Destinele deportatilor din RSSM

În opt ani de putere sovietică (1940-1941 şi 1944-1951), în RSSM au fost operate trei
valuri de deportări masive de populaţie şi, zilnic, arestări individuale sau în grup.
Violenţa şi represaliile au fost nişte modalităţi sigure prin care puterea sovietică a
înţeles să-şi impună voinţa de a construi socialismul într-un timp record într-un spaţiu
străin. S-a dat lovitura asupra tuturor categoriilor sociale incomode şi antisovietice prin
mentalitate, mod de trai şi aspiraţii. Grosso modo, putem califica aceste trei valuri de
deportări ca o ofensivă totală împotriva populației din RSSM:
ofensiva politică (deportarea din 1941), economică (deportarea
din1949)şi spirituală (deportarea din 1951).La aceste date oficiale, se adaugă miile de
cazuri de deportări individuale şi de trimiteri forţate la muncă sau la studii în adâncurile
Uniunii Sovietice, precum şi cazurile necunoscute sau şterse din analele memoriei.

Consecinţele deportărilor au fost imediate şi de durată, fiind deopotrivă de ample.

Referindu-ne la impactul social, economic şi psihologic al deportărilor staliniste, trebuie
să evidenţiem că anumite grupuri sociale din Basarabia, ca rezultat al deportărilor şi al
altor crime de masă săvîrşite de autorităţile sovietice, au fost în mare măsură distruse în
câţiva ani de ocupaţie bolşevică: clericii, care au rămas în Basarabia alături de
credincioşi, intelectualii, liderii politici, ţăranii înstăriţi, funcţionarii, oamenii de afaceri,
foştii ofiţeri ai armatei române sau ţariste, deputații din Sfatul Țării, ziariştiiș.a.

Basarabiei și Bucovinei de Nord li s-a adus un prejudiciu enorm nu doar din punct de
vedere social, dar şi economic. O daună, la fel de profundă, a fost pricinuită din punctul
de vedere psihologic, deoarece teroarea și neputința au implantat în mintea
basarabenilor o teamă cu puternice elemente fataliste. Prin deportarea intelectualilor şi
a elitei politice s-a curmat dezvoltarea  istorică a culturii tradiţionale, a limbii şi valorilor
româneşti. S-a creat o stare anormală de desconsiderare a populaţiei localnice, de
desființare a oricăror forme şi încercări de păstrare a specificului naţional, de frică
patologică faţă de celălalt, suspectat a fi un potenţial trădător sau turnător.

Ne propunem în cele ce urmează să structurăm o serie de elemente biografice care

reflectă destinele celor deportați, propunînd și nişte studii de caz, pe care le-am redat în
baza dosarelorpersonale ale unor persoane deportate (cu sigiliul „strict secret”,
elaborate de KGB), suprapuse cu mărturiile supraviețuitorilor, colectate în ultimii ani.

Soarta familiilor deportate în primul val (12-13 iunie 1941) poate

fi reconstituită după două scenarii:
A)     Primul scenariu este cel în care capul familiei fusese deja arestat (în perioada 28
iunie 1940 – 11 iunie 1941) și familia sa trecea de una singură prin deportare.

B)      Al doilea scenariu este cel în care capul familiei împreună cu familia era deportat
și separat de familie la gară.  În „Planul de măsuri cu privire la etapele, stabilirea şi
încadrarea în câmpul muncii a contingentului special deportat din RSS Lituaniană,
Letonă, Estonă şi Moldovenească”, elaborat de Administrația Generală a Lagărelor
(GULAG) a NKVD la 14 iunie 1941, se prevedea ca 5 000 de bărbați (capi de familie)
arestați în RSSM să fie internați în lagărul Kozel’schinsk (Козельщинск) şi 3 000 de
bărbați (capi de familie) – în lagărul Putivl’sk (Путивльск), ambele în Ucraina.Ceilalți
membri ai familiilor au fost trimiși în exil în Siberia și Kazahstan. Toţi deportaţii, de la
copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă la întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri
şi în artelurile meșteșugărești. Pentru munca ce o îndeplineau nu erau remuneraţi
echitabil, ci li se plătea doar un minimum necesar pentru trai.

Documentele cercetate până în prezent arată că persoanele trimise în exil din RSSM au
fost stabilite: în Karaganda – 11 000 persoane, în regiunea Omsk – 6 000 persoane, în
regiunea Novosibirsk – 13 700, în ţinutul Krasnoiarsk – 7 000, în RSS Kazahă – 11 794,
în ţinutul Altai – 9 802, în regiunea Kirov şi în RASS Komi – 3 600.

 Viaţa deportaţilor era grea. Lipsurile materiale erau accentuate şi de lipsa hranei
spirituale. Deservirea aşezărilor speciale cu produse alimentare şi de primă
necesitate se făcea destul de prost şi deportații erau nevoiți să facă schimb cu
populaţia locală: pentru pâine sau cartofi se cedau costume din ţesătură
calitativă, covoare, perne, bijuterii, obiecte preţioase etc. Pentru a-și putea hrăni
copiii, adulții făceau eforturi colosale. Copiii lucrau de mici. Faptul că URSS era
în război şi suporta mari greutăţi economice se resimţea foarte mult asupra
condiţiilor lor de trai. Foametea, lipsurile, înjosirile şi frica pentru viitor erau
omniprezente. Credinţa strămoşească, păstrată în sufletele întristate ale
deportaţilor, îi ajuta şi le dădea puteri pentru a suporta chinurile şi a spera la
revenirea acasă.

Soarta celor deportaţi în vara anului 1949

Deosebit de dramatică a fost deportarea în masă a basarabenilor în noaptea de pe 5
spre 6 iulie 1949. Soarta dramatică a acestora o putem astăzi reconstitui după
crâmpeiele dedocumente şi amintiri păstrate în arhive şi în sufletele îndurerate ale celor
care s-au întors din infernul stalinist.Amstabilit câteva scenarii de destine ce s-au
hotărât în acea noapte fatidică de pe 5 spre 6 iulie 1949:

A) Soarta celor care au scăpat de deportare, dar ale căror familii au fost deportate.

Când s-a desfăşurat deportarea, au fost ridicaţi numai acei membri ai familiei care se
găseau în acel moment acasă. Aşa se face că au existat numeroase cazuri când au fost
deportaţi în Siberia numai părinţii sau numai copiii ori mama sau tatăl cu o parte din
copii. Aceasta s-a întâmplat în mare măsură din cauză că, deşi operaţiunea a fost
pregătita în taină, populaţia din unele sate ale republicii, pe diferite căi, a aflat totuşi de
„surpriză”. În consecinţă, mulţi dintre părinţi (cu sau fără copii) s-au ascuns pe la vecini,
prin păduri, dormeau în câmp, nădăjduind că în acest mod familiile lor nu vor fi supuse
represaliilor. Mai trebuie spus că o parte dintre cei care s-au ascuns, întorcându-se
acasă şi găsind casele pustii şi confiscate, şi-au ajuns familiile în gări sau mai târziu s-
au adresat organelor de resort pentru a fi trimişi şi ei în locurile de deportare unde se
aflau familiile lor. În perioada iulie 1949 – 9 iunie 1952 au plecat benevol după familiile
lor în aşezările speciale 573 de persoane.

B) Soarta contingentului deportat din RSSM.

Deseori, familiile supuse deportării fuseseră deja afectate în timpul primei ocupaţii
sovietice. Imediat după război, sovieticii, revenind în Basarabia, se răfuiau cu cei care
au luptat în Armata Română sau care nu s-au supus ordinelor Armatei Roşii. Aceşti
bărbaţi erau arestaţi şi, câteodată, judecaţi, fiind condamnaţi la ani grei de lagăr