,,Deportările din RSSM”

Odată cu instaurarea regimului de tip sovietic în Republica Sovietică Socialistă

Moldovenească (RSSM) s-au produs schimbări radicale în toate domeniile de
activitate: politic (instaurarea republicii, lichidarea pluralismului politic şi
pluripartidismului, centralizarea puterii în mâinile unui singur partid politic,
îndoctrinarea maselor), social (introducerea ateismului militant, a sistemului nivelator
de învăţământ), economic (lichidarea proprietăţii private, organizarea unei economii
centralizate, de comandă, colectivizarea şi industrializarea forţată), cultural (realizarea
revoluţiei culturale, care trebuia să educe un om cu o conştiinţă sovietică, îngrădirea
drepturilor naţionale etc.). În anii 1940–1941 şi 1944–51 a început procesul de
intimidare, întemniţare, deportare a tuturor celor, ale căror vieţi s-au intersectat cumva
cu guvernarea românească şi nu coincideau cu modelul omului sovietic, un criteriu de
bază – docil doctrinei şi partidului comunist.

Între 1940 şi 1951 au fost operate trei valuri de deportări ale cetăţenilor din Basarabia
şi Bucovina de Nord. Acţiuni de strămutare a populaţiei acestor teritorii au avut loc şi
între cele trei valuri. În primul val – iunie 1941 au fost deportate, în regiunile de nord
ale URSS (Tiumen, Irkutsk, Novosibirsk etc.) sau sud-estul Rusiei (Kazahstanul de
Nord, Kazahstanul de Sud etc.) cca 3.470 de familii („elemente antisovietice”)
(22.648 de persoane). În 1941, persoana împuternicită cu deportările masive ale
populaţiei din Moldova a fost georgianul S.A. Golidze, numit la 7  mai 1941 de biroul
politic al CC al PC(b) al URSS. Deja peste o săptămână după intrarea în funcţie,
acesta îl informa pe Stalin că securitatea din Basarabia este în pericol, iar unica soluţie
pentru menţinerea ordinii publice poate fi obţinută prin deportări masive de
populaţie4 . La 21 mai 1941, conducătorii direcţiilor NKVD din Siberia şi Kazahstan
au primit telegrame secrete pentru primirea deportaţilor.

Al doilea val, cel mai masiv, s-a desfăşurat în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949,
finalizată la 7 iulie ora 20.00, în conformitate cu Hotărârea secretă nr. 509 din 28
iunie 1949 a Consiliului de Miniştri al RSSM „Cu privire la deportarea din RSSM a
familiilor de chiaburi, a foştilor moşieri şi a marilor comercianţi”. La 30 iunie 1949,
Consiliul de Miniştri al RSSM a adoptat Hotărârea „Cu privire la confiscarea şi
realizarea averii deportaţilor”, potrivit căreia bunurile confiscate vor fi utilizate pentru
acoperirea datoriilor la impozite faţă de stat. Operaţia era codificată cu titlul „Iug”
(Sud). Problemele legate de arestări şi deportări trebuiau să fie realizate de Ministerul
Securităţii de Stat al RSSM, condus de Iosif Mordoveţ . După o săptămână de la
începutul operaţiei de deportare, se făceau totalizările, prezentându-se raportul final al
Ministerului Securităţii de Stat al RSSM cu privire la rezultatele operaţiei de
deportare. Potrivit raportului au fost deportate 11.293 de familii (35.050 persoane),
dintre care bărbaţi – 9.745, femei – 13.924, copii – 11.3816 .

Valul III – 1951, ca urmare a desfăşurării operaţiei „Sever” (Nord), au fost silite să
plece pe alte meleaguri 723 de familii (cca 2.600 persoane)7 . Cercetătorii sunt de
părerea că datele oficiale privind numărul celor supuşi represiunilor sunt
convenţionale, estimările ridicându-se la câteva sute de mii.
Consecinţele deportărilor au fost imediate şi de durată, fiind deopotrivă de ample.
Referindu-ne la impactul social, economic şi psihologic al deportărilor staliniste,
trebuie să evidenţiem că anumite grupuri sociale din Basarabia, ca rezultat al
deportărilor şi al altor crime de masă săvîrşite de autorităţile sovietice, au fost în mare
măsură distruse în câţiva ani de ocupaţie bolşevică: clericii, care au rămas în
Basarabia alături de credincioşi, intelectualii, liderii politici, ţăranii înstăriţi,
funcţionarii, oamenii de afaceri, foştii ofiţeri ai armatei române sau ţariste, deputații
din Sfatul Țării, ziariştii ș.a.

Basarabiei și Bucovinei de Nord li s-a adus un prejudiciu enorm nu doar din punct de
vedere social, dar şi economic. O daună, la fel de profundă, a fost pricinuită din
punctul de vedere psihologic, deoarece teroarea și neputința au implantat în mintea
basarabenilor o teamă cu puternice elemente fataliste. Prin deportarea intelectualilor şi
a elitei politice s-a curmat dezvoltarea  istorică a culturii tradiţionale, a limbii şi
valorilor româneşti. S-a creat o stare anormală de desconsiderare a populaţiei
localnice, de desființare a oricăror forme şi încercări de păstrare a specificului
naţional, de frică patologică faţă de celălalt, suspectat a fi un potenţial trădător sau
turnător.
În concluzie, construirea regimului sovietic în RSSM a avut loc pe cale forţată.
Lichidarea „duşmanului de clasă” se efectua şi prin metoda deportărilor, care au
decurs în câteva mari etape: 1941, 1949, 1951 şi subetape. Conform istoricilor, din
RSSM au fost exilaţi cca 20% din populaţie.. Autorităţile sovietice recurgeau la
şubrezirea familiilor prin dezbinarea membrilor lor, pedepsirea „elementului de clasă”
prin supunerea la munci grele în condiţii neomeneşti. Totuşi, cetăţenii exilaţi şi-au
păstrat demnitatea de om, iar întorcându-se la baştină şi-au reluat viaţa de la început.
În prezent, puţini din ei au mai rămas în viaţă, dar ei păstrează vii amintirile trăite în
timpul regimului totalitar şi militează pentru valorile democratice. Deşi victimele
deportărilor au fost reabilitate, accesul în arhivele MAI este limitat, iar date veridice
privind problema deportărilor vor apărea odată cu desecretizarea lor.