speculative" rezistă procesului de „modernizare" a
agriculturii. În acest sens, șeful Ministerului local al Afacerilor Interne a
cerut permisiunea de a deporta de pe teritoriul RSS Moldovenești 15 mii de
familii de chiaburi sau cel puțin „partea cea mai ostilă și mai puternică
economic a chiaburimii în număr de până la 5 mii de oameni".

Operațiunea "Iug" a început la ora două noaptea pe 6 iulie și s-a încheiat

la ora opt seara pe 7 iulie 1949. Conform ordinului oficial al autorităților,
deportații aveau dreptul să ia cu ei până la 1,5 tone de lucruri pe familie.
De fapt, majoritatea abia de reușea să ia ce putea duce: o mașină de cusut
sau, de exemplu, un butoi de miere. Mulți au plecat în Siberia fără haine
calde și unelte de lucru. Soldații nu le-au acordat timp pentru pregătiri
minuțioase. Toate bunurile rămase, inclusiv casele și terenurile, au fost
confiscate și predate statului și colhozurilor. Bunurile mărunte erau deseori
luate de vecinii care au avut norocul să rămână acasă. În timpul acestui val
de deportări multe familii s-au îndreptat nu doar fără lucruri dar și fără tați:
bărbații se ascundeau în speranța că fără capii familiei, pe cei dragi nu îi
vor ridica, așa cum a fost în 1941.
La gări familiile erau transportate în principal cu camionul. Apoi deportații
erau încărcați în vagoane de marfă. În Kazahstan și Siberia au fost expediate
30 de eșaloane (1.573 vagoane) într-o singură zi. Drumul spre așezările
speciale a durat de la două până la patru săptămâni. Asistentele și medicii
promiși de ordinul oficial nu au fost prezenți pe lângă deportați. Este aproape
imposibil să se stabilească astăzi cifrele exacte, dar se știe că mulți au murit
până a ajunge la locul de surghiun.

Vrabie Gabriela 
 Ca urmare a operațiunii "Iug" de pe teritoriul Basarabiei au fost deportați
34.270 de persoane, dintre care 13.651 femei și 11.245 copii. La sosire,
deportații au fost repartizați pe la localnici sau prin barăci - unele construite
special pentru operațiunea "Iug", altele rămase de la valurile anterioare de
represiune de pe teritoriul URSS. Trăiau "prin colțuri", mai multe familii într-o
baracă. Cu timpul, familiile în care erau bărbați construiau bordee sau chiar
case de lemn. Prima iarnă sa dovedit cea mai dificilă: unele din persoanele
internate în colonii speciale nu au putut suporta clima neobișnuită și munca
grea de tăiere a pădurii. Istoricii încă nu au reușit să stabilească exact câte
persoane au murit spre locurile de exil și câte nu au supraviețuit condițiilor
dure de existență.

„ Am mers zi și noapte, noapte și zi. <...> În timpul opririlor lungi ne dădeau de

mâncare. Ne spuneau: "Două persoane, un sac și două găleți." <...> Așa ne aduceau
de mâncare. Unul aducea un sac de pâine, altul - găleți cu terci sau supă. Când trenul
se oprea, ni se permitea să ieșim din vagon și ni se spunea: "Recuperați-vă". Aceasta
însemna să ne facem nevoile. Așa și mergeam cu toții laolaltă, bătrâni, tineri, bărbați,
femei. Apoi am ajuns la Krasnoyarsk. Acolo ne-au dat jos pe toți. <...> Ne-au împărțit în
grupuri, ca să ne ducă la baie, pentru că ne umpluserăm de păduchi. Trei săptămâni să
nu ne spălăm și să ne culcăm îmbrăcați ca porcii! Ne-am spălat, ei ne-au dezinfectat
hainele. Și iarăși ne-au băgat în vagoane. Așa am mers încă o zi de la Krasnoiarsk la
stația Parcium, raionul Ciunski, regiunea Irkutsk. Când am sosit, ne-au descărcat sub
paza soldaților, pe malul unui râu. Toți aveau copii, lucruri. Apoi, a venit un militar și ne-
a spus: "De azi înainte, aici vă e locul. Nu se va întoarce nimeni și niciodată în Moldova
—aici vă vor putrezi oasele". ”
- Anna Vlas (născută Istrati), Originară din satul Bălăurești, raionul Nisporeni, născută în 1938

Rezultatele deportărilor au depășit toate așteptările autorităților. Din iulie

până în noiembrie 1949, procentul gospodăriilor țărănești incluse în kolhozuri
a crescut de la 32% la 80%. Până în ianuarie 1950, ponderea kolhoznicilor
era de 97%. Temându-se de noi valuri de deportări, țăranii au cedat statului
terenurile și alte proprietăți.

Al treilea val de deportări. Operațiunea "Sever"

("Nord"), 1951
„Martorii lui Iehova" au devenit ținta mecanismului sovietic de represiune din
mai multe motive. Membrii acestei organizații au negat puterea statului: au
refuzat serviciul militar și participarea la alegeri. Regimul a perceput viziunea
lor asupra lumii ca fiind anti-sovietică și potențial periculoasă pentru
securitatea națională.
Primele represiuni ale Martorilor lui Iehova au început încă în 1949. În timpul
operației "Sud", 354 membri activi ai comunității religioase au fost expulzați în

Vrabie Gabriela 
 Kazahstan. Dar acest lucru nu a speriat "martorii". Dimpotrivă, rândurile lor pe
teritoriul RSSM au continuat să se completeze.
În 1950, conducerea URSS a decis să ia măsuri suplimentare, mai stricte
contra "martorilor". La 19 februarie 1950, atotputernicul ministru al securității
naționale al URSS, Viktor Abakumov, a emis un ordin "Cu privire la
deportarea a 1.670 de persoane din RSSM". Era vorba de aproximativ 670 de
familii, enoriași ai cultului religios "Martorii lui Iehova". Coordonarea
operațiunii i-a fost însărcinată primului secretar al Partidului Comunist din
Moldova, Leonid Brejnev. Operațiunea avea numele de cod "Sever" ("Nord")
și, la sugestia lui Stalin, a avut loc în perioada martie-aprilie 1951.
Deportările au vizat și membrii acestei comunități religioase din alte republici
sovietice: RSS Ucraineană (2020 de familii), RSS estonă (130 de familii), RSS
lituaniană (48 de familii), RSS Belarusă (153 de familii) și RSS letonă (27 de
familii).

„ Îmi amintesc bine ziua aceea. Dimineața, cam pe la cinci, au venit un grup
de soldați. Ofițerul a spus că trebuie să ne strângem rapid lucrurile personale,
pentru că vom fi trimiși în regiuni îndepărtate ale Rusiei. Nimeni nu ne-a spus
exact unde suntem trimiși și ce ne așteaptă acolo. Ne-au permis să luăm cu
noi o tonă jumătate de lucruri. Când au venit vagoanele, s-a dovedit că o tonă
și jumătate era cantitatea totală permisă pentru patru familii. Am fost băgați în
vagoane împreună cu lucrurile noastre. Îmi amintesc că eram 12-13 oameni și
am luat cu noi doar strictul necesar. ”
— Din memoriile lui Serghei Shobe, activist al cultului religios "Martorii lui Iehova", născut în 1934

Unul dintre cele mai ample studii ale deportărilor

„Martorilor lui Iehova" - e cartea lui Nicolae Fuștei
"Persecutarea organizației religioase "Martorii lui
Iehova". Operațiunea "Sever" (1951) în RSSM".
Cartea este disponibilă într-un singur exemplar la
biblioteca Academiei de Științe a Moldovei și a devenit
principala sursă pentru acestui capitol.

Vrabie Gabriela