Eclipsele de Soare si de

Luna
O eclipsă de Soare (sau mai precis o ocultație solară) se produce atunci când Luna
trece între Pământ și Soare prin fața Soarelui. Văzut de pe Pământ, discul Lunii e de
obicei mai mare decât cel al Soarelui și, dacă se interpune între privitor și Soare, îi
blochează lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Pământ.

A realizat eleva clasei a XII-R, Ursu Daria

 Eclipsă de Lună
O eclipsă de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului,
intră în umbra acestuia. Aceasta se întâmplă când Soarele, Pământul și Luna sunt
aliniate suficient de exact (eclipsă parțială). Întotdeauna „faza” Lunii la o eclipsă de
Lună este cea de Lună plină. Timpul și durata ei depind de poziția relativă și poziția
de pe linia nodurilor. Cea mai recentă eclipsă de Lună a fost cea din noaptea de 16
spre 17 iulie 2019.
 O eclipsă de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului,
intră în umbra acestuia. Aceasta se întâmplă când Soarele, Pământul și Luna sunt
aliniate suficient de exact (eclipsă parțială). Întotdeauna „faza” Lunii la o eclipsă
de Lună este cea de Lună plină. Timpul și durata ei depind de poziția relativă și
poziția de pe linia nodurilor. Cea mai recentă eclipsă de Lună a fost cea din
noaptea de 16 spre 17 iulie 2019.
 Aspect
Luna nu dispare complet în timp ce trece prin umbră datorită refracției luminii solare
de către atmosfera terestră în conul de umbră. Dacă Pământul nu ar avea atmosferă,
Luna s-ar întuneca aproape de tot, rămânând iluminată doar prin difracție. Culoarea
este roșcată pentru că lumina venită de la Soare trece prin atmosfera Pământului, unde
radiația cu lungimi de undă mai mici este împrăștiată mai puternic (ceea ce explică
culoarea albastră a cerului văzut de pe Pământ). Același efect are loc și la apus și la
răsărit, când Soarele se vede roșcat pentru că în drumul razant al luminii lungimile de
undă mai mari se transmit mai bine. Cantitatea de lumină refractată depinde de
cantitatea de praf din norii care se află în atmosferă.
 Cicluri ale eclipselor

În fiecare an sunt cel puțin 2 eclipse de Lună. Dacă știi data și ora unei
eclipse poți prezice următoarele eclipse folosind cicluri ale eclipselor
precum este ciclul Saros. Spre deosebire de o eclipsă de Soare, care poate fi
văzută numai de o relativ mică parte de pe planetă, o eclipsă lunară poate fi
vazută de pretutindeni dacă este noapte.
 Eclipsă de Soare
O eclipsă de Soare (sau mai precis o ocultație solară) se produce atunci când Luna
trece între Pământ și Soare prin fața Soarelui. Văzut de pe Pământ, discul Lunii e de
obicei mai mare decât cel al Soarelui și, dacă se interpune între privitor și Soare, îi
blochează lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Pământ. Când discul Lunii
acoperă în întregime pe cel al Soarelui imaginea luminoasă obișnuită a Soarelui este
blocată complet și, pentru o anumită zonă de observație și o anumită durată de ordinul
câtorva minute, eclipsa de Soare este totală. Eclipsele totale de Soare permit
executarea unor studii astronomice speciale, dar au loc mult mai rar decât cele
parțiale.
 Atenție! Pentru a observa cu ochiul liber o eclipsă de Soare, de orice tip ar fi ea,
este nevoie de un filtru solar special. Fără acest filtru observarea eclipsei duce la
accidente grave ale ochiului, care pot ajunge până la orbire. Filtrul cel mai accesibil
este filtrul de sudură mai dens, însă, din cauza grosimii sticlei, pot apărea imagini
duble. Filtrul ideal, numit filtru Mylar, este o peliculă aluminizată care oprește
radiațiile periculoase. O altă variantă sigură este proiectarea imaginii solare pe un
ecran.
 Tipuri de eclipsă
Eclipsă totală
Eclipsa totală are loc atunci când Soarele este obturat complet de Lună. Imaginea
strălucitoare a Soarelui este înlocuită timp de câteva minute de silueta întunecată a
Lunii. Totuși, coroana Soarelui, mult mai strălucitoare decât Luna, rămâne vizibilă.
Eclipsele totale sunt vizibile doar pe o fâșie îngustă de pe suprafața Pământului
(vezi punctul negru din imaginile alăturate).
 Eclipsă inelară
Eclipsa inelară apare atunci când Soarele și Luna sunt aliniate exact cu Pământul, iar diametrul aparent al
Lunii este mai mic decât cel al Soarelui. Din Soare se mai vede doar marginea, în formă de inel strălucitor ce
înconjoară Luna întunecată. Eclipsele de Soare inelare sunt evenimente astronomice rare.

Eclipsă hibrid
Eclipsa hibrid este o eclipsă intermediară între o eclipsă de Soare totală și una inelară. În unele puncte de pe
Terra poate fi văzută ca fiind totală, iar în altele apare ca fiind inelară. Și acesta este un tip de eclipsă rar
întâlnit.
Eclipsă parțială
Eclipsa parțială apare atunci când Soarele și Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna obturează Soarele doar
parțial. Acest fenomen poate fi observat de obicei de pe o mare parte a Pământului, în special în exteriorul
benzii de totalitate.
 Explicații
Distanța dintre Soare și Pământ este de 390 de ori mai mare decât aceea dintre Lună și
Pământ. Diametrul Soarelui este de 400 de ori mai mare decât cel al Lunii. Întrucât aceste
rapoarte sunt aproximativ aceleași, mărimile aparente de pe Pământ ale Soarelui și Lunii sunt
aproximativ identice: ~0,5 grad (~30') de arc unghiular. Deoarece orbita Lunii în jurul
Pământului este o elipsă, ca și orbita terestră în jurul Soarelui, mărimile aparente ale Soarelui
și Lunii variază. Magnitudinea unei eclipse este raportul dintre mărimea aparentă a Lunii prin
cea a Soarelui în timpul eclipsei. O eclipsă, când Luna se află la distanța cea mai îndepărtată
în raport cu Pământul (adică, se află la apogeu), poate fi doar inelară deoarece Luna apare
atunci mai mică decât Soarele; magnitudinea unei eclipse inelare este inferioară lui 1.
 În general se produc ceva mai multe eclipse inelare decât totale deoarece, în medie, Luna este situată prea
departe de Pământ pentru a masca complet Soarele. O eclipsă hibridă se produce când magnitudinea eclipsei
este foarte aproape de 1: eclipsa va deveni totală în anumite locuri de pe Pământ și inelară în altele.
Orbita Pământului în jurul Soarelui este eliptică, deci distanța care separă Pământul de Soare variază în cursul
anului. Acest lucru influențează mărimea aparentă a Soarelui, dar nu atât de mult cât variația distanței Pământ-
Lună. Când Pâmântul se află la cea mai îndepărtată distanță de Soare (afeliul) în iulie, acest fapt tinde să
favorizeze eclipsele totale. Când Pământul atinge cea mai apropiată distanță de Soare (periheliul) în ianuarie,
acest fapt tinde să favorizeze eclipsele inelare.
→ Aceste date sunt valabile pentru epoca noastră, axa mare a orbitei terestre a avut o precesie tot așa ca și
anotimpurile. Combinarea acestor precesii fac ca periheliul și afeliul să avanseze în anotimpuri în ritmul de o zi
în 70 de ani. Excentricitatea orbitei terestre variază și ea în cursul epocilor.
 Terminologie

Termenul eclipsă centrală este utilizat adesea ca expresie generică pentru desemnarea unei eclipse, fie
ea totală, inelară, sau hibridă. Totuși, acest lucru nu este exact, în mod riguros: definiția unei eclipse
centrale este o eclipsă în timpul căreia linia centrală a umbrei atinge suprafața Pământului. Este
posibil totuși, dar foarte rar, ca o parte a umbrei să atingă suprafața terestră (creând astfel o eclipsă
inelară sau o eclipsă totală), dar nu linia sa centrală. Acest tip de eclipsă este numit eclipsă necentrală
(totală sau inelară). Întotdeauna, ea se produce pe marginea emisferei diurne, cu Soarele în
apropierea orizontului: la răsăritul sau la apusul Soarelui.
 Potrivit definiției date actualmente eclipsei, termenul „eclipsă de Soare” este un abuz de limbaj:
fenomenul în care Luna trece prin fața Soarelui nu este o eclipsă, ci o ocultație. O eclipsă se produce
când un obiect trece prin umbra produsă de un alt obiect. De exemplu, când Luna dispare la faza de
Lună plină trecând prin umbra Pământului, evenimentul este denumit corect eclipsă de Lună. De
aceea, termenul adecvat, dar rareori utilizat, care denumește „eclipsa de Soare” este eclipsă de Pământ
(văzută din spațiu) sau ocultație solară (văzută de pe suprafața Pământului). Totuși din punct de
vedere etimologic, eclipsa unui corp ceresc este într-adevăr dispariția sa temporară pentru un
observator terestru: înainte de secolul al XX-lea, nu era posibil să se facă observații din afara
Pământului. Acest fapt justifică folosirea făcută, în mod obișnuit, a termenului „eclipsă de Soare”,
care își găsește, în acest mod, traducerea literală într-un mare număr de limbi. În română, termenul
„ocultație” este un împrumut din franceză occultation, unde a apărut în astronomie abia în secolul al
XV-lea, este considerat ca sinonim al termenului eclipsă în dicționarele de uz general.
 Predicții
Contrar la ceea ce s-a afirmat adesea în urma unei erori a lui Edmond Halley, ceea ce
chaldeii numeau saros nu are nimic de-a face cu eclipsele și nu permitea, în niciun caz,
să se prezică o eclipsă de Soare vizibilă în lumea cunoscută din epocă. Faimoasa
predicție de eclipsă de Soare făcută de Thales și relatată de Herodot (cf infra, Eclipse
de Soare de-a lungul timpului), este probabil exagerată. Această eclipsă s-a produs,
într-adevăr, la 28 mai 585 î.Hr. și era vizibilă în această parte a lumii. Însă o predicție a
unei eclipse presupune unelte teoretice și matematice foarte avansate, care se
estimează că nu au fost elaborate decât în secolul al II-lea î.Hr. de către Hiparh (190
î.Hr.-120 î.Hr.) mulțumită teoriei sale a epiciclurilor.
 Producerea unei eclipse
Diagrama din dreapta arată alinierea Soarelui, Pământului și Lunii în timpul unei eclipse de
Soare (distanțele și mărimile respective nu sunt la scară). Regiunea gri închis sub Lună este
umbra, în care Soarele este complet întunecat. Mica zonă în care umbra atinge suprafața terestră
este locul în care o eclipsă totală poate fi observată. Regiunea cea mai mare gri deschis este
penumbra, în care doar o eclipsă parțială poate fi observată. Orbita Lunii în jurul Pământului
este înclinată cu 5 grade în raport cu planul orbitei terestre în jurul Soarelui (ecliptica). De
aceea, în momentul Lunii noi, Luna trece, în mod obișnuit, deasupra (în nord) sau dedesubtul (în
sud) Soarelui. O eclipsă de Soare se poate produce doar când Luna nouă se găsește aproape de
unul din punctele (denumite noduri) în care orbita Lunii intersectează ecliptica.
Cum s-a precizat mai sus, orbita lunară este și ea eliptică. Distanța Pământ-Lună poate varia cu 6% în
raport cu valoarea sa medie. Acesta este motivul pentru care dimensiunea aparentă a Lunii variază în
funcție de distanța de la Pământ, iar de aici apare diferența dintre o eclipsă totală și o eclipsă inelară.
Distanța dintre Pământ și Soare variază și ea în cursul unui an (o rotație completă a Pământului în
jurul Soarelui), dar această diferență nu influențează prea mult tipul de eclipsă. În medie, Luna apare
ceva mai mică decât Soarele (pe bolta cerească, în acest caz ne referim la dimensiunea aparentă și nu
la dimensiunea reală), astfel majoritatea (aproape 60%) din eclipsele centrale sunt inelare. Doar când
Luna este ceva mai aproape de Pământ (aproape de perigeu), decât în medie, se produce o eclipsă
totală.
Luna se rotește în jurul Pământului în aproximativ 27,32 de zile în raport cu un reper de referință fix.
Este luna siderală. Totuși, în timpul unei luni siderale, Pământul a înaintat și el în mișcarea sa de
revoluție; făcând o medie între timpul dintre două faze identice (de obicei, Lună nouă) și luna
siderală obținem 29,53 de zile. Acest timp mediu, care este cunoscut ca lună sinodică, corespunde la
ceea ce este denumit în mod obișnuit lună lunară.
Pe traiectoria sa, Luna traversează ecliptica de la sud spre nord, când e la nodul ascendent, și
viceversa, când e la nodul descendent. Totuși, nodurile orbitale ale Lunii se deplasează progresiv
într-o mișcare retrogradă, din cauza gravității Soarelui asupra deplasării Lunii, iar un circuit complet
se termină o dată la 18,6 ani. Aceasta înseamnă că timpul dintre două treceri a Lunii prin nodul
ascendent este ușor mai scurt decât luna siderală. Această perioadă este denumită lună draconică
(sau „lună nodică”).
 Traiectorie
În timpul unei eclipse centrale, umbra Lunii (sau anteumbra, în cazul unei eclipse inelare) se
deplasează rapid de la Vest spre Est pe suprafața Pământului. Pământul se rotește, și el, de la
Vest spre Est, dar umbra se deplasează mai repede oricare ar fi punctul dat pe suprafața terestră,
deci ea apare aproape întotdeauna deplasându-se în sensul Vest-Est, pe hartă.Există unele
excepții rare, care se produc în timpul unei eclipse: „Soarele de la miezul nopții”, în regiunile
arctice și antarctice. Lărgimea benzii unei eclipse centrale variază urmând diametrul relativ al
Soarelui și al Lunii. În cele mai multe circumstanțe favorabile, când o eclipsă se produce
aproape de perigeu, banda poate măsura mai mult de 250 km lărgime, iar durata totalității poate
dura peste 7 minute. În afara benzii centrale, o eclipsă este în general observată pe o mai mare
suprafață terestră ca eclipsă parțială.
 Frecvențe și perioade
Eclipsele totale de Soare sunt evenimente rare. În medie umbra Lunii trece prin același loc pe Terra doar o
dată în 370 de ani. Însă răstimpul poate să nu fie decât un an (minimum), sau să se întindă pe milenii.Astfel,
după ce s-a așteptat atât de mult, eclipsa totală nu durează decât câteva minute, întrucât umbra Lunii se
deplasează rapid spre Est, cu cel puțin 1.700 km/h. Totalitatea nu poate fi mai îndelungată de 7 minute și 40
de secunde, și este adesea mai scurtă: în cursul fiecărui mileniu se produc, în general, mai puțin de 10
eclipse totale care exced 7 minute.Ultima oară când s-a produs o eclipsă a cărei fază maximă a depășit 7
minute, a fost la 30 iunie 1973.[7] Observatori aflați la bordul unui prototip al avionului Concorde au reușit
să urmărească totalitatea timp de 74 de minute zburând de-a lungul traiectoriei umbrei lunare. Următoarea
eclipsă cu o durată comparabilă nu se va produce înainte de secolul al XXII-lea, la 25 iunie 2150. Eclipsa
totală de Soare cea mai lungă din perioada actuală de 10.000 de ani din 4.000 î.Hr. până în 6.000 se va
produce în secolul al XXII-lea, la 16 iulie 2186 și va dura 7 minute și 29 de secunde.
 Sfârșitul eclipselor totale de Soare
Orbita Lunii se îndepărtează de Terra cu aproximativ 3,8 cm în fiecare an. S-a estimat
că în 600.000.000 de ani, distanța Pământ-Lună va crește cu 23.500 km, ceea ce
semnifică faptul că Luna nu va mai putea acoperi complet discul Soarelui. Și acest
lucru va fi adevărat chiar și atunci când Luna se va afla la perigeu, iar Pământul la
afeliu. Un factor agravant este că Soarele crește încet în mărime în timpul secvenței
principale, ca urmare a creșterii puterii sale. Acest fapt va împiedica Luna, din ce în
ce mai mult, să provoace o eclipsă totală. Se poate spune că ultima eclipsă totală de
Soare pe Pământ se va produce în ceva mai puțin de 600 de milioane de ani.
 Efecte fiziologice
Câteva lucrări au avut ca obiect efectul unei eclipse (totale sau importante de Soare
sau de Lună) asupra faunei, de exemplu în Statele Unite ale Americii în timpul
eclipsei din 1932 sau mai târziu în 1970 asupra cimpanzeilor, la lilieci, la păianjeni
(care și-au coborât pânza, cum fac de obicei în fiecare seară) în 1994 și la o șopârlă
nocturnă, la vaci, la veverițe în 1999, asupra derivei nevertebratelor acvatice într-un
curs de apă, sau, încă, la larvele de Ambystoma opacum.
 Astfel, de exemplu, s-a putut arăta că migrațiile verticale ale zooplanctonului (și ale
altor specii ale faunei pelagice) nu sunt determinate doar de orologiul intern
biologic, întrucât în Lacul Geneva, Giroud & Balay au observat că o eclipsă de Soare
este suficientă pentru a induce o urcare a zooplanctonului, iar această migrare în sus
încetează îndată ce lumina Soarelui reapare.Rezultate similare au fost obsevate și în
mediul marin în timpul unei eclipse de Soare din iunie 1975, la 40 de mile spre Nord
de Santo Antão (insulele Capului Verde), apoi în timpul unei eclipse de Lună (16
septembrie 1997) survenită în timpul unui studiu asupra migrației crustaceului
Meganyctiphanes norvegica, efectuat în Marea Ligurică, în 1999.
 Gravidele nu ar trebui să privească o eclipsă totală de
soare, deoarece fătul poate fi afectat – FALS

Acest mit stupid este legat de ideea falsă anterioară, că în timpul unei eclipse totale
de soare ar fi emise radiații nocive. Deși radiația electromagnetică din coroană,
văzută ca lumină, este perfect sigură, există o altă formă de radiație care călătorește
dinspre Soare spre Pământ. Adânc în interiorul soarelui, unde are loc fuziunea
nucleară, se produc particulele numite neutrini, care trec neîngrădiți prin spațiu.
Neutrinii trec, de asemenea, prin corpul solid al lunii în timpul eclipsei și o secundă
sau mai târziu ajung pe Pământ și trec și prin el!
 În fiecare secundă, corpul tău este „bombardat” de trilioane de astfel de neutrini,
indiferent dacă soarele este peste sau sub orizont. Singura consecință este că, la
fiecare câteva minute, câțiva atomi din corpul tău sunt transmutați într-un izotop
diferit prin absorbția unui neutrin. Acesta este un efect complet inofensiv și nu face
rău nimănui, nici măcar fătului.
 Eclipsele totale de soare se întâmplă în același timp
cu evenimente foarte rele – FALS

Un caz clasic a ceea ce psihologii numesc „Confirmation Bias” (confirmarea

prejudecății) – omul are tendința să își amintească de toate ocaziile când s-au
întâmplat două lucruri împreună, dar omite celelalte momente când nu au fost
legate. Lucru care ne face să vedem eronat cauzele și efectele pe care ni le amintim
mai ușor, deoarece creierul uman este predispus să caute și să rețină tipare cu rol
important ca reguli de supraviețuire.
Nu există eclipse totale de soare la Polul Nord
sau Polul Sud – FALS
De fapt, nu există nimic deosebit privitor la aceste locații din
punct de vedere astronomic. Ultima eclipsă totală a soarelui,
privită din zona Polului Nord, a fost pe 20 martie 2015 și a trecut
chiar peste Polul Nord, moment în care a ajuns la sfârșit exact la
echinocțiul de primăvară! Ultima eclipsă totală a soarelui văzută
din zona Polului Sud a fost efectuată pe 23 noiembrie 2003.
 Luna devine complet neagră în timpul unei
eclipse totale a soarelui – FALS
Dacă ne uităm la lună în primul pătrar, se observă că suprafața lunară întunecată
dincolo de semilună este slab iluminată. Acest lucru se datorează faptului că Pământul
este luminat de Soare (deci, dacă am sta pe Lună, am vedea Pământul foarte
strălucitor), iar o parte din strălucirea Pământului este reflectată spre lună, suficient
pentru a transforma suprafața lunară într-un alb alb lăptos.Același lucru se aplică și în
timpul unei eclipse totale a soarelui. Cea mai mare parte a suprafeței Pământului este,
de fapt, expusă luminii zilei (adică partea care nu se găselte în penumbbră și pe pe
traseul totalității), iar, dacă am privi Terra de pe Lună, planeta noastră ar fi în fază
completă, reflectând maximul de lumină pe suprafața Lunii.